Blog Archive

cauta in blog

March 23, 2021

aproapele, bolșevicul și spaima

Aproapele e numai și numai Bunul Samaritean, Hristos. Nu omul. Asta a fost prestidigitația diavolului, a stângii, să deformeze și sa mute accentul de pe Dumnezeu pe om. Mecanismul prin care stânga l.a indicat pe aproapele ca fiind omul este același prin care s.a dat importanță Legii ignorându.se Sinaiul, prezența Domnului. La fel lozinca "dă.i Cezarului ce.i al Cezarului", fără continuarea "și lui Dumnezeu ce.i al lui Dumnezeu". În toate aceste norme de existență este eliminat Dumnezeu, deși de la el sunt. 
Să recitim parabola, acolo e clar cine e aproapele. Noi nu trebuie să cautam aproapele ca să.i facem bine ci SA DEVENIM NOI APROAPELE celuilalt, să devenim Hristos. Iubește.ți aproapele ca pe tine însuți înseamnă, să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta. Nu.L ucide!!! (de aici avem că sinuciderea e uciderea ta, pe cel pe care nu.l iubești, deci pe Dumnezeu).  
Cât despre panica cu lumea întunericului...nimic nou sub soare.  
"... Eu știu că cei mai mulți dintre voi sunt foarte alarmați de întărirea neașteptată a propagandei antireligioase și că sunteți mâhniţi... Nu vă tulburați, nu vă tulburați ! Lucrurile acestea nu au cu ce să vă atingă.

Spuneți-mi, rogu-vă, mai țineți minte cuvintele lui Hristos din Evanghelia după Luca: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția (Luca 12, 32)? Despre mica Sa turmă Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit nu o dată. Mica Lui turmă și-a avut începutul în sfinții Lui apostoli, iar după aceea s-a tot înmulțit... Ateismul a început să se răspândească în toate țările, în primul rând în Franța la începutul veacului al optsprezecelea, dar pretutindeni, în ciuda propagandei din ce în ce mai puternice a ateismului, s-a păstrat mica turmă a lui Hristos și se păstrează până acum. Voi, voi, voi toți, cei ce mă ascultaţi, sunteți această turmă mică.

Și să știți, și să credeți că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă știe și păzește totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: Voi zidi Biserica Mea, și porțile iadului nu o vor birui. Așa că dacă nici porțile iadului nu vor birui Biserica Lui, mica Lui turmă, pentru ce să ne tulburăm, pentru ce să ne facem griji, pentru ce să ne întristăm ?! N-avem de ce, n-avem de ce ! Mica turmă a lui Hristos, adevărata turmă a lui Hristos nu poate fi vătămată de nici o propagandă".  
Sfântul Luca al Crimeei

No comments: