Heidegger si “religia corectă”
Regăsesc în sertarul cu tăieturi o pagină din excelenta revistă bucuresteană KRISIS, a studentilor de la filosofie. E vorba de un interviu cu filosoful Hans-Georg Gadamer, “părintele hermeneuticii moderne”, ucenicul cel iubit al lui Heidegger si urmasul lui Karl Jaspers la catedra de la Heidelberg (mai e nevoie de alte prezentări?). În interviul pe care Gadamer îl acordă, trebuie să amintim, d-nei Monica-Maria Aldea si d-lui Călin Petcana, filosoful german revine de mai multe ori asupra subiectelor religioase si, în mod cu totul exceptional, asupra credintei maestrului său Heidegger. După câteva remarci acide asupra puritanismului protestant – “pentru care confirmarea religioasă stă în succesul economic” - Gadamer, aflând de la interlocutorii săi că românii sunt ortodocsi, exclamă:
“Românii sunt preponderent ortodocsi?!... Ortodoxia a fost, cu sigurantă, în ochii lui Heidegger religia crestină corectă (richtige), deoarece nu are teologie si nici metafizică. Numai asistentă duhovnicească practică. Deci asta a si fost ceea ce a contat în ochii lui Heidegger. La întrebarea “ce ne-ar putea salva de la transformarea noastră într-o hală de fabrică vuind amenintător?”, răspunsul său a fost: numai un Dumnezeu ar putea să ne salveze. Aceasta a reprezentat un fel de testament si este o afirmatie cu multe sensuri. Poate a vrut să spună că în ultimă instantă, i-ar reveni tot lumii ortodoxe menirea de a se opune tendintelor destructive ale gândirii iluministe”.
Afirmatiile lui Heidegger se cer putin nuantate. Când spune că Ortodoxia nu are “teologie” se referă la faptul că - spre deosebire de modelele religioase apusene - este lipsită de dogmatism, de scolastică, de rigiditate. Se stie că există în catolicismul oficial un fanatism canonic si chiar doctrinar (a se vedea numai recentul scandal provocat în lumea crestină de documentul pontifical ultra-conservator “Dominus Iesus”), după cum există în protestantism un fanatism al Bibliei. Pe când în Ortodoxie, într-adevăr, ceea ce contează este “asistenta duhovnicească practică”. Există si în Ortodoxie canoane, dar – cu exceptia marilor dogme de credintă - orice reglementare se încheie cu cuvintele: “sau cum va voi cel mai mare”, adică duhovnicul sau episcopul. Aici nu este vorba de un relativism, ci de convingerea că Duhul Sfânt lucrează în continuu în Biserică, de faptul că viata nu poate fi circumscrisă unei formule (Sfântul Pavel spunea: “litera ucide”!). De aici venea probabil si încrederea lui Heidegger în misiunea de “asistentă duhovnicească” a Ortodoxiei. Cât despre “metafizică”, numai asta nu i se poate reprosa teologiei răsăritene, dar si aici marele filozof a vrut să sublinieze caracterul practic al metafizicii ortodoxe, exprimat în ascetică si mistică, adică nu contemplatia poetică sau filozofică ci transformarea profundă a omului, îndumnezeirea sa. Credinta aceasta o exprimă simplu un părinte al Patericului, spunând: “De va voi omul, de dimineata până seara ajunge la măsura îndumnezeirii”.
În ultimă instantă, aceasta face “corectă” o religie, nu performantele ei economice sau civilizatorii, ci puterea de a salva lumea din deriziune, de a o elibera de toată oboseala si bătrânetea ei, de a-i dărui o credintă, o sperantă si un Dumnezeu.
No comments:
Post a Comment