Blog Archive

cauta in blog

December 22, 2008

Traian Ungureanu si politica momentului

Tru se adapteaza usor la schimbarile paradigmei politice. E normal. Este un intelectual, lucreaza cu idei iar ideile sunt undeva departe de viata reala. A trecut fara sa clipeasca in noua era a CONDUCERII societatii. Nu-l deranjeaza ca avem doua guverne intr-unul singur. Nu-l deranjeaza ca Romania este condusa schizofrenic. Conteaza ca este condusa. Dr. Jekyll and Mr. Hyde s-a instalat in Palatul Victoria si nimeni nu este oripilat. Cand 61% dintre romanii cu drept de vot ignora lucid si responsabil actul electoral trebuie sa te intrebi ce se intampla cu cei pe care ii simpatizezi. Cine sunt acestia?! Ce vor?! Cu ce drept isi aroga pozitia de salvatori?! Da, sunt alesi, conduc, fac cartile. Dar decenta ar trebui sa le tempereze iluzia cum ca ar fi DE DREPT legitimii conducatori ai acestei tari.
Trecand la sustinatori, si TRU ( si multi, multi altii) ar trebui sa faca o cura de bun-simt si de decenta si sa se retraga (interior nu public, caci afacerile trebuiesc administrate) in camaruta inimii si sa se curete de noroi.
Cine este Dr. Frankenstein? Oricine isi poate da seama singur. Ce doreste Dr. Frankenstein?! Sa recitim cartea si sa ne amintim ce l-a manat pe acesta sa creeze un monstru. Dorinta de bine, de mai bine, de apreciere. In fata cui doresc acesti doktori sa se vadeasca vii?! Nu cred ca in fata oamenilor caci "oamenii" si-au spus cuvantul: 61% ignora.
"Etica responsibilitatii" a luat-o razna. Nu cred ca Max Weber ar fi acceptat ca "Verantwortungsethik - etica responsabilitatii" sa justifice o asa mizerie.Cei ce se vor responsabili au avut momentul in care puteau face aceasta. In 18 ani a existat "Piata Universitatii", "Punctul 8 de la Timisoara", "Marea sustinere internationala in a face justitie", etc.
Nu cred ca toti 61% sunt adeptii unei "Gesinnungsethik - etici a atitudinii" dar cred ca multi traiesc conform unei etici a responsabilitatii reale. Ceea ce in politica (care politica) nu mai exista.
De ce un intelectual cade repede la "dame usoare"?! Sarmanul este singur, neinteles si, comunitar, neprimit la masa. Si pentru asta devine un educator ce tine prelegeri maselor, pe care le crede ignorante, si asteapta ca acestea sa-l viseze ca pe un "guguloi de aur" menit sa fie modelul perfect pentru copilasii lor.
Insa 61% l-au aruncat la gheena si pe TRU si pe Patapievici si pe Liiceanu si pe... Oare trebuie sa le spunem noi ca au devenit niste "baieti de cartier"!? Ca nu au forta CULTURALA?!Ca nu au fost in stare sa iasa din curtea blocului? Ca scrierile lor sunt bune dar nu sunt reale - marxist vorbind, dar asa vor ei sa muncesca, social?!
Si atunci noi ce facem?!
Sa facem ce stim mai bine. CE STIM MAI BINE! Sa tragem de fiare si sa fim atenti sa nu scapam momentul in care vor veni sa ne calce sub talpa.

No comments: