Am revazut L'aveu. Despre procesul Slansky.
Un film devastator despre cum si in ce fel lucreaza comunismul. Straniu e ca acest film, aparut in '70, nu este prezentat mai apasat in tara. Nu prea am auzit reactii despre. Dialogurile sunt trecute prin pana lui Jorge Semprún.
Si un articol despre Semprun.
O replica memorabila, intre multe altele: mai bine sa gresesti in interiorul Partidului decat sa ai dreptate in afara lui.
Trotkisti, obiectiv-subiectiv, istoria trecutului in lumina dialecticii marxiste... si cate altele. Cica, zicea Steinhardt, Yves Montand si S. Signoret (socialisti fiind mult timp) s-ar fi lecuit dupa acest film.

Clerul socialist

Aseara pe Trinitas. Un preot, tanar Doamne, intr-o emisiune grava, isi exprima conceptiile. In 10 secunde mi-a transmis, nu numai mie, cum ca COPILASII SE NASC BUNI SI CU VREMEA SOCIETATEA II STRICA SI II DUCE LA RAUTATE. Of Doamne, of! Oare stia ce zice sau asa a crescut in el samanta iluminismului/ rationalismului rousseau-ist plantata cu grija de sistemul educational modern? Se vede treaba ca teologia sociala a Bisericii (care Biserica?) nu poate duce decat la socialism. Dostoievski o spusese in Idiotul insa de la polemica dintre Palamas si Varlaam toate sunt clare (energiile necreate) si chiar de la Fericitul Augustin in conflictul cu Pelagius (de citit Sfantul Ioan Cassian si bineinteles Palamas - teologia energiilor necreate este singura solutie impotriva socialismului).

ce vor socialistii romani?

CriticAtac, un site de orientare socialista. O fatzaiala pertinenta si, desigur, inutila. Un fel de Catavancu mai serios, mai filosofic cu trimiteri si traduceri la zi(?). Scriitori si cititori inteligenti (oare cat o sa-i ia omului sa priceapa ca inteligenta nu e buna decat pentru a castiga un salar mai bun pentru a-si satisface micile perversiuni mizere?).
Nu-i nimic, e in program. Si eu sunt convins ca unica solutie a omenirii ce vrea sa faca ceva in afara Bisericii e comunismul. Adica ceva mai bun de atat, omul fara Dumnezeu nu poate sa faca. E ca in realitatea lui Adam si a Evei. Toti se intreaba cum s-a inmultit omul cu doar o femeie... Cica e scandalos, incestuos, imoral. Pai...QED, atat a putut sa faca omul cazut din ascultarea Bisericii. E un fapt, social. Ha, ha, ha. La fel, socialistii iau faptele dpdv sociologic-antropologic si sa kk pe oameni neinteresandu-i ca nu inteleg nimic din realitate. Dar ce sa facem cu realitatea cand doar REPREZENTATIVITATEA conteaza?!

eminescu

Trecut-au anii

Trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

Fratii Taviani - ceva filme

am bifat si ceva Taviani. filmele vechi sunt frumoase. socialiste, triste, amuzante. I sovversivi, Un uomo da bruciare imi plac fratiorii pentru ca au avut tupeul sa se bage peste Goethe, Le affinità elettive, peste Tolstoi, Invierea  si Il sole anche di notte (Parintele Serghi). Bresson se luase de Dostoievski si i-a reusit.  mai sunt de vazut cateva.          

