În
urmă cu cîteva săptămîni, am fost într-un impecabil hotel de la
poalele Parîngului unde, pe seară, a apărut un grup mare de turişti
germani. Erau pensionari, în jur de şaptezeci de ani, senini şi zglobii
cu toţii. La un moment dat, am intrat în vorbă cu ei, făcînd pe
traducătorul. Erau din toate „stările sociale“, o fostă avocată, un fost
mecanic auto, un funcţionar, o casnică... Era şi o familie de turci,
stabilită în Germania acum patruzeci de ani. Îşi petreceau bătrîneţile
împreună, călătorind prin lume cu oferte turistice speciale pentru
vîrsta a treia, promovate de statul german. Era „Germania untului“,
statul social capitalist la care am visat cu toţii pe vremea cînd untul
dispăruse din vitrina alimentarelor comuniste.
Mi-am adus aminte de această imagine cînd am citit declaraţia
domnului Baconschi, ministrul nostru de Externe, afirmînd răspicat că
„vremea asistenţialismului a fost gonită de criza mondială. Cu atît mai
bine pentru România“. Contextul mai larg este cunoscut şi a fost
comentat vehement în presa ultimelor zile, dar tot ad personam,
ca de obicei. Dar nu domnul Baconschi, diplomat de carieră care ştie
ce vorbeşte, este problema, ci tocmai faptul că domnia sa ştie ce
vorbeşte. Şi iată ce ne spune: „Am spus sîmbătă, la Piteşti, că mi-aş
dori pentru PDL voturile României care munceşte, nu pe cele ale României
care cerşeşte (şi gravitează în jurul sacului de iluzii vîndute de
socialişti). Era o metaforă, dar am convingerea că electoratul de
dreapta pricepe foarte bine mesajul meu (...). Sînt, în fine, masele de
manevră pauperizate ale stîngii“. Să scoatem ideea principală, ca la
şcoală: electoratul de dreapta este muncitor şi îl aşteaptă
prosperitatea; cine nu este cu noi înseamnă că e de stînga, este leneş
şi deci îl paşte sărăcia. Să-i fie de bine, aceasta e Europa de mîine!
Partea ciudată este că autenticul ortodox Baconschi ţine un discurs
protestant care l-ar face şi pe Luther să se întrebe dacă nu cumva a
exagerat cu vocaţia divină a muncii. Partea gravă este că are dreptate:
Europa crizei se îndreaptă spre această ideologie, iar diplomatul
Baconschi nu a făcut decît să semnaleze alinierea României – fără cea
mai mică rezervă – la această tendinţă încă negociată la nivelul marilor
puteri europene. Acest misticism ideologic al hărniciei este
soluţia ieşirii din criză iar el presupune, pur şi simplu, sacrificarea
săracilor, declaraţi ontologic leneşi (chiar dacă nimeni nu a
îndrăznit să-i declare pînă acum de-a dreptul „cerşetori“) şi astfel
vinovaţii principali de toate nenorocirile crizei trecute, prezente şi
viitoare. Statul social este „demascat“ ca stat asistenţial, iar acesta
este radical delegitimizat de către puterile neoliberale care
învinuiesc astfel greaua moştenire a unei stîngi fantasmate. Dihotomia
salvează omenirea!
Povestea a început mai de mult, pe cînd faimosul Huntington, de
pildă, buzduganul zmeului american, a fost aruncat în poarta Pieţei
pentru a ne anunţa că omenirea se împarte în două şi că următorul clash va fi între development-prone cultures şi development-resistant cultures,
adică societăţi făcute pentru muncă şi dezvoltare şi societăţi care
prin spiritul lor mioritic local nu au fost şi nu vor fi niciodată apte
de hărnicie productivă şi care, fără efuziuni sentimentale, trebuie
lăsate în plata Domnului. În termeni academici, pedanţi dar precişi,
aceasta se cheamă etnicizarea sărăciei: tot săracu-i vinovat, pentru că nu-şi schimbă mentalitatea congenitală de sărac!
Aceasta se întîmpla în anul de graţie 2000. Şi, ce să vezi,
Huntington a avut din nou dreptate, ca şi în cazul pericolului islamic.
Această „constatare ştiinţifică“ s-a transformat între timp în
convingerea profundă a tuturor oamenilor de bine din establishment (sau care se visează established).
Ei îţi vor spune, de pildă, cu un surîs cinic pe buze, că grecii „au
huzurit atîtea decenii, acum a venit nota de plată“. Mîine, dacă, Doamne
fereşte, România o va păţi şi ea, unul dintre aceşti domni cu
convingeri puternice îmi va spune şi mie că am huzurit o viaţă întreagă,
aşa că n-am decît să-mi vînd casa acum şi să dorm sub podurile
Dîmboviţei, căci în viaţă greşelile se plătesc. Mă şi văd întrebînd,
umil şi cu bocceluţa în spinare: cu ce-am greşit, săracu’ de mine? Tot
aceşti domni se uită de sus la săracii înglodaţi în marasmul creditelor:
„Dacă n-au cultură economică, ce să le fac?“. Deci, dacă am crezut în
oferta băncilor, trebuie să plătesc pentru această greşeală. Şi tot un
astfel de Captain Market mi-a spus cîndva că „ţăranii români sînt de
vină pentru situaţia în care se află, că sînt leneşi şi nu au profitat
de oportunităţile pieţei“. Ba tocmai că, cei care au putut, au profitat
şi s-au dus să muncească pe piaţa liberă a Europei, lăsînd România cu
aproape de două ori mai mulţi pensionari (asistaţi?) decît populaţie
activă (harnică?). Dar aceste consecinţe dramatice şi previzibile ale
dispreţului oamenilor harnici şi de dreapta nu le zdruncină acestora
cîtuşi de puţin convingerile mesianice.
Mă simt tot mai de stînga, pentru că mă simt tot mai stîngaci în
această lume care se declară tot mai creştină şi contestă mai vocal
evoluţionismul, dar practică tot mai mult cel mai crunt darwinism social
imaginabil. Mă simt tot mai solidar cu „săracii“, pentru că n-am fost
învăţat să dispreţuiesc şi deoarece mă ştiu la fel de vulnerabil ca şi
ei. Mă simt tot mai jidan, pentru că săracul, actual sau
potenţial, a devenit jidanul crizei (sau ţiganul, dacă preferaţi, tot
aia...). Mă simt astfel deoarece dorinţa mea legitimă de a muri în
demnitate, aşa cum am trăit o viaţă întreagă, este tot mai ameninţată de
politica acestei drepte „harnice“ şi dispreţuitor inumane.
Pe steagul Modernităţii scria Liberté, Egalité, Fraternité.
Libertatea a fost luată de Dreapta, egalitatea a fost pusă pe steagul
Stîngii, dar cu fraternitatea cum rămîne? Dreptul la demnitate al
individului chiar nu mai interesează pe nimeni?
December 31, 2011
cinism socialist
Un nou articol pe CriticAtac. Un artist, István Szakáts, fondator AltArt, membru GAS.
Arta, reprezentativitate, actiune social-estetica. Afise, imaginar social vibrant plin de energie tinereasca constienta (?). Gramsci peste tot.
De ce cinism?
Bancul preferat al artistului, el zice: " Ce și-a dat seama bade Ion după 50 ani de pârnaie? Că nu el e închis, ci ușa."
In rest, toate bune. Socialismul se misca bine. Conform statelor de plata.
Arta, reprezentativitate, actiune social-estetica. Afise, imaginar social vibrant plin de energie tinereasca constienta (?). Gramsci peste tot.
De ce cinism?
Bancul preferat al artistului, el zice: " Ce și-a dat seama bade Ion după 50 ani de pârnaie? Că nu el e închis, ci ușa."
In rest, toate bune. Socialismul se misca bine. Conform statelor de plata.
December 28, 2011
December 27, 2011
Profesionistii
Am gasit blogul Eugeniei Voda unde sunt emisiunile inregistrate. E si Bernea, si Cartarescu si A. Serban, Breban, N. Manea, C. Mungiu, C. Puiu s.a. Cine vrea, sa se uite!
Profesionistii
Profesionistii
December 23, 2011
samanta comunismului totalitarist se ascunde cu grija
Update la update: l-au pus la loc.
Update: am vazut ca au scos articolul de pe site.
Pe CriticAtac apare un articol al unui (imbracat in uniforma de indignat, fara ochelari insa). Vorbeste despre indignati, despre Bakunin, despre democratia deliberativa. Pune in discutie democratia directa (ei neintelegand ca democratia directa e valabila DOAR in comunitati mici ce se administreaza singure, NICIODATA in "comunitati" ideologic-estetiste(!) urbane). Si ca sa fie totul terminat din introducere pune la liniuta ceva din programul acestor miscari sociale. Samanta totalitarismului comunist isi face loc in aceste cuvinte duioase si educative (fascist in esenta, pentru ca mereu comunismul este fascist, pentru ca SOCIALISMUL POLITIC este FASCIST - in fond noul idol socialist la moda, Gramsci, nu propune ca alternativa politica decat fascismul intelectualist-elitist). Vorbind de PERSOANA, nestiind ce inseamna aceasta, indignatii cred ca au pus punctele pe u. Neavand cultura teologica, comunitara/ euharistica ei se adreseaza altor indignati care la randul lor se simt stingheri intr-o lume ce li se pare "o curva".
Nici nu e nevoie de mari comentarii asupra acestor puncte caci cine a trait in comunism lesne se dumireste:
"Căutăm cele mai bune argumente pentru a lua decizia care se mulează cel mai bine pe diferitele opinii, nu poziţionări antagonice, cum se întâmplă în cazul votului. Prezentarea acestora trebuie să fie pașnică, respectuoasă faţă de toate opiniile exprimate – prejudecăţile și ideologiile trebuie lăsate acasă…E important să fim calmi, să nu gesticulăm excesiv, pentru a nu transmite adunării sentimente și afecte personale, reamintindu-ne de fiecare dată cât de important este un zâmbet în momentele de tensiune, sau de bloca."
Despre ce PERSOANA e vorba, cred ca doar dupa o sticla de votca se poate pricepe?!
Update: am vazut ca au scos articolul de pe site.
Pe CriticAtac apare un articol al unui (imbracat in uniforma de indignat, fara ochelari insa). Vorbeste despre indignati, despre Bakunin, despre democratia deliberativa. Pune in discutie democratia directa (ei neintelegand ca democratia directa e valabila DOAR in comunitati mici ce se administreaza singure, NICIODATA in "comunitati" ideologic-estetiste(!) urbane). Si ca sa fie totul terminat din introducere pune la liniuta ceva din programul acestor miscari sociale. Samanta totalitarismului comunist isi face loc in aceste cuvinte duioase si educative (fascist in esenta, pentru ca mereu comunismul este fascist, pentru ca SOCIALISMUL POLITIC este FASCIST - in fond noul idol socialist la moda, Gramsci, nu propune ca alternativa politica decat fascismul intelectualist-elitist). Vorbind de PERSOANA, nestiind ce inseamna aceasta, indignatii cred ca au pus punctele pe u. Neavand cultura teologica, comunitara/ euharistica ei se adreseaza altor indignati care la randul lor se simt stingheri intr-o lume ce li se pare "o curva".
Nici nu e nevoie de mari comentarii asupra acestor puncte caci cine a trait in comunism lesne se dumireste:
" Practic, ea (Teoria democratiei deliberative) încearcă să demonteze trei iluzii, sau prejudecăţi
caracteristice modelului liberal:
1) preferinţele nu sunt nici autonome,
nici libere, ci se nasc într-un context specific;
2) preferinţele se
pot schimba în funcţie de context;
3) agregarea acestor preferinţe,
presupuse a fi gata formate, reprezintă un obstacol în calea promovării
justiţiei sociale și a binelui comun.
Pe scurt, dacă fiecare dintre noi
votează potrivit preferinţelor sale individuale, iar acestea sunt
determinate de interese individuale, deciziile colective nu au cum să
tindă către realizarea binelui comun. Obiectivul deliberării ar fi, în
schimb, acela de a forma, sau de a descoperi preferinţele (reflexive)
ale fiecăruia, urmată de eventuala lor transformare/modificare, prin
intermediul accesului la informaţie și al unui proces conștient de
învăţare, în vederea atingerii binelui comun."
Si inca: " Includerea („absolută, a oricărei persoane”) este fundamentul ce
conservă subiectivitatea și diversitatea în interiorul mișcării." Ca mai tarziu sa ne comunice cum ca "Mișcarea 15M pare a fi, de asemenea, reprezentanta principiului
modificării preferinţelor, fapt atestat de reflecţia sa pe marginea
„gândirii colective” și a „ascultării active”, ce trebuie să ghideze
participarea la adunările sale. Gândirea colectivă este total opusă sistemului actual ce funcţionează pe baza gândirii individualiste…" "Căutăm cele mai bune argumente pentru a lua decizia care se mulează cel mai bine pe diferitele opinii, nu poziţionări antagonice, cum se întâmplă în cazul votului. Prezentarea acestora trebuie să fie pașnică, respectuoasă faţă de toate opiniile exprimate – prejudecăţile și ideologiile trebuie lăsate acasă…E important să fim calmi, să nu gesticulăm excesiv, pentru a nu transmite adunării sentimente și afecte personale, reamintindu-ne de fiecare dată cât de important este un zâmbet în momentele de tensiune, sau de bloca."
Despre ce PERSOANA e vorba, cred ca doar dupa o sticla de votca se poate pricepe?!
December 22, 2011
cartarescu
prin anii '90, cred, am citit Nostalgia. stateam in Piata Iancului pe atunci, undeva pe Avrig. apoi l-am uitat de tot pe Cartarescu. era destul de prezent prin publicistica si politic. acum vreo doua saptamani, la Targul de Sfantul Nicolae, un prieten imi povestea despre o polemica avuta cu cineva pe tema Cartarescu. ca e bun, ca nu e bun, etc. bine, zic, nu stiu. pun mana pe mouse caut la biblioteca si-l gasesc. 1500 de pagini. orbitor. cum am manii cantitativ-iste, ma aprind si, amintindu-mi ca scrie usor de citit, dau iama in el.
l-am terminat si nu-mi pare rau ca l-am citit. am avut, cred eu, sansa de a-l citi TOT DEODATA. aparand in timp, fiind asa citit de multi, cred ca cei ce l-au intercalat,obiectiv, au pierdut ceva.
oricum,
MERCI, MIRCEA (sau VICTOR)!
l-am terminat si nu-mi pare rau ca l-am citit. am avut, cred eu, sansa de a-l citi TOT DEODATA. aparand in timp, fiind asa citit de multi, cred ca cei ce l-au intercalat,obiectiv, au pierdut ceva.
oricum,
MERCI, MIRCEA (sau VICTOR)!
December 11, 2011
Romania si Bulgaria au picat in grupa de calificari pentru aderarea in Schengen cu Olanda, tripla semifinalista la mondiale si campioana europeana
Traian Basescu a facut cumparaturi intr-un supermarket din Bucuresti: Am incercat sa evit zarzavaturile olandeze.
Cata tampenie!!! Se vede treaba cum ca in zilele noastre politicienii amesteca STATUL cu POPORUL. Adica ce vina are fermierul olandez ca guvernul lui are strategii politice absconse? Oare conteaza doar ce spune STATUL? De fapt asa a fost intotdeauna, nu-i problema, insa sa nu se mai dea mari noii conducatori ca au viziuni morale inalte. Tot in paradigme belicoase gandesc.
Eu ca guvern olandez as interzice intrarea in spatiul Schengen pentru toti politicienii romani si bulgari impreuna cu familiile lor cu tot. Iar ca guvern roman as avea reguli mai drastice la frontiera pentru politicienii olandezi ce ar veni in tara. Sa stea de exemplu 6 luni in vama pentru a-si face toate analizele posibile (ecografii, colonoscopii, endoscopii, tomografii, sumar de urina, secretii vaginale, s.a.).
Pentru ca am impresia ca frana unitatii este chiar ceea ce a fost creat pentru a o realiza: STATUL MODERN
Cata tampenie!!! Se vede treaba cum ca in zilele noastre politicienii amesteca STATUL cu POPORUL. Adica ce vina are fermierul olandez ca guvernul lui are strategii politice absconse? Oare conteaza doar ce spune STATUL? De fapt asa a fost intotdeauna, nu-i problema, insa sa nu se mai dea mari noii conducatori ca au viziuni morale inalte. Tot in paradigme belicoase gandesc.
