Blog Archive

cauta in blog

December 27, 2009

"Totul este text" sau cum sa judecam prin prisma tipului estetic la care am aderat

Mai exista adevar obiectiv? Daca pricepem ceea ce se intampla azi in lume spunem ca nu. Simpla pozitionare financiar-intelectuala ne daruieste confortul unei decizii spre fericire. Putem accede la fericire doar fiind membrii "cotizanti" ai unui grup determinat social. Ca asta este tendinta omului ne-imbisericit este clar. Dar exista printre noi si crestini care sunt apartinatori unei decizii spiritualiste (care nu are legatura cu mandra smerenie) care-i pune in locuri alese cu grija. Locuri definite de putere financiara sau de putere intelectualista/ academica. Sa fie asta semnul definitiv al dezbinarii? Pare ca da.
Insa neamul meu contine si inteligenti, si prostuti, si ipocriti, si sfinti, si saraci, si bolnavi, si fotbalisti, si criminali. Neamul meu nu este neamul romanesc ci toata axa familiei mele de la Adam incoace pana la mine. Neamul meu a interactionat in timp cu alte neamuri, sunt strans legate. Ce le leaga pe aceste neamuri? Viata le leaga, nu o istorie sau un ideal, o limba. Ce este viata?!
" Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis."



Victor NEUMANN
Istoria - de la povestire la problematizare

Ceea ce s-a întîmplat în ultimele decenii în istoriografia mondială arată nu numai diversificarea instrumentelor de cercetare şi informare, dar mai ales schimbarea de perspectivă în abordarea trecutului. Metodologic şi conceptual, istoria scrisă a cîştigat noi poziţii în ierarhia ştiinţelor umaniste, a fost îmbogăţită metodologic şi conceptual graţie eforturilor intelectuale. Istoricul manifestă acum interes pentru istoria intelectuală şi istoria ideilor, pentru interogaţii şi explicaţii raţionale. Identificarea marilor teme ale trecutului o face cu scopul problematizării lor. Comprehensiunea faptelor, şi nu simpla lor descriere este deviza lui, analiza şi formularea judecăţii de valoare este obiectivul său, şi nu doar povestirea bazată pe documente.

Structura de gîndire în care este aşezată fapta trecutului devine esenţială şi mulţumită acesteia sînt posibile ierarhizarea, interpretarea şi concluziile. Ei i se datorează libertatea de a decoda fenomenul şi de a formula un punct de vedere. Nu întîmplător, ultimele generaţii de istorici au fost atrase de identificarea reperelor de gîndire. Fie că e vorba de transformarea lentă a societăţii şi a economiei petrecută în duratele lungi ale istoriei – cum credea Fernand Braudel – fie de discontinuităţile vizibile în limbajele social-politice – cum observa Reinhart Koselleck – interogaţia privind structurile de gîndire este esenţială pentru munca istoricului. Prin interferenţele cu sociologia, lingvistica şi psihologia, noua istorie este beneficiara marilor schimbări de metodă.

Sub semnul prejudecăţilor şi al povestirii naive – fostele ţări comuniste Merită să deschid discuţia asupra acestui chip nou al istoriografiei atîta vreme cît nararea istoriei în ţările fostei Europe comuniste continuă să genereze partizanate politice, să uzeze şi să abuzeze de descrieri în care domină prejudecăţile etniciste şi naţionaliste. Adesea, în amintita zonă, trecutul este privit fie ca o povestire romantică, fie ca o naivă narare a conţinutului documentelor. Sînt cazuri în care sub pretextul învăţării istoriei recente, istoria din fostele ţări comuniste are o înclinaţie pentru termenii belicoşi, ce nu reprezintă nimic altceva decît obsesii ideologice. Să luăm ca exemplu incredibilul număr de publicaţii din ultimele două decenii, cu trimitere la evenimentele politice din România anului 1989: aproximativ 500 de titluri. Majoritatea descriu momentele cele mai tensionate şi fac efortul de a invoca mărturiile principalilor actori. Unele dintre acestea sînt credibile, multe sînt fanteziste.

