Bilantul istoric al lui Francisco Franco
Codrut Constantinescu
Personalitatea si istoria lui Franco reprezinta una dintre paginile ocultate ale istoriei secolului al XX-lea, secolul extremismelor. Autorii acestui amplu proces istoriografic se includ in ceea ce generic putem numi "Stanga", cu diversele ei curente (social-democrata, socialista, comunista cu subdiviziunile ei).
Francisco Franco a reprezentat pentru aceasta importanta concentrare de forte tinta perfecta pentru diversele trageri in poligonul istoriei, pentru ca el era vinovat de a fi reusit sa elimine Stanga in totalitate din Spania pentru mult timp si, in plus, ca si cum infrangerea din razboiul civil din perioada 1936-1939 nu ar fi fost suficienta, Franco a mai lasat in urma si o monarhie constitutionala, dar mai ales o economie capitalista prospera care, la sfarsitul perioadei franchiste (1975), aseza Spania pe un incredibil loc 8 intre cele mai dezvoltate natiuni ale Planetei. Nu, astfel de lucruri nu pot fi iertate, iar Stanga (cea democrata intr-o mai mica masura, e drept) ce a distrus succesiv toate economiile asupra carora si-a pus amprenta, cea chineza prosperand tocmai pentru ca s-a abatut de la standardele comuniste, s-a razbunat postum pe Franco in nenumarate campanii de dezinformare. De aceea este cu atat mai interesanta publicarea in limba romana a cartii lui Pio Moa, Franco. Un bilant istoric1, primul volum, din cate avem noi cunostinta, in spatiul romanesc despre regimul si personalitatea lui Francisco Franco.
Remarcam o anomalie in istoriografia romaneasca, aceasta neinteresandu-se mai deloc de problematica razboiului civil spaniol care, pe plan international, beneficiaza de o cantitate de lucrari dedicate (diverse aspecte) aproximativ egala cu cea care se concentreaza asupra celui de al Doilea Razboi Mondial. Interesul este firesc, avand in vedere ca razboiul civil spaniol a fost poligonul de incercare a celei de a doua conflagratii mondiale. Volumul ar trebui citit si pentru a potoli curiozitatea istorica ce pleaca de la intrebarea cum de a ajuns cineva nascut in obscurul si micul port galician Ferrol, destinat unei cariere pe mare precum foarte multi galicieni, sa conduca destinul nu numai al micii lui provincii, dar al acestui fascinant amalgam de provincii care formeaza Spania, influentand intr-o maniera semnificativa chiar si evolutia Europei? Stim ca aceasta afirmatie poate parea exagerata la o prima vedere, insa lectura cartii lui Pio Moa o confirma pe deplin. Pio Moa este ziarist, scriitor, istoric de origine galiciana, al carui parcurs intelectual si politic este deja unul clasic pentru secolul al XX-lea: de la activismul comunist si chiar maoist, din tinerete, catre atitudini democratice si conservatoare, la maturitate. Cum moda corectitudinii politice a cuprins si Spania, se considera ca ar fi un personaj controversat pentru ca, firesc, refuza sa condamne simplist dictatura franchista sau sa accepte casatoriile homosexuale. In mod ciudat si inexplicabil, cartile lui sunt best-seller-uri. Enumeram trilogia redactata de Pio Moa despre razboiul civil: Personajele Republcii vazute de ele insele, Originile razboiului civil spaniol, Prabusirea Republicii si razboiul civil.
Volumul autorului spaniol face o radiografie a regimului franchist, de la preliminariile izbucnirii razboiului civil prin rebeliunea militara din iulie 1936 pana la consecintele acestei lungi perioade din istoria Spaniei (1936-1975), concentrandu-se spre final si asupra analizarii efortului de denigrare. Inspirata este reproducerea in anexe a testamentului politic al lui Franco, dar si a scandalului declansat in Spania de declaratiile lui Alexandr Soljenitin dintr-un interviu acordat TVE in 1987. Episodul Soljenitin este relevant pentru lupta dusa impotriva lui Franco dupa moartea acestuia. Marele scriitor rus a ajuns la Mardid in 1976 si a declarat televiziunii spaniole: "Stiti dumneavoastra ce este o dictatura? Spaniolii sunt absolut liberi sa locuiasca oriunde si sa se deplaseze in oricare loc din Spania. Noi, sovieticii, n-o putem face in tara noastra. Spaniolii pot pleca liber din tara lor pentru a merge in strainatate. In tara noastra suntem niste puscariasi. Daca noi ne-am bucura de libertatea de care dumneavoastra va bucurati aici, am ramane cu gura cascata". Aceste declaratii au declansat o isterie colectiva a Stangii spaniole, ajungandu-se la declaratii explicit criminale de genul celei facute de Juan Benet: "Cred cu fermitate ca, atata timp cat exista persoane ca Alexandr Soljenitin, lagarele de concentrare vor supravietui si vor trebui sa supravietuiasca". Probabil ca si episodul spaniol l-a determinat pe scriitorul rus sa publice cartea Lerreur de lOccident2 in care declara franc(hist): "Comunismul se opreste doar acolo unde se izbeste de un zid sau de o vointa de nezdruncinat". Franco a fost arhitectul cu o solida vointa anticomunista. Alte doua personalitati cu vointa care au pus umarul solid la prabusirea comunismului nu au fost oare Ronald Reagan si Papa Ioan Paul al II-lea?!
