E ziua Domnului. Evanghelia Liturghiei duminicale ne oferă o lecţie de teologie: teologia nunţii din Cana Galileii, scrisă de Sfântul Ioan în capitolul 2 al Evangheliei sale, versetele 1-12.
Să o ascultăm:
„În ziua a treia, s-a făcut o nuntă în localitatea Cana, din Galileea. Mama lui Isus era acolo. A fost chemat şi Iisus cu ucenicii săi la nuntă. Terminându-se vinul, mama lui Iisus i-a zis: "Nu mai au vin". Iisus i-a răspuns: "Ce vrei de la mine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu". Mama lui Iisus a zis slujitorilor: "Faceţi tot ce vă va spune". Erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, fiecare de circa o sută de litri. Iisus le-a zis: "Umpleţi vasele cu apă". Ei le-au umplut până sus. Atunci Iisus le-a spus: "Scoateţi acum şi duceţi nunului". Şi i-au dus. Nunul a gustat apa prefăcută în vin. El nu ştia de unde este vinul, slujitorii însă care scoseseră apa, ştiau. Nunul l-a chemat atunci pe mire şi i-a zis: "Orice om pune la masă mai întâi vinul cel bun şi numai după ce au băut bine, îl pune pe cel mai puţin bun. Dar tu ai ţinut vinul bun până acum". Aceasta a fost prima minune pe care a săvârşit-o Iisus; era la Cana, în Galileea; astfel şi-a arătat slava şi ucenicii lui au crezut în el. După aceasta, s-a coborât la Cafarnaum împreună cu mama sa, cu rudele şi ucenicii săi şi au rămas acolo câteva zile.”
Observăm imediat abilitatea narativă extraordinară a evanghelistului Ioan. El ia un episod din viaţa lui Iisus şi îl transformă într-o lecţie de teologie populară, în care ospăţul de nuntă din Cana este transfigurat de imagini şi cuvinte care transmit o serie de mesaje cifrate.
Mesajele în cod sunt mai multe: absenţa mirilor în timpul banchetului de nuntă; terminarea vinului în momentul de vârf al sărbătorii; cuvântul „femeie” folosit de Iisus adresându-se mamei sale; porunca dată de Maria slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”; şi, în fine, apa prefăcută în vin.
Învăţătura se deschide cu notarea că acest fapt prodigios s-a întâmplat în cea „de-a treia zi” a activităţii apostolice a lui Iisus, şi că minunea i-a fost ca şi „smulsă” de presiunea din partea mamei sale, căci - aşa cum el însuşi spusese - nu-i venise încă ceasul. Doar în ceasul morţii şi învierii sale va apărea tuturor în mod extrem de clar ceea ce ucenicii intuiseră la Cana Galileii.
Nu mai au vin. Învăţătura de bază acestui fragment evanghelic este că religia este o comuniunea de iubire dintre Dumnezeu şi oameni. Ei sunt, Dumnezeu şi umanitatea, mirii teologiei creştine. În alte religii legătura dintre Dumnezeu şi oameni poate fi concepută într-un alt mod, dar pentru Isus nu poate fi concepută decât ca o relaţie de iubire. Chiar şi profeţii lui Israel gândeau în acelaşi mod.
Exemplu este fragmentul din Isaia 62, 1-5, astăzi prima lectură, unde citim că „Domnul se va bucura de tine, cum se bucură mirele de mireasă”
Iată textul:
Din dragoste pentru Sion nu voi tăcea, din dragoste pentru Ierusalim nu voi avea odihnă, până când dreptatea lui nu va apărea ca o lumină şi mântuirea lui nu va străluci ca o făclie aprinsă. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor pune un nume nou pe care îl va hotărî însuşi Domnul. Vei fi ca o cunună strălucitoare în mâna Domnului şi ca o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. De acum nu te vor mai numi "Cea părăsită" şi nu-ţi vor mai numi pământul tău "Ţară pustie", ci te vor numi "Bucuria mea" şi pământul tău: "Mireasă fericită", căci Domnul şi-a găsit bucuria în tine şi ţara ta se va cununa cu el. După cum se uneşte în căsătorie tânărul cu fecioara, la fel cel ce te-a zidit se va uni cu tine, şi după cum mireasa este bucuria mirelui, la fel tu vei fi bucuria Dumnezeului tău.
Dacă religia este bazată pe altceva, pe tradiţii populare, pe caracterul rezonabil al credinţei, pe etica religioasă necesară unei bune trăiri între oameni, într-o zi sau alta „vinul se va termina la mijlocul sărbătorii”. Vor rămâne atunci dezamăgiţi mai ales cei care cred că intră în lumea realităţilor spirituale cu ajutorul unor tehnici de manipulare psihologică a potenţialului lor lăuntric.
Ar putea rămâne „fără vin”, dezamăgiţi, chiar şi acei evrei, care, uitând învăţătura profeţilor, pun în centrul religiozităţii lor Legea lui Dumnezeu, şi nu pe Dumnezeul Legii. Este o poziţie religioasă respectabilă, dar periculoasă. Numai ideea unui Dumnezeu tată al tuturor oamenilor poate salva religiile de pericolul, mereu latent al extremismului ideologic.
Faceţi tot ce vă va spune. În pericopa evanghelică nu ne este sugerat în nici un mod să recurgem la teologia sponsală a Bibliei pentru a profita de ea, cum se întâmplă adesea în mai multe relaţii de logodnă. Ceea ce Maria spune slujitorilor, lămureşte această ambiguitate: „Faceţi tot ce vă va spune” (v.5). Ea, care a fost prima mireasă a lui Dumnezeu în economia Evangheliei, a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38).
