credinta mea 1

banalitati 3

Comunismul este o taina.  Ăsta e motivul. Mi-am adus aminte de ce a spus odata parintele Galeriu, cred. Zicea ca raul este o taina iar incercarea unora de a-l reduce prin mecanisme sociologice-filosofice-morale este o copilarie. In plus mi-am dat seama ca religiozitatea este una dintre cele mai mari nenorociri ale umanitatii. Omul religios este foarte departe de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacob. Omul religios este departe de Iisus Hristos si de Biserica. Probabil ca cea mai mare calamitate ce va urma va fi transformarea crestinismului intr-o religie perfecta.
Sunt un om religios, stiu ce zic.
Trebuie sa ne departam de religie cu orice pret.
Imi amintesc de zicala lui Malraux care zicea cum ca "secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc". Oare cum citim asta?
Comunismul este o taina.  Ăsta e motivul. Si viitorul omenirii.

banalitati 2

avem față/prezență de dumnezei. e inflație de dumnezei.
in autobuzul 381 intră cam 25 de dumnezei pe scaune si vreo 50 in picioare.
22 de dumnezei joaca fotbal. mai sunt 3 dumnezei care fac legea in teren (de curand au mai bagat 2 dumnezei, 3 erau insuficienti).
nu glumesc. la mine pe scara un dumnezeu da cu matura in fiecare dimineata. spala pe jos si face curat la ghena. tot dimineata vine o masina condusa de un dumnezeu si ia gunoiul blocului facut de 200 de dumnezei.
la micul magazin din colt e un dumnezeu care are un spray paralizant si apara magazinul de posibili dumnezei care ar pleca fara sa plateasca. e un dumnezeu banuitor.
ma cert mai mereu cu diferiti dumnezei, ma irita ceea ce fac ei uneori. iar alteori vorbesc lucruri interesante cu dumnezei simpatici care, cred, ma simpatizeaza putin pentru ca si eu sunt un dumnezeu. si am scris asta pentru a fi citit de voi, dumnezeilor.
oricum, altcineva decat un dumnezeu nici nu poate citi.
 

banalitati 1

Intr-o lume goala, singura spiritualitate posibila: comunismul nationalist revolutionar. In mijlocul singuraticelor bucurii si tristeti cetatenesti, revolutia e (nu pare) fascinanta .

non-retard

ceva bun. chrislabrooy

   

Iarba verde de acasa

recent, am vazut un film-xanax. e vorba de iarba verde de acasa a lui stere gulea. un paradis comunist/umanist aproape perfect. sa-mi fie iertate vorbele dar daca mori in timpul filmului , mori fericit si te duci in liniste alaturi de Maestru si Margareta lui (e vorba de liniste vs lumina din Bulgakov).

mantuirea neamului, de la chenzina la IP-ul dinamic

traim vremuri de mari impliniri. poporul roman isi face singur istoria. la 1600 a pus prima piatra a constructiei ce se vede savarsita in aceste timpuri. dupa sute de ani putem spune apasat ca unirea lui Mihai Viteazu' n-a fost degeaba. reintregirea salariului desavarseste calea spre mantuirea neamului.
si ca si cum asta n-ar fi fost de ajuns o dublam prin unirea digitala a provinciilor istorice ale Romaniei.
la trecutu-ti mare, mare viitor

Video. Michael Fieger si Wilhelm Tauwinkl despre nevoia unei noi versiuni a Bibliei Vulgata

o discutie buna despre sens si interpretare.

cloace socialiste

te intrebi unde se odihnesc social-istii. CriticAtac, Ideea... cloace. elitiste. mai mult Ideea. dar gasim cloace social-iste populare. nu facebook-ul; asta e nationalist pur.
exemplu, sapte seri.
cateva maini de oameni scriu si judeca si inalta stachete morale de te ia cu dardaiala. fac compuneri peste compuneri si strang pixul intre degete cu toata puterea ce  le e data de sandwich-ul mancat in metrou.
oana dorobantu, Unu si cu Unu fac Noi: "O voce e prea mică, dar vocea aia răsună puternic lângă alte zeci, sute de mii, milioane de voci. Unde sunt celelalte voci indignate? De ce nu strigă lângă mine? Nu și-au dat încă seama că ei sunt singura lor salvare?" - clasa muncitoare nu e constienta inca de chemarea ei istorica. asa se zice, oana.
mitos micleusanu, Hey, boss, se aude la balcon?: " Avem soluții, alternative? Da, avem! Să ieșim, să vorbim despre asta, să ne gândim la asta și să avem răbdare, fiindcă mai sunt (doar) câteva decenii până la implementarea unui sistem descentralizat de conducre, bazat pe asumare și responsabilizare generală. Sună utopic? Mergeți la CERN. Oricum, chiar dacă nu vom găsi noi o soluție, ne va rezolva Internetul, când va căpăta și el un pic de independență sinaptică. " - statul savant va rezolva aproape toate tristetile mele. asa zicea Huxley, mitos
cel mai mult imi place lucian georgesc, publicitarul/ regizor/ scriitor/ scriitor/ scriitor/ artist/ Intunericul se lasa peste tara: "Starea economică a țării este rezultatul dezastrului din educație..." - unii zic ca e invers, adica educatia e proasta ca nu sunt bani

ce cred eu? eu cred ca scoala, educatia publica e pentru cei - singuri, fara iubitori  -  ce altceva nu pot sa faca; e pentru cei ce vor sa intre in ceva de undeva si daca nu le place sa iasa si sa intre in alta parte. e vanzoleala patologica. scoala e pentru cei ce vor sa scrie in sapte seri. pentru cei ce vor sa scrie in general. pentru cei ce vor sa ma innebuneasca pe mine.
adica sa spunem pe sleau: de ce-ti trimiti copilul la scoala? pentru ca tu n-ai timp de el, ca n-ai ce sa-l inveti si mai exact nici n-ai chef sa-l inveti ceva.
sloganul mileniului III?
sa faca cineva ceva!

Copiii noştri au nevoie să ştie că-i iubim mai ales când greşesc

un prieten mi-a semnalat acest articol in urma unei discutii in fuga. exceptional. insa lucrurile sunt mult mai complexe chiar decat ne (poate) spune psihologul american Alfie Kohn : “Copiii noştri au nevoie să ştie că-i iubim mai ales când greşesc”

Într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul, psihologul american Alfie Kohn vorbeşte despre importanţa iubirii necondiţionate, despre efectul pe care presiunea notelor îl are asupra unui copil şi despre cât de dăunătoare pot fi uneori ambiţiile părinţilor.

Alfie Kohn este cel care a pus sub semnul întrebării eficienţa felului în care se face educaţie astăzi, beneficiile pedepselor şi recompenselor în creşterea copiilor şi utilitatea notelor, a temelor pentru acasă şi a testelor standardizate în sistemul şcolar. Kohn se află în acest week-end la Bucureşti, pentru a le vorbi părinţilor români în cadrul a două conferinţe organizate de TOTUL DESPRE MAME, "Parenting necondiţionat" şi "Şcolile pe care le merită copii noştri", care se vor defăşura pe 16 noiembrie, la hotelul Intercontinental.


Trebuie să ne iubim copiii pentru ceea ce sunt

Dacă întrebi orice părinte responsabil, acesta îţi va răspunde că îşi iubeşte copilul necondiţionat. Însă lucrurile nu stau întotdeauna aşa, este de părere Alfie Kohn, autorul mai multor volume de parenting, printre care "Parenting necondiţionat", apărut recent în limba română. „Ce contează nu este mesajul pe care presupunem că îl trimitem ci mesajul pe care îl recepţionează de fapt copiii noştri. Şi din toţi indicatorii, mulţi dintre copii trag concluzia că trebuie să se comporte bine sau să impresioneze, la şcoală sau la sport, pentru a beneficia de aprobarea noastră, de atenţia noastră, de entuziasmul nostru. De fapt, mulţi specialişti în parenting spun în mod explicit să recompensăm comportamentul bun sau să îi izolam forţat pe copii atunci când nu ne place cum se comportă. Copiii au nevoie să ştie că îi iubim pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac. De fapt, au nevoie să ştie asta mai ales atunci când greşesc”, spune Alfie Kohn pentru gândul.

Ce greşeli fac părinţii

În experienţa sa, a văzut că trei sunt greşelile pe care le fac cel mai des părinţii de pretutindeni. „O greşeală este să ne concentrăm pe comportamentul copiilor, lucrul de la suprafaţă, care poate fi văzut şi măsurat, în loc să ne concentrăm pe motivele şi valorile care stau la baza acestuia. O altă greşeală este să te întrebi „Cum pot să-mi fac copilul să facă ceea ce spun”, în loc să te întrebi „Care sunt nevoile copilului meu şi cum pot să ies în întâmpinarea acestor nevoi?”. O a treia este să ignorăm scopurile pe care le avem pe termen lung pentru copiii noştri, din cauza presiunii pe care o simţim câteodată de a obţine o conformare pe termen scurt”, este de părere psihologul, care crede că prima lecţie pe care ar trebui să o înveţe un părinte este să vorbească mai puţin şi să asculte mai mult.

Sistemul de învăţământ ucide curiozitatea copiilor

Pentru el, sistemul românesc de învăţământ, bazat pe nenumărate teme, standarde foarte ridicate la nivel formal şi atotputernicia notei, este „o modalitate excelentă de a ucide curiozitatea unui copil”. La fel şi spiritul de competiţie al părinţilor, care vor întotdeauna să vadă cum copilul lor a luat o notă mai mare decât colegul său de bancă. „Este un fel de a-i stârni unul împotriva altuia într-o cursă contraproductivă pentru recunoaşterea artificială, le creezi un stres nesănătos. Este ceva rău în toate privinţele, în ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală, relaţiile, sănătatea psihică”, spune Alfie Kohn. Chiar dacă, în acest fel, cel mic obţine note mari este o viziune „extrem de mărginită să crezi că rezultatul a meritat preţul”.

"Cât de mult rău suntem dispuşi să le facem copiilor noştri pentru a-i învăţa să vâneze notele?"

Întrebat de gândul ce se întâmplă cu un copil ai cărui părinţi hotărăsc brusc că nu mai sunt interesaţi de note, într-un sistem bazat doar pe acest criteriu de evaluare, psihologul a răspuns: „Chiar dacă un copil pierde anumiţi indicatori de succes, el va sfârşi prin a fi mai sănătos, mai fericit şi prin a gândi mai bine. De fapt, aş întoarce întrebarea: "Cât de mult rău suntem dispuşi să le facem copiilor noştri pentru a-i învăţa să vâneze note şi să încerce să-şi învingă prietenii?"”, întreabă Alfie Kohn.

El crede că părinţii nu ar trebui să încurajeze competiţia între copii: „Comparaţia poate fi naturală, dar competiţia nu este. Ne etichetăm copiii şi îi încurajăm să îi învingă pe alţii, în loc să îi încurajăm să lucreze şi să înveţe unul cu celălalt. Cel mai probabil, rezultatul e că îi facem să se simtă prost în legătură cu ei înşişi, cu ceilalţi, cu ceea ce fac. Cu cât cineva este mai preocupat să fie mai bun decât ceilalţi, cu atât mai puţin probabil este să se concentreze la sarcina în sine. De exemplu, sorganizarea de olimpiade de ştiinţă, istorie sau artă tinde să îi facă pe copii mai puţin entuziasmaţi în legătură cu istoria, ştiinţa sau arta. Iar aste este valabil şi pentru învingători, şi pentru învinşi”.

Alfie Kohn spune că este imposibil să motivezi o altă persoană, chiar dacă este vorba despre propriul tău copil. „Oamenii care încearcă să facă asta, cu pedepse sau recompense, inclusiv recompense verbale, încearcă în realitate să-şi exercite controlul, iar efectul este devastator în mai multe planuri, chiar dacă pe moment reuşeşte să cumpere un comportament. Trebuie să trecem de la abordarea „să-l fac să” la cea „să lucrez cu”, dacă vrem să susţinem motivaţia autentică a copilului”, adaugă psihologul.

bolsevism

remarcabil vs cu adevarat remarcabil
bun vs cu adevarat bun
moral vs cu adevarat moral 
artisti vs adevaratii artisti
crestin vs crestinul adevarat
istorie vs adevarata istorie

s.a.m.d vs vom cerceta si vom raporta

retard tehnologic

de straja patriei

ce bine ca exista www.visualkontakt.ro. un tanar de nadejde cat 7 tineri mai slabi. un proiect ne-natural, civic, vigilent, agil.
traiam in umbre si-n minciuni. in timp ce citeam mo yan si thomas mann, in timp ce terminam breat easton ellis, BOR ma sapa. ma incastra in neant. nimic din ceea ce mi-a dezvaluit www.visualkontakt.ro nu am gasit in scrierile lui Péter Nádas si ale lui Cartarescu (si acestia probabil vanduti fiarei din varful dealului).
imi pare rau ca nici CS Lewis, nici Evelyn Waugh si nici Kolakowski nu au avut decenta de a-mi atrage atentia asupra marelui joc al BOR.  Big Game, zicea George Constantza.
ce sa mai vorbim despre vasili grossman si maria sa soljenitin. niste nimicuri ce-mi vor sufletul.


www.visualkontakt.ro,
multumesc ca existi

ce vrea comunismul?

o scriere, ce trebuie citita,  a unui socialist de marca, G. M. Tamás. in Ideea
ce vrea comunismul?! sa starpeasca dualismul, adica gnosticismul , adica comunismul...

... comunismul este cel care doreşte să pună capăt unui întreg sistem complex de separaţii:

– separaţiei dintre producători şi mijloacele de producţie,

– separaţiei dintre proprietari şi cei fără proprietate,

– diferenţei dintre cetăţeni şi necetăţeni,

– diferenţei dintre bărbaţi şi femei,

– dintre adulţi şi copii,

– dintre hetero- şi homosexuali,

– dintre oamenii sănătoşi şi cei bolnavi,

– dintre forţa de muncă manuală şi cea intelectuală,

– dintre conducători şi conduşi,

– dintre exploatatori şi exploataţi,

– dintre opresori şi oprimaţi,

– dintre bogaţi şi săraci,

– dintre proletari şi burghezi,

– dintre cei de culoare şi albi,

– dintre „stat“ şi „societatea civilă“

– dintre ştiinţă şi religie,

– dintre teorie şi practică,

– dintre mintea „sănătoasă“ şi cea „nesănătoasă“,

– dintre autoritate şi subversiune,

– dintre muncă şi destindere,

– dintre producător şi consumator,

– dintre cunoaştere şi ignoranţă,

– dintre învăţători şi cei pe care aceştia-i învaţă,

– dintre suflet şi corp,

– dintre artă şi viaţă,

– dintre oraş şi sat,

– dintre curtoazie şi bunătate,

– dintre dorinţă şi iubire,

– dintre comunitate şi individualitate,

– dintre acţiune şi reflecţie,

– dintre natură şi artificiu,

– dintre frumos şi urît,

– dintre lege şi morală,

– dintre tradiţie şi inovaţie,

– dintre memorie şi uitare,

– dintre identitate şi diferenţă,

– dintre preot şi laic,

– dintre cel puternic şi cel fără de putere,

– dintre norocos şi nenorocit,

– dintre puternic şi slab,

– dintre înarmat şi neînarmat,

– dintre tîlhar şi victimă,

– dintre expert şi amator,

– dintre artă şi public,

– dintre cel plin de succes şi cel fără succes,

– dintre textul şi rostirea (închise) şi scriere şi vorbire,

– dintre prieten şi duşman,

– dintre „public“ şi „privat“,

– dintre oaspete şi gazdă,

– dintre acasă şi în străinătate,

– dintre ciudat şi familiar,

– dintre lăuntric şi exterior.

Completez si va invit la dans (incercati si voi):

– dintre Lolek si Bolek

– dintre Stan si Bran

– dintre mama si tata

– dintre 1 si 2

– dintre a si b

– dintre cunnilingus si fellatio

– dintre Rapid si Steaua +Dinamo

– dintre mere si pere 

– dintre plafon si podea 

mosu' Nectarie vindecatorul

 mosu' Nectarie, sfantul, a iesit sa vindece nenorocirile oamenilor. bolile si supararile. la Radu Voda in deal.

nu scapam de judecata

 

nota.

prefer sa o fotografiez cu telefonul (deci slab) pentru a pastra nedumerirea in ceea ce o priveste. 

consider ca intre o lucrare si fotografia ei nu exista NICIO legatura.

Evanghelia dupa BNR

BNR a decis marti sa taie din rata dobanzii de politica monetara la nivelul de 4% pe an de la 4,25%  incepand cu data de 6 noiembrie 2013 si sa mentina nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale bancilor.
Vestea buna (in greaca ευαγγέλιον - evanghelie, care înseamnă Veste Bună) e ca BNR le arata bancilor pisica.

Biserica și Bioetica: spre ce se îndreaptă lumea de astăzi?

Joi, 31 octombrie 2013, Studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi s-au bucurat de vizita Înaltpreasfinţitului Nikolaos, Mitropolitul Mesoghiei şi Lavreoticii, venit la Iaşi la invitaţia Înaltpreasfinţitului Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Astfel, de la ora 12, în sala „Studium” a Facultăţii de Teologie, IPS Nicolae a susţinut în faţa studenţilor o conferinţă pe tema problemelor bioetice contemporane. Vă prezentăm în continuare textul cuvântării ținute de Mitropolitul Nikolaos.
Din cele ce ați auzit până acum, probabil că vă așteptați să vă țin o lecție și să vă pregătiți să vă deschideți mintea ca să vă amintiți lucrurile pe care vi le voi spune. Nu vreau să fac această greșeală. Prefer să vă deschideți dumneavoastră inimile, iar eu să vă spun câteva lucruri despre problemele contemporane ale Bisericii. Mă gândisem inițial – îi spuneam și domnului Croitoru – să vin să vă vorbesc despre taina preoției, despre darurile vocației monahale, despre trăirea participativă la slujbele Bisericii. Și nu știu dacă-mi amintesc exact, dar cred că domnul Croitoru mi-a răspuns că lucrurile acestea sunt cunoscute și mi-a spus să vă vorbesc mai degrabă despre bioetică. Am primit, deci, cu bucurie să vin să vă spun câteva lucruri despre ce anume reprezintă bioetica și ce așteptăm noi, din partea Bisericii Ortodoxe, să ne spună despre acest subiect.

Baza a ceea ce urmează să vă spun o reprezintă experiența Bisericii, a Comisiei de Bioetică a Bisericii Greciei. Cred că înțelegeți toți ce înseamnă cuvântul bioetică. Trăim într-o perioadă istorică în care se înregistrează o dezvoltare explozivă a științelor. Avem o evoluție extraordinară a fizicii, care, încet, încet a condus la tehnologia materialelor, iar de aici au început să se dezvolte tehnologiile, în general. În paralel s-au dezvoltat așa numitele matematici analitice, pentru a rezolva anumite probleme, iar apoi s-a dat un imbold informaticii. În paralel a existat, de asemenea, o nevoie de ameliorare a sectorului sănătății umane și așa ajungem la o situație în care există o medicină care este însoțită de înalta tehnologie, de tehnologia informatică și de tehnologia biologică. Toate acestea înseamnă companii, implică bani, comerț etc.

Succesele oamenilor de știință sunt cu adevărat impresionante, nimeni nu contestă acest lucru, dar pe măsură ce acestea sunt puse în aplicare asupra oamenilor și asupra societății, ele schimbă și omul și societatea. Cine și-ar fi imaginat până în urmă cu câțiva ani, că ar fi cu putință ca, să dau un exemplu, fecundare [cea artificială] să aibă loc în afara trupului, ca omul să ia ființă în condițiile în care părinții lui nu sunt de față, cine și-ar fi putut imagina că, în urma ajutorului tehnologiei, vom primi organe de la un om și le vom transplanta într-altul, cine și-ar fi putut imagina că vom ajunge să avem fecundare fără spermatozoizi. Toate acestea au fost înfăptuite cam în ultimii 40 de ani și ne-au schimbat foarte mult viața, într-o așa măsură încât astăzi, cred, au creat mai multe probleme decât au rezolvat. Știința aleargă foarte repede, iar societatea, din urmă, nu reușește să găsească modurile de administrare a reușitelor științei. Știința e ca un automobil de mare viteză, dar are nevoie de un volan foarte precis pentru a fi condusă acolo unde trebuie, are nevoie de cauciucuri și de suspensii pe măsură atunci când dă în gropi, etc. Acestea sunt bioetica, controlul asupra cuceririlor științifice și tehnologice din domeniul sănătății. Nu putem nega faptul că aceste [cuceriri] sunt și mari și utile și foarte bune, în general, pentru viața omului; pe de altă parte cum să negăm faptul că există probleme care trebuie să le abordăm și, într-un fel sau altul, să le rezolvăm.

Astfel a luat naștere știința bioeticii, o știință destul de recentă, care a prins formă la sfârșitul anilor ’70, a început să se dezvolte încet în anii ’80 și să pătrundă exploziv în societate în decursul și după anii ’90, adică în ultimii 25 de ani. Au început să apară unele comisii care să ofere consultanță pe această temă, au fost înființate anumite centre de cercetare și a apărut o ramură a dreptului care a transpus în limbaj juridic cadrul de aplicare practică a acestor descoperiri. Una din abordările întâlnite este aceea de a considera etic tot ce este în interesul companiilor medicale, alta consideră etic tot ceea ce ajută la progresul și dezvoltarea cunoașterii [științifice], alta consideră criteriu suprem sănătatea, iar tot ce ajută la îmbunătățirea stării de sănătate este considerat etic. Altă abordare consideră omul drept criteriul suprem, iar etic este tot ceea ce îmbunătățește viața de zi cu zi a omului, alta pune primul loc societatea și caută să găsească modalitățile prin care să mențină coeziunea socială.