Editura romaneasca incearca sa nu deranjeze foarte mult publicand urmatorul mesaj publicitar, cartea ar fi "o incercare de a recupera si aspectele pozitive ale regimului, pe nedrept omise". Adevarul este ca Pio Moa nu gaseste foarte multe aspecte negative ale regimului franchist, iar cand acestea sunt in mod profesionist enumerate (si nu eludate, cum ar face un istoric de stanga analizand, de exemplu, Cuba lui Castro) ele sunt comparate cu rezultatele/ metodele din alte dictaturi contemporane cu Franco, mai ales din democratiile populare. Notabil este faptul ca i se da cuvantul si generalului Franco. In cele mai multe carti in care este analizat, disecat regimul sau razboiul civil spaniol se considera ca Franco, in calitatea lui de conducator al taberei "fasciste" sau nationaliste (cu toate ca tabara conservatoare s-a autointitulat inca de la inceput drept nationala), nu are dreptul de a spune ceva. Surprinzator insa, citatele reproduse din lucrarea sa memorialista dovedesc un acut simt politic, un realism desavarsit care se probeaza nu numai la nivel retoric, dar si in domeniul actiunilor sale politice. "Luptand impotriva comunismului, credem ca facem un serviciu Europei, deoarece comunismul este un pericol universal. Daca am pieri, pericolul ar fi mai mare pentru celelalte popoare" sau "Fiecare popor e bantuit de demonii sai familiari, care difera de la unul la altul. Cei din Spania se numesc: spirit anarhist, critica negativa, lipsa de solidaritate intre oameni, extremism si dusmanie reciproca". O caracterizare care ne suna familiar.
O problema spinoasa ramane represiunea sangeroasa pe care a dezlantuit-o regimul franchist dupa incheierea ostilitatilor. Moa arata ca "in timpul primelor luni dupa razboi, pana in ianuarie 1940, noul regim a retinut provizoriu circa 270.000 de persoane (inclusiv cei de drept comun) in scopul de a stabili raspunderile fiecaruia, lucru imposibil. In mai 1940 s-au dat 40.000 de sentinte de tot felul si ramaneau 240.000 de persoane, majoritatea in asteptarea judecatii. In iunie, un decret acorda libertate conditionata celor condamnati la sase ani sau la mai putin, iar la 1 aprilie 1941, celor condamnati pana la 12 ani, beneficiu extins in 1942 pana la 14 ani. Tribunalele militare au pronuntat circa 50.000 de condamnari la moarte, fiind executate aproximativ jumatate. Numarul mortilor in inchisorile spaniole, in marea lor majoritate in urma unor boli de carenta, putea fi intre 10.000 si 20.000". Are sens sa comparam aceste cifre cu represiunea dintr-una dintre tarile comuniste de dupa 1945 care nu avea populatia Spaniei?! In mod sigur, aceasta cifra este depasita si de modesta Albanie, cu o populatie de zece ori mai mica decat Spania. Dupa razboiul civil "imensa majoritate a soldatilor mobilizati de Frontul Popular (1,5 milioane de barbati), dintre cei care l-au votat in 1936 (4,6 milioane) sau au locuit in zona (14 milioane), n-a fost executata si nici n-a plecat in exil. S-a reintegrat in curand in societate, si-a refacut viata, impartasind dificultatile generale din vremea aceea".
