Blog Archive

cauta in blog

August 3, 2009

Scolile crestine, inchise trei zile in semn de doliu dupa incendierea a sase persoane acuzate de profanare a Coranului

Scolile crestine, inchise trei zile in semn de doliu dupa incendierea a sase persoane acuzate de profanare a Coranului

de Ella Moroiu HotNews.ro
Luni, 3 august 2009, 11:52 Actualitate | Internaţional

Crestinii din Pakistan au inchis portile scolilor lor timp de trei zile, in semn de doliu si protest fata de uciderea prin incendiere a opt dintre membrii comunitatii crestine, relateaza AFP.

Sambata, sute de musulmani radicali au patruns intr-o suburbie crestina a orasului Gojra, din estul Pakistanului, si au incendiat zeci de case, pe fondul unor zvonuri conform carora unii crestini ar fi profanat Coranul.

Sase crestini, printre care un copil, au fost ucisi de flacari, iar alti doi au fost impuscati. O disputa privind Coranul izbucnise in Gojra la sfarsitul lunii iulie, dar s-a stins fara incidente grave. Tensiunile au reizbucnit insa cu furie, sambata.

Purtatorul de cuvant al presedintiei, Farhatullah Babar, a declarat ca va avea loc o ancheta care sa aduca vinovatii in fata justitiei.

In general, crestinii si musulmanii convietuiesc pasnic in Pakistan, tara cu populatie musulmana majoritara. Legislatia prevede ca profanarea Coranului este pasibila de pedeapsa cu moartea in Pakistan, ca si alte actiuni impotriva Islamului sau a profetului Mahomed.

Crestinii - mai putin de 3% din populatie - afirma insa ca legile care incrimineaza blasfemia sunt folosite pentru a exercita represalii impotriva comunitatii lor in mod special.

AICI
Post a Comment