Ma gandeam, in aceste vremuri, la modul in care istoria este ciclica, la felul in care ea se repeta, fiindca, iata, asistam la pervertirea unora dintre noi cu maladia secularismului care evidentiaza ora de religie ca fiind un instrument al stressului si al discriminarii si care, in consecinta, invoca indepartarea si inlaturarea acesteia din preajma copiilor nostri caci ar putea fi contaminati de duhul indoctrinarii, te pomenesti, si de cel al bigotismului ori al pietismului!... Si acest fapt ar fi in opozitie cu starea moderna a tanarului asaltat de alte discipline, stiinte, curente, doctrine si instrumente ale educatiei mai putin crestine, cum ar fi cea a televizorului sau a calculatorului, nu?!...
Nu stiu de ce dar de cativa ani incoace, suntem amenintati si asaltati, in momentul in care se pune in discutie schimbarea ori modificarea unei legi (dezvoltarea si perfectionarea ei) cu tot felul de probleme, idei, curente si ideologii, promovate de tot de felul de pseudointelectuali – membri a, te miri ce societate civila – care sunt deranjati ba de (ne)deschiderea dosarelor si deconspirarea celor ce au colaborat cu securitatea comunista, ba de existenta icoanelor in scolile romanesti, ba de problema manualelor de religie, ba de problema existentei si aplicarii unei legi a cultelor cat se poate de stramba, incompleta ori imperfecta, si mai ales, de problema discriminarii si a nedreptatirii bietilor homosexuali...
Chiar si problema orei si a statutului orei de religie a mai fost desbatuta si in anii trecuti... Ce sa facem, acestea sunt, dupa unii, adevaratele si singurele probleme ale Romaniei post comuniste ori post-decembriste – care, iata, de douazeci de ani se zbate si se straduieste sa-si caute locul, rostul, sensul si importanta in noua configuratie geopolitica si geostrategica, in cadrul instititutiilor globalizante si globalizatoare ale structurilor europene si euroatlantice... Si te pomenesti ca, potrivit unora, Biserica cu ale Ei, ar sta in calea acestor demersuri sau ar incurca pe cineva in acest sens, ca vedem ca unii se tot impiedica de Ea, asa, in drumul liber... Problema este ca cei care se simt amenintati de influentele orei de religie (altfel, intotdeauna binefacatoare) sunt foarte putini si foarte slab argumentati sau fundamentati, dar iata, in schimb, care sunt argumentele noastre, ale celor mult mai multi si dreptcredinciosi, pentru mentinerea ei acolo unde ii este locul, adica in scoala romaneasca:
- Prezenta orei de religie in invatamantul de stat este conforma Constitutiei Romaniei, care prevede in art. 32. alin. (7): „Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.” De asemenea, este conforma Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor, care prevede in art. 32 alin. (1): „In invatamantul de stat si particular, predarea religiei este asigurata prin lege cultelor recunoscute.”
- Disciplina religie se preda in scolile de stat potrivit Legii Invatamantului nr. 84/1995, republicata, art. 9, alin. (1): „Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si profesional includ religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.
- La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz, situatia scolara se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina”. Prin urmare, prezenta disciplinei religie in oferta scolara este obligatorie din punct de vedere legal, cu posibilitatea pentru elevi de a nu frecventa orele de religie, la solicitarea scrisa a parintelui sau a tutorelui legal constituit.
- Pentru a se asigura, in mod egal, accesul elevilor la educatia religioasa, potrivit cultului din care fac parte, Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor prevede in art. 32 alin. (4): „La cerere, in situatia in care conducerea scolii nu poate asigura profesori de religie apartinand cultului din care fac parte elevii, acestia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului caruia ii apartin.”