Melancholia lui Trier

Am citit si rascitit sumedenie de comentarii despre acest film. Toate parerile sunt conforme mintii fiecaruia. Amuzante, pline de speranta, grotesti s.a. Trier e un personaj prea complex pentru a-si fi dat seama ce face. Pentru ca eu cred ca a realizat o capodopera nihilista mai mult ca perfecta. Nu e un moralist, nicidecum un antropo-sociolog. Face ce este fara sa dea termene de judecata. Ideea e ca a inteles, nu discursiv-deductiv, ce inseamna FEMEIA. Acest film este despre FEMEIE si nimeni, nici macar femeile, nu mai pricep asta. Ar trebui o noapte intreaga, plina de pahare, pentru a explica de ce cred eu ca este un film despre femeie (dar nu mai beau). Pe scurt: natura, tehnologie, corp, suflet, melancolie, spaima, maternitate, sexualitate stagnanta, sexualitae dorita, mire, mireasa, nunta, tata, mama, pod, cal... e un discurs tarkovski-an, bineinteles. Fara credinta in Treime.
Cele doua femei sunt intervale, copilul si pestera sunt vointa de putere. NATURA, Justine, si PROIECTUL NATURII ASUMATE TEHNOLOGIZATE, Claire, raman fara barbat, fara cap, fara mantuitor.
Oricum e o nuca in perete unde peretii sunt capetele noastre seci ce nu mai pricep nimic din ceea ce se intampla.Spunea Dostoievski ca nu e suficient ca un lucru sa fie frumos ci trebuie si un receptor care sa-l perceapa. De aceea a facut Dumnezeu lumina si ochiul, frumusetea si mintea/inima. E trist sa vezi cum un astfel de film e catalogat drept SF, apocaliptic/ catastrofic (oamenii nici nu mai stiu ca apocalipsa inseamna revelatie).
A doua parte ramane un Razboiul Stelelor daca nu se intelege prima parte: nunta, (auto)distrugerea femeii/naturii.
Spune mirele la un moment dat cand pleaca: asta a fost tot? dupa ce declarase ca nu credea ca va avea o mireasa asa de frumoasa. Dar ce-ti imaginai? spune mireasa. Recunoaste mirele ca nu s-a ocupat mai indeaproape de ea, ca a neglijat-o.
In fine, o opera nihilista, un/ o Verwindung heidegger-ian (insanatosire), dupa inexplicabila boala declansata de rationalismul-fecundant.

Doua filme

Va mai plictisesc cu ce am vazut. Michel Piccoli.
Habemus papam 2011. Un film despre ce-ar fi daca s-ar putea sa fie. Un cardinal depresiv care ajunge Papa al Romei. In final refuza omeneste ceea ce i se pare de neinteles. Urla, canta, recita. Ai zice ca e nebun. Si este. Dar nebunia lui este normala. "Anormala" pare scenografia eclesiala si spectacolul unei Biserici Catolice parca depasita de viata. E si amuzant. Oricum, o speranta.
Al doilea film, o capodopera: La diagonale du fou 1984. Despre KGB si despre ce face comunismul. Pare, si este, o completare a portretului lui Verhovenski. O replica a lui Tac-Tac, ofiter KGB: avem arma perfecta, rupem sufletul. Nimic nu justifica oprirea unei actiuni care ar pune comunismul in superioritate. Saducheii spun ca nu exista viata dupa moarte si nemurirea sufletului. Vrei sa traiesti? Asta era intrebarea pusa de NKVD celor carora li se cerea colaborarea. O colaborare care putea insemna chiar si moartea asumata pentru victoria Partidului.

capre, capre, capre

Am primit pe e-mail ceva straniu si mi-a placut. Cica sunt capre ibex care mananca licheni si ling sare. Si daca acolo le gasesc acolo se duc.

Icoane pe sticla la Atelierul de creativitate de la Muzeul Taranului

Cateva icoane pe sticla din atelierul pe care-l fac cu copiii la MTR, sambata. Doar cateva. Atelierul a intrat deja in al doilea an. Din motive romanesti e posibil sa fie oprit. Dar nu ma las eu cu una cu doua. Simina, Gabriel, Gabriela, Vladimir, Ionut, Ioana si toti ceilalti merita sa se bucure si sa ne arate cum sta treaba. Imi spun parintii ca sambata de dimineata se scoala singuri si infrigurati fac "scandal" sa se grabeasca sa nu intarzie ca au priceput ei ca ma supar daca vin mai tarziu. Si vin. Ploaie, ger nu conteaza.

Despre clanul camatarilor, Sarkozy si Merkel

Un articol despre Grecia si despre cum stau lucrurile in fapt, Democratia intr-un tomberon de gunoi.
Nu e de joaca cu cel ce te imprumuta, pentru orice motiv ar face-o. Cand e vorba de bani nimic nu justifica dreptatea. banii trebuie recuperati. Parerea mea e in ton cu aceste idei din articol, exceptatnd trimiterea la Nietzsche (e prea greu de folosit in argumentatii, duce mai departe decat poate duce un instrument de operare).
Ideea e ca democratia nu rezista in fata ideologiei. Pentru a realiza un proiect politic major, centralizat, democratia trebuie trimisa in alta camera. Eventual anesteziata.