Atunci cînd este vorba de reflecţia ce trebuie să ofere o perspectivă critic-raţională şi acceptabilă atît pentru elite, cît şi pentru mase, limbajele povestirii se pierd în detalii inutile şi desenează o sumă de confuzii. Acestea din urmă sînt tributare slabei ori inexistentei rigori conceptuale. Fără a avea la dispoziţie resemantizarea unor noţiuni-cheie precum revoluţie, totalitarism, comunism, bolşevism, legionarism, fascism, nazism, stat, naţiune, autorii cărţilor despre decembrie 1989 au creat o literatură al cărei unic secret pare reînvierea emoţiilor acelui moment politic. Vaga definiţie a conceptului de revoluţie împiedică şi astăzi evaluarea echilibrată a faptelor, întîrzie claritatea mesajului-reper pentru înţelegerea schimbărilor politice din 1989. Multitudinea de sensuri conferite conceptului de revoluţie (ca şi acelora mai sus invocaţi şi aflaţi în relaţie cu acesta) şi diversitatea de abordări metodologice au făcut şi fac foarte dificil progresul cunoaşterii.
Istoria tradiţională vs istoria remodelată de ştiinţele sociale

Încă din anii ’80 ai secolului trecut, François Furet considera că este necesară distincţia dintre istoria tradiţională şi istoria remodelată de ştiinţele sociale. Luînd ca exemplu studiul Revoluţiei franceze de la 1789, el a arătat că istoria narativă substituie sensul social al evenimentului cu acela politic şi fetişizează documentele, motiv pentru care „dialogul între istoric şi depozitul său de arhive... nu aduce niciodată prin el însuşi un subiect“. În schimb, promovează „doctrina preferinţelor proprii“. Analizînd opera unui istoric englez – e vorba de Richard Cobb de la Oxford –, Furet observa că prezentarea istoriei în temeiul alegerii estetice sau morale limitează tematica şi dăunează însuşi spiritului istoriei. Ideea că istoricul restituie trecutul este fie o ambiţie absurdă, fie, în cel mai fericit caz, o probă a talentului său literar, mulţumită căruia el rescrie într-un fel sensibil conţinutul izvoarelor. Furet o spune cu plasticitate în Atelierul istoriei: „Renunţînd la ideea naivă că faptele vorbesc singure – idee naivă pentru că presupune, fără a o afirma vreodată, că timpului i s-a dat un sens prealabil –, istoricul renunţă totodată la superstiţia decupajului cronologic al periodizării... De unde rezultă că specializarea pe o perioadă dată, atîta vreme o caracteristică a meseriei, tinde să-şi piardă din rigiditate, în raport cu familiarizarea cu o chestiune sau o problemă“.

Rememorînd etichetările cu încărcătură ideologică puse în circulaţie de intelectuali şi oameni politici despre cele două regimuri totalitare din istoria României, vom admite utilitatea reformei în istoriografie. Mesajele amalgamate au rezultat din comunicarea defectuoasă şi din ideologizarea forţată a discursului în dauna libertăţii de conştiinţă. Pledînd pentru o nouă istorie în fostele state comuniste, o istorie remodelată de ştiinţele sociale, consider că este foarte importantă emanciparea de sub natura vagă a factologicului, depăşirea tonului grav şi a pretenţiilor de adevăr absolut. Obiectivul principal trebuie să fie construcţia intelectuală, graţie căreia se poate progresa în înţelegerea fenomenelor politice, culturale sau economice ale trecutului. Înnoirea discursului depinde de îndrăzneala de a pune sub semnul întrebării istoriile naţionale, pentru că, probabil şi astfel, istoricul – aidoma şi cititorul cărţilor sale – va fi în măsură să dezlege miturile simplificatoare şi să depăşească tirania trecutului.

DilemaVeche
Post a Comment