Acum apare clar, pentru ce Iisus, răspunzând mamei sale care îi cerea să intervină deoarece la sărbătoarea de nuntă se terminase vinul, i-a răspuns: "Ce vrei de la mine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu" (v. 4). Evanghelistul Ioan, pune aici faţă în faţă: prima femeie a neamului omenesc, care a spus „nu” lui Dumnezeu (Gen 3,15), şi prima femeie a noii umanităţi, care a spus „da” lui Dumnezeu (Lc 1,38) şi ne invită toţi să facem la fel.
Doar cu această condiţie, apa religiozităţii umane va putea fi prefăcută în vinul Evangheliei, într-un vin care nu este egal cu nici unul altul. Aceasta este convingerea lui Ioan. Şi aceasta este şi convingerea ucenicilor săi, şi bineînţeles, şi a noastră.
RadioVaticana
Blog Archive
-
►
2023
(2)
- ► September 2023 (1)
- ► March 2023 (1)
-
►
2021
(4)
- ► March 2021 (4)
-
►
2015
(9)
- ► April 2015 (2)
- ► March 2015 (3)
- ► February 2015 (3)
- ► January 2015 (1)
-
►
2014
(17)
- ► April 2014 (1)
- ► March 2014 (1)
- ► January 2014 (15)
-
►
2013
(138)
- ► December 2013 (36)
- ► November 2013 (22)
- ► October 2013 (18)
- ► September 2013 (15)
- ► August 2013 (12)
- ► April 2013 (3)
- ► March 2013 (2)
- ► February 2013 (7)
- ► January 2013 (4)
-
►
2012
(63)
- ► December 2012 (6)
- ► November 2012 (4)
- ► October 2012 (1)
- ► September 2012 (5)
- ► August 2012 (2)
- ► April 2012 (4)
- ► March 2012 (1)
- ► February 2012 (4)
- ► January 2012 (7)
-
►
2011
(77)
- ► December 2011 (10)
- ► November 2011 (12)
- ► October 2011 (13)
- ► September 2011 (3)
- ► April 2011 (3)
- ► March 2011 (13)
- ► February 2011 (3)
- ► January 2011 (1)
-
▼
2010
(83)
- ► December 2010 (3)
- ► November 2010 (8)
- ► October 2010 (26)
- ► September 2010 (15)
-
▼
January 2010
(30)
- Ma opresc!
- Cum se afla adevarul?
- Traim in plina paranoie precrestina, in plina slab...
- Teologia nunţii din Cana Galileii: subsidiu omilet...
- Iosif Stalin şi Veaceslav Molotov au fost declaraţ...
- Un text tare: Ion Coja despre Miorita, Hristos, cr...
- Despre umilinta lui Moise sau cum sa te gandesti m...
- Eminescul care-mi place
- Octavian Paler - Requiem pentru satul romanesc
- Malaysia: a zecea biserică lovită de vandali. Cont...
- Solidaritatea cardinalului Kasper cu Biserica orto...
- Acte de vandalism împotriva Sanctuarului de la Fatima
- Crestin in Irak: Arhiep. de Mosul, mons. Georges C...
- Socialismul si sexul
- Exodul creştinilor din Israel
- A New Orthodox Church was Consecrated in Nagoya in...
- Noi violenţe anticreştine în Malaysia
- Crestin in China: Episcopul Leo Yao Liang, un drep...
- Iconografie ruseasca recenta
- Benedict al XVI-lea: apel pentru imigraţii exploat...
- Malaysia: atacate trei biserici catolice. Mons. Sa...
- RussiaToday online- post TV rusesc
- Preşedintele Israelului a graţiat o rusoaică în vâ...
- Vietnam: abătut cu dinamită crucifixul unui cimiti...
- Egipt: 6 creştini au fost ucişi în timpul slujbelo...
- Modul de viaţă al omului primitiv-humanoid ( un es...
- Suportati? Cititi! Eu nu prea inteleg.
- Benedict al XVI-lea: Faţa lui Dumnezeu, feţele oam...
- Sit-uri critice la adresa crestinismului si a Bise...
- Film - Brothers
-
►
2009
(472)
- ► December 2009 (54)
- ► November 2009 (53)
- ► October 2009 (69)
- ► September 2009 (50)
- ► August 2009 (42)
- ► April 2009 (21)
- ► March 2009 (11)
- ► February 2009 (16)
- ► January 2009 (20)
-
►
2008
(132)
- ► December 2008 (20)
- ► November 2008 (33)
- ► October 2008 (6)
- ► September 2008 (15)
- ► August 2008 (3)
- ► April 2008 (12)
- ► March 2008 (2)
- ► February 2008 (6)
- ► January 2008 (9)
-
►
2007
(14)
- ► December 2007 (3)
- ► November 2007 (11)
cauta in blog
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
etichete
- + Horia Bernea (7)
- + Paul Goma (2)
- + persecutii asupra crestinilor (10)
- +++RUSIA (9)
- +0 Soljenitin (13)
- +critica Bisericii (4)
- alegeri 2009 (90)
- arta plastica (29)
- catolica (61)
- comunism? (59)
- eminescu (3)
- film (11)
- intelepciune laica (50)
- intelepciune pentru viata (222)
- iudaica (28)
- muzica (8)
- note de lectura (15)
- ortodoxie (161)
- Radio-Video (4)
- social-politic (142)
- stiinta-polemici (12)
No comments:
Post a Comment