Cultura moderna pe intelesul oamenilor inteligenti - R. Scruton (note de lectura)

Va propun o carte.  Editata de Humanitas. Un filosof pe gustul meu; de abia asteptam sa-i fie traduse cartile. Nu ma descurc cu englezele, de.  Roger Scruton website

Persoana virtuoasa ""stie ce sa simta"", iar asta înseamna sa simti ceea ce este cerut de situatie: emotia potrivita, îndreptata catre obiectul potrivit, în ocazia si masura potrivite. Morala are drept scop aceasta cunoastere: ea este o educatie a emotiilor. Virtutea eroului grec e totuna cu siguranta sa emotionala. Cultura înalta ofera în continuare, într-o forma intensificata si imaginativa, viziunea etica pe care religia ne-o punea la îndemâna. Ne daruieste cunoasterea scopurilor nu a faptelor sau a mijloacelor ( CE si nu CA sau CUM).
54 Daca urmaresti un scop în orice actiune pe care o întreprinzi NU ESTI UN OM AL DIALOGULUI CI SINGUR; PRIETENIA/ DIALOGUL/ CONVERSATIA: este un mijloc de a obtine ceva dar doar daca nu e folosita ca mijloc de a obtine ceva!!! A consuma lumea vs a o iubi, a o pretui!!! A afla arta de a gasi scopuri acolo unde s-ar putea sa fi aflat doar mijloace. Pasiunea dezinteresata pentru lucrul-în-sine.
56 Sportul ca re-creare a sentimentului religios!!![religios da, dar nu crestin; social/comunitar, da, dar nu bisericesc]. Mit (lume, arhetip, accidentul sortii) si Fictiunea (drama individualizata); Cultura înalta, produsele ei: mântuire fara transcendent, pur si simplu o întâlnire fara scop cu un obiect nefolositor. Ne bântuie cu familiaritatea sa, cu iminenta ei, cu patosul ei omenesc.
59 Arta culturii înalte s-ar inspira din experiente mai putin constiente din religie!!! Arta a crescut din viziunea sacra a vietii: artistul înlocuieste preotul.
62 Mântuirea spiritului prin forta consolatoare a culturii înalte. Arta artistului nu trebuie sa fie ceva nou ci trebuie sa fie CEVA AL SAU. Perspectivele sunt individuale si creeaza o comunitate a simpatiei. Când o cultura comuna intra în declin, viata etica poate fi sustinuta sau reînnoita doar prin lucrarea imaginatiei: asta e lucrarea culturii înalte. Casatoria ca legamânt împotriva îndaratniciei vointei: pune individul într-o ordine morala aflata dincolo de ratiune. Superstitia, ceremonia, riturile tribului (înlaturate de Iluminism) au fost substituite de taina ordinelor iluminate secrete (fasciste!); Arta antica vs Arta moderna: natura vs cautare, interioritate, sentiment, dor nepotolit. Romantismul, o atitudine ascunsa a Iluminismului, cauta ""pietatea pierduta"" distrusa de Iluminism: cauta cultura populara, misterul ascunse în launtricul poetului. Nostalgia dupa riturile de trecere care ne-ar scapa de povara libertatii, transformând libertatea într-o forma de comuniune. Atitudinea estetica e un fel de tânguire. Plaseaza un cadru în jurul obiectului si îl priveste ca pe ceva spiritual, transfigurat - si de aceea, mort. WELTSCHMERZ: TRISTETE METAFIZICA. Faust o smulge pe Gretchen din sfera pietatii naturale si o face ideal estetic!!! Dragostea eliberata de casatorie devine achizitie personala fara vreun rit de trecere în comunitatea morala.
75 Cultura înalta iluminista a salvat viata etica din ruinele culturii religioase; lucrare a imaginatiei, atitudinea estetica a substituit veneratia religioasa ca sursa a valorilor; sentimentul moral a secat, ramâne doar esteticul. Sub presiunea laicului arta ofera iluzii, visuri, fantezii gata facute: eroul romantic distruge comunitatile închegate, dragostea erotica devine o forta distructiva caci obiectul ei adevarat este închipuit, imaterial, de neatins; casatoria e privita ca slabiciune burgheza, nu ca rit sacru de trecere pe care se întemeiaza viata etica. VIZIUNEA ETICA INCREDINTATA PRIVIRII ESTETICE ESTE PUTIN CÂTE PUTIN TRADATA DE EA!!!
72 Fantezie vs Imaginatie: prin mijlocirea fanteziei dorinta invadeaza viata si-i anuleaza exigentele; obiectul fanteziei este total dictat de dorinta care-l cauta; Imaginatia are lumea ei în care intrând pastram dimensiunea realului; Emotia se întemeiaza pe credinta, frica pe pericol, furia pe înselare: când credinta e suspendata emotiile obisnuite îsi pierd temeiul; în fantezie sentimentele sunt reale spre deosebire de imaginatie unde emotia e un raspuns la ceva imaginar, în acea lume imaginata; în viata imaginatiei apar interogari asupra a ceea ce simtim, ceea ce nu se întâmpla fiind cuprinsi de fantezie (unde suntem înfasurati de realul fantastic cerut de chiar dorinta noastra - nu interoghezi obiectul dorintei tale când iti e la îndemâna a-l folosi); in Imaginatie, obiectului i se ofera independenta si e supus cercetarii;
Aristotel: POEZIA NU POATE TOLERA IMPROBABILUL DAR POATE TOLERA IMPOSIBILUL, CU CONDITIA CA IMPOSIBILUL SA FIE CREDIBIL.
86 Preocuparea principala o unei religii este CONCENTRAREA EMOTIILOR UMANE, cu precadere a acelor emotii ce sustin comunitatea [frica?]. Concentrându-ne asupra sacrului, dam lumii umane importanta cuvenita si o experimentam pe deplin;
87 Casatoria ca legamânt dincolo de ceea ce e omul în mod normal.
89 Lumea reala, obiectiva opune rezistenta iar fantezia o înlocuieste. Fantezia reduce valoarea la pret.
90 Sentimentalismul: masca sub care fantezia îsi ascunde egoisul cinic. Pentru sentimental important nu este obiectul ci subiectul emotiei. DRAGOSTEA SENTIMENTALA E UN PRETEXT PENTRU A CONTEMPLA UN SINE INIMOS. Cel ce iubeste sentimental pretinde ca apreciaza valoarea celuilalt, dar, de fapt i-a fixat un pret. Obiectul emotiei sentimentale este, precum un obiect al fanteziei, lipsit de realitate obiectiva, docil fata de o nevoie subiectiva si lepadat brutal când lucrurile se complica. Obiectului iubirii sentimentale nu i se garanteaza nicio siguranta si va fi repede înlocuit în afectunea celui ce-l iubeste atunci când scenariul o cere. Sentimentalismul ne mistuie energiile emotionale, si asa limitate, si ne amorteste fata de lumea altor oameni. Ne atrofiaza simpatiile distrugînd capacitatea de a simti dar si capacitatea de a da ajutor acolo unde este nevoie si de a ne asuma riscuri înalte.
93 OBIECTUL EMOTIEI SENTIMENTALE ESTE TRAS IN JOS DE SENTIMENTUL CARE IL FOLOSESTE, AJUNGE MURDAR SI DE PROST GUST IN JOCUL SCHIMBULUI. Sentimentalismul e o forma de profanare. Face trafic cu dragostea si cu virtutea. Lucrarile imaginatiei nu pot fi substitut pt religie dar ne arata CUM E SA CREZI, SA URMEZI datini, ritualuri, credinte care ne sunt straine si bizare. Imaginatia se revarsa în simpatie.
94 Cultura înalta supravietuieste religiei mama dar e ucisa de fantezie, cinism, sentimentalism; încearca sa tina în viata facând reala în imaginatie ceea ce cultura comuna facea real în lume. Se naste un spirit al repudierii ""de a face o nefacuta vietii"" DH LAWRENCE: orice drum catre spirit e sentimentalizat ca nu cumva sa para ca pretinde ceva de la noi.
100 Greseala originara a modernitatii, existenta într-o lume desvrajita, va fi anulata de TRAIREA CA SI CUM NE-AM SACRIFICA PT CEL IUBIT. Fictiuni folositoare: ca si cum acel gând ar fi adevarat; sa facem ceea ce facem ca si cum ar conta vesnic. Atunci putem crea forme potrivite nevoilor noastre sociale si morale [relativismul?].
102 Dupa moartea lui Dumnezeu euharistia pastreaza un caracter magic, folositor omului pt a-l ridica spre înaltimi!!! Un alt ca-si-cum ce ne opreste din ratacire (Parsifal); CASATORIA: RIT DE TRECERE IN COMUNITATE [BISERICA]; respingând casatoria, eroul wagnerian alege moartea, ritul de trecere în afara comunitatii; FORMA ETICA A IUBIRII E CASATORIA!!! Destinul iubirii nu e în individ ci în trib (popor);
107 Plictiseala vietii moderne este semnul unei dezordini adânci: destramarea comunitatii care asigura sensul tainelor sacre;
109 Modernismul este o privire din afara; Baudelaire: pentru a reînvia spiritul îl ofensam si se va dovedi ca este altundeva!!! THE WASTE LAND - Eliot
112 Sarcina artistului modernist: a spori puritatea cuvintelor tribului pt a rezona cu experienta noastra moderna; CRIZA MODERNITATII APARE ODATA CU PIERDEREA CREDINTEI CRESTINE (Nietzsche ,Wagner, Baudelaire). Stiinta intuneca sufletul cu fantezii neexplicând adevarurile simtirii : limbajul simtirii se corupe si se naste sentimentalismul. REAFIRMAREA DREPTEI CREDINTE PRIN REINNOIREA TRADITIEI ARTISTICE.
116 Transfigurarea locului comun este (Artur Danto) de asemenea euharistia artei moderne (Eliot vs Wagner, Joyce, Mann, Nabokov, Patrick White).
118 Zidul de eruditie ce a înconjurat cultura înalta are dublu rol: de protectie si de rit de trecere; pare o tradare a trecutului [chiar a omului]; dar pentru modernisti, tradatorul este cultura populara; KITSCHUL: fenomen religios ce încearca a deghiza pierderea credintei, umplând lumea cu emotii, moralitate, valori estetice contrafacute; pierderea credintei a infestat cultura populara dar si modernismul; traditia noului vs cliseul imprevizibilului. Cultura postmoderna: establishmentul modernist, kitschul si cultura pop: FORME PE TARMUL TIMPULUI LIBER. Patronajul Statului în promovarea establishmentului modernist, incomprehensibilii si revoltatorii; stimuleaza snobismul unei epoci în disolutie ce se vrea în pas cu vremea; Construct vs Abstract: constructul ia ca model arta nu viata, originalitatea sa e continuta în regulile producerii sale; natura intruziva a artei moderne care vrea sa izoleze orice nu e arta (decorativul, simplul) de ce e arta: colonizarea oricarei bucati de podea, tavan, etc. Tendinta duce inevitabil catre ""instalare"": anihileaza competitia si se statorniceste tocmai unde ar trebui sa fie viata. Rama creaza spatiul imaginar al operei; o pictura inramata nu are hotar; arta constructivista vine neînramata si face din orice spatiu o galerie: pare ca viata se târaste în jurul ei; arta nu mai e reflectie asupra vietii ci încearca sa o excluda.
124 DISTINCTIA DINTRE OBIECTUL ESTETIC SI RECLAMA; reclama actioneaza asupra dorintelor consumatorului nu spre credintele lui; reclama erodeaza distinctia dintre valoare si pret; reclama creaza dorinta prin împlinirea dorintei în fantezie;
VIATA ETICA E VIATA TRAITA IN TEMEIUL JUDECATII; SUB RELIGIE, SENTIMENTELE SUNT SACRALIZATE SI DEVIN MATERIAL BRUT PENTRU VITA ETICA. Kitschul reflecta îndaratnicia si nereusita nu doar de a pretui spiritul uman, cât mai ales de a împlini acele acte sacrificiale care-l creaza; H. Broch: nu arta kitsch ci KITSCHMENSCH - TIPUL UMAN CARE TRAIESTE IN ACEASTA CULTURA SI ARE NEVOIE DE EA; religia ""agiornata"" e kitsch; kitschul nu e posibil a fi înfrânt prin arta ci prin recuperarea traditiei; teama de kitsch a dus la rutinizarea modernismului. ARTA POSTMDERNISTA: KITSCH PREVENTIV!!! Dilema nu e avantgarda sau kitsch ci KITSCH SAU ""KITSCH"": kitschul râzând insolent de sine însusi (esti vinovat daca faci neintentionat kitsch nu insa daca-l produci cu program); ghilimelele postmoderniste devin generalizate si doar prezinta [noi însisi intram intre acele ghilimele]. Artistul SE PREFACE ca se ia în serios, criticii SE PREFAC ca-i judeca produsul, establishmentul modernist SE PREFACE ca i-l promoveaza; deci nu o noua forma de arta ci o pretentie elaborata de arta, o pretentie de apreciere, o pretentie de spirit critic.
133 YOOFANASIA: cultura populara racneste în jurul culturii înalte, e a tinerilor; cultura lor e foarte vizibila în lumea post-credintei; muzica nu e menita ascultarii ci auzirii sau, mai degraba, e facuta pentru a fi auzita din întâmplare: e o coloana sonora ce acompaniaza o drama; Cântaretul e proiectat ca o încarnare a unei forte de dincolo de muzica: un recrutor; CD-ul are informatii ce te introduc în lumea unei biserici, esti chemat sa te alaturi cu toata fiinta; muzica e parte a procesului prin care un individ sau un grup este totemizat; cel ce se misca pe scena este fanul însusi, eliberat din izolarea sa [karaoke sau ""îndumnezeirea"" fanului].
142 In comunitatile organice, mortul si nenascutul sunt prezente vii; riturile, ceremoniile, zeii, legendele sunt proprietatea tribului; nasterea, casatoria, moartea erau experiente colective nu individuale; ACULTURATIA (tranzitia de la materialul uman brut la membrul adult responsabil al comunitatii) era marcata de RITURI DE TRECERE; sentimentele erotice erau sublimate, casatoria era PRINCIPALUL MIJLOC DE A TRANSMITE CUNOASTEREA MORALA SI OBICEIURILE CONSTRANGERII SOCIALE [Cartarescu: unica bunavestire]; Adolescentul modern e în afara participarii la comunitate (tribala sau moderna sau urbana);
147 Lumea exhibata în cultura tinerilor e o lume de unde parintii s-au retras; aceasta cultura prezinta tineretea drept telul si împlinirea vietii, nu o faza tranzitorie catre o îndatorire matura; promoveaza experiente care pot fi asumate fara povara responsabilitatii muncii, casatoriei, cresterii copiilor;
147 Drogurile, nu ca mijloc de exaltare ci, ca mijlocul prin care exaltarea e scoasa la vânzare (a simti totusi ceva);
149 Cultura tinerilor (considerata subversiva, revolutionara) e oficiala si ferita de critica; sponsorizata de stat, noua elita pop transgreseaza normele negînd existenta vreunei transgresari.
151 Graffiti sunt vraji împotriva cuvantului scris pt a-i neutraliza puterea si pt a elibera spatiile cucerite de acesta; fiecare loc desfigurat este un loc cerut înapoi din proprietatea publica.
165 Eliot: ereticul este cel ce se înstapâneste pe un adevar si-l face adevar suprem; insista atât de mult pe adevar încât îl transforma în falsitate!!! Ereticul ste cel pentru care banalitatea e o nelegiuire (despre Foucault). Crestinismul accepta legea laica, seculara cât timp nu-si aroga status divin!
171 Derrida si deconstructivismul: lumea diavolului; a pune Nimicul in scena.
184 Teologia deconstructivista; Creatie vs iscusinta;
188 CONCLUZII: cultura înalta se întemeiaza pe religie, iar adevaratul efort al acestei culturi înalte este de a perpetua cultura comuna din care a crescut - de a o perpetua nu ca religie, ci ca arta, cu viata etica pecetluita în privirea estetica, si astfel imortalizata; CUM AR TREBUI PREDATA CULTURA? Arnold: a recomanda "" lucrurile cel mai bine gândite si cel mai bine spuse"" si a încuraja un raspuns critic la ele. Azi, cunoastem mijloacele, faptele dar nu si scopul; nu stim ce sa facem si ce sa simtim; tinerii ajung în lume fara un legamânt real din partea parintilor lor; nu au modele ale rolului de adult. SUNTEM LIBERI, TOTUSI LIBERI DOAR SA RENUNTAM LA LIBERTATEA NOASTRA PRIN LEGAMANTUL IUBIRII, IAR APOI SA RENUNTAM LA VIATA INSASI, CAND IUBIREA O CERE.

de unde vin cuvintele

am o slabiciune pentru etimologie. s-a acutizat de cand Gadamer mi-a spus ca daca nu inteleg ceva despre ceva ar fi bine sa merg la originea cuvantului (sensul originar) si ceva din ceata se va risipi. am gasit Dictionarul Etimologic si chiar sunt foarte bucuros: http://www.webdex.ro/online/dictionarul_etimologic_roman/
De ex:

prost (proástă), adj. – 1. Simplu, curent, ordinar. – 2. Simplu, pur, curat. – 3. Simplu, plebeu, sărac. – 4. Ordinar, vulgar, trivial, grosolan, necioplit. – 5. Nătîng, neghiob, tont, tîmpit. – Mr. prostu. Sl. prostŭ „simplu” (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 296; Șeineanu, Semasiol., 226), cf. sb. prost „simplu”, rus. prostyĭ „ticălos”, mag. paraszt „țăran”. Primele sensuri sînt înv. – Der. prostac (var. prostălău, prostan, prostănac, prostovan, prostovatic, prostănău, prostatic), adj. (tont, neghiob, prost); prostesc, adj. (de prost); prostește, adv. (ca proștii); prosti, vb. (a se tîmpi; a se sustrage de la ceva, a scăpa; a insulta, a face pe cineva prost; a înșela), dubletul lui prosti, vb. (înv., refl. a renunța la o slujbă, a-și da demisia), din sl. prostiti „a ierta”; prostie, s.f. (nătângie, nerozie; proxilitate; fleac, moft); prostime, s.f. (înv., nerozie; popor de jos, vulg); prosteală, s.f. (neîndeplinire, nerealizare; amăgeală); prostitură, s.f. (haine de toată ziua, îmbrăcăminte obișnuită).

exorcisme

am vazut de curand un film, Requiem - 2006. despre un caz de posedare. baza scenariului este o intamplare reala despre care putem citi ceva, aici:  Un altfel de martiraj: cazul “Anneliese Michel”.
s-a mai facut un film, mai hollywood-ian, The Exorcism of Emily Rose(2005).
am gasit si o recenzie(?) draguta pe Liternet, Despre isterie, cu calm - Requiem. o domnita zice ca e isterie... poti s-o contrazici?! si isteria se trateaza cu... vibratorul. cel putin asa zice comedia romantica Hysteria(2011)

Apostrophes - Aleksandr Soljeniţîn

sunteti fericiti? faceti o pauza!

Care a fost contribuţia evreilor la instaurarea comunismului în România?

România liberă, Nr. din 30 martie 2012

Care a fost contribuţia evreilor la instaurarea comunismului în România?

 Petre Badica

Un articol apărut în pagina de cultură a "României libere"  a stârnit puternice dezbateri pe forumul ediţiei online. Şi nu ca o consecinţă a subiectului prezentat - un dialog între Gabriel Liiceanu şi scriitorul evreu Amos Oz - ci datorită unei fraze inserate de autorul articolului:  „în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei", care a fost îndelung dezbătută de cititori.

Ţinând cont şi de faptul că, potrivit unui sondaj, 20% din români cred că "evreii au sprijinit instaurarea comunismului", RL a decis să lanseze o dezbatere.  Am vrut să aflăm cum se explică prezenţa unui număr important de evrei în diversele structuri ale partidului comunist imediat după momentul instalării acestuia la putere în 1945. La această întrebare au răspuns: Neagu Djuvara, Radu Ioanid, Lucian Boia, Liviu Rotman, Marius Oprea, Stelian Tănase.

Neagu Djuvara: „Datorită persecuţiilor, mulţi evrei au fost favorabilii comunismului"

Istoricul ne-a precizat faptul că „regimul comunist s-ar fi instalat în România cu sau fără evrei şi a fost adus de armată şi de tancuri.  Că, odată instalat comunismul, de pe urma acestei schimbări au profitat o bună parte dintre evrei este adevărat. Spre exemplu, în primii ani după schimbarea regimului politic, la ministerul de Externe, 80% din funcţionari au fost evrei. Eu am avut norocul de a nu mă afla în ţară în momentul abdicării Regelui Mihai pentru că altfel aş fi făcut, probabil, ani de închisoare. Tot adevărat este şi că mulţi evrei au renunţat, în următorii ani, la poziţiile pe care le aveau în diverse instituţii şi ministere, mai ales atunci când au văzut cât de neviabil din punct de vedere economic e regimul comunist.  Datorită persecuţiilor extraordinare la care au fost supuşi în timpul celui de-al doilea război mondial, o mare parte dintre evrei - dar nu toţi - au fost favorabili ideilor de extremă stânga şi Uniunii Sovietice.

Dar toate acestea trebuie înţelese într-un anumit context. O dată cu semnarea Tratatului de la Adrianopol (1829) dintre Rusia şi Turcia - care oferea străinilor posibilitatea de a face comerţ în ţările române - în numai câteva zeci de ani, Ţara Românească şi Moldova au fost invadate de evrei veniţi din Rusia şi Polonia. Au sosit cu zecile de mii şi au ajuns, în curând, majoritari în multe oraşe, precum Fălticeni sau Rădăuţi. Atunci se nasc primele sentimente de respingere la români faţă de o populaţie diferită, care avea o altă religie şi alte obiceiuri, vorbea o altă limbă... Se naşte un antisemitism şi cunoaşte o formă, chiar dacă nu virulentă, ci mai degrabă latentă. În prima parte a secolului al XX-lea, antisemitismul s-a dezvoltat în rândul tinerilor români speriaţi că evreii - care au dobândit într-o istorie de 2.500 de ani o acuitate intelectuală deosebită - ar fi devenit majoritari în universităţi, printre cadrele medicale etc.

Te întrebi de ce evreii din Basarabia au fost mulţumiţi când sovieticii au invadat această regiune (în 1944). Fiindcă, anterior, Antonescu expulzase 175.000 de evrei în condiţii inumane din Basarabia.

Toate aceste persecuţii acumulându-se în timp, atunci când au venit sovieticii în ţară şi au impus comunismul, i-au determinat să acţioneze dintr-un fel de răzbunare pentru sutele de mii de evrei victime ale regimului Antonescu. Nu spun că este o justificare, dar este o explicaţie pentru această adevărată sete de răzbunare a evreilor atunci când au trecut de partea comuniştilor.

Înainte vreme, în Europa, când li s-a deschis posibilitatea de a juca un rol într-o societate, evreii nu au îmbrăţişat ideile conservatoare  - care, ideologic, îi respingeau pe străini - dar au îmbrăţişat socialismul şi comunismul. Aşa se explică şi de ce în primul politburo (creat pentru a asigura conducerea în timpul revoltei bolşevice), din 1917, printre cei opt conducători comunişti patru erau evrei, plus Lenin, care era evreu doar după bunicul matern.

În concluzie, se poate spune că din cauza persecuţiilor şi a dispreţului la care au fost supuşi în timpul regimului Antonescu, evreii au ales să treacă de partea celor care doreau să răstoarne vechea guvernare, în cazul României, de partea comuniştilor.

Neagu Djuvara este istoric, autorul unor lucrări precum „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri" sau „Amintiri din pribegie".

Radu Ioanid : Evreii, comunismul şi anti-semitismul contemporan

Punctul de vedere al lui Radu Ioanid se constituie într-un drept la replică la articolul publicat pe 28 februarie de RL. Pasajul controversat este cel în care se spune că „...În marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în Romania au fost evrei. Nume ca Ana Pauker, Alexandru Nikolski, Leonte Răutu şi- de ce nu ? - Silviu Brucan , care a fost acuzator public în procesele unor mari lideri ai partidelor istorice, sunt şi astăzi, la mai bine de jumătate de secol distanţă, dătătoare de fiori reci. Aşa că, cel puţin în ceea ce priveşte România, unii dintre co-religionarii lui Amos Oz nu au fost doar victime , ci şi călăi."

Radu Ioanid crede că în citatul de mai sus sunt „trei propoziţii,  două inexactităţi şi un  neadevăr. Silviu Brucan a scris texte impardonabile împotriva liderilor partidelor istorice, dar nu a fost acuzator public. Soţia lui, Alexandra Sidorovici, româncă şi născută creştin-ortodoxă, a fost acuzator public în procesele ziariştilor de extremă dreapta şi ale criminalilor de război din Transnistria. În ceea ce priveste pe «co-religionarii lui Amos Oz» «nu doar victime, ci şi călăi» să reamintim  faptul că a existat o puternică incompatibilitate între religie şi doctrina comunistă. Conducerea PCR, inclusiv unii lideri comunişti evrei, au fost puternic implicaţi în persecutarea membrilor organizaţiilor evreieşti religioase, profesionale sau politice. Comuniştii din România, indiferent de originea lor etnică, nu aveau religie şi nu au acţionat în numele unei religii. Dimpotrivă, regimul comunist a persecutat  toate denominaţiile religioase din România, inclusiv pe membrii cultului mozaic. A afirma că «...în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei» este  un clişeu antisemit. Acest clişeu este susţinut ca şi în cazul de faţă prin enumerarea selectivă a unor lideri comunişti români de origine evreiască sau prin atribuirea originii evreieşti unor comunişti români. Evreii au fost suprareprezentaţi în structurile aparatului central comunist şi în aparatul represiv a regimului. Partidele antisemite Legiunea Arhanghelului Mihail şi Partidul Naţional Creştin au ajuns să aibă, în 1937, aproape un sfert din voturile exprimate. În timpul guvernelor Goga-Cuza şi Miron Cristea peste 200.000 de evrei au fost privaţi de cetăţenia română, iar în timpul guvernelor Antonescu evreii au fost pur şi simplu aruncaţi în afara legii, nemaivorbind de masacrele şi deportările din Moldova, Bucovina, Basarabia şi Transnistria. Era firesc ca o parte din evrei să se înregimenteze într-o mişcare politică care se pretindea antifascistă şi care teoretic milita pentru egalitatea între etnii. Evreii nu au fost niciodată majoritari în mişcarea comunistă din România. În 1933, PCR avea 1.459 de membrii din care 375 români, 444 maghiari, 330 evrei, 140 bulgari, 100 ruşi şi 70 ucraineni, evreii reprezentand 22,6% din total. (Florian Banu, Foametea din '46 şi creşterea antisemitismului în Moldova, în România). În 1944 evreii reprezentau 30% din cei 1.000 de membri PCR, dar în 1946 ei reprezentau numai 5,3% din membrii de partid. În 1948 la crearea Securităţii angajaţii aceştia aparţineau următoarelor etnii: români 3334 (adică 83,9%), evrei 338 (8,5%), maghiari  247 (6,2%), alţii 54 (1,3%), potrivit istoricului Dennis Deletant.

În primii săi ani, regimul comunist român a dus o politică antisemită care izvora din tradiţiile culturale şi politice româneşti, dar şi din instrucţiunile exprese primite în acest sens de la Moscova unde se desfăşurau o serie procese antisemite. Antisemitismul românesc continuă să fie popular şi oficial. Dacă în 1946, în timpul foametei, nu exista grâu în Moldova, aceasta se datora Anei Pauker ...care îl trimisese în Palestina. (Florian Banu, op. cit.). Iar primul ministru Petru Groza îi spunea în 1949  lui Emil Botnăraş, patron al serviciilor secrete romaneşti: «Americanii joacă acum cartea evreilor şi, într-o ţară unde avem 400.000 de evrei, cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic si cultural... cum vrei ca evreii de la Planificare să facă munca cinstită şi corectă... de vreme ce sunt puşi să planifice fabricile, întreprinderile comerciale de care ei au fost expropriaţi. Sioniştii sunt foarte bune elemente pentru coloana a cincea». (Robert Levy, Ana Pauker, The Rise and the Fall of a Jewish Communist)

 Liderii comunişti din România au declanşat o campanie masivă antisionistă. Sute de sionişti au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare în urma unor înscenări judiciare. Gheorghiu-Dej afirma, într-o şedinţă a Biroului Politic în februarie 1949 că liderii sionişti «trebuie trataţi ca şi liderii organizaţiilor fasciste». (Levy, op.cit, p. 171). Populaţia evreiască a votat contra regimului comunist «cu picioarele» emigrând masiv: numai între 1948 şi 1951 un număr de 119.000 de evrei au părăsit ţara. În 1958 alţi 100.000 de evrei români depuseseră cereri de emigrare. Începând cu perioada Dej şi continuând cu perioada Ceauşescu evreii au fost masiv epuraţi din aparatele de stat şi de partid. La această epurare au participat cu zel şi unii lideri comunişti evrei, adevăraţi antisemiţi, cum au fost Iosif Chişinevschi şi Leonte Răutu. Evreii români au fost literalmente vânduţi statului Israel.

În România de azi există un maximum de 5-6000 de evrei în majoritate în vârstă. Comunitatea evreiească din România, care va dispare curând, este confruntată cu  un antisemitism aproape fără evrei. Un sondaj de opinie din anul 2006 al Departamentului de relaţii interetnice, ne indică  procentajul de răspunsuri afirmative  la întrebarea «în ce măsură sunteţi de acord cu urmatoarele afirmaţii despre evrei»: evreii exagerează persecuţiile la care au fost supuşi pentru a obţine avantaje - 31,5%; interesele evreilor din România cel mai adesea diferă de cele ale celorlaţi cetăţeni din ţara noastră  - 31,6%; politica şi finanţele sunt controlate de evrei - 31,5%; evreii au sprijinit instaurarea comunismului în Europa - 20%; crucificarea lui Isus este un păcat pentru care evreii nu pot fi iertaţi - 29%; suferinţa poporului evreu este o pedeapsă de la Dumnezeu - 33,5%.

Să nu mimăm uimirea când vedem pe şeful de cabinet al prefectului judeţului Mureş punând pe facebook lozinca «Arbeit Macht Frei» ca răspuns la demonstraţii paşnice ale unor cetăţeni români sau când purtătorul de cuvânt al PSD neagă Holocaustul în România şi pogromul de la Iaşi. Proeminenţi intelocraţi români contribuie la această situaţie făcând programatic elogiul lui Nae Ionescu şi al elitei legionare antisemite sau lansându-se în apărarea unui mizerabil fost activist UTC devenit partizan înfocat al lui Corneliu Zelea Codreanu şi al nu foarte inteligentei lui amfitrioane TV. Iar BOR este direct responsabil de faptul că o treime din români continuă să creadă că «suferinţa poporului evreu este o pedeapsă de la Dumnezeu»".

