Ceausescu a fost extremist de dreapta; Vadim e fiul spiritual al lui Noica, Eliade, Cioran; Nichifor Crainic a fost agentul lui Ceausescu; cea mai extremista revista de dreapta din Europa a fost publicata sub Ceausescu; Blaga, prin trilogia sa, a fost un xebofob ordinar; Mihail Sebastian, mare democrat (nu stia Tamas ce a trait Hechter in preajma lui Nae Ionescu dar... sa vorbim tovarasi).
De 2 ani m-am afundat cu temeinice in cateva carti despre comunism care mi-au limpezit intrebarile. Kolakowski, Pipes, Aron, Souvarine, Medvedev, Pisier, Bakunin, Zizek,Stirner, si altii. Continui cu tenacitate. Pe zi ce trece si cu fiece pagina imi dau seama ca suntem imbibati de socialita democratiforma produsa cu succes de Marx, Engels dar mai ales de Lenin. Suntem prinsi in dialectica ratiunii noastre minunate si neputincioase. Culianu imi e martor. Da, socialistii sunt tampiti. Destepti dar tampiti. Sunt tot ceea ce poate da mai bun omul, omul ne-imbisericit. Imbisericirea inseamna pentru mine ceea ce a trait Sfantul Siluan. Pentru ca am uitat sa spun ca toate aceste carti le rasfoiesc inmanusat cu scrierile Sfantului si cu Dor de Maica Domnului. Asta de frica sa n-o iau razna. Pentru ca, asa cum am spus, socialistii sunt foarte destepti.Scrisoare catre prietenii mei romani, de g.m. tamas / 13.06.04
Dupa un deceniu de existenta a statului de drept democratic in Europa de Est, aproximativ o treime a electoratului din Romania l-a votat pe Corneliu Vadim Tudor, respectiv a votat un partid cvasi-fascist condus de acesta. Partidul lui Vadim Tudor a repurtat cel mai mare succes in sectiile electorale din Ardealul si Banatul relativ prospere, adeptii lui cei mai convinsi fiind tinerii posesori ai unei diplome de studii, precum si studentii - deci, contrar asteptarilor, nu este vorba in primul rind de someri, de oameni saraci si infometati, de pagubasii zonelor industriale distruse.
Acest fenomen putea constitui o surpriza doar pentru cei care datorita ignorantei istorice cred ca burghezia si clasa de mijloc reprezinta in mod automat si necesar exponentul liberalismului, desi se stie ca forma originala, "totalitara" a fascismului, la fel si variantele "post-totalitare" din prezent ale acestuia, sint generate de catre burghezie. Seymour Martin Lipset constatase de mult - bazindu-ma si eu pe aceasta constatare - ca fascismul este "extremismul centrului", fiind inamicul concernurilor capitaliste si al statului prosper din punct de vedere social, asemenea liberalismului, caruia in anii 1920 i-a ocupat locul.
Si in Ungaria se poate observa ca segmentele sociale ale electoratului fidel partidului liberal maghiar si celui fascistoid de extrema dreapta sint asemanatoare, fiind vorba de tineri posesori ai unei diplome de studii, intelectuali, clasa mijlocie si mica burghezie, "existentele mici". La facultatile mai "bune" si la Internet chat-room polemizeaza intre ei mai cu seama liberalii si neonazistii. Generatia intelectualior mai in virsta continua sa se mire ca in rindul brokerilor si al tinerilor care frecventeaza business school-urile exista atit de multe persoane antisemite, rasiste, xenofobe, cu vederi mai mult decit limitate din punct de vedere al libertatilor, persoane "postmoderne" care vorbesc limbi straine, calatoresc mult si traiesc o viata libertina, consumind cu pofta si bucurie cultura salbatica si anarhista care ne invadeaza cotidianul, cultura pe care de altfel ar interzice-o, daca ar intelege-o cu adevarat.
Conform doctrinelor oficiale ale "noilor democratii" din Europa de Est de dupa 1989, adeptii "extremelor" sint asa-numitii "perdanti" ai schimbarilor de regim, ai transformarilor democratice. Acest lucru nu este o constatare tocmai exacta. In absenta unor miscari socialiste reale, patura saraca nu prea face politica; chiar si cind se pune problema prezentei la urne, prea putini dintre ei voteaza. La fel ca si in anii 1920-30, clasa de mijloc, inspaimintata de viitorul incert, adera (tocmai de aceea) la extrema dreapta, pentru ca aceasta sa ramina asa cum este; celalalt motiv este, desigur, capitalul strain, precum si concurenta minoritatilor etnice nationale considerate a fi "straine". Extrema dreapta ar dori sa limiteze mai ales prezenta acestor minoritati, garantind astfel "burgheziei nationale" si clasei mijlocii din sectorul administrativ o existenta prospera, cu realizari marcante si fara riscuri semnificative.
In acelasi timp, proliferarea extremei drepte - fapt care in Romania s-a petrecut deja, existind toate conditiile si pentru Ungaria - este motivata si de frica. Frica de dezordinea intr-adevar inspaimintatoare, de mizerie, de anarhie, de naruirea civilizatiei (cu toate ca civilizatia de sorginte leninisto-stalinista a meritat sa fie distrusa), care, asemenea perioadei Republicii de la Weimar, au insotit transformarile democratice. Nu este intimplator ca protagonistii schimbarilor de regim sint de cele mai multe ori nepopulari.
In schimb, Romania este un caz aparte si particular. Despre particularitatile acestui caz trebuie sa vorbesc sincer, in sfirsit, cu prietenii mei romani.
Unele dintre afirmatiile mele vor fi interpretate drept reprosuri. Dar precum se va constata, reprosurile nu vor viza doar intelectualitatea romana democratica, ci si strainatatea, adica pe noi, inclusiv propria mea persoana. Desi provin din Ardeal, traiesc in strainatate, astfel ca in prezent stiu mult mai putin despre Romania decit ar trebui sa stiu - motiv pentru care imi cer de la inceput scuzele de rigoare pentru eventualele erori privind proportiile.
1. Impresia mea este ca analiza privind regimul Ceausescu este in mod dominant eronata. In general, epoca Ceausescu este prezentata drept doar un accident al comunismului "totalitar" sovietic, context in care cred ca traditionalul antirusism romanesc, ura fata de rusi - sentimente exploatate cu succes de catre Ceausescu - joaca un rol prea mare. De altfel este grotesc sa fie caracterizat drept un regim "sovietic" regimul politic dintr-o tara in care, din 1965 si pina in 1989, a fost mult mai independenta fata de Uniunea Sovietica decit fusesera Austria, Finlanda sau Iugoslavia. Produsul national-bolsevic autohton a fost tot atit de fascist (daca nu chiar mai mult) ca si "comunist". Principalul dusman al lui Ceausescu a fost stafia Cominternului, care considera Romania drept o tara alcatuita din "mai multe nationalitati", care a pretins pentru maghiari dreptul la autodeterminare si care a considerat Tratatul de pace de la Trianon drept o "pace a tilharilor imperialisti". Ceausescu a impiedicat cu succes transformarea CAER-ului intr-un proiect de piata interna unitara, din 1968 a parasit de facto Tratatul de la Varsovia si a semnat o coalitie cvasi-oficiala cu Occidentul, respectiv cu China. In timpul lui Ceausescu, Romania era mai apropiata de NATO decit este in prezent (si nu din vina Romaniei).
2. Nu trebuie uitat faptul ca, de la inceputul anilor 1970, in Romania condusa de Ceausescu a fost interzis, de fapt, marxismul. Cind Ceausescu a intors vizibil spatele Uniunii Sovietice, el a pactizat cu intelectualitatea de dreapta, evident, sub semnul unui nationalism vehement. Organul de presa oficial editat pentru emigratia romana era redactat de fascistul Nichifor Crainic, iar principalul agent din Occident al lui Ceausescu era Iosif Constantin Dragan, de la Garda de Fier de odinioara. Pe vremea respectiva, revista cea mai prestigioasa cu orientare de dreapta din Europa era Romania literara condusa de Nicolae Breban; iar revistele redactate de Adrian Paunescu (care in prezent este senator al PDSR-ului si star de televiziune), precum si de Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor, consemnau orientarea din perioada respectiva in cel mai dur limbaj al urii turbate fata de maghiari, un limbaj antisemit si nationalisto-comunist.
Dragi prieteni, nu trebuie uitat nici faptul ca in vremea respectiva simbolurile regimului Ceausescu nu erau steaua rosie, secera si ciocanul, ci Coloana infinita a lui Brancusi, ale carei motive erau reproduse ad nauseam peste tot. Ideologia oficiala nu era marxism-leninismul, ci teoria continuitatii daco-romane si "protocronismul romanesc" (conform caruia romanii au fost cei care au descoperit si au inventat totul inaintea tuturor). Marin Preda, un comunist cu state vechi, l-a reabilitat pe maresalul Antonescu, iar conform istoriei oficiale a filozofiei, Universitatea "Bolyai" din Cluj era prima vinovata pentru stalinism.
3. Regimul Ceausescu a cooptat in mod selectiv "metafizica" hipernationalisto-etnicista din perioada interbelica (este vorba in primul rind de operele lui Radulescu-Motru, Blaga si Noica), tinerii intelectuali percepind acest lucru drept o eliberare; ei n-au observat sau n-au vrut sa observe manipularea. Tinerii intelectuali mergeau in pelerinaj si ingenuncheau in fata marilor lideri spirituali ai extremei drepte din perioada interbelica, cei doi mari guru fiind Constantin Noica si parintele Staniloaie (pe acesta, o personalitate ridicata la rang de cult prin anii '60, l-am cunoscut si eu prin intermediul criticului muzical George Balan). "Revolta" tinerilor intelectuali a corespuns in totalitate intentiilor politicii culturale promovate de Ceausescu; printre protagonistii ginditorilor si scriitorilor romani din generatia mea nu era nici unul care sa nu fi fost adept al Garzii de Fier. "Noua stinga" care reprezenta opozitia budapestana in anii '60-'70 ar fi fost complet neinteleasa in Romania. Imi amintesc cit de tare puteau sa deteste colegii mei din Bucuresti miscarile care avusesera loc, in 1968, la Paris; iar la Cluj, intelectualii maghiari ardeleni faceau galerie trupelor lui Brejnev si Kadar care invadasera Cehoslovacia, pentru ca sperau revizuirea Trianonului. Eu am simpatizat in egala masura atit cu primavara pariziana, cit si cu cea pragheza; eram cam solitar printre voi, dragi prieteni - iar cel mai gretos a fost momentul in care presa ceausista i-a luat apararea lui Dubcek... Omul nu voia sa fie de acord in nici un caz cu Ceausescu. Era odios ca putea sa aiba dreptate fata de oricine.
