Cum se vinde o tara, un popor. Incet si cu argumente umaniste.

România mai poate împrumuta încă 30 de miliarde de euro

Datorită unui grad mic de îndatorare, de doar 33-35% din PIB, statul poate împrumuta încă de aproape trei ori suma de la FMI, fără a primi sancţiuni de la UE

România mai poate împrumuta încă 30 de miliarde de euro

În condiţiile în care ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat marţi că în 2010 nu vor fi mărite taxele şi impozitele, cum ar fi cota unică şi TVA, iar măsurile anticriză propuse până acum nu par în măsură să echilibreze bugetul de stat, România va fi nevoită în continuare să se împrumute masiv de la bănci.

De altfel, întrebat recent de Gândul de unde va face rost de bani, ministrul Pogea a lăsat de înţeles că planul de rezervă este continuarea politicii de împrumuturi masive de la bănci, pe plan intern şi internaţional. „Ministerul Finanţelor are la îndemână toate instrumentele să găsească cele mai bune soluţii de împrumut astfel încât costurile şi riscurile valutare să fie mai mici şi le vom spune după ce discutăm la momentul respectiv. Este şi asta o variantă”, ne-a declarat Pogea.

Capacitatea României de a se îndatora este foarte mare în momentul de faţă. În timp ce în tratatul de la Maastricht, care stă la baza aderării la UE, se recomandă o datorie publică de cel mult 60% din PIB, România avea la începutul acestui an un grad de îndatorare de numai 21% din produsul intern brut. De altfel, după cum au subliniat atât agenţiile de rating cât şi economiştii străini, unul dintre marile avantaje ale României este tocmai acest grad mic de îndatorare, care permite Guvernului să se împrumute masiv pentru a susţine deficitul bugetar, adică pentru a suplini lipsa veniturilor la stat datorate scăderii severe a economiei locale. În bani, România s-ar mai putea îndatora cu încă circa 30 de miliarde de euro, luând în calcul cele circa 11 miliarde de euro care vor fi luate anul acesta de la FMI şi de la CE, atât pentru plata salariilor şi pensiilor cât şi pentru a proteja cursul şi a da băncilor mai mulţi bani pentru a relua creditarea.

Anul viitor, datoria va ajunge la 37% din PIB

„Conform estimărilor noastre, luând în calcul atât tranşele încasate de la FMI şi Comisia Europeană cât şi împrumuturile Finanţelor de pe piaţa internă şi externă, datoria publică ar putea ajunge la circa 33-34% din PIB la sfârşitul acestui an. Este de aşteptat ca ea să crească uşor, până la circa 37% din PIB în 2010, după care aprecierea ei are şanse să fie mai mică decât creşterea economică”, ne-a declarat Rozalia Pal, economist-şef UniCredit Ţiriac Bank.

În condiţiile actuale, statul, atât prin finanţe cât şi prin autorităţile locale, mai poate împrumuta încă 25% din PIB, respectiv circa 30 de miliarde de euro. În primele cinci luni ale acestui an, datoria publică a crescut cu circa 10% în lei faţă de finele anului trecut, respectiv 120 de miliarde de lei faţă de 109 miliarde lei. Calculată în euro, datoria publică a scăzut, datorită deprecierii leului, de la 29 miliarde euro la finele lui 2008, la un curs mediu de 3,68 lei/euro, la 28 de miliarde de euro în mai, la un curs de 4,2. În primele şase luni ale acestui an, Finanţele au împrumutat circa 12 miliarde de euro de la bănci, adică 66 de milioane de euro pe zi. Deşi o parte dintre aceste credite au fost pe termen scurt, unele dintre ele pentru doar câte trei zile, costurile cu dobânzile nu sunt de neglijat. În prima jumătate a acestui an, România a plătit bancherilor o dobândă de aproape 700 de milioane de euro.

Gandul

Principele Radu: „Noi nu avem carieră, noi avem destin” - despre Biserica, Stat,

Cititi, fratilor, si intelegeti nu cu capul ci cu inima si cu duhul.

Principele Radu:

„Noi nu avem carieră, noi avem destin”, de Emanuel DRĂGUȘIN

Cu acceptul Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României, publicăm un interviu acordat de Alteţa Sa la Alba Iulia, postului de radio Reîntregirea. Interviul a fost realizat de Emanuel Drăguşin. Transcriptul a fost realizat de Ovidiu Ivancu.

România „este o ţară în care democraţia şi libertăţile au luat-o mult înaintea profesionalismului şi instituţiilor”

Rep.: Cu ce gânduri aţi venit la Alba Iulia?

ASR: Este un loc care pentru mine înseamnă două lucruri: o dată legătura indisolubilă cu familia regală şi cu formarea statului român modern, cel pe care astăzi ne străduim să-l desăvârşim şi în al doilea rând Alba Iulia este inima românească a unei naţiuni care s-a străduit de secole să devină întreagă şi armonioasă. Alba Iulia, cu toată această istorie a ei, foarte legată de Europa Centrală şi de Europa Occidentală în general, are toate ingredientele pentru a fi un spaţiu românesc de vocaţie europeană.

Rep.: Cum vedeţi raportul dintre conducerea bisericească şi cea laică a statului?

ASR: În primul rând, cred că ea ar trebui să treacă necesarmente prin modelul acesta de cârmuire care este regalitatea, pentru că indiferent dacă ţara este sau nu monarhie, are nevoie de o înţelegere exactă a ceea ce înseamnă statalitatea. Este foarte adevărat că, spre deosebire de modelul religios, modelul statului român este unul laic, dar una este laicitatea dinamicii democratice şi politice şi alta este laicitatea unei cârmuiri de esenţă statală, care este impregnată de credinţă şi de valori cum sunt valorile Coroanei. Ce vreau să spun cu aceasta este că Biserica Ortodoxă Română are nevoie astăzi, în anul 2009, din partea societăţii româneşti, şi de parteneriatul societăţii civile, dar şi de instituţiile statului dintre care cea mai importantă este instituţia care se numeşte astăzi instituţia Preşedintelui României. Atât omul aflat în fruntea acestei instituţii, cât şi instituţia ca atare promovează în spaţiul public statalitatea, nu politica. Şi statalitatea este un alt fel de cârmuire. Că ea se numeşte Monarhie sau Republică, felul acesta de a cârmui statal este un fel care se apropie mult de leadershipul ierarhilor noştri pentru că are, împreună cu Biserica noastră, câteva puncte comune. Unul din aceste puncte comune este generozitatea. Un al doilea este spiritul de răspundere, un al treilea se numeşte loialitate, loialitate pentru o cauză şi un al patrulea s-ar numi puterea exemplului personal. Aşa se face legătura între democraţie şi credinţă: prin valorile comune.

Rep.: De obicei, oamenii politici, îşi uită promisiunile imediat după alegeri. Este posibil să se întâmple şi altfel în România?

ASR: Nu ştiu dacă este posibil în acest moment. Eu încerc. În orice caz, important este să ducem această înverşunată luptă a noastră de a redobândi demnitatea şi mândria noastră, în acest moment pe cale de dispariţie. Pentru că întâmplător, ceea ce am remarcat eu în ţară, în comunităţile locale, în aceste ultime luni şi chiar în aceşti ultimi ani este că omul din societatea românească profundă este, paradoxal, un om care înţelege valorile despre care vorbesc eu. Cine nu înţelege este vârful puterii de la Bucureşti, care este un conglomerat de mai multe esenţe: putere economică, putere mediatică, putere politică. Aceşti oameni par uneori mai obtuzi şi mai orbi la nevoia extraordinară a României de a-şi redobândi puterea şi demnitatea decât este omul din societatea românească profundă. Într-un fel, acesta este un motiv de speranţă, dar şi de dezamăgire. De speranţă pentru că dacă cei mulţi înţeleg atunci este o şansă să se schimbe, de dezamăgire pentru că cei puţini, care au de fapt în mână toată puterea, nu se lasă clintiţi din loc în sensul că să înţeleagă, să absoarbă, să deschidă poarta către un nou fel de a pune problema. În aceste condiţii, este foarte dificil să va spun dacă se poate sau nu schimba ceva acum. În orice caz, cert este că deja faptul că noi vorbim în aceste momente despre aşa ceva, este un semn că se lucrurile se pot schimba.

“România, Republică sau Monarhie, totuşi trebuie să rămână o naţiune şi un stat, nu un Mall, un supermarket plin de oameni şi de bunuri aşezate pe rafturi”

Rep.: Încrederea în politicieni a scăzut foarte mult.

ASR: Încrederea a scăzut enorm. În afară de această, vedeţi şi rezultatele prezenţei la vot la alegerile europarlamentare. Un rezultat îngrijorător.

Rep.: Asemănător cu ceea ce s-a întâmplat şi în alte ţări europene.

ASR: Păi, boala nu este românească. Boala este europeană. Problema este că, spre deosebire de ei, care-şi pot permite acest soi de slăbiciune, pentru că au instituţii solide şi puternic ancorate în profesionalism, noi suntem o ţară care, în afară de datul din gură, nu avem atât de mult cu ce să ne lăudăm. Este o ţară în care democraţia şi libertăţile au luat-o mult înaintea profesionalismului şi instituţiilor. Noi ne zbatem de fapt acum în spectrul public într-o mare de voci care dau din gură degeaba, într-o multitudine de amatori, într-un ocean de diletanţi şi ici-acolo câte un profesionist care nu este nici încurajat şi a cărui voce nu este ascultată. Şi atunci, faptul că există democraţie în ţară şi libertăţi este un lucru foarte bun; avem o generaţie politică nouă, există o viaţă economică ce a crescut destul de mult, există o mulţime de comunităţi locale care au crescut… Dar a rămas ceva foarte mult în urmă; a rămas în urmă instituţia publică românească, ea este în continuare năpădită de amatorism, de neruşinare, de inconştienţă si de iresponsabilitate şi nu dă semne să se elibereze de aceste slăbiciuni. Profesionistul, competentul este fie batjocorit, fie ţinut la index, fie descurajat, fie pur şi simplu este ignorat şi aceasta este o chestiune care probabil vine şi din faptul că statul ca atare, ca instrument, dar şi ca esenţă, ca multitudine de valori, a fost pierdut din gustul şi din orizontul societăţii româneşti. Societatea românească nu mai înţelege bine ce-o fi aceasta şef de stat, ce-o fi aceasta un om de stat, ce rol ocupă statalitatea, cu ce se ocupă ea, cum se manifestă ea public? În cazul în care eşti chemat să acţionezi public după principiile statului, ce-o fi însemnând asta, nu cumva tot un fel de politician care face băi de mulţime ca să îl votăm? Adevărul e că nu e asta, statalitatea este o înmănunchere de valori pe care le reprezintă de exemplu, Juan Carlos al Spaniei. Mulţi vor spune „da, dar noi nu vrem Monarhie”. Păi, nu-i nimic, dacă nu vrem Monarhie avem Republică, dar Republica trebuie înnobilată tot de aceleaşi valori ale statalităţii, fiindcă România, Republică sau Monarhie, totuşi trebuie să rămână o naţiune şi un stat, nu un Mall, un supermarket plin de oameni şi de bunuri aşezate pe rafturi.

