Benedict al XVI-lea a primit vineri la Palatul Apostolic de la Castel Gandolfo pe arhiepiscopul ortodox Hilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului pentru Relaţiile Ecleziastice Externe al Patriarhatului de Moscova. Arhiepiscopul Hilarion se află pentru prima dată în vizită la Roma după numirea în această funcţie şi cu o zi înainte a avut colocvii cu cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. După întrevederea cu reprezentantul ortodoxiei ruse, prelatul catolic a evidenţiat raporturile pozitive dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Rusă. Cele două părţi se vor întâlni din nou în Cipru, în octombrie a.c., cu ocazia sesiunii plenare a Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în ansamblul ei. În centrul lucrărilor, tema crucială privind rolul episcopului Romei în Biserica Universală.
***
Joi seară arhiepiscopul ortodox rus a mers în vizită la Comunitatea Sfântul Egidiu unde a luat parte la rugăciunea comunitară în bazilica "Sfânta Maria în Trastevere". Luând cuvântul după slujba de seară, arhiepiscopul Hilarion a transmis salutul şi binecuvântarea Beatitudinii Sale Kirill, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, şi a elogiat activitatea Comunităţii Sfântul Egidiu în favoarea celor săraci, neajutoraţi şi a imigranţilor. Totodată, reprezentantul Patriarhiei Ruse şi-a exprimat consideraţia pentru contribuţia la dialog atât între creştini cât şi cu credincioşii de alte religii.
Într-o lume decreştinată, relativismul moral adresează tuturor creştinilor o provocare serioasă şi grea – a observat arhiepiscopul Hilarion. "De răspunsul pe care noi creştinii îl dăm la această provocare, a afirmat, depinde viitorul omenirii şi, probabil, chiar posibilitatea ca viaţa să continue pe această planetă. Ne-a fost adresată o provocare comună, drept care şi răspunsul nostru trebuie să fie comun. Numai împreună vom putea propune lumii valorile spirituale şi morale ale credinţei creştine. Împreună vom putea oferi viziunea noastră creştină despre familie, procreare şi iubirea umană; vom putea afirma concepţia noastră despre justiţia socială, distribuirea mai echitabilă a bunurilor, efortul de salvgardare a mediului, apărarea vieţii şi a demnităţii umane".
"Aceste valori, a continuat arhiepiscopul rus, sunt tradiţionale în sensul că au fost susţinute de creştini timp de douăzeci de secole şi au format cultura şi civilizaţia noastră europeană. Dar în acelaşi timp sunt valori foarte noi şi moderne pentru că veşnic nouă, modernă şi tânără este Vestea cea Bună a lui Iisus".
"În faţa acestei provocări comune pe care ne-o lansează lumea contemporană, astăzi mai mult ca niciodată noi creştinii trebuie să fim împreună. A venit aşadar timpul să trecem de la ciocnire şi concurenţă la solidaritate, respect reciproc şi stimă unii faţă de alţii. Aş spune fără ezitare, a încheiat arhiep. Hilarion, că trebuie să trecem la iubirea reciprocă (...). Predicarea noastră creştină poate avea roade, poate fi credibilă şi în lumea contemporană dacă între noi creştinii vom şti să trăim această iubire unii faţă de alţii".
RadioVaticana
Blog Archive
-
►
2023
(2)
- ► September 2023 (1)
- ► March 2023 (1)
-
►
2021
(4)
- ► March 2021 (4)
-
►
2015
(9)
- ► April 2015 (2)
- ► March 2015 (3)
- ► February 2015 (3)
- ► January 2015 (1)
-
►
2014
(17)
- ► April 2014 (1)
- ► March 2014 (1)
- ► January 2014 (15)
-
►
2013
(138)
- ► December 2013 (36)
- ► November 2013 (22)
- ► October 2013 (18)
- ► September 2013 (15)
- ► August 2013 (12)
- ► April 2013 (3)
- ► March 2013 (2)
- ► February 2013 (7)
- ► January 2013 (4)
-
►
2012
(63)
- ► December 2012 (6)
- ► November 2012 (4)
- ► October 2012 (1)
- ► September 2012 (5)
- ► August 2012 (2)
- ► April 2012 (4)
- ► March 2012 (1)
- ► February 2012 (4)
- ► January 2012 (7)
-
►
2011
(77)
- ► December 2011 (10)
- ► November 2011 (12)
- ► October 2011 (13)
- ► September 2011 (3)
- ► April 2011 (3)
- ► March 2011 (13)
- ► February 2011 (3)
- ► January 2011 (1)
-
►
2010
(83)
- ► December 2010 (3)
- ► November 2010 (8)
- ► October 2010 (26)
- ► September 2010 (15)
- ► January 2010 (30)
-
▼
2009
(472)
- ► December 2009 (54)
- ► November 2009 (53)
- ► October 2009 (69)
-
▼
September 2009
(50)
- basescu
- A murit Nicolae Pleşiţă
- Horia Bernea la Paris
- Sfantul Teofan Zavoratul ne spune ce sa facem, cum...