Eu ca guvern olandez as interzice intrarea in spatiul Schengen pentru toti politicienii romani si bulgari impreuna cu familiile lor cu tot. Iar ca guvern roman as avea reguli mai drastice la frontiera pentru politicienii olandezi ce ar veni in tara. Sa stea de exemplu 6 luni in vama pentru a-si face toate analizele posibile (ecografii, colonoscopii, endoscopii, tomografii, sumar de urina, secretii vaginale, s.a.).
Pentru ca am impresia ca frana unitatii este chiar ceea ce a fost creat pentru a o realiza: STATUL MODERN
December 10, 2011
December 6, 2011
criza IMPOSTURII
lucrurile sunt destul de clare cu criza asta. e criza STATULUI nu a popoarelor. STATELE nici nu se mai sinchisesc de popoarele lor. poate ca cea mai mare gogorita este sintagma CRIZA FINANCIARA. nu e nicio criza financiara. toti vorbesc de bugete, bugetari, pensii, asistente sociale. deci de instrumente caracteristice STATULUI. STATUL asa cum il stiam noi este pe duca. si el stie asta. incearca sa se salveze. iar tampitii de socialisti, nu i-ar mai rabda pamantul, ce vor? STAT mai puternic, mai implicat in societate prin educatie (falimentara), prin creare de locuri de munca (lucrari publice inepte si nenecesare omului). toata media, impregnata de propagandismul iluminist/ social-ist, nu are alta paradigma decat reusita STATULUI.
STATUL MODERN si-a aratat puterea. a avut la dispozitie 150 de ani. nu a facut nimic exceptional (in afara de cateva razboaie si o mana de holocausturi).
cred ca e vremea sa ne dam la o parte din acest joc al pierzaniei, jocul STATULUI. si sa ne inarmam cu puteri vechi si datatoare de sens. caci STATUL dupa cum se vede, se simte si se stie, are o singura solutie in momentele cand pamantul ii fuge de sub picioare: RAZBOIUL, CONFLICTUL, ALTERNANTA SANGE-LINISTE. sa nu uitam ca STATUL MODERN are veleitati mesianice insa singur MESIA stie ca doar murind poate face ceva din aceasta lume. STATUL vrea doar sa traiasca si pentru asta e capabil sa distruga, nihilist, totul pentru a se pastra pe sine.
in fond singura intrebare care conteaza este "VREI SA TRAIESTI?". raspunsul la aceasta intrebare te face sau nu real. cand Sf. Petru vrea sa-l fereasca pe Iisus de patimi si ii spune sa nu se duca la Ierusalim, sa nu care cumva sa se dea in mana ucigasilor care e raspunsul? RETRO SATANA!
STATUL MODERN si-a aratat puterea. a avut la dispozitie 150 de ani. nu a facut nimic exceptional (in afara de cateva razboaie si o mana de holocausturi).
cred ca e vremea sa ne dam la o parte din acest joc al pierzaniei, jocul STATULUI. si sa ne inarmam cu puteri vechi si datatoare de sens. caci STATUL dupa cum se vede, se simte si se stie, are o singura solutie in momentele cand pamantul ii fuge de sub picioare: RAZBOIUL, CONFLICTUL, ALTERNANTA SANGE-LINISTE. sa nu uitam ca STATUL MODERN are veleitati mesianice insa singur MESIA stie ca doar murind poate face ceva din aceasta lume. STATUL vrea doar sa traiasca si pentru asta e capabil sa distruga, nihilist, totul pentru a se pastra pe sine.
in fond singura intrebare care conteaza este "VREI SA TRAIESTI?". raspunsul la aceasta intrebare te face sau nu real. cand Sf. Petru vrea sa-l fereasca pe Iisus de patimi si ii spune sa nu se duca la Ierusalim, sa nu care cumva sa se dea in mana ucigasilor care e raspunsul? RETRO SATANA!
December 1, 2011
Târg de Sfântul Nicolae 2011
De vineri, 2 decembrie până duminică, 4 decembrie, de la 10 dimineaţa la 6 după-amiaza, la marele Târg de Sfântul Nicolae de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român...
meşteresc, vând şi se tocmesc:
olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari...
La târgul de la oraş meşterii aduc:
sorcove, linguri, ţuică, vin, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, suc de mere, kürtős kalács, măşti, fluiere, ocarine, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, furci, piperniţe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopoţei, zurgălăi
şi câte şi mai câte.
Preţ bilet: 6 lei, 3 lei (elevi, studenţi, pensionari).
November 29, 2011
Am revazut L'aveu. Despre procesul Slansky.
Un film devastator despre cum si in ce fel lucreaza comunismul. Straniu e ca acest film, aparut in '70, nu este prezentat mai apasat in tara. Nu prea am auzit reactii despre. Dialogurile sunt trecute prin pana lui Jorge Semprún.
Si un articol despre Semprun.
O replica memorabila, intre multe altele: mai bine sa gresesti in interiorul Partidului decat sa ai dreptate in afara lui.
Trotkisti, obiectiv-subiectiv, istoria trecutului in lumina dialecticii marxiste... si cate altele. Cica, zicea Steinhardt, Yves Montand si S. Signoret (socialisti fiind mult timp) s-ar fi lecuit dupa acest film.
Un film devastator despre cum si in ce fel lucreaza comunismul. Straniu e ca acest film, aparut in '70, nu este prezentat mai apasat in tara. Nu prea am auzit reactii despre. Dialogurile sunt trecute prin pana lui Jorge Semprún.
Si un articol despre Semprun.
O replica memorabila, intre multe altele: mai bine sa gresesti in interiorul Partidului decat sa ai dreptate in afara lui.
Trotkisti, obiectiv-subiectiv, istoria trecutului in lumina dialecticii marxiste... si cate altele. Cica, zicea Steinhardt, Yves Montand si S. Signoret (socialisti fiind mult timp) s-ar fi lecuit dupa acest film.
Clerul socialist
Aseara pe Trinitas. Un preot, tanar Doamne, intr-o emisiune grava, isi exprima conceptiile. In 10 secunde mi-a transmis, nu numai mie, cum ca COPILASII SE NASC BUNI SI CU VREMEA SOCIETATEA II STRICA SI II DUCE LA RAUTATE. Of Doamne, of! Oare stia ce zice sau asa a crescut in el samanta iluminismului/ rationalismului rousseau-ist plantata cu grija de sistemul educational modern? Se vede treaba ca teologia sociala a Bisericii (care Biserica?) nu poate duce decat la socialism. Dostoievski o spusese in Idiotul insa de la polemica dintre Palamas si Varlaam toate sunt clare (energiile necreate) si chiar de la Fericitul Augustin in conflictul cu Pelagius (de citit Sfantul Ioan Cassian si bineinteles Palamas - teologia energiilor necreate este singura solutie impotriva socialismului).
November 25, 2011
ce vor socialistii romani?
CriticAtac, un site de orientare socialista. O fatzaiala pertinenta si, desigur, inutila. Un fel de Catavancu mai serios, mai filosofic cu trimiteri si traduceri la zi(?). Scriitori si cititori inteligenti (oare cat o sa-i ia omului sa priceapa ca inteligenta nu e buna decat pentru a castiga un salar mai bun pentru a-si satisface micile perversiuni mizere?).
Nu-i nimic, e in program. Si eu sunt convins ca unica solutie a omenirii ce vrea sa faca ceva in afara Bisericii e comunismul. Adica ceva mai bun de atat, omul fara Dumnezeu nu poate sa faca. E ca in realitatea lui Adam si a Evei. Toti se intreaba cum s-a inmultit omul cu doar o femeie... Cica e scandalos, incestuos, imoral. Pai...QED, atat a putut sa faca omul cazut din ascultarea Bisericii. E un fapt, social. Ha, ha, ha. La fel, socialistii iau faptele dpdv sociologic-antropologic si sa kk pe oameni neinteresandu-i ca nu inteleg nimic din realitate. Dar ce sa facem cu realitatea cand doar REPREZENTATIVITATEA conteaza?!
Nu-i nimic, e in program. Si eu sunt convins ca unica solutie a omenirii ce vrea sa faca ceva in afara Bisericii e comunismul. Adica ceva mai bun de atat, omul fara Dumnezeu nu poate sa faca. E ca in realitatea lui Adam si a Evei. Toti se intreaba cum s-a inmultit omul cu doar o femeie... Cica e scandalos, incestuos, imoral. Pai...QED, atat a putut sa faca omul cazut din ascultarea Bisericii. E un fapt, social. Ha, ha, ha. La fel, socialistii iau faptele dpdv sociologic-antropologic si sa kk pe oameni neinteresandu-i ca nu inteleg nimic din realitate. Dar ce sa facem cu realitatea cand doar REPREZENTATIVITATEA conteaza?!
November 15, 2011
eminescu
Trecut-au anii
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!
November 14, 2011
Fratii Taviani - ceva filme
am bifat si ceva Taviani. filmele vechi sunt frumoase. socialiste, triste, amuzante.
I sovversivi,
Un uomo da bruciare
imi plac fratiorii pentru ca au avut tupeul sa se bage peste Goethe, Le affinità elettive, peste Tolstoi, Invierea si Il sole anche di notte (Parintele Serghi). Bresson se luase de Dostoievski si i-a reusit. mai sunt de vazut cateva.
November 12, 2011
Melancholia lui Trier
Am citit si rascitit sumedenie de comentarii despre acest film. Toate parerile sunt conforme mintii fiecaruia. Amuzante, pline de speranta, grotesti s.a. Trier e un personaj prea complex pentru a-si fi dat seama ce face. Pentru ca eu cred ca a realizat o capodopera nihilista mai mult ca perfecta. Nu e un moralist, nicidecum un antropo-sociolog. Face ce este fara sa dea termene de judecata. Ideea e ca a inteles, nu discursiv-deductiv, ce inseamna FEMEIA. Acest film este despre FEMEIE si nimeni, nici macar femeile, nu mai pricep asta. Ar trebui o noapte intreaga, plina de pahare, pentru a explica de ce cred eu ca este un film despre femeie (dar nu mai beau). Pe scurt: natura, tehnologie, corp, suflet, melancolie, spaima, maternitate, sexualitate stagnanta, sexualitae dorita, mire, mireasa, nunta, tata, mama, pod, cal... e un discurs tarkovski-an, bineinteles. Fara credinta in Treime.
Cele doua femei sunt intervale, copilul si pestera sunt vointa de putere. NATURA, Justine, si PROIECTUL NATURII ASUMATE TEHNOLOGIZATE, Claire, raman fara barbat, fara cap, fara mantuitor.
Oricum e o nuca in perete unde peretii sunt capetele noastre seci ce nu mai pricep nimic din ceea ce se intampla.Spunea Dostoievski ca nu e suficient ca un lucru sa fie frumos ci trebuie si un receptor care sa-l perceapa. De aceea a facut Dumnezeu lumina si ochiul, frumusetea si mintea/inima. E trist sa vezi cum un astfel de film e catalogat drept SF, apocaliptic/ catastrofic (oamenii nici nu mai stiu ca apocalipsa inseamna revelatie).
A doua parte ramane un Razboiul Stelelor daca nu se intelege prima parte: nunta, (auto)distrugerea femeii/naturii.
Spune mirele la un moment dat cand pleaca: asta a fost tot? dupa ce declarase ca nu credea ca va avea o mireasa asa de frumoasa. Dar ce-ti imaginai? spune mireasa. Recunoaste mirele ca nu s-a ocupat mai indeaproape de ea, ca a neglijat-o.
In fine, o opera nihilista, un/ o Verwindung heidegger-ian (insanatosire), dupa inexplicabila boala declansata de rationalismul-fecundant.
Cele doua femei sunt intervale, copilul si pestera sunt vointa de putere. NATURA, Justine, si PROIECTUL NATURII ASUMATE TEHNOLOGIZATE, Claire, raman fara barbat, fara cap, fara mantuitor.
Oricum e o nuca in perete unde peretii sunt capetele noastre seci ce nu mai pricep nimic din ceea ce se intampla.Spunea Dostoievski ca nu e suficient ca un lucru sa fie frumos ci trebuie si un receptor care sa-l perceapa. De aceea a facut Dumnezeu lumina si ochiul, frumusetea si mintea/inima. E trist sa vezi cum un astfel de film e catalogat drept SF, apocaliptic/ catastrofic (oamenii nici nu mai stiu ca apocalipsa inseamna revelatie).
A doua parte ramane un Razboiul Stelelor daca nu se intelege prima parte: nunta, (auto)distrugerea femeii/naturii.
Spune mirele la un moment dat cand pleaca: asta a fost tot? dupa ce declarase ca nu credea ca va avea o mireasa asa de frumoasa. Dar ce-ti imaginai? spune mireasa. Recunoaste mirele ca nu s-a ocupat mai indeaproape de ea, ca a neglijat-o.
In fine, o opera nihilista, un/ o Verwindung heidegger-ian (insanatosire), dupa inexplicabila boala declansata de rationalismul-fecundant.
November 11, 2011
Doua filme
Va mai plictisesc cu ce am vazut. Michel Piccoli.
Habemus papam 2011. Un film despre ce-ar fi daca s-ar putea sa fie. Un cardinal depresiv care ajunge Papa al Romei. In final refuza omeneste ceea ce i se pare de neinteles. Urla, canta, recita. Ai zice ca e nebun. Si este. Dar nebunia lui este normala. "Anormala" pare scenografia eclesiala si spectacolul unei Biserici Catolice parca depasita de viata. E si amuzant. Oricum, o speranta.
Al doilea film, o capodopera: La diagonale du fou 1984. Despre KGB si despre ce face comunismul. Pare, si este, o completare a portretului lui Verhovenski. O replica a lui Tac-Tac, ofiter KGB: avem arma perfecta, rupem sufletul. Nimic nu justifica oprirea unei actiuni care ar pune comunismul in superioritate. Saducheii spun ca nu exista viata dupa moarte si nemurirea sufletului. Vrei sa traiesti? Asta era intrebarea pusa de NKVD celor carora li se cerea colaborarea. O colaborare care putea insemna chiar si moartea asumata pentru victoria Partidului.
Habemus papam 2011. Un film despre ce-ar fi daca s-ar putea sa fie. Un cardinal depresiv care ajunge Papa al Romei. In final refuza omeneste ceea ce i se pare de neinteles. Urla, canta, recita. Ai zice ca e nebun. Si este. Dar nebunia lui este normala. "Anormala" pare scenografia eclesiala si spectacolul unei Biserici Catolice parca depasita de viata. E si amuzant. Oricum, o speranta.
Al doilea film, o capodopera: La diagonale du fou 1984. Despre KGB si despre ce face comunismul. Pare, si este, o completare a portretului lui Verhovenski. O replica a lui Tac-Tac, ofiter KGB: avem arma perfecta, rupem sufletul. Nimic nu justifica oprirea unei actiuni care ar pune comunismul in superioritate. Saducheii spun ca nu exista viata dupa moarte si nemurirea sufletului. Vrei sa traiesti? Asta era intrebarea pusa de NKVD celor carora li se cerea colaborarea. O colaborare care putea insemna chiar si moartea asumata pentru victoria Partidului.
November 8, 2011
capre, capre, capre
Am primit pe e-mail ceva straniu si mi-a placut. Cica sunt capre ibex care mananca licheni si ling sare. Si daca acolo le gasesc acolo se duc.
November 6, 2011
Icoane pe sticla la Atelierul de creativitate de la Muzeul Taranului
Cateva icoane pe sticla din atelierul pe care-l fac cu copiii la MTR, sambata. Doar cateva. Atelierul a intrat deja in al doilea an. Din motive romanesti e posibil sa fie oprit. Dar nu ma las eu cu una cu doua. Simina, Gabriel, Gabriela, Vladimir, Ionut, Ioana si toti ceilalti merita sa se bucure si sa ne arate cum sta treaba. Imi spun parintii ca sambata de dimineata se scoala singuri si infrigurati fac "scandal" sa se grabeasca sa nu intarzie ca au priceput ei ca ma supar daca vin mai tarziu. Si vin. Ploaie, ger nu conteaza.
November 5, 2011
Despre clanul camatarilor, Sarkozy si Merkel
Un articol despre Grecia si despre cum stau lucrurile in fapt, Democratia intr-un tomberon de gunoi.
Nu e de joaca cu cel ce te imprumuta, pentru orice motiv ar face-o. Cand e vorba de bani nimic nu justifica dreptatea. banii trebuie recuperati. Parerea mea e in ton cu aceste idei din articol, exceptatnd trimiterea la Nietzsche (e prea greu de folosit in argumentatii, duce mai departe decat poate duce un instrument de operare).
Ideea e ca democratia nu rezista in fata ideologiei. Pentru a realiza un proiect politic major, centralizat, democratia trebuie trimisa in alta camera. Eventual anesteziata.
Ingrozit, citesc cum diversi cetateni il fac tandari pe premierul Greciei pentru temeritatea de a fi cerut un plebiscit cu privire la masurile de austeritate impuse de europeni. Spre rusinea breslei din care fac parte, majoritatea acestor voci sunt cele ale economistilor. Si spre rusinea celor care vantura ideea ca “pachetul este prea complex pentru a putea fi inteles de cetateni”, democratia pare a fi zburata pe geam la primul semn de falie mai serioasa in politicile publice ale unei tari europene. Intr-un final, Papandeou insusi s-a acoperit de rusine, alegand politica lui un pas inainte, doi inapoi. S-a predat in fata amenintarilor europene, care amenintau oprirea urmatoarei transe de 8 miliarde de euro, in caz ca referendumul ar merge inainte.
Argumentatia docta folosita contrapune procesul democratic cu tremuriciul pietelor. O versiune simplificata spune cam asa: daca ne asumam incertitudinea unui process democratic, pietele vor intra intr-o fibrilatie impredictibila care va impinge atat Grecia cat si zona euro spre o prapastie sigura. Este mai bine ca guvernul sa isi asume raspunderea si masurile de austeritate sa treaca doar prin Parlament si sa nu mai fie supuse ratificarii populare. Ca atare, de fiecare data cand apasa cate un rechin de la o banca de investitii pe niste butoane de cumparare sau de vindere masiva a datoriilor europene, tarile ar trebui sa arunce democratia intr-un tomberon mititel, sa puna capacul de-asupra, iar politicienii sa se suie cu picioarele deasupra capacului sa vorbeasca despre unitatea europeana intr-un mod cat de doct posibil. Daca se poate, cu un accent pe nas, frantuzit.
Tonul, de altfel, l-a dat domnul Sarkozy, mai inainte spunand ca intrarea Greciei in zona euro a fost o eroare, iar mai apoi facand presiuni odata ce premierul grec a declarat referendum, spunand chair ca “Grecia trebuie sa se hotarasca daca vrea sau nu sa ramana in zona euro”. Le Figaro croncane in acelasi fel, spunand ca referendumul ameninta stabilitatea zonei euro si stergerea a 50% din datorie de catre bancile private. Cetatenii pot in continuare sa faca laringita urland pe strazi, pot arunca cu cocktailuri Molotov si pot protesta pana le vine acru – vocea lor nu va conta in pachetul bine impachetat de europeni. Dar cea mai incredibila sustinere a venit de la Fracois Fillion, premierul democratic al Frantei: “Europa nu poate sa astepte saptamani deznodamantul unui referendum. Grecii sa ne spune repede si clar daca vor sa isi pastreze locul in Europa”. Mesajul catre Grecia e clar – ciocu’ mic si joc de glezne. Catre greci, e si mai simplu: doar ciocu’ mic.
Cei care tipa la Papandreou nu sunt chiar dezinteresati, au foarte multe miliarde in joc. Va citesc doar selectiv din “topul” celor care detin datorii grecesti: Banca Centrala Europeana (45 miliarde euro), Imprumuturi bilaterale UE (38 miliarde euro), Fondul Monetar International (15 miliarde euro), Sistemul de Banci Centrale Europene (13 miliarde euro), o banca privata germana (6,3 miliarde euro), o banca privata franceza (5 miliarde de euro), banca franco-belgiana Dexia (3,5 miliarde), alte doua banci franceze (4 miliarde euro), alte trei institutii germane (4,3 miliarde), etc, etc. Chiar si o simpla enumerare selectiva poate convinge orice om, indiferent de cat de putin stie despre economie. “Meciul” este acelasi ca intre orice camatari si orice datornic. Singura diferenta este ca acesti camatari sunt putin mai speciali: le este suficient o vorbulita aruncata la un summit pentru ca datornicul sa atarne, spanzurat, in lat. Latul este tesut cu grija de bancile internationale, mobilitatea capitalului si acei monstruleti utili si respectabili, agentiile de rating.
Cei carora nu le place democratia nu au nici o scuza. Un popor intreg poate intelege un moment de cumpara si este probabil ca acest pachet de austeritate ar fi trecut, la limita, de votul popular. De asemenea, argumentul ca doar iluminatii si finantistii (sau daca vreti Ubermensch –ii lui Nietzsche) ar trebui sa discute despre problemele cetatii este unul care nu a mai fost auzit in Europa de 60 de ani. Soarta unei tari apartine poporului in intregimea sa, iar atunci cand masurile sunt fara precedent, dincolo de mandatul unui guvern slab, controversat si stau sub semnul nelegimitatii si a contestarilor in strada, un referendum este singura modalitate civilizata de a permite contestatarilor sa isi expulzeze protestele intr-un cadru democratic.
De altfel, masurile botezate simpatic “de austeritate” nu au fost prezentate pe larg, cel putin nu in Romania. Cateva dintre ele: taierea lefurilor din sectorul public cu 20%, iar a celor din intreprinderile de stat cu 30%, 30.000 de functionari pusi pe liber in 40% din timp, adica daca vreti platiti doar cu 60%, pensiile peste 1.000 de euro taiate cu intre 20-40%, taieri de peste doua miliarde de euro de la sanatate, taieri de 1,2 miliarde de la aparare, iar intr-un final apoteotic inchiderea a 1.976 de scoli. Toate acestea vor fi scoase dintr-un al doilea tomberon de gunoi, de langa cel unde a ajuns aruncata democratia si vor fi aruncate in capul grecilor, fara drept de apel.
Istoria e cruda uneori – insasi notiunea de democratie (demos si kratos) o datoram grecilor.
Nu e de joaca cu cel ce te imprumuta, pentru orice motiv ar face-o. Cand e vorba de bani nimic nu justifica dreptatea. banii trebuie recuperati. Parerea mea e in ton cu aceste idei din articol, exceptatnd trimiterea la Nietzsche (e prea greu de folosit in argumentatii, duce mai departe decat poate duce un instrument de operare).
Ideea e ca democratia nu rezista in fata ideologiei. Pentru a realiza un proiect politic major, centralizat, democratia trebuie trimisa in alta camera. Eventual anesteziata.
Ingrozit, citesc cum diversi cetateni il fac tandari pe premierul Greciei pentru temeritatea de a fi cerut un plebiscit cu privire la masurile de austeritate impuse de europeni. Spre rusinea breslei din care fac parte, majoritatea acestor voci sunt cele ale economistilor. Si spre rusinea celor care vantura ideea ca “pachetul este prea complex pentru a putea fi inteles de cetateni”, democratia pare a fi zburata pe geam la primul semn de falie mai serioasa in politicile publice ale unei tari europene. Intr-un final, Papandeou insusi s-a acoperit de rusine, alegand politica lui un pas inainte, doi inapoi. S-a predat in fata amenintarilor europene, care amenintau oprirea urmatoarei transe de 8 miliarde de euro, in caz ca referendumul ar merge inainte.
Argumentatia docta folosita contrapune procesul democratic cu tremuriciul pietelor. O versiune simplificata spune cam asa: daca ne asumam incertitudinea unui process democratic, pietele vor intra intr-o fibrilatie impredictibila care va impinge atat Grecia cat si zona euro spre o prapastie sigura. Este mai bine ca guvernul sa isi asume raspunderea si masurile de austeritate sa treaca doar prin Parlament si sa nu mai fie supuse ratificarii populare. Ca atare, de fiecare data cand apasa cate un rechin de la o banca de investitii pe niste butoane de cumparare sau de vindere masiva a datoriilor europene, tarile ar trebui sa arunce democratia intr-un tomberon mititel, sa puna capacul de-asupra, iar politicienii sa se suie cu picioarele deasupra capacului sa vorbeasca despre unitatea europeana intr-un mod cat de doct posibil. Daca se poate, cu un accent pe nas, frantuzit.
Tonul, de altfel, l-a dat domnul Sarkozy, mai inainte spunand ca intrarea Greciei in zona euro a fost o eroare, iar mai apoi facand presiuni odata ce premierul grec a declarat referendum, spunand chair ca “Grecia trebuie sa se hotarasca daca vrea sau nu sa ramana in zona euro”. Le Figaro croncane in acelasi fel, spunand ca referendumul ameninta stabilitatea zonei euro si stergerea a 50% din datorie de catre bancile private. Cetatenii pot in continuare sa faca laringita urland pe strazi, pot arunca cu cocktailuri Molotov si pot protesta pana le vine acru – vocea lor nu va conta in pachetul bine impachetat de europeni. Dar cea mai incredibila sustinere a venit de la Fracois Fillion, premierul democratic al Frantei: “Europa nu poate sa astepte saptamani deznodamantul unui referendum. Grecii sa ne spune repede si clar daca vor sa isi pastreze locul in Europa”. Mesajul catre Grecia e clar – ciocu’ mic si joc de glezne. Catre greci, e si mai simplu: doar ciocu’ mic.
Cei care tipa la Papandreou nu sunt chiar dezinteresati, au foarte multe miliarde in joc. Va citesc doar selectiv din “topul” celor care detin datorii grecesti: Banca Centrala Europeana (45 miliarde euro), Imprumuturi bilaterale UE (38 miliarde euro), Fondul Monetar International (15 miliarde euro), Sistemul de Banci Centrale Europene (13 miliarde euro), o banca privata germana (6,3 miliarde euro), o banca privata franceza (5 miliarde de euro), banca franco-belgiana Dexia (3,5 miliarde), alte doua banci franceze (4 miliarde euro), alte trei institutii germane (4,3 miliarde), etc, etc. Chiar si o simpla enumerare selectiva poate convinge orice om, indiferent de cat de putin stie despre economie. “Meciul” este acelasi ca intre orice camatari si orice datornic. Singura diferenta este ca acesti camatari sunt putin mai speciali: le este suficient o vorbulita aruncata la un summit pentru ca datornicul sa atarne, spanzurat, in lat. Latul este tesut cu grija de bancile internationale, mobilitatea capitalului si acei monstruleti utili si respectabili, agentiile de rating.
Cei carora nu le place democratia nu au nici o scuza. Un popor intreg poate intelege un moment de cumpara si este probabil ca acest pachet de austeritate ar fi trecut, la limita, de votul popular. De asemenea, argumentul ca doar iluminatii si finantistii (sau daca vreti Ubermensch –ii lui Nietzsche) ar trebui sa discute despre problemele cetatii este unul care nu a mai fost auzit in Europa de 60 de ani. Soarta unei tari apartine poporului in intregimea sa, iar atunci cand masurile sunt fara precedent, dincolo de mandatul unui guvern slab, controversat si stau sub semnul nelegimitatii si a contestarilor in strada, un referendum este singura modalitate civilizata de a permite contestatarilor sa isi expulzeze protestele intr-un cadru democratic.
De altfel, masurile botezate simpatic “de austeritate” nu au fost prezentate pe larg, cel putin nu in Romania. Cateva dintre ele: taierea lefurilor din sectorul public cu 20%, iar a celor din intreprinderile de stat cu 30%, 30.000 de functionari pusi pe liber in 40% din timp, adica daca vreti platiti doar cu 60%, pensiile peste 1.000 de euro taiate cu intre 20-40%, taieri de peste doua miliarde de euro de la sanatate, taieri de 1,2 miliarde de la aparare, iar intr-un final apoteotic inchiderea a 1.976 de scoli. Toate acestea vor fi scoase dintr-un al doilea tomberon de gunoi, de langa cel unde a ajuns aruncata democratia si vor fi aruncate in capul grecilor, fara drept de apel.
Istoria e cruda uneori – insasi notiunea de democratie (demos si kratos) o datoram grecilor.
November 2, 2011
Tocqueville, Despre Democratie in America - NOTE
Am reusit sa termin capodopera. Cartea unui geniu. Profetiile lui zdrobesc certitudinile noastre. Nu e vorba despre democratia din America (cum se tot crede) ci despre democratie, in America (putea fi despre apa potabila cand era el in America). Nu am mai subliniat pasaje desi unele sunt cutremuratoare prin precizia lor. Poate ca ceea ce este de retinut din aceasta apocalipsa sunt indicarea pericolelor ce ne pandesc si remediile pentru a le depasi. Desi e optimist (cam ca Pavel cu evreii lui) nota realista (pesimista) se simte in pagini intregi. Sfarsitul omului vine, vine si nu doar in Bucuresti. Spunea Bernanos: cade crestinismul, crapa Europa. Nu cred. Spune Tocqueville: cade credinta, crapa omul. Asta o cred (simt pe pielea mea).
In rest numai de bine, m-am impiedicat acum de Moshe Idel (i-am citit lucrarea cu Scari, stalpi, linii. Ascensiuni la cer). M-am incumetat sa intru in "Fiul lui Dumnezeu si mistica evreiasca". Horror. Rupe masa. Sper sa o sfarsesc. Am ajuns ca Woody Allen cu frica lui ca moare si nu apuca sa citeasca MobyDick.
Am notele pentru ambele volume.
Volumul I
Volumul II
In rest numai de bine, m-am impiedicat acum de Moshe Idel (i-am citit lucrarea cu Scari, stalpi, linii. Ascensiuni la cer). M-am incumetat sa intru in "Fiul lui Dumnezeu si mistica evreiasca". Horror. Rupe masa. Sper sa o sfarsesc. Am ajuns ca Woody Allen cu frica lui ca moare si nu apuca sa citeasca MobyDick.
Am notele pentru ambele volume.
Volumul I
Volumul II
Grecia si criza
Interesanta situatie. Mai interesant e ca media nu reflecta indeajuns aceasta luare de pozitie a Guvernului grec, referendumul. Nu exista , e nula, neinteresanta, prosteste pe copii.
Adica, bine, am inteles, ne-ati promis ca daca intram in UE si in zona euro o sa fie bine. A fost bine. Adica ne-ati dat, si tot dat ani de-a randul si nu ati spus nimic despre ce se intampla in mod real. Ati asteptat sa ajungem in chingi. Si acum ne "salvati". Din nou. Ne-ati facut fericiti odata. Si ne mai faceti inca. Ne stergeti datoriile pe care noi le-am facut pentru a trai visul ueuropean. noi am luat-o de buna si ne-am bucurat. Doar fericirea si bunastarea era tinta, nu? Noi nu ne jucam cand e vorba de distractie. Ne-am distrat si acum ne spuneti ca nu, nu e bine ce am facut. Trebuie sa suferim pentru ca am luat-o de buna. Vreti sa ne stergeti datoriile. Care datorii??? Cele facute de un Guvern ce urmarea un program ueuropean?
Poate ca grecii mai si vor sa fie intrebati, ca popor, ce vor sa faca. Nu doar sa se tot hotarasca in numele lor.
Innebunesc nemtii si germanii ca nu sunt luati in seama. Ce seama? Au presat si au investit in Grecia cu gandul ca tot ei vor castiga (asta se intampla si la noi). Si uite ca afacerea ueuropeana nu a mers. "Stergerea" datoriilor Greciei este o masura pentru a salva prostia pe care puternicii UEuropei au facut-o. Cand afacerea merge prost "se vine cu bani de acasa".
Mai degraba, aroganta cu care au operat ei in acest spatiu este cauza acestor nenorociri. Uite acum cum sar ca disperatii sa se ajute tot pe ei. Pentru ca nu Grecia falimenteaza ci proiectul lor autoritarist, ideologic, fantasmagoric. Nu vor sa tina cont de diversitatea popoarelor, cred ca moneda uneste (asta e o teorie veche regasita si-n capul lui Monet si al celorlalti). Ei cred, in ton cu marxismul, ca economico-socialul e problema si daca acesta e tinut in frau va curge lapte si miere. Dar popoarele sunt o realitate, spiritul lor s-a intarit in mii de ani si nu e usor sa treci cu plugul si sa te faci ca nu vezi. Elitismul, centralizarea administrativa lasa sa se coaguleze in planul social un altfel de duh. E duhul real al popoarelor. Cam asta se intampla si cu sistemul de educatie. Fac teme, dau lucrari, inata poezii si biologii insa copiii sunt in alta parte. Si apoi ne intrebam ce e cu ei de se revolta.
Sunt posibile conflicte majore. Eu zic:
BRAVO GRECIA!
Adica, bine, am inteles, ne-ati promis ca daca intram in UE si in zona euro o sa fie bine. A fost bine. Adica ne-ati dat, si tot dat ani de-a randul si nu ati spus nimic despre ce se intampla in mod real. Ati asteptat sa ajungem in chingi. Si acum ne "salvati". Din nou. Ne-ati facut fericiti odata. Si ne mai faceti inca. Ne stergeti datoriile pe care noi le-am facut pentru a trai visul ueuropean. noi am luat-o de buna si ne-am bucurat. Doar fericirea si bunastarea era tinta, nu? Noi nu ne jucam cand e vorba de distractie. Ne-am distrat si acum ne spuneti ca nu, nu e bine ce am facut. Trebuie sa suferim pentru ca am luat-o de buna. Vreti sa ne stergeti datoriile. Care datorii??? Cele facute de un Guvern ce urmarea un program ueuropean?
Poate ca grecii mai si vor sa fie intrebati, ca popor, ce vor sa faca. Nu doar sa se tot hotarasca in numele lor.
Innebunesc nemtii si germanii ca nu sunt luati in seama. Ce seama? Au presat si au investit in Grecia cu gandul ca tot ei vor castiga (asta se intampla si la noi). Si uite ca afacerea ueuropeana nu a mers. "Stergerea" datoriilor Greciei este o masura pentru a salva prostia pe care puternicii UEuropei au facut-o. Cand afacerea merge prost "se vine cu bani de acasa".
Mai degraba, aroganta cu care au operat ei in acest spatiu este cauza acestor nenorociri. Uite acum cum sar ca disperatii sa se ajute tot pe ei. Pentru ca nu Grecia falimenteaza ci proiectul lor autoritarist, ideologic, fantasmagoric. Nu vor sa tina cont de diversitatea popoarelor, cred ca moneda uneste (asta e o teorie veche regasita si-n capul lui Monet si al celorlalti). Ei cred, in ton cu marxismul, ca economico-socialul e problema si daca acesta e tinut in frau va curge lapte si miere. Dar popoarele sunt o realitate, spiritul lor s-a intarit in mii de ani si nu e usor sa treci cu plugul si sa te faci ca nu vezi. Elitismul, centralizarea administrativa lasa sa se coaguleze in planul social un altfel de duh. E duhul real al popoarelor. Cam asta se intampla si cu sistemul de educatie. Fac teme, dau lucrari, inata poezii si biologii insa copiii sunt in alta parte. Si apoi ne intrebam ce e cu ei de se revolta.
Sunt posibile conflicte majore. Eu zic:
BRAVO GRECIA!
October 25, 2011
Vintilă Mihăilescu, in sfarsit, negru pe alb
Uite asa se depaseste disimularea, vruta sau nevruta. Cand nu mai poti sa te tii iei o tuica si spargi toate bibelourile nevestei. Nu duduie de putere articolul domnului profesor. Oare asta ar fi vrut? Sa manifeste sau sa se manifeste ( in directie politica). Ca e socialist asta o stiu din manifestari. Dar ca si stia despre el ca e socialist ma indoiam. Sper sa-i spuna cineva verde-n fata: de cand sunteti socialist, stiti? Cat despre substanta manifestului numai de rau. Platitudini plangace si pline de muci (nenea Iancu). Vai de ei, vai de de ei cei considerati nedemni, de exploatatori. Sa-i aparam, sa-i aparam. Dar cum, draga? Prin articole si "exemplaritati"? Cand la TVu se tot vorbeste despre nostalgia prostimii fata de vechiul regim (iata cum a ajuns comunismul vechiul regim) nimeni nu vrea sa creada ca multi, foarte multi destepti au vise erotice cu trecutele vremuri. L-am auzit pe Alex Stefanescu la Cristea Enache spunand ca daca ar fi fost presedinte ar fi luptat pentru ca intelectualii tarii sa nu mai fie loviti de greutatile materiale ale capitalismului si zicea ca (parca) i-a zis unui presedinte, aratandu-i pe oamenii de cultura ai tarii: nu va e mila de ei? de ce nu faceti totul pentru cultura?
Daca n-ar fi amuzant ar fi sigur grotesc.
Un manifest stîngaci
Vintilă Mihăilescu
October 23, 2011
Manastirea Sitaru-Balamuci
Am plecat spre Caldarusani si m-am ratacit la Balamuci. Foarte bine. Manastire de sec. XVII. Foarte corecta asezarea. Frumoasa, deslusita, perfecta pentru visari pravoslavnice. Calugari ca in calendarele ortodoxe scoase de Anastasia. Intr-un cuvant, o reusita. Cimitirul mic si curat.
Intr-o tufa, langa-o tulpina gasi o cruce, ca o lumina. Iti venea s-o iei acasa (mai ales ca se misca si nici nu era prea grea). Am ascuns-o grijuliu sub balarii si am plecat bucuros. Si am mai gasit niste cruci, din fonta cred, prinse cu suruburi/nituri. Foarte bune.
Un link cu ceva informatii despre manastire, AICI. Si ALBUMUL (foarte proaste unele fotografii dar era lumina slaba si asa ies cu telefonul; mi-au inchis si lumina spre sfarsit).
Totusi o sa pun fotografiile cu cruce cea mica.
Intr-o tufa, langa-o tulpina gasi o cruce, ca o lumina. Iti venea s-o iei acasa (mai ales ca se misca si nici nu era prea grea). Am ascuns-o grijuliu sub balarii si am plecat bucuros. Si am mai gasit niste cruci, din fonta cred, prinse cu suruburi/nituri. Foarte bune.
Un link cu ceva informatii despre manastire, AICI. Si ALBUMUL (foarte proaste unele fotografii dar era lumina slaba si asa ies cu telefonul; mi-au inchis si lumina spre sfarsit).
Totusi o sa pun fotografiile cu cruce cea mica.
Manastirea Plataresti
Manastire, inchisoare politica, spital de nebuni. In paragina. Monument istoric exceptional. La 10 km se inalta mandra o noua manastire, stralucitoare, plina de importanta economica (locuri de munca, cheltuieli pentru materiale de constructii moderne deci TVA, impozite, etc) in timp ce Platarestiul suspina in mizerie si uitare. O adresa cu ceva informatii AICI
Si cateva fotografii facute de mine (cu telefonul) ALBUM
Si cateva fotografii facute de mine (cu telefonul) ALBUM
October 22, 2011
Barbu St. Delavrancea in vizita la Caragiale - "Ne pupam cu muci si ne despartim foarte lacrimosi." Sa traiesti neica!
Am vazut pe Cultural ecranizarea, cu Beligan, Albulescu s.a. Am ras cu icneli si dureri de colon.Gasit scrisoarea pe net. E savuroasa.
Este deja un fapt cunoscut si adesea afirmat ca intre personajele
operei sale, de la sfarsitul secolului 19, si cele din actuala lume
politica diferentele sunt minime. De altfel, dezgustat de spectacolul
jenant la care asista zilnic, de meschinaria societatii romanesti de sus
si pana jos si profitand de mostenirea capatata la inceput de secol,
marele dramaturg se stabileste in Germania, la Berlin, unde va si muri
in 1912. Povestirea de mai jos, de o savoare speciala, este de fapt
textul scrisorii catre Alceu Urechia (fiul lui V.A. Urechia) si
relateaza vizita lui Delavrancea la Berlin. O redam in intregime, ca un
elogiu tarziu adus marelui dramaturg.
Berlin - Wilmersdorf, Preussishestr. 10 Joi, 7/20 iulie 1905
Dragã Alceu,
Am patit mai zilele trecute o mare rusine. Sa tac si s-o inghit? Greu - si ar fi si pacat! Mi-esti prea bun prietin – asa cel putin ma magulesc a crede, si sper ca nu ma-nsel - ca sa nu ti-o marturisesc, asteptind cu incredere de la tine un raspuns de mingiiere. Dar, rogu-te, sub secret de juramint, numa-ntre noi sa ramiie. O sa-ti para, desigur, prea lunga trista mea scrisoare; dar, iarta-ma, scumpul meu amic, trebuie sa-ti spun totul. Ai, te conjur, rabdare si acorda-mi citeva minute de atentiune.
Am compromis Berlinul, compromis imperiul si natia germanilor, compromis pe mine, familia mea, in fine!
Barbu!… Barbu, in trecerea lui spre Paris, a dat prin Berlin!… Eu! eu, lipsitul de cel mai elementar instinct de conservare a reputatiei nationale-germane - eu l-am indemnat sa treaca pe aici!
I-am iesit joi, 23 iunie d.a., intru intimpinare la gara de la Breslau… Intram in vagonul-restaurant ca sa urmam drumul incoace. Berea - „iar calda“! De cind a intrat (azi-dimineata) pe teritoriul german, nu s-a invrednicit sa gaseasca un pahar de „ber’rece!“ (o injuratura la adresa nemtilor ca entitate nationala). Dar ce sa facem? rece, calda, alta nu e; asta este; datoria ne calca s-o bem s-asa; si tragem - si tutun. Suntem cam flescaiti, probabil de caldura, cu toate ca e destul de racoare… Deodata, miroase strasnic a ars. „S-a aprins vagonul! zic eu ingrozit. 83 de km pe ora! carbonizat in goana rapidului! departe de patrie, de familie! Maica mea!!!…“Ce e?… Arde fata de masa: o tigareta nestapinita - o gaura neagra cit o bancuta… Degrab inabus scandalul - acoper aceasta ocara, de frica chelnerului.
Am ajuns la Berlin. De acuma, tin-te!
Administratie, armata, arte, stiinte, litere, tramvaie, drumuri-de-fier, birji, chelneri, frizeri, public, pravalii, case, monumente, mincare, bere, tot, tot, prost, stupid, imbecil! Numai un lucru scapa, ca prin minune - apa; nu-nteleg de ce.
Incepem de vineri dimineata.
Vezi-ne de acolo, pe mine, domnule doctor, ce figura fac eu, ma rog, la d. Meister Metzentin, frizerul meu, ceva mai mult, vecinul meu, cind Barbu, pe care l-am recomandat ca „Herr Professor“, racneste ca-l jupoaie! Uite-l cum alearga de colo pina colo, cu bogata lui capelura vilvoi, sapunit, cu servetelul la git, vaitindu-se, si-n ruptul capului nu mai vrea sa se lase „torturat“ „…lui de neamt stup’pid!“
Meisterul, scrupulos, vrea sa-l apuce sa-l puie jos; Herr Professor tipa si nu se lasa, Doamne fereste! Furie mare…
- Mersi, destul, maiher!… ta de neamt stup’pid! M-ai omorit, domnule!
Si, ce e drept, d. Metzentin, de fel nu prea destept, face niste ochi de adevarat stupid.
Cu chiu cu vai, Herr Professor, mai potolit, se reaseaza oftind greu si se mai lasa sapunit inca o data, mai bine. Neamtul ascute briciul, si iar incepe supliciul. La fiece trasatura, clientul face pe scaun niste contorsiuni oribile, ca un condamnat american la experienta de executie prin electricitate (1). Dar, Gott sei Dank, am ajuns la cioc: aici trebuie sa lucram cu foarfeca. Tac! o data neamtul. As! pacientul se ridica-n picioare exasperat: „Pardon, maiher!“ smuceste instrumentul din mina calaului si-ncepe sa-si potriveasca singur tacalia. Iese nitel mai mica la stinga, o mai ciupeste la dreapta; iese mai mica la dreapta, o - etc. In fine, „Hai sictir!“ trinteste foarfeca - cit p-aci sa faca praf borcanelele negustorului; se uita placid in oglinda, da din cap, si pe urma din buze:
- Mprt!
Apoi, catre mine:
- Cit sa-i dau nenorocitului astuia?
- Taxa e de 20 pfenigi, dar… fiindca l-ai cam mihnit pe bietul neamt, poti sa-l mingii cu 30.
Ii da lui maiher cit ii dau eu pentru o luna de abonament, doua marci, taxa inzecita, si plecam. De atunci, mereu ma-ntreaba d. Metzentin, cind mai vine Herr Professor; care i-a placut mult: „Sehr or’ginal“.
Acuma, vezi-ne, ma rog frumos, d-le doctor, in vestitul parc Tiergarten. Uite cum oprim trasura si ne dam jos, ca sa fiu eu supus la un sever examen de silvicultura, si cum d. profesor, triumfator asupra ignorantei mele, imi arata cu bastonul una cite una toate deosebitele esente:
- Asta e brad, boule! asta mesteacan, asta stejar, paltin, frasin, gorun, arin, fag, otetar, jugastru, pluta, pleop, alun, corn, salcim turcesc, tei popesc, lemn jigarit, lemn-ciinesc, lemn paduchios, riia-padurii – und so weiter.
Eu urmez cu atentie, iar birjarul priveste la noi cu mult respect, crezindu-ne negustori straini, veniti sa luam in taiere padurea imparateasca a orasului.
Mai vezi-ne de acolo d-ta ce figura facem in fata Reichstag-ului (Parlamentul imperiului) intre statua lui Bismarck, si Siegessäule. Eu stau umilit, ca un scoler incapate, ma rog, iar d. profesor ma mustruluieste la estetica: facind cu bastonul gesturi indicative foarte largi, imi arata („Uite, boule!“), una cite una toate ereziile artistice ale grandiosului palat.
- Il a voulu faire grandieux … Mprt!… Stup’pizi!… Nu vezi, ma, ca sunt imbecili! n-au talent, ma!
Toate astea pe un diapazon potrivit cu vastitatea pietei… Si asa, incep citiva nemti curiosi si niste engleji travellers, o familie numeroasa, sa se stringa imprejurul nostru si sa ne admire.
Englezul cel batrin inchide Baedeker-ul si toti ne asculta cu luare-aminte. Asta incordeaza verva profesorului, care continua, ridicind si mai solemn tonul:
- Imbecili… Si vor sa faca in mare!… Il veut pettre (2) plus ho que leur kiou. (Textual si fonografic garantat.)
Englejii nostri probabil nu inteleg frantuzeste: nici cea mai palida incruntatura macar.
- Dar, indraznesc eu, tragind cu coada ochiului la cartea de sub subtioara milordului, am vazut in Baedeker…
- Baedeker e stup’pid!
Un gest foarte larg cu bastonul… Englejii fac niste ochi mari: parca ar intelege ceva.
- Dar, adaog eu prosteste, nu zice chiar Baedeker personal… colaboratorul lui francez, un cunoscut critic de arta – Desfontaines.
D. profesor, impacientat de atita staruinta, foarte sever:
- Nu fi bou!… Uite, ma! uite, ma! uite, ma!
Si, lucrind foarte volubil si larg cu amindoua bratele, m-ajunge cu mineca stinga peste obraz si-mi zboara ochelarii cit colo; ii culeg repede… M-a chiorit! un geam spart tandari. Toata lumea ne face mare haz.
- Haide, Barbule…
Si pornesc; dar el m-apuca de brat, ma-nvirteste-n loc si iar… pettre!
Am ispravit conferenta asupra Reichstag-ului. Dam sa intram pe Unter den Linden. Englejii dupa noi… Nu mai pot de necaz insularii, se vede bine, ca nu ne pricep frumoasa limba materna:
- A beautiful language indeed!… very beautiful!
Poarta de Brandenburg… Maiculita! ce iritatiune! ce nobila indignare si ce injuraturi!
- Partenonul si Tezeionul lipite! ingemenate! Asta e prea mult!… lor de nemti stup’pizi!… Mizerabilii!