Rep.: Preşedinţii pe care i-a avut România postdecembrista nu au reuşit să se rupă de partidele din care au provenit.

ASR: Niciodată niciunul dintre oamenii politici, sau mai bine zis dintre politicienii care vor reuşi până la urmă să dobândească această înaltă funcţie, nu se va elibera sub nicio formă de caracterul lor de politicieni. Este pur şi simplu, dacă îmi permiteţi un cuvânt mai puţin academic, o gogoriţă. Este o minciuna, este o înşelătorie, pentru că indiferent cine este acel politician, chiar dacă este un om subţire, chiar dacă este un om din altă generaţie, chiar dacă este mai citit şi mai umblat prin lume, niciodată nu se va lepăda de ideologia şi de partidul lui, de grupul din care face parte. Pentru că ei, ca să poată întâi să conducă acel partid, au făcut exerciţii de ani şi ani (unii dintre ei, de decenii) de politicianism, au dat din coate, au luptat au fost aleşi. Ca să poată să candideze la preşedinţie, au trebuit să facă înţelegeri, compromisuri, punţi de legătură, să primească bani de la oameni cu stare (ei personal nu au bani), au trebuit să facă o grămadă de compromisuri care din punct de vedere al vieţii politice sunt perfect normale. În toată cârmuirea lor de 10, 15, 20 de ani în care şi-au dezvoltat calităţile de politicieni, s-au obişnuit cu un anume limbaj. Nu pot acum, când au ajuns într-o poziţie atât de înaltă, să-şi schimbe firea. Şi atunci, ce vor face? Vor trăda esenţa acestei instituţii, care este o instituţie a statalităţii şi nu a politicii, şi o vor coborî la calapodul pe care îl cunosc ei. Ce vor obţine? Un post de prim-ministru numărul 1 care se va bate cu prim-ministrul numărul 2, dar se va bate ilegal pentru ca premierul adevărat al României are toată administraţia în mână şi tot bugetul României prin Constituţie în timp ce acest prim-ministru numărul 2 (care este politicianul ajuns Preşedinte) nu are absolut nimic sub el cu care să îndeplinească promisiunile pe care le face. Şi atunci ce face? Una din două: ori devine un inamic al premierului, aşa cum s-a întâmplat în 2004 şi 2008 când o ţară întreagă a fost paralizată pentru că doi oameni nu se înţelegeau, ori se înţelege cu premierul şi atunci acesta din urmă ajunge un fel de păpuşă în mâna primului. E normal ca după douăzeci de ani de democraţie, în care am trecut prin atâtea, în care am plătit un preţ atât de mare al aberaţiilor pe care le-am trăit înainte de 1989, e posibil ca acum, când suntem şi în Nato şi în Uniunea Europeană să continuăm să ne încăpăţânăm în această absurditate de a da Preşedinţia României pe mâna unui politician, oricât de abil şi de puternic ar fi el, când de fapt prin Constituţie această funcţie nu are nici un rol politic?

Rep.: Au avut românii alternative? Succesiuni la putere au existat şi se spune astăzi că românii au conducătorii pe care şi-i merită.

ASR: Zicala aceasta istorică precum că fiecare popor are conducătorii pe care şi-i merită nu e un lucru lipsit de adevăr, dar în cazul nostru trebuie să ne gândim şi la faptul că dacă mereu alegi timp de douăzeci de ani din aceeaşi oală şi din când în când bagi mâna şi mai scoţi tot pe acelaşi sau pe cei doi-trei care se perindă mereu, ce vrei ca omul să aleagă? Adică faptul că are posibilitatea să aleagă la ce îi foloseşte dacă el are trei sau patru variante care se întorc mereu?

„[…] Locul de la Cotroceni lăsaţi-l unui om care acţionează statal, care acţionează în sensul mândriei, al continuităţii, pentru că asta scrie în Constituţia României.”

Rep: Românii au ales mereu răul cel mai mic.

ASR: Acum au posibilitatea să nu mai aleagă răul cel mai mic, ci o variantă bună, dar pentru asta trebuie ca oamenii să înţeleagă, întâi şi întâi că propunerea pe care eu o fac nu este o propunere de schimbare a unui om şi înlocuirea lui cu un alt om, pentru că acest lucru nu este în interesul meu. Eu consider că fiecare om politic, fiecare în felul lui, are un aport de adus societăţii româneşti. Chiar si cei care şi-au anunţat candidatura la Preşedinţie până în acest moment sunt oameni pe care îi cunosc; au calităţi, au o mulţime de lucruri bune şi o mulţime de lucruri mai puţin bune pe care le-au făcut în aceşti ani. Nu-i privesc ca pe nişte rivali, îi privesc ca pe nişte parteneri. Singurul lucru pe care încerc să li-l spun este: nu vă aşezaţi pe un loc care nu vă aparţine; v-aţi chinuit într-o asemenea măsură să dobândiţi putere politică, o aveţi, aveţi un partid, aşezaţi-vă pe poziţia de premier; ajungeţi majoritari în Parlament şi ţineţi în mână toată politica românească, dar locul de la Cotroceni lăsaţi-l unui om care acţionează statal, care acţionează în sensul mândriei, al continuităţii, pentru că asta scrie în Constituţia României. Candidatura mea e o candidatură-model, o candidatură unică. Eu le spun oamenilor: nu vă promit nimic, vom face totul împreună, dacă veţi sta alături de mine, într-o acţiune de ordin sufletesc mai mult decât mental. Dacă pe data de 15 decembrie eu voi ieşi Preşedinte va trebui să staţi şi mai mult alături de mine. Şi chiar dacă n-ar fi vorba de mine ca persoană, o acţiune nu se încheie în momentul în care ai învestit pe cineva cu încredere şi i-ai dat votul. Un om căruia i-ai dat votul o dată este un om care are nevoie de tine şi de aici încolo. Nu e un meci de fotbal la care oamenii stau în tribune sau stau în faţa televizoarelor, mănâncă seminţe şi beau bere. Toţi românii care dau un vot de încredere cuiva, mai ales într-o funcţie atât de înaltă precum este cea de Preşedinte, trebuie să fie mereu activi, mereu acolo, parte a acestui joc pentru că este singura modalitate de a disloca mentalităţi înapoiate şi toţi rinocerii aceştia – aşa cum îi numea Eugen Ionescu în anii `50 – care nu au cum să se mai dea laoparte pentru că sunt mineralizaţi, împietriţi în poziţia aceasta de putere şi de lăcomie.
Rep.: Credeţi că este posibil ca acum, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să se schimbe mentalităţile în România sau mai trebuie să aşteptăm?

ASR: Nu cred că mai trebuie aşteptat. În acest moment în care avem o atât de mare posibilitate de a ne informa, o atât de rapidă capacitate de a înţelege, nu este nevoie să aştepţi atâţia ani. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în 1866, când Regele Carol I a venit. Ce fel de Românie a găsit el? A găsit o Românie medievală, o Românie plină de moravuri uşoare, o Românie puternic înrădăcinată în năravuri, dar a găsit şi nişte oameni înţelepţi, patrioţi, care l-au ajutat să compună şi să consolideze mai apoi statul român modern. Dacă Regele Carol I, într-o Românie cu 80% populaţie rurală, cu o economie foarte proastă, cu o statalitate aproape inexistentă, cu o armată slabă, cu o sărăcie lucie, a reuşit în 48 de ani să facă bijuteria aceasta de ţară, atunci de ce să nu cred eu că în 2009, la 20 de ai după ce a fost dat înlăturată o dictatură comunistă, nu se poate face ceva?

Rep.: Poate că în spaţiul balcanic evoluţiile sunt mai greu de realizat.

ASR: Cu o singură excepţie. Dacă facem din acest fel de a fi destul de complicat, destul de dificil de înţeles, o calitate. Pentru că tot această lume orientală, influenţată de imperii importante – trei imperii fundamental diferite: Imperiul rus, Imperiul austriac, Imperiul otoman – are o confluenţă extraordinară, are bogăţie şi diversitate culturală. Dacă aceste calităţi sunt scoase în evidenţă, se poate transforma într-un avantaj tot acest spirit al nostru dificil de caracterizat şi de pus într-o formă.

Rep.: Credeţi că în anul 2009 mai este posibilă apariţia modelelor, a caracterelor?

ASR: Da. Vă dau câteva exemple din viaţa noastră de zi cu zi. Ioan Paul al II-lea, Mihai I, Nelson Mandela, Vaclav Havel, Maica Tereza.

Rep.: Dacă proiectele Alteţei Voastre vor reuşi, cum vă veţi raporta la Alba Iulia?

ASR: Eu sunt sigur că proiectele mele vor reuşi într-o zi pentru că, întâi şi întâi, de partea mea am o anumită legitimitate istorică. Am dreptate, vreau lucruri care sunt bune pentru ţară, lupt pentru o cauză nobilă şi nu una egoistă şi în al treilea rând am răbdare. Am răbdarea instituţiei care de 143 de ani durează şi va mai dura de 143 de ori 143 de ani. Pe de altă parte noi, Principesa, eu şi ceilalţi membri ai familiei regale, nu avem carieră. Noi avem destin. Destinul nostru va fi scris, aşa cum se scrie destinul, cu sudoare şi cu dăruire din partea noastră. Iar în ceea ce priveşte Alba Iulia, ea va rămâne pentru noi întotdeauna un fundament. Eu nu sunt un patriot vocal, pentru mine, însă, statalitatea românească, calitatea de naţiune a poporului român, sunt fundamentale. Şi Alba Iulia, împreună cu alte câteva puncte şi momente din istoria noastră modernă sunt repere. Pentru mine Alba Iulia este locul străbunicilor Principesei Margareta, al lui Ferdinand şi al Mariei, care prin exemplul lor inegalabil, ne-au făcut pe noi să fim astăzi ceea ce suntem.

www.princeradublog.ro

Religia de la o democraţie la alta - Anca Manolescu bocane, bocane, bocane. Nefecund.

