Showing posts with label ortodoxie. Show all posts
Showing posts with label ortodoxie. Show all posts
September 11, 2010
January 16, 2010
Despre umilinta lui Moise sau cum sa te gandesti mai mult la ceea ce esti pentru a nu deveni arogant
Un text de Sorin Rosen
PERICOPA VAERA (Exodul 6:2-9:35)
Si ma intreb, retoric de aceasta data, cati dintre liderii nostri de astazi, fie ei politici, economici sau religiosi, inteleg sa isi pastreze trecutul aproape, in constiinta, sa si-l onoreze asa cum este el si sa il foloseasca pentru a conduce mai bine pe cei ai caror lideri sunt? Ma rog, pentru ei si pentru noi toti, ca Dumnezeu sa lumineze calea tuturor liderilor lumii, spre a face bine si a intelege ca menirea lor este aceea de a ajuta, de a proteja, de a iubi si a conduce drept pe oamenii din jurul lor...
Shabat Shalom!
PERICOPA VAERA (Exodul 6:2-9:35)
Unul din versetele cele mai putin "saritoare in ochi" din pericopa noastra, un verset care aparent nu are nici o legatura cu majorele evenimente ce se desfasoara in textul Torei (alegerea lui Moshe, inceputul plagilor asupra Egiptului etc.) este un verset care ne vorbeste despre relatii de familie si genealogie:
Amram a luat de nevasta pe matusa sa Ioheved si ea i-a nascut pe Aaron si pe Moshe. Anii vietii lui Amram au fost o suta treizeci si sapte de ani. (Exodul 6:20)
In comentariul sau asupra acestui eveniment, Ramban (Nahmanide) vorbeste in primul rand de minuni. In Geneza 46:15, Tora ne spune ca "Toti oamenii [care au venit in Egipt impreuna cu Iaacov] - fiii si fiicele lui - erau treizeci si trei." Apoi urmeaza o enumerare in care sunt mentionate doar 32 de persoane si toti comentatorii Torei se intreaba cine este a 33-a persoana. Rashi este de parere ca este vorba despre Ioheved, mama lui Moshe, cea despre care ne vorbeste si pericopa noastra. Iar motivul, spune Rashi si Talmudul (Bava Batra 123a), pentru care ea nu este mentionata in enumerare este acela ca a fost conceputa in afara Egiptului insa s-a nascut abia dupa ce familia lui Iaacov ajunsese deja in Egipt.
Asa cum am spus, Ramban vorbeste aici despre minuni. Din calculele matematice simple pe care el le face el si Ibn Ezra (un alt comentator al Torei), Ioheved avea 130 de ani cand l-a nascut pe Moshe! Si, spune Ibn Ezra, "daca minunea referitoare la Sara, care a nascut la 90 de ani, este mentionata in Tora, de ce o minune mai mare, nasterea unui copil la 130 de ani, nu ar fi?"
In plus, se vorbeste aici si de o alta minune, mentionata intr-unul din poemele liturghice (piutim) de la Simhat Tora: "Moshe a spus: Sa fie mama mea Ioheved mangaiata dupa moartea mea!". Acest lucru implica evident ca Ioheved ar fi fost in viata la moartea lui Moshe, avand atunci 250 de ani (deoarece Moshe a trait 120 de ani)!!! Din nou o minune care ar fi trebuit mentionata explicit in Tora.
Ramban confirma faptul ca viata lui Ioheved si modul in care s-a nascut Moshe au fost intr-adevar miraculoase. Insa, spune el, "minunile care apar dupa cuvantul unui profet care anunta mai intai evenimentele, sau printr-un inger care se afla intr-o misiune divina -- doar acestea sunt mentionate in Scriptura. In plus", se intreaba Ramban retoric, "de ce ar trebui Tora sa mentioneze explicit aceste minuni? In fond, toate fundamentele Torei sunt de fapt minuni ascunse!"
Mi s-a parut deosebit de interesanta abordarea... Avem o religie, ca de altfel toate religiile lumii, care are la baza minuni si lucruri speciale. Iar aceste minuni si lucruri speciale nici macar nu sunt mentionate uneori, pentru ca existenta lor este atat de evidenta...
Insa ceea ce m-a impresionat cel mai mult din tot episodul nasterii miraculoase a lui Moshe este exact versetul pe care l-am citat in debutul acestui comentariu si explicatia lui Hizkuni (un alt comentatori biblic) pe marginea acestui verset. Spune Hizkuni:
De ce a fost de acord Dumnezeu ca un om atat de important precum Moshe sa fie produsul unei uniuni care mai tarziu va fi interzisa de catre Tora? (Dupa primirea Torei, casatoria unui om cu matusa sa este interzisa si privita ca incest.)
Raspuns: Pentru ca nici un om nu este numit lider al unei comunitati daca nu exista ceva problematic in trecutul sau, de teama ca nu cumva altfel el sa fie arogant cu comunitatea sa. (La fel a fost si situatia regelui David, care a fost produsul casatoriei discutabile din punct de vedere al legalitatii sale, dintre Boaz si Rut.)
Nici aici, ca si in cazul miracolelor, nu aflam intotdeauna despre un lider ce problema a existat in trecutul sau. Insa intotdeauna un lucru problematic exista si acesta este sau ar trebui sa fie un fundament al vietii fiecaruia. Oamenii nu sunt perfecti si asta stim. Ceea ce insa este posibil sa nu constientizam atat de clar (desi cu siguranta stim si asta...) este faptul ca un trecut impecabil poate foarte usor impinge oamenii catre aroganta. Moshe, cel mai umil om al tuturor timpurilor, a fost si cel mai mare lider al tuturor timpurilor. Si nu pot sa nu ma gandesc ca poate motivul principal pentru care a ramas umil in ciuda uriasei misiuni ce i-a fost incredintata este ca s-a gandit permanent la trecutul sau si la originea sa. Poate exact versetul din ritualul sinagogal de Simhat Tora, acela in care Moshe spune "Sa fie mama mea Ioheved mangaiata dupa moartea mea!" nu vorbeste neaparat despre varsta matusalemica a lui Ioheved, ci despre Moshe si preocuparea lui permanenta de a-si aminti, pana in ziua mortii, de parintii sai, de ce au facut si cine au fost ei, de cine a fost chiar el inainte de toate onorurile si misiunile.
Si ma intreb, retoric de aceasta data, cati dintre liderii nostri de astazi, fie ei politici, economici sau religiosi, inteleg sa isi pastreze trecutul aproape, in constiinta, sa si-l onoreze asa cum este el si sa il foloseasca pentru a conduce mai bine pe cei ai caror lideri sunt? Ma rog, pentru ei si pentru noi toti, ca Dumnezeu sa lumineze calea tuturor liderilor lumii, spre a face bine si a intelege ca menirea lor este aceea de a ajuta, de a proteja, de a iubi si a conduce drept pe oamenii din jurul lor...
Shabat Shalom!
January 15, 2010
Eminescul care-mi place
CHRIST
1. Am luat cartea cea vechiã cu pãretii afumati
Am deschis unsele pagini cu-a lor litere bãtrâne
Strâmbe ca gândirea oarbã unor secole strãine
Triste ca aerul bolnav de sub murii cufundati.
2. Dar pe pagina din urmã în trãsuri groase si seci
Te-am vãzut nãscând în paie fata micã si urîtã
Tu Christos în hieroglyphe stai cu fruntea amãrîtã
Tu Mario, stai tãcutã, teapãnã,[cu] ochii reci.
3. Era timpi aciea Doamne, când gravura grosolanã
Ajuta numai al mintii sbor de foc cutezãtor,
Pe când mâna 'ncã copilã pe ochiul cel arzãtor
Nu putea sã-l înteleagã, sã-l imite în icoanã.
4.Insã sufletul cel vergin te gândia în nopti senine
Te vedea râzând prin lacrimi cu zâmbirea ta de înger
Lângã tine 'ngenunchiatã mama ta cu triste plângeri
Ardicã palidã, sântã, cãtrã cer a sale mâne.
5. Si pe bolta cea azurã, pe câmpia linistitã
Câmp albastru ca si marea cu flori de-aur sãmãnat
Inima visa un astru alb ca crinul înfocat
Stea de-argint curat si palid, de luminã înrositã.
6. Iar sub steaua cãlãtoare ea vedea pustie 'ntinsã
Si prin ea plutind ca umbre Impãrati din rãsãrit
Umbre regii si tãcute ce-urmau astrul fericit —
Strãlucia pustia albã de a lunei raze ninsã.
7. Iar pe muntele cu dafin si cu codrii de mãslin
Povestind povesti în noapte au vãzut pãstorii steaua
Cu zâmbirea ei ferice si cu razele de neauã
Si-au urmat raza ei sântã la culcusul tãu divin.
8. Azi artistul te concepe ca pe-un rege 'n tronul tãu
Darã inima-i pustiã mâna-i finã n-o urmeazã
De a veacului suflare inima lui este treazã
Si în ochiul lui cuminte tu esti om . . . nu Dumnezeu.
9. Paiul criptei azi e d'aur, esti scãldat în mir s-oleu
Mama ta e o reginã, nu femeea cea sãracã,
Azi fantasia-i bogatã, dar credinta este seacã,
Cãci în ochii ironiei tu esti om . . . nu Dumnezeu!
10. Azi esti frasã strãlucitã, azi esti masca cea regalã
Eri ai fost credintã simplã, însã sincerã, adâncã,
Impãrat fusi Omenirei, crezu 'n tine era stâncã
Azi în marmurã te scrie or pe pânzã te esalã.
January 14, 2010
Malaysia: a zecea biserică lovită de vandali. Continuă acte izolate de violenţă
Biserica catolică „Sfânta Elisabeta” din Johor, oraş din statul Malacca în sudul Malaysiei, a fost atacată de vandali în noaptea de miercuri 13 spre joi 14 ianuarie. Jahor este oraşul unde este în curs întâlnirea Conferinţei episcopilor din Malaysia, Singapore şi Brunei. A declarat agenţiei Fides părintele Augustine Julian, secretarul Conferinţei episcopale. Joi, în zorii zilei, un grup de vandali a pătruns în complexul structurii, au murdărit cu vopsea roşie zidurile externe ale edificiului şi o statuie a Maicii Domnului care se află în faţa bisericii. Parohul a chemat poliţia locală care a redactat un raport cu cele întâmplate şi deschis cercetările.
