Cruce nu este decat Biserica. In afara Bisericii nu exista Cruce. In afara Bisericii mantuirea se poate realiza in diferite chipuri (dupa iconomia nestiuta a Sfintei Treimi); numai in Biserica exista Crucea, insa. Iar Crucea este singura solutie de a deveni fiu al Tatalui, hristos asemenea lui Dumnezeu. Restul... multe lacasuri sunt in Casa Tatalui, Dragostea Lui nu te lasa oricum.
Ce este femeia? Femeia este Taina Sfintei Treimi, oarecum mai tainica decat barbatul, la fel cum Biserica este Taina Tainelor. Cand Sf. Palamas spune ca intreaga creatiune a fost savarsita pentru Maica Domnului ramai prozt. Ce inseamna asta? Ca infinitul dragostei de care e capabila o femeie a facut posibila indragostirea Maicii de Dumnezeu? Poate barbatul sa iubeasca ca femeia? NU (pentru asta se explica de ce femeile sunt asa frumoase, altfel barbatii ar lucra prin indiferenta si autoerotism la disparitia omenirii).
De ce, cred eu, ca este oarecum normala atitudinea comunitatii crestine fata de femeie? Din i-realitatea rEALULUI atins. Ceea ce se obtine in urma unei decente vieti bisericesti nu este satisfacator. De aici apar felurite "religii emergente/ superstitii personale/ etc". Femeia nu urca in dragoste cat poate, dar asta din cauza barbatului care nu a "prins sa o educe" in perioada cand era indragostita de el si-l asculta. Credeam, urmand lui Ortega, ca solutia este educarea femeii de catre parinti/ comunitate. Insa stiu ca atunci cand o femeie iubeste nimic din ce a stiut nu mai conteaza (educatia este inutila). Dar Hrisostomul m-a invatat, si el are dreptate, ca vinovat este barbatul care nu este educat sa conduca, de mama lui bineinteles. El este invatat sa guverneze si sa domine intr-o ordine "traditionalist ne-reala". Barbatul trebuie educat.
Femeia vrea si doreste sa fie condusa, nu guvernata. Ea accepta, in intervalul dintre dragoste sau dragoste si moarte, proiectul "guvernarii isnstitutionale". De ce? Pentru ca vrea sa fie condusa de barbat. Iar pentru ea Barbatul, in final, ramane Iisus Hristos.
Ce nu-mi place mie din acest articol este o prea mare incredere in "formativitatea raului, a greselii". Eu cred ca Duhul de Viata Facatorul nu tanjeste in lucrarea Sa. Probabil ca perioada dezbinarii de Dumnezeu cere ca femeia sa fie "stransa" de Biserica daca barbatul ei nu o mai poate strange. Caci femeia rea este cel mai rau lucru pe lume iar femeia buna este cel mai bun lucru din aceasta existenta.
Sper sa nu fac mult rau prin aceste cuvinte.
Despre educatia femeii, aici
Despre femeia rea, aici
Interesant pentru acest proiect editorial este faptul ca, de obicei, tendinta de minimizare a feminitatii se intalneste cel mai adesea in cercurile autointitulate traditionaliste si chiar in numele traditiei eclesiale. Probabil ca nu veti gasi niciodata afirmatii care sa faca parte explicit dintr-un sistem ideologic articulat, insa este imposibil sa nu sesizati faptul ca in multe biserici apare ca erezie incercarea vreunei femei de a patrunde in biserica fara naframa, nesabuinta sanctionata isteric de preoti (prin apostrofari publice) si de femeile care se considera pioase (prin imbranciri si sudalme); faptul ca unii preoti refuza slujirea tainei cununiei unui cuplu in care barbatul a mai fost casatorit dar femeia nu, ea oricum necontand si putand ramane, in consecinta, fara taina sfanta; faptul ca exista manastiri de calugari in care femeile nu pot patrunde, in timp ce nu s-a auzit inca de manastiri de calugarite in care accesul barbatilor sa fie interzis (evident, pentru ca barbatul este cruce-ntreaga, indiferent cat de ticalos poate fi); faptul ca e socotita ca extrema impietate tentativa unei femei de a trece la miruit inaintea barbatilor, fara sa mai conteze daca ea s-a impartasit sau nu (stiut fiind ca participantii la masa euharistica au prioritate fata de spectatorii liturghiei); faptul ca multe femei sunt oprite de duhovnici sau chiar nu mai indraznesc sa se roage ori sa intre in biserica daca au ciclul lunar; faptul ca imediat dupa ce au nascut, lucru laudat de altfel, sunt trecute printr-un ritual de … purificare, in care inconvenientele sarcinii si suferintele nasterii sunt nefericit completate cu o jignitoare dezvaluire a situatiei ca indraznelile lor (i.e. sarcina si nasterea) reprezinta nici mai mult si nici mai putin decat pacat, necuratie; faptul ca sunt canonisite femeile care au avortat, in timp ce sotiorii lor – care adesea le imping spre acest act – raman printre sfinti… Probabil ca mai exista pe la noi si alte asemenea obiceiuri, insa mie imi sunt necunoscute.