Comentariul meu.
Democratie, teologie sociala, mantuirea neamului, religia ca morala. Eu cred altfel.
Nu degeaba se spune ca "femeia sa taca in Biserica".
" In sens metafizic, libertatea precede şi determină chiar fiinţa persoanei; prin ea, în primul rînd, este omul capabil de Dumnezeu." O mare eroare. Nu libertatea ci Dragostea precede creatia a tot ce exista. Libertatea nu este scop in sine, fiind doar mod. Este o treapta inferioara. Caci cu libertatea poti jongla, poti minti, poti pacali. Este pamanteasca. Dragostea, in schimb, este totul. Nimeni nu poate sa pacaleasca in dragoste, nimeni nu poate sa te pacaleasca ca te iubeste. Oricine stie cand celalalt nu te iubeste. Nu poti fi in eroare. Nu prin libertate omul este capabil de Dumnezeu ci prin dragoste omul devine dumnezeu ( a fi capabil de Dumnezeu si a fi dumnezeu). Prin libertate, fara dragoste ( da, exista libertate fara dragoste), omul poate deveni satanic.
Poate face Dumnezeu rau? Daca ar renunta la dragoste ar putea face raul. Omul este dovada, un dumnezeu liber, puternic, perfectionabil la infinit dar lipsit de dragoste.

De la începuturile ei în secolul al XVIII-lea pînă astăzi, democraţia şi-a schimbat centrul de greutate. Dacă ea era iniţial expresia politică a naţiunii care, în unitatea ei, elimina sau absorbea orice diferenţieri – privilegii, stări, clase –, democraţia amenajează astăzi, dimpotrivă, spaţiul public în care diferenţele individuale să se manifeste cît mai nestingherit, mai confortabil, mai liber. În tinereţea ei franceză şi americană, democraţia le oferea membrilor săi mîndria de a ajunge la statura uniformă a cetăţeanului, de a-şi depăşi apartenenţele particulare (sociale, economice, culturale, religioase) în participarea la o transcendenţă politică. De cîteva decenii încoace, a fi cetăţean al unei democraţii liberale înseamnă, în primul rînd, să ai siguranţa că particularităţile tale vor fi recunoscute, respectate, protejate, integrate în viaţa societăţii. Cetăţeanul care, în exerciţiul politic, îşi subordona individul, a devenit astăzi soclul pe care se sprijină individul pentru a-şi pune în operă singularitatea. De la polul transcendenţei politice care domina varietatea socială, acul democraţiei a trecut către subiectul uman, cu multiplicitatea şi policromia trăsăturilor lui.

În societăţile care au urmat modelul francez al laicităţii, apartenenţa religioasă a persoanei trebuia să rămînă acasă pentru a nu afecta condiţia omogenă de cetăţean. Cercetătorii care studiază cazul Franţei nu pregetă să îi sublinieze, în această privinţă, deosebirea faţă de cazul american. Dacă în laicitatea franceză, Statul se separă de religie, spune Marcel Gauchet (La religion dans la démocratie, 1998), în democraţia americană, Statul se separă de religii, fără ca, totuşi, din sfera publică să fie eliminat un reper religios comun, trans-confesional, exprimat prin deviza „a nation under God“. Totuşi chiar distanţa, stabilită de Constituţia americană, între dezbaterea politică şi vocea religiilor a început să fie resimţită ca o piedică pentru libertatea de expresie, pentru participarea la construirea binelui comun. Ronald F. Thiemann (Religion in Public Life: a Dilemma for Democracy, 1996) arată cît de restrictivă şi de nerealistă este concepţia liberală „tare“, potrivit căreia are acces la dezbaterea democratică doar un discurs care apelează la o argumentaţie strict raţională şi la valori împărtăşite de toţi participanţii, eliminînd, drept urmare, orice convingeri religioase sau chiar morale pe motiv că ele ţin de un imponderabil privat, cu care raţiunea nu ştie să lucreze. Simplificînd procedural lucrurile, teoreticienii liberali, ca şi adepţii laicităţii tari enunţă criterii de excluziune din dezbaterea democratică. Pentru ei, argumentele religioase ar ţine de o credinţă-bloc, „iraţională“, de tip fundamentalist, pe care simpla prezenţă a unei alte convingeri/credinţe ar irita-o, dat fiind că i-ar contesta sacralitatea şi absolutul, ceea ce ar conduce inevitabil la tensiune şi conflict. Thiemann propune înlocuirea „criteriilor de prag“, de intrare în dezbatere, cu „norme de plauzibilitate“, de comportament în interiorul dezbaterii, după care cetăţenii să evalueze calitatea argumentelor avansate, fie ele religioase ori nu. În România, spaţiul public nu este – cu puţine excepţii – inospitalier faţă de religie. Cum creştinismul este religia majoritară, cum ortodoxia dă tradiţia spirituală dominantă şi face parte din civilizaţia locului, iar Biserica se bucură de încrederea populaţiei, vocea religiei nu întîlneşte opoziţie, ci, dimpotrivă, este ascultată cu un respect de principiu. Discursul eclezial e cel care, prin stilistica lui, are mai degrabă dificultăţi în a-şi valorifica propriul depozit spiritual în rezonanţă cu mentalitatea pluralistă a ultimelor două decenii. În seminarul Pentru o democraţie a valorilor, pe care l-a organizat la NEC în 2001, Teodor Baconsky amintea că Biserica Ortodoxă Română nu şi-a formulat încă o doctrină socială care să precizeze raportul ei cu democraţia şi cu statul modern, că ea întîrzie să tematizeze sau tematizează slab raportul ortodoxiei, alături de celelalte confesiuni creştine cu identitatea naţională, că intelectualii au în Biserică o poziţie marginală dată fiind conştiinţa lor critică.

Nu atît dialogul public, încrucişarea argumentelor, scrutarea de sine necomplezentă a Bisericii îi determină acesteia schimbările de concepţie şi de atitudine. Mai degrabă, ea absoarbe, de nevoie, semnalele sociale, interpelările intelectualilor, comentariile din mass-media şi îşi adaptează lent discursul la provocările diversităţii. Două exemple recente o dovedesc.

Primul se referă la reluarea în 2009 a proiectului care, pe site-ul Patriarhiei Române, continuă să poarte numele de Catedrala Mîntuirii Neamului. Dezbaterile pe această temă durează de mai bine de un deceniu. Or, în ciuda inadecvării ei teologice, noţiunea de „mîntuire a neamului“ continuă să fie promovată de responsabilii Bisericii, deşi doctrina creştină nu a admis niciodată că mîntuirea, chestiune care se referă la esenţa persoanei, ar putea fi colectivă. Mai importantă decît stridenţa teologică pare să fie, pentru ei, explicaţia istorică: în perioada interbelică, patriarhul Miron Cristea a iniţiat proiectul căruia i-a dat acest nume. Pe atunci, societatea românească se afla în faza transcendenţei politice unificatoare; categoria de naţiune tindea să îşi subordoneze toate celelalte valori şi categorii, fie ele de cea mai evidentă relevanţă universală. Teologi şi intelectuali laici cu influenţă publică au elaborat în acei ani teorii despre fuziunea naturală a poporului român cu creştinismul (răsăritean), despre unicitatea privilegiată a creştinismului românesc. Departe de a separa politicul de religios, „mîntuirea neamului“ prin ortodoxie era contribuţia religiei majoritare la construirea unui cetăţean uniform, a unei identităţi naţionale compacte. Românii de alte apartenenţe sau non-apartenenţe religioase rămîneau, potrivit acestei concepţii, într-o zonă identitară vagă. Astăzi, deşi se deschide treptat spre pluralism european, BOR continuă să se identifice, între altele prin denumirea catedralei patriarhale, cu naţiunea. Doar normele statului laic şi protestele societăţii civile o fac să renunţe lent la acest portret, pentru a se gîndi pe sine ca parte importantă a unei culturi şi a unei societăţi plurale.

Un alt subiect, mult dezbătut din 1990 încoace şi reluat în 2008, este predarea religiei în liceu. În pledoaria postată pe site-ul Patriarhiei, ÎPF Daniel se referă în treacăt la „poporul religios“, mînat de comunism, pentru a insista totuşi pe valoarea spirituală şi culturală a unei instruiri creştine, pe reperele oferite de ea într-o lume care îi poate dezorienta pe tineri prin diversitatea ei, deseori amorfă. Mai important, mi se pare, este că el formulează limpede poziţia Bisericii faţă de societate şi de persoana umană: „pentru că Biserica propune, nu impune (s. m.) valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sînt obligaţi să urmeze orele de Religie... Întrucît libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber“.

Cînd face o asemenea declaraţie, capul Bisericii nu cedează doar în faţa exigenţelor democraţiei pluraliste. El menţionează o temă creştină esenţială, cu o anvergură absolută: în sens metafizic, libertatea precede şi determină chiar fiinţa persoanei; prin ea, în primul rînd, este omul capabil de Dumnezeu. Potrivit lui Ioan I. Ică, în consistenta prefaţă la Henri Crouzel, Origen, 1999, de la teologul alexandrin la capadocieni şi la Ioan Gură de Aur, „patristica greacă va menţine acelaşi primat decisiv al libertăţii asupra esenţei“. Dacă se hotărăsc să apere libertatea individului, vocile creştine nu sînt puse în situaţia de a accepta, din vîrful buzelor, un principiu al democraţiei pluraliste. Ele aplică, dimpotrivă, în actualitatea societăţilor noastre, însuşi miezul doctrinei creştine. Chiar dacă lent, Biserica poate fi mobilizată de provocările democraţiei să îşi pună în operă învăţătura cea mai intimă.

Michael Jackson - pentru naivitatea? sperantei

Nu va suna uneori in urechi tobele razboiului? Oare omul mai este luptator? Pentru ce s-ar mai lupta astazi un conducator al acestei tari? Dac-ar auzi de departe sunet de arme ciocnindu-se oare cum s-ar comporta? Ar iesi la lupta? Sau Jacko a spus ce este de spus, anume:
They Don't Care About Us

Michael Jackson - pentru frumusetea halucinanta a show-ului

Punerea in valoare a agriculturii si turismului (scoala a fost rezolvata!)... Basescu

Comentariul meu.
Agricultura si turismul sunt vitale, asa e!
Cum ramane cu scoala?! In acest mandat trebuia sa se ocupe de educatie caci despre asta vorbea apasat acum 4 ani. Scoala nu numai ca este terminata dar a incaput pe mana unor comunisti nemernici.
In legea de functionare a institutiilor din invatamantul preuniversitar se spune, negru pe alb, ca beneficiarii directi sunt elevii iar cei indirecti sunt parintii. Si acum doamna ministru, incredibila persoana, da un ordin ( ORDIN nr. 4595) prin care criteriile de performanţă pentru evaluarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar (evaluarea calitatii, in esenta) sunt la dispozitia lor insile si a colegilor profesori.
Adica desi beneficiarii sunt altii ei se vor analiza si se vor nota singuri (in spatele usilor inchise, desigur).
Pai intr-o afacere cei care aproba sau critica calitatea produsului sunt beneficiarii si in niciun caz producatorii (dar se vede treaba ca directivele NKVD sunt inca proaspete in mintea unora)


Presedintele nostru jucator si-a anuntat programul pe politica interna pentru viitorul mandat prezidential. Cel putin asta se intelege din discursului tinut, vineri, de Traian Basescu la un simpozion pe teme horticole, organizat in judetul Arad: "In bugetul pe anul viitor, agriculturii trebuie sa i se acorde o mai mare atentie. Personal ma voi dedica pentru punerea in valoare a agriculturii si turismului". Seful statului a sustinut ca Romania are nevoie de o strategie pe termen lung pentru valorificarea potentialului agricol, transmite NewsIn. "Romania resimtea mai usor criza economica daca avea un sistem de irigatii bine pus la punct, daca criza ne gasea cu un sistem de investitii bine pus la punct si un sistem dezvoltat in industria alimentara, capabil sa valorifice mai bine ceea ce se produce in agricultura. In bugetul pe anul viitor, agriculturii trebuie sa i se acorde o mai mare atentie. Personal ma voi dedica pentru punerea in valoare a agriculturii si turismului", a declarat presedintele. "Sunt conditii pe care ni le-a dat Dumnezeu. O tara frumoasa, cu mare, cu munte, cu deal. Sunt multi oameni daruiti pamantului, pentru ca agricultura sa se faca cu succes in Romania. Avem un potential agricol pentru a asigura hrana la 80 de milioane de cetateni. Din pacate, cifrele de anul trecut ne arata ca noi, 20 de milioane de romani, am importat 70 la suta din ceea ce am consumat. Acest adevar este, probabil, semnalul cel mai puternic ca trebuie sa ne reorientam politicile. Politica de consum nu este buna si trebuie sa se investeasca in productia agricola", considera Traian Basescu.
Seful statului a mai mentionat a cerut Comisiei consultative din agricultura, condusa de Dacian Ciolos, sa gaseasca mecanisme prin care banii europeni sa fie accesati rapid, iar valorificarea productiei agricole sa aiba loc in mediul rural, prin mutarea intreprinderilor mici si mijlocii procesatoare. "Numai asa vom putea smulge din saracie satul romanesc. Numai asa vom putea atrage catre mediul rural intreprinderile mici si mijlociii care sa proceseze produsele. Daca ne vom multumi sa trimitem graul si fructele la oras, sa se faca acolo conservele din fructe, atunci distrugem mediul rural. Cred ca cei care au destinele agriculturii in mana trebuie sa aiba in vedere, in mod prioritar, si valorificare produselor in mediul rural. Din agricultura se poate trai bine", a mai sustinut Traian Basescu. Presedintele Romaniei a participat, vineri, la prima editie a Zilei Fermei Horticole, organizata in localitatea aradeana Araneag. Basescu a vizitat o livada cu pomi fructiferi si s-a intilnit cu producatori agricoli din zona.

SURSA

Islamizarea Europei se va produce in cateva decenii

Comentariul meu.
Bineinteles ca se va produce. Se vor produce multe, stiute si nestiute, urmarite si ne-urmarite, vrute si nevrute.
Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.
În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
Daca Iisus Hristos imi spune asta, multe locasuri, eu de ce sa ma sperii? Daca imi spune ca imparatia ne este binevoita noi ce sa alegem? Etajul 3? Pai noua ne este daruita mansarda.





"Muslim Demographics" - un videoclip care a facut senzatie pe YouTube, atragand peste 10 milioane de vizitatori, prevesteste islamizarea Europei in cateva decenii. BBC News analizeaza datele prezentate de videoclip, care nu este atribuit nimanui si nu citeaza nicio sursa pentru a-si sustine predictiile.

Pe parcursul a 7 minute si 31 de secunde, "Muslim Demographics" foloseste slideuri, punctate de o muzica cu accente dramatice, pentru a face o serie de afirmatii surprinzatoare: in cateva decenii, Europa va fi musulmana, iar 90% din totalul cresterii populatiei europene este reprezentat de imigratia musulmana.
In Franta, afirma autorii videoclipului, 30% din tinerii sub 20 de ani sunt musulmani, iar rata natalitatii familiilor musulmane depaseste masiv rata restului familiilor. Franta va fi o republica islamica in 39 de ani, sustin autorii.

In Marea Britanie, populatia musulmana a crescut de 30 de ori de la inceputul anilor '80.

Dar sunt reale aceste statistici?, se intreaba autorul articolului, Richard Knight.

Potrivit sursei citate, 90% din cresterea populatiei, incepand cu 1990, este generata de imigratia islamica, dar aceasta afirmatie nu este sustinuta de datele reale. Intr-adevar, imigratia reprezinta principalul motor al cresterii populatiei in Europa, si au existat ani exceptionali cand 90% din rata de crestere a populatiei a fost generata de imigratie.

Dar aceste cifre includ toti imigrantii, nu doar musulmanii.

'O familie musulmana are, in medie, 8,1 copii'

Afirmatiile legate de tari individuale sunt cele mai socante. Videclipul sustine ca, in medie, o familie tipica din Franta are 1,8 copii, dar media pentru familiile musulmane este de 8,1 copii.

Nicio sursa nu este oferita pentru aceasta afirmatie iar guvernul francez nu colecteaza date statistice pe religii, astfel incat este imposibil de precizat care este rata natalitatii pe diferite grupuri religioase.

In nicio tara din lume nu se inregistreaza astfel de rate, iar in Algeria si Moroc, doua dintre tarile care trimit cei mai multi emigranti musulmani in Franta, rata natalitatii este de 2,38.

In Olanda, potrivit videoclipului, jumatate dintre nou-nascuti sunt musulmani, iar in 15 ani unul din doi olandezi va fi musulman.

Dar datele biroului olandez de statistica arata ca musulmanii reprezinta doar 5% din totalul populatiei.

Este 25% din populatia Belgiei musulmana, asa cum sustine videclipul? Nu. Biroul belgian pentru statistica arata ca, in 2008, cifra reala era de 6%.

Citate trucate

Dar imaginile nu se bazeaza doar pe statistica, ci folosesc si declaratii ale unui oficial german, care este citat afirmand: "Scaderea populatiei Germaniei nu mai poate fi stopata. Spirala descendenta este ireversibila. Germania va fi un stat musulman pana in 2050."

Oficialul citat era, la acel moment, vicepresedintele Biroului federal pentru statistica, Walter Radermacher, care acum lucreaza pentru Eurostat. El afirma ca a spus, intr-adevar, ca populatia Germaniei este in scadere, dar ultima afirmatie, cu italice, este doar o inventie.

Autorii videoclipului sustin ca guvernul Germaniei crede ca numarul musulmanilor din Europa se va dubla, pana la 104 milioane.

Radermacher precizeaza: "Acest lucru nu e adevarat. Guvernul german nu crede ca populatia musulmana se va dubla in urmatorii 40-50 de ani. Nu exista nicio data reala care sa justifice o asemenea afirmatie".

O stiinta inexacta

Predictia privind evolutia populatiei este o stiinta inexacta. Intr-adevar, trendul curent sugereaza ca, la orizontul anului 2050, Europa va avea o proportie mai mare de musulmani, dar nimic de genul nivelului indicat de videoclip.

De asemenea, este adevarat ca in comunitatile de imigranti se inregistreaza rate mai inalte ale natalitatii, dar, in timp, acestea se aliniaza cu media populatiei indigene.

"In anii '30 proiectiile indicau ca populatia Marii Britanii va ajunge, la sfarsitul secolului, la 20 de milioane. Ei bine, cifra reala a fost 50 de milioane", a mentionat dr Andrew Hinde, cercetator pe probleme demografice la Southampton University.

Hotnews

V.Blaga: A doua tranşă de la FMI, către salarii, pensii şi investiţii în infrastructură

Cam atat pot dementii. Se imprumuta pentru a-si plati alegerile. Vai de noi!


Asculta AICI

A doua tranşă a împrumutului contractat de România de la Fondul Monetar Internaţional va ajunge la ministerul Finanţelor, banii urmând să fie folosiţi şi pentru plăţi de salarii şi pensii, dar şi pentru investiţiile în infrastructură.

Declaraţia aparţine secretarului general al PDL, Vasile Blaga.

Vasile Blaga mai spune că partidele aflate la guvernare – PDL şi PSD – vor trebui să reducă deficitul bugetar prognozat – de 8 la sută – la 7,2 la sută.

O delegaţie a FMI se află la Bucureşti, pentru prima evaluare a acordului stand-by cu România, în valoare de 12,95 miliarde euro. Pachetul total de finanţare externă, de la Fondul Monetar International, Uniunea Europeană, Banca Mondiala şi Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare va totaliza 19,95 miliarde euro.

DIICOT: Traficanţii de ovule, sectanţi din Israel

Procurorii susţin că incestul poate fi una dintre consecinţele frecventării clinicii Sabyc de către membrii unei comunităţi restrânse.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, recursurile medicilor Natan Lewit şi Genia Zisking de la clinica Sabyc, care au cerut să poată părăsi ţara, dar şi recursul DIICOT, prin care procurorii au solicitat arestarea doctorilor israelieni. Procurorul DIICOT care se ocupă de cazul clinicii acuzate că făcea trafic de ovule a spus că persoanele care veneau pentru fertilizare făceau parte dintr-o comunitate restrânsă, ultrareligioasă, pentru care demografia este foarte importantă, după cum relatează NewsIn. Procurorul a mai susţinut că cei doi medici îşi desfăşurau activitatea de nouă ani în România, „sub patronatul celor doi rabini“, fără a preciza despre cine este vorba. El a mai punctat faptul că aceste practici, combinate cu faptul că din ovocitele recoltate de la o singură femeie se puteau naşte între 3 şi 5 copii, puteau duce la situaţia unui eventual incest în viitor.

În replică, avocatul apărării a spus că procurorul ar trebui să se ferească de astfel de aprecieri legate de apartenenţa religioasă a unei persoane.

Cei doi medici din cazul Sabyc, lăsaţi în libertate săptămâna trecută prin decizia Tribunalului Bucureşti, au cerut joi instanţei nu numai să nu fie arestaţi, dar şi să li se ridice interdicţia de a părăsi ţara, motivând că sunt personalităţi ale lumii medicale israeliene şi mondiale. Clinica Sabyc a mai fost implicată în câteva scandaluri legate de transplant, de-a lungul celor zece ani de funcţionare. În 2002, Sabyc a făcut obiectul unui scandal în Israel, când rabinul-şef a luat atitudine în privinţa fertilizării evreicelor cu ovule străine. În 2005, Ministerul Sănătăţii a depus o sesizare la Parchetul Capitalei în legătură cu traficul de embrioni umani, însă patronul clinicii, Miron Harry, a negat orice implicare. Clinica a fost înfiinţată de o familie de medici israelieni în 1999 şi, oficial, a făcut până acum aproximativ 2.000 de inseminări artificiale. De serviciile ei au beneficiat sute de cupluri, în special din Israel şi din Germania, care au plătit între 10.000 şi 15.000 de euro.

SURSA

MIRCEA CĂRTĂRESCU: Confesiunile unui învins

Comentariul meu
De ce sa nu candideze Basescu? Ba acum ar trebui sa candideze. Si sa se incordeze din toti muschii. Sa demonstreze ca vrea sa ne scape de nemernici. Nu sa ne lase in mana lor. Asa face un conducator. Pana la moarte. Constantinescu, si oricine este slab, pleaca si da din gura. Da, sistemul ticalosit, pe care cu toata luciditatea chiar Basescu l-a tinut si-l tine in brate, este puternic. Si?! Sa nu mai luptam impotriva lui? Sa-i lasam sa-si face mendrele peste tot in aceasta tara? Nu. Basescu trebuie sa candideze si sa astepte sa vada puterea poporului, cea pe care o invoca de fiecare data. Si ce daca vor voi sa-l suspende? Referendumul va avea ultimul cuvant totdeauna. Poporul nu va fi niciodata de partea ticalosilor. Ii va amenda mereu. Degeaba se smiorcaie pamfletic Cartarescu. Se comporta ca un istet care vrea sa-mi zica ceva. Cum ca va fi rau daca nu iese Basescu presedinte. Stim asta. Dar mai stim si ca daca iese el presedinte nu va fi minunat. Caci nu este singur. Are in jur, ca orice om de buna credinta, tot pe acestia... pe nemernici. Deci, nu va fi bine.
Revolutia in Romania nu s-a produs. Nici acum. Si nici in viitorul apropiat nu se va produce. Pamfletele nu fac istorie ci doar scarmana senzatii culturnice.
Mergi, domnule, pana la capat in ce crezi! Ti-e frica? Pai, sa nu-ti fie. Ca mai mult decat sa-ti taie gatul n-au ce sa-ti faca.
Invins nu esti decat in momentul cand crezi asta. In rest poti fi un doar un "fraier".



EDITORIAL EVENIMENT. „Din partea mea, să câştige alegerile cine-o vrea. Sper că veţi fi fericiţi cu Crin Antonescu sau cu Oprescu. Sau, mai ştii păcatul, cu Geoană”.

Sentimentul meu că Traian Băsescu ar trebui să se retragă din cursa prezidenţială, cum am spus-o înainte ca el să îşi exprime ezitările, devine tot mai limpede pe zi ce trece. Cum devine tot mai limpede pentru mine că nu doar Băsescu, nici doar susţinătorii lui, nici (vai!) eu însumi nu am fost învinşi de „fostele structuri”, cum spusese cândva alt preşedinte plin de intenţii bune, ci naţiunea română în întregul ei. Ne-au învins şi de data asta, s-au căţărat peste noi şi de data asta, şi nu mai e nimic de spus. Războiul este pierdut şi nu mai e nimic de spus.

Pentru mine personal, faptul că l-am susţinut pe Traian Băsescu, că am crezut în el, că în ciuda defectelor lui omeneşti nu l-am lăsat baltă, deşi am scris mereu critic când am crezut că e cazul, s-a transformat într-o usturătoare înfrângere. Am devenit, alături de Liiceanu, Vladimir Tismăneanu sau Patapievici, un pupincurist al lui Băsescu, pe când Geoană, Voiculescu, Vadim, Tăriceanu, Nistorescu, Patriciu, Roşca Stănescu şi legiuni întregi de alţi patrioţi din politică şi din cultură sunt campioni ai democraţiei. Ei au văzut limpede ameninţarea dictaturii, pe când noi ne-am dat de partea ei. Noi suntem cei orbi (sau poate cei îmbogăţiţi de Băsescu, sau poate cei fascinaţi de puterea absolută), pe când ei, cu ochii lor albaştri aţintiţi în zare, au văzut limpede în viitor. Acum mi-e clar că am fost un imbecil în ultimii ani. Mi-e limpede că între Voiculescu şi Liiceanu ar fi trebuit să aleg tabăra primului

. Ştiu acum că Vladimir Tismăneanu m-a târât în grupul intelectualilor puţini, când locul meu ar fi trebuit să fie lângă cei care apără miliardele lui Patriciu. I-am crezut pe Sever Voinescu şi pe Mihăieş, m-am lăsat orbit de calda prietenie pe care le-o port şi mi-am rătăcit drumul care trebuia să mă ducă lângă Vadim.

Să vă mai spun ce am avut de câştigat din situarea mea politică din ultimii ani? Mai întâi, mi-am pierdut prietenii cei clarvăzători, cei care-au mers în direcţia cea bună, a lui Patriciu şi Tăriceanu. Am ajuns subiect de bârfe şi compătimire. Jurnale culturale corect poziţionate politic, din tabăra iliesciană şi patriciană deopotrivă, au purtat campanii împotriva mea. Peste noapte, am ajuns un scriitor prost, o dezamăgire. Resentimente care-n trecut erau pur literare s-au politizat şi-au căpătat siguranţa de sine a ideologiei. Am fost împins afară din lumea literară cu o brutalitate la care-au pus umărul atât vechi adversari, cât şi oameni pe care i-am iubit şi i-am ajutat. Mi s-au negat talentul, buna-credinţă, inteligenţa, aderenţa la valorile democratice. Mi s-a indus o silă nemărginită faţă de umanitatea noastră dâmboviţeană şi o dorinţă fără limite de a o părăsi pentru totdeauna, ca să nu mai ştiu de ea, nici ea de mine.

Iată câştigul de pe urma lichelismului meu politic. Am pierdut partida, sunt primul care o recunoaşte. Dar n-am pierdut-o numai eu. Aţi pierdut-o până şi voi, anti-băsescienii, am pierdut-o absolut toţi. Căci nu Băsescu, obsesia noastră şi-a voastră, este problema. Băsescu a fost preşedinte câţiva ani, în care a-ncercat, după părerea mea, să fie un bun preşedinte. Numai că România nu poate avea un preşedinte bun, nu l-a putut avea timp de douăzeci de ani de aşa-zisă democraţie (de fapt, de putere securistă nelimitată). Iliescu a fost parte din sistem, Constantinescu a fost înfrânt de sistem, Băsescu a fost un om ieşit din sistem şi întors împotriva lui, ceea ce l-a distrus. Când m-a decorat la Cotroceni, i-am spus: „Cred că nu v-aţi ratat încă şansa de a deveni un bun preşedinte al României”. În clipa asta cred că şansele lui sunt ratate şi că, alături de Constantinescu, Băsescu îşi poate declara şi el înfrângerea. Căci în acest moment, în România, nu se poate lupta contra sistemului: trebuie să faci parte din el sau eşti anihilat.

Dacă Băsescu ar candida pentru al doilea mandat şi ar câştiga alegerile, mizeria politică de trei ani încoace ar continua neschimbată. Alte încercări de a-l da jos, alte coalizări, alte compromisuri stupefiante. Ca preşedinte, el n-ar mai putea face niciun pas înainte faţă de câţi a făcut până azi, dimpotrivă. Ca om politic şi ca om pur şi simplu, el ar avea mult de câştigat, însă dacă n-ar mai candida, dacă s-ar retrage din luptă. Ar dovedi că nu este şi n-a fost niciodată un tiran, că nu se agaţă de putere, şi-ar dovedi sinceritatea în faţa celor care, prin plebiscit, l-au salvat de coaliţia Vadim-Voiculescu-Geoană-Tăriceanu, care a-ncercat să-l debarce fără cel mai mic motiv. Este recomandarea pe care, dacă aş vorbi cu el vreodată, i-aş face-o.

În rest, din partea mea să câştige alegerile cine-o vrea. Sper că veţi fi fericiţi cu Crin Antonescu sau cu Oprescu. Sau, mai ştii păcatul, cu Geoană. Eu n-am să fac decât să mă vâr în vreo grotă ca să-mi ling rănile în tihnă. Rămâneţi voi, clarvăzătorii, pe baricade. Vă doresc tot succesul pe care-l meritaţi.

Ioil, fiul lui Petuel despre Romania. Analiza Proorocului si sfaturi lui de iesire din catastrofa prin care trecem

1. Cuvântul Domnului care a fost către Ioil, fiul lui Petuel.
2. Ascultaţi acestea, voi bătrânilor, luaţi aminte, voi toţi locuitorii ţării! Oare s-a mai întâmplat aşa în vremea voastră sau în zilele părinţilor voştri?
3. Povestiţi-le feciorilor voştri, iar ei feciorilor lor, iar aceia neamului care va veni după ei!
4. Ceea ce a rămas de la lăcustele mici au mâncat lăcustele mari, şi ceea ce a rămas de la cele mari au mâncat cele zburătoare, şi ceea ce a rămas de la cele zburătoare au prăpădit stolurile de lăcuste.
5. Deşteptaţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Şi voi, băutorilor de vin, tânguiţi-vă pentru vinul cel nou, căci vi s-a luat de la gură.
6. Căci un popor a năvălit în ţara mea, puternic şi fără de număr; dinţii lui ca dinţii de leu, iar fălcile, ca fălcile de leoaică.
7. Pustiit-a via mea, iar smochinul meu mi l-a făcut bucăţi; l-a jupuit de coajă şi l-a trântit la pământ. Mlădiţele de vită au rămas albe.
8. Tânguieşte-te ca o fecioară încinsă cu sac după bărbatul din tinereţea ei!
9. Prinosul şi jertfa cu turnare nu mai sunt în templul Domnului! Preoţii, slujitorii Domnului, sunt în mare jale.
10. Câmpul a rămas pustiu, ţarina este plină de jale; grâul nu mai este, mustul ajuns-a de ocară, iar untdelemn n-a rămas chiar nici un strop!
11. Plugarii sunt zăpăciţi, stăpânii de vii se tânguiesc pentru grâu şi pentru orz, căci secerişul din ţarini este pierdut.
12. Viţa de vie este fără vlagă, smochinul tânjeşte, rodiile de asemenea şi finicii, merii şi toţi copacii de pe câmp s-au uscat; ba mai mult, bucuria ajuns-a ocară pentru fiii oamenilor.
13. Încingeţi-vă şi vă tânguiţi, voi preoţilor, izbucniţi în bocete, voi slujitori ai altarului! Intraţi în templu şi petreceţi noaptea în sac de jale, voi slujitori ai lui Dumnezeu, căci prinosul şi jertfa cu turnare au fost îndepărtate din templul Dumnezeului vostru!
14. Postiţi post sfânt, strângeţi obşte de prăznuire, adunaţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării în templul Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul rugându-L:
15. "O, ce zi! Căci aproape este ziua Domnului şi vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic.
16. Oare nu ni s-a luat hrana de sub ochii noştri, bucuria şi veselia din templul Dumnezeului nostru?
17. Seminţele s-au uscat sub bulgării din brazdă, grânarele sunt goale, hambarele sunt fără nimic în ele, căci nu mai este grâu.
18. Cum gem vitele! Cirezile de boi mugesc, căci nu află nicăieri păşune; chiar şi turmele de oi sunt în mare lipsă.
19. Către Tine, Doamne, strig! Căci focul a mistuit toate păşunile pustiului şi văpaia lui a dogorit toţi copacii de pe câmp.
20. Şi fiarele câmpului zbiară către tine, căci pâraiele de apă au secat şi focul a mistuit păşunile stepei"