Este vorba de al zecelea atac împotriva unei biserici creştine începând din 8 ianuarie, în urma disputei asupra numelui lui „Allah” în care Biserica catolică se opune guvernului malaez în privinţa folosirii cuvântului în publicaţiile săptămânalului „Harlod” în limba malaeză. Un alt episod a zguduit comunitatea creştină în Malaysia: în primele ore ale nopţii, la Kuala Lumpur biroul avocaţilor care urmăresc procesul asupra folosirii cuvântului „Allah” şi au apărat în tribunal publicaţia catolică „Herold”, a fost jefuit de necunoscuţi. Avocatul S. Selvarajah a declarat că uşa de la intrare a fost forţată iar biroul a fost devastat: documentele au fost aruncate pe jos iar un calculator portabil a fost furat. „Este vorba de acte de intimidare ce se petrec chiar în momentul în care se caută o soluţie juridică şi paşnică la chestiunea folosirii termenului Allah”, a comentat pentru agenţia Fides părintele Julian. „Sunt episoade sporadice şi izolate, desigur, dar care neliniştesc deoarece urmăresc creşterea stării de tensiune”. Comunitatea creştină, afirmă, „nu va cădea în această capcană” iar episcopii au confirmat invitaţia la calm şi la rugăciune, difuzată zilele trecute. Potrivit părintelui Iulian există o legătură cu un alt episod de agresiune împotriva minorităţilor religioase: aruncarea cu pietre împotriva unul templu sikh (religie profesată de partea minorităţilor etnice indiene în Malaysia), verificată miercuri. „Se întâmplă aceasta pentru că şi adepţii religiei sikh folosesc numele Allah în cultul lor”, a explicat secretarul Conferinţei episcopale catolice , condamnând aceste „forme de intoleranţă faţă de minorităţile religioase” non islamice.
RadioVaticana
Este vorba de al zecelea atac împotriva unei biserici creştine începând din 8 ianuarie, în urma disputei asupra numelui lui „Allah” în care Biserica catolică se opune guvernului malaez în privinţa folosirii cuvântului în publicaţiile săptămânalului „Harlod” în limba malaeză. Un alt episod a zguduit comunitatea creştină în Malaysia: în primele ore ale nopţii, la Kuala Lumpur biroul avocaţilor care urmăresc procesul asupra folosirii cuvântului „Allah” şi au apărat în tribunal publicaţia catolică „Herold”, a fost jefuit de necunoscuţi. Avocatul S. Selvarajah a declarat că uşa de la intrare a fost forţată iar biroul a fost devastat: documentele au fost aruncate pe jos iar un calculator portabil a fost furat. „Este vorba de acte de intimidare ce se petrec chiar în momentul în care se caută o soluţie juridică şi paşnică la chestiunea folosirii termenului Allah”, a comentat pentru agenţia Fides părintele Julian. „Sunt episoade sporadice şi izolate, desigur, dar care neliniştesc deoarece urmăresc creşterea stării de tensiune”. Comunitatea creştină, afirmă, „nu va cădea în această capcană” iar episcopii au confirmat invitaţia la calm şi la rugăciune, difuzată zilele trecute. Potrivit părintelui Iulian există o legătură cu un alt episod de agresiune împotriva minorităţilor religioase: aruncarea cu pietre împotriva unul templu sikh (religie profesată de partea minorităţilor etnice indiene în Malaysia), verificată miercuri. „Se întâmplă aceasta pentru că şi adepţii religiei sikh folosesc numele Allah în cultul lor”, a explicat secretarul Conferinţei episcopale catolice , condamnând aceste „forme de intoleranţă faţă de minorităţile religioase” non islamice.
RadioVaticana
January 13, 2010
Solidaritatea cardinalului Kasper cu Biserica ortodoxă coptă pentru violenţele anticreştine în Egipt
Când creştini suferă pe nedrept este rănit însuşi Trupul lui Cristos: afirmă cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care, după gravele fapte din Noaptea Crăciunului ortodox în Egipt, a trimis o scrisoare Sanctităţii Sale Shenuda al III-lea, Papa Alexandriei Egiptului şi patriarh al sediului Sfântului Marcu din Cairo.
“Toţi creştinii trebuie să fie uniţi în faţa opresiunii şi să caute împreună pacea pe care numai Cristos o poate da”. Cardinalul Kasper, recheamă la unitate, asigurând apropierea spirituală şi rugăciunea sa şi exprimând tristeţea la aflarea ştirii despre violenţele petrecute în Egiptul de Sus în noaptea dintre 6 şi 7 ianuarie, care pentru Bisericile care urmează calendarul iulian este noaptea de Crăciun. În satul meridional Nagaa Hamadi, opt creştini din comunitatea coptă şi un poliţist au rămas ucişi de către trei musulmani care au tras focuri de armă împotriva credincioşilor la ieşirea din biserică după terminarea Liturghiei. Ceea ce i-a determinat la acest gest de omucidere, de care ar fi responsabil un bărbat cu precedente penale deja identificat de forţele de ordine, ar fi o presupusă răpire însoţită de abuzuri sexuale a unei tinere musulmane, din partea unui tânr creştin.
Din partea sa, episcopul copt catolic de Luxor, mons. Youhannes Zakaria subliniază că atacul din timpul Crăciunului ortodox nu a avut loc în mod întâmplător. Vorbeşte despre “un plan evident de a transforma zilele de sărbătoare creştină în zile de durere”, amintind că şi la sărbătoarea Paştelui, anul trecut a fost atacată comunitatea creştină în satul Nagaa Hamadi, totul soldându-se cu 3 tineri morţi. Mons. Zakaria, denunţă motivaţii politice: unele forţe de ordine înţeleg să promoveze islamul politic, spune.
RadioVaticana
“Toţi creştinii trebuie să fie uniţi în faţa opresiunii şi să caute împreună pacea pe care numai Cristos o poate da”. Cardinalul Kasper, recheamă la unitate, asigurând apropierea spirituală şi rugăciunea sa şi exprimând tristeţea la aflarea ştirii despre violenţele petrecute în Egiptul de Sus în noaptea dintre 6 şi 7 ianuarie, care pentru Bisericile care urmează calendarul iulian este noaptea de Crăciun. În satul meridional Nagaa Hamadi, opt creştini din comunitatea coptă şi un poliţist au rămas ucişi de către trei musulmani care au tras focuri de armă împotriva credincioşilor la ieşirea din biserică după terminarea Liturghiei. Ceea ce i-a determinat la acest gest de omucidere, de care ar fi responsabil un bărbat cu precedente penale deja identificat de forţele de ordine, ar fi o presupusă răpire însoţită de abuzuri sexuale a unei tinere musulmane, din partea unui tânr creştin.
Din partea sa, episcopul copt catolic de Luxor, mons. Youhannes Zakaria subliniază că atacul din timpul Crăciunului ortodox nu a avut loc în mod întâmplător. Vorbeşte despre “un plan evident de a transforma zilele de sărbătoare creştină în zile de durere”, amintind că şi la sărbătoarea Paştelui, anul trecut a fost atacată comunitatea creştină în satul Nagaa Hamadi, totul soldându-se cu 3 tineri morţi. Mons. Zakaria, denunţă motivaţii politice: unele forţe de ordine înţeleg să promoveze islamul politic, spune.
RadioVaticana
Acte de vandalism împotriva Sanctuarului de la Fatima
Acte de vandalism în Portugalia, la Sanctuarul de la Fatima, cu daune în Biserica „preasfânta Treime” şi în exterior, la cele patru statui aşezate în zidurile laterale, reprezentându-i pe papii Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea, Pius al XII-lea şi pe episcopul José Alves Correia da Silva.
Exteriorul bisericii şi statuile au fost murdărite cu scrieri de tipul graffiti, conţinând cuvintele: “islam”, “lună”, “soare”, “musulman” şi “moschee”.
Într-o notă din partea Sanctuarului asupra celor întâmplate, se subliniază profunda tristeţe şi se informează că acest caz va fi încredinţat autorităţilor poliţiei, pentru individualizarea autorilor unui astfel de gest reprobabil.
Pe 13 mai 2010, Sanctuarul va primi vizita lui Benedict al XVI-lea care se va afla la Fatima cu ocazia călătoriei apostolice în Portugalia, prevăzută să aibă loc între 11 şi 14 mai.
RadioVaticana
Exteriorul bisericii şi statuile au fost murdărite cu scrieri de tipul graffiti, conţinând cuvintele: “islam”, “lună”, “soare”, “musulman” şi “moschee”.
Într-o notă din partea Sanctuarului asupra celor întâmplate, se subliniază profunda tristeţe şi se informează că acest caz va fi încredinţat autorităţilor poliţiei, pentru individualizarea autorilor unui astfel de gest reprobabil.
Pe 13 mai 2010, Sanctuarul va primi vizita lui Benedict al XVI-lea care se va afla la Fatima cu ocazia călătoriei apostolice în Portugalia, prevăzută să aibă loc între 11 şi 14 mai.
RadioVaticana
Crestin in Irak: Arhiep. de Mosul, mons. Georges Casmoussa, denunţă seria dramatică de atacuri pentru a-i constrânge pe creştini să abandoneze ţara
Continuă atacurile împotriva comunităţii creştine din Mosul.
Luni seară a fost ucis un bărbat de 75 de ani, proprietar al unui mic magazin de fructe şi legume aflat în faţa unei mănăstiri dominicane.
Nu se mai ştie nimic despre studenta creştină răpită pe 31 decembrie de un grup islamic. Este vorba de o acţiune teroristică care alimentează o creştere a violenţei, caracterizată de atacuri împotriva bisericilor, de sechestre şi omucideri pentru a-i constrânge pe creştini să fugă din ţară.
Acest tablou al unei situaţii foarte dramatice a fost prezentat de arhiepiscopul siro-catolic de Mosul, Mons. Georges Casmoussa. Să-l ascultăm:
• „Situaţia creştinilor în Mosul nu este foarte bună. Multe episoade, episoade urâte care s-au verificat în luna decembrie. Multe biserici au fost bombardate sau atacate şi mulţi creştini au fost ucişi la Mosul. Cinci sau şase persoane au fost ucise în decembrie. De Crăciun şi de Anul Nou bisericile noastre erau goale, pentru că multe străzi care conduceau la acestea au fost închise. Nu este o situaţie normală, nu există siguranţă şi ne dăm seama că nici guvernul central şi nici cel local nu au controlul asupra situaţiei, mai ales acum înainte de alegeri.
Sfântul Părinte, în discursul de luni, către Corpul Diplomatic, i-a îndemnat pe guvernanţii şi pe cetăţenii irakieni să depăşească diviziunile, tentaţiile violenţei şi ale intoleranţei pentru a construi împreună viitorul ţării…
• „Ştim că Sfântul Părinte vorbeşte deseori despre Biserica irakiană. Noi avem multe, multe dificultăţi pentru a rămâne în oraşe: la Bagdad, la Mosul, la Basora, şi multe familii le părăses pentru s merge în alte locuri din Irak. Apreciem, cu multă gratitudine, apelurile Sfântului Părinte. De fiecare dată când Succesorul lui Petru vorbeşte despre Irak, pentru noi este foarte important.
RadioVaticana
Luni seară a fost ucis un bărbat de 75 de ani, proprietar al unui mic magazin de fructe şi legume aflat în faţa unei mănăstiri dominicane.
Nu se mai ştie nimic despre studenta creştină răpită pe 31 decembrie de un grup islamic. Este vorba de o acţiune teroristică care alimentează o creştere a violenţei, caracterizată de atacuri împotriva bisericilor, de sechestre şi omucideri pentru a-i constrânge pe creştini să fugă din ţară.
