Blog Archive

cauta in blog

September 25, 2009

Petru şi papalitatea - articol Catholic Answers

Autor: Catholic Answers
Traducător: Radu Capan
Sursa: CatholicEducation.org

Există ample dovezi în Noul Testament că Petru a fost primul, ca autoritate, între apostoli. Ori de câte ori sunt amintiţi aceştia, Petru este în fruntea listei (Matei 10,1-4; Marcu 3,16-19; Luca 6,14-16; Fapte 1,13); uneori apostolii sunt prezentaţi ca "Petru şi cei ce erau cu el" (Luca 9,32). Petru este cel care în general vorbeşte în numele apostolilor (Matei 18.21; Marcu 8,29; Luca 12,41; Ioan 6,68-69) şi apare în majoritatea scenelor mai importante (Matei 14,28-32; 17,24-27; Marcu 10,23-28). La Rusalii, Petru a fost cel care a predicat mulţimilor (Fapte 2,14-40) şi cel care a vindecat primul (Fapte 3,1-7).

Credinţa lui Petru i-a întărit pe fraţii săi (Luca 22,31-32) şi lui Petru i-a fost dată de Cristos turma spre păstorire (Ioan 21,15-17). Un înger a fost trimis să îi vestească lui Petru învierea lui Isus (Marcu 16,5-7), iar Cristos înviat i-a apărut prima oară lui Petru (Luca 24,34). El a condus întâlnirea la care a fost ales Matia în locul lui Iuda (Fapte 1,13-26) şi a adus primii convertiţi (Fapte 2,37-41). Petru a dat prima pedeapsă (Fapte 5,1-11) şi a excomunicat primul eretic (Fapte 8,18-24). A condus primul Conciliu din Ierusalim (Fapte 15) şi a anunţat prima decizie dogmatică (Fapte 15,7-11). Lui Petru i-a fost revelat faptul că neamurile trebuie să fie botezate şi acceptate în creştinism (Fapte 10,46-48).

Petru – piatra

Poziţia preeminentă a lui Petru între apostoli a fost simbolizată chiar la începutul relaţiei lui cu Cristos. La prima întâlnire, Cristos i-a spus lui Simon că numele lui va deveni Petru/Chefa, care se traduce "piatră" (Ioan 1,42). Uimitor este faptul că – pe lângă numirea într-un singur loc a lui Avraam ca "piatră" (ebraică: tsur; aramaică: kepha), în Isaia 51,1-2 – în Vechiul Testament doar Dumnezeu a mai fost numit " piatră". Cuvântul "piatră" nu era folosit ca nume personal în acele vremuri. Dacă astăzi te-ai întoarce spre cineva şi i-ai spune: "De acum, numele tău va fi Asparagus", cu toţii s-ar întreba: de ce Asparagus? Care este semnificaţia? Oare de ce Isus i-a spus lui Simon pescarul "Piatra"?

Cristos nu a spus aceasta la întâmplare, după cum întreg poporul evreu nu dădea nume la întâmplare. A da un nou nume se sublinia primirea unui nou statut, aşa cum s-a întâmplat la schimbarea numelui lui Avram în Avraam (Facere 17,5), al lui Iacob în Israel (Facere 32,28), a lui Eliachim în Ioiachim (2Regi 23,34), sau a numelor celor patru tineri evrei – Daniel, Anania, Misael şi Azaria în Beltşaţar, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego (Daniel 1,6-7). Nici un iudeu până atunci nu mai fusese însă numit Chefa/Piatra. Erau la evrei alte nume luate din natură, precum Deborah/Albina sau Rahela/Oaia, dar nu Chefa/Piatra. În Noul Testament, Iacob şi Ioan au fost numiţi de Cristos şi "fiii tunetului", dar expresia nu a fost folosită repetat în locul numelor lor, şi deci cu siguranţă nu se poate vorbi despre un nou nume dat lor. Dar în cazul lui Simon-bar-Iona (Simon fiul lui Iona), noul nume pe care l-a primit, Chefa (în greacă Petros), i-a înlocuit definitiv numele vechi.

O privire asupra scenei

Nu doar este semnificativă schimbarea de nume pentru Simon, cu primirea acestui nou nume atât de necomun, ci este important şi locul în care Isus i-a conferit solemn numele lui Petru. S-a întâmplat când Isus "venea în părţile Cezareii lui Filip" (cf. Matei 16,13), un oraş pe care Filip tetrarhul l-a construit şi numit în onoarea lui Cezar Augustus, care a murit în anul 14 dC. Oraşul se afla lângă cascadele râului Iordan şi lângă un gigantic perete de piatră, înalt de aproximativ 60 de metri şi lung de aproximativ 150 de metri, parte a colinei sudice de la poalele Muntelui Hermon. Oraşul nu mai există, dar ruinele lui se află lângă mica localitate arabă Banias; la baza zidului de piatră se poate găsi încă unul dintre izvoarele ce alimentau Iordanul.