4. Pina in ziua de azi, intelectualitatea revolutiei romanesti este preocupata de exegeza spirituala a Garzii de Fier. Nimeni nu pune la indoiala faptul ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica sint autori importanti; si eu am citit cu placere inclusiv cele mai detestabile esecuri ale lui Carl Schmitt sau Céline, nu sint un pudic din punct de vedere intelectual, dar acest lucru nu inseamna ca nu stiu cine sint dusmanii democratiei constitutional-liberale, dusmanii libertatii, egalitatii si fraternitatii. Intilnindu-ma la un moment dat, la Frankfurt, cu domnul Gabriel Liiceanu - care este in prezent poate cel mai influent scriitor teoretician din Romania - l-am intrebat cum anume doreste sa fundamenteze democratia liberala romaneasca pe operele lui Heidegger, Noica sau Cioran? A rostit ceva spiritual, dar de fapt nu mi-a raspuns la intrebare. Cum doriti voi, dragii mei prieteni romani, sa-l criticati pe Vadim Tudor pentru faptul ca este fascist, din moment ce izvoarele voastre spirituale - care n-au fost supuse unei critici, fiind incriticabile - sint aceleasi ca si ale lui? Cum pot eu - care sint maghiar ardelean - sa fiu prieten cu adeptii si admiratorii morfologiei culturale promovate de Lucian Blaga, din moment ce este cit se poate de clar ca singurul scop adevarat al Trilogiei este sa demonstreze ca maghiarii sint strainii de esenta, indiferent de natura acesteia? Voi afirmati ca Vadim Tudor, "acest animal", este un grobian. E mai bun fascismul de calitate, rafinat si elegant? De altfel, nivelul spiritual ridicat al Garzii de Fier este foarte tare pe placul Partidului Crucilor cu Sageti - in revista lor, pe Codreanu si pe Horia Sima il aseaza deasupra lui Szalasi; internationala rasista functioneaza mai bine decit cea liberala sau socialista. Nu, Vadim Tudor si Paunescu nu sint dezgustatori pentru faptul ca sint niste persoane grobiene. Dezgustatoare este ideea (servilismul si glorificarea urii), nu manierele. Orice om mai elevat este dezgustat de revista Atac la persoana, acest Sturmer romanesc - dar oare cum percepe critica literara romaneasca jurnalul postum al lui Mihail Sebastian (o, da... al lui Iosif Schechter)? Cum isi permite jidanul imputit sa nu-i convina ca va fi distrus? Este de-a dreptul nepoliticos. Cind revista Sfera politicii a publicat in sinteza antologia acestor ecouri de receptare (eram tocmai la Washington, intimplator acolo citisem revista), pur si simplu mi se facuse rau: o, nu, Romania - numai asta nu. Este de nesuportat infatuarea impunitatii fictive.
5. Fara indoiala ca politica promovata de Vadim Tudor isi are radacinile in publicistica practicata de catre Cioran, Eliade si Noica in perioada interbelica si in timpul razboiului, la fel cum filozofia dusmanilor jurati ai aceluiasi Vadim Tudor isi are sorgintea in eseurile acelorasi Cioran, Eliade si Noica. Care vor fi izvoarele spirituale ale opozitiei? Adrian Marino (ca si mine in Ungaria) redescopera pasoptismul. Il pot asigura ca nu va avea nici o sansa. Din istoria popoarelor est-europene continuitatea lipseste intr-o masura atit de mare, incit numai antecedentele nemijlocite au o oarecare valoare pragmatica. Iar in lipsa antecedentelor, ramine doar mitul Occidentului: daca nu "mai devreme", ei bine, atunci "in alta parte". Cu toate ca Romania ar fi avut posibilitati uriase pentru crearea propriului sau mit democratic - este vorba de Revolutia din 1989. Tocmai in legatura cu acest aspect, nonconformista intelectualitate romana a reusit sa concretizeze cea mai fantastica realizare, un record mondial, de valoare universala. Pentru ca voi, dragii mei prieteni, carora nu v-au convenit consecintele politice (intr-adevar, neplacute) ale revolutiei, ati convins o lume intreaga ca revolutia, de fapt, nici n-a avut loc, ca a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o halucinatie, de o inselatorie, de o jonglerie, reusind ca prin tertipurile poetice ale mitologizarii negative sa escamotati cea mai mare fapta istorica a poporului roman, numai pentru faptul ca, la fel ca in toate revolutiile, a existat prea multa fanfaronada, exagerare, palavrageala, prea mult haos. In 1789, nici la Paris n-a fost altfel, la Bastille abia daca au fost gasiti citiva detinuti, dar cu toate acestea, instinctul politico-istoric al poporului francez nu permite sa fie sterpelita quatorze juillet. Noi, maghiarii, nu stim nici pina-n ziua de azi cine a tras in octombrie 1956 in multimea adunata in Piata Kossuth, dar sa incerce numai sa puna cineva la indoiala existenta glorioasei noastre revolutii din 1956! Anularea mitului democratic romanesc a anticipat anularea realitatii democratice romanesti. La posturile de televiziune din lumea intreaga au aparut revolutionari romani care si-au negat propriile lor acte de eroism. Este fara egal si incredibil - dar consensul contrarevolutionar atit de puternic a fost (si a ramas). Revolutionarilor le-a fost atit de sila de propria lor revolutie si de libertatea propriului lor neam, incit au fost dispusi sa renunte - o singura data! - pina la infatuarea nationala. Autonegarea romaneasca a facut scoala: azi am citit ce scrie unul dintre cei mai destepti scriitori maghiari despre "distractia galagioasa numita schimbare de regim". Evident, si el este un democrat. Comunistii bineinteles ca au stiut ca s-a intimplat ceva - din cauza asta au vrut sa-si insuseasca situatia. Ici si colo si-au insusit-o, dar cu toate acestea n-a rezistat vechiul lor regim, au fost nevoiti sa se schimbe ei.