Acest tablou al unei situaţii foarte dramatice a fost prezentat de arhiepiscopul siro-catolic de Mosul, Mons. Georges Casmoussa. Să-l ascultăm:
• „Situaţia creştinilor în Mosul nu este foarte bună. Multe episoade, episoade urâte care s-au verificat în luna decembrie. Multe biserici au fost bombardate sau atacate şi mulţi creştini au fost ucişi la Mosul. Cinci sau şase persoane au fost ucise în decembrie. De Crăciun şi de Anul Nou bisericile noastre erau goale, pentru că multe străzi care conduceau la acestea au fost închise. Nu este o situaţie normală, nu există siguranţă şi ne dăm seama că nici guvernul central şi nici cel local nu au controlul asupra situaţiei, mai ales acum înainte de alegeri.
Sfântul Părinte, în discursul de luni, către Corpul Diplomatic, i-a îndemnat pe guvernanţii şi pe cetăţenii irakieni să depăşească diviziunile, tentaţiile violenţei şi ale intoleranţei pentru a construi împreună viitorul ţării…
• „Ştim că Sfântul Părinte vorbeşte deseori despre Biserica irakiană. Noi avem multe, multe dificultăţi pentru a rămâne în oraşe: la Bagdad, la Mosul, la Basora, şi multe familii le părăses pentru s merge în alte locuri din Irak. Apreciem, cu multă gratitudine, apelurile Sfântului Părinte. De fiecare dată când Succesorul lui Petru vorbeşte despre Irak, pentru noi este foarte important.
RadioVaticana
Exodul creştinilor din Israel
Vorbind Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, Benedict al XVI-lea a repropus situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu care, „loviţi în diferite maniere, inclusiv în exercitarea libertăţii religioase, părăsesc ţara propriilor străbuni”. Sfântul Părinte a îndemnat încă o dată la dialog între israelieni şi palestinieni, iar de la Ierusalim s-a înălţat încă o dată, cu forţă, vocea patriarhului latin de Ierusalim, Fouad Twal, care a amintit cele două situaţii dramatice ce aduc majore suferinţe: absenţa păcii şi emigrarea creştinilor. „Pacea nu a ajuns încă, în ciuda eforturilor, a promisiunilor, a vizitelor făcute de atâtea instituţii ţi lideri internaţionali”, a explicat patriarhul. „Nu dorim ajutoare – a spus – ci coresponsabilitatea Bisericilor din lume faţă de Biserica mamă din Ierusalim. De viitorul acestui oraş va depinde viitorul întregului Orient Mijlociu. „Suntem obosiţi – a spus în încheiere – nu mai vrem nicio vărsare de sânge, nu mai vrem ură, violenţă, ci dorim pace şi reconciliere”.
Este de semnalat şi faptul că patriarhul Twal îl va însoţi pe Benedict al XVI-lea în vizita la Sinagoga din Roma, duminică 17 ianuarie. Lucrările din programul de dimineaţă vor continua cu intervenţia nunţiului apostolic, mons. Antonio Franco, referitoare la colocviile dintre Sfântul Scaun şi Israel privind „lucrarea la un acord legat de articolul10, paragraful 2, al „Acordului Fundamental”.
„După ultima plenară, în prima reuniune de lucru a Comisiilor bilaterale – a afirmat mons. Franco – am elaborat o listă de teme referitoare la chestiunile fiscale. Fiecare delegaţie s-a angajat să prezinte textele pe care ar dori să le introducă. Au fost clarificate anumite echivocuri care nu ne-au permis să lucrăm în cel mai bun mod. În prezentarea sa, nunţiul a reafirmat că „Biserica nu doreşte privilegii, ci doar să poată trăi şi continua misiunea sa în Israel”.
RadioVaticana
Este de semnalat şi faptul că patriarhul Twal îl va însoţi pe Benedict al XVI-lea în vizita la Sinagoga din Roma, duminică 17 ianuarie. Lucrările din programul de dimineaţă vor continua cu intervenţia nunţiului apostolic, mons. Antonio Franco, referitoare la colocviile dintre Sfântul Scaun şi Israel privind „lucrarea la un acord legat de articolul10, paragraful 2, al „Acordului Fundamental”.
„După ultima plenară, în prima reuniune de lucru a Comisiilor bilaterale – a afirmat mons. Franco – am elaborat o listă de teme referitoare la chestiunile fiscale. Fiecare delegaţie s-a angajat să prezinte textele pe care ar dori să le introducă. Au fost clarificate anumite echivocuri care nu ne-au permis să lucrăm în cel mai bun mod. În prezentarea sa, nunţiul a reafirmat că „Biserica nu doreşte privilegii, ci doar să poată trăi şi continua misiunea sa în Israel”.
RadioVaticana
January 12, 2010
A New Orthodox Church was Consecrated in Nagoya in Japan
Video, aici.
Interior of new Orthodox church in Nagoya in Japan, whilst it was under construction
A new Orthodox church was consecrated In Nagoya, the Church of the Epiphany. Believers in Russia, the Ukraine, and Byelorussia donated the money needed for its construction. In Japan, there are now about 60 Orthodox parishes, but, mostly, they are “house churches”. In Japan, churches such as those in Nagoya are relatively rare.
They’ve been ready to move since mid-December of last year. All the most valuable items were only packed at the last minute. The men carried things out of the building; the women prepared programmes for the parishioners. The new Orthodox church in Nagoya was built in record time. A snow-white church in the Suzdal style with a height of 11 metres grew in the middle of a typical Japanese provincial residential district in only six months. Today, they’re making the final preparations in the new church for the first worship service. Inside, there is an original finish, with elements of native style. Japanese cedar is used throughout the interior, which is considered one of the most solid and durable varieties of wood. Outside, the church is decorated in the best traditions of Old Russian architecture.
Orthodoxy came to Japan 150 years ago. A Russian missionary brought it, his secular name was Ivan Kasatkin, and he became known after his death as St Nicholas Kasatkin of Japan. One day, a former samurai named Takuma Sawabe approached Fr Nikolai. He intended to kill the Russian missionary as a foreign devil, but he agreed to hear him out. As a result, Sawabe became the first Japanese who was baptised into Orthodoxy, and he later became a priest. Within two years, there were 4,000 Orthodox Christians in Japan. Father Nikolai translated the Bible into Japanese, founded a seminary, and built a cathedral [in Tokyo]. After his death, he was canonised.
The rector of the parish in Nagoya is Hieromonk George, in the world, Yuichi Matsushima. Before the consecration of the new church, he re-read the Gospel in the translation of St Nicholas of Japan. His grandfather was also an Orthodox priest, but during the war, the church was destroyed. His father wanted his son to become a Buddhist monk, but Matsushima walked in the footsteps of his grandfather. “Frankly, I am a little sad to leave here. After all, we’re leaving our old home forever. However, of course, the opening of a new church is a great event. Today is a very important day. God grant that all goes well”, Fr George hoped.
About 300 worshippers came to attend the consecration of the new church. The service went non-stop for four hours, led by Metropolitan Daniel of Tokyo and all Japan. To accommodate all those who came, the parish provided a separate hall with a live video feed of the service.
In Japan, there are about 60 Orthodox churches, but the overwhelming majority are tiny “house” parishes. Churches such as those in Nagoya, you can count on one hand. Metropolitan Daniel said, “For our church, this is a great day. With the opening of a new church, more people in Japan learn about Orthodoxy. I am glad that it happened precisely here in Nagoya. After all, this city is located in the heart of the country”.
In Japan, Orthodox usage is not overly strict {Editor’s note: Sadly, this is a legacy of when the Church in Japan was under the Metropolia.}. Women do not necessarily cover their heads, and people often sit down for the sermon. The Orthodox community in Japan is small, but they’re friendly. In total, there’s about 15,000 Orthodox in Japan. The rector of the Russian Orthodox parish in Tokyo, Archpriest Nikolai Katsyuban, said, “Not only Japanese people visit this church, but, also, our fellow Russians who are working and studying here. God grant that He firmly establishes this holy place”.
Until the end of the month, services in Nagoya will be held in the old building, and the final move to the new location will be marked by an All-Night Vigil on the night of 30 to 31 January.
If you click on the URL below, there is a 4-minute video from Vesti on the Church consecration available. Even if you don’t know Russian, it’s worth watching. The above is a translation of the narration of the video.
Noi violenţe anticreştine în Malaysia
Continuă actele de violenţă împotriva minorităţii creştine în Malaysia, unde luni s-a verificat al nouălea atac împotriva unui loc de cult catolic în ultimele 4 zile, din partea unor fundamentalişti islamici. Îngrijorarea a fost exprimată de episcopii locali, care, în deschiderea adunării lor, au cerut guvernului şi celorlalte autorităţi religioase să colaboreze pentru a restabili un climat paşnic în ţară. Pe versantul egiptean, parlamentul a admis responsabilităţile pentru violenţele petrecute în aceste zile în apropiere de oraşul Luxor, în regiunea Qena. În zonă, situaţia a revenit la normal. Marţi era aşteptat, în schimb, raportul comisiei de anchetă trimisă la faţa locului de preşedintele consiliului naţional pentru drepturile omului, Boutros Ghali.
RadioVaticana
RadioVaticana
Crestin in China: Episcopul Leo Yao Liang, un drept încercat ca aurul în cuptor
Comentariul meu: Poate ca a venit timpul sa nu ne mai consideram motzul crestinismului, noi Europa. In lume, din ce in ce mai tare, se vadeste o Biserica a sfintilor: in Africa, in Asia, in tinuturi nestiute de noi. Poate ca Gauguin avea dreptate cand spunea ca o piatra ne atarna de gat si anume VanitateaSpirituluiEuropean.
„Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu iar chinul nu se va atinge de ei”: cu acest citat, luat din cartea Înţelepciunii, un comunicat vatican a amintit luni 11 ianuarie figura mons. Leo Yao Liang, episcop coadiutor al diecezei de Siwantze (Chongli- Xiwanzi), în provincia de Hebei în China continentală decedat pe 30 decembrie la vârsta de 86 de ani.
Prelatul se născuse pe 11 aprilie 1923 în satul Gonghui, în districtul Zhangbei. Hirotonit preot la 1 august 1948, a activat ca vice-paroh în diferite parohii ale diecezei până când - relevă comunicatul - a fost împiedecat să exercite slujirea preoţească şi a fost constrâns să-şi câştige cele necesare pentru trai cultivând zarzavaturi şi vânzând lemne. În 1956 a fost condamnat la munci forţate pentru că a refuzat să adere la mişcarea de independenţă a Bisericii Catolice de Papa. Doi ani mai târziu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, tot pentru „aceeaşi crimă”, aceea de a fi voit să rămână fidel episcopului Romei şi Bisericii universale. A fost eliberat în 1984 după aproape 30 de ani de închisoare. Consacrat episcop pe 19 februarie 2002, în iulie 2006 a fost din nou sechestrat de poliţie în urma sfinţirii unei noi biserici în districtul Guyuan, şi a rămas alte 30 de luni în închisoare.