Acesta a fost locul în care Isus a arătat spre Simon şi i-a spus: "Tu eşti Petru" (Matei 16,18). Semnificaţia evenimentului trebuie să le fi fost evidentă celorlalţi apostoli. Ca evrei credincioşi, ei au ştiut imediat că locaţia sublinia importanţa a ceea ce a făcut Isus. Nimeni nu s-a plâns de faptul că Simon a fost singurul care a primit această onoare, şi în tot restul Noului Testament el este numit cu noul său nume, în timp ce Iacob şi Ioan rămân Iacob şi Ioan, nu "fiii tunetului".

Promisiunile făcute lui Petru

Când l-a văzut prima oară pe Simon, "privindu-l, Isus i-a zis: Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi ‘Chefa’ – care înseamnă ‘Petru’" (Ioan 1,42). Mai apoi, după ce Petru şi ceilalţi discipoli erau deja cu Cristos de ceva vreme, ei au mers în Cezareea lui Filip, unde Petru a făcut mărturisirea de credinţă: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!" (Matei 16,16). Isus i-a spus atunci că acest adevăr i-a fost revelat special lui, după care a reiterat în mod solemn: "Şi eu îţi zic: tu eşti Petru" (Matei 16,18). La aceasta a adăugat imediat promisiunea că Biserica va fi fondată, într-un anumit fel, chiar pe el ("şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui", acelaşi verset).

Apoi Isus îi spune apostolului două lucruri importante: "ceea ce vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri" (Matei 16,19). Aici Petru singur primeşte autoritatea pentru iertarea păcatelor şi pentru fixarea regulilor disciplinare. Mai apoi apostolilor ca întreg le vor fi date puteri similare (cf. Matei 18,18), dar aici Petru le primeşte într-un mod special. Doar lui Petru i se mai promite ceva: "Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor" (Matei 16,19). În vremurile străvechi, cheile erau un semn clar al autorităţii. O cetate cu zid avea o poartă mare, iar acea poartă avea un lacăt mare, deschis de o cheie mare unică. A primi cheia oraşului – o onoare ce mai există şi astăzi, deşi semnificaţia ei s-a pierdut – însemna a da acces liber şi autoritate asupra cetăţii. Cetatea ale cărei chei le-a primit Petru este însăşi cetatea cerească. Acest simbolism al autorităţii este folosit şi în alte părţi din Biblie (cf. Isaia 22,22; Apocalips 1,18).

În fine, după Înviere Isus a apărut discipolilor Săi şi l-a întrebat pe Petru de trei ori: "Mă iubeşti?" (cf. Ioan 21,15-17). Pocăindu-se pentru tripla sa lepădare, Petru şi-a afirmat de trei ori iubirea pentru Isus. Atunci Cristos, Bunul Păstor (cf. Ioan 10,11.14), i-a dat lui Petru autoritatea pe care i-o promisese anterior: "Paşte oile mele!" (Ioan 21,17). Aici sunt incluşi ceilalţi apostoli, din moment ce Isus l-a întrebat pe Petru: "Mă iubeşti mai mult decât aceştia?" (Ioan 21,15), cuvântul aceştia referindu-se la ceilalţi apostoli prezenţi acolo (cf. Ioan 21,2). Astfel a fost împlinită prezicerea făcută chiar înainte ca Isus şi discipolii Săi să meargă pentru ultima oară pe Muntele Măslinilor. Imediat înainte să fie prevestite lepădările sale, lui Petru i s-a spus: "iată, Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors (după lepădările tale), întăreşte-i pe fraţii tăi" (Luca 22,31-32). Pentru Petru s-a rugat deci Cristos ca să aibă credinţă, să nu cadă şi să fie călăuză pentru ceilalţi. Rugăciunea Sa, fiind eficace la modul perfect, s-a împlinit cu siguranţă.

Cine este piatra?

Acum să privim mai îndeaproape versetul cheie: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea" (Matei 16,18). Disputele referitoare la acest pasaj au fost dintotdeauna legate de semnificaţia termenului "piatră". La cine sau la ce se referă? Din moment ce însuşi noul nume al lui Petru înseamnă "piatră", propoziţia ar putea fi rescrisă astfel: "Tu eşti Piatra şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea". Jocul de cuvinte pare evident, dar comentatorii care doresc să evite ceea ce decurge de aici – şi anume punerea bazelor papalităţii – au sugerat că cuvântul "piatră" nu se poate referi la Petru ci trebuie să se refere la mărturisirea sa de credinţă ori la Cristos.

Din punct de vedere gramatical, expresia "această piatră" trebuie legată de cel mai apropiat substantiv. Mărturisirea de credinţă a lui Petru ("Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!") este cu două versete mai înainte, în timp ce numele lui, substantiv propriu, este imediat înainte de "această piatră". Ca analogie să luăm această propoziţie: "Am un tractor şi un camion, iar acesta este albastru". Care este albastru? Camionul, desigur, deoarece este cel mai apropiat substantiv de "acesta". Cu atât mai mult dacă am fi vorbit despre tractor cu două propoziţii înainte (aşa cum referinţa la mărturisirea de credinţă a lui Petru este cu două propoziţii înaintea cuvântului "piatră".

