October 21, 2010
Parintele Papacioc despre actele biometrice
Zice Parintele: Eu nu le iau. Si cine-l iubeste pe parintele face in dragostea lui.
October 20, 2010
October 19, 2010
October 18, 2010
Alt aparator al "culturii romane" - Plesu. Cica rezistenta prin cultura
pfuiiiiiiiii
Mai baieti, mai cititi odata articolul lui I.P. Culianu, "Cultura romana?" din volumul Pacat impotriva spiritului. Poate ca de el v-o fi rusine ca vad ca nu mai aveti limita.
October 16, 2010
Din nou despre Herta Muller - Singurătatea Hertei Müller (Simona Sora)
"Între viaţa literară germană, cu dorinţa ei de actualitate tematică autohtonă, şi viaţa literară românească ce o asimileză cu noduri în gît şi doar după un Nobel „al nostru“, Herta Müller este mai singură ca niciodată."
October 15, 2010
October 14, 2010
October 13, 2010
Un nou dosar Herta Muller
Nu stiu ce mi s-a nazarit pe femeia asta. Insa modul viclean si slugarnic in care e tratata, pornind de la admiratie (sincera) pana la scrasnete de dinti (care nu se aud dar se cunosc), imi ridica parul pe ceafa. La propriu. O ceata de catelusi, care mai de care mai dusi la cosmetician, se bucura cum ca, in sfarsit, fac si ei ceva important. Adica faceau ei literatura in Romania dar acum aceasta literatura chiar e recunoscuta si unde, la Stockholm in Suedia cum intri putin mai sus pe dreapta.
Acum sa te tii frate. Ce faceau astia pana acum cultura dar sa-i vezi de-acum incolo.
Seamana cu ce faceam noi prin 90. Jucam noi fotbal, chiar binisor. Dar cand batea Romania pe Argentina, pe Columbia sau prin 86 pe Italia cand ieseam la fotbal parca eram mai tari ca deunazi. Rupeam portile cu noi fente, nu invatate ci, scoase din unghere pitite unde le tineam ascunse din timiditate. Si era minunat.
Uite ca am pornit cu manie si am terminat frumos. O fi bine o fi rau?! Nu e rau dar e totusi, jenant.
Mircea VASILESCU - Un profil autentic - argument -
Limba celor care nu scriu şi "tîmpita de patrie"
"Aş fi preferat să nu scriu niciodată nici un cuvînt"
"Scriu pentru că nu pricep"
"Mai întîi se cîntă imnul, tovarăşa..."
Presa despre Herta Müller
Acum sa te tii frate. Ce faceau astia pana acum cultura dar sa-i vezi de-acum incolo.
Seamana cu ce faceam noi prin 90. Jucam noi fotbal, chiar binisor. Dar cand batea Romania pe Argentina, pe Columbia sau prin 86 pe Italia cand ieseam la fotbal parca eram mai tari ca deunazi. Rupeam portile cu noi fente, nu invatate ci, scoase din unghere pitite unde le tineam ascunse din timiditate. Si era minunat.
Uite ca am pornit cu manie si am terminat frumos. O fi bine o fi rau?! Nu e rau dar e totusi, jenant.
Mircea VASILESCU - Un profil autentic - argument -
Limba celor care nu scriu şi "tîmpita de patrie"
"Aş fi preferat să nu scriu niciodată nici un cuvînt"
"Scriu pentru că nu pricep"
"Mai întîi se cîntă imnul, tovarăşa..."
Presa despre Herta Müller
October 12, 2010
October 11, 2010
Scarba maxima - sau cum se apara cultura romana (aia care ba e, ba nu e ) in fata unor acuze
Mircea Cartarescu in loc sa taca si sa lase sa vorbeasca cartile pe care le-a scris incepe sa se disculpe (aici). Oroare maxima. Stiam ca totul se poate argumenta. Nici macar nu mai e interesant sa vezi cum "cultura romana" se perie singura. Am citit recent in "Pacatul impotriva spiritului" articolul lui Culianu "Cultura romana". Pai, mai domnilor. Despre voi vorbeste. Si vorbeste tare. Tare bine.
Se vorbeste despre cultura romana cum imi spune mie tata (si atatia tati):
pai eu am muncit toata viata!
La care eu raspund: si daca ati muncit toata viata de ce arata tara in halul asta?
raspunsul lui: din cauza unora ca tine.
Cam asa.
Noi am facut cultura MARE.
Intreb eu: daca ati facut cultura MARE de ce suntem atat de tampiti cu totii?
Raspunsul lor: din cauza unora ca tine.
Se vorbeste despre cultura romana cum imi spune mie tata (si atatia tati):
pai eu am muncit toata viata!
La care eu raspund: si daca ati muncit toata viata de ce arata tara in halul asta?
raspunsul lui: din cauza unora ca tine.
Cam asa.
Noi am facut cultura MARE.
Intreb eu: daca ati facut cultura MARE de ce suntem atat de tampiti cu totii?