Despre "democratia" de azi

In democratia contemporana minoritatea se supune majoritatii (asa se zice). In democratia ateniana, insa, minoritatea era in alt raport fata de dictatura majoritatii. Era intr-un raport de echilibru moral. Dictatura este si cand te oprima un singur om si cand te oprima o adunare (oricat de mare).
In Iesirea, 23, 2:
Să nu te iei după cei mai mulţi, ca să faci rău; şi la judecată să nu urmezi celor mai mulţi, ca să te abaţi de la dreptate...
O alta traducere ar suna cam asa:
Nu urma majoritatea in rau si nu hotari dupa cei mai multi, renuntand la adevar.

Primejdiile unei traditii bogate... a noastra, ortodoxa

Comentariul meu.

Ideea traditiei bogate nu este cea mai fericita formulare. Traditia nu inseamna depozit ci asumarea unei iubiri. E adevarat ca nu toti iubim la fel. Insa indragostitii, desi iubesc, nu se manifesta la fel. Chiar aceasta diversitate in manifestare poate parea o scadere daca ne raportam la un tipar de iubire. Caci autorul se manifesta, chiar si el, la un tipar de iubire. Recitarea din Parintii Bisericii nu este un lucru rau in sine la fel cum nu e nici tipicul liturgic. A manipula formule sfintite de Duh nu-i totuna cu a te imbraca cu haine la moda. Metanoia nu se declanseaza si nici nu staruie prin proprie putere (sau prin critica fenomenologica, existentiala, politic-morala). Duhul Adevarului ne va invata toate si despre toate pana in sfarsit. Primejdie? Nu. Slava este.

Deci, nu disperare ci incredere. Daca materia este supusa legii entropiei iar omul traieste nu doar cu Cuvantul lui Dumnezeu ci si cu paine noi sa zicem:

Slava Tie Doamne ca toate cu intelepciune le-ai facut.

A avea o bogata traditie, asa cum avem noi, crestinii ortodocsi, implica si mari primejdii. Una dintre primejdii a fost scoasa in evidenta de istoricul Gibbon ce descrie cateva din decaderile crestinismului la invatatii greci din veacul al zecelea, care transmiteau scrierile si vorbeau limba celor duhovnicesti, dar nu aveau trairea lor: “tineau in mainile lor neinsufletite bogatiile parintilor lor fara sa le mosteneasca duhul care a nascut si a impartasit acea sfanta mostenire. Citeau, laudau, compilau, insa sufletele lor istovite pareau a nu fi in stare de cugetare si faptuire".

Fara indoiala, Gibbon ignora in mare parte Biserica Rasariteana si era pornit impotriva ei. Cu toate acestea, a scos in evidenta o primejdie reala pentru cei ce au mostenit un patrimoniu atat de bogat.

O alta primejdie este aceea ca teologia noastra sa devina doar o teologie a repetarii. In vreme ce trimiterea la Parinti este o metoda de a pastra continuitatea cu credinta Bisericii primare, aceasta practica poate submina si limita vigoarea teologica a teologiei ortodoxe. Nu suntem atrasi doar de trecut, suntem atrasi si de viitor. Trebuie sa existe dreapta cumpanire intre cele doua.

Atractia trecutului poate fi atat de puternica incat sa neutralizeze atractia viitorului. Trebuie sa fim deschisi catre cele vechi fara a ne inchide fata de nou. Viitorul este mai mult decat simpla agatare de trecut. Pr. Florovski scria: "Este un obicei primejdios a transmite doar "citate" de la Parinti..., in afara intregii oranduieli a credintei, in care doar ei sunt cu adevarat vii. "A urma pe Parinti" nu inseamna doar a cita spusele lor; inseamna a dobandi cugetul lor, descoperirile lor”.

O alta primejdie a mostenirii bogatei predanii a Parintilor e subliniata de Prof. Van Campenhausen: "Parintii au ajuns atat de sfinti, incat pana la urma nu au mai putut sa zamisleasca nici un fel de fii care sa aiba aceeasi vitalitate ca ei ... Inchisi in propriile hotare teritoriale si culturale, Biserica lor se sprijinea pe propria sa desavarsire. Ea credea intr-o neschimbata si nepieritoare continuitate cu Apostolii si Parintii din trecut, ale caror impliniri le admira atat de mult, incat nu mai reusea sa observe firea schimbatoare a problemelor ce stateau in fata teologiei. Ea pastra mostenirea lor intelectuala, fara a face nimic spre a o reinnoi."

Putem formula acelasi lucru spunand ca noi traim taind cecuri. Parintii si bunicii nostri au adunat capitalul. Noi traim din dobanda laudandu-ne cu cat au adunat ei in cont, fara a adauga nimic la capital. Dar cand capitalul s-a epuizat, cecurile nu mai au valoare. Trebuie sa continuam a adauga la capital.

Avem doua feluri de averi - lucrurile mostenite si lucrurile dobandite. O mostenire prea bogata ne poate face sa ne multumim cu ce avem, fara a mai dobandi ceva. Pastrarea comorilor trecutului este un lucru insemnat. Insa crestinatatea ortodoxa nu este doar o maretie trecuta. Parintii Bisericii au pus temeliile. Noua ni se cade sa continuam a zidi pe temeliile lor.

Parintele Anthony Coniaris

SURSA

Este posibil ca Sângele şi Trupul Domnului să ne infecteze?

Articol Basilica


Mitropolitul de Mesogheios, Nicolae, a scris o lucrare cu multe mesaje duhovniceşti în legătură cu răspândirea virusului gripei porcine şi despre tainele Bisericii noastre Ortodoxe. În lucrare, vorbeşte despre această nouă ameninţare care se numeşte gripă porcină şi care ameninţă tot mai multă lume şi despre faptul că tot mai multă lume se întreabă: această gripă poate fi răspândită prin Sfânta Împărtăşanie?

Înaltpreasfinţia Sa explică cum că: „se încearcă tot mai mult să se denigreze imaginea Bisericii, dar şi distrugerea credinţei. Biserica noastră, de 2000 de ani încoace, „împărtăşeşte cu ajutorul tainelor într-un mod atât uman, cât şi binecuvântat, pentru tămăduirea şi vindecarea sufletului şi a trupului”. Este posibil ca împărtăşirea cu Dumnezeu să devină cauza bolii? Este posibil ca Trupul şi Sângele Domnului nostru să ne infecteze trupul şi sângele nostru? Este posibil ca o experienţă de peste 2000 de ani să fie învinsă de un raţionalism şi o prăpastie atât de dure din vremurile noastre? De secole se împărtăşesc creştinii, bolnavi sau sănătoşi, din acelaşi pahar, cu aceeaşi linguriţă, niciodată nu se spală, niciodată nu se curăţă şi niciodată nu s-a observat nimic, nici o îmbolnăvire. Preoţii spitalelor împărtăşesc credincioşii şi bolnavii, iar acestora nu li se întâmplă nimic. Sfânta Împărtăşanie este ceea ce este mai sfânt în Biserica noastră, cel mai bun medicament pentru trup şi suflet. Asta este cea mai mare învăţătură şi experienţă a Bisericii noastre. Câţi nu cred în miracolul Învierii Domnului, câţi ironizează naşterea Lui din Fecioară, câţi neagă frumosul miros ale sfintelor moaşte, câţi desconsideră sfintele moaşte, câţi uneltesc împotriva Bisericii noastre, câţi cer să dispară şi cea mai mică urmă de credinţă din sufletele noastre, normal este ca să încerce să se folosească şi de această nouă gripă ca să se ia de sfânta noastră Împărtăşanie. Faptul că anglicanii şi catolicii au hotărât, pentru a preveni transmiterea prin împărtăşanie în Anglia şi Noua Zeelandă, arată imensa distanţă dintre Biserica noastră care este euharistică, care trăieşte, crede şi predică despre taină, de celelalte grupuri religioase, care fără să vrea astfel, acceptă lipsa duhului cât şi a semnelor lui Dumnezeu, la aşa-zisele lor taine şi de lipsa lor de identitate bisericească. Viaţă fără Taină seamănă cu o boală gravă fără medicament. Din păcate, marea problemă nu este acest virus al gripei porcine, aşa cum susţin unii şi presa, şi nici virusul panicii mondiale aşa cum susţin colegiile medicale, ci este virusul lipsei de respect şi microbul puţinei credinţe. Şi cea mai bună injecţie este participarea noastră fără obligaţii şi cu conştiinţa curată la Taina Sfintei Împărtăşanii. Bine ar fi ca duhovnicii noştri, fără discriminare, acolo unde cred că există piedici duhovniceşti, să recomande credincioşilor să se împărtăşească mai des, în aceste grele vremuri, iar cei care nu au binecuvântarea lor să se împărtăşească, să se roage mai mult la paharul vieţii, întotdeauna cu frică de Dumnezeu, cu multă credinţă şi cu dragoste adevărată.”

Sursa: romfea.gr

trad. Muşat Ciprian

Film - din nou despre comunism

Comunism, martiriu, crestini...

Satan Never Sleeps (1962)

IMDB

Un film fabulos

8 femmes (2002) - François Ozon

IMDB

Dupa 14 ani de absenta, tatal lui Sergiu, preot, a venit sa-l vada in arest.

