Constituţia Apostolica "Anglicanorum Coetibus" pentru anglicanii care intră în deplină comuniune cu Biserica Catolică

„Un document care „deschide un n ou drum pentru unitatea creştinilor, recunoscând în acelaşi timp diversitatea legitimă în expresia credinţei noastre comune”: astfel se prezintă Constituţia Apostolică Anglicanorum Coetibus, care răspunde numeroaselor cereri înaintate de anglicani din diferite părţi ale lumii de a intra în deplină comuniune cu Biserica catolică.

Documentul publicat luni 9 noiembrie a fost semnat de Papa pe 4 noiembrie, în comemorarea liturgică a Sfântului Carol Borromeo. Este structurat în 13 articole şi însoţit de o serie de Norme complementare, redactate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

Constituţia Apostolică Anglicanorum Coetibus, subliniază o Notă a Sălii vaticane de presă, prin instituirea Ordinariatelor personale, răspunde la numeroasele cereri înaintate Sfântului Scaun de grupuri de miniştri de cult şi credincioşi anglicani doritori „să intre în deplină comuniune cu Biserica catolică”. Nu este vorba, deci, de „o iniţiativă care să fi pornit de la Sfântul Scaun, ci de un răspuns generos” al Papei la „aspiraţia legitimă a unor asemenea grupuri anglicane”.

Instituirea acestei noi structuri, continuă nota, „se situează în deplină armonie cu angajarea pentru dialogul ecumenic, care continuă să fie o prioritate a Bisericii catolice”. De altfel, Ordinariatele Personale vor permite acestor grupuri de anglicani „să intre în deplina comuniune cu Biserica catolică, păstrând în acelaşi timp elemente ale patrimoniului spiritual şi liturgic specific anglican”. Nota subliniază, de asemenea, că posibilitatea prevăzută de Constituţia Anglicanorum Coetibus a prezenţei unor clerici căsătoriţi în Ordinariatele Personale „nu înseamnă în nici un mod o schimbare în disciplina Bisericii în ceea ce priveşte celibatul preoţesc” care, cum afirmă Conciliul al II-lea din Vatican, „este semn şi totodată stimulent al carităţii pastorale şi anunţă în lumina bucuriei Împărăţia lui Dumnezeu”.

Constituţia Apostolică stabileşte înainte de toate instituirea Ordinariatelor Persoanele pentru anglicanii care întră în deplina comuniune cu Biserica catolică. Aceste Ordinariate, prevede articolul introductiv al documentului, „sunt instituite de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, în hotarele teritoriale ale unei determinate Conferinţe episcopale”. Au personalitate juridică şi sunt formate de credincioşi laici, clerici şi călugări, „aparţinând la origine Comuniunii anglicane iar acum în deplină comuniune cu Biserica catolică” (art.1). După ce a reamintit că Ordinariatul Personal, este supus Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei şi celorlalte dicastere vaticane conform competenţelor lor (art.2), Constituţia se opreşte asupra celebrărilor liturgice. Ordinariatul, este stabilit, are facultatea de a celebra Euharistia şi celelalte Sacramente potrivit cărţilor liturgice „proprii ale tradiţiei anglicane aprobate de Sfântul Scaun” pentru a ţine vii tradiţiile spirituale, liturgice şi pastorale ale Comuniunii anglicane (art.3). Ordinariatul personal este încredinţat grijii pastorale a unui Ordinar numit de Papa iar Ordinarul are putere ordinară, delegată şi personală (art.4-5).

Constituţia stabileşte deci că toţi care exercită slujirea de diaconi, preoţi sau episcopi anglicani pot di acceptaţi de Ordinar drept candidaţi la Ordinele Sacre ale Bisericii catolice. Pentru miniştrii de cult căsătoriţi, sunt observate normele Enciclicei Sacerdotalis coelibatus şi ale Declaraţiei „In June”. Miniştrii de cult necăsătoriţi trebuie în schimb să urmeze norma celibatului clerical. Pe de altă parte, Ordinarul „va admite la ordinul prezbiteratului numai bărbaţi celibatari”, în timp ce va putea „adresa cerere” Pontifului, în derogare la canonul 277, , § 1, „de a fi admis la Ordinul sacru al prezbiteratului şi bărbaţi căsătoriţi, după criterii obiective aprobate de Sfântul Scaun”.

Mai departe, candidaţii la Ordinele Sacre într-un Ordinariat „vor fi formaţi împreună cu ceilalţi seminarişti, mai ales în domeniile doctrinare şi pastorale”.