Citiva pasi pe Unter den Linden, unde sunt „mai multi tei jigariti decit popesti, si pe urma arini, paltini“ etc. si ne razbeste foamea. Spre dezolarea englejilor, o birje: „Ei! maiher!“.
Acasa:
- Ai un moment rabdare, se fac numaidecit ochiurile… Stai nitel…
- Nu stau! Mi-e foame!
Si fara sa mai scoatem pardesiul, atacam fioros o ridiche mare de Bavaria, foarte necacioasa (specialitate), tavalind-o prin solnita.
- Haide, fie cum o fi! zic eu nevestii la bucatarie… Mi-e frica, Doamne fereste, de vreo apendicita! Slava Domnului! Vin ochiurile cu mamaliguta si brinza de burduf, si, dupa ele, Madame Caragiale, autoarea, foarte convinsa de un frumos succes.
Ochiurile - „prea rascoapte“. Mamaliguta - „prea pripita“. Brinza - „iutita“ (figura autoarei). Pestele rasol - musafirul il miroase de-aproape de tot, si parca s-ar cam strimba.
Madame Caragiale (très piquée): E proaspat, Barbule, vai de mine! L-am cumparat eu az-dimineata: era viu; uite asa se batea; si l-am fiert eu in persoana…
Mosafirul (cu humor): O fi fost proaspat, soro, daca zici d-ta; dar nu l-ai fiert destul! Nu stii sa-l fierbi! e crud…
Imbuca, clefaie si scuipa in taler:
- Nu mincati, copii! e mai tot crud, cind va spun eu… pacat!
Si, spre pedeapsa, pestele crud sufere tortura cutitului, spre a i se alege partile oarecum mai admisibile.
Ciulamaua - „labartata, nu destul de inchegata si de prajita, rumenita!“
- Sa te-nvat eu sa faci ciulama, neica! Iei un clapon gras, durduliu etc. etc.
Friptura de porc (alta specialitate locala, sa juri ca e piept de curcan) „n-are a face cu purcelul nostru romanesc de casa“… Berea (iarasi o specialitate, Pfungstaedter Export-Bock, articol hors-concours, finisim) – „n-are a face cu berea franceza St.-Jean“. Piersicile – „malaiete“. In fine, svartul – „apa chioara“.
Imi pare rau; dar, la urma, gindesc eu, astea toate privesc pe Madame Caragiale - care ramine foarte trista de nenorocitu-i debut.
Am dejunat. Daca ar fi fost St.-Jean, poate c-am fi baut mai mult; Pfungstaedter n-am putut bea decit vreo zece sticle, a 700 gr.
Dupa amiazi.
Intram pe un mare bulevard – Kurfürstendamm. Ne oprim in fata unuia din magazinele de lux, asa-numitele Kunstausstellung, unde se expun noutati artistice – autori de toate natiile. La un geam enorm de cristal (vreo cinci metri latime si cam tot atita-naltime), fel de fel de figurine, portelanuri, picturi si aquarele. Incepem lectia de estetica cu bastonul… Miscare indicativa foarte pronuntata: o semnatura franceza (3); un cer cu „clocoteala“ de nori, pe o mare „indirjita“ – perspectiva „sincera“!
- Uite, ma, boule!
Si, amagit pesemne de sinceritatea perspectivei, poc! cu virful bastonului in geam. Mi s-a taiat inima: asta nu mai e geam de ochelari; cel putin 300 marci!… Dumnezeule! din ce am scapatara! Herr Professor s-a schimbat si el la fata, grozav. S-a uitat repede la virful bastonului si, scurt miscarea! intorcindu-se cu spatele la marea indirjita, l-a intepenit in trotoar. Apoi, deodata, catra mine, care inca tiu mina pe bataile inimii:
- Ia asculta-ma, nene, ce ma tot porti pe la pravalii? Muzeuri serioase n-au magarii astia?
- Ba da.
Si-ncep a-i enumera, dupa Baedeker, toate muzeurile, pe cari eu nu le-am vazut.
- Nu vreau clasic, domnule! nu-ntelegi? Vreau sa vaz de ce sunt dumnealor capabili.
- Atunci, hai la National-Galerie – moderni.
- Du-ma acolo! Ce ma tot porti de colo pina colo?
Acolo…
- Arata-mi, domnule, pe celebrul Menzel al dumnealor, de care fac atita caz.
Ma rog de gardian sa ma-ndrepteze.
- Uite-l, Barbule.
Un pas mare inapoi, o incruntatura, cu mina la sprincene en guise de visière; apoi o ricanare fieroasa:
- Asta e Menzel?… Hahahà! Ei, sunt ridiculi, pe onoarea mea!… Asta?… ma-sii de stup’pid!
Scuipam pe Menzel si iesim foarte scirbiti.
…Dar Domul cel nou? - Mai stupid decit Reichstag-ul… Dar monumentul Victoriei de la 70? - Iar pettre! Dar restaurantele de lux, asa-numitele Weinrestaurant, ori Weinabtheilung, unde nu se pomeneste bere?… Dar bacaniile? Auzi d-ta sa nu-ti taie, asa de gustare, cite un mezel, la odaita, cu un mismas!… scl. … scl.
Foarte obositi, trecem prin citeva berarii; la fiecare, doua-trei halbe… Proasta - peste tot.
Inapoi, acasa.
Le souper à la hauteur du déjeuner…
Citeva sticle de Pfungstaedter, in timp ce (alta mihnire pentru Didina! care zdrobita se duce sa se culce) mi se demonstreaza ca sunt „absolut timpit“ in materie de arta.
Inca o sticla… si celelalte… Foarte tirziu… Flescaiala… Somn usor!… Ar’ vedè mine!
A doua zi, simbata, de la 8 1/2 dim., da capo, con brio e piu mosso. Dupa dejun, care e si mai putin reusit ca ieri, iata ne soseste de la Lipsca, chemat intr-adins telegrafic spre a face cunostinta, d. Doctor Philologiæ Paul Zarifopol (4). Fata cu tinarul erudit, ne-ntepenim in picioare, ne-ncordam in git si ne umflam in guse - chestie de prestigiu!
Plecam toti trei la Potsdam, la Sans-Souci. Aci, doua ceasuri de conferenta asupra artelor plastice si-ndeosebi asupra stilului francez al epocei - le rococo… Umarul Venerii lui Pigalle, in copie (5), e prea „tesit“. „Nu se putea un francez sa faca un umar asa de ’tessit’“ etc. etc.
Moara de la Sans-Souci:
– Il y a de jouges à Berlin… Mprt!… lor de nemti! etc.
Parasim Potsdamul si ne-ntoarcem cu vaporul pe Havel pina la Wansee – vasta colonie de ville-palazzi si de stabilimente estivale – o pasiune, intre multe altele, pentru berlinezi.
Plimbare, nec-plus-ultra: un maret apus de soare pe o apa larga, inconjurata de dealuri cu paduri, parcuri si castele.
- Uitati-va la apa, zic eu; parca e argint…
- Mprt!… aur, nu argint!
- Uite, zice d. doctor Zarifopol, aratind in bataia blondei luni pe creturile apei, parca e fosfor…
- Mprt!… sulf, nu fosfor!
Nu-i chip sa nemerim nuanta exacta.
In Wansee, ne suim la Kaiserpavillon, mare restaurant, pe deal, de pe terasele caruia se deschide asupra apei o panorama mirifica. Cautam vreun sfert de ceas, Barbu inainte si noi dupa el, o masa, de unde sa avem exact punctul de privire „cel mai grat“. Punctul de privire e cel mai important lucru pentr-un paysage, „boule!… nu stii?“ Ochim de colea, ochim de dincolo, cind in picioare, cind pe vine: aici lumina „prea cruda“, aici „prea searbada“, acolea „terna“, dincolo, „prea laptie“… In fine, am gasit punctul exact, punctul grat. Asa, da! Ne asezam la masa.
Aici, mincam („prost“, se-ntelege) si ne pilim cu citeva sticloaie de vin de Mosella, cel mai fain, ma rog frumos, si pe urma svarturi – aavele!
Nu stiu cum si nu stiu de ce, nesimtitori, se vede, la frumusetile esteticei, d. doctor si eu, à propos de punctul de privire „cel mai grat“, riscam oarecari pornografii, nu tocmai grave, ba, as putea zice, chiar destul de inocente.
Barbu se scandalizeaza grozav si, stapinind greu un gaz, care vrea sa scape din captivitate, foarte sever:
- Stii ca niciodata nu mi-au placut trivialitatea si... porcariile!
A scapat gazul…
Ne intoarcem cu tugul, pe la unu noaptea, in Berlin. Mergem in tentrum la Café National - un loc foarte interesant, statie de bai de mare mixte pe uscat - un pandemonium!
Prezenta noastra nu trece indiferenta; ba, daca n-am fi asa de modesti, am putea chiar afirma ca produce oarecare senzatie: „Fremde Herren!… Sehr or’ginelle!…“. Walkyriile ne aplauda in surdina si parca ar vrea sa ne deoachie. Ne facem ca ne suparam, dar nu putem birui indestul un suris de vanitate… Ne suim sus la billard; facem o partida, care tine cam mult: bilele parca ar fi patru, si chixuri peste chixuri; bem bere (iar calda!… lui de neamt id’diot!), rasturnam pahare, le spargem… svarturi… aavele… cesti, lingurite, farfurioare etc. etc. Suntem leoarca!
S-a facut ziua. Soare… Uite, domnule, cum trece vremea cu conversatia!… Duminica dimineata. Ne urcam intr-o birja… Imbecilul de birjar - fa-ti idee, mon cher! – asa de dimineata, beat!… nu intelege ce-i spunem! In fine, hita-pita - un ceas de calatorie. Ajungem la mahala, in Preussischestrasse. Barbu - ce memorie, domnule! – cunoaste casa - eu n-o cunosc, ma parole d’honneur! - loveste pe birjar cu bastonul peste mina dreapta si pe urma i-l implinta in sira spinarii.
- Ho, maiher! (… nu stiu ce si nu stiu cum!)
Neamtul, beat, se-ntoarce, ca orice neamt, stupid; dar indata intelege ca trebuie sa fie mindru de aceste semne de intimitate, ca bun camerad. 6 ore 1/2 dim.
Copacel - pe scara. Sunam… Familia si servitoarea ramin ingrozite vazindu-ne: cred ca am scapat din ghearele Inchizitiei.
D. doctor Zarifopol, transportat, se pune la piano sa ne delecteze cu ceva din Beethoven. Profitam de ocazie spre a-i da citeva lectiuni de muzica clasica… „Nu trebuie sa se sterpeleasca, sa se teseasca, ca sa zic asa, unele note: prrt, prrrt!“ Pianistul se apara aratind caietul, unde apogiaturile sunt scrise cu semne minuscule, intr-adins, spre a fi „sterpelite si tesite, ca sa zic asa, prrt! prrrt!“
- E-mprt!
Vedem in perete portretul lui Anghel si-ncepem sa plingem; mai bem ceva bere si mai spargem un pahar. Durerea ne-a biruit. Ne culcam nedezbracati pe la 8 dim., declarind categoric ca de asta data refuzam cu desavirsire dejunul Didinei. Biata fata! inchipuie-ti.
Pe la 3 post-meridiane, niste muste ne scoala, sa ne dregem. In lipsa de St.-Jean, ne multumim cu Pfungstaedter - parca incepe a fi potabil.
Pe la 4, iata ca ne soseste un nou musafir, un compatriot, d. Gusti, doctor in filosofie si in drept, un tinar savant (6). E foarte timid, politicos si pudic, ca o fata mare - nu nemtoaica. Indata ce facem cunostinta, d. doctor Gusti primeste o violenta lectiune de filosofie à l’emporte-pièce – anume despre Schopenhauer.
- Apoi, sa-mi dati voie! sa ma iertati!… pardon!… nu-l intelegeti deloc pe Schopinhauer!… dar absolut de loc!
Iar d. dr. Zarifopol (7) afla ca noi, pe drum, en voyage, citim, ce carte?… Les Fabliaux! caci, trebuie sa stiti, ne preparam a tinè, la Facultatea de Litere din Bucuresti, „o serie de cursuri asupra poeziei populare si originilor ei in genere, si-n particular la romani“.
Et de deux! Matés sur toute la ligne! Enfoncée l’école allemande!
Dar noi stam de vorba, si sunt 6 trecute: s-apropie ora despartirii… Barbu isi ia adio de la copii si de la Didina, care ramine inconsolabila de complectul ei fiasco: despre apartament, nici un compliment; despre mine, chiar din contra, iar cit despre arta culinara… mprt!
Trenul pleaca la 10 seara. Mai avem asadar aproape patru ceasuri. Suntem tare congestionati si cam prea nepremeniti in costumul nostru de traveller… Sa prinzim la Gradina Zoologica, peste drum de gara. Lasam bagajele la d. Gusti acasa, aci aproape, si mergem la gradina.
Duminica seara. Public endimanché circula ca la orice Promenade-Conzert, incet-incet, in masa compacta. Dar avem noi vreme de pierdut? Dam din coate ca la scoala de natatie; spargem valurile multimii si, cu pas gimnastic, ajungem la birtul de lux pe terasa (Etablissement de tout premier ordre)… Iar Weinrestaurant! – D-abia gasim loc, inghesuiti intre o lume foarte eleganta. Chelnerul nostru, un adevarat secretar de ambasada de cel mai sever stil… Batai strasnice cu cutitul in serviciul de mustar.
- Pleaca trenul, domnule!
Eu zimbesc zaharisit. El, vinat suprem:
- Asculta-ma! Inteleg sa ma faci ridicul intr-o cafenea infama de femei pierdute; dar, fata de domnii (si arata cu un gest solemn pe domnii doctori), asta este prea mult!
Se scoala sa plece, turbat; dar isi ia repede seama si s-aseaza iar la loc - mai vinat decit cum se sculase.
… Si secretarul de ambasada tot nu vine!… Dar pare ca, iata-l. Paseste calm. Ce flegma diplomatica!… A! de ce n-are, mizerabilul! doua mame – trei!… Ne aduce doua butelii de vin de Rhin (extraordinar, ceva!) la gheata, in galeata de argint, si apa minerala.
- Sa-mi dea orice, ma! fie si… (figura d-lui dr. Gusti), numai sa nu ma chinuiasca! Sa-mi dea degraba! Intelegi bine ca nu vreau sa scap trenul! (à la Mounet) Mi-e dor de copilul meu! nu-ntelegi?
O portie de sunca, si alta, pe nemestecate… si una de saumon de Rhin fumé… Atacam eroic cu furculita… Malheur!
- Saumon-ul asta e vechi, ma! pute!… Sa nu ma-nvatati si la saumon! eu il miros, nu cu nasul – cu furculita!
- ?!
- (crescendo con furore) Pute! pute! p u t e !
Si-ncepe sa risipeasca, cu furculita, nevinovatele feliute trandafirii, afara din talerul de argint. Apoi o mutra acrita ca de un oribil dezgust:
– Mincati-l voi, daca vreti!
D. doctor Zarifopol, cam nevricos, se scoala si se face ca merge sa caute undeva ceva prin vastul stabiliment; d. dr. Gusti, tinar ageamiu, ramine cu gura cascata, cam tremurind de un fel de vaga frica; eu, batrin hirsit, ma uit la atita lume frumoasa; Barbu strica asa vin cu apa; cei de la mesele apropiate ne cam trag cu coada ochiului - ba si oarecari pufneli, destul de discrete - in vreme ce banda militara urla, cu o ferocitate in adevar catolica, conjuratia din Hughenotii… Dumnezeul meu! ce situatiune! Infern si maledictiune!
Mincam si noi cu sulita-n coaste, fripturile sosite la potrivita vreme. Am sfirsit… O pauza… Gazuri…
- Are asta… saap’panie?… (duios) Iancule! a’s’bem o saap’panie!
- Nu! zice Iancu, ca pierdem trenul! (à la Nottara) Te asteapta copilul tau! nu-ntelegi?
Vreau sa platesc. Imi da peste mina si-mi risipeste pitulele. Cheama pe maiher si-i arunca o piesa de 20 marci; toata socoteala 16 marci, 40 pfg.
- De ieftin, e ieftin, ce e drept… dar sunt stup’pizi, ma! (iar gazuri)… lor de nemti!… (Oftind) Iancule!… a’s’bem o saap…
– Nu se poate, zice Iancu, gindind cu groaza la ce primejdie s-ar expune.
Ne-am ridicat. D. dr. Gusti a mers inainte sa ia de-acasa bagajele traveller-ului si sa le dea pentru wagon-lits in primirea tregherului. Ne ducem cu trei sferturi de ceas inainte la gara. Ne suim pe peron, unde bem bere sur le zinc. „Rece, da’ nu face p’àle… nu e saap’panie! …“
Iata trenul… Einsteigen bitte!
Ne pupam cu muci si ne despartim foarte lacrimosi.
Plecat!… Pacat!… Dd. d-ri si eu ne uitam lung unul la altul multa vreme, pina sa ne dezmeticim, aiuriti de trecerea meteorica a acestui phénomène vivant, prin capitala germana… Vertiginos… Grandieux!
Am ostenit. Iarta, scumpul meu amic, ca a abuzat de pretioasele tale momente, pe acela care cu mult dor te imbratiseaza,
al tau,
Iancu
P.S.: Staruie pe linga d. dr. Zarifopol, care vine la Sinaia si pe care ti-l recomand ca o excelenta pasta de prietin, sa-ti dea, la ocazie, mai ample amanunte. I-a placut mult! A ramas incintat!
(1) Am aflat pe urma ca Madame Metzentin, care locuieste in odaita din dos, despartita de pravalie numai cu scinduri, usa cu geam si perdeluta, a dat, in seara memorabilei experiente americane, nastere unui Metzentinel - cam cu vreo saptamina inainte de termen (pretinde dumneaei). Desigur, a gresit socoteala. Se-ntimpla. Mama si copilul se afla bine. (Nota aut.)
(2) Asa mi se pare ca se scrie verbul acesta. Ori asa: paitre? Nu stiu. Mi-e lene sa mai caut in Larousse. (Nota aut.)
(3) Aici, in Prusia, sunt foarte multi germani cu nume franceze – Maché, Coundé, Doré, Barthet, Romain Thalbot, Dupuy, Dampmartin si cite altele… Prima noastra servitoare aici, fata de la tara, tatal cultivator de pamint, se numea, scris in condicuta, Mina de Vantier. Dupa cum mi s-a explicat (ti-o dau cum am primit-o, si crez ca nu te induc in eroare), toti acestia sunt urmasii germanizati ai emigrantilor francezi protestanti, din veacul XVII, dupa revocarea Edictului de la Nantes. Mare cistig pentru Germania. (Nota aut.)
(4) D. dr. Paul Zarifopol isi prepara acuma examenul de agregat la Universitatea unde si-a facut studiile. Se pretinde, nu putem sti pina la ce punct trebuie acordata incredere acestor asertiuni, ca aici examenele ar fi, poate, si mai riguroase decit in Romania. (Nota aut.)
(5) Originalul acesteia, cit si minunatul ei pendant, Mercure incaltindu-se cu aripi, amindoua capodopere ale celebrului Pigalle, au fost stramutate, de teama intemperiilor, la Muzeul Imperial din Berlin. In locul lor s-au asezat doua copii, reproductii stricte, facute pe tipar. (Nota aut.)
(6) Colaborator al unei reviste speciale de drept; membru al Cercului criminalistilor moderni, unde are sa faca in curind o conferenta despre o chestie controversata etc. (Nota aut.)
(7) Specialitatea, in filologie romanica: limba franceza si evul mediu. (Nota aut.)
Berlin - Wilmersdorf, Preussishestr. 10 Joi, 7/20 iulie 1905
Dragã Alceu,
Am patit mai zilele trecute o mare rusine. Sa tac si s-o inghit? Greu - si ar fi si pacat! Mi-esti prea bun prietin – asa cel putin ma magulesc a crede, si sper ca nu ma-nsel - ca sa nu ti-o marturisesc, asteptind cu incredere de la tine un raspuns de mingiiere. Dar, rogu-te, sub secret de juramint, numa-ntre noi sa ramiie. O sa-ti para, desigur, prea lunga trista mea scrisoare; dar, iarta-ma, scumpul meu amic, trebuie sa-ti spun totul. Ai, te conjur, rabdare si acorda-mi citeva minute de atentiune.
Am compromis Berlinul, compromis imperiul si natia germanilor, compromis pe mine, familia mea, in fine!
Barbu!… Barbu, in trecerea lui spre Paris, a dat prin Berlin!… Eu! eu, lipsitul de cel mai elementar instinct de conservare a reputatiei nationale-germane - eu l-am indemnat sa treaca pe aici!
I-am iesit joi, 23 iunie d.a., intru intimpinare la gara de la Breslau… Intram in vagonul-restaurant ca sa urmam drumul incoace. Berea - „iar calda“! De cind a intrat (azi-dimineata) pe teritoriul german, nu s-a invrednicit sa gaseasca un pahar de „ber’rece!“ (o injuratura la adresa nemtilor ca entitate nationala). Dar ce sa facem? rece, calda, alta nu e; asta este; datoria ne calca s-o bem s-asa; si tragem - si tutun. Suntem cam flescaiti, probabil de caldura, cu toate ca e destul de racoare… Deodata, miroase strasnic a ars. „S-a aprins vagonul! zic eu ingrozit. 83 de km pe ora! carbonizat in goana rapidului! departe de patrie, de familie! Maica mea!!!…“Ce e?… Arde fata de masa: o tigareta nestapinita - o gaura neagra cit o bancuta… Degrab inabus scandalul - acoper aceasta ocara, de frica chelnerului.
Am ajuns la Berlin. De acuma, tin-te!
Administratie, armata, arte, stiinte, litere, tramvaie, drumuri-de-fier, birji, chelneri, frizeri, public, pravalii, case, monumente, mincare, bere, tot, tot, prost, stupid, imbecil! Numai un lucru scapa, ca prin minune - apa; nu-nteleg de ce.
Incepem de vineri dimineata.
Vezi-ne de acolo, pe mine, domnule doctor, ce figura fac eu, ma rog, la d. Meister Metzentin, frizerul meu, ceva mai mult, vecinul meu, cind Barbu, pe care l-am recomandat ca „Herr Professor“, racneste ca-l jupoaie! Uite-l cum alearga de colo pina colo, cu bogata lui capelura vilvoi, sapunit, cu servetelul la git, vaitindu-se, si-n ruptul capului nu mai vrea sa se lase „torturat“ „…lui de neamt stup’pid!“
Meisterul, scrupulos, vrea sa-l apuce sa-l puie jos; Herr Professor tipa si nu se lasa, Doamne fereste! Furie mare…
- Mersi, destul, maiher!… ta de neamt stup’pid! M-ai omorit, domnule!
Si, ce e drept, d. Metzentin, de fel nu prea destept, face niste ochi de adevarat stupid.
Cu chiu cu vai, Herr Professor, mai potolit, se reaseaza oftind greu si se mai lasa sapunit inca o data, mai bine. Neamtul ascute briciul, si iar incepe supliciul. La fiece trasatura, clientul face pe scaun niste contorsiuni oribile, ca un condamnat american la experienta de executie prin electricitate (1). Dar, Gott sei Dank, am ajuns la cioc: aici trebuie sa lucram cu foarfeca. Tac! o data neamtul. As! pacientul se ridica-n picioare exasperat: „Pardon, maiher!“ smuceste instrumentul din mina calaului si-ncepe sa-si potriveasca singur tacalia. Iese nitel mai mica la stinga, o mai ciupeste la dreapta; iese mai mica la dreapta, o - etc. In fine, „Hai sictir!“ trinteste foarfeca - cit p-aci sa faca praf borcanelele negustorului; se uita placid in oglinda, da din cap, si pe urma din buze:
- Mprt!
Apoi, catre mine:
- Cit sa-i dau nenorocitului astuia?
- Taxa e de 20 pfenigi, dar… fiindca l-ai cam mihnit pe bietul neamt, poti sa-l mingii cu 30.
Ii da lui maiher cit ii dau eu pentru o luna de abonament, doua marci, taxa inzecita, si plecam. De atunci, mereu ma-ntreaba d. Metzentin, cind mai vine Herr Professor; care i-a placut mult: „Sehr or’ginal“.
Acuma, vezi-ne, ma rog frumos, d-le doctor, in vestitul parc Tiergarten. Uite cum oprim trasura si ne dam jos, ca sa fiu eu supus la un sever examen de silvicultura, si cum d. profesor, triumfator asupra ignorantei mele, imi arata cu bastonul una cite una toate deosebitele esente:
- Asta e brad, boule! asta mesteacan, asta stejar, paltin, frasin, gorun, arin, fag, otetar, jugastru, pluta, pleop, alun, corn, salcim turcesc, tei popesc, lemn jigarit, lemn-ciinesc, lemn paduchios, riia-padurii – und so weiter.
Eu urmez cu atentie, iar birjarul priveste la noi cu mult respect, crezindu-ne negustori straini, veniti sa luam in taiere padurea imparateasca a orasului.
Mai vezi-ne de acolo d-ta ce figura facem in fata Reichstag-ului (Parlamentul imperiului) intre statua lui Bismarck, si Siegessäule. Eu stau umilit, ca un scoler incapate, ma rog, iar d. profesor ma mustruluieste la estetica: facind cu bastonul gesturi indicative foarte largi, imi arata („Uite, boule!“), una cite una toate ereziile artistice ale grandiosului palat.
- Il a voulu faire grandieux … Mprt!… Stup’pizi!… Nu vezi, ma, ca sunt imbecili! n-au talent, ma!
Toate astea pe un diapazon potrivit cu vastitatea pietei… Si asa, incep citiva nemti curiosi si niste engleji travellers, o familie numeroasa, sa se stringa imprejurul nostru si sa ne admire.
Englezul cel batrin inchide Baedeker-ul si toti ne asculta cu luare-aminte. Asta incordeaza verva profesorului, care continua, ridicind si mai solemn tonul:
- Imbecili… Si vor sa faca in mare!… Il veut pettre (2) plus ho que leur kiou. (Textual si fonografic garantat.)
Englejii nostri probabil nu inteleg frantuzeste: nici cea mai palida incruntatura macar.
- Dar, indraznesc eu, tragind cu coada ochiului la cartea de sub subtioara milordului, am vazut in Baedeker…
- Baedeker e stup’pid!
Un gest foarte larg cu bastonul… Englejii fac niste ochi mari: parca ar intelege ceva.
- Dar, adaog eu prosteste, nu zice chiar Baedeker personal… colaboratorul lui francez, un cunoscut critic de arta – Desfontaines.
D. profesor, impacientat de atita staruinta, foarte sever:
- Nu fi bou!… Uite, ma! uite, ma! uite, ma!
Si, lucrind foarte volubil si larg cu amindoua bratele, m-ajunge cu mineca stinga peste obraz si-mi zboara ochelarii cit colo; ii culeg repede… M-a chiorit! un geam spart tandari. Toata lumea ne face mare haz.
- Haide, Barbule…
Si pornesc; dar el m-apuca de brat, ma-nvirteste-n loc si iar… pettre!
Am ispravit conferenta asupra Reichstag-ului. Dam sa intram pe Unter den Linden. Englejii dupa noi… Nu mai pot de necaz insularii, se vede bine, ca nu ne pricep frumoasa limba materna:
- A beautiful language indeed!… very beautiful!
Poarta de Brandenburg… Maiculita! ce iritatiune! ce nobila indignare si ce injuraturi!
- Partenonul si Tezeionul lipite! ingemenate! Asta e prea mult!… lor de nemti stup’pizi!… Mizerabilii!
Citiva pasi pe Unter den Linden, unde sunt „mai multi tei jigariti decit popesti, si pe urma arini, paltini“ etc. si ne razbeste foamea. Spre dezolarea englejilor, o birje: „Ei! maiher!“.
Acasa:
- Ai un moment rabdare, se fac numaidecit ochiurile… Stai nitel…
- Nu stau! Mi-e foame!
Si fara sa mai scoatem pardesiul, atacam fioros o ridiche mare de Bavaria, foarte necacioasa (specialitate), tavalind-o prin solnita.
- Haide, fie cum o fi! zic eu nevestii la bucatarie… Mi-e frica, Doamne fereste, de vreo apendicita! Slava Domnului! Vin ochiurile cu mamaliguta si brinza de burduf, si, dupa ele, Madame Caragiale, autoarea, foarte convinsa de un frumos succes.
Ochiurile - „prea rascoapte“. Mamaliguta - „prea pripita“. Brinza - „iutita“ (figura autoarei). Pestele rasol - musafirul il miroase de-aproape de tot, si parca s-ar cam strimba.
Madame Caragiale (très piquée): E proaspat, Barbule, vai de mine! L-am cumparat eu az-dimineata: era viu; uite asa se batea; si l-am fiert eu in persoana…
Mosafirul (cu humor): O fi fost proaspat, soro, daca zici d-ta; dar nu l-ai fiert destul! Nu stii sa-l fierbi! e crud…
Imbuca, clefaie si scuipa in taler:
- Nu mincati, copii! e mai tot crud, cind va spun eu… pacat!
Si, spre pedeapsa, pestele crud sufere tortura cutitului, spre a i se alege partile oarecum mai admisibile.
Ciulamaua - „labartata, nu destul de inchegata si de prajita, rumenita!“
- Sa te-nvat eu sa faci ciulama, neica! Iei un clapon gras, durduliu etc. etc.
Friptura de porc (alta specialitate locala, sa juri ca e piept de curcan) „n-are a face cu purcelul nostru romanesc de casa“… Berea (iarasi o specialitate, Pfungstaedter Export-Bock, articol hors-concours, finisim) – „n-are a face cu berea franceza St.-Jean“. Piersicile – „malaiete“. In fine, svartul – „apa chioara“.
Imi pare rau; dar, la urma, gindesc eu, astea toate privesc pe Madame Caragiale - care ramine foarte trista de nenorocitu-i debut.
Am dejunat. Daca ar fi fost St.-Jean, poate c-am fi baut mai mult; Pfungstaedter n-am putut bea decit vreo zece sticle, a 700 gr.
Dupa amiazi.
Intram pe un mare bulevard – Kurfürstendamm. Ne oprim in fata unuia din magazinele de lux, asa-numitele Kunstausstellung, unde se expun noutati artistice – autori de toate natiile. La un geam enorm de cristal (vreo cinci metri latime si cam tot atita-naltime), fel de fel de figurine, portelanuri, picturi si aquarele. Incepem lectia de estetica cu bastonul… Miscare indicativa foarte pronuntata: o semnatura franceza (3); un cer cu „clocoteala“ de nori, pe o mare „indirjita“ – perspectiva „sincera“!
- Uite, ma, boule!
Si, amagit pesemne de sinceritatea perspectivei, poc! cu virful bastonului in geam. Mi s-a taiat inima: asta nu mai e geam de ochelari; cel putin 300 marci!… Dumnezeule! din ce am scapatara! Herr Professor s-a schimbat si el la fata, grozav. S-a uitat repede la virful bastonului si, scurt miscarea! intorcindu-se cu spatele la marea indirjita, l-a intepenit in trotoar. Apoi, deodata, catra mine, care inca tiu mina pe bataile inimii:
- Ia asculta-ma, nene, ce ma tot porti pe la pravalii? Muzeuri serioase n-au magarii astia?
- Ba da.
Si-ncep a-i enumera, dupa Baedeker, toate muzeurile, pe cari eu nu le-am vazut.
- Nu vreau clasic, domnule! nu-ntelegi? Vreau sa vaz de ce sunt dumnealor capabili.
- Atunci, hai la National-Galerie – moderni.
- Du-ma acolo! Ce ma tot porti de colo pina colo?
Acolo…
- Arata-mi, domnule, pe celebrul Menzel al dumnealor, de care fac atita caz.
Ma rog de gardian sa ma-ndrepteze.
- Uite-l, Barbule.
Un pas mare inapoi, o incruntatura, cu mina la sprincene en guise de visière; apoi o ricanare fieroasa:
- Asta e Menzel?… Hahahà! Ei, sunt ridiculi, pe onoarea mea!… Asta?… ma-sii de stup’pid!
Scuipam pe Menzel si iesim foarte scirbiti.