6. Ce replica ii vor da lui Vadim Tudor prietenii mei romani, pentru ca de zece ani incoace tac milc cind se inaugureaza statuile lui Antonescu, cind strazi din aproape toate orasele Romaniei sint botezate cu numele lui Antonescu, cind este escamotat trecutul maghiarilor, al evreilor, al grecilor fanarioti...? Voi, dragii mei prieteni romani, il respectati oarecum mai corect pe maresalul Antonescu decit il respecta Vadim Tudor? Inclusiv fosta majoritate guvernamentala a incriminat mai ales trecutul lui Vadim Tudor, in loc sa fi analizat cauzele popularitatii instigatiilor extremei drepte (si, in parte, ale PDSR-ului), in comparatie cu pozitia intelectualitatii democrate. A sprijinit vreodata tabara democratilor romani revendicarile salariale ale vreunuia - indiferent care - grup de muncitori? S-a solidarizat vreodata cu grevistii? A avut argumente fata de criticile referitoare la strategia politica practicata de FMI si Banca Mondiala, strategie considerata de multi absurda, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodata si altceva decit adaptarea si modelarea exterioara la Occident, in timp ce de cele mai multe ori era de acord cu filozofia politicii unui Occident dominant (politica liberala, de stat de drept), respectiv cu premisele antimoderniste ale extremei drepte? Si a avut vreun raspuns la erorile comise de Occident? Nu v-a fost frica, dragii mei prieteni romani, ca va reinvia stafia lui Titu Maoirescu, "formele fara fond", amenintarea unui modernism vulnerabil si fara radacini, ca indaratul frontispiciului de gips al acestuia, frontispiciu ornat din plin cu frize, ameninta vidul intunecat al anarhiei taranisto-pastoresti? Aiurea!
7. Dar, din pacate, voi n-ati avut noroc nici cu Occidentul. "Orientalismul" Occidentului (aplic terminologia clasica a lui Edward W. Said precum o aplicase Maria Todorova pentru Balcani) - sistematizat de Samuel Huntington, acest foarte la moda sub-Spengler care vorbeste despre "ciocnirea civilizatiilor", - v-a ales tocmai pe voi ca dupa experimentul esecului comunismului sovietic sa indepliniti rolul "negativ" al unui contrast premodern fata de un cyber-Occident postindustrial, postideologic si postmodern. Demonizarea islamului n-a dat roade, aceasta incercare nefiind satisfacatoare nici din punct de vedere geopolitic. Noul dusman al Occidentului este ortodoxia, dar cu aceasta, in vestul Afganistanului, in Cecenia, in nordul Caucazului, in Cipru, in Bosnia si in Kosovo, Occidentul sprijina popoarele islamice, in timp ce in alte parti, pe cele catolice. Paranoia ortodoxo-integrista are o oarecare baza reala. Iar la aceasta se mai adauga parvenitismul, mitocania si prostia central-est europene, mai exact, ale maghiarilor, care confera cuvintelor "Balcan" si "Bizant" un substrat de injuraturi obscene. Maghiarii, cehii si slovenii dispretuiesc Balcanul pentru ca au ceva mai multi bani in buzunare. Aceasta atitudine imi provoaca sila. Pentru publicistica maghiara, "Bizantul" este sinonim cu o atitudine cezaro-papista, care promoveaza cultul imparatului, o atitudine slugarnica, retrograda, umila si neghioaba, de parca popoarele ortodoxe n-ar fi cistigat in secolul XX mai multe revolutii decit oricine altcineva (in Europa Centrala si de Est, in privinta eroismului si al curajului, nimic nu se poate compara cu lupta partizanilor din Grecia si din Iugoslavia, cu revolutia din Romania); nemaivorbind de faptul ca in Balcani, unde n-a existat o nobilime ereditara si unde in regiunea sudica au ramas nealterate mica proprietate si comunitatea rurala (zadruga), spiritul de ierarhie si de supusenie era mai putin accentuat decit in tarile k.u.k. (imperialo-regale). Stiu ca spiritul plebeo-strengaresco-haiducesc nu este spiritul democratiei moderne, dar mai stiu si faptul ca nu are nici o legatura cu falsa legenda "bizantina". Dusmanii ortodoxiei percep acest spirit drept haos, confuzie - tot ei fiind cei care il si prezinta astfel -, cu toate ca in el se regasesc si posibilitatile revoltei si emanciparii. La fel cum Rascoala taraneasca din 1907 poate fi considerata drept revolutie democratica sau pogrom. Acest lucru depinde de ideologia cu care o veti anima voi, dragii mei prieteni romani.
8. De ce nu exista o miscare de stinga in Romania? De ce nu exista o miscare de dreapta in Serbia? De ce a fost puternica anarhia in Bulgaria, in Macedonia si in Catalonia?
9. Consider ca este catastrofal faptul ca atit intelectualitatea romana, cit si maghiarii din Ardeal confunda statul national democratic cu statul etnico-discriminativ. Idealul americano-galez privind statul national defineste cetatenia patriotica din punctul de vedere al "neutralitatii statului", independent de determinarile etnice, la fel cum acelasi ideal defineste laïcité-ul, independent de confesiuni. Oricine poate sa fie impotriva chiar si a statului national iacobin, dar daca il confunda cu statul fascist, postfascist, reformfascist, etnic-discriminativ (à la Csurka, Vadim Tudor, Seselj, Sladek, Slota), in care "Leitkultur" are privilegii institutionalizate, ei bine, atunci isi desemneaza gresit adversarul. Ideea "regionalismului ardelenesc" - o adaptare dupa Lega Nord Padania si dupa ideea lui Umberto Bossi -, atit de populara la Cluj si Budapesta si pe care succesul repurtat in Ardeal de catre Vadim Tudor a eliminat-o definitiv de pe ordinea de zi, este fundamentata pur si simplu de faptul ca la vest de Predeal exista sume mai mari de dolari si de marci. Revizuirea granitelor, surplusul de iredentism, noile variante postmoderne/neoliberale ale acestora sint fundamentate pe singura realitate a mileniului: paralele.
10. Exemplele frumoase si patriotice ale autocriticii nationale romane le putem regasi in activitatea lui Sorin Antohi, H.-R. Patapievici, Lucian Boia si altii - sint atitudini marete si curajoase, dar (precum orice hipercritica) fara un program politic anume. Forma carnavalesca, plebeiana a autocriticii poate chiar sa si decada: excelenta revista satirica unde pina nu de mult editorialele erau semnate de catre Mircea Dinescu, este vorba de Academia Catavencu, revista care in epoca de aur era mai buna decit parizianul Charlie Hebdo, astazi este o revista-magazin nationalista bulevardiera, care in marea-i amaraciune arunca cu noroi chiar si in ceea ce ii este drag. Munca voastra curajoasa este alterata de minciuna fatala: voi credeti ca antifascismul trebuie mascat in anticomunism. Esenta regimului Ceausescu, mobilizarea mistagogico-mistica, paramilitara, a insemnat solutia fascista a "comunismului" sovietic epuizat deja la vremea respectiva din punct de vedere spiritual si moral, economic si al puterii de dominatie (si sa ne amintim de discursurile "comuniste" ale lui Pol Pot privind superioritatea "rasei khmer", precum si de cum anume a exterminat minoritatile etnice vietnameze si chineze din Cambodgia). Supravietuirea acestei mobilizari nu poate fi invinsa prin cultul lipsit de continut al "metafizicii nationale" a extremei drepte, chiar daca textele respective sint frumoase. Miklos Szabo, excelentul istoric, politician si publicist maghiar decedat recent, spunea: "in casa tinem ciini si pisici, dar in casa nu tinem vaci si antisemiti". E simplu, nu-i asa? Asa impun bunele maniere.
-preluat din revista Dilema,
http://www.algoritma.ro/dilema/arhiva_dilema/416/G.M.TAMA.htm - versiunea maghiara a aparut in Elet es Irodalom, 15 dec. 2000
-traducerea Dilema
Si in Ungaria se poate observa ca segmentele sociale ale electoratului fidel partidului liberal maghiar si celui fascistoid de extrema dreapta sint asemanatoare, fiind vorba de tineri posesori ai unei diplome de studii, intelectuali, clasa mijlocie si mica burghezie, "existentele mici". La facultatile mai "bune" si la Internet chat-room polemizeaza intre ei mai cu seama liberalii si neonazistii. Generatia intelectualior mai in virsta continua sa se mire ca in rindul brokerilor si al tinerilor care frecventeaza business school-urile exista atit de multe persoane antisemite, rasiste, xenofobe, cu vederi mai mult decit limitate din punct de vedere al libertatilor, persoane "postmoderne" care vorbesc limbi straine, calatoresc mult si traiesc o viata libertina, consumind cu pofta si bucurie cultura salbatica si anarhista care ne invadeaza cotidianul, cultura pe care de altfel ar interzice-o, daca ar intelege-o cu adevarat.
Conform doctrinelor oficiale ale "noilor democratii" din Europa de Est de dupa 1989, adeptii "extremelor" sint asa-numitii "perdanti" ai schimbarilor de regim, ai transformarilor democratice. Acest lucru nu este o constatare tocmai exacta. In absenta unor miscari socialiste reale, patura saraca nu prea face politica; chiar si cind se pune problema prezentei la urne, prea putini dintre ei voteaza. La fel ca si in anii 1920-30, clasa de mijloc, inspaimintata de viitorul incert, adera (tocmai de aceea) la extrema dreapta, pentru ca aceasta sa ramina asa cum este; celalalt motiv este, desigur, capitalul strain, precum si concurenta minoritatilor etnice nationale considerate a fi "straine". Extrema dreapta ar dori sa limiteze mai ales prezenta acestor minoritati, garantind astfel "burgheziei nationale" si clasei mijlocii din sectorul administrativ o existenta prospera, cu realizari marcante si fara riscuri semnificative.
In acelasi timp, proliferarea extremei drepte - fapt care in Romania s-a petrecut deja, existind toate conditiile si pentru Ungaria - este motivata si de frica. Frica de dezordinea intr-adevar inspaimintatoare, de mizerie, de anarhie, de naruirea civilizatiei (cu toate ca civilizatia de sorginte leninisto-stalinista a meritat sa fie distrusa), care, asemenea perioadei Republicii de la Weimar, au insotit transformarile democratice. Nu este intimplator ca protagonistii schimbarilor de regim sint de cele mai multe ori nepopulari.
In schimb, Romania este un caz aparte si particular. Despre particularitatile acestui caz trebuie sa vorbesc sincer, in sfirsit, cu prietenii mei romani.
Unele dintre afirmatiile mele vor fi interpretate drept reprosuri. Dar precum se va constata, reprosurile nu vor viza doar intelectualitatea romana democratica, ci si strainatatea, adica pe noi, inclusiv propria mea persoana. Desi provin din Ardeal, traiesc in strainatate, astfel ca in prezent stiu mult mai putin despre Romania decit ar trebui sa stiu - motiv pentru care imi cer de la inceput scuzele de rigoare pentru eventualele erori privind proportiile.
1. Impresia mea este ca analiza privind regimul Ceausescu este in mod dominant eronata. In general, epoca Ceausescu este prezentata drept doar un accident al comunismului "totalitar" sovietic, context in care cred ca traditionalul antirusism romanesc, ura fata de rusi - sentimente exploatate cu succes de catre Ceausescu - joaca un rol prea mare. De altfel este grotesc sa fie caracterizat drept un regim "sovietic" regimul politic dintr-o tara in care, din 1965 si pina in 1989, a fost mult mai independenta fata de Uniunea Sovietica decit fusesera Austria, Finlanda sau Iugoslavia. Produsul national-bolsevic autohton a fost tot atit de fascist (daca nu chiar mai mult) ca si "comunist". Principalul dusman al lui Ceausescu a fost stafia Cominternului, care considera Romania drept o tara alcatuita din "mai multe nationalitati", care a pretins pentru maghiari dreptul la autodeterminare si care a considerat Tratatul de pace de la Trianon drept o "pace a tilharilor imperialisti". Ceausescu a impiedicat cu succes transformarea CAER-ului intr-un proiect de piata interna unitara, din 1968 a parasit de facto Tratatul de la Varsovia si a semnat o coalitie cvasi-oficiala cu Occidentul, respectiv cu China. In timpul lui Ceausescu, Romania era mai apropiata de NATO decit este in prezent (si nu din vina Romaniei).