Bilantul lui Franco este unul pozitiv deoarece (in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial) "Caudillo a tinut intotdeauna seama de interesele Spaniei, dupa cum le intelegea el, si trebuie sa admitem ca le-a inteles destul de bine: a scapat tara de noi masacre, devastari si razbunari. Iar pe deasupra, a inlesnit substantial victoria democratiilor, cu toate ca nu credea in acestea, ceea ce in definitiv a fost cel mai bine pentru Europa Occidentala". Istoriografia contemporana a ajuns, in sfarsit, la concluzia ca regimul lui Franco nu poate fi catalogat rapid ca nazist sau fascist doar pentru ca a fost sustinut militar de acestea. De altfel, este mentionat in extenso interesantul episod singular al intalnirii dintre Franco si Hitler din 1941 in sudul Frantei, in urma caruia Hitler l-a scos definitiv de la suflet pe generalul spaniol care facea tot posibilul pentru a amana intrarea in razboi de partea Axei. Pozitia lui Franco i-a salvat, de altfel, pe britanici de la un dezastru in Mediterana Occidentala. "Franco a insistat intotdeauna in privinta caracterului exclusiv spaniol al sistemului sau si n-a acceptat vreodata anticrestinismul sau neopaganismul, prezente la celelalte: aproape mereu a insistat in a-si defini regimul sau drept catolic. Mai mult, spiritul sau ordonat si militar nu se impaca deloc cu mobilizarea politica a maselor, caracteristica pentru astfel de modele". Franco a fost un dictator ciudat si atipic pentru secolul al XX-lea, care prefera sa demobilizeze masele, si nu sa le mobilizeze. El a facut-o oferind maselor distractie ieftina, fotbal (era un sustinator al echipei Real Madrid care in perioada anilor 1960 domina incontestabil din punct de vedere fotbalistic Europa, castigand sase Cupe ale Campionilor si fiind finalista de alte doua ori!), lupte cu tauri si posibilitatea de a accede la o infrastructura turistica din ce in ce mai performanta. Franco avea si simtul umorului si al deriziunii, atat de strain dictatorilor fanatici din secolul al XX-lea. "Odata, gresind o cifra la inregistrarea mesajului de Anul Nou, si cum ministrul Informatiilor, Arias Salgado, insista sa se repete operatia, a spus: Nu va faceti griji, e totuna. Nimeni nu asculta mesajul". Vi-l imaginati pe Ceausescu spunand acelasi lucru?! Poreclit El Prudente, lumea glumea pe seama acestei adevarate calitati a lui Franco spunand ca pe masa lui sunt doua tipuri de probleme: cele pe care timpul le-a rezolvat si cele pe care timpul le va rezolva. Evident, si aceasta butada dorea sa induca faptul ca Franco a fost un natang care, pur si simplu, nefacand mai nimic, a avut doar noroc, afirmatie calomnioasa, chiar daca amuzanta.
Stanga nu poate ierta faptul ca tranzitia de la regimul franchist la democratie s-a desfasurat remarcabil de pasnic (lasand la o parte violentele sporadice ale ETA, care nu au influentat in niciun fel rezultatul final), spre deosebire de tranzitiile inca neincheiate ale tarilor comuniste, pline de violente (sa ne aducem doar aminte de perioada 1990-1991 din istoria romanilor), catre regimurile parlamentare. Paralelele nu se opresc aici, caci, daca facem o comparatie cu tarile din Rasaritul Europei, toate avantajele sunt de partea Spaniei franchiste, atat in plan economic, cat si politic. Evident, Franco nu a avut proasta idee sa distruga economia spaniola nationalizand-o. De altfel, comparatia nu este un proces atat de complex, trebuie doar amintit ca Romania si Spania se aflau aproximativ la acelasi standard de viata in 1936, iar in 1939, dupa incheierea sangerosului razboi civil care a ravasit profund societatea spaniola, distrugand o mare parte din industria sau agricultura iberica, ucigand aproximativ trei sute de mii de oameni, provocand exodul a altor sute de mii spanioli, Romania avea un standard de viata mult superior. In 1990, situatia se inversase fundamental, Romania fiind printre codasele Europei, iar Spania printre fruntasi. Guvernarea generalului Franco este relevanta, un adevarat studiu de caz, pentru complexitatea unui secol atat de dinamic si sangeros, iar cuvintele lui isi pastreaza din actualitate: "Sa nu uitati ca dusmanii Spaniei si ai civilizatiei crestine stau de veghe".
Note:
1. Pio Moa, Franco. Un bilant istoric, Editura Historia, Bucuresti, 2008.
2. Bernard Grasset, Paris, 1980.
www.cuvantul.ro
No comments:
Post a Comment