…Dar Domul cel nou? - Mai stupid decit Reichstag-ul… Dar monumentul Victoriei de la 70? - Iar pettre! Dar restaurantele de lux, asa-numitele Weinrestaurant, ori Weinabtheilung, unde nu se pomeneste bere?… Dar bacaniile? Auzi d-ta sa nu-ti taie, asa de gustare, cite un mezel, la odaita, cu un mismas!… scl. … scl.
Foarte obositi, trecem prin citeva berarii; la fiecare, doua-trei halbe… Proasta - peste tot.
Inapoi, acasa.
Le souper à la hauteur du déjeuner…
Citeva sticle de Pfungstaedter, in timp ce (alta mihnire pentru Didina! care zdrobita se duce sa se culce) mi se demonstreaza ca sunt „absolut timpit“ in materie de arta.
Inca o sticla… si celelalte… Foarte tirziu… Flescaiala… Somn usor!… Ar’ vedè mine!
A doua zi, simbata, de la 8 1/2 dim., da capo, con brio e piu mosso. Dupa dejun, care e si mai putin reusit ca ieri, iata ne soseste de la Lipsca, chemat intr-adins telegrafic spre a face cunostinta, d. Doctor Philologiæ Paul Zarifopol (4). Fata cu tinarul erudit, ne-ntepenim in picioare, ne-ncordam in git si ne umflam in guse - chestie de prestigiu!
Plecam toti trei la Potsdam, la Sans-Souci. Aci, doua ceasuri de conferenta asupra artelor plastice si-ndeosebi asupra stilului francez al epocei - le rococo… Umarul Venerii lui Pigalle, in copie (5), e prea „tesit“. „Nu se putea un francez sa faca un umar asa de ’tessit’“ etc. etc.
Moara de la Sans-Souci:
– Il y a de jouges à Berlin… Mprt!… lor de nemti! etc.
Parasim Potsdamul si ne-ntoarcem cu vaporul pe Havel pina la Wansee – vasta colonie de ville-palazzi si de stabilimente estivale – o pasiune, intre multe altele, pentru berlinezi.
Plimbare, nec-plus-ultra: un maret apus de soare pe o apa larga, inconjurata de dealuri cu paduri, parcuri si castele.
- Uitati-va la apa, zic eu; parca e argint…
- Mprt!… aur, nu argint!
- Uite, zice d. doctor Zarifopol, aratind in bataia blondei luni pe creturile apei, parca e fosfor…
- Mprt!… sulf, nu fosfor!
Nu-i chip sa nemerim nuanta exacta.
In Wansee, ne suim la Kaiserpavillon, mare restaurant, pe deal, de pe terasele caruia se deschide asupra apei o panorama mirifica. Cautam vreun sfert de ceas, Barbu inainte si noi dupa el, o masa, de unde sa avem exact punctul de privire „cel mai grat“. Punctul de privire e cel mai important lucru pentr-un paysage, „boule!… nu stii?“ Ochim de colea, ochim de dincolo, cind in picioare, cind pe vine: aici lumina „prea cruda“, aici „prea searbada“, acolea „terna“, dincolo, „prea laptie“… In fine, am gasit punctul exact, punctul grat. Asa, da! Ne asezam la masa.
Aici, mincam („prost“, se-ntelege) si ne pilim cu citeva sticloaie de vin de Mosella, cel mai fain, ma rog frumos, si pe urma svarturi – aavele!
Nu stiu cum si nu stiu de ce, nesimtitori, se vede, la frumusetile esteticei, d. doctor si eu, à propos de punctul de privire „cel mai grat“, riscam oarecari pornografii, nu tocmai grave, ba, as putea zice, chiar destul de inocente.
Barbu se scandalizeaza grozav si, stapinind greu un gaz, care vrea sa scape din captivitate, foarte sever:
- Stii ca niciodata nu mi-au placut trivialitatea si... porcariile!
A scapat gazul…
Ne intoarcem cu tugul, pe la unu noaptea, in Berlin. Mergem in tentrum la Café National - un loc foarte interesant, statie de bai de mare mixte pe uscat - un pandemonium!
Prezenta noastra nu trece indiferenta; ba, daca n-am fi asa de modesti, am putea chiar afirma ca produce oarecare senzatie: „Fremde Herren!… Sehr or’ginelle!…“. Walkyriile ne aplauda in surdina si parca ar vrea sa ne deoachie. Ne facem ca ne suparam, dar nu putem birui indestul un suris de vanitate… Ne suim sus la billard; facem o partida, care tine cam mult: bilele parca ar fi patru, si chixuri peste chixuri; bem bere (iar calda!… lui de neamt id’diot!), rasturnam pahare, le spargem… svarturi… aavele… cesti, lingurite, farfurioare etc. etc. Suntem leoarca!
S-a facut ziua. Soare… Uite, domnule, cum trece vremea cu conversatia!… Duminica dimineata. Ne urcam intr-o birja… Imbecilul de birjar - fa-ti idee, mon cher! – asa de dimineata, beat!… nu intelege ce-i spunem! In fine, hita-pita - un ceas de calatorie. Ajungem la mahala, in Preussischestrasse. Barbu - ce memorie, domnule! – cunoaste casa - eu n-o cunosc, ma parole d’honneur! - loveste pe birjar cu bastonul peste mina dreapta si pe urma i-l implinta in sira spinarii.
- Ho, maiher! (… nu stiu ce si nu stiu cum!)
Neamtul, beat, se-ntoarce, ca orice neamt, stupid; dar indata intelege ca trebuie sa fie mindru de aceste semne de intimitate, ca bun camerad. 6 ore 1/2 dim.
Copacel - pe scara. Sunam… Familia si servitoarea ramin ingrozite vazindu-ne: cred ca am scapat din ghearele Inchizitiei.
D. doctor Zarifopol, transportat, se pune la piano sa ne delecteze cu ceva din Beethoven. Profitam de ocazie spre a-i da citeva lectiuni de muzica clasica… „Nu trebuie sa se sterpeleasca, sa se teseasca, ca sa zic asa, unele note: prrt, prrrt!“ Pianistul se apara aratind caietul, unde apogiaturile sunt scrise cu semne minuscule, intr-adins, spre a fi „sterpelite si tesite, ca sa zic asa, prrt! prrrt!“
- E-mprt!
Vedem in perete portretul lui Anghel si-ncepem sa plingem; mai bem ceva bere si mai spargem un pahar. Durerea ne-a biruit. Ne culcam nedezbracati pe la 8 dim., declarind categoric ca de asta data refuzam cu desavirsire dejunul Didinei. Biata fata! inchipuie-ti.
Pe la 3 post-meridiane, niste muste ne scoala, sa ne dregem. In lipsa de St.-Jean, ne multumim cu Pfungstaedter - parca incepe a fi potabil.
Pe la 4, iata ca ne soseste un nou musafir, un compatriot, d. Gusti, doctor in filosofie si in drept, un tinar savant (6). E foarte timid, politicos si pudic, ca o fata mare - nu nemtoaica. Indata ce facem cunostinta, d. doctor Gusti primeste o violenta lectiune de filosofie à l’emporte-pièce – anume despre Schopenhauer.
- Apoi, sa-mi dati voie! sa ma iertati!… pardon!… nu-l intelegeti deloc pe Schopinhauer!… dar absolut de loc!
Iar d. dr. Zarifopol (7) afla ca noi, pe drum, en voyage, citim, ce carte?… Les Fabliaux! caci, trebuie sa stiti, ne preparam a tinè, la Facultatea de Litere din Bucuresti, „o serie de cursuri asupra poeziei populare si originilor ei in genere, si-n particular la romani“.
Et de deux! Matés sur toute la ligne! Enfoncée l’école allemande!
Dar noi stam de vorba, si sunt 6 trecute: s-apropie ora despartirii… Barbu isi ia adio de la copii si de la Didina, care ramine inconsolabila de complectul ei fiasco: despre apartament, nici un compliment; despre mine, chiar din contra, iar cit despre arta culinara… mprt!
Trenul pleaca la 10 seara. Mai avem asadar aproape patru ceasuri. Suntem tare congestionati si cam prea nepremeniti in costumul nostru de traveller… Sa prinzim la Gradina Zoologica, peste drum de gara. Lasam bagajele la d. Gusti acasa, aci aproape, si mergem la gradina.
Duminica seara. Public endimanché circula ca la orice Promenade-Conzert, incet-incet, in masa compacta. Dar avem noi vreme de pierdut? Dam din coate ca la scoala de natatie; spargem valurile multimii si, cu pas gimnastic, ajungem la birtul de lux pe terasa (Etablissement de tout premier ordre)… Iar Weinrestaurant! – D-abia gasim loc, inghesuiti intre o lume foarte eleganta. Chelnerul nostru, un adevarat secretar de ambasada de cel mai sever stil… Batai strasnice cu cutitul in serviciul de mustar.
- Pleaca trenul, domnule!
Eu zimbesc zaharisit. El, vinat suprem:
- Asculta-ma! Inteleg sa ma faci ridicul intr-o cafenea infama de femei pierdute; dar, fata de domnii (si arata cu un gest solemn pe domnii doctori), asta este prea mult!
Se scoala sa plece, turbat; dar isi ia repede seama si s-aseaza iar la loc - mai vinat decit cum se sculase.
… Si secretarul de ambasada tot nu vine!… Dar pare ca, iata-l. Paseste calm. Ce flegma diplomatica!… A! de ce n-are, mizerabilul! doua mame – trei!… Ne aduce doua butelii de vin de Rhin (extraordinar, ceva!) la gheata, in galeata de argint, si apa minerala.
- Sa-mi dea orice, ma! fie si… (figura d-lui dr. Gusti), numai sa nu ma chinuiasca! Sa-mi dea degraba! Intelegi bine ca nu vreau sa scap trenul! (à la Mounet) Mi-e dor de copilul meu! nu-ntelegi?
O portie de sunca, si alta, pe nemestecate… si una de saumon de Rhin fumé… Atacam eroic cu furculita… Malheur!
- Saumon-ul asta e vechi, ma! pute!… Sa nu ma-nvatati si la saumon! eu il miros, nu cu nasul – cu furculita!
- ?!
- (crescendo con furore) Pute! pute! p u t e !
Si-ncepe sa risipeasca, cu furculita, nevinovatele feliute trandafirii, afara din talerul de argint. Apoi o mutra acrita ca de un oribil dezgust:
– Mincati-l voi, daca vreti!
D. doctor Zarifopol, cam nevricos, se scoala si se face ca merge sa caute undeva ceva prin vastul stabiliment; d. dr. Gusti, tinar ageamiu, ramine cu gura cascata, cam tremurind de un fel de vaga frica; eu, batrin hirsit, ma uit la atita lume frumoasa; Barbu strica asa vin cu apa; cei de la mesele apropiate ne cam trag cu coada ochiului - ba si oarecari pufneli, destul de discrete - in vreme ce banda militara urla, cu o ferocitate in adevar catolica, conjuratia din Hughenotii… Dumnezeul meu! ce situatiune! Infern si maledictiune!
Mincam si noi cu sulita-n coaste, fripturile sosite la potrivita vreme. Am sfirsit… O pauza… Gazuri…
- Are asta… saap’panie?… (duios) Iancule! a’s’bem o saap’panie!
- Nu! zice Iancu, ca pierdem trenul! (à la Nottara) Te asteapta copilul tau! nu-ntelegi?
Vreau sa platesc. Imi da peste mina si-mi risipeste pitulele. Cheama pe maiher si-i arunca o piesa de 20 marci; toata socoteala 16 marci, 40 pfg.
- De ieftin, e ieftin, ce e drept… dar sunt stup’pizi, ma! (iar gazuri)… lor de nemti!… (Oftind) Iancule!… a’s’bem o saap…
– Nu se poate, zice Iancu, gindind cu groaza la ce primejdie s-ar expune.
Ne-am ridicat. D. dr. Gusti a mers inainte sa ia de-acasa bagajele traveller-ului si sa le dea pentru wagon-lits in primirea tregherului. Ne ducem cu trei sferturi de ceas inainte la gara. Ne suim pe peron, unde bem bere sur le zinc. „Rece, da’ nu face p’àle… nu e saap’panie! …“
Iata trenul… Einsteigen bitte!
Ne pupam cu muci si ne despartim foarte lacrimosi.
Plecat!… Pacat!… Dd. d-ri si eu ne uitam lung unul la altul multa vreme, pina sa ne dezmeticim, aiuriti de trecerea meteorica a acestui phénomène vivant, prin capitala germana… Vertiginos… Grandieux!
Am ostenit. Iarta, scumpul meu amic, ca a abuzat de pretioasele tale momente, pe acela care cu mult dor te imbratiseaza,
al tau,
Iancu
P.S.: Staruie pe linga d. dr. Zarifopol, care vine la Sinaia si pe care ti-l recomand ca o excelenta pasta de prietin, sa-ti dea, la ocazie, mai ample amanunte. I-a placut mult! A ramas incintat!
(1) Am aflat pe urma ca Madame Metzentin, care locuieste in odaita din dos, despartita de pravalie numai cu scinduri, usa cu geam si perdeluta, a dat, in seara memorabilei experiente americane, nastere unui Metzentinel - cam cu vreo saptamina inainte de termen (pretinde dumneaei). Desigur, a gresit socoteala. Se-ntimpla. Mama si copilul se afla bine. (Nota aut.)
(2) Asa mi se pare ca se scrie verbul acesta. Ori asa: paitre? Nu stiu. Mi-e lene sa mai caut in Larousse. (Nota aut.)
(3) Aici, in Prusia, sunt foarte multi germani cu nume franceze – Maché, Coundé, Doré, Barthet, Romain Thalbot, Dupuy, Dampmartin si cite altele… Prima noastra servitoare aici, fata de la tara, tatal cultivator de pamint, se numea, scris in condicuta, Mina de Vantier. Dupa cum mi s-a explicat (ti-o dau cum am primit-o, si crez ca nu te induc in eroare), toti acestia sunt urmasii germanizati ai emigrantilor francezi protestanti, din veacul XVII, dupa revocarea Edictului de la Nantes. Mare cistig pentru Germania. (Nota aut.)
(4) D. dr. Paul Zarifopol isi prepara acuma examenul de agregat la Universitatea unde si-a facut studiile. Se pretinde, nu putem sti pina la ce punct trebuie acordata incredere acestor asertiuni, ca aici examenele ar fi, poate, si mai riguroase decit in Romania. (Nota aut.)
(5) Originalul acesteia, cit si minunatul ei pendant, Mercure incaltindu-se cu aripi, amindoua capodopere ale celebrului Pigalle, au fost stramutate, de teama intemperiilor, la Muzeul Imperial din Berlin. In locul lor s-au asezat doua copii, reproductii stricte, facute pe tipar. (Nota aut.)
(6) Colaborator al unei reviste speciale de drept; membru al Cercului criminalistilor moderni, unde are sa faca in curind o conferenta despre o chestie controversata etc. (Nota aut.)
(7) Specialitatea, in filologie romanica: limba franceza si evul mediu. (Nota aut.)
Un film de Aleksandr Sokurov
Otets i syn, 2003. Dramatismul si imposibila frumusete a relatiei tata - fiu. Schematic dar sfasietor. Despre regie tac. Calatoria cu tramvaiul... Deasupra caselor... Muzica... Mi-am rupt capul...
October 16, 2011
Viaţa lui Ion Diaconescu - povestită cu seninătate de fratele său
www.inziar.ro
Viaţa lui Ion Diaconescu - povestită cu seninătate de fratele său
Viaţa lui Ion Diaconescu - povestită cu seninătate de fratele său
„Sînt antrenat să îl plîng pe Nelu“
Seniorul
ţărănist Ion Diaconescu, decedat luni, la vîrsta de 94 ani, este
originar din Cîndeşti-Deal - o localitate din Dîmboviţa, la graniţa cu
Argeşul, din-tr-o familie cu mulţi preoţi şi urmaşi de preoţi. A avut
şase fraţi după tată, din două căsătorii - din care şi doi preoţi.