2. Nu trebuie uitat faptul ca, de la inceputul anilor 1970, in Romania condusa de Ceausescu a fost interzis, de fapt, marxismul. Cind Ceausescu a intors vizibil spatele Uniunii Sovietice, el a pactizat cu intelectualitatea de dreapta, evident, sub semnul unui nationalism vehement. Organul de presa oficial editat pentru emigratia romana era redactat de fascistul Nichifor Crainic, iar principalul agent din Occident al lui Ceausescu era Iosif Constantin Dragan, de la Garda de Fier de odinioara. Pe vremea respectiva, revista cea mai prestigioasa cu orientare de dreapta din Europa era Romania literara condusa de Nicolae Breban; iar revistele redactate de Adrian Paunescu (care in prezent este senator al PDSR-ului si star de televiziune), precum si de Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor, consemnau orientarea din perioada respectiva in cel mai dur limbaj al urii turbate fata de maghiari, un limbaj antisemit si nationalisto-comunist.
Dragi prieteni, nu trebuie uitat nici faptul ca in vremea respectiva simbolurile regimului Ceausescu nu erau steaua rosie, secera si ciocanul, ci Coloana infinita a lui Brancusi, ale carei motive erau reproduse ad nauseam peste tot. Ideologia oficiala nu era marxism-leninismul, ci teoria continuitatii daco-romane si "protocronismul romanesc" (conform caruia romanii au fost cei care au descoperit si au inventat totul inaintea tuturor). Marin Preda, un comunist cu state vechi, l-a reabilitat pe maresalul Antonescu, iar conform istoriei oficiale a filozofiei, Universitatea "Bolyai" din Cluj era prima vinovata pentru stalinism.
3. Regimul Ceausescu a cooptat in mod selectiv "metafizica" hipernationalisto-etnicista din perioada interbelica (este vorba in primul rind de operele lui Radulescu-Motru, Blaga si Noica), tinerii intelectuali percepind acest lucru drept o eliberare; ei n-au observat sau n-au vrut sa observe manipularea. Tinerii intelectuali mergeau in pelerinaj si ingenuncheau in fata marilor lideri spirituali ai extremei drepte din perioada interbelica, cei doi mari guru fiind Constantin Noica si parintele Staniloaie (pe acesta, o personalitate ridicata la rang de cult prin anii '60, l-am cunoscut si eu prin intermediul criticului muzical George Balan). "Revolta" tinerilor intelectuali a corespuns in totalitate intentiilor politicii culturale promovate de Ceausescu; printre protagonistii ginditorilor si scriitorilor romani din generatia mea nu era nici unul care sa nu fi fost adept al Garzii de Fier. "Noua stinga" care reprezenta opozitia budapestana in anii '60-'70 ar fi fost complet neinteleasa in Romania. Imi amintesc cit de tare puteau sa deteste colegii mei din Bucuresti miscarile care avusesera loc, in 1968, la Paris; iar la Cluj, intelectualii maghiari ardeleni faceau galerie trupelor lui Brejnev si Kadar care invadasera Cehoslovacia, pentru ca sperau revizuirea Trianonului. Eu am simpatizat in egala masura atit cu primavara pariziana, cit si cu cea pragheza; eram cam solitar printre voi, dragi prieteni - iar cel mai gretos a fost momentul in care presa ceausista i-a luat apararea lui Dubcek... Omul nu voia sa fie de acord in nici un caz cu Ceausescu. Era odios ca putea sa aiba dreptate fata de oricine.
4. Pina in ziua de azi, intelectualitatea revolutiei romanesti este preocupata de exegeza spirituala a Garzii de Fier. Nimeni nu pune la indoiala faptul ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica sint autori importanti; si eu am citit cu placere inclusiv cele mai detestabile esecuri ale lui Carl Schmitt sau Céline, nu sint un pudic din punct de vedere intelectual, dar acest lucru nu inseamna ca nu stiu cine sint dusmanii democratiei constitutional-liberale, dusmanii libertatii, egalitatii si fraternitatii. Intilnindu-ma la un moment dat, la Frankfurt, cu domnul Gabriel Liiceanu - care este in prezent poate cel mai influent scriitor teoretician din Romania - l-am intrebat cum anume doreste sa fundamenteze democratia liberala romaneasca pe operele lui Heidegger, Noica sau Cioran? A rostit ceva spiritual, dar de fapt nu mi-a raspuns la intrebare. Cum doriti voi, dragii mei prieteni romani, sa-l criticati pe Vadim Tudor pentru faptul ca este fascist, din moment ce izvoarele voastre spirituale - care n-au fost supuse unei critici, fiind incriticabile - sint aceleasi ca si ale lui? Cum pot eu - care sint maghiar ardelean - sa fiu prieten cu adeptii si admiratorii morfologiei culturale promovate de Lucian Blaga, din moment ce este cit se poate de clar ca singurul scop adevarat al Trilogiei este sa demonstreze ca maghiarii sint strainii de esenta, indiferent de natura acesteia? Voi afirmati ca Vadim Tudor, "acest animal", este un grobian. E mai bun fascismul de calitate, rafinat si elegant? De altfel, nivelul spiritual ridicat al Garzii de Fier este foarte tare pe placul Partidului Crucilor cu Sageti - in revista lor, pe Codreanu si pe Horia Sima il aseaza deasupra lui Szalasi; internationala rasista functioneaza mai bine decit cea liberala sau socialista. Nu, Vadim Tudor si Paunescu nu sint dezgustatori pentru faptul ca sint niste persoane grobiene. Dezgustatoare este ideea (servilismul si glorificarea urii), nu manierele. Orice om mai elevat este dezgustat de revista Atac la persoana, acest Sturmer romanesc - dar oare cum percepe critica literara romaneasca jurnalul postum al lui Mihail Sebastian (o, da... al lui Iosif Schechter)? Cum isi permite jidanul imputit sa nu-i convina ca va fi distrus? Este de-a dreptul nepoliticos. Cind revista Sfera politicii a publicat in sinteza antologia acestor ecouri de receptare (eram tocmai la Washington, intimplator acolo citisem revista), pur si simplu mi se facuse rau: o, nu, Romania - numai asta nu. Este de nesuportat infatuarea impunitatii fictive.