Radu Ioanid a publicat „Holocaustul din România" şi „Răscumpărarea evreilor, Istoria acordurilor secrete între România şi Israel".

Lucian Boia:  „În vechiul partid comunist evreii erau numeroşi"

Istoricul ne-a precizat că „evreii au fost supra-reprezentaţi în stânga românească în anii 30 în raport cu populaţia totală (a acestei etnii n.red.). Evreii înclinau spre stânga şi dintre aceştia mulţi spre comunism pentru că li se părea că, în acel moment, comunismul le va rezolva problema lor care era integrarea deplină în societatea românească". Boia a dezvoltat această idee în cartea sa „Capcanele istoriei". „Comuniştii au venit la putere, inevitabil, cu numeroşi evrei în primele rânduri. Pentru că aşa se prezenta partidul comunist până la 1944; autenticul partid comunist, nu partidul amplificat artificial (de aproape 100 de ori) în primii ani de după 23 august 1944. Cadrele de nădejde au rămas totuşi să fie recrutate din nucleul comunist original. Iar acesta se prezenta oarecum invers faţă de societatea românească. În vechiul partid comunist, românii etnici erau minoritari. Iar evreii foarte numeroşi (dacă sintagma foarte numeroşi n-ar fi ironică pentru un partid cu atât de puţini membri). Printre intelectualii comunişti, sau doar comunizanţi, ponderea lor era şi mai mare. Proporţia evreilor în aparatul comunist, şi mai ales în componentele sale intelectuale (ideologia şi propaganda) corespunde fidel proporţiilor originale. Ei nu au ajuns unde au ajuns în primul rând fiindcă erau evrei, ci fiindcă erau vechi comunişti sau măcar simpatizanţi... Evreii se angajau firesc în procesul de schimbare a unui tip de societate care pentru ei însemnase excludere sau discriminare. Susţineau, în propriul interes, un grad cât mai înalt de democratizare şi egalizare. Se situau, aşadar, la stânga, mergând până la extrema stângii. Au fost suprareprezentaţi nu doar în România, ci peste tot în lume, în mişcarea comunistă apoi în acţiunea comunistă. Se întâlneau, desigur, şi intelectuali evrei de dreapta dar mai rar. La dreapta se vedeau confruntaţi cu naţionalismul şi adesea cu manifestări antisemite. Dimpotrivă, li se potrivea întru totul umanismul internaţionalist proclamat de stânga.  Popor răspândit în întreaga lume, avea chiar prin condiţia lor de oameni fără patrie sau cu mai multe patrii o orientare universalistă, cosmopolită, iar funcţia lor a fost considerabilă în circulaţia internaţională a ideilor. Savanţii lor (Einstein, Freud), ca şi scriitorii şi artiştii, nu au încetat să exploreze ţinuturi noi, neconvenţionale. Încă o dată, nu e în discuţie condiţia «spirituală» a «semitului», ci condiţia socio-culturală a evreului într-o situaţie istorică dată care impunea căutarea, fără încetare, a unor soluţii de ieşire din cadrele tradiţionale".

Lucian Boia este autorul cărţilor „Istorie şi mit în conştiinţa românească", „România, ţară de frontieră a Europei."

Liviu Rotman: „Persistenţa unui clişeu"

Istoricul susţine că „formula «evreii au adus comunismul» face parte dintr-un lung şir de clişee antisemite. În mentalul colectiv al unor culturi politice, inclusiv în cea românească, au fost lansate o serie de clişee, care aveau în comun  prezentarea evreului - un evreu virtual, colectiv - drept cauză a unor probleme grave sociale şi politice. Dificultăţile problemei rurale s-au explicat rapid prin prezenţa evreilor ca «lipitorile satului» - formulă lansată de poezia, cu acelaşi titlu, de Vasile  Alecsandri şi preluată imediat în discursul politic -, alcoolismul, prin prezenţa evreului-cârciumar, lipsa unei clase mijlocii  era explicată şi ea de prezenţa evreilor, s.a.m.d.

În perioada interbelică se dezvoltă rapid clişeul «iudeo-comunist» cultivat în primul rând de extrema dreaptă legionară, dar acceptat şi de alte forţe politice. În timpul Holocaustului, motivaţia «evreu-bolşevic», agent al unei puteri inamice, a stat la baza unor politici antisemite, inclusiv a masacrelor de la Iaşi - iunie 1941 - şi Odesa - septembrie 1941. Într-o etapă următoare, o nouă judecată ultimativă îşi face loc: evreii au adus comunismul. Judecăţi, care repetate obsesiv, devin axiome, ce nu mai trebuiesc demonstrate.  Vinovăţia evreului - sau a altor alogeni - este uşor de acceptat, ea serveşte orgoliului  unei societăţi ce evită să-şi asume propria istorie. Este, poate mai comod, dar total nociv, pentru o autentică educaţie democratică.

Şi acum, să ne adresăm, foarte pe scurt, faptului istoric, aşa cum este relevat de documente. Mai întâi câteva date statistice: înainte de preluarea Puterii, în condiţiile existenţei ilegale, Partidul Comunist are la mijlocul anilor '30 următoarea structură etnică: 26,1% unguri, 22,7% români şi 18,1% evrei. Este un procent important, de evrei, dar departe de a acoperi formula: un partid de evrei. După preluarea Puterii, în 1945, procentul evreilor scade la 7%, faţă de 81,7% români - deci o infuzie mare de elemente autohtone - 17% unguri şi 3,5% slavi (bulgari, ruşi, ucraineni). În 1950 - după «„epurarea» din partid a elementelor mic-burgheze, dintre care mulţi evrei - procentul acestora scade la 3,5% din numărul total, deci un procent mai mic decât cel general al evreilor în cadrul populaţiei evreieşti, care era în acel moment de circa 4%. Această micşorare a procentului evreilor este parte a procesului de «românizare a partidului» ce a continuat permanent, pâna în 1989.

Şi totuşi, se impune o întrebare: de ce a existat un număr important de alogeni - unguri, evrei, bulgari? Este clar că aceştia au simţit în permanenţă o politică ostilă a statului român, s-au autoperceput ca marginalizaţi. Şi astfel, unii dintre ei s-au îndreptat spre o forţă politică, care cel putin teoretic se arăta opusă naţionalismului, xenofobiei, antisemitismului. Că într-o fază ulterioară se va dovedi că internaţio-nalismul afişat pe drapelul comunist este fals, este altceva.

Acum, câteva cuvinte despre aşa-zisa omniprezenţă a evreilor în funcţii de conducere. În primul Birou Politic, ales la Congresul din februarie 1948, în organul suprem de decizie format atunci, erau doi evrei, Ana Pauker - ce va fi exclusă în 1952 şi care cumula şi portofoliul Externelor - şi Iosif Chişinevschi - ce va fi exclus în 1957. După acea dată şi până în 1965, Biroul Politic nu a mai avut un membru plin, de origine evreiască. După 1958, va intra ca membru supleant Leonte Răutu, iar după 1965, când Biroul Politic se va «topi»  în Comitetul Executiv, un organism mai larg, dar cu o putere redusă, vor fi cooptaţi, încă doi militanţi de origine evreiască: Petre Lupu şi Gheorghe Stoica, acesta din urmă, cu un rol pur decorativ (era un veteran). Aceştia au fost toţi militanţii evrei, membrii ai forului suprem de partid, până în 1989. Pe plan guvernamental au existat doi miniştri importanţi, de origine evreiască, cu rol economic: Gheorghe Gaston Marin - ce a condus importantul Comitet al Planificării şi un longeviv ministru al Chimiei, Mihail Florescu.

Sigur, un număr însemnat de evrei au fost în eşalonul doi: directori, inspectori etc. Mulţi au activat în sectorul de propagandă: presă, cultură, unde erau vizibili. În organele de securitate, numărul evreilor a fost departe de a fi majoritar, iar în 1952, una dintre primele sarcini ale ministrului de Interne nou-numit,  Alexandru Drăghici, a fost de a îndepărta elementele evreieşti din structura Ministerului. Orientare, care a continuat tot mai dur, pentru ca în anii '70 să fie înlăturaţi şi puţinii evrei din structurile...clubului Dinamo (!). Dar fundamental este alt fapt, că toti aceşti demnitari comunişti se aflau în acele poziţii, ca militanţi ai Partidului şi nu ca reprezentanţi ai comunităţii evreieşti. Mai mult decât atât, cei mai mulţi dintre aceştia evitau orişice contact cu mediul în care s-au născut, iar unii dintre ei aveau discursuri excesiv de dure la adresa comunităţii evreieşti, a sioniştilor, excelând în această direcţie Iosif Chişinev-schi. Oricum, dacă erau obligaţi să vorbească despre realităţi din lumea evreiască, aceştia foloseau formula «ei» şi niciodată «noi».

În zilele noastre persistă  tradiţionale clişee antisemite, inclusiv «evreii au adus comunismul», ce coexistă în mod absurd cu teorii de tip conspiraţionist, că tot evreii au avut un rol esenţial în căderea comunismului. Prezenţa lor este periculoasă şi denotă o alarmantă lipsă de maturitate democratică."

Liviu Rotman este autor al lucrărilor "Evreii din România în perioada comunistă" şi "Noi perspective în istoriografia evreilor din România".

Marius Oprea: „Comuniştii au plasat abuzurile în seama minorităţilor"

Până în prezent, susţine Oprea, persistă numeroase clişee privind rolul esenţial pe care l-au deţinut minorităţile în cadrul Securităţii.

"Fără îndoială, prezenţa unui număr mare de evrei în aparatul de stat, inclusiv în instituţiile  poliţieneşti, nu poate fi negată - ca şi nici faptul că acest număr depăşea în unele zone destul de sensibil raportul procentual general între minoritari şi populaţia majoritară. Nu a fost însă vorba de criterii etnice în selectarea cadrelor, cât în special de criterii de fidelitate, iar prezenţa sporită a minorităţilor etnice în aparatul de stat nu face decât să reflecte ponderea pe care acestea o aveau în mişcarea comunistă în anii de ilegalitate. Problema generală a comuniştilor era aceea de a găsi cadre capabile să lucreze în Securitate, unul dintre «sectoarele speciale», în special din cauza bazei  reduse de selecţie. Noua putere a selectat şi promovat în funcţii cheie în aparatul de stat vechi ilegalişti, între care, cel puţin în Siguranţă şi apoi în Securitate, regăsim multe nume de evrei sau unguri. Faptul a dus la o renaştere a sentimentelor xenofobe şi antisemite a unor pături largi ale populaţiei româneşti, care identificau, fără prea multe distincţii, minoritarii etnici drept potenţiali colaboraţionişti ai regimului de ocupaţie sovieto-comunist".

