Am vazut un calup Robert Bresson. Bernanos, Dostoievski, Tolstoi. Mi l-a recomandat Tarkovskiy. Apoi Tree of Life a lui Malick si Melancholia lui Trier. Dupa Melancholia am ramas, putin timp, cu o pata pe ochi. Dupa Malick m-a durut capu' 2 zile. Si Drive de Refn. Frumos si educativ.
Acum m-am pus pe Elio Petri. G.M. Volonte cu Mastroiani in Todo Modo. Sunt unele scene unde am ras de am ramas fara aer (si nu sunt usor de amuzat). Dar nu e comedie.
Vad filmele cu intreruperi. Mai fac una alta.
Acum m-am pus pe Elio Petri. G.M. Volonte cu Mastroiani in Todo Modo. Sunt unele scene unde am ras de am ramas fara aer (si nu sunt usor de amuzat). Dar nu e comedie.
Vad filmele cu intreruperi. Mai fac una alta.
2 comments:
Voi incerca si eu sa le vad dar nu cu intreruperi:)
salut,
"melancholia" e foarte natural. crud. senzatie de neputinta, de micime, vanare de vant...noroc cu copilul acela, a stralucit cuminte tot filmul.
dupa "three of life" am ramas doar cu "lacrimosa" in imagini magice. se pare ca acesti domni regizori au tras cu ochiul prin hubble si le-a placut.
sunt genul de filme care iti lasa cicatrice. si daca tot suntem la capitolul traume, sa zic si de filmele lui Zvyagintsev. sau "synecdoche new york". mai deprimant ca acela, rar.
intre doua filme de genul asta e nevoie de cer senin.
ceea ce iti doresc si tie.
Post a Comment