Un articol despre Grecia si despre cum stau lucrurile in fapt, Democratia intr-un tomberon de gunoi.
Nu e de joaca cu cel ce te imprumuta, pentru orice motiv ar face-o.
Cand e vorba de bani nimic nu justifica dreptatea. banii trebuie
recuperati. Parerea mea
e in ton cu aceste idei din articol, exceptatnd trimiterea la Nietzsche
(e prea greu de folosit in argumentatii, duce mai departe decat poate
duce un instrument de operare).
Ideea e ca democratia nu rezista in fata ideologiei. Pentru a realiza un proiect politic major, centralizat, democratia trebuie trimisa in alta camera. Eventual anesteziata.
Ingrozit, citesc cum diversi cetateni il fac tandari pe premierul
Greciei pentru temeritatea de a fi cerut un plebiscit cu privire la
masurile de austeritate impuse de europeni. Spre rusinea breslei din
care fac parte, majoritatea acestor voci sunt cele ale economistilor.
Si spre rusinea celor care vantura ideea ca “pachetul este prea
complex pentru a putea fi inteles de cetateni”, democratia pare a fi
zburata pe geam la primul semn de falie mai serioasa in politicile
publice ale unei tari europene. Intr-un final, Papandeou insusi s-a
acoperit de rusine, alegand politica lui un pas inainte, doi inapoi.
S-a predat in fata amenintarilor europene, care amenintau oprirea
urmatoarei transe de 8 miliarde de euro, in caz ca referendumul ar
merge inainte.
Argumentatia docta folosita contrapune procesul democratic cu
tremuriciul pietelor. O versiune simplificata spune cam asa: daca ne
asumam incertitudinea unui process democratic, pietele vor intra
intr-o fibrilatie impredictibila care va impinge atat Grecia cat si
zona euro spre o prapastie sigura. Este mai bine ca guvernul sa isi
asume raspunderea si masurile de austeritate sa treaca doar prin
Parlament si sa nu mai fie supuse ratificarii populare. Ca atare, de
fiecare data cand apasa cate un rechin de la o banca de investitii pe
niste butoane de cumparare sau de vindere masiva a datoriilor europene,
tarile ar trebui sa arunce democratia intr-un tomberon mititel, sa
puna capacul de-asupra, iar politicienii sa se suie cu picioarele
deasupra capacului sa vorbeasca despre unitatea europeana intr-un mod
cat de doct posibil. Daca se poate, cu un accent pe nas, frantuzit.
Tonul, de altfel, l-a dat domnul Sarkozy, mai inainte spunand ca
intrarea Greciei in zona euro a fost o eroare, iar mai apoi facand
presiuni odata ce premierul grec a declarat referendum, spunand chair
ca “Grecia trebuie sa se hotarasca daca vrea sau nu sa ramana in zona
euro”. Le Figaro croncane in acelasi fel, spunand ca referendumul
ameninta stabilitatea zonei euro si stergerea a 50% din datorie de
catre bancile private. Cetatenii pot in continuare sa faca laringita
urland pe strazi, pot arunca cu cocktailuri Molotov si pot protesta
pana le vine acru – vocea lor nu va conta in pachetul bine impachetat
de europeni. Dar cea mai incredibila sustinere a venit de la Fracois
Fillion, premierul democratic al Frantei: “Europa nu poate sa astepte
saptamani deznodamantul unui referendum. Grecii sa ne spune repede si
clar daca vor sa isi pastreze locul in Europa”. Mesajul catre Grecia e
clar – ciocu’ mic si joc de glezne. Catre greci, e si mai simplu:
doar ciocu’ mic.
Cei care tipa la Papandreou nu sunt chiar dezinteresati, au foarte
multe miliarde in joc. Va citesc doar selectiv din “topul” celor care
detin datorii grecesti: Banca Centrala Europeana (45 miliarde euro),
Imprumuturi bilaterale UE (38 miliarde euro), Fondul Monetar
International (15 miliarde euro), Sistemul de Banci Centrale Europene
(13 miliarde euro), o banca privata germana (6,3 miliarde euro), o
banca privata franceza (5 miliarde de euro), banca franco-belgiana
Dexia (3,5 miliarde), alte doua banci franceze (4 miliarde euro), alte
trei institutii germane (4,3 miliarde), etc, etc. Chiar si o simpla
enumerare selectiva poate convinge orice om, indiferent de cat de putin
stie despre economie. “Meciul” este acelasi ca intre orice camatari
si orice datornic. Singura diferenta este ca acesti camatari sunt
putin mai speciali: le este suficient o vorbulita aruncata la un
summit pentru ca datornicul sa atarne, spanzurat, in lat. Latul este
tesut cu grija de bancile internationale, mobilitatea capitalului si
acei monstruleti utili si respectabili, agentiile de rating.
Cei carora nu le place democratia nu au nici o scuza. Un popor
intreg poate intelege un moment de cumpara si este probabil ca acest
pachet de austeritate ar fi trecut, la limita, de votul popular. De
asemenea, argumentul ca doar iluminatii si finantistii (sau daca vreti
Ubermensch –ii lui Nietzsche) ar trebui sa discute despre problemele
cetatii este unul care nu a mai fost auzit in Europa de 60 de ani.
Soarta unei tari apartine poporului in intregimea sa, iar atunci cand
masurile sunt fara precedent, dincolo de mandatul unui guvern slab,
controversat si stau sub semnul nelegimitatii si a contestarilor in
strada, un referendum este singura modalitate civilizata de a permite
contestatarilor sa isi expulzeze protestele intr-un cadru democratic.
De altfel, masurile botezate simpatic “de austeritate” nu au fost
prezentate pe larg, cel putin nu in Romania. Cateva dintre ele: taierea
lefurilor din sectorul public cu 20%, iar a celor din intreprinderile
de stat cu 30%, 30.000 de functionari pusi pe liber in 40% din timp,
adica daca vreti platiti doar cu 60%, pensiile peste 1.000 de euro
taiate cu intre 20-40%, taieri de peste doua miliarde de euro de la
sanatate, taieri de 1,2 miliarde de la aparare, iar intr-un final
apoteotic inchiderea a 1.976 de scoli. Toate acestea vor fi scoase
dintr-un al doilea tomberon de gunoi, de langa cel unde a ajuns
aruncata democratia si vor fi aruncate in capul grecilor, fara drept
de apel.
Istoria e cruda uneori – insasi notiunea de democratie (demos si kratos) o datoram grecilor.