Odată eliberat, dar mereu sub strictă supraveghere, a putut să se ocupe de problemele diecezei în ciuda tuturor dificultăţilor. La Liturghia duminicală celebrată de el participau în fiecare săptămână peste o mie de credincioşi.
După moartea mons. Yao - continuă comunicatul - autorităţile civile au interzis comunităţii catolice să-l pomenească şi să-l onoreze cu titlul de „episcop”, impunând să se folosească denumirea de „păstor clandestin”. În dimineaţa zile de 6 ianuarie, mii de credincioşi, veniţi din diferite părţi ale ţării, au participat la funeraliile sale în ciuda controalelor poliţiei şi zăpezii abundente, demonstrând astfel - precizează comunicatul - că mons. Yao a fost cu adevărat bunul păstor, care îşi dă viaţa pentru oile sale. Amintindu-i şi pe ceilalţi 6 episcopi morţi în 2009, comunicatul vatican termină cu citatul luat din cartea Înţelepciunii 3, 1-6: „Chiar dacă în faţa oamenilor au trecut drept pedepsiţi, nădejdea lor i-a dus la nemurire. Pentru o pedeapsă uşoară vor primi o răsplată mare, căci Dumnezeu i-a pus la în cercare şi i-a găsit vrednici de el. I-a încercat cum se încearcă aurul în cuptor şi i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot”.
RadioVaticana
January 11, 2010
Benedict al XVI-lea: apel pentru imigraţii exploataţi şi creştinii persecutaţi; fraternitatea derivată din Botez, model social al unei noi umanităţi
Inima lui Benedict al XVI-lea este alături de cine suferă, de migranţi ca şi de creştinii victime ale persecuţiilor în diferite părţi ale lumii. La rugăciunea „Angelus”, duminică 10 ianuarie, în sărbătoarea Botezului Domnului, Papa a lansat un vibrant apel împotriva violenţei şi în apărarea demnităţii persoanei, rănită în aceste zile în Italia de Sud precum şi în Egipt şi Malaysia. Înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, Pontiful celebrase Sfânta Liturghie în Capela Sixtină în cadrul căreia a administrat Botezul unui număr de 14 nou născuţi, 7 băieţi şi 7 fete. În predica sa, episcopul Romei a explicat semnificaţia profundă a acestui sacrament care ne face realmente fii ai lui Dumnezeu şi din care derivă fraternitatea, ca model social pentru o nouă umanitate.
Imigraţii exploataţi şi creştinii persecutaţi: la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea „Angelus” recitată împreună cu credincioşii, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru, papa Benedict a spus că în aceste ultime zile, două fapte i-au atras atenţia în mod special: condiţia persoanelor imigrate „care caută o viaţă mai bună în ţări care au nevoie, din diferite motive, de prezenţa lor”, şi „situaţiile conflictuale, în diferite părţi ale lumii, în care creştinii sunt obiectul unor atacuri, chiar violente”. Sfântul Părinte a adresat deci un vibrant apel:
• Trebuie să se plece de la miezul problemei! Trebuie să se plece de la semnificaţia persoanei! Un imigrat este o fiinţă umană, diferită prin provenienţă, cultură şi tradiţii, dar este o persoană de respectat, cu drepturi şi îndatoriri, în special în domeniul muncii, unde este mai lesne tentaţia exploatării, dar şi în cadrul condiţiilor concrete de viaţă. Violenţa nu trebuie să fie niciodată şi pentru nici un motiv calea pentru a rezolva dificultăţile. Problema este înainte de toate umană! Invit, la a privi faţa celuilalt şi a descoperi că el are un suflet, o istorie şi o viaţă, este o persoană, şi că Dumnezeu îl iubeşte cum mă iubeşte pe mine.
Şi a exprimat consideraţii similare şi „pentru ceea ce priveşte omul în diversitatea sa religioasă”. Gândul Papei s-a îndreptat, evident, la recentele atacuri anticreştine înregistrate în Egipt şi în Malaysia:
• Violenţa faţă de creştini în unele ţări a suscitat indignarea multora, şi pentru că s-a manifestat în zilele cele mai sacre ale tradiţiei creştine. E necesar ca Instituţiile, atât politice cât şi religioase să nu omită - reamintesc acest lucru - de a-şi îndeplini propriile responsabilităţi. Nu poate exista violenţă în numele lui Dumnezeu, nici nu se poate imagina cinstirea lui ofensând demnitatea şi libertatea propriilor semeni.
Înainte de referinţa la migranţi şi creştinii persecutaţi, Papa se oprise asupra semnificaţiei sărbătorii Botezului Domnului, care potrivit calendarului roman sau latin se celebrează în duminica după 6 ianuarie. Un eveniment, a spus Pontiful, care sugerează foarte bine „sensul global al festivităţilor Naşterii Domnului, în care tema actului de a deveni fii ai lui Dumnezeu graţie venirii Fiului unul-născut în umanitatea noastră constituie un element dominant”. „Dumnezeu - a subliniat - s-a născut pentru ca noi să ne putem naşte din nou”. Din Botez derivă un model de societate, aceea a fraţilor. Fraternitatea, a avertizat Papa, „nu se poate stabili prin intermediul unei ideologii şi cu atât mai puţin prin decretul vreunei puteri constituite”:
• Ne recunoaştem că suntem fraţi plecând de la umila dar profunda conştiinţă a propriei existenţe de fii ai unicului Tată ceresc. În calitate de creştini, graţie Duhului Sfânt primit la Botez, ne revine darul şi îndatorirea de a trăi ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi, pentru a fi ca şi „ferment” al unei noi umanităţi, solidare şi bogate în pace şi în speranţă.
Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, binecuvântare ce ajunge astfel nu doar la urechile ci şi la inima ascultătorilor noştri care o primesc în spirit de credinţă.
• Binecuvântarea Sfântului Părinte.
Înainte de rugăciunea Îngerul Domnului, Papa celebrase Sfânta Liturghie în Capela Sixtină în cadrul căreia a administrat sacramentul Botezului unui număr de 14 nou-născuţi, 7 băieţi şi 7 fete. Este „o mare zi” pentru aceşti copii, a spus Pontiful, care în predica sa s-a oprit asupra fragmentului evanghelic după Sfântul Luca cu episodul botezului lui Iisus în râul Iordan. Este prima ocazie, a explicat, în care Iisus, ca om matur, intră în scena publică, după ce a lăsat Nazaretul.
Acum îl găsim la Ioan Botezătorul, în timp ce mulţimea, spune evanghelistul Luca, „era în aşteptare”:
• El subliniază, astfel, aşteptarea lui Israel, şi vede, în acele persoane care lăsaseră casele şi ocupaţiilor lor obişnuite, dorinţa profundă a unei lumi diferite şi de cuvinte noi, care par să afle răspuns chiar în cuvintele severe, angajante, dar încărcate de speranţă ale Precursorului.
Cel administrat de Ioan, a explicat Benedict al XVI-lea, este un „botez de pocăinţă”, un semn care invită la convertire, la a schimba viaţa, deoarece se apropie Acela care „va boteza cu Duh Sfânt şi foc”:
• De fapt, nu se poate aspira la o lume nouă rămânând scufundaţi în egoismul şi în obişnuinţele legate de păcat. Chiar şi Iisus părăseşte casa şi ocupaţiile obişnuite pentru a ajunge la Iordan. Vine în mijlocul mulţimii care stă şi îl ascultă pe Botezătorul şi se pune la rând ca toţi ceilalţi, în aşteptarea de a fi botezat.
Când Ioan îl vede pe Iisus apropiindu-se „intuieşte că în acel Om se află ceva unic, că este misteriosul Altul pe care îl aştepta şi spre care era orientată toată viaţa sa”. Şi totuşi, a notat Papa, Iisus ne surprinde prin smerenia sa:
• La Iordan, Iisus se manifestă cu o extraordinară umilinţă, care recheamă sărăcia şi simplitatea Copilului aşezat în iesle, şi anticipează sentimentele cu care, la terminarea zilelor sale pământeşti, va ajunge să spele picioarele ucenicilor şi va îndura umilirea teribilă a crucii.
„Fiul lui Dumnezeu, acela care este fără păcat - a continuat Papa - se aşează între păcătoşi, arată apropierea de Dumnezeu în drumul de convertire a omului”:
• Iisus ia pe umerii să povara vinei întregii umanităţi, începe misiunea sa punându-se în locul păcătoşilor, în perspectiva crucii.
Când după botez, Iisus iese din apă, a relevat Papa, se deschid cerurile şi „însuşi glasul Tatălui indică oamenilor prezenţa în lume a Fiului său care invită la a privi la înviere, la biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi a morţii”. Sfântul Părinte a spus că şi pentru copiii botezaţi se deschid cerurile, întrucât „Duhul Sfânt va locui în ei ca într-un templu, transformând în profunzime inima lor”:
• Din acest moment, glasul Tatălui îi va chema şi pe ei să fie fii ai săi în Hristos şi, în familia sa care este Biserica, va dărui fiecăruia darul sublim al credinţei. Atare dar, acum când nu au posibilitatea de a înţelege pe deplin, va fi depus în inima lor ca o sămânţă plină de viaţă, care aşteaptă să se dezvolte şi să aducă rod.
Şi nu a omis să sublinieze rolul determinant al părinţilor, al naşilor şi naşelor, a căror credinţă reprezintă „premisa necesară pentru ca Biserica să confere Botezul copiilor lor”. Părinţilor, a observat Papa, slujitorul care administrează sacramentul le aminteşte că prin aceasta ei îşi asumă angajamentul de a-i educa pe fiii lor în credinţă:
• Aceştia vor trebui să se străduiască să alimenteze prin cuvintele şi mărturia vieţii lor candelele aprinse ale credinţei copiilor, pentru ca să poată străluci în această lume a noastră, care adesea merge orbecăind prin întunericul îndoielii, şi să ducă lumina Evangheliei care este viaţă şi speranţă.
Benedict al XVI-lea a amintit că liturgia prezintă Botezul tocmai ca o experienţă de lumină. „Este menirea Botezului să ilumineze cu lumina lui Hristos, să deschidă ochii la splendoarea sa şi să introducă în misterul lui Dumnezeu prin lumina divină a credinţei”. În fine, urarea Pontifului ca credincioşii să poată fie mereu luminaţi de lumina Evangheliei care ne conduce „la o viaţă mai fericită, mai frumoasă mai solidară, la o viaţă conformă lui Dumnezeu”.
RadioVaticana
Imigraţii exploataţi şi creştinii persecutaţi: la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea „Angelus” recitată împreună cu credincioşii, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru, papa Benedict a spus că în aceste ultime zile, două fapte i-au atras atenţia în mod special: condiţia persoanelor imigrate „care caută o viaţă mai bună în ţări care au nevoie, din diferite motive, de prezenţa lor”, şi „situaţiile conflictuale, în diferite părţi ale lumii, în care creştinii sunt obiectul unor atacuri, chiar violente”. Sfântul Părinte a adresat deci un vibrant apel:
• Trebuie să se plece de la miezul problemei! Trebuie să se plece de la semnificaţia persoanei! Un imigrat este o fiinţă umană, diferită prin provenienţă, cultură şi tradiţii, dar este o persoană de respectat, cu drepturi şi îndatoriri, în special în domeniul muncii, unde este mai lesne tentaţia exploatării, dar şi în cadrul condiţiilor concrete de viaţă. Violenţa nu trebuie să fie niciodată şi pentru nici un motiv calea pentru a rezolva dificultăţile. Problema este înainte de toate umană! Invit, la a privi faţa celuilalt şi a descoperi că el are un suflet, o istorie şi o viaţă, este o persoană, şi că Dumnezeu îl iubeşte cum mă iubeşte pe mine.