În acelaşi timp, Ordinarul, cu aprobarea Sfântului Scaun. „poate înfiinţa noi Institute de Viaţă Consacrată (călugăreşti) şi Societăţi de Viaţă Apostolică” (art 6-7).
Documentul prevede ca, auzită părerea episcopului diecezan al locului şi cu consimţământul Sfântului Scaun, să poată „înfiinţa parohii personale, pentru grija pastorală a credincioşilor aparţinând Ordinariatului”. Parohii se bucură de toate drepturile şi au toate obligaţiile prevăzute de Codul de drept canonic (art.8). Se stabileşte, de asemenea, că credincioşii laici şi călugări care doresc să facă parte din Ordinariatul Personal, „trebuie să manifeste această voinţă în scris” (art.9).

Ordinarul, continuă documentul Anglicanorum Coetibus este asistat de un Consiliu de conducere, „disciplinat de Statute aprobate de Ordinar şi confirmate de Sfântul Scaun”. Atare Consiliu este prezidat de Ordinar şi exercită, între altele, funcţiile stabilite de Codul de Drept canonic pentru Consiliul prezbiteral (art.10). Ordinarul trebuie să se ducă la Roma o dată la fiecare 5 ani pentru vizita ad Limina şi trebuie să prezinte Papei o dare de seamă despre situaţia Ordinariatului (art.11). În sfârşit, Constituţia stabileşte ca pentru cauzele judiciare tribunalul competent este cel al diecezei în care una dintre părţi are domiciliul, exceptând cazul în care Ordinariatul şi-ar fi constituit un tribunal al său (art.12). Ultimul articol prevede că decretul care instituie un Ordinariat va determina locul sediului Ordinariatului însuşi (art.13).

La Constituţie sunt adăugate Normele Complementare. Înainte de toate, se subliniază că Ordinarul, care poate fi un episcop sau un preot este numit de Pontif, este membru al respectivei Conferinţe episcopale. În exercitarea oficiului său, Ordinarul trebuie să menţină legături strânse de comuniune cu episcopul diecezei. Ordinarul, care poate înfiinţa decanate teritoriale, are facultatea de a încardina în Ordinariatul său miniştri de cult anglicani intraţi în deplină comuniune cu Biserica catolică.

La rândul lor, credincioşii laicii proveniţi din Anglicanism, după Mărturisirea de Credinţă şi Sacramentele Iniţierii, trebuie să fie înscrişi într-un registru al Ordinariatului.

Articolul 6 al Normelor se concentrează asupra stării clericului. Ţinând cont de tradiţia şi experienţa bisericească anglicană, se citeşte, Ordinarul poate prezenta Sfântului Părinte cererea de admitere de bărbaţi căsătoriţi la hirotonirea preoţească în Ordinariat, după un proces de discernământ bazat pe criterii obiective şi necesităţile Ordinariatului”.

Aceste criterii vor vi determinate de Ordinar, după ce va fi consultat episcopul local, şi aprobate de Sfântul Scaun. Cei care fuseseră hirotoniţi în Biserica catolică şi au aderat apoi la Comuniunea anglicană nu pot fi admişi la exercitarea ministerul sacru în Ordinariat”.

„Clericii anglicani care se găsesc în situaţii de căsătorie iregulare - mai este stabilit - nu pot fi admişi la Ordinele Sacre în Ordinariat”.

Articolul 10 stabileşte, apoi, reglementarea pentru formarea clerului Ordinariatului. Atare formare trebuie să se desfăşoare „în deplină armonie cu tradiţia catolică, în acele aspecte ale patrimoniului anglican de valoare particulară”. Ordinarul poate accepta ca seminarişti „numai credincioşii care fac parte dintr-o parohie personală a Ordinariatului sau pe caia care provin din Anglicanism şi au restabilit deplina comuniune cu Biserica catolică”. Candidaţii la preoţie vor prim formarea lor teologică „împreună cu ceilalţi seminarişti într-un seminar sau într-o facultate teologică, pe baza unui acord încheiat între Ordinariat şi episcopul diecezan sau episcopii interesaţi”.

Prelaţilor foşti anglicani le este dedicat articolul 11 al Normelor complementare. „Un episcop fost anglican şi căsătorit - este stabilit - este eligibil pentru a fi numit Ordinar. În atare caz, este hirotonit preot în Biserica catolică şi exercită în Ordinariat slujirea pastorală şi sacramentală cu deplină autoritate jurisdicţională”. Un episcop anglican care aparţine Ordinariatului poate fi invitat să participe la întâlniri ale Conferinţei episcopale din teritoriul respectiv. Ultimele articole privesc Consiliul de conducere, Consiliul Pastoral şi parohiile personale.

RadioVaticana