Așadar, bioetica laică încearcă să găsească un consens, un acord între aceste tendințe diverse, ca să creeze un cadru de aplicare al descoperirilor tehnologice contemporane. Cred că înțelegem cu toții că problemele la care m-am referit mai înainte sunt serioase, pentru că știința actuală și extrem penetrantă și de invazivă. Cu siguranță ați întâlnit în societate sau cu ocazia educației primite, cele despre care vă vorbesc: știința și tehnologia sunt invazive, pentru că intră și schimbă aspectul genetic al celulei, putând să aducă anumite caracteristici genetice [noi] sau să vindece genetic, chiar se numește terapie genetică. De asemenea, putem alege sexul copilului care se va naște, putem, după cum am mai spus, să transplantăm organe preluate de la oameni morți sau vii la alți oameni, care, în lipsa acestora, nu ar mai avea vreo speranță de viață. Acest lucru creează oameni care „împart” același organ sau copii cu mai mulți de doi părinți. Desigur, toate astea le știți și nu e nevoie să intru și mai mult în detalii.



În afară de societate, acum vine și Biserica să spună și ea ceva. De ce are Biserica ceva de spus, acum? Mai întâi, pentru că i-o cere chiar societatea. În al doilea rând sunt credincioșii care nu știu cum să aplice în viața lor [cuceririle științei] și se îndreaptă spre Biserică cu neliniște și dorință. În al treilea și ultimul rând, pentru că toate acestea influențează omul aflat în dialog cu Biserica. Astfel se ajunge la exprimarea necesității existenței unei echipe care să poată să judece din perspectivă ortodoxă aplicarea reușitelor [științifice]. Noi, în Biserica Greciei, în urmă cu 15 ani, Arhiepiscopul și Sinodul de atunci au hotărât să alcătuiască cea dintâi comisie de bioetică. Din această comisie făceau parte trei profesori de medicină, trei de teologie, unul de genetică sau de biologie și un profesor de drept, cu specializare în dreptul medical. Imediat în perioada următoare, vorbesc de anii 1998, 1999 și 2000, societatea a dorit să alcătuiască legi noi, cadre legale care urmau să modifice cu totul dreptul familiei, și a fost cerută părerea Bisericii.

Această comisie a început să lucreze sub conducerea unui cleric, la început am fost eu, și încet, încet au început să fie studiate aceste chestiuni, din punct de vedere științific, social, teologic și pastoral. Activitatea pastorală a Bisericii trebuie să se bazeze pe punctul de vedere teologic. Astfel, și noi am încercat, pe cât am putut, pentru că pe atunci nu existau comisii similare, să facem ce era mai bine. Nu am vrut să imităm ceea ce spun celelalte confesiuni creștine, nici nu voiam să ne preseze comisiile de stat și să ne silească să ne punem de acord [cu ele] sau să ne combatem [unii pe alții] cu înverșunare. Voiam să studiem chestiunile și apoi să vedem, din punct de vedere teologic, ce anume am putea noi să oferim Trupului Bisericii, o orientare de viață. Se manifesta interes și din partea altor Biserici, precum cea a Ciprului, a României, a Cretei, a anumitor nuclee bisericești din America, dar și a Bisericii Rusiei. Am considerat că ar fi foarte bine dacă ar exista un acord și o înțelegere pan-ortodoxă asupra acestor chestiuni, de aceea, comisia noastră, după procesarea în decurs de doi, trei ani, a fiecărei chestiuni, a trimis câte un text final Sinodului nostru spre aprobare, urmând ca Sinodul să-l trimită și celorlalte Biserici, ca să vedem ce zic celelalte Biserici. Așa a ieșit un mic volum despre chestiunea eutanasiei, un altul despre transplanturi, unul despre tehnologiile de fecundare artificială, fiind traduse în patru limbi, engleză, franceză, greacă și rusă, iar acum recent, am scos câteva texte cu privire la demență, și lucrăm asupra altora despre chestiunile ingineriei genetice și a bolilor neurologice. Vă mărturisesc că sunt frumoase toate astea, mai ales din punct de vedere științific, și provocatoare din punct de vedere teologic.

Ce anume este sufletul de care vorbește Biserica și teologia și ce legătură are cu psihicul psihologiei? Cum trebuie Biserica să-l respecte omul aflat la capătul vieții sale? Spunem că moartea este trecerea binecuvântată în viața cea adevărată: cum putem atunci prelungi viața [aceasta], nu cumva uneori împiedicăm moartea? Dacă scopul nostru este să cinstim darul vieții, atunci când vine momentul morții și Dumnezeu deschide poarta să treacă omul la viața cea veșnică, noi o putem închide? Vă asigur că nu este simplu să răspundem la aceste întrebări, mai ales când criteriul după care răspunde Biserica este cel duhovnicesc și nu are de-a face cu cele despre care am vorbit mai înainte: interesele, știința, sănătatea ca bun suprem, omul ca unitate biologică. Biserica îl vede pe om ca plăsmuit după chipul și spre asemănarea cu Dumnezeu, iar acest lucru caută să-l protejeze cu orice preț, astfel ca drumul spre Dumnezeu să nu fie obturat, ci deschis, să nu fie fabricați oameni care să nu aibă înlăuntrul lor nevoia de Dumnezeu, să fie fabricați oameni care să nu aibă libertate interioară, manipulați prin determinism, lipsiți de liberul arbitru, ci să fie lăsată deschisă perspectiva veșniciei, ca fiecare om să nu fie doar puține zile pe acest pământ, în această viață, ci să fie o ființă (ὧν) cu perspective veșniciei, să nu-i fie tulburat echilibrul psihosomatic, pentru că omul este o împreunare de trup și suflet întru armonie. Acestea patru, nevoia de Dumnezeu, perspectiva veșniciei, liberul arbitru, armonia psihosomatică, care cu ușurință pot fi tulburate de cele care se petrec astăzi, păzesc tezaurul care se cheamă după chipul și spre asemănarea cu Dumnezeu din fiecare om, asigurându-i posibilitatea mântuirii. Să vă dau câteva exemple, pentru a vedea cum putem să le abordăm.

