Blog Archive

cauta in blog

December 3, 2008

Sfântul Ioan Crizostom Cateheza Papei Benedict al XVI-lea

Sfântul Ioan Crizostom
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 19 septembrie 2007

Dragi fraţi şi surori,

În acest an sărbătorim al şaisprezecelea centenar de la moartea sfântului Ioan Crizostom (407-2007). Ioan de Antiohia, numit Crizostom, adică "Gură de aur" datorită elocvenţei sale, despre care se poate spune că este încă viu datorită scrierilor sale. Un copist anonim consemna că aceste scrieri "străbat întregul glob pământesc asemeni unor fulgere spintecătoare". Scrierile sale ne permit şi nouă, asemeni credincioşilor din timpul său, care au fost privaţi în mod repetat de prezenţa lui datorită exilurilor sale, să trăim prin cărţile sale, în ciuda absenţei lui. Este tocmai ceea ce el însuşi propunea din exil într-o scrisoare de-a sa (cfr A Olimpiade, Lettera 8,45).

Născut în jurul anului 349 la Antiohia Siriei (astăzi Antalya, în sudul Turciei), şi-a înfăptuit slujirea preoţească pentru aproximativ unsprezece ani, până în 397, când, numit Episcop de Constantinopol, şi-a exercitat, în capitala Imperiului, slujirea episcopală înaintea a doua exiluri, urmate la scurtă vreme unul de celălalt, între 403 şi 407. Astăzi ne limităm să vorbim doar despre anii antiohieni ai sfântului Ioan Crizostom.

Orfan de tată la o vârstă fragedă, a trăit cu mama, Antusa, care i-a transmis o rafinată sensibilitate umană şi o credinţă creştină profundă. După ce a terminat studiile primare şi pe cele superioare, încoronate de cursuri de filozofie şi retorică, a avut ca şi maestru pe Liban, un păgân, cel mai celebru retor al vremii. La şcoala sa, Ioan a devenit cel mai mare orator al antichităţii greci târzii. Botezat în anul 368 şi instruit la viaţa ecleziastică de către episcopul Meleţiu, a fost instituit lector de acesta în anul 371. Acest moment a marcat intrarea oficială a sfântului Ioan Crizostom în cursus-ul ecleziastic. A frecventat, din 367 până în 372, Asceteriul, un fel de seminar din Antiohia, împreună cu un grup de tineri, dintre care unii au devenit Episcopi, sub călăuzirea renumitului exeget Diodor din Tars, care l-a îndrumat pe Ioan în exegeza istorico-literară, specifică tradiţiei antiohiene.

S-a retras apoi pentru o perioadă de patru ani printre eremiţii aflaţi pe apropiatul munte Silpio. A continuat acea izolare timp de încă doi ani, trăiţi în singurătate într-o grotă sub călăuzirea unui "bătrân". În acea perioadă s-a dedicat total meditării "legilor lui Cristos", Evangheliilor şi mai ales Scrisorilor lui Paul. Îmbolnăvindu-se, a ajuns în imposibilitatea de a se vindeca singur, şi a trebuit din această cauză să se reîntoarcă în comunitatea creştină din Antiohia (cfr Palladio, Vita 5). Domnul - explică biograful - a intervenit prin acea infirmitate în momentul potrivit pentru a-i îngădui lui Ioan să-şi urmeze adevărata vocaţie. De fapt va scrie el însuşi că, pus să aleagă între frământările conducerii Bisericii şi liniştea vieţii monastice, ar fi preferat de mii de ori mai mult slujirea pastorală (cfr Despre preoţie, 6,7): tocmai la aceasta se simţea chemat Ioan Crizostom. Aici se realizează cotitura definitivă a istoriei sale vocaţionale: păstor de suflete pe deplin! Intimitatea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, cultivată în timpul anilor de sihăstrie, a maturizat în el urgenţa irezistibilă de a predica Evanghelia, de a da altora ceea ce el primise în anii de meditaţie. Idealul misionar l-a lansat, cu suflet înflăcărat, în grija pastorală.

Între 378 şi 379 se reîntoarce în oraş. Hirotonit diacon în 381 şi preot în 386, devine renumit predicator în bisericile oraşului său. Ţine omilii împotriva arianilor, urmate de cele comemorative ale martirilor antiohieni şi de cele dedicate altor festivităţi liturgice principale: este vorba de o mare învăţătură a credinţei în Cristos, expusă totodată şi în lumina Sfinţilor săi. Anul 387 a fost "anul eroic" al lui Ioan, cel al aşa-numitei "revolte a statuilor". Poporul a dărâmat statuile imperiale în semn de protest faţă de creşterea taxelor. După cum se vede unele lucruri de-a lungul istoriei nu se schimbă! În acele zile ale Postului Mare, încărcate de nelinişte datorită iminentelor pedepse ordonate de împărat, el a ţinut 22 de vibrante Omilii despre statui, încheiate cu penitenţă şi convertire. A urmat perioada liniştitei slujiri pastorale (387-397).