- Interviu cu Lev Dodin pe TVR Cultural - despre arta
- PapaBenedict: "Distincţia între politică şi religi...
- Anti-comunistii lui Tismaneanu, socialistii cu fat...
- Dizidentul rus care a copiat arhiva Fundatiei Gorb...
- Cele douã secularizãri - Radu Preda in Tribuna, Nr...
- Sfantul Voievod Neagoe Basarab
- DOMNII DIN TARA ROMÂNESCA SI DIN MOLDOVA PÂNA IN 1859
- Cum se inteleg taranii (sau romanii in fata vietii)
- Petru şi papalitatea - articol Catholic Answers
- Basescu
- Germania a imprumutat FMI cu 15 miliarde de euro
- Fiti vigilenti, tovarasi!
- Uite despre ce vorbeam: "Graţie nanotehnologiei, s...
- Michael Jackson - Beat It (Acapella)
- Probleme economice si concurenta neloiala (de la S...
- Pentru prima data in ultimii 20 de ani, Romania ar...
- Baconski in DilemaVeche: Bătălia pentru aer curat ...
- ACATISTUL RUGULUI APRINS
- New Age
- Evgheni Rodionov – soldatul mucenic pentru Hristos
- Reiau : "Albert Einstein: De ce socialism?"
- Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - Vasta ( o ...
- Tismaneanu " A incetat din viata Irving Kristol, f...
- În audienţă la Benedict al XVI-lea, arhiepiscopul ...
- Rusia, rusia, Rusia
- A fost înfăptuită decomunizarea în România? (A. Ci...
- American ucis pentru convingerile lui pro-life
- Israelul, în corzi după raportul ONU asupra război...
- Anticomunismul lui Tismaneanu ( adica unde se dore...
- Israelul a folosit disproportionat forta si a inca...
- Papa Benedict: Credinţa nu este moralism, ci întâl...
- Uite unde duce prea marea incredere
- Cum va place? (300km/h in trafic aglomerat)
- Interviu Paul Gottfried
- Repun aici articolul lui Baconsky din DilemaVeche
- Mare Targ la MTR - Targul Iconarilor (11 -12 -13 s...
- Charles Aznavour - Les Deux Guitares
- Papa Benedict; "umanitatea confuză are nevoie să v...
- Teodor BACONSKY - O confidenţă ( foarte interesant,...
- Campaniile electorale falimenteaza Romania? Binein...
- Ceva despre fascism ( despre comunism inca nu am g...
- Interviu cu Alexander Soljenitin (iunie 2001)
- PĂRINTELE STĂNILOAE S-A ÎNTORS ACASĂ
- Iran: Parlamentul a aprobat prima femeie ministru ...
- Principele Radu: " Anunt retragerea mea din cursa ...
- Nazişti şi comunişti, pictaţi pe zidul Mănăstirii ...
- ► August 2009 (42)
- ► April 2009 (21)
- ► March 2009 (11)
- ► February 2009 (16)
- ► January 2009 (20)
-
►
2008
(132)
- ► December 2008 (20)
- ► November 2008 (33)
- ► October 2008 (6)
- ► September 2008 (15)
- ► August 2008 (3)
- ► April 2008 (12)
- ► March 2008 (2)
- ► February 2008 (6)
- ► January 2008 (9)
-
►
2007
(14)
- ► December 2007 (3)
- ► November 2007 (11)
cauta in blog
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
etichete
- + Horia Bernea (7)
- + Paul Goma (2)
- + persecutii asupra crestinilor (10)
- +++RUSIA (9)
- +0 Soljenitin (13)
- +critica Bisericii (4)
- alegeri 2009 (90)
- arta plastica (29)
- catolica (61)
- comunism? (59)
- eminescu (3)
- film (11)
- intelepciune laica (50)
- intelepciune pentru viata (222)
- iudaica (28)
- muzica (8)
- note de lectura (15)
- ortodoxie (161)
- Radio-Video (4)
- social-politic (142)
- stiinta-polemici (12)
No comments:
Post a Comment