Astăzi să făurește o epocă ce are două caracteristici: cea dintâi este eugenia, iar cea de-a doua, eutanasia. Ce înseamnă asta? Anume că noi alegem cine va trăi [se va naște] și când va muri. Primul lucru îl fac tehnicile de reproducere [artificială]. Să vă spun câteva lucruri din care reiese cum ne putem pierde orientarea: conceperea oricărui om începe din momentul întâlnirii unui ovul cu un spermatozoid. Dar dacă un cuplu nu face copii, putem prelua ovulul de la mamă și un spermatozoid oarecare și să le fecundăm. Dacă facem acest lucru în laborator, putem vedea și rezultatul. Se poate ca mama să obțină fecundarea ovulului cu spermatozoizi din altă sursă. Iar dacă femeia are probleme cu pântecele, se poate ca ovulul fecundat să-l poarte altă femeie. Astfel, în cele din urmă, al cui va fi copilul acela?
Dau și un mic exemplu, pentru a înțelege lucrurile mai bine: în urmă cu câțiva ani, au venit la mine doi tineri căsătoriți, bucuroși că după mai mulți ani, femeia rămăsese însărcinată prin inseminare artificială. Ei voiau binecuvântarea mea. Eu, ce să fac, le-am spus: Copii, Dumnezeu să vă binecuvânteze, să aveți și voi un copil! După doi ani și jumătate, timp în care nu i-am mai văzut, într-o dimineață a venit bărbatul și m-a căutat: Părinte, neapărat trebuie să vă văd. Copilul pe care-l avem, în loc să ne aducă unitate și bucurie în familie, ne-a adus probleme, pentru că, nu v-am spus atunci, fecundarea a avut loc cu spermatozoizi de la clinică, pentru că eu am probleme. În cele din urmă, am ajuns la tribunal, cerând dreptul de a vedea și eu copilul. Mama s-a ridicat și mi-a spus: “N-ai nici un drept să vezi acest copil, iar interdicția de a-l vedea provine din faptul că nu ești înrudit genetic cu el. Și să nu spui că nu vei plăti pensie alimentară, pentru că obligația de a o plăti provine din acordul tău de a dobândi acest copil. Deși nu vei vedea copilul, îi vei plăti pensie alimentară”. Bună femeie să o iei de nevastă… Judecătorul nu mai știa ce să zică. Nu exista lege, societatea nu apucase să legifereze [aceste chestiuni] și în cele din urmă nu au fost acceptate cererile femeii, ci s-a luat o decizie de mijloc. Dar să expunem și un alt aspect, atunci când o femeie poate dobândi un copil din spermatozoizii soțului decedat. De exemplu, atunci când soțul se îmbolnăvește grav, urmează să facă radioterapie și, ca să nu se deterioreze materialul genetic, i se recoltează spermatozoizi. Într-o insulă din Grecia am avut o pereche, bărbatul s-a îmbolnăvit de cancer la organele genitale, ei deja aveau trei fetițe, iar el voia tare mult un băiat. Femeia nu prea voia ce zicea el, că dacă va muri, ea să facă inseminare artificială cu spermatozoizii lui [conservați]. Dacă copilul ar fi urmat să fie băiat, el ar fi primit numele tatălui și drepturi de moștenire. Dar pentru că soția nu a fost de acord, el a lăsat materialul seminal moștenire mamei și surorii lui. Din nefericire, bărbatul a murit, iar soacra și cumnata au presat-o pe văduvă să se insemineze artificial cu sămânța bărbatului decedat, dar ea nu voia deloc. Și în loc să-l plângă pe cel mort, ele se certau între ele pe chestia asta. La un moment dat, soacra a căutat o femeie care să accepte să fie fecundată cu sămânța celui mort. Astfel, un copil născut de o femeie ar fi ajuns să aibă drepturi de moștenire într-o altă familie. Iar dacă nu vă obosesc, vă mai dau încă un exemplu, pentru că sunt de folos ca să înțelegem. O pereche în care femeia avea 37 de ani și nu aveau copii. Erau oameni bogați și trăiau în California. Dar pentru că legea americană nu îngăduia să dobândească un copil prin fecundarea mai multor ovule, s-au hotărât să meargă în Australia, pentru că legea australiană permitea acest lucru. Așa că au luat două ovule de la femeie, le-au fecundat și au inseminat-o pe mamă cu unul dintre ele. Nu a mers, așa că au așteptat să vină vremea pentru cel de-al doilea. Între timp, au decis să facă o călătorie în America de Sud. Erau bogați, aveau propriul avion. În Amazonia, însă, avionul s-a prăbușit și ei au murit. Desigur, a început apoi disputa între rude pentru averea lor. Atunci când se părea că o partidă avea să ia cea mai mare parte a averii, cei care erau pe punctul de a pierde s-au gândit la următorul lucru: moștenitorul averii trebuie să fie embrionul ce așteaptă în Australia. Au ajuns la tribunal, fiecare parte căutând să obțină embrionul. Ei, cetățeni californieni, iar embrionul în banca biologică din Australia, accidentul a avut loc în Brazilia, unde-și aveau afacerile, așadar, nu se mai știa unde trebuie să se judece și cărei țări aparține acel embrion. Embrionul era „cetățean” american, australian sau brazilian, iar procesul va fi judecat conform dreptului californian, australian sau brazilian? Tribunalele vremii noastre sunt pline de astfel de probleme, acestea nu sunt cazuri extreme, ci consecințe ale intensei intervenții ale omului.



Vedeți, pentru că mulți dintre voi veți deveni preoți și vă vor întreba oamenii, este nevoie de multă atenție. La Universitatea din Atena este un profesor, îl cunosc și eu, care voia, împreună cu soția, să aibă un copil. Și pentru că nu puteau, s-au hotărât să facă fecundare artificială. După 10 ani de încercări, femeia a rămas însărcinată, cu gemeni. În cele din urmă s-au născut amândoi, orbi, retardați mental, iar unul și cu probleme genetice. Părinții au căzut într-o adâncă depresie, nu știau ce să mai facă. Nu spun că acest lucru se întâmplă întotdeauna [în cazul fecundării artificiale], dar uite ce se poate întâmpla atunci când cineva caută să-l silească voia lui Dumnezeu. Eu vreau să dau mărturie ca duhovnic: există și o fecundare duhovnicească, copii pe care îi dă Dumnezeu, nu știința medicală, eprubeta. Să credeți aceasta, ca membrii ai clerului, vă stă în putere până și să dați copii oamenilor într-o măsură mai mare decât dau clinicile de fertilizare artificială. Să învățăm să ne rugăm, preotul pentru turma lui, să facem Maslu, să facem 40 de Liturghii. Eu am încercat și am spus oamenilor să facă 40 de Liturghii care, fie să înceapă, fie să se încheie de praznicul Zămislirii Cinstitului Înaintemergător Ioan, pe 23 septembrie, sau a Zămislirii Maicii Domnului, pe 9 decembrie sau Zămislirea Domnului (Bunavestire), pe 25 martie. Nu mi-e rușine să vă mărturisesc, din experiența mea de duhovnic de dinainte de a deveni episcop, s-au născut 56 de copii prin moduri duhovnicești, deși medicii spuneau contrariul.

Uneori sunt întrebat: de ce din om de știință ați ajuns cleric? Pentru că puterile pe care le are preotul în mâinile lui sunt mai tari decât puterea științei. Știu un copil care s-a născut firesc după o perioadă de sterpiciune de 22 de ani. Altă pereche, din Patra, după 10 ani de încercări de dobândire a unui copil, deși nu erau oameni de biserică, dar erau smeriți și credincioși fără să meargă la biserică, dintr-o binecuvântare au avut tripleți. Prin toate aceste [exemple], vreau să spun că logica Bisericii este alta. În loc ca noi, clericii, să gândim după rațiunea lumească, e nevoie să ne întărim credința. Dumnezeu Își știe treaba mai bine decât noi, dar societatea [de azi] vine și încearcă să controleze nașterile, copilul care este sănătos îl ținem, pe cel care nu ne place, îl aruncăm. S-a făcut un sondaj în Denver, Colorado, punându-se întrebarea: dacă copilul ar avea vreo malformație genetică, de exemplu, obezitate, veți face avort sau nu? 13% au răspuns că ar avorta copilul pentru obezitate. Acest lucru este teribil, acest lucru este civilizația apuseană, civilizația Vestului Europei în care vreți să intrați și în care noi am intrat. Numărul global al avorturilor declarate era de 53 de milioane anual. Ca și cum, în fiecare an, ar muri câte o Italie, și nu pentru că copiii ar avea ceva probleme, ci pentru că nu sunt doriți.

La fel se întâmplă și spre sfârșitul vieții. În Olanda, unde euthanasia este legală, una din 32 de morți survine prin euthanasiere. Dacă legea din Olanda ar fi valabilă în Grecia, unde avem într-un an 100 000 de decese, 3000 ar fi prin euthanasiere. În România, care are o populație de două ori mai numeroasă, presupun că ar fi 6000 pe an, un sat, adică, ar fi terminat prin euthanasie. Iar aceste lucruri vor deveni legale, iar noi vom spune, ei, ce să-i faci… Asta este civilizația contemporană…

Dar să trecem și la un alt capitol, la stabilirea sexului unei persoane indiferent de fiziologia și fizionomia sa. Cu o săptămână înaintea ultimelor alegeri din Statele Unite, primarul din New York a făcut următoarea declarație: Eu sunt republican de tradiție, dar la aceste alegeri îl voi vota pe Obama din două motive: pentru legalizarea federală a avorturilor și pentru ridicarea conviețuirii dintre homosexuali la același nivel cu căsătoria. Au fost votate mai multe legi care permit avorturile, în opt țări euthanasia este legalizată și multe alte țări acum se legalizează „căsătoriile” între homosexuali. Alaltăieri, Biserica Anglicană a decis să se alcătuiască slujba pentru „cununia” homosexualilor. În urmă cu un an, dacă nu greșesc, Episcopul lutheran de Stockholm, a slujit la căsătoria fiicei sale cu o altă femeie. Iar noi zicem ce să-i faci, astea-s drepturile omului, sunt liberi… În adâncul nostru, credem că oamenii sunt predispuși genetic spre așa ceva, poate destui dintre voi cred asta. Este vremea în care se legalizează eroarea și păcatul. Dacă homosexualitatea ar avea cauze genetice, poate la fel au și pederastia și pedofilia… Nu se dă, însă răspuns [la ceastă întrebare]. Vedeți, încetul cu încetul, se ajunge ca familia să fie spartă, să se desființeze, să se desacralizeze faptul de a avea sexul dat, chiar și printre ortodocși circulă opinia teologică că scopul căsătoriei este dragostea, desăvârșirea dragostei dintre soți, de unde reiese că și doi oameni de același sex care se iubesc pot întemeia o familie, pot cere binecuvântarea lui Dumnezeu. Scopul căsătoriei și al relației dintre soți este și nașterea de copii, lucru ce consolidează căsătoria de tip heterosexual. Iar dacă o pereche nu poate dobândi copii, asta nu este o dovadă a faptului că, oarecum, căsătoria nu ar avea de a face cu nașterea de prunci.

