Blog Archive

cauta in blog

July 5, 2009

Barbatii duhovnicesti -articol din Russkaya Jizn' ( traducere, adaptare şi note de vladimir bulat)

Dupa ce cititi intrebati-va in ce categorie va gasiti. Merita!


""Săptămânile trecute răsfoiam pe internet presa intelectuală din Rusia, şi am fost atras de un incitant articol din Russkaya Jizn' (Viata rusa); se spune despre această revistă bisăptămânală că ar fi (sau cel puţin se doreşte a fi)echivalentul publicaţiei americane The New Yorker. O revistă cu texte serioase, problematizante, cu numere tematice, cu literatură de foarte bună calitate. Un număr din Russkaya Jizn' a luat in colimator tema bărbatului. Printre multele şi diversele eseuri şi texte subsumate subiectului, m'am oprit asupra celui care încearcă o clasificare, câtuşi de puţin exhaustivă, a bărbatului în biserică. Autorul, Dmitry Danilov, porneşte de la premiza că prezenţa bărbatului în biserica rusă este infinit mai puţin numeroasă decât a femeilor, şi că prezenţa lor în Casa Domnului se cere analizată şi desluşită sub forma unei clasificări din care se exclud oamenii de stat (enoriaşii VIP, cum îi numeşte autorul), precum şi cei nimeriţi din întâmplare în locaşele sfinte. Am purces la o tălmăcire a textului, omiţând pe alocuri frazele excesive şi repetitive.

A. Gospodarul vânjos
O caracterizare, fireşte, convenţională. E vorba de un bărbat care stă ferm pe picioarele sale, avut, dar nu neapărat bogat. Se ocupă, de regulă, cu ceva "afaceri", activităţi economice, e proprietarul unei firme de mici dimensiuni sau medii. E un bărbat tarat în multe, descurcăreţ, care le ştie cam pe toate. Are o clientelă formată, şi o reputaţie neclintită; iar profitul său e stabil şi ferm. E vorba de oameni care sunt mereu convinşi că dreptatea e de partea lor, şi că însăşi viaţa lor e cea dreaptă. Probabil că asta le oferă un confort sufletesc maxim - să te simţi prosper şi social, şi moral, şi duhovniceşte. Şi-ar putea spune şi aşa: "Noi suntem sarea pământului. Noi suntem modelul vieţii. Ţara se ţine pe alde noi". Prosperitatea asta ar putea fi înţeleasă şi confirmată prin prisma propriei echităţi.
De regulă, ei sunt capii unor familii bine sudate, cu obiceiuri şi elemente patriarhale. La slujbă se vine cu întregul clan, cu nevestele şi copiii. Ei participă activ la viaţa parohială, ajută biserica cu bani, iar această constribuţie e cel mai adesea substanţială. Reprezentanţii clerului îi cunosc bine, şi se comportă faţă de aceştia cu respect afişat. Aceşti "gospodari vânjoşi" au o stimă nemărginită faţă de slujitori, fără nicio notă critică.
În subtilităţi de natură liturgică, dogmatică, ascetică sau a dreptului canonic preferă să nu se adâncească, iar literatura pravoslavnică nu e pentru ei; e prea complicată şi inutilă. Practica lor duhovnicească e foarte sărăcăcioasă. Rugăciunile de dimineaţă şi seară, cele dinaintea mesei şi de după, mersul regulat la biserică, uneori - pelerinaje, sunt suficiente pentru ei. În mediul lor e suficient să se împărtăşească de patru ori pe an, la fiecare post, mai rar - în fiecare lună. "Doar nu suntem monahi!" Starea asta de spirit e întreţinută adesea şi de preoţi. Argumentul "noi nu suntem monahi" este foarte important pentru categoria analizată. Forma vieţii bisericeşti care s-a încetăţenit până acum în biserica noastră - e singura dreaptă şi posibilă. Conservatorism total.
La vedere aceşti domni sunt impunători, sunt întemeiaţi şi au conştiinţa propriei importanţe. Sunt îmbrăcaţi solid pentru slujbe, adesea la costum şi cu cravată. Foarte rar îşi lasă barbă şi niciodată păr lung (acestea sunt atributele altor categorii, despre care vom vorbi mai la vale). Risc să formulez presupunerea că pentru astfel de mireni religia în sine nu e interesantă cam deloc. Aceasta e privită ca un mijloc de autolegitimare morală, ca şi un liant pentru întemeierea societăţii. "Trebuie să trăim corect".

B. Intelighentul
Despre fenomenul intelighenţiei ruse în biserică s-au exprimat foarte mulţi. M-aş îndoi să pot aduce ceva nou la acest tipaj uman. Dar nu se poate să nu-l pomenesc în această clasificare. Tarele de căpătâi al intelighentului bisericesc - curiozitatea minţii, şi asta chiar independent de realele capacităţi ale acesteia. Criticismul total faţă de învăţătura bisericii, şi faţă de oamenii ei este echivalentul desăvârşit necritic faţă de propriile judecăţi, emise cu orice ocaziune. Acest neastâmpăr al minţii obligă intelighentul să cetească neîncetat, înclusiv literatură de specialitate. Ceea ce, în esenţă, este lăudabil. Deşi, adesea, astfel de lecturi sunt stihiinice, în afara oricărui sistem. Trage cele mai bizare concluzii din textele Sf. Theodor Studitul, a Hrisostomului, a lui Antonie de Suroj. Pledează ca slujba trebuie să se ţină fie doar în rusa contemporană, fie în greceşte, unde să se cânte doar psaltică. Spovedania nu e obligatorie, iar dacă se poate, împărtăşania să fie cât mai deasa.
Credinţa lui e mişcătoare şi vulnerabilă. Îl poate dezamăgi profund Ortodoxia ciocnindu-se de micile păcate ale clerului, sau în urma unor mărunte neplăceri ale vieţii comunitare.
Faţă de preoţime e mobilizat pe poziţii critice. Îi place să-i judece pentru indiferenţa faţă de mireni, pentru sibaritism, pentru iubirea de arginţi, pentru puţina şcoală. În general, îi e pe plac să judece. E predispus ecumenismului, într-o formă sau alta, îi repugnă să audă când cineva e numit drept eretic. Discută cu pasiune despre "căile multiple spre Dumnezeu", "despre ramurile numeroase ale Bisericii" ş.a.m.d. Catolicii sunt în graţiile sale. De regulă, nu din cauza învăţăturii Bisericii Catolice, că asta ar fi cea dreaptă. Motivaţia e de ordin pur psihologic, sau estetic. "Sunt nişte oameni culţi, plăcuţi, inteligenţi", "la ei totul e frumos", "termenii latini sunt admirabili", "respectul faţă de demnitatea umană la ei e desăvârşit"..."Arhitectura catedralelor gotice este minunată"..."Papa - este o personalitate eminentă"...
Pe protestanţi însă, îi urăşte - pentru simplitatea, directeţea şi lipsă lor de ingeniozitate.
E foarte pozitiv în raport cu iudaismul. "Avem rădăcini comune", "evreii - sunt poporul ales", "un om de cultură nu se poate comporta necuviincios faţă de evrei, faţă de străvechea lor religie"...Dacă cineva afirmă că iudaismul în formele sale actuale este o religie a respingerii lui Dumnezeu, antihristică, intelighentul ortodox se înfurie şi mânios gesticulează din mâini.
Ascetismul intelighentului, ca şi lecturile, înclină spre nesistematic, salturi, cu ascensiuni şi căderi. Perioadele de efort neprecupeţit pentru rugăciune şi post se preschimbă prin altele, în care viaţa de rugăciune este abandonată pentru un timp impobabil. Impunându-şi greul unui ascetism peste măsură, se poate tulbura psihic, raţiunea se deteriorează (procesul este descris de-o manieră genială de către Andrei Monastyrsky în textul său Şoseaua Kaşirkoe*). Deşi, acest pericol îl poate paşte pe oricine, nu doar pe intelighenţi.
(...)
Îndeptăţirea de sine este "virtutea" oricărui "tip bisericesc", şi a oamenilor în general. Însă intelighentul religios are o virtuozitate sporită în a jongla cu termenii spre a-şi justifica atât propriul mod de existenţă, cât şi carenţele caracterului său. Aspiraţia de a face lucruri bune şi a te pune'n slujba unor scopuri sociale te absolvă de grija pentru asceză şi rugăciune. Iar atunci când neglijezi ajutorul pentru aproapele, din nedorinţă sau neputinţă - invoci iubirea pentru Dumnezeu, mai presus decât dragostea pentru oameni. Patima beţiei o motivează prin citate clare: "Şi Mântuitorul a băut vin", "vinul veseleşte inima omului". Îşi găseşte îndreptăţire pentru orice abatere şi viciu.
"Sunt păcătos", "am greşit", "nu am dreptate", "nu ştiu" - sunt formule destul de rar întâlnite în vocabularul intelighentului religios.
Sosirea anticristului va fi întâmpinată de acest intelighent religios cu exclamaţii entiziaste.

C. Zelosul
L-am numit astfel pentru a concentra la maximum definiţia. Dar mai exact ar fi - râvnitor mai mai mult decât îl ajută raţiunea.
În opinia mea este tipul cel mai dezagreabil.
Privirea-i arde ca o flacără dementă, morbidă. Aspectul său exterior e neîngrijit, uneori - anecdotic. Are probleme infricoşătoare cu psihicul, şi e incapabil de o comunicare normală. Cum dealtfel, şi - pentru o muncă în folosul comunităţii. Îşi începe viaţa religioasă, de regulă, în vederea întremării sănătăţii. Manifestă un interes sincer faţă de credinţă, tinde să devină un bun creştin, să slujească Domnului, să-şi depăşească patimile, atât de caracteristice naturii umane. Omul se roagă îndelung, citeşte sistematic, e permanent în biserică. Încântarea neofitului, entiziasm deplin.
Dar mai apoi toate se prăbuşesc în hău. Se întâmplă din cauza lipsei unei virtuţi esenţiale a creştinului, dreapta-socotinţă**, şi din nedorinţa de a o educa. Omul tinde spre Dumnezeu, "spre bine şi lumină", doar că înţelege anapoda calea.
Înţelege greşit porunca: "nu iubiţi această lume, şi tot ce este în ea", derută care-l aduce către o ură instinctivă faţă de tot ce e lumesc, dar cel mai rău - faţă de sine în această lume. Abandonează serviciul (dacă-l avea), studiile. Desocializare treptată, completă.
Înţelege greşit necesitatea căinţei. În locul căinţei fireşti, cu efortul necesar de a lucra cu sinele, spre o "înnoire a minţii" şi a vieţii întregi spre împlinirea idealului vieţii creştine, în interiorul acestui om creşte sentimentul sălbatic al culpei. "Sunt un vierme, sunt mai rău decât toţi, sunt un rob bun de nimic" - gânduri ce sunt bune în esenţă, măcar şi pentru faptul că descriu o situaţie reală. Grav este faptul că zelosul nostru nu vede nicio ieşire din această situaţie, şi mai rău decât atât, nici nu încearcă s-o caute. "Da, sunt un vierme, vierme, vierme, şi astfel va fi mereu, şi nu pot face nimic să nu fie aşa". O fundătură. Un iad psihologic.
Înţelege greşit necesitatea ascultării. În locul ascultării faţă de Dumnezeu, Biserică şi învăţăturile ei, o supunere oarbă, iraţională, faţă de diverşi cârmaci, reali sau imaginari (preoţi, stareţi etc.). Pe acest teren cresc roadele bogate ale masohismului. Zelosul exultă când este umilit, iar reproşurile venite din partea acestor cârmaci sunt primite cu o "încântare recunoscătoare". Îi place să asculte şi el însuşi să povestească istorioare în care cineva "smereşte" pe altcineva. Cu precădere, poveşti cu "stareţi".
În general, îi place tot ce are legătură cu stareţii şi fenomenul stareţiei***, caută cu încrâncenare o călăuză spirituală, e gata să-şi înredinţeze viaţa duhovnicească oricui, important acesta să-şi zică "stareţ", sau cineva căruia i se spune astfel -- de către alţii, aidoma zelosului nostru.
Se ştie, că acolo unde masohismul e în exces, şi sadismul prisoseşte. Jalea se aşterne peste acela căruia zelosul trebuie să-i decidă soarta.Plus de asta, are multiple fobii. Urăşte crâncen, cu sârg: pe atei, pe eretici, pe ecumenişti, pe comunişti...Dar nu urăşte ideile lor, ci anume pe purtătorii acestora (ideile sunt în acest caz pe planul secund). În linii mari, urăşte pe toţi, incuzându-se şi pe sine. Respectă doar cârmacii, şi cu precădere pe cei care ştiu a "smeri" cât mai vârtos
Este un împătimit, până la fanatism, al pelerinajelor. Este absolut încrezător de faptul că neglijând slalomul de la o mănăstire la alta nu există mântuire. "N-am fost de trei luni la mănăstirea Optina, mă sufoc".
Este copleşit de monahism. Nu de ideea monahismului (acest tip este incapabil de a înţelege monahismul autentic), ci mai degrabă de subcultura monahală. Îi sunt mai ales dragi superstiţiile care bântuie prin mediile monahale, "predaniile stareţilor", pe care acesta le cinsteşte ca pe suprema înţelepciune.
Este împotriva codurilor de bare, a noilor paşapoarte, a cardurilor bancare, a oricăror date personalizate.
Nu va spune niciodată un "mulţumesc", ci doar "Doamne ajută", nicând nu va pronunţa "cu plăcere", doar - "întru slava lui Dumnezeu"...
Obligatoriu poartă barbă, cel mai adesea - încîlcită şi neîngrijită. Foarte des îşi lasă păr rung, slinos, adunat într-o codiţă la spate.
Astfel de oameni ajung destul de des nişte banali descreieraţi.