Raspunsul lor: din cauza unora ca tine.
October 8, 2010
Stalin nu a putut. Noi putem - de Adrian Cioroianu
"...Azi, pensia medie a foştilor ofiţeri ai Securităţii este în jur de 900 de euro. Pensia medie a celor cîtorva mii de foşti deţinuţi încă în viaţă este de 540 lei.. Stalin n-a reuşit să-i lichideze pe toţi încăpăţînaţii ăştia, dar o va face nepăsarea noastră...
Articolul, aici
Articolul, aici
October 7, 2010
intelectualitatea romana(?)
urmarind evenimentele ce au avut-o in centru pe Herta Mueller nu pot trage decat concluzia ca suntem pierduti definitiv. felul in care este aparata, nu viata in comunism ci, "onoarea" este halucinant. coborarea lui Liiceanu la nivelul argumentatiei de tip eficient-statistic este dezamagitoare. stiu ca orice se poate argumenta. si mai stiu si ca ramane pe moment doar argumentul pasional in timp ce in real ramane doar argumentul vital.
Da, domnilor intelectuali, ati fost minunati! Si asta se vede si acum. Sunteti minunati in continuare. Insa nu pot crede ca de la nivelul intelepciunii dumneavoastra nu intuiti mizeria care va topeste. Nimeni nu va cere sa va retrageti in catune. Insa ce va pot cere eu este sa va schimbati numele/ denumirea/ apelativele.
Nu e insa grav ce se intampla, e normal intr-un fel.
Da, domnilor intelectuali, ati fost minunati! Si asta se vede si acum. Sunteti minunati in continuare. Insa nu pot crede ca de la nivelul intelepciunii dumneavoastra nu intuiti mizeria care va topeste. Nimeni nu va cere sa va retrageti in catune. Insa ce va pot cere eu este sa va schimbati numele/ denumirea/ apelativele.
Nu e insa grav ce se intampla, e normal intr-un fel.
October 6, 2010
Papa către episcopii brazilieni: Biserica nu este în competiţie cu alte experienţe religioase, singura îndatorire este vestirea Evangheliei
Faceţi ca fiecare botezat să redescopere responsabilitatea de vestitor al Evangheliei, mai degrabă decât să vă limitaţi la studierea unor noi metode pentru a face „atrăgător” mesajul lui Cristos. Este ideea de bază cu care Benedict al XVI-lea şi-a luat rămas bun luni dimineaţă de la grupul de episcopi brazilieni din Regiunile Norte 1 şi Noroeste, primiţi în Vatican cu ocazia vizitei lor periodice ad Limina Apostolorum.
O privire acută asupra problematicilor mai actuale ale evanghelizării, de altfel intensificată în inima Amazoniei, unde responsabilitatea pentru răspândirea cuvântului lui Cristos priveşte o arie de 2 milioane de Km2. În orice caz, a observat Benedict al XVI-lea, chiar dacă „oamenii pot fi mântuiţi prin alte căi, graţie milostivirii lui Dumnezeu”, nu este posibil de imaginat că ne putem mântui „dacă din neglijenţă, frică, ruşine sau pentru a urma idei false” împiedic vestirea Evangheliei:
• “Por vezes deparamos com esta objeção...” Uneori întâlnim această obiecţie: a impune un adevăr, chiar dacă este adevărul Evangheliei, a impune o cale, chiar dacă este o cale de mântuire, nu poate fi decât o violenţă împotriva libertăţii religioase. Îmi place să transcriu răspunsul pertinent şi instructiv, pe care l-a dat papa Paul al VI-lea: ’Ar fi desigur o greşeală a impune ceva conştiinţei fraţilor noştri. Dar a propune acestei conştiinţe adevărul evanghelic şi mântuirea în Iisus Cristos cu deplină claritate şi respectând în mod absolut liberele opţiuni (…) departe de a fi un atentat împotriva libertăţii religioase, este un omagiu adus acestei libertăţi’.
De altfel, mai observa papa Montini în Exortaţia apostolică „Evangelii nuntiandi” din 1975, „pentru ce doar minciuna şi eroarea, degradarea şi pornografia ar avea dreptul de a fi propuse şi adeseori, din păcate, impuse de propaganda distructivă a mijloacelor de comunicaţie, de toleranţa legilor, de timiditatea celor buni şi temeritatea celor răi? Acest mod respectuos de a propune pe Cristos şi Împărăţia sa, mai mult decât un drept, este o îndatorire a evanghelizatorului”:
• “Conseqüentemente, o chamado à missão...” În consecinţă, chemarea la misiune nu este adresată exclusiv unui grup selectat de membri ai Bisericii, ci un imperativ adresat tuturor celor botezaţi, un element esenţial al vocaţiei lor.
Amintind că „unul din angajamentele fundamentale” ale Conferinţei de la Aparecida din 2007, a fost acela de „a retrezi conştiinţa creştinilor, ucenici şi misionari”, Benedict al XVI-lea a propus ca model de activitate apostolică stilul care a caracterizat activitatea pastorală a Fericitului José de Anchieta, care - a amintit - „nu fără grave pericole” a răspândit Cuvântul lui Dumnezeu între indigeni şi portughezi şi de aceea „la moartea sa a primit apelativul de Apostol al Braziliei”:
• “Esta não pode ser limitada...” Totuşi, provocările contextului actual ar putea duce la o viziune reductivă despre ideea de misiune. Aceasta nu poate fi limitată la o simplă căutare de noi tehnici şi modalităţi pentru a face Biserica mai atrăgătoare şi în măsură să câştige competiţia cu alte grupuri religioase sau ideologii relativiste. Biserica nu lucrează pentru ea însăşi: este în serviciul lui Isus Cristos, există pentru a face în aşa fel încât Vestea cea Bună să fie accesibilă tuturor persoanelor.
Toate acestea, a afirmat Pontiful, „ar trebui să ne facă să reflectăm asupra faptului că slăbirea spiritului misionar nu se datorează atât unor limite sau lipsuri în formele externe ale acţiunii misionare tradiţionale cât uitării că misiunea trebuie să se nutrească dintr-un nucleu mai profund. Acest nucleu este Euharistia”. Şi acest lucru l-a învăţat Fericitul José de Anchieta, a spus în încheiere papa Benedict, care a încredinţat mijlocirii sale obiectivele pastorale ale episcopatului Braziliei, astfel ca, este urarea sa, „numele lui Cristos să fie mereu prezent în inima şi pe buzele fiecărui brazilian”.
radiovaticana
O privire acută asupra problematicilor mai actuale ale evanghelizării, de altfel intensificată în inima Amazoniei, unde responsabilitatea pentru răspândirea cuvântului lui Cristos priveşte o arie de 2 milioane de Km2. În orice caz, a observat Benedict al XVI-lea, chiar dacă „oamenii pot fi mântuiţi prin alte căi, graţie milostivirii lui Dumnezeu”, nu este posibil de imaginat că ne putem mântui „dacă din neglijenţă, frică, ruşine sau pentru a urma idei false” împiedic vestirea Evangheliei:
• “Por vezes deparamos com esta objeção...” Uneori întâlnim această obiecţie: a impune un adevăr, chiar dacă este adevărul Evangheliei, a impune o cale, chiar dacă este o cale de mântuire, nu poate fi decât o violenţă împotriva libertăţii religioase. Îmi place să transcriu răspunsul pertinent şi instructiv, pe care l-a dat papa Paul al VI-lea: ’Ar fi desigur o greşeală a impune ceva conştiinţei fraţilor noştri. Dar a propune acestei conştiinţe adevărul evanghelic şi mântuirea în Iisus Cristos cu deplină claritate şi respectând în mod absolut liberele opţiuni (…) departe de a fi un atentat împotriva libertăţii religioase, este un omagiu adus acestei libertăţi’.
De altfel, mai observa papa Montini în Exortaţia apostolică „Evangelii nuntiandi” din 1975, „pentru ce doar minciuna şi eroarea, degradarea şi pornografia ar avea dreptul de a fi propuse şi adeseori, din păcate, impuse de propaganda distructivă a mijloacelor de comunicaţie, de toleranţa legilor, de timiditatea celor buni şi temeritatea celor răi? Acest mod respectuos de a propune pe Cristos şi Împărăţia sa, mai mult decât un drept, este o îndatorire a evanghelizatorului”:
• “Conseqüentemente, o chamado à missão...” În consecinţă, chemarea la misiune nu este adresată exclusiv unui grup selectat de membri ai Bisericii, ci un imperativ adresat tuturor celor botezaţi, un element esenţial al vocaţiei lor.
Amintind că „unul din angajamentele fundamentale” ale Conferinţei de la Aparecida din 2007, a fost acela de „a retrezi conştiinţa creştinilor, ucenici şi misionari”, Benedict al XVI-lea a propus ca model de activitate apostolică stilul care a caracterizat activitatea pastorală a Fericitului José de Anchieta, care - a amintit - „nu fără grave pericole” a răspândit Cuvântul lui Dumnezeu între indigeni şi portughezi şi de aceea „la moartea sa a primit apelativul de Apostol al Braziliei”:
• “Esta não pode ser limitada...” Totuşi, provocările contextului actual ar putea duce la o viziune reductivă despre ideea de misiune. Aceasta nu poate fi limitată la o simplă căutare de noi tehnici şi modalităţi pentru a face Biserica mai atrăgătoare şi în măsură să câştige competiţia cu alte grupuri religioase sau ideologii relativiste. Biserica nu lucrează pentru ea însăşi: este în serviciul lui Isus Cristos, există pentru a face în aşa fel încât Vestea cea Bună să fie accesibilă tuturor persoanelor.
Toate acestea, a afirmat Pontiful, „ar trebui să ne facă să reflectăm asupra faptului că slăbirea spiritului misionar nu se datorează atât unor limite sau lipsuri în formele externe ale acţiunii misionare tradiţionale cât uitării că misiunea trebuie să se nutrească dintr-un nucleu mai profund. Acest nucleu este Euharistia”. Şi acest lucru l-a învăţat Fericitul José de Anchieta, a spus în încheiere papa Benedict, care a încredinţat mijlocirii sale obiectivele pastorale ale episcopatului Braziliei, astfel ca, este urarea sa, „numele lui Cristos să fie mereu prezent în inima şi pe buzele fiecărui brazilian”.
radiovaticana
Neagu Djuvara
Neagu Djuvara, un liberal incorect politic
(Apărut în Dilema veche, nr. 91, 14 octombrie 2005)
Dispariţia lui ...escu
Magdalena Boiangiu: Cînd v-aţi reîntors în ţară, aţi spus în cîteva interviuri că sînteţi foarte mirat de felul în care arată România, că românii sînt foarte diferiţi faţă de poporul pe care l-aţi lăsat în urmă. Acum, la aproape 15 ani de la această afirmaţie, vi se pare că lucrurile s-au îmbunătăţit?
Neagu Djuvara: Schimbările pe care le-am perceput după o absenţă de 47 de ani au rămas. Cei 45 de ani de comunism au schimbat profilul etnic al românilor. Cînd am plecat nu eram un copil, aveam 28 de ani, eram un om matur. Am trăit foarte mult la ţară, vara mi-o petreceam la ţară, iar prin Bucureşti treceam destul de rar. Toţi - eu şi prietenii mei - proveneam din familii sărăcite, care suferiseră din cauza marii exproprieri, nu aveam moşii sau conace. Profilul adevărat al românului era al celui de la ţară. Din păcate însă, am găsit un alt tip de român.
Eu cred că cel puţin jumătate din burghezia română a dispărut şi pot să vă demonstrez acest lucru cu cifre. Ţin minte că jumătate din camarazii mei din şcoala primară, din liceu sau din serviciul militar erau "escu" - Ionescu, Popescu, Georgescu etc. Acesta era sistemul de a găsi patronime pentru burghezia născîndă din veacul al XIX-lea. Numele puteau proveni şi din denumirile de localităţi. Văcărescu, de exemplu, nu era fiul unui văcar, ci era boierul din satul Văcăreşti. Erau însă şi multe porecle. Mai toate numele familiilor boiereşti vin din porecle - Movilă, Sturdza, Stîrcea.
După '89, timp de 6 ani, am fost profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, la două facultăţi - Istorie şi Ştiinţe Politice - şi am păstrat numele celor 500 de studenţi pe care i-am avut. Ei bine, din toţi aceşti elevi, doar 8% erau "escu". Mi-aş dori sincer să am un doctorand dispus să se distreze cu Internetul şi să caute pe unde ne sînt Ioneştii şi Popeştii. Sînt convins că, numeric, sînt mai mulţi în Australia sau America, decît în România.
Simona Sora: Credeţi că este un semn al schimbării " fibrei" românului?
Neagu Djuvara: Cred că pînă şi Occidentul s-a schimbat în 60, 70 de ani. La noi însă, schimbarea a fost mult mai brutală şi mai adîncă. Noi ne-am occidentalizat abia de la 1800 încolo. Am făcut un salt extrem de rapid!
Rasa albă vrea să moară
Alex. Leo Şerban: Cred că există şi o parte invizibilă a iceberg-ului. Pe vremea aceea totuşi, oamenii mai săraci nu stăteau toată ziua, bună ziua pe Calea Victoriei. Ceea ce se vedea, inclusiv în fotografii, era o anumită parte a societăţii, crema societăţii. Acum lucrurile par a se fi răsturnat.
Neagu Djuvara: Bucureştiul era populat de fel de fel de oameni dintre care o mare parte a dispărut în închisori, mulţi au emigat etc. Şi pentru că am ajuns la capitolul emigrare, trebuie să vă spun că marea mea îngrijorare pentru viitor este lipsa de încredere a noilor generaţii în soarta acestei ţări. Din sondajele care se fac în rîndul liceenilor, reiese faptul că mai mult de 45% din tinerii de 14-15 ani nu vor altceva decît să emigreze în SUA sau în Occident! Este îngrijorător! Din păcate, ei îşi închipuie că în aceste ţări umblă cîinii cu covrigi în coadă. Ţara noastră se caracterizează printr-un soi de descurajare a celor care pot să facă ceva şi o fac, dar nu pentru ţară, ci pentru ei înşişi. Imediat după 1945, am fost rugat de un prieten, care nu ştia să conducă, să îl ajut să ajungă la Paris cu maşina. Traseul nostru a fost Suedia, Danemarca, Germania şi, destinaţia, Franţa. Nu pot să vă descriu cum arătau oraşele nemţeşti în vara anului '45. A fost ceva halucinant! În Hamburg, de pildă, aproape nici o casă nu mai era în picioare. Nu vedeai decît dărîmături şi, din loc în loc, cîte o uşă, iar în praful şi zgura de pe străzi, numai femei în doliu şi bărbaţi fără picioare sau fără mîini. Acest popor, nenorocit atunci, a devenit una dintre marile puteri economice ale lumii. Nu au emigrat, nu au spus "Nu ne vindem ţara", ba dimpotrivă, au vîndut-o, au aşteptat capital american şi, în cîţiva ani, au ajuns să-i ajute ei pe americani.