- Prezenta religiei in sistemul de invatamant romanesc nu este o inovatie a perioadei post-decembriste. Legea instructiunii publice din 1864, care a stat la baza invatamantului romanesc peste trei decenii si care a fost una dintre primele legi din Europa care instituiau obligativitatea si gratuitatea invatamantului (dupa Suedia, Norvegia, Prusia si Italia, dar inaintea Marii Britanii, Elvetiei, Bulgariei, Serbiei, Frantei), aseza religia la loc de cinste intre obiectele de studiu, atat in cadrul invatamantului primar unde se preda catehismul (art. 32), cat si in cadrul invatamantului secundar, gimnazial si liceal, unde se preda „religiunea” (art. 116).
- In majoritatea statelor Uniunii Europene, cu exceptia Frantei, religia este disciplina scolara, sub diferite denumiri: Educatie religioasa (Austria, Danemarca, Germania, Grecia si Irlanda), Educatie moral-religioasa (Anglia), Morala si educatie religioasa (Portugalia), Educatie religioasa si morala (Luxemburg), Crestinism, Religie si Etica (Norvegia), Religie sau etica (Belgia), Miscari ideologice religioase (Olanda), Religie (Finlanda, Italia si Spania). Astfel, statele Uniunii Europene promoveaza un sistem de invatamant care valorifica potentialul educativ al religiei pentru modelarea conduitelor sociale si individuale.
- Pentru mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun, in cadrul campaniei Patriarhiei Romane „Nu vrem liceu fara Dumnezeu!” s-au primit in anul 2008 peste 140.000 de mesaje de sustinere.
- In ziua de 29.02.2008, la Palatul Patriarhiei din Bucuresti, conducatorii si reprezentantii cultelor religioase recunoscute in Romania si-au exprimat pozitia comuna cu privire la mentinerea disciplinei religie in planurile-cadru ale invatamantului liceal, ca parte a trunchiului comun.
- Disciplina religie propune, nu impune, valori spirituale si morale ce stau la baza culturii europene si nationale, valori la care elevii trebuie sa aiba acces in mod liber si care au un rol formativ deosebit, demonstrat si de studiile sociologice in domeniu.
Prin urmare, am senzatia tot mai pregnanta ca spiritul cel autentic cu toate ale sale, incomodeaza si deranjeaza pe unii deoarece constituie o realitate existentiala, puternica si cat se poate de compacta, continand niste precepte moral-crestine foarte clare si corect definite. Acest lucru estompeaza sau atenueaza unora duhul lor foarte zdruncinat si de-a dreptul exhaustiv, ajungand (sarmanii) niste victime ce revendica „libertatea de constiinta” care, chipurile, ar fi inrobita de orele de religie, de icoanele, slujbele ori simbolurile Crestinismului sau, de ce nu, si ale altor religii!...
Cred ca, in primul rand, unii ca acestia sunt victimele secularizarii, sau nostalgicii vremurilor prigonitoare impotriva Bisericii, ori sclavii propriei lor constiinte, ce este lipsita de o articulare spirituala autentica!... Se ignora, insa, urmatorul aspect, si anume ca: libertatea de constiinta inseamna (si) respectarea libertatii constiintei semenului, mai cu seama in cazul in care, aceasta constiinta – care agreeaza, ba chiar apara existenta acestei ore de religie in trunchiul comun (de baza) si in aria curriculara (parinti, profesori si elevi, deopotriva) lucreaza in majoritatea covarsitoare a membrilor acestei tari!... Suntem intru totul de acord cu respectarea drepturilor unei minoritatii – fie si aceea a ateilor si liberilor cugetatori, dar acestia sa nu uite totusi faptul, ca in spiritul reciprocitatii, trebuie aplicata si vice-versa, in caz contrar, vom vorbi intr-adevar, de discriminare!... Nu asistam, oare, sau nu suntem chemati sa participam, din nou, la o lamurire a doctrinei promovata de ideologii secularisti, secularizanti si secularizati in raport cu invatatura dreptcredinciosilor crestini, ori se aplica preceptul biblic „nu te teme turma mica” – in mod distorsionat!... Iar daca se ajunge in acest loc, in acest fel, este vai de cei care rastalmacesc scripturile!...