Şi a exprimat consideraţii similare şi „pentru ceea ce priveşte omul în diversitatea sa religioasă”. Gândul Papei s-a îndreptat, evident, la recentele atacuri anticreştine înregistrate în Egipt şi în Malaysia:
• Violenţa faţă de creştini în unele ţări a suscitat indignarea multora, şi pentru că s-a manifestat în zilele cele mai sacre ale tradiţiei creştine. E necesar ca Instituţiile, atât politice cât şi religioase să nu omită - reamintesc acest lucru - de a-şi îndeplini propriile responsabilităţi. Nu poate exista violenţă în numele lui Dumnezeu, nici nu se poate imagina cinstirea lui ofensând demnitatea şi libertatea propriilor semeni.
Înainte de referinţa la migranţi şi creştinii persecutaţi, Papa se oprise asupra semnificaţiei sărbătorii Botezului Domnului, care potrivit calendarului roman sau latin se celebrează în duminica după 6 ianuarie. Un eveniment, a spus Pontiful, care sugerează foarte bine „sensul global al festivităţilor Naşterii Domnului, în care tema actului de a deveni fii ai lui Dumnezeu graţie venirii Fiului unul-născut în umanitatea noastră constituie un element dominant”. „Dumnezeu - a subliniat - s-a născut pentru ca noi să ne putem naşte din nou”. Din Botez derivă un model de societate, aceea a fraţilor. Fraternitatea, a avertizat Papa, „nu se poate stabili prin intermediul unei ideologii şi cu atât mai puţin prin decretul vreunei puteri constituite”:
• Ne recunoaştem că suntem fraţi plecând de la umila dar profunda conştiinţă a propriei existenţe de fii ai unicului Tată ceresc. În calitate de creştini, graţie Duhului Sfânt primit la Botez, ne revine darul şi îndatorirea de a trăi ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi, pentru a fi ca şi „ferment” al unei noi umanităţi, solidare şi bogate în pace şi în speranţă.
Primiţi şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, binecuvântare ce ajunge astfel nu doar la urechile ci şi la inima ascultătorilor noştri care o primesc în spirit de credinţă.
• Binecuvântarea Sfântului Părinte.
Înainte de rugăciunea Îngerul Domnului, Papa celebrase Sfânta Liturghie în Capela Sixtină în cadrul căreia a administrat sacramentul Botezului unui număr de 14 nou-născuţi, 7 băieţi şi 7 fete. Este „o mare zi” pentru aceşti copii, a spus Pontiful, care în predica sa s-a oprit asupra fragmentului evanghelic după Sfântul Luca cu episodul botezului lui Iisus în râul Iordan. Este prima ocazie, a explicat, în care Iisus, ca om matur, intră în scena publică, după ce a lăsat Nazaretul.
Acum îl găsim la Ioan Botezătorul, în timp ce mulţimea, spune evanghelistul Luca, „era în aşteptare”:
• El subliniază, astfel, aşteptarea lui Israel, şi vede, în acele persoane care lăsaseră casele şi ocupaţiilor lor obişnuite, dorinţa profundă a unei lumi diferite şi de cuvinte noi, care par să afle răspuns chiar în cuvintele severe, angajante, dar încărcate de speranţă ale Precursorului.
Cel administrat de Ioan, a explicat Benedict al XVI-lea, este un „botez de pocăinţă”, un semn care invită la convertire, la a schimba viaţa, deoarece se apropie Acela care „va boteza cu Duh Sfânt şi foc”:
• De fapt, nu se poate aspira la o lume nouă rămânând scufundaţi în egoismul şi în obişnuinţele legate de păcat. Chiar şi Iisus părăseşte casa şi ocupaţiile obişnuite pentru a ajunge la Iordan. Vine în mijlocul mulţimii care stă şi îl ascultă pe Botezătorul şi se pune la rând ca toţi ceilalţi, în aşteptarea de a fi botezat.
Când Ioan îl vede pe Iisus apropiindu-se „intuieşte că în acel Om se află ceva unic, că este misteriosul Altul pe care îl aştepta şi spre care era orientată toată viaţa sa”. Şi totuşi, a notat Papa, Iisus ne surprinde prin smerenia sa:
• La Iordan, Iisus se manifestă cu o extraordinară umilinţă, care recheamă sărăcia şi simplitatea Copilului aşezat în iesle, şi anticipează sentimentele cu care, la terminarea zilelor sale pământeşti, va ajunge să spele picioarele ucenicilor şi va îndura umilirea teribilă a crucii.
„Fiul lui Dumnezeu, acela care este fără păcat - a continuat Papa - se aşează între păcătoşi, arată apropierea de Dumnezeu în drumul de convertire a omului”:
• Iisus ia pe umerii să povara vinei întregii umanităţi, începe misiunea sa punându-se în locul păcătoşilor, în perspectiva crucii.
Când după botez, Iisus iese din apă, a relevat Papa, se deschid cerurile şi „însuşi glasul Tatălui indică oamenilor prezenţa în lume a Fiului său care invită la a privi la înviere, la biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi a morţii”. Sfântul Părinte a spus că şi pentru copiii botezaţi se deschid cerurile, întrucât „Duhul Sfânt va locui în ei ca într-un templu, transformând în profunzime inima lor”:
• Din acest moment, glasul Tatălui îi va chema şi pe ei să fie fii ai săi în Hristos şi, în familia sa care este Biserica, va dărui fiecăruia darul sublim al credinţei. Atare dar, acum când nu au posibilitatea de a înţelege pe deplin, va fi depus în inima lor ca o sămânţă plină de viaţă, care aşteaptă să se dezvolte şi să aducă rod.
Şi nu a omis să sublinieze rolul determinant al părinţilor, al naşilor şi naşelor, a căror credinţă reprezintă „premisa necesară pentru ca Biserica să confere Botezul copiilor lor”. Părinţilor, a observat Papa, slujitorul care administrează sacramentul le aminteşte că prin aceasta ei îşi asumă angajamentul de a-i educa pe fiii lor în credinţă:
• Aceştia vor trebui să se străduiască să alimenteze prin cuvintele şi mărturia vieţii lor candelele aprinse ale credinţei copiilor, pentru ca să poată străluci în această lume a noastră, care adesea merge orbecăind prin întunericul îndoielii, şi să ducă lumina Evangheliei care este viaţă şi speranţă.
Benedict al XVI-lea a amintit că liturgia prezintă Botezul tocmai ca o experienţă de lumină. „Este menirea Botezului să ilumineze cu lumina lui Hristos, să deschidă ochii la splendoarea sa şi să introducă în misterul lui Dumnezeu prin lumina divină a credinţei”. În fine, urarea Pontifului ca credincioşii să poată fie mereu luminaţi de lumina Evangheliei care ne conduce „la o viaţă mai fericită, mai frumoasă mai solidară, la o viaţă conformă lui Dumnezeu”.
RadioVaticana
January 9, 2010
Malaysia: atacate trei biserici catolice. Mons. Sarah: există voinţa de anihilare a creştinilor
Trei biserici catolice au fost ţinta unor atacuri incendiare în noaptea de joi spre vineri în periferia capitalei Kuala Lumpur, în Federaţia Malaysia, ţară majoritar musulmană. Una dintre biserici a fost incendiată şi grav avariată, iar asupra celorlalte două au fost lansate bombe Molotov care însă, din fericire, nu au provocat daune serioase. „Iau în calcul foarte serios evenimentele din această noapte”, a spus în cursul unei conferinţe de presă ministrul de Interne Hishammuddin Hussein. Şeful poliţiei, Musa Hassan, a garantat dislocarea de forţe pentru protecţia şi siguranţa bisericilor în vederea unor manifestaţii anunţate de grupuri musulmane.
În spatele atacurilor se află polemica izbucnită în aceste zile cu privire la dreptul catolicilor de a scrie cuvântul „Allah” în textele creştine, după ce Înalta Curte malaeză a suspendat autorizaţia acordată unui cotidian catolic local de a-l utiliza. Săptămâna trecută aceeaşi curte acordase publicaţiei locale catolice Herald Weekly, dreptul de a folosi cuvântul „Allah” dar l-a revocat după ce guvernul malaez a denunţat riscul unor tensiuni interreligioase într-o ţară majoritar musulmană. Guvernul s-a bazat pe o decizie a Înaltului Consiliu Naţional al „fatwa” - decrete religioase islamice -, care datează din mai 2008 şi stabileşte că termenul „Allah” poate fi utilizat în Malaysia doar de musulmani. Biserica - relatează agenţia Fides - afirmă că în limba malaeză există doar termenul „Allah” pentru a-l numi pe Dumnezeu, afirmând că este deci neconstituţional a aplica restricţii lingvistice sau de cult creştinilor malaezieni care se exprimă în limba malaeză. În săptămânile trecute, poliţia malaeză a sechestrat peste 15 mii de Biblii provenind din Indonezia tocmai pentru că în traducerea textului conţineau termenul „Allah” pentru a-l indica pe Dumnezeu.
Părintele Lawrence Andrew, directorul publicaţiei catolice Herald Weekly - care are un tiraj de circa 14 mii de exemplare pe săptămână în patru limbi - a denunţat o campanie de intimidare în dauna săptămânalului său condusă printr-o serie de „atacuri” via internet. Catolicii în Malaysia sunt circa 9%, iar musulmanii peste 60% din populaţia ţării de peste 23 milioane locuitori.
În legătură cu situaţia care implică în Malaysia comunitatea creştină, iată comentariul arhiepiscopului Robert Sarah, secretar al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor:
• Cred că există într-adevăr voinţa de a-i anihila…voinţa de a-i ignora, de a refuza faptul că creştinii au o credinţă în Dumnezeu. Apoi, faptul că le este interzis să pronunţe numele lui Dumnezeu este ca şi cum i-ar considera păgâni şi în consecinţă trebuie convertiţi la Islam Aceasta este voinţa. Noi trebuie să ne rugăm pentru aceşti creştini care trăiesc în teritorii musulmane şi care suferă mult.
La baza atacurilor, stă şi voinţa discriminatorie din partea unor grupuri fundamentaliste islamice. Este convins de aceasta părintele Bernardo Cervellera, directorul agenţiei AsiaNews:
• Musulmanii, sau c el puţin aceste grupuri, vor să apere folosirea cuvântului Allah numai pentru musulmani, deoarece spun că dacă e folosit de creştini ar putea crea confuzie în rândul musulmanilor. În realitate, motivul de apărare pe care Biserica l-a adus pentru a susţine uzul acestui cuvânt este faptul că creştinii foloseau cuvântul Allah înainte încă de a exista Federaţia Malaysia. Adevărul este că Biserica a demonstrat că dispune de dicţionare din anul 1600 în care cuvântul Dumnezeu este tradus tocmai cu Allah, deci, înainte încă de a exista aceste State islamice în regiune.
Guvernul a anunţat că va face recurs dar există riscul unor ameninţări iar o parte a guvernului urmează valul emotiv. Vinerea aceasta s-a desfăşurat rugăciunea săptămânală, transmisă de televiziune în toată ţara. Încă o dată imamul moscheii din Kuala Lumpur a reafirmat că cuvântul Allah este doar pentru un uz al musulmanilor, şi că ceilalţi nu trebuie să-l folosească, pentru că Allah este numai Dumnezeul musulmanilor.
Dar, spune părintele Cervellera, acesta este un lucru rizibil, deoarece creştinii arabi, care sunt cu mult înainte de Mahomed, au folosit acest cuvânt.
RadioVaticana
În spatele atacurilor se află polemica izbucnită în aceste zile cu privire la dreptul catolicilor de a scrie cuvântul „Allah” în textele creştine, după ce Înalta Curte malaeză a suspendat autorizaţia acordată unui cotidian catolic local de a-l utiliza. Săptămâna trecută aceeaşi curte acordase publicaţiei locale catolice Herald Weekly, dreptul de a folosi cuvântul „Allah” dar l-a revocat după ce guvernul malaez a denunţat riscul unor tensiuni interreligioase într-o ţară majoritar musulmană. Guvernul s-a bazat pe o decizie a Înaltului Consiliu Naţional al „fatwa” - decrete religioase islamice -, care datează din mai 2008 şi stabileşte că termenul „Allah” poate fi utilizat în Malaysia doar de musulmani. Biserica - relatează agenţia Fides - afirmă că în limba malaeză există doar termenul „Allah” pentru a-l numi pe Dumnezeu, afirmând că este deci neconstituţional a aplica restricţii lingvistice sau de cult creştinilor malaezieni care se exprimă în limba malaeză. În săptămânile trecute, poliţia malaeză a sechestrat peste 15 mii de Biblii provenind din Indonezia tocmai pentru că în traducerea textului conţineau termenul „Allah” pentru a-l indica pe Dumnezeu.
Părintele Lawrence Andrew, directorul publicaţiei catolice Herald Weekly - care are un tiraj de circa 14 mii de exemplare pe săptămână în patru limbi - a denunţat o campanie de intimidare în dauna săptămânalului său condusă printr-o serie de „atacuri” via internet. Catolicii în Malaysia sunt circa 9%, iar musulmanii peste 60% din populaţia ţării de peste 23 milioane locuitori.
În legătură cu situaţia care implică în Malaysia comunitatea creştină, iată comentariul arhiepiscopului Robert Sarah, secretar al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor:
• Cred că există într-adevăr voinţa de a-i anihila…voinţa de a-i ignora, de a refuza faptul că creştinii au o credinţă în Dumnezeu. Apoi, faptul că le este interzis să pronunţe numele lui Dumnezeu este ca şi cum i-ar considera păgâni şi în consecinţă trebuie convertiţi la Islam Aceasta este voinţa. Noi trebuie să ne rugăm pentru aceşti creştini care trăiesc în teritorii musulmane şi care suferă mult.
La baza atacurilor, stă şi voinţa discriminatorie din partea unor grupuri fundamentaliste islamice. Este convins de aceasta părintele Bernardo Cervellera, directorul agenţiei AsiaNews:
• Musulmanii, sau c el puţin aceste grupuri, vor să apere folosirea cuvântului Allah numai pentru musulmani, deoarece spun că dacă e folosit de creştini ar putea crea confuzie în rândul musulmanilor. În realitate, motivul de apărare pe care Biserica l-a adus pentru a susţine uzul acestui cuvânt este faptul că creştinii foloseau cuvântul Allah înainte încă de a exista Federaţia Malaysia. Adevărul este că Biserica a demonstrat că dispune de dicţionare din anul 1600 în care cuvântul Dumnezeu este tradus tocmai cu Allah, deci, înainte încă de a exista aceste State islamice în regiune.
Guvernul a anunţat că va face recurs dar există riscul unor ameninţări iar o parte a guvernului urmează valul emotiv. Vinerea aceasta s-a desfăşurat rugăciunea săptămânală, transmisă de televiziune în toată ţara. Încă o dată imamul moscheii din Kuala Lumpur a reafirmat că cuvântul Allah este doar pentru un uz al musulmanilor, şi că ceilalţi nu trebuie să-l folosească, pentru că Allah este numai Dumnezeul musulmanilor.
Dar, spune părintele Cervellera, acesta este un lucru rizibil, deoarece creştinii arabi, care sunt cu mult înainte de Mahomed, au folosit acest cuvânt.
RadioVaticana
January 8, 2010
Vietnam: abătut cu dinamită crucifixul unui cimitir catolic la Hanoi
A fost distrus cu material exploziv crucifixul ridicat în cimitirul parohiei Dong Chiem, din Hanoi. Credincioşii, sesizaţi de explozie s-au dus la faţa locului, unde au fost loviţi de poliţie şi încărcaţi în maşini de transport. Doi tineri au rămas răniţi. „Poliţia a atacat parohia dis-de-dimineaţă joi - informează un comunicat al arhidiecezei de Hanoi reluat de agenţia AsiaNews - în timp ce parohul şi preotul ajutător se aflau pentru cursul de exerciţii spirituale la sediul arhiepiscopiei. Circa 500 de agenţi ai poliţiei, în uniformă de anti-revoltă şi cu un mare număr de câini au fost dislocaţi în zonă pentru a proteja grupul de soldaţi angajaţi în abaterea unui mare crucifix înălţat pe un mare soclu în cimitirul parohiei”.
Atacul a început noaptea la ora 3, prin aplicarea explozivului. „Auzind explozia - a povestit parohul, părintele Joseph Nguyen Van Huu - credincioşii au alergat la faţa locului pentru a apăra crucifixul lor, dar au fost blocaţi de poliţie, care a încercat să-i respingă. Cel puţin doi enoriaşi au fost răniţi şi transportaţi imediat”. Credincioşii au declarat că au fost lansate asupra lor gaze lacrimogene, în timp ce erau îngenunchiaţi în rugăciune şi cereau funcţionarilor de poliţie să înceteze acţiunea de distrugere a monumentului sacru.
RadioVaticana
Atacul a început noaptea la ora 3, prin aplicarea explozivului. „Auzind explozia - a povestit parohul, părintele Joseph Nguyen Van Huu - credincioşii au alergat la faţa locului pentru a apăra crucifixul lor, dar au fost blocaţi de poliţie, care a încercat să-i respingă. Cel puţin doi enoriaşi au fost răniţi şi transportaţi imediat”. Credincioşii au declarat că au fost lansate asupra lor gaze lacrimogene, în timp ce erau îngenunchiaţi în rugăciune şi cereau funcţionarilor de poliţie să înceteze acţiunea de distrugere a monumentului sacru.
RadioVaticana
Egipt: 6 creştini au fost ucişi în timpul slujbelor de Crăciun în comunitatea de rit copt
Crăciun tragic pentru creştinii copţi egipteni, care au celebrat joi 7 ianuarie sărbătoarea Naşterii lui Cristos.
Şase creştini egipteni de rit copt şi un agent de poliţie, musulman, au rămas ucişi şi circa zece persoane rănite în noaptea de miercuri spre joi într-un atac armat împotriva credincioşilor adunaţi în biserică pentru sărbătoare, într-un sat din Egiptul de Sus.
Atacul s-a petrecut în apropierea bisericii Sfântul Ioan la Nagaa Hamadi, în provincia Quena, 64 km de Luxor, când în jurul miezului nopţii un comando înarmat a deschis focul asupra credincioşilor reuniţi pentru Sfânta Liturghie de Crăciun. Între răniţi se află şi doi musulmani în trecere pe lângă edificiul sacru. Se presupune că violenţa a fost declanşată de răpirea şi presupusul viol al unei tinere musulmane de 12 ani, fapt de care comunitatea musulmană îl acuză pe un creştin. Episcopul Kirollos, care plecase de la biserică doar câteva minute mai înainte de tragerea împuşcăturilor, a declarat că a primit ameninţări în săptămânile trecute din partea unor grupuri musulmane, plângându-se că forţele de securitate nu le-au luat în serios. Între timp, joi dimineaţă circa 2000 de creştini - potrivit canalului de televiziune Al Jazira - au manifestat, în faţa centrului de poliţie din sat, aruncând pietre împotriva agenţilor, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă pentru a dispersa mulţimea.
RadioVaticana
Şase creştini egipteni de rit copt şi un agent de poliţie, musulman, au rămas ucişi şi circa zece persoane rănite în noaptea de miercuri spre joi într-un atac armat împotriva credincioşilor adunaţi în biserică pentru sărbătoare, într-un sat din Egiptul de Sus.
Atacul s-a petrecut în apropierea bisericii Sfântul Ioan la Nagaa Hamadi, în provincia Quena, 64 km de Luxor, când în jurul miezului nopţii un comando înarmat a deschis focul asupra credincioşilor reuniţi pentru Sfânta Liturghie de Crăciun. Între răniţi se află şi doi musulmani în trecere pe lângă edificiul sacru. Se presupune că violenţa a fost declanşată de răpirea şi presupusul viol al unei tinere musulmane de 12 ani, fapt de care comunitatea musulmană îl acuză pe un creştin. Episcopul Kirollos, care plecase de la biserică doar câteva minute mai înainte de tragerea împuşcăturilor, a declarat că a primit ameninţări în săptămânile trecute din partea unor grupuri musulmane, plângându-se că forţele de securitate nu le-au luat în serios. Între timp, joi dimineaţă circa 2000 de creştini - potrivit canalului de televiziune Al Jazira - au manifestat, în faţa centrului de poliţie din sat, aruncând pietre împotriva agenţilor, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă pentru a dispersa mulţimea.
RadioVaticana
January 7, 2010
Modul de viaţă al omului primitiv-humanoid ( un eseu binevenit despre evolutionism si atatea aberatii - onestitatea este buna)
Modul de viaţă al omului primitiv-humanoid
Referindu-se la eroarea Ramapitechus, arheologul Richard Leakey dezvăluie faptul că oamenii de ştiinţă s-au ghidat tot timpul după principiile darwiniste referitoare la evoluţia omului, fără a le verifica sau măcar pune la îndoială: apariţia simultană a mersului în picioare, dezvoltarea cutiei craniene, manufacturarea armelor şi uneltelor. Conform concepţiei lui Darwin, ar fi trebuit să se descopere apariţia simultană a dovezilor combinate, ceea ce nu e cazul.
S-a constatat că apar dovezi despre producerea primelor unelte cu mult timp înaintea dezvoltării cutiei craniene. Expansiunea tehnologică şi a creierului sunt separate în timp.
