Blog Archive

cauta in blog

December 9, 2009

Politica cu Eminescu, Caragiale si cu... eternii lor admiratori

Nu ma plictiseste niciodata Eminescu. Nici Caragiale. Dar incepe sa ma plictiseasca si chiar sa ma enerveze intoarcerea aceasta continua la ei si la scrierile lor. Pai scrierile lor ar trebui sa ne faca sa ne smulgem parul din cap. Ei chiar si-au smuls parul din cap. Unul s-a tensionat atat de mult incat i-a sarit coarda. Celalalt a fugit din tara pe care a descris-o atat de crud si pe care a iubit-o ca pe o femeie ce l-a inselat si cu care nu mai exista sanse de apropiere. Dar sa vad acum dupa ceva suta de ani cum unii, persoane importante, citeaza din dinsii in timp ce stau in continuare in aceasta tara si prospera financiar si trupeste este peste putinta mea de intelegere. Pai cum? Cum este posibil sa stai de ani de zile in aceasta cloaca ( pe care o detesti, nu?) si sa te augmentezi moral si fizic hranindu-te cand si cand cu spirituri subtiri din oameni tragici si greu incercati? Oare acesti intelectuali se cred asemenea vechilor martiri?
Justificandu-si drama lor prin alaturarea dramei acestor inaintasi ei scapa un detaliu care pentru mine este important: onestitatea trairii. Este simplu de probat caci onestitatea trairii se masoara, conform Evangheliei, in conformitatea cu aceasta lume. Imi pare rau dar nu poti muri bogat, cu familia implinita, sanatos (sic), celebru, iubit si publicat si in acelasi timp solid incastrat in Adevar. Nu sunt puritanist, nu ma roade fericirea altora.
Dar " daca pe Mine m-au prigonit si pe voi va vor prigoni", caci "nu este sluga mai mare ca stapanul". "Va fi vai de voi cand va vor vorbi oamenii de bine" in viata fiind, spun eu.
Sa fie, oare, intelectualii nostri prigoniti pe sub camasi? In BMW-uri, costume fine si lavande delicate? Sa fie intelectualii nostri niste nebuni in Hristos?! Sa fim inconjurati de intelepciunea Imparatiei iar noi sa picam in capcana judecarii lor?
Este posibil, dar roadele lor nu se vad nici in mugure. Dar poate ca sunt ca floarea de cactus, odata la 200 de ani. Dar poate... Dar poate... Dar poate...

Recitiri de Andrei Plesu
Mihai Eminescu, 16 octombrie 1881: „Astăzi se încep alegerile pentru Reichsrath în Germania. Deşi lupta nu are pentru cititorii noştri un interes direct, totuşi înverşunarea cu care se poartă, precum şi vederile deosebite ce se ciocnesc în ea merită atenţie şi îndeamnă la asemănări. În Germania luptele electorale sînt departe de-a avea acea lature hidoasă de intrigi personale, de mici interese de păsuială, de vînătoare de funcţii şi de diurne pe care le au la noi. Organele statului, cele judecătoreşti şi cele administrative, sînt inamovibile, miniştrii se bucură de încrederea regelui chiar atunci cînd reprezentaţia naţională le-ar fi nefavorabilă. În opoziţie cu Parlamentul, în contra voinţei majorităţii liberale, s-au declarat războiul de la 1866, care a întemeiat unitatea şi mărimea actuală a Germaniei.

(...) Precum vedem, lupta e între vederi foarte deosebite şi cu toate acestea e o luptă pentru a determina voinţa statului, nu însă o sfadă pentru împărţirea bugetului şi a funcţiunilor. Înrădăcinată în înclinări, în instincte, ea se poartă fără cruţare şi dintr-o parte şi dintr-alta, păstrînd cu toate acestea înaltul caracter moral al unei lupte pentru idealuri politice şi sociale.

Cînd comparăm aceste lucruri cu sporul de funcţii, de nepotism, de păsuieli, de diurne, de făgăduinţi care se petrece la noi în vremea alegerilor, cînd vedem seriozitatea şi adîncimea de vederi ce predomină lupta de-acolo ş-o comparăm cu goana de interese personale care se practică la noi sub pretextul principiilor liberale naţionale, ne vine să ne îndoim despre folosul şi eficacitatea sistemului parlamentar în ţări fără cultură suficientă. Aci la noi nu e chestie nici de liber-schimb, nici de protecţionism, aci statul nu are în vedere apărarea claselor muncitoare, aci chestie de căpetenie este ca corectori de gazete să devie milionari şi vînători de abecedar directori de bancă şi de drum de fier. Golul intelectual şi moral care se simte-n viaţa statului îl întîmpinăm în aceeaşi măsură în alte ramuri de viaţă publică: în ştiinţă, în arte, pretutindeni.

A compara stările de la noi cu cele străine înseamnă a alătura un teatru de păpuşi cu o luptă ce se petrece pe cîmp limpede de bătălie.“

(M. Eminescu, Opere, XII, Editura Academiei RSR, 1985, pp. 369-370)

Ion Luca Caragiale, octombrie 1907: „...toţi bărbaţii noştri de Stat, dela nulităţi pînă la somităţi, precum şi toată presa noastră urmează a crede că la noi n-ar fi vorba decît de o chestiune economică – adică ţara n-ar avea alte nevoi decît economice... Oricîte reforme s-ar face în această direcţie, unele mai ingenioase sau mai simpliste, mai mult sau mai puţin originale decît altele – toate vor fi doar nişte paliative. Răul de care suferă ţara va rămînea, cum am mai spus, şi va coace cu cît mai acoperit cu atît mai adînc. Ţara are nevoie de o fundamentală reformă politică. Ba ceva mai mult: cu atît pentru moment starea intereselor materiale i se va îmbunătăţi, cu cît echilibrul acestora se va repeta provizoriu, cu cît nevoile mentale şi morale vor deveni mai imperioase şi deci mai violent strigătoare; – fiindcă tot răul vine numai şi numai dela falsa alcătuire politică, ce nu mai poate ţinea astăzi în picioare – dela deplorabila noastră sistemă oligarhică, fără restrîngere de număr, fără limite de ranguri, fără raţiune istorică, fără tradiţie şi fără posibilitatea de a şi le crea măcar cu timpul; avînd pentru viaţa publică, pentru interesele generale ale Statului, toate păcatele oligarhiilor senile şi putrede şi neavînd vreunul dintre meritele oligarhiilor voinice şi sănătoase.

[Ţara] are acum nevoie de o singură reformă (...). Aşadar, mai întîi: destul cu casta de strînsură din vîrfuri pînă-n gunoaie! Destul cu mamelucăria (...)! destul cu absurdul anacronism, hibrida Constituţie (...), pe care ar trebui s-o punem cuminte şi cu linişte la arhivă... Şi pe urmă?... Pe urmă ţara întreagă, chemată să-şi exercite dreptul ei sfînt, farà da se (va face de la sine)... Vază-şi, după înţelegerea şi judecata ei sub paza Celui de sus, de nevoi! Şi dacă nu va şti deocamdată destul de bine, atunci... să înveţe! Să înveţe, cu necazuri şi jertfe, cum a învăţat toată lumea civilizată.“ (I.L. Caragiale, Opere, V, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II“, 1938, pp. 183-185)

A recitit pentru dvs.
Andrei PLEŞU

DilemaVeche
Post a Comment