Baconski in DilemaVeche: Bătălia pentru aer curat ( lupta pentru pace, tovarasi)

Comentariul meu:
Cum inteleg intelectualii recenti, care se simt inghesuiti de miscarile haotice ale Omului, sa serveasca libertatea?
Legiferand. Legiferand "să asculţi şi cealaltă parte", legiferand "să te informezi", legiferand "să delimitezi informaţia de opinia personală", legiferand " să păstrezi un ton decent", legiferand " să nu dezinformezi", legiferand " să nu amesteci planurile prin decontextualizări partizane sau generalizări nefondate" dar mai ales legiferand etcetera. Cand cineva vrea sa legifereze etcetera mie mi se face inima cat un purice. Caci eu, ca om, sunt un cumul de etcetera, sunt un complex de nimicuri ( de care putini oameni sunt interesati caci putini ma iubesc).
Apoi spune ca "nici un om întreg la minte nu mai poate accepta diversiunile, minciunile şi noroiul care ni se pompează în prezent". Diversiunea, minciuna, imaginarul modern sunt, crestineste vorbind, lucrarile celuirau. Cum doreste Baconski sa le reduca?! Prin reguli.
Adica, "Nu se mai poate satano, trebuie sa stabilim ceva reguli de convietuire".
Crede teologul rafinat ca se poate lupta cu printulintunericului adoptand reguli, norme, legi?!
Iar cand aud nu putem tolera asa ceva chiar ca mi se face rau. Intrebarile mi se ivesc imediat in minte: cine, nu putem?!( care sunt cei care nu putem). Este vreo asociatie cu circuit inchis care nu poate? Cum intru si eu in aceasta asociatie de neputinciosi? Interesant e ca cei care nu putem tolera sunt aceiasi care cer toleranta maxima in societate. Asta este cumva dementza sau sunt eu inferior intelectual.
Spunea un baiat, pe care-l apreciez destul de mult, ca toleranta este semnul puterii tale, adica esti tolerant daca esti puternic (vezi pe Iisus Hristos si pe Sfintii Lui). Daca esti slab esti in-tolerant ( pentru ca nu te simti atat de puternic incat sa lasi si pe aproape sa fie langa tine, cu toate slabiciunile lui). Traduc: degeaba ni se cere toleranta daca noi nu suntem puternici. Toleranta ceruta este o frica de singuratate care a prins gura si vorbeste. Frica.


Batalia pentru aer curat in DilemaVeche

Cu un fapt putem fi de acord, indiferent pe cine votăm, unde lucrăm, ce publicaţii citim sau ce canale urmărim: presa din România a luat-o la vale, desfigurînd zilnic forma naturală a dezbaterii democratice de tip european. Motivele se cunosc, patologiile sînt evidente, aşa încît nu de o nouă analiză e vorba acum, cît despre ce putem face pentru ca această derivă să fie oprită. Avem, în calitate de cetăţeni lucizi şi sătui de înjosirea unanimă, o singură cale de regăsire a civilităţii: presiunea asupra factorului politic pentru adoptarea unei legislaţii care să reglementeze mai strict normele aplicate în sfera mass-media. În toate statele membre ale UE o asemenea legislaţie există. E corectată continuu. Şi constituie un aliat legal de primă importanţă pentru convieţuirea civilizată a multor milioane de cetăţeni.

Primul pas către adoptarea în Parlamentul României a unei asemenea legislaţii e documentaţia comparativă: ce texte de lege sancţionează în statele membre derapajul verbal, calomnia, insulta în direct, violarea vieţii private, campania demolatoare etc.? Chiar dacă sîntem mai puţin dezvoltaţi economic decît statele fondatoare, regulile vieţii democratice sînt aceleaşi, cel puţin pînă la momentul ipotetic în care hotărîm retragerea noastră din UE şi NATO. Ar fi deci util să cunoaştem mecanismele prin care ceilalţi europeni îşi asigură salubritatea publică. Prin ce instrumente garantează ei drepturile unora fără să încalce drepturile celorlalţi? Cum poate fi trasată frontiera dintre libertatea presei şi protejarea persoanelor sau a comunităţilor? E clar că societatea românească a (re)inventat sistemul democratic fără să fi răspuns la asemenea întrebări elementare. Nu mai putem amîna răspunsul. Altfel, tirania arbitrariului şi a intoxicării media va deveni imparabilă. Altfel, generaţia aflată acum în formare va fi compusă din pseudo-cetăţeni agresivi, incompetenţi sau demotivaţi.

Ştiu că autorii şi profitorii stării de fapt o fac pe lupii moralişti. Ei susţin că situaţia la care s-a ajuns e normală şi că orice tentativă de a îndrepta lucrurile echivalează cu un atentat la sacra libertate a presei „pentru care s-a murit în Decembrie ’89“ etc. E aici un sofism toxic, o jignire la adresa inteligenţei, un nor de praf în ochi. În realitate, s-a mers mult prea departe cu batjocura, comanda asasină, mercenariatul, racketul şi şantajul mediatic. Dacă legislaţia domeniului nu include sancţiuni ferme, aceste raiduri mafiote în mijlocul forumului vor copleşi cu dejecţii ansamblul vieţii publice. Nu putem tolera aşa ceva şi oricui îi pasă de viitorul României ar trebui să acţioneze civic, prin ong-uri, prin petiţii către parlamentari şi miniştri, prin Biserici sau prin viu grai, oricînd, oriunde, pînă cînd prinde chip o mişcare eficientă de lobby dedicat acestei cauze.

Nimeni nu-şi doreşte o presă „oficială“, aservită unui partid sau cuiva anume. O presă a consensului prefabricat, impus şi setat pe absenţa criticilor, flux de „veşti bune“ sau subiecte anodine, menite să mascheze problemele efective ale României contemporane. Dar nici un om întreg la minte nu mai poate accepta diversiunile, minciunile şi noroiul care ni se pompează în prezent. Oricine înjură cît pofteşte sau pentru cît e plătit, oricînd. În loc de informaţii, primim îndemnuri la linşaj public. Există în UE reguli clare: să asculţi şi cealaltă parte, să te informezi din cel puţin două surse independente, să delimitezi informaţia de opinia personală, să păstrezi un ton decent, să nu dezinformezi, să nu amesteci planurile prin decontextualizări partizane sau generalizări nefondate etc. Coduri deontologice şi declaraţii ipocrite avem cu nemiluita. Nu vrem decît ca respectivele reguli să fie protejate printr-o lege aplicată constant şi echilibrat, oricărui actor media. Simplu spus, e o miză pe care o putem atinge dacă ne scuturăm de sentimentul paralizant al fatalităţii şi ne concertăm acţiunile civice, pînă mai e timp. Bătălia pentru aer curat nu se cîştigă prin telecomandă.