de unde vin cuvintele

am o slabiciune pentru etimologie. s-a acutizat de cand Gadamer mi-a spus ca daca nu inteleg ceva despre ceva ar fi bine sa merg la originea cuvantului (sensul originar) si ceva din ceata se va risipi. am gasit Dictionarul Etimologic si chiar sunt foarte bucuros: http://www.webdex.ro/online/dictionarul_etimologic_roman/
De ex:

prost (proástă), adj. – 1. Simplu, curent, ordinar. – 2. Simplu, pur, curat. – 3. Simplu, plebeu, sărac. – 4. Ordinar, vulgar, trivial, grosolan, necioplit. – 5. Nătîng, neghiob, tont, tîmpit. – Mr. prostu. Sl. prostŭ „simplu” (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 296; Șeineanu, Semasiol., 226), cf. sb. prost „simplu”, rus. prostyĭ „ticălos”, mag. paraszt „țăran”. Primele sensuri sînt înv. – Der. prostac (var. prostălău, prostan, prostănac, prostovan, prostovatic, prostănău, prostatic), adj. (tont, neghiob, prost); prostesc, adj. (de prost); prostește, adv. (ca proștii); prosti, vb. (a se tîmpi; a se sustrage de la ceva, a scăpa; a insulta, a face pe cineva prost; a înșela), dubletul lui prosti, vb. (înv., refl. a renunța la o slujbă, a-și da demisia), din sl. prostiti „a ierta”; prostie, s.f. (nătângie, nerozie; proxilitate; fleac, moft); prostime, s.f. (înv., nerozie; popor de jos, vulg); prosteală, s.f. (neîndeplinire, nerealizare; amăgeală); prostitură, s.f. (haine de toată ziua, îmbrăcăminte obișnuită).