Vechea imagine consacrată prezintă o maimuţă care a fost nevoită să plece din păduri pentru a se muta în savană; dar cercetările de la Harvard şi Yale au arătat faptul că savana a apărut foarte recent, mult după ce prima specie umană apăruse…
Arheologii moderni consideră că trebuie găsite în primul rând fosilele membrelor inferioare, pentru a descoperi poziţia de mers; orice alt element fosil, inclusiv craniul, nu este satisfăcător, permiţând toate tipurile de speculaţii. Această descoperire, (că mersul biped, fabricarea armelor şi creşterea cutiei craniene, nu s-au produs simultan,) complică foarte mult lucrurile, avansând posibilitatea existenţei mai multor tipuri de hominizi…
Aceste descoperiri indică faptul că avem de-a face cu un model evolutiv complex şi de valabilitatea căruia nu putem fi în nici un caz siguri, selecţia naturală acţionând conform circumstanţelor de moment şi nu unui obiectiv pe termen lung.
Două sunt dificultăţile antropologiei:
-“extrema imperfecţiune a informaţiilor geologice”
-fosilele sunt descoperite sub formă de mici fragmente, identificarea lor fiind aproape imposibilă. Incertitudinea ce derivă de aici alimentează divergenţele dintre opiniile specialiştilor, atât în privinţa speciilor identificate, cât şi a înrudirii lor. Acest domeniu al antropologiei- taxonomiei- sistematicii este unul dintre cele mai controversate.
În general experţii s-au pus de acord cu existenţa a două tipuri de maimuţe-umanoizi:
-cu creierul mic şi cu măselele mari- australopitheci-maimuţe
-cu creierul mare şi măselele mici- umanoizi-oameni
Antropologul Robert Foley, de la Universitatea Camberra, a estimat că dacă istoria evolutivă a decurs uniform, ar trebui să descoperim peste şaisprezece specii de tranziţie între om şi maimuţă.
Un timp s-a considerat că au existat concomitent trei specii de australopitheci şi una de hominizi. Acum cercetările au indicat un număr de patru specii de australopitheci şi două sau trei de hominizi! Aceasta provoacă o mare confuzie în rândul cercetătorilor, care nu ştiu cui să atribuie uneltele găsite, urmele aşezărilor, etc.
Aspectele cronologice ale fosilelor sunt derutante, ele nerespectând ideologia evoluţionistă, fiind găsite fosilele Homo Erectus contemporane cu Homo Sapiens; Louis Leakey a descoperit rămăşiţele unei colibe circulare de piatră, mai veche de australopitech…
În orice caz, descoperirea unor fosile deosebite puţin de omul actual nu reprezintă o nouă specie, ci o mare varietate intraspecie, cum există şi astăzi: pigmei, obezi, invalizi, sportivi de performanţă care depăşesc doi metri înălţime, etc
Apariţia omului modern, asemănător nouă, reprezintă azi cea mai arzătoare problemă a antropologiei. Diferite ipoteze sunt dezbătute şi nu trece o lună fără să asistăm la o conferinţă sau la publicarea unei avalanşe de cărţi şi de articole ştiinţifice, fiecare dintre ele scoţând în evidenţă opinii cel mai adesea diametral opuse.
Arheologul Louis Leakey ne avertizează că multe teorii ştiinţifice sunt promovate datorită climatului social al vremurilor:
-Darwin considera că fabricarea uneltelor de piatră l-a deosebit pe om de maimuţă, deoarece trăia în plin progres tehnologic;
-După al doilea război mondial s-a considerat că fabricarea armelor l-a deosebit pe om de maimuţă.(omul a fost denumit “maimuţă ucigaşă”, pentru a scuza crimele de război).
-După 1966 s-a considerat că vânătoarea l-a creat pe om, dar mişcările feministe din America anilor 1970 au promovat ideea că în timp ce bărbatul era la vânătoare, femeia strângea ierburi pentru hrană, producând o societate umană complexă.
Cercetătorii au încercat să reconstituie viaţa oamenilor primitivi, şi au apărut două teorii:
1.hominizii trăiau în grupuri: a apărut o imagine a unor fiinţe primitive care trăiau în grup, având ca centru tabăra unde locuiau, şi se ocupau cu vânătoarea; aduceau “acasă” prada pe care o împărţeau. Aceasta este o reconstituire idealistă, filozofică, care are ca premiză faptul că orice îngrămădire de pietre reprezintă o tabără de humanoizi; ideea se mută apoi de la traiul în grupuri, la modul procurării hranei şi împărţirii ei.
S-a considerat că oamenii au apărut din maimuţe carnivore, hrănirea cu carne ajutând creierul să se dezvolte, dar, după cum mărturiseşte fondatorul teoriei, Dr. Glynn Isaac: “Ai fi supus unei grele încercări dacă ar trebui să spui care a fost modul de obţinere al cărnii după dovezile oferite de majoritatea siturilor arheologice.”
De aceea fiecare descoperire de bucăţi de piatră împreună cu oase de animale era considerată ca fiind tabără de vânători; această idee este combătută de antropologii care consideră că humanoizii erau monogami, şi nu locuiau în tabere…
Cercetătorii şi-au pus întrebarea: de ce gestaţia femelei s-a redus de la 4 ani la 9 luni ? Se pare că hrănirea cu carne a fost pasul decisiv: omul a apărut prin faptul că femela hrănindu-se cu carne, gestaţia ei s-a redus, dezvoltând şi un făt cu o cutie craniană mai mare. Dar de ce un mascul ar hrăni o femelă dintr-un grup, fără ca aceasta să-i fie soaţă? Selecţia darwinistă nu permite risipa…
2.Acest lucru justifică existenţa familiei monogame, fiecare mascul hrănindu-şi femela, dar această imagine a fost criticată pentru că ea caracteriza societatea occidentală, nu pe cea de vânători…
Susţinătorii familiei monogame au atacat teoria existenţei taberelor de grup: este posibil ca aceasta să fie doar o interpretare greşită a unor urme dubioase…
O descoperire arheologică a arătat că masculii erau mai solizi decât femelele (dimorfism sexual), ceea ce demonstra că ei se luptau pentru femele deci trăiau în grup. Dar susţinătorii ideii monogamiei au considerat că este vorba despre o altă specie de maimuţă…
Însă toată această idee a vânătorilor, monogami sau nu, a fost atacată de alţi cercetători:
“Nu există nici o dovadă în sprijinul teoriei că hominidele îşi transportă hrana de la locul în care o găseau la tabără, spre a fi consumată. În aceeaşi măsură, teoria conform căreia hrana era împărţită este total lipsită de argumentaţie”.
Adică strămoşii oamenilor-australopithecii-homo erectus etc- nu vânau, ci doar curăţau oasele animalelor găsite moarte, pe loc; lucrurile au degenerat în speculaţii îngrozitoare:
-o teorie presupunea că strămoşii omului vânau împreună şi împărţeau prada,
-alta presupunea că doar masculul aducea hrana femelei, în familie monogamă,
-alta spunea că de fapt, monogami sau nu, nu erau vânători, ci consumau cadavre abandonate de alte animale, cadavre aparţinând chiar propriei specii, sau speciilor înrudite…
S-a considerat că dacă se vor găsi oase complete în taberele umanoizilor, aceasta va demonstra că humanoizii erau vânători, nu hoţi de cadavre; dar s-a replicat că ar fi posibil ca humanoizii să fi găsit sau furat carcase întregi de animale moarte, şi să le fi transportat acasă…
Cercetările s-au axat atunci pe verificarea microscopică a oaselor, şi s-au descoperit urme de tăieturi, ca de cuţit, semn că hrana ar fi fost vânată şi tranşată acasă; dar mai apoi s-au găsit urme de dinţi pe oase, semn că animalele devoraseră prada, apoi oamenii au cărat resturile la tabără. (o imagine umilitoare a strămoşilor evoluţioniştilor).
“Există atâtea căi prin care oasele pot ajunge într-un loc anume şi atâtea lucruri care li se pot întâmpla, încât disputa “vânător-necrofag” poate să nu fie niciodată soluţionată în cazul hominidelor.”
Din păcate realitatea nu respectă regulile evoluţiei; fosilele hominizilor se găsesc în mod haotic, (când se găsesc) amestecate între ele, iar arheologii nu pot garanta nimic; unii localnici spălaseră oasele şi le rearanjaseră…
“Cel mai vechi hominid cunoscut din partea de nord a Africii a fost recent transformat într-o specie primitivă de delfin, în timp ce în partea de răsărit a Africii unul dintre cei mai primitivi homonizi bipezi a fost transformat într-un animal care seamănă cu un urs care dansează.”
“Descinderea omului nu mai este privită ca un lanţ cu anumite verigi lipsă, ci mai degrabă ca o viţă de vie încurcată ale cărei mlădiţe se încolăcesc înainte şi înapoi pe măsură ce speciile se încrucişează ca să creeze noi varietăţi, cele mai multe dintre ele dispărând fără urmaşi…S-ar putea să nu fi evoluat din nici unul dintre tipurile umane cunoscute până acum, ci să ne fi tras dintr-o specie a noastră proprie.”
Din cauza absenţei verigilor lipsă, s-au fabricat creaturi inexistente, iar oamenii de ştiinţă trag concluzii diferite analizând aceleaşi lucruri: “Oamenii au evoluat în mod progresiv de la strămoşii lor asemănători maimuţelor şi nu, cum pretind anumiţi savanţi, prin salturi bruşte…Dar alţi antropologi, bazându-şi studiile pe aceleaşi informaţii, au ajuns la o concluzie diametral opusă.”
Trebuie să amintim că multi dintre cercetători au folosit toate căile si mijloacele posibile pentru a găsi conexiunea-lipsă – folosind fraude si inşelătorii, călcând toate codurile morale, inşelând, minţind, si falsificând, dar nici unul nu a găsit o “maimută – om” sau “conexiunea lipsă”, pentru simplul motiv: Nu există!
Chiar faptul că de-a lungul timpului s-au găsit cranii de om modern în straturi din pleistocen, când omul nici nu exista, ridică alte semne de întrebare cu privire la corectitudinea arborelui genealogic uman şi la cea a mijloacelor de datare …
Un alt aspect controversat este modul în care arătau strămoşii oamenilor: “Culoarea pielii, culoarea, forma şi distribuţia părului; trăsăturile, faţa; noi nu ştim absolut nimic despre aceasta, indiferent de care om preistoric este vorba.”
Ziarul New York Times comentează: “ teoriile privitoare la modul în care a apărut omul tind să spună mult mai mult despre autorii lor decât despre subiectul lor…Cel care descoperă un nou craniu dă adesea impresia că redesenează arborele genealogic al omului, plasându-şi descoperirea sub ramura centrală care duce la om, iar craniile descoperite de ceilalţi sub ramurile secundare, care nu duc nicăieri.”
Comentând cartea “Mitul evoluţiei umane”, de Niles Eldredge şi Ian Tattersall, revista Discover face observaţia că autorii au suprimat orice arbore evolutiv uman. “Eldredge şi Ian afirmă că zadarnic îşi caută omul strămoşul…Dacă ar exista probe, “ar fi de aşteptat ca istoria evoluţiei umane să devină cu atât mai clară cu cât se găsesc mai multe fosile de hominide. Însă, dacă se obţine vreun rezultat, atunci acela este exact cel contrar.”
Atunci de unde provin desenele din manualele şcolare şi din muzee? “Imensa majoritate a planşelor desenate se întemeiază mai degrabă pe imaginaţie decât pe fapte.”
Unii evoluţionişti optimişti ar putea spune că ştiinţa nu este suficient de dezvoltată pentru a analiza istoria evoluţiei umane, dar arheologul Richard Leakey ne spune că lucrurile nu stau chiar aşa: “Două dovezi evolutive există: anatomice şi tehnologice. Acestora li s-au adăugat o altă categorie: genetica moleculară. Povestea pe care o spun aceste dovezi ar trebui să se potrivească cu celelalte. Din nefericire nu există o concordanţă între aceste trei categorii de dovezi. Există puncte de legătură, dar nu un consens. Dificultăţile întâmpinate de antropologi, chiar şi atunci când există o asemenea abundenţă de dovezi, amintesc cât de greu este adesea să reconstitui istoria evoluţiei.”
Unul din miturile evoluţioniste este că unele rase sunt primitive, altele fiind evoluate; altfel, selecţia naturală îndreptăţeşte distrugerea raselor inferioare. Oricât de ciudat ar părea, cel care a emis această teorie a fost Darwin, iar cel care a pus-o în aplicare a fost Adolf Hitler.
Darwin însuşi îi considera pe locuitorii Ţării de Foc canibali, sălbatici, jumătate animale…această idee despre o parte a omenirii a dăinuit foarte mult timp. Eroarea este că indienii umblau dezbrăcaţi, nu pentru că erau sălbatici, ci din pricina căldurii, şi dormeau în copaci nu din pricina sălbăticiei, ci de frica animalelor junglei. Aceste lucruri au devenit mai clare când s-a descoperit că indienii aveau sisteme sociale, un cod moral, limbă evoluată, religie, nefiind deloc canibali şi sălbatici.
O altă diferenţă importantă dintre om şi maimuţă este coada: de ce nu are omul coadă? I-ar fi fost de folos la căţărat, la alungatul muştelor,la păstrarea echilibrului când a început să meargă. Clasicul argument al neîntrebuinţării cozii, care de aceea a dispărut, nu e valabil: şi câinii şi pisicile au coadă, deşi nu o folosesc. (poate că nu ar fi încăput în pantaloni)
O ultimă descoperire a speculaţiei antropologice este neaşteptata încorporare a cimpanzeului pigmeu modern în teoria evoluţiei omului. Acesta prezintă multe similitudini cu australopitechul, fiind amândoi tot maimuţe.
Este ciudat faptul că antropologii au căutat strămoşul omului adânc în istorie, şi el este contemporan cu omul…
“Este bine de observat că ideea unui raport genealogic direct dintre oameni şi maimuţe a fost părăsită de toţi naturaliştii. Ea nu se mai găseşte decât la scriitorii cu totul străini de ştiinţă.”(Boule)
“A judeca istoricul numai pe baza logicului ne aduce uneori la cea mai pură metafizică.”
Aici
January 4, 2010
Suportati? Cititi! Eu nu prea inteleg.
Cam asta este Viata in Hristos. Hristos pana la sfarsit. Nu cum le place azi oamenilor care-si zic crestini (eu sunt clar printre acestia) si se opresc cu crestinismul lor in poarta Ghetsimanilor. Pana in Ghetsimani e frumos, politicos, un pic dramatic si chiar antrenant (pune sangele in miscare). Intrand in Ghetsimani nu mai e loc de cuvinte gen fericire, poezie, bine, solidaritate, politica, s.a. Si dupa Ghetsimani urmeaza palmele, flegmele, taieturile, drugii dupa cap, ochii sparti, cisme in stomac, dinti sparti, despuiere. Si dupa asta urmeaza moartea, o moarte hada ca un moment de asfixie intr-o hazna.
Cum reusim? Cum trecem peste asta? Sau cum trecem peste batjocorirea celor iubiti? Cum ne opunem valului care se lasa peste copilasii nostri? Pe zi ce trece sunt impinsi, in sunete de sarbatoare, catre marginea prapastiei?
Slab e omul, mi-a spus Soljenitin!
Cum reusim? Cum trecem peste asta? Sau cum trecem peste batjocorirea celor iubiti? Cum ne opunem valului care se lasa peste copilasii nostri? Pe zi ce trece sunt impinsi, in sunete de sarbatoare, catre marginea prapastiei?
Slab e omul, mi-a spus Soljenitin!
Sora lui Manturov[« ucenicul său favorit şi pururea ascultător »], Elena Vasilievna, o fată frumoasă de 17 ani, era atrasă de plăcerile lumeşti. Îi plăceau seratele şi îmbrăcămintea elegantă. Era deja logodită, când simţi deodată o inexprimabilă repulsie faţă de logodnicul ei şi rupse logodna. Odată, pe când se întorcea acasă şi tocmai se suia într-o caleaşcă, văzu deasupra capului un şarpe cumplit care era pe punctul de a o înghiţi . Ea strigă : « Salvează-mă, Împărăteasa Cerurilor ! Îţi jur că n-am să ma mai mărit niciodată, ci voi merge la mănăstire. » Şarpele se înălţă în aer şi dispăru.
Timp de trei ani Sfântul Serafim o pregăti pe Elena Vasilievna pentru viaţa monahală, iar atunci când a pornit pe această cale, s-a dovedit a fi extrem de râvnitoare. Ea a murit la vârsta de 27 de ani aflată sub ascultarea sfântului. Iată cum s-a întâmplat.
Mihail Vasilievici Manturov se îmbolnăvi de o febră pernicioasă şi îi scrise o scrisoare surorii sale Elena Vasilievna, cerându-i să-l întrebe pe părintele Serafim cum să se vindece. Părintele Serafim îi spuse să mestece coaja unei pâini fierbinţi de secară bine rumenită şi în felul acesta îl vindecă. Dar peste puţin timp trimise după Elena Vasilievna care veni la el cu ucenica sa, Xenia Vasilievna, paraclisiera, spunându-i :
« Totdeauna ai ascultat de mine, bucuria mea, iar acum vreau să-ţi dau încă o ascultare. O vei duce la împlinire, maică ? »
« Totdeauna v-am ascultat, Părinte », răspunse ea, « şi sunt gata să o fac şi în continuare !».
“Aşa este, bucuria mea!”, aprobă părintele. “Ei bine, iată, maică, Mihail Vasilievici, fratele tău, este bolnav şi a venit vremea ca el să moară. El trebuie să moară, maică, deşi eu încă am nevoie de el pentru mănăstirea noastră, pentru orfanele noastre, vreau să spun. Şi iată, aşadar, care îţi este ascultarea: să mori în locul lui Mihail Vasilievici, maică”!
“Binecuvintează-mă părinte!, răspunse Elena Vasilievna smerită şi cu calm aparent.
După aceea, părintele Serafim discută îndelung cu ea, mângâindu-i inima şi abordând problema morţii şi a vieţii veşnice. Elena Vasilievna îl ascultă în tăcere, dar, deodată, păru tulburată şi zise:
“Părinte! Mi-e frică de moarte!”
“De ce să-ţi fie teamă de moarte, bucuria mea?”, răspunse părintele Serafim. « Pentru mine şi pentru tine va fi doar o veşnică bucurie! »
Elena Vasilievna îşi luă rămas bun de la el, dar de-abia trecu de pragul chiliei sale, că, brusc, căzu la pământ. Xenia Vasilievna o ridică. Părintele Serafim îi spuse s-o pună în sicriul din antecamera sa, în timp ce el aduse nişte apă sfinţită. El o stropi cu aceasta pe Elena Vasilievna, îi dădu să bea din ea şi în felul acesta o readuse la cunoştinţă.
Întorcându-se acasă, se îmbolnăvi, căzu la pat şi spuse : « De acum nu mă voi mai scula. » Sfârşitul ei a fost minunat. Ea trimise după părintele Vasili Sadovski pentru a i se face Sfântul Maslu şi pentru a fi împărtăşită pentru ultima oară. În timpul spovedaniei îi vorbi părintelui Vasili de o minunată descoperire ce i se dăduse de Sus.[...]
Ea muri după o scurtă boală în ajunul Cincizecimii, pe data de 28 mai 1832. Avea 27 de ani şi petrecuse cu totul 7 ani la mânăstirea Diveiev. Era extrem de frumoasă şi atrăgătoare, înaltă, cu o faţă rotundă, ochi negri strălucitori şi cu părul tot negru. Chiar în ceasul morţii ei, părintele Serafim, grăbit şi vesel, le trimise pe surorile care munceau cu el la Sarov, către Diveiev, spunând : « Repede, repede, duceţi-vă la mânăstire. Acolo, marea voastră doamnă a plecat la Domnul ». În cea de-a treia zi de la moartea Elenei Vasilievna, Xenia Vasilievna se duse la părintele Serafim plângând în hohote. Văzând-o, marele Bătrân care o iubea pe stareţa de mai târziu nu mai puţin decât pe toate celelalte surori, se tulbură fără să vrea şi, deodată, o trimise pe Xenia acasă, spunând : « De ce plângi ? Ar trebui să ne bucurăm ! Vino aici după 40 de zile, dar acum mergi acasă. Trebuie să ai grijă ca timp de 40 de zile să se săvârşească zilnic Sfânta Liturghie[...] ».
Sfântul Serafim vreme îndelungată se plimba prin cameră şi exclama : « Nu înţeleg nimic ! Plâng încontinuu ! Dacă fi văzut măcar cum sufletul ei zbura ca o pasăre spre cele de sus ! Heruvimii şi Serafimii îi făceau loc ! I s-a dăruit să stea nu departe de Sfânta Treime, ca fecioară. » Atunci când Xenia Vasilievna veni în cea de-a patruzecea zi de la moartea Elenei Vasilievna la părintele Serafim, după porunca sa, Bătrânul îşi mângâie iubita paraclisieră şi-i spuse plin de veselie:
“Ce prostuţe sunteţi, bucuriile mele! Ce rost avea să plângeţi! E păcat, să ştiţi! Ar trebui să ne bucurăm. Sufletul ei şi-a luat zborul ca un porumbel, sus, către Sfânta Treime. Heruvimii, Serafimii şi toate cetele cereşti i-au deschis calea către cer. Ea este una din slujitoarele Maicii Domnului, maică! Noi nu putem decât să ne bucurăm; nu trebuie să plângem ».
Sfântul Serafim de Sarov – O biografie spirituală de Arhimandritul Lazarus Moore, Editura Agapis, Bucureşti, 2005, paginile 288 - 292SURSA
Subscribe to:
Posts (Atom)
evanghelia zilei
calendar ortodox
stiri ortodoxe