Ingrozit, citesc cum diversi cetateni il fac tandari pe premierul Greciei pentru temeritatea de a fi cerut un plebiscit cu privire la masurile de austeritate impuse de europeni. Spre rusinea breslei din care fac parte, majoritatea acestor voci sunt cele ale economistilor. Si spre rusinea celor care vantura ideea ca “pachetul este prea complex pentru a putea fi inteles de cetateni”, democratia pare a fi zburata pe geam la primul semn de falie mai serioasa in politicile publice ale unei tari europene. Intr-un final, Papandeou insusi s-a acoperit de rusine, alegand politica lui un pas inainte, doi inapoi. S-a predat in fata amenintarilor europene, care amenintau oprirea urmatoarei transe de 8 miliarde de euro, in caz ca referendumul ar merge inainte.
Argumentatia docta folosita contrapune procesul democratic cu tremuriciul pietelor. O versiune simplificata spune cam asa: daca ne asumam incertitudinea unui process democratic, pietele vor intra intr-o fibrilatie impredictibila care va impinge atat Grecia cat si zona euro spre o prapastie sigura. Este mai bine ca guvernul sa isi asume raspunderea si masurile de austeritate sa treaca doar prin Parlament si sa nu mai fie supuse ratificarii populare. Ca atare, de fiecare data cand apasa cate un rechin de la o banca de investitii pe niste butoane de cumparare sau de vindere masiva a datoriilor europene, tarile ar trebui sa arunce democratia intr-un tomberon mititel, sa puna capacul de-asupra, iar politicienii sa se suie cu picioarele deasupra capacului sa vorbeasca despre unitatea europeana intr-un mod cat de doct posibil. Daca se poate, cu un accent pe nas, frantuzit.
Tonul, de altfel, l-a dat domnul Sarkozy, mai inainte spunand ca intrarea Greciei in zona euro a fost o eroare, iar mai apoi facand presiuni odata ce premierul grec a declarat referendum, spunand chair ca “Grecia trebuie sa se hotarasca daca vrea sau nu sa ramana in zona euro”. Le Figaro croncane in acelasi fel, spunand ca referendumul ameninta stabilitatea zonei euro si stergerea a 50% din datorie de catre bancile private. Cetatenii pot in continuare sa faca laringita urland pe strazi, pot arunca cu cocktailuri Molotov si pot protesta pana le vine acru – vocea lor nu va conta in pachetul bine impachetat de europeni. Dar cea mai incredibila sustinere a venit de la Fracois Fillion, premierul democratic al Frantei: “Europa nu poate sa astepte saptamani deznodamantul unui referendum. Grecii sa ne spune repede si clar daca vor sa isi pastreze locul in Europa”. Mesajul catre Grecia e clar – ciocu’ mic si joc de glezne. Catre greci, e si mai simplu: doar ciocu’ mic.
Cei care tipa la Papandreou nu sunt chiar dezinteresati, au foarte multe miliarde in joc. Va citesc doar selectiv din “topul” celor care detin datorii grecesti: Banca Centrala Europeana (45 miliarde euro), Imprumuturi bilaterale UE (38 miliarde euro), Fondul Monetar International (15 miliarde euro), Sistemul de Banci Centrale Europene (13 miliarde euro), o banca privata germana (6,3 miliarde euro), o banca privata franceza (5 miliarde de euro), banca franco-belgiana Dexia (3,5 miliarde), alte doua banci franceze (4 miliarde euro), alte trei institutii germane (4,3 miliarde), etc, etc. Chiar si o simpla enumerare selectiva poate convinge orice om, indiferent de cat de putin stie despre economie. “Meciul” este acelasi ca intre orice camatari si orice datornic. Singura diferenta este ca acesti camatari sunt putin mai speciali: le este suficient o vorbulita aruncata la un summit pentru ca datornicul sa atarne, spanzurat, in lat. Latul este tesut cu grija de bancile internationale, mobilitatea capitalului si acei monstruleti utili si respectabili, agentiile de rating.
Cei carora nu le place democratia nu au nici o scuza. Un popor intreg poate intelege un moment de cumpara si este probabil ca acest pachet de austeritate ar fi trecut, la limita, de votul popular. De asemenea, argumentul ca doar iluminatii si finantistii (sau daca vreti Ubermensch –ii lui Nietzsche) ar trebui sa discute despre problemele cetatii este unul care nu a mai fost auzit in Europa de 60 de ani. Soarta unei tari apartine poporului in intregimea sa, iar atunci cand masurile sunt fara precedent, dincolo de mandatul unui guvern slab, controversat si stau sub semnul nelegimitatii si a contestarilor in strada, un referendum este singura modalitate civilizata de a permite contestatarilor sa isi expulzeze protestele intr-un cadru democratic.
De altfel, masurile botezate simpatic “de austeritate” nu au fost prezentate pe larg, cel putin nu in Romania. Cateva dintre ele: taierea lefurilor din sectorul public cu 20%, iar a celor din intreprinderile de stat cu 30%, 30.000 de functionari pusi pe liber in 40% din timp, adica daca vreti platiti doar cu 60%, pensiile peste 1.000 de euro taiate cu intre 20-40%, taieri de peste doua miliarde de euro de la sanatate, taieri de 1,2 miliarde de la aparare, iar intr-un final apoteotic inchiderea a 1.976 de scoli. Toate acestea vor fi scoase dintr-un al doilea tomberon de gunoi, de langa cel unde a ajuns aruncata democratia  si vor fi aruncate in capul grecilor, fara drept de apel.
Istoria e cruda uneori – insasi notiunea de democratie (demos si kratos) o datoram grecilor.

Tocqueville, Despre Democratie in America - NOTE

Am reusit sa termin capodopera. Cartea unui geniu. Profetiile lui zdrobesc certitudinile noastre. Nu e vorba despre democratia din America (cum se tot crede) ci despre democratie, in America (putea fi despre apa potabila cand era el in America). Nu am mai subliniat pasaje desi unele sunt cutremuratoare prin precizia lor. Poate ca ceea ce este de retinut din aceasta apocalipsa sunt indicarea pericolelor ce ne pandesc si remediile pentru a le depasi. Desi e optimist (cam ca Pavel cu evreii lui) nota realista (pesimista) se simte in pagini intregi. Sfarsitul omului vine, vine si nu doar in Bucuresti. Spunea Bernanos: cade crestinismul, crapa Europa. Nu cred. Spune Tocqueville: cade credinta, crapa omul. Asta o cred (simt pe pielea mea).
In rest numai de bine, m-am impiedicat acum de Moshe Idel (i-am citit lucrarea cu Scari, stalpi, linii. Ascensiuni la cer). M-am incumetat sa intru in "Fiul lui Dumnezeu si mistica evreiasca". Horror. Rupe masa. Sper sa o sfarsesc. Am ajuns ca Woody Allen cu frica lui ca moare si nu apuca sa citeasca MobyDick.

Am notele pentru ambele volume.
Volumul I
Volumul II

Grecia si criza

Interesanta situatie. Mai interesant e ca media nu reflecta indeajuns aceasta luare de pozitie a Guvernului grec, referendumul. Nu exista , e nula, neinteresanta, prosteste pe copii.
Adica, bine, am inteles, ne-ati promis ca daca intram in UE si in zona euro o sa fie bine. A fost bine. Adica ne-ati dat, si tot dat ani de-a randul si nu ati spus nimic despre ce se intampla in mod real. Ati asteptat sa ajungem in chingi. Si acum ne "salvati". Din nou. Ne-ati facut fericiti odata. Si ne mai faceti inca. Ne stergeti datoriile pe care noi le-am facut pentru a trai visul ueuropean. noi am luat-o de buna si ne-am bucurat. Doar fericirea si bunastarea era tinta, nu? Noi nu ne jucam cand e vorba de distractie. Ne-am distrat si acum ne spuneti ca nu, nu e bine ce am facut. Trebuie sa suferim pentru ca am luat-o de buna. Vreti sa ne stergeti datoriile. Care datorii??? Cele facute de un Guvern ce urmarea un program ueuropean?
Poate ca grecii mai si vor sa fie intrebati, ca popor, ce vor sa faca. Nu doar sa se tot hotarasca in numele lor.
Innebunesc nemtii si germanii ca nu sunt luati in seama. Ce seama? Au presat si au investit in Grecia cu gandul ca tot ei vor castiga (asta se intampla si la noi). Si uite ca afacerea ueuropeana nu a mers. "Stergerea" datoriilor Greciei este o masura pentru a salva prostia pe care puternicii UEuropei au facut-o. Cand afacerea merge prost "se vine cu bani de acasa".
Mai degraba, aroganta cu care au operat ei in acest spatiu este cauza acestor nenorociri. Uite acum cum sar ca disperatii sa se ajute tot pe ei. Pentru ca nu Grecia falimenteaza ci proiectul lor autoritarist, ideologic, fantasmagoric. Nu vor sa tina cont de diversitatea popoarelor, cred ca moneda uneste (asta e o teorie veche regasita si-n capul lui Monet si al celorlalti). Ei cred, in ton cu marxismul, ca economico-socialul e problema si daca acesta e tinut in frau va curge lapte si miere. Dar popoarele sunt o realitate, spiritul lor s-a intarit in mii de ani si nu e usor sa treci cu plugul si sa te faci ca nu vezi. Elitismul, centralizarea administrativa lasa sa se coaguleze in planul social un altfel de duh. E duhul real al popoarelor. Cam asta se intampla si cu sistemul de educatie. Fac teme, dau lucrari, inata poezii si biologii insa copiii sunt in alta parte. Si apoi ne intrebam ce e cu ei de se revolta.
Sunt posibile conflicte majore. Eu zic:
BRAVO GRECIA!