O altă alternativă

Argumentaţia de mai sus oferă răspuns şi la presupunerea unora că de fapt cu termenul "piatră", Cristos se referă la El însuşi, pomenit şi în mărturisirea de credinţă din versetul anterior. Faptul că El, printr-o altă metaforă, în alte locuri, este numit piatra unghiulară (Efeseni 2,20; 1Petru 2,4-8) nu anulează faptul că aici Petru este temelia. Cristos este în mod natural principiul şi, din moment ce El se s-a întors în ceruri, temelia invizibilă a Bisericii pe care o va fonda. Dar Petru este numit de El ca temelie secundară şi vizibilă – deoarece Petru şi succesorii lui rămân pe pământ. Petru este temelie doar pentru că Isus Cristos este piatra unghiulară.

De fapt, Noul Testament conţine cinci metafore diferite despre temelia Bisericii (Matei 16,18; 1Corinteni 3,11; Efeseni 2,20; 1Petru 2,4-6; Apocalips 21,14). Nu poţi să iei o singură metaforă dintr-un singur pasaj şi să o foloseşti pentru a deforma semnificaţia clară a altor pasaje. Ceea ce trebuie făcut este însă să respecţi şi armonizezi pasajele diferite, dat fiind că Biserica poate fi descrisă ca având temelii diferite pentru că însuşi cuvântul temelie poate fi folosit cu sensuri diferite.

O privire spre versiunea aramaică

Oponenţii interpretării catolice a versetului de la Matei 16,18 susţin uneori că în textul grec, numele apostolului este Petros, în timp ce "piatră" este scris ca petra. Ei afirmă că prima formă se referă la o piatră mică, pe când a doua se referă la o piatră masivă. Şi atunci, întreabă ei, dacă Petru ar fi trebuit să fie piatra cea mare, de ce numele lui nu este Petra, ci Petros? Să notăm pentru început că Cristos nu le vorbea discipolilor în greacă, ci în aramaică, limba comună a Palestinei acelor vremuri. În acea limbă cuvântul pentru piatră este kepha, devenit numele propriu cu care Isus i s-a adresat lui Petru: "Tu te vei numi ‘Chefa’" (Ioan 1,42). Astfel, ceea ce a spus Isus la Matei 16,18 a fost: "Tu eşti Kepha şi pe această kepha voi zidi Biserica Mea".

Când Evanghelia lui Matei a fost tradusă din aramaică în greacă, a apărut o problemă ce nu a existat pentru evanghelistul care a compus relatarea despre viaţa lui Cristos. În aramaică, cuvântul kepha are aceeaşi terminaţie fie că se referă la o piatră sau este folosit ca nume de om. În greacă însă, cuvântul pentru piatră, petra, este de gen feminin. Traducătorul putea folosi petra pentru a doua apariţie a cuvântului kepha în propoziţie, dar nu pentru prima apariţie, deoarece ar fi dat un nume feminin unui bărbat ("Tu eşti Petra şi pe această petra voi zidi Biserica Mea"). A ales să pună o terminaţie masculină, şi astfel Petru a devenit Petros ("Tu eşti Petros şi pe această petra voi zidi Biserica Mea").

Mai mult, premisa argumentului împotriva la a fi Petru piatra este pur şi simplu falsă. În primul secol, în limba greacă cuvintele petros şi petra erau sinonime. Înainte avuseseră într-adevăr sensul de "piatră mică" şi "piatră mare", în unele poezii elene vechi, dar în primul secol această distincţie dispăruse, după cum atestă inclusiv biblişti protestanţi. O parte din efectul jocului de cuvinte al lui Isus s-a pierdut când Evanghelia a fost tradusă din aramaică în greacă, dar nu se putea face mai mult în limba greacă.

Şi să mai ţinem cont de un aspect: dacă "piatra" s-ar referi într-adevăr la Cristos, cum susţin unii, bazându-se pe 1Corinteni 10,4 ("iar piatra era Cristos" – deşi piatra era acolo literalmente o piatră, fizică), de ce a lăsat Matei pasajul în acest fel? În originalul aramaic pasajul este cât se poate de clar. Matei trebuie să se fi gândit că cititorii vor concluziona ceea ce este evident. Dacă el ar fi dorit ca Cristos să fie văzut ca piatra, de ce nu a spus aşa? De ce să îl fi lăsat pe Paul să clarifice textul? Aceasta dacă 1Corinteni a fost scrisă după Evanghelia lui Matei. Dacă a fost scrisă înainte, atunci nu poate fi vorba de o clarificare. Explicaţia, desigur, este că Matei ştia foarte bine ce spune propoziţia cu pricina. Simon, cât de slab a fost el, a fost cel ales să devină piatra şi astfel prima verigă în lanţul papalităţii.


LumeaCatholica

Post a Comment