In vreme ce o ruda a mortului crede ca l-a mai vazut pe Trifu Shrottu alaturi de cei doi tineri, varianta ce pare mai plauzibila este ca tanarul l-a ucis, deoarece, potrivit anchetatorilor, loviturile sunt foarte adanci. Este posibil si ca studentul sa-l fi ucis pe barbat din gelozie in momentul in care a surprins-o pe iubita pentru prima oara cand intretinea relatii sexuale cu un client. Cei doi studenti la Medicina au fost vizitati de parinti, transmite ProTV.
Dupa 14 ani de absenta, tatal lui Sergiu, preot, a venit sa-l vada in arest. Mai mult, parintele i-a angajat si un avocat care sa-l inlocuiasca pe cel numit din oficiu. Se pare ca noul aparator al tanarului a scapat din inchisoare traficanti de droguri si interlopi. "Nu l-am mai vazut de mult... a lipsit mult din viata mea. Banuiam ca se va intampla ceva rau in viata lui, din cauza mediului in care a trait, dar a fost peste puterile mele cand am aflat... nu stiu daca ma va accepta vreodata", a marturisit tatal lui Sergiu.
Si parintii lui Carmen si-au vizitat marti fata. Au stat 40 de minute de vorba cu ea si au iesit parca mai linistiti. Pentru prima oara, mama studentei a vorbit cu reporterii. "Ne-a intrebat daca o iertam. Suntem parintii ei si o iubim. Ea spune ca n-a facut nimic rau", marturiseste femeia.
Pe de alta parte, o noua informatie schimba mersul anchetei si dovezile impotriva celor doi incep sa se adune. Asta dupa ce patronul unei firmei de tractari auto sustine ca a fost sunat sambata, in jurul orei cinci si jumatate, de o fata care i-a spus ca masina ei ar trebui remorcata din prejma prefecturii. Iar caminul studentesc unde s-a petrecut oroarea este foarte aproape. Povestea se leaga de celalalte amanunte stiute deja. Sergiu, suspectul principal, nu a reusit sa porneasca masina victimei, in care erau bucatile de cadavru. Iar unul dintre ei s-ar fi putut gandi sa cheme o firma care sa ia automobilul. Fata n-a mai revenit insa, dandu-si seama probabil ca risca sa fie prinsi cu trupul neinsufletit in masina. Nici fata, nici iubitul ei nu au povestit inca acest episod. Ciudat este insa ca marti reprezentantul ei legal spunea ca studenta s-a razgandit. A declarat ca n-a mai participat la transarea cadavrului si doar ca a carat un picior pana la portbagaj. "Este confuza si epuizata. Fata spera ca macar maine Sergiu sa recunoasca crima. Nu a dormit de doua nopti, plange, nu a participat in nici-un fel, doar la transport", a declarat Claudia Cindea, avocata studentei. Procurorii n-au reusit pana acum sa desluseasca declaratiile contradictorii si mobilul sinistrei crime. Sergiu insista ca era ascuns in camera, dupa perdea, si ca a iesit cand clientul a inceput sa faca scandal. Apoi el ar fi privit ingrozit cum iubita lui il omoara pe barbatul de 65 de ani. "A fost o incaierare intre ea si victima, el a intervenit sa o apere si de acolo l-a lovit. Ea a vut ideea sa il omoare si ea l-a injunghiat", a povestit cea care-l apara pe Sergiu, Georgiana Pop. Insa varianta studentului pare putin probabil, el sugerand ca fata l-a omorat cu 50 de lovituri de cutit, desi este firava. Mult mai apropiata de adevar ar putea fi varianta descrisa de Carmen. Potrivit ei, Sergiu nu s-ar fi aflat in camera, ci pe hol, unde trebuia sa stea pana se incheia actul sexual platit. Doar ca, fara nici-o explicatie, ar fi intrat peste ei, iar ce a vazut l-a innebunit. Era pentru prima oara cand iubitul ei o vedea in pat cu un strain care o platea. Studentii asteapta sa se judece miercuri recursul, dar nu au sanse prea mari sa fie eliberati. Procurorul va stabili daca vor fi supusi la detectorul de minciuni si daca se va face reconstituire. In timp ce politistii se chinuiesc sa desluseasca itele incurcate ale cazului, sute de oameni s-au adunat sa-l privegheze pe Trifu Shrottu, membru marcant in staborul tiganesc din Timisoara. Destinul tragic al barbatului, unul dintre cei mai avuti oameni din comunitate, i-a impresionat pe apropiatii lui. Rudele au angajat o formatie care sa cante toata noaptea muzica religioasa, iar mesele si scaunele pentru pomana au fost imbracate in catifea. Pentru inmormantarea de miercuri familia a pregatit trasuri trase de cai si masini de lux care sa faca parte din convoiul mortuar. Vor angaja si cativa bodyguarzi pentru protectia familiei. Este greu de spus totusi cine ii ameninta. Cunoscutii nu ascund nici o clipa faptul ca omului ii placeau femeile tinere. Cred insa ca a fost atras intr-o capacana, ca sa fie ucis si jefuit. "Eu cred ca l-am mai vazut cu baiatul si cu fata aia", a declarat o ruda. Doborata de durere, sotia victimei trece peste aceste amanunte si spune ca vrea sa se faca dreptate. Mai mult, apropiatii victimei au anuntat ca si-au angajat cel mai bun avocat din Timisoara, ca sa fie siguri ca ucigasul sau ucigasii vor primi pedeapsa meritata, mai precizeaza sursa citata.

R.R.

SURSA

Ultima poezie - profetica - a Sfantului Ioan Iacob Hozevitul (5 august)

VANTUL PUSTIIRII

(Urgia cereasca)

1

Iarasi lupte, iarasi sange

Iarasi zgomot de razboi,

Iarasi lacrimi nesfarsite,

Iarasi valuri si nevoi!

2

Cand a sters sarmana lume

Lacrima de pe obraz,

Au venit napraznic iarasi

Alte valuri de necaz.

3

Vaduvele iar vor plange

Cu batranii cei sarmani

Si copiii vor ramane

Iar cu miile orfani.

4

Pustii-se-vor orase

Si pe multi ii vor robi,

Unde sunt cantari desarte,

Gloantele vor dantui.

5

Iar in locul rasfatarii

Si al luxului nebun,

Va domni de-acuma groaza

Si cutremurul de tun.

6

Care azi, (de zburdaciune),

Umbla goi, nerusinati,

Vor ajunge ca sa umble

De nevoie dezbracati.

7

Cand sporeste rautatea

Se scarbeste Dumnezeu,

Pentru asta vin in lume

Si razboaiele mereu!

(15 iulie 1960)

SURSA

Telegrama papei Benedict al XVI-lea privind atacurile anticreştine din Pakistan

RV 03 aug 2009. Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat "adânca mâhnire" pentru "tragica ucidere de bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi" şi pentru "imensa distrugere" provocată zilele trecute de "atacurile fără sens" în dauna comunităţii creştine pakistaneze din oraşul Gojra. În telegrama semnată de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi trimisă episcopului de Faisalabad, mons. Joseph Coutts, Sfântul Părinte şi-a afirmat în acelaşi timp apropierea spirituală faţă de cei care suferă din cauza acestei violenţe fără limite, ce a dus la moartea a cel puţin opt persoane.

"În numele lui Dumnezeu", se citeşte în telegramă, Papa cere tuturor "să renunţe la instrumentul violenţei care aduce atâta suferinţă şi să întreprindă calea păcii". În acelaşi timp, Succesorul lui Petru cere comunităţii creştine din Pakistan să depună eforturi "pentru a contribui la construirea unei societăţi care, bazată pe simţul adânc al încrederii în valorile umane şi religioase", să fie caracterizată "de respectul reciproc al tuturor membrilor ei".

Comunitatea creştină a hotărât să protesteze paşnic prin închiderea propriilor şcoli timp de trei zile începând de luni. Orăşelul din statul Punjab este acum sub controlul poliţiei pakistaneze în timp ce sute de persoane ar fi arestate în urma atacurilor sângeroase împotriva creştinilor comise vinerea şi sâmbăta trecută. La rândul său, guvernatorul statului Punjab, Shahbaz Sharif, a anunţat despăgubiri în valoare de 500.000 de rupii – circa 4.000 de € - pentru rudele victimelor. În timpul atacurilor comise de fundamentaliştii islamici au fost incendiate cel puţin 50 de case de creştini, în timp ce mii de credincioşi au fugit ca să scape cu viaţa din faţa masacrului declanşat de falsa acuză de blasfemie a Coranului din partea unui creştin. Între victimele acestui act de barbarie, se află şi un copil creştin de şapte ani.

Violenţele de la Gorja reprezintă, din nefericire, doar episodul cel mai recent dintr-o serie de atacuri împotriva minorităţii creştine din Pakistan. Pe de altă parte, deşi sunt comise de grupări extremiste, asemenea fapte teribile îşi găsesc deseori pretextul în legislaţia pakistaneză despre blasfemie, după cum subliniază nunţiul apostolic în Pakistan, mons. Adolfo Tito Yllana, contactat telefonic la Islamabad de redacţia centrală:
• "Noi îndurăm aici o adevărată persecuţie din cauza legii despre blasfemie. Dar toţi ştiu că această lege este folosită pentru a ataca minorităţile, precum cea creştină. Pun în act prigoana acuzând creştinii de blasfemie. În rândul şefilor religioşi este unul care începe să strige: 'aceştia sunt necredincioşii, trebuie să-i eliminăm, să-i ucidem pentru că ei au comis acte de profanare...'. Totul este inventat, niciuna din acuzele lansate împotriva creştinilor nu este justificată, nici aceasta din urmă! Noi avem de suferit, dar nu este prima dată. Nu e vorba de o chestiune religioasă, ci de lipsa de omenie a unui grup care vrea să supună un grup minoritar".

Este o Biserică martiră, cea din Pakistan...
• "E adevărat, din păcate. Sufăr mult. Sunt dezamăgit şi sufăr mult din această cauză, dar este o mare mângâiere când am auzit spunând pe un creştin a cărui casă a fost incendiată: 'Să sperăm că Dumnezeu îi va lumina ca să vadă calea cea bună'. Aceste cuvinte sunt mai tari decât o predică! În mijlocul atâtor suferinţe, cel puţin s-a păstrat spiritul creştin în inima oamenilor care suferă".

Vreţi să transmiteţi un cuvânt, să-i spunem un apel, celor care ne ascultă în locuri atât de îndepărtate de Pakistan?
• "Aş face doar un apel la solidaritate, la solidaritate în rugăciune pentru că suntem convinşi că această suferinţă o putem depăşi numai prin rugăciune. Eu ştiu că nu există niciun rău atât de puternic încât să nu poată fi doborât de rugăciune. În plus, cer să nu fie uitată mica Biserică, minoritară, care stă mai departe aici să mărturisească credinţa noastră chiar cu preţul vieţii. Vom fi întotdeauna bucuroşi şi mândri de a fi creştini!".