5. Fara indoiala ca politica promovata de Vadim Tudor isi are radacinile in publicistica practicata de catre Cioran, Eliade si Noica in perioada interbelica si in timpul razboiului, la fel cum filozofia dusmanilor jurati ai aceluiasi Vadim Tudor isi are sorgintea in eseurile acelorasi Cioran, Eliade si Noica. Care vor fi izvoarele spirituale ale opozitiei? Adrian Marino (ca si mine in Ungaria) redescopera pasoptismul. Il pot asigura ca nu va avea nici o sansa. Din istoria popoarelor est-europene continuitatea lipseste intr-o masura atit de mare, incit numai antecedentele nemijlocite au o oarecare valoare pragmatica. Iar in lipsa antecedentelor, ramine doar mitul Occidentului: daca nu "mai devreme", ei bine, atunci "in alta parte". Cu toate ca Romania ar fi avut posibilitati uriase pentru crearea propriului sau mit democratic - este vorba de Revolutia din 1989. Tocmai in legatura cu acest aspect, nonconformista intelectualitate romana a reusit sa concretizeze cea mai fantastica realizare, un record mondial, de valoare universala. Pentru ca voi, dragii mei prieteni, carora nu v-au convenit consecintele politice (intr-adevar, neplacute) ale revolutiei, ati convins o lume intreaga ca revolutia, de fapt, nici n-a avut loc, ca a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o halucinatie, de o inselatorie, de o jonglerie, reusind ca prin tertipurile poetice ale mitologizarii negative sa escamotati cea mai mare fapta istorica a poporului roman, numai pentru faptul ca, la fel ca in toate revolutiile, a existat prea multa fanfaronada, exagerare, palavrageala, prea mult haos. In 1789, nici la Paris n-a fost altfel, la Bastille abia daca au fost gasiti citiva detinuti, dar cu toate acestea, instinctul politico-istoric al poporului francez nu permite sa fie sterpelita quatorze juillet. Noi, maghiarii, nu stim nici pina-n ziua de azi cine a tras in octombrie 1956 in multimea adunata in Piata Kossuth, dar sa incerce numai sa puna cineva la indoiala existenta glorioasei noastre revolutii din 1956! Anularea mitului democratic romanesc a anticipat anularea realitatii democratice romanesti. La posturile de televiziune din lumea intreaga au aparut revolutionari romani care si-au negat propriile lor acte de eroism. Este fara egal si incredibil - dar consensul contrarevolutionar atit de puternic a fost (si a ramas). Revolutionarilor le-a fost atit de sila de propria lor revolutie si de libertatea propriului lor neam, incit au fost dispusi sa renunte - o singura data! - pina la infatuarea nationala. Autonegarea romaneasca a facut scoala: azi am citit ce scrie unul dintre cei mai destepti scriitori maghiari despre "distractia galagioasa numita schimbare de regim". Evident, si el este un democrat. Comunistii bineinteles ca au stiut ca s-a intimplat ceva - din cauza asta au vrut sa-si insuseasca situatia. Ici si colo si-au insusit-o, dar cu toate acestea n-a rezistat vechiul lor regim, au fost nevoiti sa se schimbe ei.
6. Ce replica ii vor da lui Vadim Tudor prietenii mei romani, pentru ca de zece ani incoace tac milc cind se inaugureaza statuile lui Antonescu, cind strazi din aproape toate orasele Romaniei sint botezate cu numele lui Antonescu, cind este escamotat trecutul maghiarilor, al evreilor, al grecilor fanarioti...? Voi, dragii mei prieteni romani, il respectati oarecum mai corect pe maresalul Antonescu decit il respecta Vadim Tudor? Inclusiv fosta majoritate guvernamentala a incriminat mai ales trecutul lui Vadim Tudor, in loc sa fi analizat cauzele popularitatii instigatiilor extremei drepte (si, in parte, ale PDSR-ului), in comparatie cu pozitia intelectualitatii democrate. A sprijinit vreodata tabara democratilor romani revendicarile salariale ale vreunuia - indiferent care - grup de muncitori? S-a solidarizat vreodata cu grevistii? A avut argumente fata de criticile referitoare la strategia politica practicata de FMI si Banca Mondiala, strategie considerata de multi absurda, care a dus la faliment Rusia? A propus vreodata si altceva decit adaptarea si modelarea exterioara la Occident, in timp ce de cele mai multe ori era de acord cu filozofia politicii unui Occident dominant (politica liberala, de stat de drept), respectiv cu premisele antimoderniste ale extremei drepte? Si a avut vreun raspuns la erorile comise de Occident? Nu v-a fost frica, dragii mei prieteni romani, ca va reinvia stafia lui Titu Maoirescu, "formele fara fond", amenintarea unui modernism vulnerabil si fara radacini, ca indaratul frontispiciului de gips al acestuia, frontispiciu ornat din plin cu frize, ameninta vidul intunecat al anarhiei taranisto-pastoresti? Aiurea!
