* Lloyd Blankfein consideră că cea mai mare bancă a lumii nu profită de pe urma banilor contribuabililor, din moment ce a restituit banii împrumutaţi de la Trezoreria SUA cu o "dobândă sănătoasă" (23%)
Sunt doar un bancher care "face lucrarea lui Dumnezeu" - aşa se autodefineşte Lloyd Blankfein, directorul general (CEO) la Goldman Sachs, cel care a primit nenumărate epitete deloc măgulitoare în ultimul an precum "baron al tâlharilor", "vultur capitalist", "vandal economic" sau mai blândul "pisică grasă".
Blankfein (55 de ani) a acceptat să deschidă uşile biroului său din New York pentru ziarul britanic The Times şi a răspuns cu sânge rece tuturor întrebărilor acuzatoare pe care le-ar avea pentru el milioane de la locuitori ai planetei, de la politicieni şi jurnalişti până la cei rămaşi fără slujbe şi fără case.
Poate că toată lumea consideră bacherii ca fiind "vinovaţi" de criza financiară de pe Wall Street (septembrie 2008), însă Blankfein nu-şi recunoaşte vreo vină. Ba dimpotrivă, "toată lumea ar trebui să fie fericită", afirmă bancherul, pentru că "sistemul financiar ne-a adus în criză, iar el ne va scoate".
Faptul că, în plină recesiune mondială, Goldman Sachs (GS) a avut un profit-record (3,4 miliarde USD) în trimestrul doi al acestui an, ar trebui văzut ca un semn bun de relansare a economiei, ne îndeamnă Blankfein.
Cât despre mult-criticatele bonusuri, el le vede ca fiind "de-a lungul istoriei noastre (a GS - n.r.) corelate cu performanţele pe termen lung". "Alţii n-au făcut bani, dar au dat bonusuri mari" şi în prezent nu mai sunt pe piaţă, atrage atenţia bancherul.
"Suntem foarte importanţi, avem un scop social"
Mulţi oameni consideră "şantaj" pretenţia bancherilor că trebuie lăsaţi să încaseze ce bonusuri vor, pentru ca succesul lor să garanteze prosperitatea întregii economii, a sintetizat reporterul The Times o acuzaţie aflată pe buzele multora. CEO-ul de la GS răspunde calm şi la acest afront: "Dacă sistemul financiar se prăbuşeşte, se prăbuşesc şi afacerile voastre".
Pentru moment, Blankfein pare gata să admită că înţelege de ce "oamenii sunt furioşi" pe bancheri, dar respinge ideea că GS "profită" de pe urma banilor contribuabililor. Cele 10 miliarde USD primite de la Trezoreria SUA au fost restituite cu o "dobândă sănătoasă" - 23%.
GS a prosperat în 2009 graţie faptului că Congresul a decis să salveze, cu bani publici, sistemul bancar american, însă acest detaliu pare puţin important pentru bancher. "Suntem foarte importanţi, avem un scop social", crede Blankfein, care este convins de rolul benefic societăţii pe care îl joacă el şi angajaţii săi.
"Noi ajutăm companiile să crească, ajutându-le să strângă capital. Aceasta, la rândul său, le permite oamenilor să aibă slujbe şi să creeze mai multă creştere şi prosperitate" - aceasta se arată, în esenţă, "lucrarea lui Dumnezeu" pe care şi-o asumă unul dintre cei mai dispreţuiţi oameni ai planetei.
"Erou" şi "antierou" american
Până acum doi ani, povestea lui Lloyd Blankfein era cea tipică unui "erou american". Fiu al unui poştaş şi al unei recepţionere din cartierul new-yorkez Bronk, Lloyd avea să fie primul care să facă studii universitare din familia lui. Dar nu a ajuns la orice universitate, ci tocmai la celebra Harvard, plătindu-şi studiile printr-un împrumut de stat.
Tenace, dar discret şi lipsit de cheltuielile exuberante ale altora din industria financiară, Blankfein a şocat o lume întreagă în 2007, când a stabilit un record în privinţa remuneraţiei. Peste salariul "modest" de 600.000 dolari pe an, el a încasat un bonus de 67,9 milioane - o sumă de circa 1.360 ori mai mare decât venitul mediu al unei familii americane. În trei ani în fruntea GS, el a acumulat şi acţiuni la companie în valoare de cel puţin 500 milioane USD.
700.000 $ vor încasa drept bonusuri circa 30.000 de angajaţi ai Goldman Sachs - cea mai de succes bancă din lume, cu un profit-record (3,4 miliarde USD) în trimestrul doi al lui 2009
Citeşte şi Cum să faci bani în criză - un autor american descrie secretele Goldman Sachs
No comments:
Post a Comment