Ioan Crizostom se situează între Sfinţii Părinţi cei mai rodnici: de la el ne-au rămas 17 tratate, mai mult de 700 de omilii autentice, comentarii la scrierile lui Matei şi Paul (Scrisorile către Romani, Corinteni, Efeseni şi Evrei) şi 241 de scrisori. Nu a fost un teolog speculativ. Ne-a transmis, însă, doctrina tradiţională şi sigură a Bisericii într-o perioadă marcată de controverse teologice provocate mai ales de arianism, adică de negarea divinităţii lui Cristos. Este aşadar un martor demn de luat în seamă al dezvoltării dogmatice înfăptuită de Biserică în secolele al IV-lea şi al V-lea. Teologia sa este una de tip pastoral, în care este constantă preocuparea pentru coerenţa dintre gândul exprimat prin cuvânt şi concretizat în viaţă. Acesta este, în mod particular, firul comun al splendidelor cateheze, prin care îi pregătea pe catecumeni să primească Botezul. Cu puţin timp înainte de moarte a scris că valoarea omului stă în "cunoaşterea precisă a adevăratei învăţături şi în corectitudinea vieţii" (Scrisoare din exil). Cele două aspecte, cunoaşterea adevărului şi corectitudinea vieţii, merg împreună: cunoaşterea trebuie să se concretizeze în viaţă. Orice intervenţie a sa căuta să dezvolte în credincioşi exercitarea inteligenţei, a adevăratei raţiuni, pentru a înţelege şi a pune în practică exigenţele morale şi spirituale ale credinţei.

Ioan Crizostom caută să sprijine prin scrierile sale dezvoltarea integrală a persoanei, în dimensiunea fizică, intelectuală şi religioasă. Diferitele faze ale creşterii sunt comparate cu tot atâtea mări ale unui imens ocean: "Prima dintre aceste mări este copilăria" (Omilia 81,5 asupra Evangheliei după Matei). Într-adevăr "tocmai în această primă perioadă se manifestă înclinaţiile spre viciu şi virtute". De aceea legea lui Dumnezeu trebuie să fie încă de la început întipărită în suflet "ca pe o placă de ceară" (Omelia 3,1 asupra Evangheliei după Ioan): de fapt aceasta este vârsta cea mai importantă. Trebuie să ţinem mereu minte că este de o importanţă fundamentală ca în această primă fază a vieţii să fie întipărite în om marile orientări care dau perspectiva corectă existenţei. De aceea Ioan Crizostom recomandă: "Încă de la cea mai fragedă vârstă înarmaţi-i pe copii cu arme spirituale şi învăţaţi-i să-şi însemne fruntea cu mâna" (Omelia 12,7 asupra Primei Scrisori a sfântului Apostol Paul către Corinteni). Vin apoi adolescenţa şi tinereţea: "Copilăriei îi urmează marea adolescenţei, pe care vânturile suflă cu putere..., pentru că în noi creşte... concupiscenţa" (Omilia 81,5 asupra Evangheliei după Matei). Urmează în sfârşit logodna şi căsătoria: "Tinereţii îi urmează vârsta persoanei mature, în care se adaugă datoriile de familie: este timpul de căutare a soţiei" (ibid.). Vorbind despre căsătorie el aminteşte care îi sunt scopurile, îmbogăţindu-le - făcând apel la virtutea cumpătării - cu o deasă ţesătură de raporturi interpersonale. Soţii bine pregătiţi blochează astfel calea divorţului: totul se desfăşoară cu bucurie şi fiii pot fi educaţi la virtute. Iar când se naşte primul copil, acesta este "ca şi o punte; cei trei devin un singur trup, întrucât copilul uneşte cele două părţi" (Omilia 12,5 asupra Scrisorii sfântului Apostol Paul către Closeni) şi cei trei constituie "o familie, o mică Biserică" (Omilia 20,6 asupra Scrisorii sfântului Apostol Paul către Efeseni).

Ioan Crizostom îşi ţinea predicile de obicei în cadrul liturgiei, "locul" în care comunitatea se zideşte prin Cuvânt şi Euharistie. Aici adunarea reunită exprimă unica Biserică (Omilia 8,7 asupra Scrisorii sfântului Apostol Paul către Romani), acelaşi Cuvânt este adresat în orice loc tuturor (Omilia 24,2 asupra Primei Scrisori a sfântului Apostol Paul către Corinteni), şi împărtăşirea euharistică devine semn eficace al unităţii (Omilia 32,7 asupra Evangheliei după Matei). Proiectul său pastoral era inserat în viaţa Bisericii, în care credincioşii laici prin Botez îşi asumă slujirea preoţească, regală şi profetică. Creştinului laic el îi spune: "Şi pe tine Botezul te face rege, preot şi profet" (Omilia 3,5 asupra celei de-A doua Scrisori a sfântului Apostol Paul către Corinteni). De aici reiese datoria fundamentală faţă de misiune, pentru că fiecare într-o oarecare măsură este responsabil de mântuirea celorlalţi: "Acesta este principiul vieţii noastre sociale... să nu ne pese doar de noi!" (Omilia 9,2 asupra cărţii Genezei). Totul se realizează între două realităţi: marea Biserică şi "mica Biserică", familia, aflate într-un raport reciproc.

După cum puteţi observa, dragi fraţi şi surori, această lecţie pe care ne-o oferă Ioan Crizostom privind prezenţa autentic creştină a credincioşilor laici în familie şi în societate, rămâne şi astăzi mai mult decât actuală. Să-l rugăm pe Domnul să ne facă docili faţă de învăţăturile acestui mare Maestru al credinţei.

© Copyright 2007 - Libreria Editrice Vaticana

Post a Comment