O alta problema este aceea a aparitiei a (inca) unui precedent destul de primejdios, asa incat ne intrebam si chiar asteptam cu emotie si infrigurare sa vedem ce va mai urma: Cine, de unde (de nicaieri si de aiurea), cu ce petitii, idei si solutii nastrusnice va mai veni ca de, mintea (si constiinta in virtutea libertatii de expresie) lucreaza, mai cu seama intr-un stat democratic ca acesta unde, culmea, este invocata discriminarea in conditiile in care altii ne lauda sau poate, chiar ne acuza de prea multa toleranta!... Asadar, ni se cere sa refuzam si sa renuntam la Chipul lui Hristos din icoana sufletului nostru si din viata noastra cotidiana, ce trebuie sa fie una preponderent spirituala si eminamente duhovniceasca. Oare se doreste, cumva, sa se ajunga si la respingerea Chipului Hristic din om, mai cu seama din copiii si tinerii nostri?...
Pai, astfel de incercari s-au mai facut in istoria (chiar recenta) a poporului nostru, asa incat ar trebui sa dispunem de o oarecare imunitate!... Si mai stiam un lucru, si anume ca: atunci cand vrei sa faci pe victima sau pe eroul cuiva, se impune existenta si enuntarea unor dovezi, a unor probe, ori eu nu am vazut si nu am cunoscut, la noi in ultimii 20 ani, de pilda, nici o victima a vreunei ore de religie (care fost reintrodusa dupa 1990, cu multa truda si sacrificiu, tot din cauza ideologilor atei si ateizanti ori ateizati), in schimb copii, tineri si oameni maturi care au primit daruri si multe binefaceri de la Hristos Domnul prin intermediul rugaciunilor invatate in cadrul acestor ore (si asa foarte putine, insuficiente) si facute la icoana Sa din clasa scolii, am cunoscut si cunosc foarte multi, si cu toti acestia ce facem, acum, ii trecem asa, cu vederea, fara sa-i intrebam si pe ei ceva?... De fapt acesti secularisti contemporani au intrebat ei pe cineva, ceva?!...
Este invocata, adeseori, filozofia absurdului, dar observ ca se vrea impunerea chiar a unei evidente si a unei realitati a absurdului, pana la ajungerea chiar la culmea acestuia!... Oricum, cu teoria imposibilului care poate deveni posibil oriunde si oricum, ne-am obisnuit deja, astfel incat de ce nu ne-am putea acomoda si cu absurdul ca fiind o norma si o componenta fireasca si chiar indispensabila vietii noastre, ajungand sa zicem „raului bine si binelui rau”, caci si aceasta problema (a eliminarii orei de religie) face parte tot din categoria lucrurilor ce au fost rasturnate, din punct de vedere axiologic!...
Dar noi, pentru toate acestea, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu, odata pentru faptul ca ne trezeste la realitate si ne invita la trezvie, scotandu-ne din ispita si pacatul triumfalismului si al autosuficientei, iar in al doilea rand pentru ca ne da atatea prilejuri de cultivare si chiar de inmultire a constiintei apologetice in vederea (re)activarii laturii marturisitoare si misionare, toate cu scopul dobandirii mantuirii noastre in Imparatia cea vesnica a Cerurilor, dimpreuna cu Tatal, Fiul si Sfantul Duh!...
Asadar, sa dea Dumnezeu – Cel in Treime slavit si laudat, sa putem sa le primim pe toate cu bucurie, cu folos duhovnicesc si cu smerenie si sa indraznim inainte cu Mantuitorul, caci „El a biruit lumea” pacatelor, inclusiv cea a necredinciosilor postmoderni si contemporani, pentru care suntem datori sa ne rugam, chiar la orele si slujbele pe care ei le resping, sa zicem cu totii: „Iarta-i, Doamne ca nu stiu ce fac!” sau: „Nu le socoti lor pacatul acesta!”.
Stelian Gombos
No comments:
Post a Comment