SURSA

Scolile crestine, inchise trei zile in semn de doliu dupa incendierea a sase persoane acuzate de profanare a Coranului

de Ella Moroiu HotNews.ro

Luni, 3 august 2009, 11:52 Actualitate | Internaţional

Crestinii din Pakistan au inchis portile scolilor lor timp de trei zile, in semn de doliu si protest fata de uciderea prin incendiere a opt dintre membrii comunitatii crestine, relateaza AFP.

Sambata, sute de musulmani radicali au patruns intr-o suburbie crestina a orasului Gojra, din estul Pakistanului, si au incendiat zeci de case, pe fondul unor zvonuri conform carora unii crestini ar fi profanat Coranul.

Sase crestini, printre care un copil, au fost ucisi de flacari, iar alti doi au fost impuscati. O disputa privind Coranul izbucnise in Gojra la sfarsitul lunii iulie, dar s-a stins fara incidente grave. Tensiunile au reizbucnit insa cu furie, sambata.

Purtatorul de cuvant al presedintiei, Farhatullah Babar, a declarat ca va avea loc o ancheta care sa aduca vinovatii in fata justitiei.

In general, crestinii si musulmanii convietuiesc pasnic in Pakistan, tara cu populatie musulmana majoritara. Legislatia prevede ca profanarea Coranului este pasibila de pedeapsa cu moartea in Pakistan, ca si alte actiuni impotriva Islamului sau a profetului Mahomed.

Crestinii - mai putin de 3% din populatie - afirma insa ca legile care incrimineaza blasfemia sunt folosite pentru a exercita represalii impotriva comunitatii lor in mod special.

AICI

Rugaciunile pentru sinucigasi

Comentariul meu.

Cel ce-si ia viata singur... Nu se pot judeca de catre oameni. Sunt la mila Domnului. Eu cred ca degeaba te rogi pentru un sinucigas. Pentru ca rugaciunea nu este formula.

Cei care vorbesc despre sinucigasi nu stiu despre ce vorbesc. Ceea ce au facut ei trece dincolo de orice intelegere si experienta omeneasca (este o greseala ce nu se poate experimenta pentru a fi analizata "in situ"). Sa incerce macar sa-l analizeze pe Kirilov. Sunt multe de spus.

Singura rugaciune pentru sinucigasi, cred eu, asta este: sa nu-i judeci, sa nu vorbesti despre ei cu nimeni, nici macar sa-ti amintesti de ei si de ceea ce au facut. Doar asa faci bine, si tie si lor.

In rest ai pentru ce/ cine te ruga.

Sper sa nu gresesc prea tare.

O intrebare frecventa este aceea daca ar trebui sa se faca slujba sinucigasilor? Atat Biserica Ortodoxa, cat si cea Romano-Catolica, spun ca nu deoarece sinuciderea este cel mai mare pacat fata de sine, caci prin ea omul isi inchide definitiv calea spre pocainta. Sinucigasul da dovada de necredinta sau o credinta bolnava. In Sfanta Scriptura gasim trei cazuri de sinucidere, tote privite cu aceeasi dezaprobare: sinuciderea lui Abimelec (Judecatori 9, 54-57), sinuciderea lui Saul (1 Regi 31, 4-6) si sinuciderea lui Iuda (Matei 27, 5 si Fapte 1, 18).

Cu toate acestea si sinucigasilor li se face pogoramantul prezentei unui preot. Insa preotul nu are voie sa faca decat o inmormantare restransa. Potrivit hotararii Bisericii Ortodoxe Romane nr. 506, din anul 1949, privind inmormantarea sinucigasilor, "slujba trebuie sa fie facuta numai de catre un singur preot si nu in locasul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul sa poarte numai epitrahilul, savarsind slujba dupa ritual redus. Sa nu se traga clopotele si sa nu se tina cuvantari." Serviciul religios consta intr-o rugaciune scurta care se spune pentru toti mortii.

In cazul in care se dovedeste ca sinucigasul nu a fost in deplinatatea facultatilor mintale, acestuia i se poate oficia un serviciu religios ca oricarui muritor. Sinucigasilor nu li se face slujba pentru ca se considera ca nu mai au credinta in Dumnezeu. "Daca ar fi avut credinta ar fi considerat ca pot trece peste toate.

Cu toate acestea, asa cum exceptiile exista in fiecare regula (un diacon savarseste Proscomidia, niste copii savarsesc un Botez, un diavol se mantuieste) asa si aici, un preot a facut rugaciune pentru cei sinucisi, iar aceia se foloseau de rugaciunea lui. Aceasta intamplare o gasim relatata la Olivier Clement, in "Trupul mortii si al slavei" (Editura Christiana, Bucuresti, 1996, pag. 119).

Mitropolitul Filaret al Moscovei cateriseste un preot, pentru viata lui pacatoasa. Incepand cu acea zi, mitropolitul incepe sa viseze foarte urat, in vis aparandu-i oameni din iad si oameni morti, sinucigasi. Cunoscand un caz asemanator din Vietile Sfintilor, mitropolitul il cheama pe preot, spre a-l cerceta mai bine. De la acel preot, el afla ca ii pomenea la fiecare Proscomidie pe cei sinucisi. Preotul insusi vrand sa se sinucida o data, din pricina neputintei de a se ridica din patima alcoolului. Cei care ii apareu in vis mitropolitului erau tocmai cei ce se foloseau de rugaciunile preotului.

In acelasi duh cu preotul intalnit de Mitropolitul Filaret se ruga si un episcop de la Manastirea Sfantul Iov - Poceaev. De la acela a ramas si o scurta rugaciune: "Doamne, iarta-i pe cei care s-au sinucis intr-un moment de ratacire." Si daca momentul de ratacire indica o neclaritate, putem sa ne intrebam: oare exista om care sa se sinucida nefiind in ratacire? Cred ca odata ajuns la acel pas, diavolul este cel care hotaraste in mintea tulbure, si nu omul.

Evreii sinucigasi sunt inmormantati "la gard". Cel care isi curma viata cu propiile maini este inmormantat intr-o anumita parte a cimitirului, numita "la gard", fara nici un fel de mentiune speciala, ca orice muritor care si-a curmat viata, potrivit afirmatiilor unui reprezentant al Cancelariei Rabinice. "O rugaciune minima se tine, dar oprobiul asta public se manifesta prin plasarea in cimitir. Ea reprezinta negarea celor care recurg la astfel de gesturi." La musulmani se fac pentru toti aceleasi slujbe. Imamul Osman Aziz, seful Cultului Musulman din Bucuresti, declara ca "dupa religie daca o luam, nu ai voie sa ii faci nici un fel de slujba, dar judecatorul fiecarui suflet este Alah. Asa ca noi oficiem toate servicile religioase, dar in fata lui Dumnezeu el va fi raspunzator."

Bibliografie

Georgios Mantzaridis, Morala crestina, traducere de Preot Constantin Coman, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006 (Sinuciderea si Eutanasia, 492-521)

John Breck, Darul sacru al vietii, traducere de PS Irineu Pop, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2007 (Eutanasia, 243-289)

Olivier Clement, Trupul mortii si al slavei, traducere Sora Eugenia Vlad, Editura Christiana, Bucuresti, 1996 (Despre sinucidere, 114-121)

Dominique Beaufis, John Breck, Olivier Clement, Bioetica si Taina Persoanei, traducere Nicoleta Petuhov, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006 (Eutanasia, 195-247)

Profesor Universitar Pavel Chirila, Profesor Universitar Lucian Gavrila, Principii de bioetica, Editura Christiana, Bucuresti, 2008 (Eutanasia si Suicidul asistat, 201-215)

Profesor Universitar Pavel Chirila, Conceptul de medicina crestina, Editura Christiana, Bucuresti, 2001 (Moartea, 233-311)

Elio Sgrecci, Victor Tambone, Manual de Bioetica, traducere de Gilda Levescu, Arhiepiscopia Romano-Catolica din Bucuresti, 2001

Preot Profesor Aloisie Tautu, Compendiu de Teologie Morala, volumul 2 - Poruncile, Editura Societatea Anonima, Oradea, 1932 (Sa nu ucizi, 345-387)

Gheorghe Scripcaru, Aurora Ciuca, Vasile Astarastoae, Calin Scripcaru, Bioetica, stiintele si drepturile omului, Editura Polirom, Bucuresti, 1998, (Atitudinea fata de muribunzi si Eutanasia, 187-200)

Teodor Danalache

Sursa

Sărbătorirea Sfântului Rege Martir Olaf la Trondheim, Norvegia

Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul românilor din Europa de Nord, a participat în perioada 26-30 iulie a.c. la manifestările din oraşul Trondheim, Norvegia, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Rege Martir Olaf (995-1030), creştinătorul Norvegiei.

În zilele de 26-28 iulie a.c. s-au desfăşurat lucrările Simpozioului internaţional cu tema: „Locurile sfinte-zone pentru conflict sau pentru dialog?” la care au participat reprezentanţi ai Bisericilor Orodoxă, Catolică, Armeană şi Protestantă, precum şi ai comunităţilor iudaică şi musulmană. Biserica Ortodoxă a fost reprezentată de: Preasfinţitul Atenagoras, Episcop de Sinope (Patriarhia de Constantinopol), Preasfinţitul Teodosie, Episcop de Decani, Kosovo (Patriarhia Serbiei), Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord (Patriarhia Română) şi de Prof. Univ. Ivan Zhelev Dimitrov (Patriarhia Bulgariei).

Miercuri, 29 iulie, de Sărbătoarea Sfântului Rege Martir Olaf, Preasfinţitul Părinte Macarie a slujit Dumnezeiasca Liturghie în biserica luterană care găzduieşte cele două parohii ortodoxe din Trondheim, cea română şi cea rusă, Sfântul Olaf fiind şi patronul celor două parohii. Parohia ortodoxă română îi are ca ocrotitori şi pe Sfinţii Voievozi Stefan cel Mare şi Neagoe Basarab. La slujba hramului, alături de credincioşii români, ruşi şi norvegieni, au asistat şi Preasfinţiţii Episcopi Atenagoras de Sinope şi Teodosie de Decani.

Joi, 30 iulie, Preasfinţiţii Episcopi Atenagoras de Sinope şi Macarie al Europei de Nord s-au întâlnit la Centrul de pelerinaj din Trondheim cu grupurile de pelerini şi au săvârşit o rugăciune la izvorul Sfântului Olaf, unul dintre locurile de primenire duhovnicească din apropierea catedralei Nidaros, unde s-au păstrat moaştele Sfântului Olaf.


Sursa: Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Aici