As vrea sa observ ca nici una dintre aceste situatii nu are vreo legatura cu traditia Bisericii lui Hristos, toate tradand mai mult sau mai putin explicit mentalitati de tip misogin, fie mostenite dintr-un iudaism prost inteles, fie imprumutate din mitologii dualiste, gen maniheism si bogomilism, de obicei pe filiera unor curente influente in lumea monahala. Aceste situatii, in pofida pretentiei lor de respectabila traditionalitate, in ciuda chipului lor evlavios, se afla in contradictie flagranta cu evanghelia Mantuitorului si cu inchinarea adusa Maicii Domnului de
catre Biserica.
Hristos si-a inceput opera de innoire a lumii la o nunta, transformand apa in vin (cf. In 2,1-11), prin urmare schimband vechile relatii dintre barbat si femeie, caracteristice pentru umanitatea cazuta (cf. Fc 3,16), in relatiile Imparatiei lui Dumnezeu. Nu-i de mirare, de vreme ce de reusita cuplului paradisiac atarna implinirea planului divin privind creatia; cum ar putea incepe innoirea/re-crearea lumii altfel decat la o nunta? Mantuirea lumii implica transfigurarea relatiilor dintre barbat si femeie. Este ceea ce sugereaza sfantul apostol Pavel, intr-un comentariu asupra consecintelor mantuirii infaptuite de Hristos, afirmand ca in Hristos Iisus nu mai functioneaza distinctia dintre masculin si feminin (cf. Fc 1,27), aceasta fiind coplesita de noua definitie, de om innoit in Hristos (cf. Ga 3,28; vezi si comentariul sfantului Maxim din cea de a doua parte a primului capitol al Mystagogiei).
Situatiile descrise mai sus nu releva din acest spirit evanghelic, netragand vreo consecinta din revolutia relatiilor interumane infaptuita de Domnul nostru. Faptul este la fel de evident prin compararea practicilor curente cu inchinarea adresata de poporul lui Dumnezeu Maicii Domnului. Daca o femeie (cf. In 2,4; Ga 4,4), cu virtutile sale, este cinstita mai presus de orice vrednicie masculina, fie aceasta a lui Ioan Botezatorul, a apostolilor, a mucenicilor, a ierarhilor sau a cuviosilor, consecintele care decurg de aici sunt deosebit de importante pentru perceptia eclesiala asupra feminitatii. Sigur ca nu toate femeile sunt sfinte, dar aceasta observatie ramane valabila si in cazul barbatilor – este un aspect neluat in seama de cei care pretind ca feminitatea este inferioara masculinului pentru simplul motiv ca Hristos a fost barbat. Ridicata mai presus de masculinitate si de angelic, femeia primeste in lumina Mamei lui Hristos slava indefinita de a fi om. Nu jumate’ cruce, ci om, dupa chipul lui Dumnezeu.
Si atunci, la ce servesc si despre ce vorbesc tabuurile si practicile sus-mentionate? Oare trasaturile fiziologiei feminine constituie un argument satisfacator pentru construirea unei ideologii a inegalitatii – in chiar Biserica in care "nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca”, pentru ca toti sunt una in Hristos!? Oare fiziologia poate desparti o fiinta umana de dragostea lui Hristos (cf. Rm 8,31-39)? Singura despartire posibila intre om si Dumnezeu ramane optiunea irationala a celui dintai, numita pacat. Femeia nu este – in Hristos – jumate’ cruce; ciclul lunar nu indeparteaza pe nimeni de la rugaciune si de la synaxa euharistica; sarcina si nasterea nu sunt necurate; femeia casatorita cu un barbat care a mai fost casatorit trebuie sa primeasca taina sfintei cununii, nu o ierurgie penitentiala.
Incoerentele implicate in situatia femeii ortodoxe de azi constituie o profunda provocare la adresa constiintei eclesiale si un argument suplimentar in favoarea pledoariei mele pentru reapropierea cu seriozitate de traditia Bisericii lui Hristos.
preot dr. Doru CostacheAICI
No comments:
Post a Comment