Singurul care mai trăieşte este Gheorghe Popescu, din Cîndeşti. În
vîrstă de 88 ani, „Părintele Gogu“, cum îl cunoaşte lumea, este încă
„verde“: conduce tractorul şi va merge cu maşina la înmormîntarea lui
„Nelu“, despre care vorbeşte cu o seninătate tulburătoare: „De la
televizor am auzit că a murit. Acum 2 luni, a fost 10 zile la casa lui
din Boţeşti, rămasă unei nepoate. De ce nu sînt aşa de trist? Fiindcă
sînt antrenat în lucruri de-astea. L-am tot plîns cînd a fost în
puşcărie. Şi atunci, şi acum, la fel de mult. A fost o fineţe de om, o
bunătate de om. Nu l-am auzit certîndu-se în viaţa lui cu cineva sau
înjurînd. Cînd se certau doi, se ducea să-i împace, iar dacă nu putea,
pleca“.
Părintele Gogu ne-a vorbit despre viaţa lui Nelu, pe
care îl numeşte, plin de respect, şi „Ion Diaconescu“, şi despre
principiile în care au crezut amîndoi. Ne-a arătat şi cîteva poze din
tinereţe, cînd fratele său „era băiat frumos, de mureau fetele după
el“, cu regretul că multe poze s-au distrus „în timpul nenorociţilor“.
Doar în treacăt, părintele ne-a povestit că el însuşi a fost anchetat
de Securitate şi plimbat cu maşina noaptea, legat la ochi, pentru a
spune ceva despre fratele său şi despre liderul ţărănist Ion Mihalache.
La vîrsta de 5 ani, Ion Diaconescu a fost
adoptat, cu încă două rude, de preotul cu acelaşi nume din Boţeşti - o
rudă apropiată, care nu avea copii. Acolo a făcut şcoala primară, apoi
a urmat Liceul Mihai Viteazul, din Bucureşti, unde a terminat ca şef
de promoţie. Ca inginer electromecanic, a obţinut un post în
Ministerul Economiei. Prin ’36 a intrat în organizaţia tineretului
ţărănist, ajungînd în comitetul de conducere - preşedintele PNŢ Ion
Mihalache, căsătorit în Dobreşti, îi era o rudă îndepărtată, cu care se
cunoştea bine.
„Noi sîntem ordinul de arestare“
A
fost arestat în 1947, la 29 de ani, pe cînd era încă necăsătorit,
într-o toamnă. Eu fusesem preoţit în primăvară şi am dormit la el în
noaptea aceea, că a doua zi aveam treabă la patriarhie. Pe la 2
noaptea, întîi a sunat telefonul. El se aştepta la ceva, că îi
spusese un prieten Vezi că se interesează de tine Securitatea! Am
dat să ridic receptorul, dar îmi zice: Nu-l ridica! - cu gîndul că e
ceva suspect. A sunat soneria şi zice: Nu răspunde! Apoi au
început să sune soneriile de la toate uşile, pornite de jos - era un
bloc cu două etaje. Apoi au apărut trei inşi cu pistoalele întinse:
Aprindeţi lumina! De ce nu răspundeţi? Au intrat cu un şperaclu, că
era închis. Eu eram la marginea patului şi m-am dat jos, să aprind
lumina. Au dat rotocol în cameră, în baie şi în antreu. Ne daţi voie să
facem o percheziţie? N-au lăsat nici măcar o cutie neridicată. El
întreabă: „Aveţi ordin de arestare?“ Noi sîntem ordinul! „Cum trebuie să
mă îmbrac?“ E bine să vă îmbrăcaţi mai gros. Şi-a luat ghetele
îmblănite şi ciorapi de lînă, că îşi zicea: „Vine iarna, ştiu eu cît
stau?“ Ei erau în civil, dădeau impresia de muncitori, dar probabil
erau securişti. Aveau tupeu şi o ţinută severă. Noi i-am întrebat:
„Servim ceva, o gustare?“ Nu, mulţumim, nu servim nimic. I-am condus
pînă jos. Mi-a spus să anunţ o rudă, un apropiat de-al lui Mihalache.
S-au urcat în maşină şi au plecat. Am împachetat hainele lui, că stătea
cu chirie într-o garsonieră, mă gîndeam că vin s-o ocupe. L-am mai
văzut după doi ani, la Aiud. Am vorbit printre gratii - avea voie la
pachet şi la o vizită o dată pe lună. Nu puteai vorbi multe, că era
gardianul care asista. I-am zis: „Ai răbdare, că lucrurile se vor
schimba!“ ca să-i susţin moralul, să-i dau un pic de curaj - de fapt,
nu se schimba nimic afară. Apoi, 5 ani n-am mai ştiut de el. Nu a mai
avut voie la vorbitor şi la pachete, şi asta ne-a dus cu gîndul că a
murit.
Eliberat în cîmp
Tot
ce mai aflam despre el era de la cei care ieşeau din puşcărie şi care
îmi spuneau: „Părinte, să fiţi mîndru de un asemenea om de suflet,
extraordinar, îi datorăm chiar viaţa, că ne-a ţinut moralul!“ În timp
ce ei spuneau Aici murim, el le spunea: „Aveţi răbdare, că trebuie să
se schimbe!“ Erau hrăniţi extrem de prost. Doar cu un fel de zeamă de
ovăz. Ei adunau coji de cartofi de la gunoi, le spălau şi le mîncau.
Povestea despre unul care spunea: „Aveam la Bucureşti rude care mă
primeau mereu cu masa plină de bunătăţi şi eu făceam mofturi. De ce oi
fi refuzat eu mîncarea aia şi aici mor de foame?“ După 15 ani de
puşcărie, l-au eliberat, dar nu i-au dat drumul acasă, ci i-au dat
domiciliu obligatoriu la Valea Călmăţuiului - de la Brăila, 40 km în
cîmp. Acolo îi deportaseră la început pe bănăţeni, pe vremea cînd
Tito era numit Iuda şi era desenat cu barda ca trădător. I-au dus în
coloană în cîmp şi le-au zis: Aici e patria voastră, aici vă stabiliţi!
Şi-au făcut colibe de chirpici, cu pari de salcîm în colţuri, cu pămînt
jos şi pat din pari bătuţi în pămînt, cu blăni deasupra şi paie. În ’64
au plecat bănăţenii şi i-au băgat acolo pe deţinuţii politici. Erau
liberi, dar nu-i interesa ce mîncau. Aveau voie să lucreze la un G.A.S.
din apropiere. Unii erau buni de zidari, dar el era de altă condiţie,
nu era aşa gospodar. Directorul de la ferma respectivă l-a pus şeful
unei echipe de lucru, să zidească un grajd. Îl dusese jandarmul
acolo, cu trenul. Era slab, prăpădit, uscăţiv la faţă, cu haine rupte
şi mucegăite. Cînd santinela s-a dus la WC, lumea din tren l-a
întrebat ce e cu el. „Vin din puşcărie. Am fost deţinut politic“, le-a
spus. L-au văzut că e un schelet de om şi, cînd s-a dat jos, au venit
toţi şi i-au băgat în buzunare covrigi, bomboane sau bani, fără să
vadă santinela, că se dusese vorba în tren despre el.
N-a intrat în politică să se căpătuiască
S-a retras din politică fiindcă vedea că e balamuc şi îl obosea. Nu era ca haimanalele din Parlament. Ei, dacă erau problemele astea din PNŢCD cu 10 - 15 ani în urmă! Toţi vor să fie preşedinţi. Pavelescu a venit în urmă, nu a fost în echipa lor de la început. Miluţ spunea că are fonduri, menţine partidul. Dar a făcut afacerile lui şi l-a lăsat pe punctul de a muri. El îl recunoştea pe Ciorbea ca preşedinte. Şi Ciorbea l-a vizitat la Boţeşti, ca şi Emil Constantinescu. Lui i-a plăcut politica şi a avut şi familia implicată. Toţi din neamul mamei erau liberali, iar ai lui tata erau ţărănişti, dar cînd se întîlneau, era petrecere. Nu era pe viaţă şi pe moarte, ca acum. Însă nu a intrat în partid ca să se căpătuiască. Mihalache era şeful PNŢ şi stătea cu chirie. Nelu zicea: „La mine să nu vină cineva să-mi ceară lucruri care nu sînt corecte şi legale! Oricum, eu le dau la alţii să le rezolve şi n-am interesul să le dau aşa ceva“. Mihalache îl admira foarte mult, că avea o cultură generală bine pusă la punct. Vorbeai cu el istorie, geografie, matematică.
Nimeni nu îl angaja
Nu
ştia pe nimeni în zonă, a mers cu o căruţă care făcea naveta spre
satul deportaţilor. Cînd a ajuns, cineva i-a spus: E şi Coposu
aici. S-au îmbrăţişat, erau strîns legaţi. Ne duceam cu pachete la el,
cu mîncare gătită. Acolo l-am cunoscut pe Corneliu Coposu. O
eleganţă de om! Fusese eliberat cu 2 - 3 săptămîni înainte şi se mai
refăcuse. Se vedea superioritatea unui om de valoare. Eram sfios faţă
de el. I-a spus atunci: „Vine fratele şi ne aduce ţuică“ - el nu era
băutor, dar i-am promis eu. Şi prima oară i-am dus o damigeană de
ţuică. Dar aveam 2 - 3 geamantane şi am schimbat mai multe trenuri,
prin Bucureşti şi Brăila, iar pe peron cineva s-a lovit de ea şi a
spart-o. I-am zis şi el mă tot întreba: „Dar măcar o sticlă nu mai ai
pe aici?“ Am luat apoi bidoane de plastic de 1 litru, pe care le-am
pus la poştă şi le-a primit. A stat 2 ani acolo, apoi a venit în
Bucureşti, unde avusese ultimul domiciliu înainte de a fi arestat şi
avea dreptul să ia un serviciu. Dar pe unde se ducea, tuturor le era
frică să nu păţească ceva dacă îl primesc pe „condamnatul“. Pînă la
urmă, a întîlnit un fost coleg, care era la „Ascensorul“ şi i-a
zis: Vino la mine! Pe un post mic şi mai ferit, la început - apoi a mai
avansat. S-a căsătorit şi a ieşit la pensie de acolo. Era şef de
echipă la cei care reparau ascensoare în oraş şi discuta cu ei şi
politică.
Urmărit şi la Revoluţie
Se
mai întîlnea cu Coposu, mergeam şi noi, rudele. Dacă începeam să
vorbim politică, ne făcea imediat semn cu capul să nu discutăm despre
asta. Mergea săptămînal la Securitate, să facă prezenţa şi era
urmărit peste tot. Şi la Boţeşti, vecinul care se ţinea prieten cu el
îl spiona şi dădea rapoarte despre el. La Revoluţie, a plecat pe jos
de-acasă, din Rahova, şi, cum mergea, apare o maşină, şi cineva spune:
Dl Diaconescu, nu vă duceţi acolo, că vă împuşcă! Şi l-a luat să-l
ducă acasă. Era un securist care probabil se temea că îi agită pe ăia.
Apoi a fost lupta aceea de putere. Iliescu voia să facă un comunism cu
faţă umană. La Revoluţie, cerea ajutor de la ruşi. Şi-a schimbat
atitudinea în urmă, cînd nu se mai putea face nimic. În ultimii ani,
Ion Iliescu îl felicita primul de Sf. Ion dimineaţa. Iar acum, cînd a
murit, chiar a avut cuvinte frumoase despre Ion Diaconescu. Cînd au
fost la guvernare, fratele meu promitea mereu că vine pe aici, dar nu
avea timp. El şi cu Coposu se consultau permanent. Au venit odată
aici, la Dobreşti, şi au inaugurat Centrul Cultural Ion Mihalache.
Era o mîndrie să avem Rege
Eu
sînt monarhist, am trăit pe vremea Regelui şi sînt încîntat de
atmosfera şi frumuseţea vieţii de atunci. Era civilizaţie, îndestulare,
nu se fura, iar un doctor îşi putea ţinea toată familia din salariu.
Acum muncesc şi bărbatul, şi femeia, şi tot nu ajunge. Pe 8 iunie se
sărbătorea venirea Regelui în ţară. Era o sărbătoare frumoasă, era o
mîndrie! Cînd îl vedeai pe Rege, parcă vedeai pe Dumnezeu. Mihai
conducea maşina prin Bucureşti şi toată lumea se strîngea să-l vadă. Nu
mergea cu poliţie. Ce împiedică acum dacă avem Rege? Trebuie să vină el,
ca să facă ordine. E ca un arbitru într-un meci de fotbal, ameliorează
lucrurile, să se termine cu luptele astea de ciubucăreală! Brătianu l-a
adus pe Carol tot pentru că erau certuri ca acum, ca pe o persoană
neutră. Ce rău a făcut Mihai? Numai Băsescu a spus că e trădător. Dar
cînd a fost puhoiul sovietic, cine mai rezista? Şi dacă a plecat pentru
că erau 1.000 de studenţi arestaţi, acesta e eroism. Spun unii că a
plecat cu aur. A luat ce era a lui şi cu securiştii de faţă.
Călin Popescu Foto: Ion Tudor
Dinescu: „Regret că nu l-am preţuit mai mult“
Gheorghe
Dinescu, liderul PNŢCD Piteşti: „Prin dispariţia lui Ion Diaconescu,
România şi-a pierdut încă un simbol. Regret că nu am putut noi toţi
să-l preţuim mai mult cînd a fost în viaţă, cînd putea să ne
împărtăşească din istoria pe care el a trăit-o. Aici, pe plan
judeţean, nu a fost cinstit cît ar fi trebuit, nici măcar nu i s-a dat
un titlu de Fiu al Argeşului şi Muscelului, deşi pentru noi a
reprezentat şi reprezintă o valoare“.
Prunaru: „Ar trebui să fie copiat de foarte mulţi politicieni“
Iulian
Prunaru, preşedinte PNŢCD Argeş: „L-am cunoscut pe Ion Diaconescu din
2007, cînd m-am înscris în acest partid. A fost un exemplu din punct de
vedere politic, social, un demn urmaş al lui Corneliu Coposu. Este o
bucurie pentru noi că a trăit pînă la 94 de ani, cu toate că viaţa lui
nu a fost una uşoară. Ar trebui să fie copiat de foarte mulţi
politicieni, nici 10% nu-i urmează cariera şi nu au acel echilibru pe
care-l afişa el. Mîine (n.r. - astăzi), merg la Bucureşti, unde voi
depune împreună cu preşedintele de la tineret o coroană de flori în
numele organizaţiei judeţene“.
Pendiuc: „Este o pierdere grea pentru politica veche şi nouă“
Tudor
Pendiuc, primarul Piteştiului: „Este o pierdere grea pentru politica
românească, este o pierdere grea şi pentru politica nouă, dar şi
pentru cea veche. Este o pierdere mai ales pentru PNŢCD. A fost un om
implicat total în politică, nu numai de după Revoluţie. Argeşul nu l-a
valorificat la adevărata sa însemnătate. Dîmboviţa i-a valorificat
mai mult experienţa. Vom trimite şi noi un ultim omagiu celui care a
fost Ion Diaconescu“.
Nicolescu: „I-am oferit personal titlul de Cetăţean de Onoare“
Constantin
Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean: „L-am întîlnit de
cîteva ori. Acum am transmis condoleanţe familiei. Este o pierdere,
pentru că era o personalitate care avea un cuvînt de spus în politica
românească. Sper ca politicienii din PNŢCD să-i păstreze în
continuare un respect şi o amintire care să domine. E Cetăţean de
Onoare al Argeşului şi Muscelului, i-am dus personal la Boţeşti
diploma. L-am respectat tot timpul, am fost şi în comună, la
solicitări ale lui, şi am intervenit mai ales cînd s-a înfiinţat
comuna Boţeşti. Am avut întotdeauna respect faţă de oamenii mai în
vîrstă ca mine, cu experienţă şi mai ales faţă de cei ca dumnealui,
care au suferit după vechile metode ale regimului comunist. Dumnezeu
să-l odihnească!“.
Popa: „În ciuda dificultăţilor, şi-a păstrat principiile“
Ion
Popa, preşedintele PNL Argeş: „Ion Diaconescu este argeşean, nepot
al marelui Ion Mihalache, şi prin tot ce a făcut a demonstrat că a
fost un model atît în politică, dar şi în viaţă, un caracter
puternic, un om de mare onoare, care, în ciuda dificultăţilor, nu s-a
abătut de la principiile sale“.
Andreea Enescu
Subscribe to:
Posts (Atom)
evanghelia zilei
calendar ortodox
stiri ortodoxe