D. Creştinul ortodox autentic
Strict vorbind, creştinul ortodox autentic se regăseşte în nume ca: Serghie de Radonej, Nil Sorskii, Serafim de Sarov, Ioan Gura-de-Aur, Apostolul Pavel. Dar dacă e să coborâm niţel ştacheta, şi să privim lucrurile, oarecum dinspre "firul ierbii", de pe poziţii socio-psihologice, atunci creştinul ortodox autentic, cel puţin aşa cum îl percep eu, trebuie să întrunească calităţile tuturor acelor tipuri deja descrise, şi să-i lipsească părţile lor negative. Sau, la rigoare, să tindă să-şi agonisească pe cele dintâi, în schimbul viciilor.
Judecata sănătoasă, echilibrat conservatoare, un individ adaptat social -- calităţi ale gospodarului vânjos.
Tendinţa spre cunoaştere, pasiunea lecturii -- precum sunt caracteristice intelighentului. Doar fără tendinţa mereu gata de a judeca toate pe lumea aceasta, fără fantezii dubioase, fără dezechilibrul emoţional şi indisciplina intelectual-ascetică.
Sincer în credinţa sa, "fierbinte", şi străin de indiferenţă, precum zelosul. Dar trebuie evitate tendinţele sado-maso, fără superstiţii, şi fără acea nebunie de care viaţa zelosului-râvnitor-peste-măsura firii e plină.

Astfel de oameni există, i-am întâlnit chiar eu. Atât doar că, aşa mi se pare, sunt foarte puţini.
-----------------------------------------
* Text inexistent în nicio altă limbă decât rusă, în care a fost scris, în jurul anului 1980. Cunoscându-l personal, la Moscova, pe autor, acest guru al conceptualismului moscovit, am şi înţeles de ce acea "cultură subterană" va rămâne iremediabil circumscrisă acelui context concret - fără a putea deveni un bun spiritual al restului lumii. Şoseaua Kaşirkoe este descrierea unor fenomene mintale deşirate, fracţionate, atipice...în care cogniţia e literaturizată şi ridiculizată deopotrivă. Există din câte ştiu un text tipărit, apărut la editura moscovită AdMarginem, şi mai există un text "secret", "definitiv" aflat la autor, şi după care s'ar face orice traduceri, în caz că acestea ar fi cu putinţă...-- nota mea, v.b.
** "Darul deosebirii", sintagmă care foarte fi potrivită în acest context --nota mea, v.b.
*** în ruseşte: Starcestvo -- nota mea, v.b.""


SURSA
Traducere, adaptare şi note de vladimir bulat

Post a Comment