7. Dar, din pacate, voi n-ati avut noroc nici cu Occidentul. "Orientalismul" Occidentului (aplic terminologia clasica a lui Edward W. Said precum o aplicase Maria Todorova pentru Balcani) - sistematizat de Samuel Huntington, acest foarte la moda sub-Spengler care vorbeste despre "ciocnirea civilizatiilor", - v-a ales tocmai pe voi ca dupa experimentul esecului comunismului sovietic sa indepliniti rolul "negativ" al unui contrast premodern fata de un cyber-Occident postindustrial, postideologic si postmodern. Demonizarea islamului n-a dat roade, aceasta incercare nefiind satisfacatoare nici din punct de vedere geopolitic. Noul dusman al Occidentului este ortodoxia, dar cu aceasta, in vestul Afganistanului, in Cecenia, in nordul Caucazului, in Cipru, in Bosnia si in Kosovo, Occidentul sprijina popoarele islamice, in timp ce in alte parti, pe cele catolice. Paranoia ortodoxo-integrista are o oarecare baza reala. Iar la aceasta se mai adauga parvenitismul, mitocania si prostia central-est europene, mai exact, ale maghiarilor, care confera cuvintelor "Balcan" si "Bizant" un substrat de injuraturi obscene. Maghiarii, cehii si slovenii dispretuiesc Balcanul pentru ca au ceva mai multi bani in buzunare. Aceasta atitudine imi provoaca sila. Pentru publicistica maghiara, "Bizantul" este sinonim cu o atitudine cezaro-papista, care promoveaza cultul imparatului, o atitudine slugarnica, retrograda, umila si neghioaba, de parca popoarele ortodoxe n-ar fi cistigat in secolul XX mai multe revolutii decit oricine altcineva (in Europa Centrala si de Est, in privinta eroismului si al curajului, nimic nu se poate compara cu lupta partizanilor din Grecia si din Iugoslavia, cu revolutia din Romania); nemaivorbind de faptul ca in Balcani, unde n-a existat o nobilime ereditara si unde in regiunea sudica au ramas nealterate mica proprietate si comunitatea rurala (zadruga), spiritul de ierarhie si de supusenie era mai putin accentuat decit in tarile k.u.k. (imperialo-regale). Stiu ca spiritul plebeo-strengaresco-haiducesc nu este spiritul democratiei moderne, dar mai stiu si faptul ca nu are nici o legatura cu falsa legenda "bizantina". Dusmanii ortodoxiei percep acest spirit drept haos, confuzie - tot ei fiind cei care il si prezinta astfel -, cu toate ca in el se regasesc si posibilitatile revoltei si emanciparii. La fel cum Rascoala taraneasca din 1907 poate fi considerata drept revolutie democratica sau pogrom. Acest lucru depinde de ideologia cu care o veti anima voi, dragii mei prieteni romani.
8. De ce nu exista o miscare de stinga in Romania? De ce nu exista o miscare de dreapta in Serbia? De ce a fost puternica anarhia in Bulgaria, in Macedonia si in Catalonia?
9. Consider ca este catastrofal faptul ca atit intelectualitatea romana, cit si maghiarii din Ardeal confunda statul national democratic cu statul etnico-discriminativ. Idealul americano-galez privind statul national defineste cetatenia patriotica din punctul de vedere al "neutralitatii statului", independent de determinarile etnice, la fel cum acelasi ideal defineste laïcité-ul, independent de confesiuni. Oricine poate sa fie impotriva chiar si a statului national iacobin, dar daca il confunda cu statul fascist, postfascist, reformfascist, etnic-discriminativ (à la Csurka, Vadim Tudor, Seselj, Sladek, Slota), in care "Leitkultur" are privilegii institutionalizate, ei bine, atunci isi desemneaza gresit adversarul. Ideea "regionalismului ardelenesc" - o adaptare dupa Lega Nord Padania si dupa ideea lui Umberto Bossi -, atit de populara la Cluj si Budapesta si pe care succesul repurtat in Ardeal de catre Vadim Tudor a eliminat-o definitiv de pe ordinea de zi, este fundamentata pur si simplu de faptul ca la vest de Predeal exista sume mai mari de dolari si de marci. Revizuirea granitelor, surplusul de iredentism, noile variante postmoderne/neoliberale ale acestora sint fundamentate pe singura realitate a mileniului: paralele.
10. Exemplele frumoase si patriotice ale autocriticii nationale romane le putem regasi in activitatea lui Sorin Antohi, H.-R. Patapievici, Lucian Boia si altii - sint atitudini marete si curajoase, dar (precum orice hipercritica) fara un program politic anume. Forma carnavalesca, plebeiana a autocriticii poate chiar sa si decada: excelenta revista satirica unde pina nu de mult editorialele erau semnate de catre Mircea Dinescu, este vorba de Academia Catavencu, revista care in epoca de aur era mai buna decit parizianul Charlie Hebdo, astazi este o revista-magazin nationalista bulevardiera, care in marea-i amaraciune arunca cu noroi chiar si in ceea ce ii este drag. Munca voastra curajoasa este alterata de minciuna fatala: voi credeti ca antifascismul trebuie mascat in anticomunism. Esenta regimului Ceausescu, mobilizarea mistagogico-mistica, paramilitara, a insemnat solutia fascista a "comunismului" sovietic epuizat deja la vremea respectiva din punct de vedere spiritual si moral, economic si al puterii de dominatie (si sa ne amintim de discursurile "comuniste" ale lui Pol Pot privind superioritatea "rasei khmer", precum si de cum anume a exterminat minoritatile etnice vietnameze si chineze din Cambodgia). Supravietuirea acestei mobilizari nu poate fi invinsa prin cultul lipsit de continut al "metafizicii nationale" a extremei drepte, chiar daca textele respective sint frumoase. Miklos Szabo, excelentul istoric, politician si publicist maghiar decedat recent, spunea: "in casa tinem ciini si pisici, dar in casa nu tinem vaci si antisemiti". E simplu, nu-i asa? Asa impun bunele maniere.
-preluat din revista Dilema,
http://www.algoritma.ro/dilema/arhiva_dilema/416/G.M.TAMA.htm - versiunea maghiara a aparut in Elet es Irodalom, 15 dec. 2000 -traducerea Dilema
No comments:
Post a Comment