Istoricul arată că „liderii comunişti (Dej şi Ceauşescu spre exemplu n.r.) descopereau valenţele discursului naţionalist tocmai pentru a plasa eşecurile şi abuzurile din trecut ale regimului în sarcina minoritarilor, în special evrei, producând astfel o serie de falsuri istorice care îşi arată roadele până astăzi, când în discursurile naţionaliste această temă continuă să facă carieră."

Marius Oprea a scris „Bastionul cruzimii. O istorie a Securităţii" şi „Şase feluri de a muri".

Stelian Tănase: „Două grupuri au fost atrase de comunism"

Dezbătând istoricul partidului comunist din România, istoricul aprecizează: „Comuniştii s-au aflat la periferia societăţii româneşti, niciodată integraţi comunităţii naţionale şi politice... Un proletariat redus numericeşte, slab organizat, mai sensibil la problema naţională decât la ideea revoluţiei mondiale a privat PCR de a-şi construi o bază socială. Două grupuri principale au fost atrase de comunism în România din motive etnice: unul a fost acela al «popoarelor respinse», fără o bază teritorială sau o clară identitate etnică (în România evreii erau principalul grup din această categorie); al doilea grup era cel alcătuit din iredentiştii din statele limitrofe, care erau nemulţumiţi de a fi incluşi în România şi de tratamentul lor de acolo".

Stelian Tănase a scris „Elite şi societate: guvernarea Gheorghe Gheorghiu Dej"

Valentina Iancu: „Mituri naţionale - evreii şi comunismul"

Potrivit Valentinei Iancu, sintagma „în marea lor majoritate cei care au implementat comunismul în România au fost evrei" este sentenţioasă.

„Această doctrină (comunistă, n.red.) a atras atât români pauperi, cât şi reprezentanţi ai unor minorităţi naţionale cu foarte multe probleme nerezolvate după Unirea de la 1918, printre care şi evreii. În plus, nu ar trebui trecut cu vederea faptul că evreii se aflau într-un moment istoric devastator, în care ororile nazismului începeau să fie dezvăluite în toată cruzimea lor şi în care devenea evident că majoritatea europenilor a fost surdă şi oarbă la suferinţele inimaginabile la care populaţia evreiască a fost supusă în timpul războiului. Sigur, abuzurile şi crimele comunismului nu trebuie ocultate, dar să expediezi această problemă într-un mod atât de facil şi de incorect este un deserviciu major adus istoriei naţionale. Exculparea vinei şi aruncarea responsabilităţii unui întreg sistem pe umerii unei minorităţi naţionale, sau a alteia, încurajează tendinţele de neo-legionarism şi de naţionalism agresiv în creştere."

Valentina Iancu este curator la Muzeul Naţional de Artă.

Trei regimuri politice în trei ani

 23 august 1944, căderea regimului Antonescu

 24 august 1944 - februarie 1945: echilibru politic relativ datorat guvernării Sănătescu şi Rădescu;

 6 martie 1945: Ocupantul sovietic a impus numirea guvernului condus de Petru Groza dominat de Partidul Comunist (care reprezenta mai puţin de 10% din populaţia României).

 19 noiembrie 1946: Blocul Partidelor Democratice - o coaliţie de şapte partide în care principala forţă o reprezintă comuniştii - câştigă, printr-o fraudă masivă, alegerile.

 7 noiembrie 1947: după ce îi exclud pe liberalii lui Tătărescu din guvern, mai rămâne o singură forţă politică numită Partidul Muncitoresc Român;

 30 decembrie 1947; Regele Mihai este forţat să abdice.

Emil Bodnaras - ctitor de biserica

Cine a fost Emil Bodnaras? Avem aici un portret, link.
În timpul în care în fruntea Partidului Comunist s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Bodnăraș a ocupat mai multe funcții importante, după cum urmează:

• ministrul forțelor armate (5 noiembrie 1947 - 4 octombrie 1955)
• vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (20 august 1954 - 4 octombrie 1955)
• prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (4 octombrie 1955 - 19 martie 1957)
• vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (20 martie 1957 - 17 martie 1965)
• ministrul transporturilor și telecomunicațiilor (20 martie 1957 - 27 aprilie 1959)

Bodnăraș a devenit unul dintre colaboratorii loiali ai lui Ceaușescu. Pentru o perioadă, a continuat să mai dețină funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (18 martie 1965 - 8 decembrie 1967), după care a fost numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului de Stat (1967-1976), funcție importantă, dar fără pârghii de decizie în stat. El a rămas totuși, până la moartea sa, unul dintre cei mai influenți membri ai elitei comuniste. A fost distins cu înalte ordine și medalii.

Dar ce vreau eu sa arat aici e ca istoria joaca feste considerabile. Cui? Cred ca oricui crede in atasamente politice-spiritualiste. Cum spune Donoso Cortes, omul trebuie sa-si dea seama ca orice vorba si orice actiune pe care o face este despre Dumnezeu, ca vrea sau nu vrea.



Emil Bodnăraș a decedat la data de 24 ianuarie 1976 în București și, spre deosebire de ceilalți lideri ai partidului care erau înmormântați la Monumentul Eroilor Comuniști din Parcul Libertății, rămășițele sale pământești au fost puse într-un sicriu de metal masiv și înmormântate, la dorința sa, într-o criptă de lângă biserica construită pe banii lui în satul natal, Iaslovăț din județul Suceava.

tree of life

am revazut Melancholia lui Trier. cred ca e suficient de doua ori. insa Tree of Life nu e suficient sa-l vezi de doua ori. de abia a treia oara am stat si eu linistit, si nici atunci.

Lacrimosa de Zbigniew Preisne (doua variante).

slogane socialiste

Un slogan, socialist, de vis. Vazut intr-o fotografie la un protest:
Vrem spitale, nu catedrale!
Putem continua:
Vrem cimitire, crematorii, sali de disectie!
Vrem balamucuri, psihiatri de stat, apa cat mai rece!
Te intrebi care e tinta socialistilor de fapt, de parca nu ar fi evidenta. Cat mai multe asezari finale unde omul sa poata putrezi asistat. Ca nu au un minim de buna-cuviinta, asta e dovedit. Dar ca sunt tampiti... asta mai e de demonstrat.
In acelasi ton, am vazut pe la metrou un flyer al unei secte religioase ce se dorea salvatoarea oamenilor. Se numea "Asezamantul strigatul de la miezul noptii". Daca ai inima tare poti rade nestingherit.

Artur Koestler - Intuneric la amiaza - note

 O carte impresionanta despre gandirea si practica bolsevica, stalinista. Un "manual" pentru cei ce vor sa priceapa cum sta treaba cu socialismul. Si cum tinta socialismului este, ineluctabil, totalitarismul comunist (si fascist!!!). Un motto: nu trebuie aratat doar tinta ci si calea caci scopul si mijloacele sunt atat de legate intre ele incat se influenteaza unul pe celalalt permanent; sunt multe cai.

Interogatoriul II, 4: sa mori în tacere sau sa te umilesti în public pentru a-ti urmari scopurile?
Arlova sacrifcata pentru ca persoana lui este mai importanta pentru Revolutie (a ramâne aici si a fi gata).
In Partid moartea nu are mister/romantism, e doar o consecinta logica: ""anihilarea fizica"" este anihilarea politica. Dar ecuatia logica e dezechilibrata de scâncete si balele ce curg din gura, de târsîirea picioarelor si lacrimile amestecate cu muci; glasul firav al ratiunii dispare.
Ivanov catre Rubasov: Gletkin nu te poate suferi pentru ca i-ai aratat gaurile din ciorapii tai.
Ivanov: modul meu de a gândi si argumenta este si al tau si te temi de ecoul din propriul suflet.
Rubasov: constiinta culpabilitatii, ""exaltarea morala"", ramânea în sfera ""fictiunii gramaticale"".
112 APAGE SATANAS: ... sacrifca mieii pentru a nu mai fi taiati, macelareste pt a aboli macelul, biciuieste oamenii pt a învata sa nu se mai lase biciuiti; constiinta este improprie Revolutiei ca si barbia dubla a liberalismului industrial si a supelor caritatii Armatei Salvarii; constiinta distruge materia cenusie; satana e slab si ascetic; proces administrativ si proces public;
Ivanov: prima porunca a comunismului: sa nu consideri lumea ca un bordel metafizic al emotiilor. Intelegere, constiinta, scârba, disperare, cainta si ispasire sunt un desfrîu respingator. A renunta la violenta si a te împaca cu tine însuti este ispita la care au cedat Spartacus, Danton, Dostoievski.
Pentru istoria omenirii ispitele Domnului sunt mai periculoase ca cele ale satanei.
Sa te vinzi pe 30 de talanti e o tranzactie cinstita dar sa te vinzi constiintei tale înseamna sa lasi lumea în parasire.
A dori sa dirijezi istoria conform predicilor duminicale este a o lasa asa cum este acum. Rubasov: procesele nerationale le experimentase abstract, fictiune gramaticala, dar erau ele mai acceptabil/ adevarate acum ca le simtea în el însusi? Prizonier al ""betiei mistice"" fiind, erai obligat a nu mai lupta împotriva???
Ce legatura au bâlbâiala lui Richard, sânii Arlovei si scâncetul lui Bogrov cu faptul ca masura a fost dreapta sau nu?!
116 Ivanov: Unul din trucurile nerationalului este ca nu participa la dialog; te ataca când esti singur, adormit, într-un decor eficace. Metodele Domnului sunt necinstite si teatrale.
Ivanov: de la inventarea locomotivei cu abur lumea e anormala iar razboiul si revolutiile sunt manifestari vizibile ale acestei anormalitati.
Daca Raskolnikov ar fi actionat la ordinul Partidului, pentru a mari fondurile necesare grevei sau unei publicatii, si nu de capul lui, atunci totul era în regula; cartea nu ar mai fi fost scrisa, dar el a avut interes personal.
Ivanov: a fost aplicata vreodata politica crestina? [Exista oare politica crestina?]
Rubasov: progresul social e incompatibil cu respectul fata de persoana umana [persoana umana vs om].
Rubasov despre CONSECVENTA REVOLUTIONARA: crime, foamete, munca fortata; divergenta de opinie se rezolva prin crima (cine are puterea decide); interesul generatiilor viitoare decide cine moare acum.
Interogatoriul 3, Jurnalul lui Rubasov: teoria scrânciobului si a diferentei între progresul tehnologic (cu economie complexa) si starea politica a poporului; a guverna într-un spatiu politic-gol.
127 Maturizarea politica a poporului: progresistul trebuie sa se lege de ea; în perioade de imaturitate politica doar demagogii revendica poporul: în aceasta perioada, radicalii au doua solutii: lovitura de stat sau moartea în tacere; a treia solutie e negarea, suprimarea propriei convingeri caci UNICA LEGE MORALA E UTILITATEA SOCIALA DECI ORICE ATITUDINE ROMANTIC-DONQUIJOTESCA ESTE O PREJUDECATA, CHESTIUNE PERSONALA (SENTIMENTE CA OBOSEALA, SCARBA SI RUSINEA TREBUIE RETEZATE); Daca Raskolnikov ucidea pentru a mari fondurile necesare grevei sau unei publicatii, la ordinul Partidului...
Celula 402: onoarea înseamna sa traiesti si sa mori pentru credinta ta.
Rubasov (capitulez!): onoarea e sa fi util fara sa fi orgolios.
Celula 402: Onoarea înseamna buna-cuviinta nu utilitate. Rubasov: Ce este buna-cuviinta? Noi am înlocuit buna-cuviinta cu ratiunea.
131 Tiranii diletanti sileau la actiune la comanda, Stalin îi învatase sa gândeasca la comanda!!! Jongleriile cu ""filosofia revolutionara"", cu teoria, erau pentru a consolida dictatura (schimbari de pozitie pentru ca cei ce puneau botu' la o pozitie sa fie anihilati prin parasirea oficiala a acesteia), atât de deprimanta ca fenomen dar care reprezenta o necesitate istorica.
Rubasov visa la tihna pe care i-ar da-o capitularea formala, exterioara.
Ce e just e aur, ce e injust e smoala; declaratiile politice trebuie sa fie colorate ca turta dulce.[Rozanov îsi permitea sa se contrazica pe el însusi]
Onoarea lui 402 si a lui Rubasov se deosebea doar prin instrumentul prin care o exprimasera batand din zid, monoclul si pince-nez-ul.
Rubasov: te poti amagi cu partea superioara a corpului dar de la stomac în jos stii.
Devotamentul pentru Nr 1: pe consideratii logice sau pe credinta oarba.
Gletkin, noua generatie: începuse sa gândeasca dupa potop, nu au traditii sau amintiri, nu au cordon ombilical; avea dreptate în felul ei; onoarea acestei generatii era sa slujeasca fara orgoliu, fara sa se crute pâna la ultima consecinta; sinuciderea ca antonimul vanitatii.
Rubasov despre Gletkin: nu întelegi ce se întâmpla dar daca ai întelege, nu ne-ai fi de folos... Bruta! Si totusi de asemenea generatie de brute avem nevoie acum...
Gletkin, noua generatie, DOAR DADEA CITIRE ACUZARII - SI ORI O CREDEA ADEVARATA ORI, CEL PUTIN, CREDIBILA!!!
141- Marturisirea, naiva, a lui Rubasov care credea ca daca se dezice de atitudinea ne-istoricista va scapa cu o mustrare (adeziunea lui la politica Partidului era rationala când de fapt i se cerea sa recunoasca INCAPACITATEA LUI NATURALA DE A STA LANGA NR 1 IN ORICE MOMENT ISTORIC)
Puterea lui Gletkin: brutalitatea corecta!!! Adevarul s-a retras cu un pas, vizibila a ramas doar ultima minciuna prin care a trebuit sa-l slujesti.
Intotdeauna trebuie sa convingi pe cineva, sa discuti, sa argumentezi cand tot ce doresti e sa dormi, sa dispari.
Gletkin: singura dovada, singurul ajutor dat Partidului e ca printr-o marturisire sa arati poporului la ce consecinte duce în mod inevitabil opozitia fata de politica Partidului: anume asasinarea Numarului 1. Credinta tare în infailibilitatea propriilor convingeri duce la genocid, cand esti conducator, sau la abuzare cand esti doar tata de familie.
154 Mentalitatea noii generatii: a plati pe loc!!!
Cel ce vrea sa se opuna unei dictaturi trebuie sa accepte razboiul civil drept o posibilitate; cine se teme de razboiul civil trebuie sa renunte la opozitie si sa accepte dictatura.
Rubasov: înfrângerea usureaza caci ridica povara responsabilitatii.
Rubasov scîrbit: Gletkin îi întinse stiloul, înca cald, din buzunar.
Adâncimile înfrângerii sunt fara fund. Ispita, consta în unicul cuvânt scris pe mormântul învinsiilor: sa dormi. Linistea, pacea, fara sulemeneala, fara pofte: muta, nu facea uz de argumente; argumentele erau de partea lui Gletkin, ispita spunea doar: MORI IN TACERE!!! Ispititorul fusese identificat: FICTIUNEA GRAMATICALA.
Herr von Z: nu poti fi crucificat decât în numele propriei credinte!
Lenin a sacrificat spatiul pentru a castiga timp!!!
166 Între fictiunea logica si faptul real nu exista mari deosebiri!!!
168 Gletkin spune ca muncitorii împuscati pentru întârzierea pontajului, taranii înfometati, etc sunt tapul ispasitor adus jertfa pentru pacatele lor!!! Sacrifici oameni pentru recuperarea timpului pe care Occidentul l-a avut pentru a se dezvolta. Adevarul este ceea ce este de folos umanitatii; neadevarul, ceea ce este daunator: unui prost îi spui ca e erou dar ca altii sunt de vina pentru greselile lui; asemenea Bisericii si noi avem dreptul a inventa simboluri folositoare pe care taranii sa le ia ca atare (caci dogmatica Bisericii nu e înteleasa de popor si nu îl ajuta cotidian; simbolurile însa da).
170 Gletkin era personificarea statului nascut de rubasovi si ivanovi, era copilul lor CALAUL LOR CRESCUT DE EI INSISI"" ERA FARA CORDON OMBILICAL, FARA FRIVOLITATE, FARA MELANCOLIE: FARA TRECUT!!!
Motivatia actiunilor lui Rubasov se numea ""mentalitate contra-revolutionara"".
In camera interogatoriului timpul statea pe loc ca apa într-un iaz în putrefactie: TIMPUL PUTREZESTE!!! Sa te odihnesti si sa dormi, sa ne alegem o capetenie si sa ne întoarcem în Egipt/ Tara Fagaduintei!!!
Jurnalul lui Rubasov: buna-credinta subiectiva nu conteaza, cel care greseste plateste, cel ce procedeaza corect va fi absolvit [ mântuirea comunistului sta în reabilitarea post-mortem în împaratia istoriei vesnice creata de Partid].
Gletkin: e nevoie de cel putin 50 ani ca lumea sa fie pregatita pentru revolutii iar noi AVEM DOAR DATORIA SA NU PIERIM (cei ce voiau revolutie mondiala la început puneau în pericol bastionul comunist, lumina lumii de mai târziu).
Internationala a fost subordonata politicii nationale.
Sarcina lui Rubasov: sa aureasca ce e just si sa smoleasca ce-i nejust: ultimul serviciu adus Partidului care trebuie SA TRAIASCA!!!
Gletkin: Partidul , dupa victoria totala, cand nimic nu va mai conta va deschide arhivele si se va vadi aceasta mascarada cu marionete pe care a trebuit sa o jucam CONFOM MANUALULUI DE ISTORIE!!! Atunci simpatia si compasiunea ce va este refuzata acum va va fi acordata nelimitat (mantuirea).
181 Rubasov: voi demonstra cum CEA MAI MICA ABATERE DE LA LINIA PARTIDULUI DUCE INEVITABIL LA ACTE BANDITESTI CONTRA-REVOLUTIONARE.
Portarul Vasili: desteptaciunea si buna-cuviinta au ajuns la cutite (Strelnikov); trebuie sa fi smecher IN VIATA altfel ajungi la puscarie ori la piciorul podului: ori te comporti cuviincios ori inteligent, amândoua nu se poate (da sa fie da, nu sa fie nu...).
Rubasov: mi-am încheiat socotelile cu istoria (nu cu viata); nu am cedat ispitei de a fi rebel si de a ma opune în tacere, vanitos si superior voua (am ales sa fiu util social marsului istoric al Partidului);
Rubasov: despre sensul suferintei; are sens doar suferinta nascuta de fatalitate biologica; cea sociala e un accident, nu are sens iar Revolutia vrea sa o topeasca (azi se chinuie si cu cea biologica); Partidul luase tot ce el îi oferise timp de 40 ani dar nu-i daduse niciun raspuns (ERA LA FEL CA IN ADOLESCENTA CAND ÎNCEPUSE AFILIEREA LUI); nici fictiunea gramaticala nu-i daduse raspunsuri, era muta; totusi existau cai de comunicare cu ea: reactii la o melodie, Pieta, etc; se declanseaza o ""vibratie"", un ""extaz"", o ""contemplatie""; METAFIZICUL DEVINE REAL DOAR IN PROXIMITATEA MORTII.
""Ce parere ai despre infinit? Daca nu ai ce sa zici, în asta consta vina ta!!!"";
""Simtul oceanic"" e contrarevolutionar, sentiment mic-burghez, fuga de responsabilitate, tradarea luptei de clasa. POATE NU E IN FIREA OMULUI SA-SI URMEZE GÂNDURILE PANA LA CONCLUZIA LOR LOGICA!!! Poate ca omul nu trebuie sa se rupa de toate si sa mearga drept la tinta (daca vezi un bolnav în drumul tau spre tinta ta, opreste si-l ajuta).
Rubasov: exista o eroare undeva în ecuatie, ba nu, în tot sistemul matematic de gândire; când se întreba ""Pentru ce mori, de fapt?"", nu gasea niciun raspuns. Greseala sistemului: scopul scuza mijloacele, navigarea fara balans etic, logica consecventa.
Poate nu e în firea omului sa navigheze fara balans!
Poate mai tarziu va aparea generatia ce va cunoaste si fatalitatea economica dar si ""simtul oceanic"".
Poate doar puritatea mijloacelor poate scuza scopul!
UN VAL VENEA DE DEPARTE SI CALATOREA CALM MAI DEPARTE: ETERNITATEA DADEA DIN UMERI.

Dumnezeu la judecata - God on trial, 2008

Un film, vazut pe Viasat History. Intr-o baraca, intr-un lagar, evreii instituie un tribunal in care inculpatul este Dumnezeu. Plin de dialog, greu de urmarit pentru cei ce nu au o minima cultura teologica-istorica, mi s-a parut o realizare de exceptie. Interesant este ca filmul interpreteaza relatia dintre Israel si Adonai din prisma gnostica originara, in sensul indicat de Culianu.
Replica, "Cine are nevoie de un Dumnezeu care sufera?" este un raspuns (!) la afirmatia cuiva care spune ca El e impreuna cu ei in acel lagar.
Inca mai este programat pe Viasat History dar se gaseste si pe net.
God on Trial


Vezi mai multe din Cinema, movie trailers pe 220.ro

Led Zeppelin

Doctor Jivago - note necesare

Iuri Jivago: Bolile cardiovasculare, microhemoragiile cardiace, sunt boli morale, sunt bolile contemporaneitatii, ale vremurilor. Disjunctia intre vreau/ imi place si trebuie/ m-am saturat.

60: N Nikolaevici: între muritori comunicarea e nemuritoare si viata e simbolica pentru ca este semnificativa;
66 Lara: Viata te doboara nu cu tunete ci cu priviri piezise si soapte calomnioase; peste cel puternic domneste cel slab si marsav;
67: Ca sa suporti viata ai nevoie de acompaniamentul unei muzici interioare pe care nu o poti compune singur;
Vocea lui era la fel de laica ca ferestrele nedecorate înca.
N Nikolaevici: istoria e al doilea univers creat de om ca raspuns la fenomenul mortii; univers construit cu ajutorul timpului si memoriei.
Cât esti copil important este exteriorul, lumea; atentia fata de tine e începutul maturitatii.
Arta mare, veritabila este Apocalipsul Sfântului Ioan si cea care îl continua.
Iubirea feminina obisnuita simpla vs cea care are inserata în ea afectiunea materna (Lara si Pasa).
Transformarea lui Pasa Antipov, vrajirea lui.
Jurnalismul actual: grafomanismul lingvistic al inconsistentei verbale; umanitarism ziaristic; nu exista evenimente cât timp omul nu introduce în ele ceva propriu ceva din geniul sau care o mai ia si razna, ceva care sa semene a basm (Jivago).
143 (Misa Gordon) Popoarele nu mai sunt simple popoare ci popoare convertite, transformate si importanta e transformarea nu fidelitatea fata de vechile fundamente; despre evrei.
(Lara) Nu mai exista nimic, nici prieteni nici autoritati. Tinutul Zîbusino, Blajeiko-republica independenta plina de magie; nu recunoaste Guvernul Provizoriu.
Ustinia, uscata si lucida pâna la perfidie; putea sa taca ani în sir; superstitioasa.
160 (Jivago) Sa lasi balta vorbaria. Cand plinatatea sufletului face vorbele de prisos.
167 Jivago cu Lara despre viata; ea calca rufe.
Kolea Frolenko refuzând dialogul adopta un stil de a vorbi, încîlcit, întretaiat, enigmatic.
Hinz vorbeste despre patriotism, civism, despre asemenea Materii Înalte.
181, Partea V-a, 15 Gândurile lui Jivago, cele doua cercuri/ ghemotoacere ale gândurilor lui. Peste impresiile de atunci se suprapun
experientele anilor de mai târziu. Prietenii sunt mai vii în amintire decât în realitate; nu mai au propria lume, propria parere.
Conjunctura creaza o morala care nu e adevarata fata a lucrurilor. Rata si votka, unice în oras, nu sunt deloc nici rata nici votka.
N Nikolaevici: trancanitor politic si seducator social (bolsevic).
204 Jivago: când se va porni avalansa dea Domnul sa nu ne indepartam unii de altii, sa nu ne pierdem sufletele.
Revolutia este revarsarea sângelui din linia frontului în spatele lui.
A iubi cu prevedere, cu graba, din teama de a nu fi obligati a iubi mai intens mai târziu.
Monstruosul colos al viitorului.
Tarasiuk: de orice s-ar apuca, se pasioneaza. Lucrurile marete sunt atât de nelalocul locul lor, atât de inoportune. Ca un om sarac cu duhul, nu cauta legaturile dintre lucruri, accepta totul, nu-si amintea de nimic, nu se mira de nimic.
Evgraf: pentru un an, doi sa parasim orasele mari si ""sa stam pe pamânt"". Marinarul are ochi priceput si revolverul în mâna.
Iuri: de ce sa stiu si sa-mi fac sânge rau pentru toate? Realitatea a fost bagata în sperieti si se ascunde. Pe cine sa ma mai bazez în viata, pe cine sa mai ascult?
Iuri: alcatuim o singura lume, deosebindu-ne între noi prin gradul de întelegere. Trebuie sa ne întelegem din timp cum sa ne comportam în anumite situatii, cum sa nu rosim unul pentru altul si sa nu aruncam unul asupra altuia pete de rusine.
Sa vegetam searbad dupa modelul timpurilor noi, nu refacem sau marim proprietati ci le spulberam. Harul imitarii, toti imitam pe cineva!!!
275 Strelnikov: trecu calm peste acest amanunt, deoarece nu se temea de nimic [detaliile sunt apanajul fricosilor?!]. Intelectului lui, de savant, îi lipsea harul neprevazutului. Previziuni logice vs descoperiri surprinzatoare. Principialitatea intelectului are nevoie de lipsa de principii a inimii, care nu cunoaste cazuri generale ci doar particulare. Inima e mareata pentru ca face lucruri mici. 
Nu ai dreptate simplificînd ordinea lumii; devii judecator între viata si ceea ce o ""denatureaza"", devii un aparator al vietii o vei razbuna (reforma gnostica protestanta). Fara el (Samdeviatov) demult am fi dat ortul popii.
Orasean schimnic, cafea, tutun VS nevoie franca si sanatate de fier (doua narcotice diferite?!). Oamenii nu cred în eficienta sfaturilor neplatite, gratuite; schimbul în mana creaza obligatie morala, plata sistemic-socialista creaza ""liniste existentiala"" [mita e morala însa e antisociala!!!]. ARTA, o parte tainica si ascunsa a continutului, nu lucrarea-în-sine. Operele vorbesc prin teme, situatii, subiecte, eroi dar cel mai puternic prin prezenta artei continute în ele.
Faust savant - pasul înainte în stiinta se face prin respingerea predecesorilor.
Faust artist- în arta pasul înainte se face prin atractia si iubirea fata de trecut (imitare, continuare, adorare).
Partea a IX-a, cap 7: Puskin, Cehov vs Gogol, Tolstoi, Dostoievski. Forta tainica nestiuta, eroul simbolic de care are nevoie orice biografie pentru a se împlini. Apartenenta la un anume tip de om înseamna sfarsitul omului; e bine când cineva îti înseala asteptarile (Calin). Eliberat de povara propriei imagini deti deja un graunte de nemurire.
Strelnikov trezeste simpatia prin faptul ca nu are nicio sansa.
324 Si Revolutia trebuie sa aiba limite; comunistilor nu le trebuie mâncare daca le dai ceva de dimensiunile pamîntului de rezolvat. Pentru ei TRANZITIA E UN SCOP IN SINE. VESNICA PREGATIRE: datorata absentei calitatilor preexistente, lipsei vocatiei. Omul se naste sa traiasca nu sa se pregateasca pentru viata (natura feminina vs revolutionar feminin).
Lara: numai în cartile proaste oamenii se împart în doua tabere; în realitate se amesteca.
Compatimirea cerebrala lasa o zgura nesincera, neplacuta.
Cap 15: Lara despre evrei: neputinta lor de a se depasi pe ei însisi de a renunta la ei pentru a se pierde în ceilalti?!
Suferinta lui Jivago-adulterinul: drepturile si necesitatile sentimentului, dragostea libera, florile placerii sunt ale semizeilor, supraoamenilor ce cer avantaje si privilegii. S-a dus tot luciul de a ramas doar drojdia avocatimii si jidanimii care mesteca vorbe si meliteaza în pustiu.
Iubirea pierduta, anii de aur, nu se momesc cu sampanie si urari de bine ci carând bolovani, mutand muntii, rascolind pamântul.
Galuzina: fugind dupa cultura am vrut sa devenim oraseni, n-am reusit; am parasit un liman si nu am ajuns la altul; napasta e în orase.
CAND NI SE TAIE CAPUL INSFACAM CACIULA SA NU NE-O FURE CINEVA.
Trufia politica starpeste viul, omenescul. A fi în libertate si a nu profita de ea este ca un prizonierat; catusele exista. Interesele revolutiei si existenta sistemului solar sunt identice pentru un socialist ca Liveri.
Iuri, despre revolutionari: admit ca sunteti lumina calauzitoare si eliberatorii Rusiei, ca fara voi ea ar fi pierit cufundata în mizerie si ignoranta, si totusi n-aveti decât sa va duceti la dracu'!
Partea XII, 7: descântecele doftoroaiei.
Ce bine era sa înceteze sa mai fie activ, sa renunte la munca în favoarea naturii, sa nu mai produca; sa devina un obiect în mâinile ei milostive, splendide, creatoare de frumusete! Ceea ce îi e fatal de tipic omului contemporan: entuziasmul artificial, vioiciunea tipatoare si acea mortala lipsa de avânt propovaduita de elita stiintelor si artelor pentru ca ""geniul"" sa ramâna o raritate operant-procustiana. Clipele de patima erau momente de revelatie si descoperire a ineditului în viata si lume.
Lara: pentru a putea vedea trebuie ca IMAGINATIA SA-TI FIE NEATINSA (pacatul afecteaza imaginatia) IAR CAPACITATEA DE RECEPTARE SA-TI RAMANA INTACTA!!! [Societatea nu strica omul ci îi perverteste instrumentele de operare nascând imaginarii-Biserica prin propovaduirea SMERENIEI SI A SARACIEI CU DUHUL are ac de cojocul lui STIU EU CUM E CU VIATA]! Amprenta straina, vulgarizatoare primita în tinerete devine filtrul prin care privim când ne traim viata matura!!! Metanoia, nasterea din nou asta este?! O NOUA VIATA!!! Iar in fata lumii pe care tocmai ai parasit-o prin nastere DEVII UN MIEL DUS LA TAIERE; nu te opui lumii depasite cu instrumentele ei ci cu ale noii tale lumi; Biserica nu e opusa lumii ci e împlinirea ei, salvarea ei din ""stadiul de caldare"".
Partea XIII,13 Fata vie, de om, a lui Strelnikov devenise IMAGINEA IDEII LUI!!!
Destramarea familiilor nu tine de om, de iubire sau neiubire ci de cotidian, de distrugerea a ceea ce este orânduit si tine de cuibul omenesc; firescul a fost distrus; natura este tinta educarii, progresului ideatic-reformist; a ramas doar forta sinceritatii goale, despuiate care nazuia la sinceritatea de alaturi, si ea goala,despuiata si singuratica.
Lara si Iuri, primii oameni [A REUSI SA NU FI PRIMUL OM! SA STI NU SA BAJBAI, SA AI CU CE SA-TI ACOPERI GOLICIUNEA, NIMICUL CARE E INTRINSEC IN TINE].
14 Lara: de ce s-a distrus fericirea casniciei cu Pasa Antipov? Crima devenita din fapt divers un fapt natural?! Minciuna care a dus la pierderea încrederii în pretul parerii proprii. Dominatia frazei si credinta ca nu mai trebuie sa traiesti dupa propriul simt moral ci dupa principii straine; sa repeti lucruri venite violent din afara. Spontaneitatea strivita de subiecte de importanta universala. Disensiunile cu istoria transpuse asupra propriei persoane: omul în carapace.
16 Etapele noii puteri (Lara): 1. Triumful ratiunii, spiritul critic, lupta cu prejudecatile; 2. Au câstig de cauza fortele tenebroase ale ""infiltratilor"", falsilor acoliti; apar suspiciunea, turnatoria, intriga, ura.
17 Lara cu Sima Tunteva, Iuri asculta: cele doua parti ale omului, Dumnezeu si opera omului; vechimea vechiului în fata noutatii noului si liturghisirea amândurora. Evanghelia vrea sa cladeasca viata împotriva oricaror constrângeri. Cantitatea, constrângerea, turma, conducatorii, popoarele au disparut: PERSOANA SE NASTE, FIUL, BISERICA. Adam a vrut sa devina om si a gresit; Dumnezeu e om, pâna la Dumnezeu pe Adam o sa-l înalte.
Socialismul va dainui, va face lucruri mari însa VIATA, FERICIREA... nu exista pe acolo.
Declamarea conducatorilor si a popoarelor ne duce în Vechiul Testament [precrestinism sau prin-preajma-crestinismului].
Tonia: pedeapsa neiubirii, neiubirea e omucidere [iadul femeii]. Tonia simplifica viata si cauta iesirea cea buna, Lara complica viata si abate din drum.
Iuri cu Komarovski: niciodata nu am încercat sa conving pe cineva sau sa-mi impun vointa. A lua un proiect drept un act DEJA dus la îndeplinire.
Lara la Varîkino: ne autobiciuim cu zel ca sa nu ne dam seama ca asta nu-i viata, ci o punere în scena, o comedie cu papusi. As munci fericita daca as sti ca toate astea ar duce undeva. Tu, Iuri, ai dreptul sa te îndoiesti, sa eziti dar faptele mele trebuiesa fie consecvente si logice. Tine-ma din scurt, sunt sclava care te iubeste si nu trebuie sa gândeasca nimic. DARUL IUBIRII E CA ORICE DAR INSA FARA BINECUVANTARE...DINCOLO DE ECHIVALENTA FIINTEI EXISTA O FORTA A NATURII  ARBITRARA, DISTRUGATOARE, OSTILA LINISTII CASNICE.
Iuri: zvarcolirea asta smintita (bejenia) e spiritul vremurilor.
Partea XIV, 6: Iuri lucreaza; limbajul începe sa gândeasca singur, sa exprime fiinta poetului. Poetul e pretextul si punctul de sprijin de care are nevoie Poezia [sa te pregatesti sa devi pâlnie]. Triumfatoarea curatenie a existentei!!!
Inactivitatea oboselii transforma totul. Originalitate atenuata si discreta, ascunsa sub forma; limbaj ponderat lipsit de ostentatie care sa-i permita cititorului sa-si asume continutul fara a baga de seama în ce fel si-l asuma; stil imperceptibil, gângurit. Ecoul sugestiilor venite din discretia interioara.
14 Istoria qua padure, qua regn vegetal: Tolstoi e incomplet; nimeni nu face istoria, ea nu se vede cum nu se vede cresterea ierbii; razboiul, conducatorii sunt excitantii istoriei; revolutia schimba, apoi spiritul de plafonare este idolatrizat secole de-a rândul. ARTA SERVESTE FRUMOSUL, FRUMUSETEA ESTE FERICIREA DE A POSEDA FORMA, FORMA ESTE CHEIA ORGANICA A EXISTENTEI, FORMA CE TREBUIE SA AIBA TOT CE ESTE VIU CA SA EXISTE, SI, ASTFEL, ARTA, SI CEA TRAGICA, ESTE O NARATIUNE DESPRE FERICIREA EXISTENTEI.
16 Strelnikov flecarea la nesfârsit; Boala revolutiei, sminteala, taina împovaratoare: toti se simteau vinovati, criminali, patima autocondamnarii facea ravagii, orgii; furia autodemascarii, reevaluarea;
17 Strelnikov despre Revolutie. Parea ca Dumnezeu salasluieste în padure iar pe câmp serpuieste surâsul batjocuritor al diavolului.
Vasea despre vorbirea plastica a lui Iuri: e vocea neadevarului condamnat care-si constientizeaza slabiciunea si de aceea e evaziva. Omul neliber isi idealizeaza nelibertatea; iezuitii au mizat pe lucrul acesta?! Iuri detesta misticismul politic al intelectualitatii sovietice, al elitei, ""plafonul spiritual al epocii"". Microhemoragiile cardiace sunt o boala contemporana de natura morala; ni se pretinde o duplicitate permanenta, transformata în sistem, sa te comporti altfel decât simti.
15 Dragostea lor ca PARTICIPARE LA FRUMUSETEA INTREGULUI SPECTACOL, LA UNIVERSUL INTREG; DRAGOSTEA LOR A PLACUT MAI MULT CELORLALTI (ERA NECESARA LUMII, INTREGULUI FACEA PARTE DIN CREATIA CONTINUA)[ spuneam eu odata cât de rau îmi pare ca mor, nu pentru mine ci pentru ce pierde lumea asta prin disparitia mea]; nu, omul nu este superior restului; falsa colectivitate transformata în politica e primitivism. Razboiul a fost o binefacere fata de domnia inumana a scornelii pentru ca a adus usurarea, a limitat FORTA VRAJITOREASCA A LITEREI MOARTE. Prevestirea libertatii este singurul continut istoric (al anilor postbelici).

