Statul evreu intenţionează să lanseze o ofensivă diplomatică internaţională pentru a contracara efectele „nocive şi perverse” ale raportului privind războiul din Fâşia Gaza, redactat de o comisie ONU, a anunţat un oficial de la Ierusalim.
„Vom recurge la importante eforturi diplomatice şi politice pe scena internaţională pentru a bloca şi contracara efectele nocive şi perverse ale raportului Comisiei «Goldstone»”, a subliniat Ygal Palmor, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.
O comisie de anchetă, prezidată de judecătorul sud-african Richard Goldstone, a concluzionat că Israelul a uzat în mod dis pro porţionat de forţă şi a încălcat dreptul umanitar internaţional în timpul ofensivei din Fâşia Gaza, des fă şurată între 27 decembrie 2008 şi 18 ianuarie 2009. Armata israeliană a mai fost acuzată, în raportul respectiv, „de acte comparabile cu crime de război şi posibil, în anumite împrejurări, cu crime împotriva umanităţii”.
„Ne temem de consecinţele grave ale acestui raport în ceea ce priveşte imaginea, comunicarea şi diplomaţia israeliană. În schimb, recomandările raportului sunt atât de extremiste, încât există puţine şanse ca acestea să fie puse în practică, deşi există un risc în acest sens”, a adăugat Palmor. Imediat după publicarea raportului, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a convocat consilierii şi miniştrii într-o şedinţă.
Acuzaţii la două capete
Raportul Comisiei „Goldstone” incriminează şi militanţii palestinieni din Fâşia Gaza, pentru că „nu au făcut distincţie între ţintele militare şi cele civile” în campania de tiruri cu rachete Qassam, asimilată, de asemenea, crimelor de război şi celor împotriva umanităţii. Gruparea Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a denunţat, la rândul său, concluziile documentului. „Este un raport politic, dezechilibrat şi lipsit de corectitudine, atâta timp cât pune pe acelaşi palier pe cei care comit crime şi pe cei care sunt victime”, a declarat Ismail Radwan, un lider al mişcării palestiniene.
Anchetatorii ONU au mai subliniat că nu au descoperit nicio dovadă care să confirme acuzaţiile lansate de statul evreu, potrivit cărora combatanţii palestinieni au folosit civilii drept scuturi umane. Cum era de aşteptat, Israelul a fost pus la zid pentru că a „ignorat inviolabilitatea imobilelor aparţinând Naţiunilor Unite”, referire la un atac asupra unei şcoli administrate de ONU.
AICI
Blog Archive
-
►
2023
(2)
- ► September 2023 (1)
- ► March 2023 (1)
-
►
2021
(4)
- ► March 2021 (4)
-
►
2015
(9)
- ► April 2015 (2)
- ► March 2015 (3)
- ► February 2015 (3)
- ► January 2015 (1)
-
►
2014
(17)
- ► April 2014 (1)
- ► March 2014 (1)
- ► January 2014 (15)
-
►
2013
(138)
- ► December 2013 (36)
- ► November 2013 (22)
- ► October 2013 (18)
- ► September 2013 (15)
- ► August 2013 (12)
- ► April 2013 (3)
- ► March 2013 (2)
- ► February 2013 (7)
- ► January 2013 (4)
-
►
2012
(63)
- ► December 2012 (6)
- ► November 2012 (4)
- ► October 2012 (1)
- ► September 2012 (5)
- ► August 2012 (2)
- ► April 2012 (4)
- ► March 2012 (1)
- ► February 2012 (4)
- ► January 2012 (7)
-
►
2011
(77)
- ► December 2011 (10)
- ► November 2011 (12)
- ► October 2011 (13)
- ► September 2011 (3)
- ► April 2011 (3)
- ► March 2011 (13)
- ► February 2011 (3)
- ► January 2011 (1)
-
►
2010
(83)
- ► December 2010 (3)
- ► November 2010 (8)
- ► October 2010 (26)
- ► September 2010 (15)
- ► January 2010 (30)
-
▼
2009
(472)
- ► December 2009 (54)
- ► November 2009 (53)
- ► October 2009 (69)
-
▼
September 2009
(50)
- basescu
- A murit Nicolae Pleşiţă
- Horia Bernea la Paris
- Sfantul Teofan Zavoratul ne spune ce sa facem, cum...