Vedeți, există astfel de probleme care ne ating foarte tare și înțeleg că și în România, Biserica duce o puternică luptă de rezistență. Să știți că societatea și forurile seculare se vor opune, sunt lucruri impuse de punctul de vedere global, dar să știți că Biserica nu trebuie să adapteze lor. Scopul Bisericii nu este să oprească lucrarea Diavolului, ci să se țină de Adevăr și să-L mărturisească lumii. Din acest motiv este necesară abordarea problemelor bioetice din punct de vedere duhovnicesc.

Cred că în acest punct e mai bine să închei, spunându-vă numai acest lucru: ca Biserică, trebuie să oferim modelul de antropologie ortodoxă, a ceea ce este omul, într-o societate care vrea să facă din om, animal. La școală, la biologie, nu știu dacă ne învață că dorim să fim precum animalele. În Vechiul Testament spune „omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalmul 48, 12). Vin la noi copii în vizită și vor să mă convingă de teoria evoluției, cum că am fi animale. Noi, în Biserică, dăm de înțeles omului nu că ne înrudim cu animalele, ci că ne înrudim cu Dumnezeu. Ce frumoasă este genealogia de la Luca, unde zice că Hristos S-a născut din cutare și din cutare, [iar la urmă,] din Adam, fiul lui Dumnezeu (Luca 3, 38). Iar Apostolul Pavel zice că ai Lui neam şi suntem (Fapte 17, 28). Nu este acest lucru minunat? […] Am ajuns, însă, să nu mai vrem să fim ai lui Dumnezeu, ci să vrem să fim înrudiți cu animalele. Avem nevoie de transplant de creier. În această proces de înnebunire, iubiți studenți, viitori preoți, teologi, este nemaipomenit ca cineva să poarte această mărturie a lui Hristos și a Ortodoxiei în lumea contemporană. În orice epocă, mare cinste era ca cineva să fie cleric sau să-L mărturisească pe Hristos, iar acum, în secolul al XXI-lea, să mărturisești este o cinste și mai mare. Vă doresc să deveniți preoți cu adevărat, să purtați mărturia lui Hristos în epoca contemporană, dar și să deveniți preoți adevărați, nu preoți slujitori, slujbași cu meseria de preot, ci să-L aduceți pe Hristos în această luăm și să-L semănați în inimile poporului credincios. Iar aceia dintre voi care nu veți deveni preoți, [să știți că] nimeni nu vă va interzice, să vă împiedice să dați, prin viața voastră, mărturie despre Adevărul creștin, despre Adevărul ortodox.

Pentru că văd aici și fete, cred că și ele pot foarte bine să devină modele ale unei astfel de mărturisiri, în cel bun sens, pentru că Biserica o țin femeile. La Patimile [Mântuitorului], cu două excepții, erau numai femei în jur. Ucenicii erau ascunși, ucenițele au fost cele care au văzut Învierea. Și aici, [la voi,] femeile sunt cele care au ținut Biserica în anii grei ai comunismului. Anii care vin vor fi mai dificili decât cei din perioada comunistă pentru credința autentică. Biserica va avea libertate la vedere și, pe ascuns, prigoană. Și pentru că femeile sunt mai bune decât bărbații și mai credincioase, vă doresc și nădăjduiesc ca voi să ne sprijiniți la modul cel mai bun.

Toți împreună, fie că suntem români ortodocși, fie că suntem greci, fie ruși, orice am fi, să păstrăm această comoară, nu trebuie deloc să pierdem această ocazie. Cel mai mare bizantinolog al secolului trecut, Steven Runciman, zicea că secolul al XXI-lea va fi secolul Ortodoxiei, celelalte denominațiuni creștine vor dispărea, singura care va rezista în vijelia globalizării va fi Ortodoxia, pentru că ea crede și trăiește Taina. Așadar, nu este alt lucru mai frumos decât să păstrăm Taina și să ne hrănim din ea.

Așa să dea Dumnezeu, vă mulțumesc mult! - See more at:

judecata continua

compunere cu tema

 va plac compunerile? eu le urasc din clasa a 5-a. poftim de! e plina lumea de compuneri. am ajuns sa judec orice text din prisma asta: e sau nu e compunere. 

ca si criteriul meu de a judeca filmul - daca in timp ce ma uit la ecran realizez ca in spatele sticlei se afla minimum 50 de persoane nu ma mai uit decat daca am alta motivatie decat aceea de a privi - criteriul compunerii face parte din arsenalul propriu cu ajutorul caruia imi camuflez invidia.

 

 7  Noiembrie – 5 Decembrie 2013

expoziţie cu vânzare la Sala ,,Constantin Brâncuşi” Palatului Parlamentului

,,Galeria Vibraţiilor Tinere” este o manifestare concepută pentru a promova artiştii contemporani români care demonstrează talent şi pasiune în domeniile artelor aplicate şi decorative. Expoziţia este un fel de bazar elegant al tinerilor unde fiecare îşi aduce particică de suflet; bazar fiindcă este o expoziţie cu vânzare unde se prezintă lucrări din diferite domenii artistice: pictură, fotografie, sculptură mică,  design de produs şi vestimentar, bijuterii, acesorii, grafică, ilustraţie, creaţii din sticlă/metal/lemn, ceramică.

         Expoziţia are ca temă viziunea artistului faţă de România ,,remember Romania”/,,ţine minte România”, cu scopul de a trezii creativitatea ancestrală. Tradiţionalismul nu este mort, s-a transformat şi pentru că o altă credinţă a noastră este creativul-liber-conştient fiecare artist expune lucrări din portofoliul personal.  Ne străduim să transformăm un şablon mental de tipul ,artiştii ăştia!”; într-un altul poate mai pozitiv şi poate mai încrezător pentru că talentul şi munca bună la sfarşit se adună.

 

Curator expoziţie:  dr. Radu Gheroghe Serafim