Nu-i banc

Cand incalcam legile - primim amenda; cand procedam corect - platim impozite. E tot aia, nu?
Asa fac eu cu autobuzul. Nu-mi iau bilet niciodata iar cand vine controlorul platesc amenda pe loc. Per total sunt avantajat si in plus nu stau la coada.

Inceputul si sfarsitul e Eminescu

Spunea Nichita ca cel mai frumos vers din literatura romana este "Nu credeam sa'nvat a muri vreodata". Am avut un blocaj instantaneu; niciodata nu m-a linistit asta. Stiam ca in Eminescu trebuie sa fie inceputul si sfarsitul poeziei. Acum vreo doi ani am recitit Luceafarul. Si am gasit piatra unghiulara, cheia Poeziei. Versul absolut. Atat.

Porni luceafarul. 

Nimic nu e in spate si in fata. Totul e in spate si in fata. Creatia, sfarsitul, viata, moartea, dragostea, ura, ziua, noaptea, gandul, actiunea, visul, somnul, capul si pajura, privirea si indiferenta, facutul si nefacutul, acumul si niciodatul.

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atîtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentîi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorînd îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gînd purtat de dor,
Pîn` piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adînc asemenea
Uitării celei oarbe.

De cativa ani ma duc la Bellu de ziua lui. Nu stiu de ce, mi se pare ca asa e corect si drept. Nu e admiratie, poate e putina vanitate. Fumez o tigare si ma invart pe acolo.

interviu Cristi Puiu

Aurora lui Cristi Puiu

Un film de 3 ore. Lung, prea lung spun unii. Mie mi s-a parut prea scurt. Nu am simtit timpul. Aveam o intrebare (pentru mine, de vreo 5 ani). De ce oare regizorii romani fac doar filme romanesti?
De ce nu fac de exemplu, Doamna Bovary? Pentru ca sunt regizori si creatori romanesti.
Cam tot ce se face in Romania este romanesc.
Pentru mine, Aurora este filmul pe care l-am asteptat. Este primul film ne-romanesc. Va deveni, trebuie, fundatia noii cinematografii. Nici Mungiu, nici Nemescu, nici Porumboiu nu au reusit pana acum.
Are, cred eu, toate calitatile pentru a deveni un film-cult. Faptul ca mi s-a parut scurt e o dovada in acest sens. Mai sunt multe de spus despre aurore.
Numele, Aurora, nu este titlul filmului ci denumirea fenomenului ce a dus la creatia lui.
Ca detaliu, Puiu m-a facut curios si cred ca voi incerca mancarea de bame cu carne de oaie.

isaac levitan

 

si inca: http://dww.no-ip.org/pictures/Levitan/index.htm

cinism socialist

Un nou articol pe CriticAtac. Un artist, István Szakáts, fondator AltArt, membru GAS.
Arta, reprezentativitate, actiune social-estetica. Afise, imaginar social vibrant plin de energie tinereasca constienta (?). Gramsci peste tot. 
De ce cinism?
Bancul preferat al artistului, el zice: " Ce și-a dat seama bade Ion după 50 ani de pârnaie? Că nu el e închis, ci ușa."
In rest, toate bune. Socialismul se misca bine. Conform statelor de plata.

poezii de iarna

Poezii Iarna Si Craciun

Profesionistii

Am gasit blogul Eugeniei Voda unde sunt emisiunile inregistrate. E si Bernea, si Cartarescu si A. Serban, Breban, N. Manea, C. Mungiu, C. Puiu s.a. Cine vrea, sa se uite!
Profesionistii