- Interviu cu Lev Dodin pe TVR Cultural - despre arta
- PapaBenedict: "Distincţia între politică şi religi...
- Anti-comunistii lui Tismaneanu, socialistii cu fat...
- Dizidentul rus care a copiat arhiva Fundatiei Gorb...
- Cele douã secularizãri - Radu Preda in Tribuna, Nr...
- Sfantul Voievod Neagoe Basarab
- DOMNII DIN TARA ROMÂNESCA SI DIN MOLDOVA PÂNA IN 1859
- Cum se inteleg taranii (sau romanii in fata vietii)
- Petru şi papalitatea - articol Catholic Answers
- Basescu
- Germania a imprumutat FMI cu 15 miliarde de euro
- Fiti vigilenti, tovarasi!
- Uite despre ce vorbeam: "Graţie nanotehnologiei, s...
- Michael Jackson - Beat It (Acapella)
- Probleme economice si concurenta neloiala (de la S...
- Pentru prima data in ultimii 20 de ani, Romania ar...
- Baconski in DilemaVeche: Bătălia pentru aer curat ...
- ACATISTUL RUGULUI APRINS
- New Age
- Evgheni Rodionov – soldatul mucenic pentru Hristos
- Reiau : "Albert Einstein: De ce socialism?"
- Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - Vasta ( o ...
- Tismaneanu " A incetat din viata Irving Kristol, f...
- În audienţă la Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul ...
- Rusia, rusia, Rusia
- A fost înfăptuită decomunizarea în România? (A. Ci...
- American ucis pentru convingerile lui pro-life
- Israelul, în corzi după raportul ONU asupra război...
- Anticomunismul lui Tismaneanu ( adica unde se dore...
- Israelul a folosit disproportionat forta si a inca...
- Papa Benedict: Credinţa nu este moralism, ci întâl...
- Uite unde duce prea marea incredere
- Cum va place? (300km/h in trafic aglomerat)
- Interviu Paul Gottfried
- Repun aici articolul lui Baconsky din DilemaVeche
- Mare Targ la MTR - Targul Iconarilor (11 -12 -13 s...
- Charles Aznavour - Les Deux Guitares
- Papa Benedict; "umanitatea confuză are nevoie să v...
- Teodor BACONSKY - O confidenţă ( foarte interesant,...
- Campaniile electorale falimenteaza Romania? Binein...
- Ceva despre fascism ( despre comunism inca nu am g...
- Interviu cu Alexander Soljenitin (iunie 2001)
- PĂRINTELE STĂNILOAE S-A ÎNTORS ACASĂ
- Iran: Parlamentul a aprobat prima femeie ministru ...
- Principele Radu: " Anunt retragerea mea din cursa ...
- Nazişti şi comunişti, pictaţi pe zidul Mănăstirii ...
- ► August 2009 (42)
- ► April 2009 (21)
- ► March 2009 (11)
- ► February 2009 (16)
- ► January 2009 (20)
-
►
2008
(132)
- ► December 2008 (20)
- ► November 2008 (33)
- ► October 2008 (6)
- ► September 2008 (15)
- ► August 2008 (3)
- ► April 2008 (12)
- ► March 2008 (2)
- ► February 2008 (6)
- ► January 2008 (9)
-
►
2007
(14)
- ► December 2007 (3)
- ► November 2007 (11)
cauta in blog
September 17, 2009
Israelul, în corzi după raportul ONU asupra războiului din Gaza
Etichete:
intelepciune pentru viata,
iudaica,
social-politic
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
etichete
- + Horia Bernea (7)
- + Paul Goma (2)
- + persecutii asupra crestinilor (10)
- +++RUSIA (9)
- +0 Soljenitin (13)
- +critica Bisericii (4)
- alegeri 2009 (90)
- arta plastica (29)
- catolica (61)
- comunism? (59)
- eminescu (3)
- film (11)
- intelepciune laica (50)
- intelepciune pentru viata (222)
- iudaica (28)
- muzica (8)
- note de lectura (15)
- ortodoxie (161)
- Radio-Video (4)
- social-politic (142)
- stiinta-polemici (12)
No comments:
Post a Comment