Simona Sora: Nu credeţi că această descurajare este totuşi motivată? Tinerii, de exemplu, dacă nu sînt sprijiniţi, se pierd! Preferă să emigreze!
Neagu Djuvara: De ce nu luptă politic? De ce dezertează, de ce renunţă aşa uşor?
Alex. Leo Şerban: Eu cred că este un fenomen răspîndit în toată lumea! Mai toate capitalele europene sînt pline de asiatici, de africani.
Neagu Djuvara: Cauza nu este neapărat emigrarea, ci, mai degrabă, denatalitatea. Noi le avem pe amîndouă! Dacă cercetăm documentele, vom observa că, de ani de zile, morţii nu mai sînt înlocuiţi de nou-născuţi. Sîntem pe aceeaşi linie cu mai toate ţările europene, inclusiv cu Peninsula Iberică şi Rusia. Cred că rasa albă vrea să moară! De vreo sută de ani încoace, rasa albă se sinucide mai întîi prin războaie, mai apoi prin lipsa dorinţei de a se perpetua. Industriaşii din Franţa şi din alte ţări occidentale au chemat milioane de muncitori, pentru că erau mai ieftini. Dacă un francez nu vrea să strîngă gunoiul fără o anumită sumă, este mai simplu să chemi un senegalez care are, într-adevăr, nevoie de bani. Care a fost rezultatul? Acum patru ani s-a făcut o statistică în rîndul locuitorilor din judeţele din jurul Parisului - populaţie care însuma aproape 20 de milioane de locuitori - din care a rezultat că mai mult de 45% din copiii de şcoală primară proveneau din părinţi emigranţi. Părerea mea este că acest procent nu este foarte exact pentru că nimeni nu a ţinut cont de bunici, de exemplu! Nimeni nu s-a gîndit că un copil care s-a născut în 1990, de exemplu, poate că este nepotul unui emigrant de după 1945. În acest caz, procentul de 45% nu se justifică. După părerea mea, este vorba de 60%! Dacă mergi în zonele importante ale Parisului, observi uşor cu ochiul liber că peste jumătate din copiii care ies de la şcoală sînt coloraţi. În acest ritm, peste 100 de ani, Franţa va fi metisă! Franţa - modelul Europei de cînd s-a născut civilizaţia occidentală, locul în care s-a conturat legătura între germanici şi romani, în care au început feudalitatea, monarhia organizată, revoluţiile, republicile etc.!
Andrei Pleşu: Vorba lui Cioran, pe cînd era la Paris: "Sînt în metrou şi sînt singurul francez"!
Neagu Djuvara: Eu am trăit acest lucru! Mi-am scurtat şederea în Africa pentru că mi s-a propus, în Franţa, un post de secretar general la Casa Românească, o instituţie creată de Alexandru Ghica şi de Cristina Sturdza, care nu avea pic de sînge românesc. Era armeancă după mamă şi nemţoaică după tată. Mi-am făcut o socoteală dacă puteam să trăiesc din modesta pensie pe care mi-am răscumpărat-o cu banii mei şi am acceptat. După ce am ajuns la Paris, mi s-a dat un apartament modest într-o casă veche dintr-o zonă la fel de modestă, la nord de Montmartre. Ca să ajung la metrou, staţia "Stalingrad", o adevărată pedeapsă pentru ochi, treceam pe lîngă un cartier de negri africani. Eu eram singurul alb, între sute de oameni, şi nici măcar eu nu eram francez!
Aristocraţii de la Casa Albă
Magdalena Boiangiu: Problema cu aceşti africani este că ei susţin că sînt francezi! Acolo s-au născut, au cetăţenie franceză, au făcut şcoala şi armata în Franţa, deci sînt francezi!
Marius Chivu: Nu credeţi că acest metisaj creează un nou criteriu de frumuseţe? Nu poate fi vorba şi de o reîmprospătare a speciei? Foarte multe cărţi demonstrează că dinamismul societăţii americane este dat tocmai de energia degajată de acest mare amalgam!
Neagu Djuvara: Posibil, dar eu am să vă povestesc ceva care nu este spus, de obicei, în cărţile de istorie. Am prezentat acest lucru în teza mea de doctorat în care analizam profilul conducătorilor din marile ţări. În timp ce pregăteam această teză, studiam la Library of Congress, singura bibliotecă occidentală în care am găsit un departament întreg dedicat genealogiei. În sala de la intrare, se afla un panou imens pe care era prezentată genealogia lui George Washington, din care reieşea că el provenea din 12 semnatari ai Magnei Charta. Am făcut atunci o listă cu toţi preşedinţii, vice-preşedinţii, secretarii de stat din ultimii 100 de ani şi am descoperit un lucru formidabil! Toţi erau rude între ei - Adams tată şi fiu, Jefferson tată şi fiu etc. Este incredibil cum poporul are încredere să aleagă la conducerea statului persoane care provin din "father of the revolution"! Franklin Delano Roosevelt, căsătorit cu o Roosevelt, născută Roosevelt, a fost rudă cu 11 foşti preşedinţi ai Americii. Eu cred că în nici o ţară aristocratică din Europa nu s-a mai întîlnit o asemenea concentrare. Roosevelt a fost rudă cu o treime din predecesorii lui, timp de 200 de ani!
Simona Sora: Ar fi posibil ca România să treacă, peste patru ani, printr-o schimbare majoră? Să se aleagă, de exemplu, la conducerea statului, o femeie?
Neagu Djuvara: Nu cred, pentru că românii sînt misogini! Venind din Franţa, unde erau femei şi în Parlament, şi în Guvern, şi ajungînd în România, am fost uimit să găsesc un semi-parlament format din 199 de bărbaţi şi o singură femeie!
Andrei Pleşu: Am o întrebare colaterală! M-a frapat în tinereţe că, în verile cele mai călduroase, conu' Alecu Paleologu nu transpira! Constat că nici dvs. nu transpiraţi! Este vreun secret boieresc pe care noi nu îl cunoaştem? Ajung să cred că este o problemă ce ţine de educaţie!
Neagu Djuvara: Cu tot respectul, domnule Pleşu, tind să cred că relativa corpolenţă a domniei voastre nu vă avantajează foarte tare în acest sens! Dacă vă tot faceţi vînt, vă va fi din ce în ce mai cald! Odată scoase din funcţiune, ventilatorul sau instalaţia de aer condiţionat amplifică senzaţia de căldură!
Andrei Pleşu: Parcă aţi fi doctorul meu! Numai el îmi spune: "Normal că ai tensiune dacă eşti aşa de gras! Slăbeşte puţin şi după aceea am să te tratez!"
Neagu Djuvara: Şi eu am tensiune. M-a lovit brusc anul trecut, la 88 de ani, şi de atunci tot iau pastile. Dar pînă anul trecut nu am avut nici un fel de problemă. Am fost oameni zdraveni - mama mea a trăit pînă la 94 de ani. Înseamnă că mai am şi eu vreo 5 ani, dacă ar fi să mă iau după scriptură!
N. red. în 2010: Dl Neagu Djuvara a fost primul invitat pe Divanul Dilemei vechi. Înregistrarea s-a făcut în august 2005, în sediul de atunci al redacţiei, fără aer condiţionat…
Dispariţia lui ...escu
Magdalena Boiangiu: Cînd v-aţi reîntors în ţară, aţi spus în cîteva interviuri că sînteţi foarte mirat de felul în care arată România, că românii sînt foarte diferiţi faţă de poporul pe care l-aţi lăsat în urmă. Acum, la aproape 15 ani de la această afirmaţie, vi se pare că lucrurile s-au îmbunătăţit?
Neagu Djuvara: Schimbările pe care le-am perceput după o absenţă de 47 de ani au rămas. Cei 45 de ani de comunism au schimbat profilul etnic al românilor. Cînd am plecat nu eram un copil, aveam 28 de ani, eram un om matur. Am trăit foarte mult la ţară, vara mi-o petreceam la ţară, iar prin Bucureşti treceam destul de rar. Toţi - eu şi prietenii mei - proveneam din familii sărăcite, care suferiseră din cauza marii exproprieri, nu aveam moşii sau conace. Profilul adevărat al românului era al celui de la ţară. Din păcate însă, am găsit un alt tip de român.
Eu cred că cel puţin jumătate din burghezia română a dispărut şi pot să vă demonstrez acest lucru cu cifre. Ţin minte că jumătate din camarazii mei din şcoala primară, din liceu sau din serviciul militar erau "escu" - Ionescu, Popescu, Georgescu etc. Acesta era sistemul de a găsi patronime pentru burghezia născîndă din veacul al XIX-lea. Numele puteau proveni şi din denumirile de localităţi. Văcărescu, de exemplu, nu era fiul unui văcar, ci era boierul din satul Văcăreşti. Erau însă şi multe porecle. Mai toate numele familiilor boiereşti vin din porecle - Movilă, Sturdza, Stîrcea.
După '89, timp de 6 ani, am fost profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, la două facultăţi - Istorie şi Ştiinţe Politice - şi am păstrat numele celor 500 de studenţi pe care i-am avut. Ei bine, din toţi aceşti elevi, doar 8% erau "escu". Mi-aş dori sincer să am un doctorand dispus să se distreze cu Internetul şi să caute pe unde ne sînt Ioneştii şi Popeştii. Sînt convins că, numeric, sînt mai mulţi în Australia sau America, decît în România.
Simona Sora: Credeţi că este un semn al schimbării " fibrei" românului?
Neagu Djuvara: Cred că pînă şi Occidentul s-a schimbat în 60, 70 de ani. La noi însă, schimbarea a fost mult mai brutală şi mai adîncă. Noi ne-am occidentalizat abia de la 1800 încolo. Am făcut un salt extrem de rapid!
Rasa albă vrea să moară
Alex. Leo Şerban: Cred că există şi o parte invizibilă a iceberg-ului. Pe vremea aceea totuşi, oamenii mai săraci nu stăteau toată ziua, bună ziua pe Calea Victoriei. Ceea ce se vedea, inclusiv în fotografii, era o anumită parte a societăţii, crema societăţii. Acum lucrurile par a se fi răsturnat.
Neagu Djuvara: Bucureştiul era populat de fel de fel de oameni dintre care o mare parte a dispărut în închisori, mulţi au emigat etc. Şi pentru că am ajuns la capitolul emigrare, trebuie să vă spun că marea mea îngrijorare pentru viitor este lipsa de încredere a noilor generaţii în soarta acestei ţări. Din sondajele care se fac în rîndul liceenilor, reiese faptul că mai mult de 45% din tinerii de 14-15 ani nu vor altceva decît să emigreze în SUA sau în Occident! Este îngrijorător! Din păcate, ei îşi închipuie că în aceste ţări umblă cîinii cu covrigi în coadă. Ţara noastră se caracterizează printr-un soi de descurajare a celor care pot să facă ceva şi o fac, dar nu pentru ţară, ci pentru ei înşişi. Imediat după 1945, am fost rugat de un prieten, care nu ştia să conducă, să îl ajut să ajungă la Paris cu maşina. Traseul nostru a fost Suedia, Danemarca, Germania şi, destinaţia, Franţa. Nu pot să vă descriu cum arătau oraşele nemţeşti în vara anului '45. A fost ceva halucinant! În Hamburg, de pildă, aproape nici o casă nu mai era în picioare. Nu vedeai decît dărîmături şi, din loc în loc, cîte o uşă, iar în praful şi zgura de pe străzi, numai femei în doliu şi bărbaţi fără picioare sau fără mîini. Acest popor, nenorocit atunci, a devenit una dintre marile puteri economice ale lumii. Nu au emigrat, nu au spus "Nu ne vindem ţara", ba dimpotrivă, au vîndut-o, au aşteptat capital american şi, în cîţiva ani, au ajuns să-i ajute ei pe americani.
Simona Sora: Nu credeţi că această descurajare este totuşi motivată? Tinerii, de exemplu, dacă nu sînt sprijiniţi, se pierd! Preferă să emigreze!
Neagu Djuvara: De ce nu luptă politic? De ce dezertează, de ce renunţă aşa uşor?
Alex. Leo Şerban: Eu cred că este un fenomen răspîndit în toată lumea! Mai toate capitalele europene sînt pline de asiatici, de africani.
Neagu Djuvara: Cauza nu este neapărat emigrarea, ci, mai degrabă, denatalitatea. Noi le avem pe amîndouă! Dacă cercetăm documentele, vom observa că, de ani de zile, morţii nu mai sînt înlocuiţi de nou-născuţi. Sîntem pe aceeaşi linie cu mai toate ţările europene, inclusiv cu Peninsula Iberică şi Rusia. Cred că rasa albă vrea să moară! De vreo sută de ani încoace, rasa albă se sinucide mai întîi prin războaie, mai apoi prin lipsa dorinţei de a se perpetua. Industriaşii din Franţa şi din alte ţări occidentale au chemat milioane de muncitori, pentru că erau mai ieftini. Dacă un francez nu vrea să strîngă gunoiul fără o anumită sumă, este mai simplu să chemi un senegalez care are, într-adevăr, nevoie de bani. Care a fost rezultatul? Acum patru ani s-a făcut o statistică în rîndul locuitorilor din judeţele din jurul Parisului - populaţie care însuma aproape 20 de milioane de locuitori - din care a rezultat că mai mult de 45% din copiii de şcoală primară proveneau din părinţi emigranţi. Părerea mea este că acest procent nu este foarte exact pentru că nimeni nu a ţinut cont de bunici, de exemplu! Nimeni nu s-a gîndit că un copil care s-a născut în 1990, de exemplu, poate că este nepotul unui emigrant de după 1945. În acest caz, procentul de 45% nu se justifică. După părerea mea, este vorba de 60%! Dacă mergi în zonele importante ale Parisului, observi uşor cu ochiul liber că peste jumătate din copiii care ies de la şcoală sînt coloraţi. În acest ritm, peste 100 de ani, Franţa va fi metisă! Franţa - modelul Europei de cînd s-a născut civilizaţia occidentală, locul în care s-a conturat legătura între germanici şi romani, în care au început feudalitatea, monarhia organizată, revoluţiile, republicile etc.!
Andrei Pleşu: Vorba lui Cioran, pe cînd era la Paris: "Sînt în metrou şi sînt singurul francez"!
Neagu Djuvara: Eu am trăit acest lucru! Mi-am scurtat şederea în Africa pentru că mi s-a propus, în Franţa, un post de secretar general la Casa Românească, o instituţie creată de Alexandru Ghica şi de Cristina Sturdza, care nu avea pic de sînge românesc. Era armeancă după mamă şi nemţoaică după tată. Mi-am făcut o socoteală dacă puteam să trăiesc din modesta pensie pe care mi-am răscumpărat-o cu banii mei şi am acceptat. După ce am ajuns la Paris, mi s-a dat un apartament modest într-o casă veche dintr-o zonă la fel de modestă, la nord de Montmartre. Ca să ajung la metrou, staţia "Stalingrad", o adevărată pedeapsă pentru ochi, treceam pe lîngă un cartier de negri africani. Eu eram singurul alb, între sute de oameni, şi nici măcar eu nu eram francez!
Aristocraţii de la Casa Albă
Magdalena Boiangiu: Problema cu aceşti africani este că ei susţin că sînt francezi! Acolo s-au născut, au cetăţenie franceză, au făcut şcoala şi armata în Franţa, deci sînt francezi!
Marius Chivu: Nu credeţi că acest metisaj creează un nou criteriu de frumuseţe? Nu poate fi vorba şi de o reîmprospătare a speciei? Foarte multe cărţi demonstrează că dinamismul societăţii americane este dat tocmai de energia degajată de acest mare amalgam!
Neagu Djuvara: Posibil, dar eu am să vă povestesc ceva care nu este spus, de obicei, în cărţile de istorie. Am prezentat acest lucru în teza mea de doctorat în care analizam profilul conducătorilor din marile ţări. În timp ce pregăteam această teză, studiam la Library of Congress, singura bibliotecă occidentală în care am găsit un departament întreg dedicat genealogiei. În sala de la intrare, se afla un panou imens pe care era prezentată genealogia lui George Washington, din care reieşea că el provenea din 12 semnatari ai Magnei Charta. Am făcut atunci o listă cu toţi preşedinţii, vice-preşedinţii, secretarii de stat din ultimii 100 de ani şi am descoperit un lucru formidabil! Toţi erau rude între ei - Adams tată şi fiu, Jefferson tată şi fiu etc. Este incredibil cum poporul are încredere să aleagă la conducerea statului persoane care provin din "father of the revolution"! Franklin Delano Roosevelt, căsătorit cu o Roosevelt, născută Roosevelt, a fost rudă cu 11 foşti preşedinţi ai Americii. Eu cred că în nici o ţară aristocratică din Europa nu s-a mai întîlnit o asemenea concentrare. Roosevelt a fost rudă cu o treime din predecesorii lui, timp de 200 de ani!
Simona Sora: Ar fi posibil ca România să treacă, peste patru ani, printr-o schimbare majoră? Să se aleagă, de exemplu, la conducerea statului, o femeie?
Neagu Djuvara: Nu cred, pentru că românii sînt misogini! Venind din Franţa, unde erau femei şi în Parlament, şi în Guvern, şi ajungînd în România, am fost uimit să găsesc un semi-parlament format din 199 de bărbaţi şi o singură femeie!
Andrei Pleşu: Am o întrebare colaterală! M-a frapat în tinereţe că, în verile cele mai călduroase, conu' Alecu Paleologu nu transpira! Constat că nici dvs. nu transpiraţi! Este vreun secret boieresc pe care noi nu îl cunoaştem? Ajung să cred că este o problemă ce ţine de educaţie!
Neagu Djuvara: Cu tot respectul, domnule Pleşu, tind să cred că relativa corpolenţă a domniei voastre nu vă avantajează foarte tare în acest sens! Dacă vă tot faceţi vînt, vă va fi din ce în ce mai cald! Odată scoase din funcţiune, ventilatorul sau instalaţia de aer condiţionat amplifică senzaţia de căldură!
Andrei Pleşu: Parcă aţi fi doctorul meu! Numai el îmi spune: "Normal că ai tensiune dacă eşti aşa de gras! Slăbeşte puţin şi după aceea am să te tratez!"
Neagu Djuvara: Şi eu am tensiune. M-a lovit brusc anul trecut, la 88 de ani, şi de atunci tot iau pastile. Dar pînă anul trecut nu am avut nici un fel de problemă. Am fost oameni zdraveni - mama mea a trăit pînă la 94 de ani. Înseamnă că mai am şi eu vreo 5 ani, dacă ar fi să mă iau după scriptură!
N. red. în 2010: Dl Neagu Djuvara a fost primul invitat pe Divanul Dilemei vechi. Înregistrarea s-a făcut în august 2005, în sediul de atunci al redacţiei, fără aer condiţionat…
Herta Müller
October 5, 2010
October 4, 2010
October 1, 2010
Subscribe to:
Posts (Atom)
evanghelia zilei
calendar ortodox
stiri ortodoxe
