Secularismul poate infesta Biserica

Papa Benedict al XVI-lea a avertizat astăzi vizavi de secularizarea ce pătrunde în Biserică şi se manifestă prin "cultul euharistic formal şi fără conţinut". Sfântul Părinte a prezidat astăzi celebrarea Corpus Christi în Roma, începută cu Liturghia din Bazilica San Giovanni in Laterano şi continuată cu procesiunea cu Preasfântul Sacramentul până la Bazilica Santa Maria Maggiore.

În predică, Pontiful a ilustrat importanţa credinţei în prezenţa reală a lui Isus în Euharistie, spunându-le miilor de pelerini că credinţa nu trebuie luată de-a gata. "Există astăzi riscul unei secularizării chiar în interiorul Bisericii, ce poate să se manifeste printr-un cult euharistic formal şi gol, în celebrări lipsite de acea participare a inimii ce se exprimă prin veneraţie şi respect faţă de liturgie", a avertizat el. "Este tot mai puternică tentaţia de a reduce rugăciunea la nişte momente superficiale şi grăbite, lăsându-ne purtaţi de activităţile şi grijile pământeşti." Cu toate acestea, Euharistia "este pâinea vieţii veşnice a lumii noi, dată nouă la Sfânta Liturghie pentru ca lumea viitoare să înceapă în noi încă de pe acum". "Prin Euharistie cerurile vin pe pământ, ziua de mâine a lui Dumnezeu coboară în prezent şi este ca şi cum timpul ar fi îmbrăţişat de veşnicia divină", a continuat Episcopul Romei.

Sfântul Părinte şi-a exprimat apoi bucuria pentru că a putut să însoţească Preasfântul Sacrament pe drumul spre Santa Maria Maggiore, invitându-i pe credincioşi să se roage: "Rămâi cu noi, Cristoase, dăruieşte-te nouă şi dă-ne pâinea care ne hrăneşte pentru viaţa veşnică. Eliberează această lume de veninul răului, al violenţei şi al urii care contaminează conştiinţele; fă-o curată prin darul iubirii tale milostive. Şi tu, Marie, care ai fost femeia `euharistică` în toată viaţa ta, ajută-ne să păşim uniţi spre ţinta cerească, hrăniţi cu Trupul şi Sângele lui Cristos, pâinea vieţii veşnice şi leacul nemuririi divine. Amin!"

Sursa

Prioritatea nr. 1 la cultură este legea sponsorizării

Acum ceva luni de zile ii scriam lui Theodor Paleologu pe blogul lui urmatoarele:

" heraasku - artist plastic Says:
Decembrie 25th, 2008 at 7:37 pm

Stima.
Am scris si pe alt blog, al domnului Neamtu, ce cred eu ca trebuie facut urgent. Nu-mi fac sperante dar spun ca sa nu se zica ca nu s-a stiut.
Deci:
” Una dintre cele mai urgente probleme ce se cer rezolvate este crearea unui plan legislativ care sa incurajeze implicarea domeniului privat in domeniul culturii. Cointeresarea implicarii economiei private in cultura este singura solutie impotriva descentralizarii care a nenorocit, si nenoroceste constant si viguros, dezvoltarea culturii actuale. Asistenta statului a creat o clientela “culturala” inimaginabila (domeniile in care aceasta opereaza sunt atotcuprinzatoare). Nimic nu isi poate lua zborul caci o plasa tesuta ochi-cu-ochi impiedica respiratia creatorului. Foarte multi intelectuali, din pacate, s-au lasat agatati de mirajul bratului ocrotitor al Subventiei ignorand adevarul ca o creatie nu poate aparea decat din pasiune. “Pasiunile” lor au fost sustinute viclean de un stat mult prea priceput in ale conditiei umane.
Discutia este larga.
Repet, crearea unui cadru legislativa care sa permita, mai mult, sa TARASCA capitalul privat in cultura.
Aici trebuie lucrat. Si va fi si de luptat. Crunt.”
Apoi am vazut asta:
http://www.cotidianul.ro/cultura_legiferarea_statutului_artistului_si_construirea_de_noi_sali_de_spectacol-67846.html
Cum speranta moare ultima, fiind ultima ispita cum spunea Dietrich Bonhoffer, nu pot decat sa astept. Dar cat? "

Aici

Acum vad articole pe aceasta tema:

1. Theodor Paleologu: Prioritatea nr. 1 la cultură este legea sponsorizării

2. Dezbatere REALITATEA.NET: Fă-i agenda ministrului Culturii, Theodor Paleologu

In sfarsit a venit timpul pentru CULTURA.

Indemn la delatiune si vanatoare de vrajitoare pe blogul dl. Tismaneanu? Sau nu?!

Un articol preluat de dl. Tismaneanu. In glorioasa traditie a rinocerismului ideologic.

" Avem legislatie care condamna antisemitismul si negarea Holocaustului, dar nimeni nu a fost pina acum condamnat pentru aceasta, desi exista publicatii, site-uri si vip-uri extremiste care supureaza de antisemitism."

Aici

Fiţi Euharistie! Fiţi sufletul oraşului! - Îndemn al lui Benedict al XVI-lea la omilia din solemnitatea "Trupul şi Sângele Domnului" (textul omiliei)

S-a celebrat joi în Vatican solemnitatea „Trupul şi Sângele Domnului”, care în Italia şi în alte ţări este transferată pentru duminica următoare, anul acesta pe 14 iunie. Papa Benedict, a celebrat Sfânta Liturghia la altarul din faţa bazilicii Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei începând de la ora 19, urmată apoi de procesiunea euharistică, parcurgând, - potrivit programului - în cântări şi rugăciune pe artera directă Via Merulana, până la bazilica papală "Santa Maria Maggiore" încheiată prin binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament. Procesiunea, desigur, este în curs după intrarea noastră în undă pentru ediţia de seară a emisiunii. Potrivit programului anunţat de oficiul celebrărilor liturgice pontificale, ordinea este următoarea: în faţă păşesc membrii ai diferitelor confrerii şi societăţi, asociaţii euharistice, grupuri parohiale, precum şi cavaleri ai Sfântului Mormânt, călugăriţe, călugări, seminarişti, preoţi, parohi, capelani şi prelaţi ai Sanctităţii Sale, episcopi, arhiepiscopi, cardinali. În urma Preasfântului Sacrament purtat de Papa, păşesc credincioşii din parohii, din asociaţii şi mişcări bisericeşti.

După cântarea de intrare, Papa a introdus Liturghia cu această invitaţie:
• Fraţi şi surori, în această celebrare solemnă să ne bucurăm pentru misterul Euharistiei, Sacrament al Iubirii în care Domnul ne-a lăsat în dar fiinţa sa şi să însoţim pe învingător în cortegiul triumfal pe străzile oraşului nostru. În secvenţa pentru solemnitatea de azi Sfântul Toma de Aquino ne îndeamnă: Qantum potes, tantum aude, trebuie să îndrăzneşti tot ceea ce poţi în a aduce Domnului mărirea cuvenită. De aceea în această zi de sărbătoare, să traversăm cu Cristos în Preasfântul Sacrament străzile şi să folosim, toată splendoarea frumuseţii pentru a exprima măreţia acestui mister. Dar, ca să putem da curs liber şi solemn bucuriei celor răscumpăraţi şi să ţinem vie amintirea Domnului, e nevoie să recunoaştem când am păcătuit împotriva iubirii lui Dumnezeu care vrea să vindece şi să ne transforme inimile”.

Liturghia s-a desfăşurat în forma solemnă cu lecturile biblice prevăzute pentru ciclul anului B.
Un fragment din cartea Exodului c. 24 cu tema: Iată sângele legământului pe care Domnul îl încheie cu voi, căruia i s-a răspuns cu psalmul 115/116: Doamne, tu ne potoleşti setea cu potirul mântuirii. Apoi lectura a doua din Scrisoarea către evrei c. 9 pe tema Sângele lui Cristos va curăţi conştiinţa noastră a fost urmată de cântarea frumoasei secvenţe compuse de Sfântul Toma de Aquino despre amintise pontiful în introducerea Liturghiei, şi în fine Evanghelia după Sfântul Marcu c.14 cu tema:

Omilia Papei.

• „Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu”.
Dragi fraţi şi surori, aceste cuvinte pe care Isus le-a pronunţat la Ultima Cină, a spus Papa la începutul omiliei, sunt repetate de fiecare dată când se reînnoieşte Jertfa euharistică. Le-am ascultat puţin mai înainte în Evanghelia lui Marcu şi răsună cu deosebită putere evocatoare astăzi în solemnitatea Trupului Domnului. Ele ne conduc în mod ideal în Cenacol, ne fac să retrăim climatul spiritual al acelei nopţi când, celebrând Paştele cu ai săi, Domnul a anticipat în taină jertfa care urma să se consume în ziua următoare pe cruce. Instituirea Euharistiei ne apare astfel ca anticipare şi acceptare din partea lui Isus a morţii sale. Scrie în această privinţă Sfântul Efrem Sirul: „În timpul cinei Isus s-a jertfit pe sine; pe cruce El a fost jertfit de către alţii”(Cf Imn despre răstignire, 3.1).

„Acesta este sângele meu”. Este clară aici referinţa la limbajul jertfelor lui Israel. Isus se prezintă pe sine ca jertfa adevărată şi definitivă, în care se realizează ispăşirea păcatelor care, în riturile Vechiului Testament, nu fusese niciodată total înfăptuită. Acestei expresii îi urmează alte două mult mai semnificative. Înainte de toate, Isus Cristos spune că sângele său „este vărsat pentru mulţi” cu o referire lesne de înţeles la cântările Slujitorului, care se găsesc în cartea lui Isaia (Cf c.53). Prin adaosul - „sângele legământului” -, Isus exprimă clar că, „datorită morţii sale, devine în sfârşit eficace legământul încheiat de Dumnezeu cu poporul „său”.Vechea alianţă fusese încheiată pe Muntele Sinai printr-un rit de jertfă de animale, cum am auzit în prima lectură, şi poporul ales, eliberat din sclavia Egiptului, promisese că va îndeplini toate poruncile date de Domnul (Cf Ex 24,3).

Într-adevăr, Israelul chiar imediat, prin construirea viţelului de aur, s-a arătat incapabil să se menţină fidel pactului divin, pe care din contra l-a încălcat apoi foarte adesea, adaptând inimii sale de piatră Legea care ar fi trebuit să-l înveţe calea vieţii. Domnul însă nu a încetat de a-şi menţine promisiunea şi, prin profeţi, s-a îngrijit să reamintească dimensiunea interioară a legământului, şi a anunţat că avea să scrie unul nou în inimile credincioşilor săi (Cf Ier 31,33) transformându-le cu darul Duhului (Ez 36,25-27). Şi în timpul Ultimei Cine s-a încheiat cu ucenicii această nouă alianţă, confirmând-o nu prin sacrificii de animale cum se întâmplase în trecut, ci prin sângele său, devenit „sângele noului legământ”.

Aceasta este evidenţiat bine în a doua lectură din Scrisoarea către Evrei, unde autorul sacru declară că Isus este „mijlocitorul unei noi alianţe” (9,8). A devenit aceasta datorită sângelui său sau, mai exact, datorită jertfirii sale, care dă deplină valoare vărsării sale de sânge. Pe Cruce, Isus este în acelaşi timp victimă şi preot: victimă demnă de Dumnezeu întrucât fără pată, şi mare preot care se oferă pe sine, sub impulsul Duhului Sfânt, şi mijloceşte pentru întreaga umanitate. Crucea este de aceea mister de iubire şi de mântuire, care ne purifică conştiinţa de „faptele moarte”, adică de păcate, şi ne sfinţeşte sculptând alianţa în inima noastră; Euharistia, reînnoind jertfa Crucii, ne face capabili să trăim în mod fidel comuniunea cu Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori - pe care vă salut pe toţi cu afecţiune, începând cu cardinalul vicar şi ceilalţi cardinali şi episcop prezenţi - precum poporul ales reunit în adunarea de la Muntele Sinai, şi noi seara aceasta vrem să-i reafirmăm fidelitatea noastră Domnului. În urmă cu câteva zile, deschizând reuniunea diecezană anuală de studiu am amintit importanţa faptului de a rămâne, ca Biserică, în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în rugăciune şi scrutând Scripturile, în special prin practica lectio divina. Ştiu că multe iniţiative au fost promovate în acest sens în parohii, în seminarii, în comunităţile călugăreşti, în cadrul confreriilor, al asociaţiilor şi mişcărilor apostolice ce îmbogăţesc comunitatea noastră diecezană.

Membrilor acestor multiple organisme bisericeşti le adresez salutul meu fratern. Prezenţa voastră numeroasă la această celebrare, dragi prieteni, pune în lumină comunitatea noastră caracterizată de o pluralitate de culturi şi de experienţe diferite, pe care Dumnezeu o plăsmuieşte ca popor „al său”, ca unicul Trup al lui Cristos, graţie participării noastre sincere la dubla masă a Cuvântului şi a Euharistiei. Nutriţi cu Cristos, noi, ucenicii săi, primim misiunea de a fi „sufletul” acestui oraş al nostru (Cf Scrisoarea către Diognet, 6; ed. Funk, I, p. 400; v. şi LG, 38) ferment de reînnoire, pâine „frântă” pentru toţi, mai ales pentru cei care se află în necazuri, în situaţii de sărăcie şi de suferinţă fizică şi spirituală. Să devenim martori ai iubirii sale.

Mă adresez în chip special vouă, dragi preoţi, pe care Cristos v-a ales pentru ca împreună cu El să puteţi trăi viaţa voastră ca jertfă de laudă pentru mântuirea lumii. Numai din uniunea cu Isus puteţi trage rodnicie spirituală care este generatoare de speranţă în slujirea voastră pastorală. Aminteşte Sfântul Leon cel Mare că „participarea noastră la trupul şi sângele lui Cristos nu tinde la nimic altceva decât să devenim ceea ce primim” (Sermo 12, De passione, 3,7, PL 54).
Dacă aceasta este adevărat pentru orice creştin, este cu atât mai mult pentru noi preoţii. A fi Euharistie! Tocmai aceasta să fie dorinţa noastră constantă şi angajarea ca oferirea trupului şi sângelui Domnului pe care o facem pe altar, să fie însoţită de sacrificiul existenţei noastre. În fiecare zi, tragem din Trupul şi Sângele Domnului acea iubire liberă şi curată care ne face demni slujitori ai lui Cristos şi martori ai bucuriei sale. Este ceea ce credincioşii aşteaptă de la preot: adică exemplul unei autentice devoţiuni faţă de Euharistie; le place să-l vadă petrecând lungi pauze de tăcere şi de adoraţie înaintea lui Isus cum făcea Sfântul Paroh de Ars, pe care îl vom aminti în mod special în timpul de acum aproape al Anului Preoţiei.
Sfântului Ioan Maria Vianney îi plăcea să le spună enoriaşilor săi: „Veniţi la împărtăşanie…E adevărat că nu sunteţi vrednici de aceasta, dar aveţi nevoie de ea” (Bernard Nodet, Le curé d’Ars. Sa pensée - Son coeur, éd. Xavier Mappus, Paris 1995, p. 119).

În conştiinţa de a nu fi apţi din cauza păcatelor, dar că avem nevoie să ne hrănim din iubirea pe care Domnul ne-o oferă în sacramentul euharistic, să reînnoim seara aceasta credinţa noastră în prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie. Nu trebuie dat ca scontată această credinţă! Există astăzi riscul unei secularizării difuze chiar în interiorul Bisericii, ce poate să se traducă într-un cult euharistic formal şi gol, în celebrări lipsite de acea participare a inimii ce se exprimă în veneraţie şi respect faţă de liturgie.

Mereu este puternică ispita de a reduce rugăciunea la momente superficiale şi grăbite, lăsându-se copleşiţi de activităţi şi de preocupări pământeşti. Când peste puţin timp vom repeta Tatăl nostru, rugăciunea prin excelenţă, vom spune: „Pâinea noastră cea de toate zilele”, gândindu-ne, evident la pâinea de fiecare zi. Această cerere însă conţine ceva mai profund. Termenul grec „epioúsios” pe care îl traducem cu „zilnic, de toate zilele” ar putea face aluzie şi la pâinea „supra-substanţială”, la pâinea „lumii care va veni”. Unii Părinţi ai bisericii au văzut aici o referinţă la Euharistie, pâinea vieţii veşnice care ne este dată în Sfânta Liturghie, pentru ca încă de acum lumea viitoare să înceapă în noi. Prin Euharistie deci cerul vine pe pământ, ziua de mâine a lui Dumnezeu coboară în prezent şi timpul este îmbrăţişat în veşnicia divină.

Dragi fraţi şi surori, ca în fiecare an, la terminarea Sfintei Liturghii, se va desfăşura tradiţionala procesiune euharistică şi vom înălţa, prin rugăciuni şi cântece, o implorare corală către Domnul prezent în hostia consacrată. Îi vom spune în numele întregului oraş: „Rămâi cu noi Isuse, dăruieşte-te nouă şi dă-ne pâinea care ne hrăneşte pentru viaţa veşnică! Eliberează lumea aceasta de veninul răului, al violenţei şi al urii care poluează conştiinţele, fă-o curată prin darul iubirii tale milostive. Şi tu, Marie, care ai fost femeia „euharistică” în toată viaţa ta, ajută-ne să păşim uniţi spre ţinta cerească, hrăniţi cu Trupul şi Sângele lui Cristos, pâinea de viaţă veşnică şi leacul nemuririi divine. Amin!

Şi mai departe, să ne alăturăm procesiunii cu Preasfântul Sacrament cântând: "Tantum ergo Sacramentum...".

AICI

Europarlamentare 2009

Imaginea europarlamentarelor

Filme asiatice despre scoala, educatie, spiritualitate

Death Bell
Trilogia Yeogo goedam: Whispering Corridors, Memento Mori, Wishing Stairs

Filme despre scoala, despre mita, despre onoare, despre dragoste si despre conditia umana. Horror sunt doar fiindca asta este o calitate a sistemului educational modern. Mult mai horror sunt discutiile mele cu invatatoarea fiului meu, cu directoarea scolii sau cu inspectorii scolari.
Merita vazute pentru a incerca sa cunoastem, si prin ochii unor artisti, ce se intampla in sufletul copiilor.

Un consilier al Presidentiei atrage atentia. RAZBOI???

Acestea sunt cele trei mari amenintari la adresa Romaniei, in viziunea consilierului pentru probleme de securitate al presedintelui, Iulian Fota * Prezent la "Intalnirile ZIUA", el a aratat prioritatile si riscurile in domeniile securitatii si stabilitatii interne si internationale * Consilierul presedintelui Basescu considera ca spionajul din zona statelor aflate in afara NATO si UE influenteaza viata politica, economica si militara a tarii * Spionajul si subversiunea politica, cu actiuni de manipulare, dezinformare si diversiune, afecteaza traiul de zi cu zi al populatiei * Riscul numarul doi este "acea pandemie de care ne temem" * Al treilea risc este un razboi, inclusiv cibernetic, in perioada de vacanta * "Dupa chestiunea fierbinte cu Georgia, nici o tara serioasa din Europa Centrala nu neglijeaza acest aspect", avertizeaza Fota * In ceea ce priveste politicul, consilierul de securitate considera ca "din toata aceasta inclestare unii or sa joace aceeasi carte cu adversarii nostri ca stat" * "Cel mai mare pericol este pana la urma banul, tradarea", a conchis Fota

Domnule Iulian Fota, din punctul dvs de vedere, care sunt prioritatile de securitate ale Romaniei?In momentul actual ne aflam in fata unui bilant de 20 de ani ca tara. Se implinesc 20 de ani de la Revolutie. Acest moment practic va fi marcat de toate statele din Europa centrala si de Est. Cele mai mari realizari ale Romaniei in ultimii 20 de ani sunt integrarea in NATO si UE. Trebuie sa privim acest lucru din perspectiva interna si externa. In momentul de fata Romania nu si-a lamurit relatia cu Occidentul, insemnand Europa de Vest si Statele Unite ale Americii. Vizavi de aceasta relatie, Romania are doua abordari care nu sunt intotdeauna complementare. Exista o abordare foarte pro-europeana care vine si spune ca am revenit de unde plecasem inaintea venirii rusilor, un curs in care Romania a intrat cu forta. Prin integrare in NATO si UE am revenit inspre Occident, locul de unde am apartinut mereu. Totodata mai exista o abordare care priveste Europa cu retinere si neincredere. Mereu sunt aduse in discutie costurile acestor proiecte fara a fi observate si beneficiile. Un astfel de exemplu este si cat a costat misiunea din Irak. As dori sa va spun, conform unui raport economic, ca in Romania, incepand din 2002, au intrat in jur de 60 de miliarde de euro sub forma investitiilor straine. Este adevarat si extrem de regretabil si trist ca au avut loc pierderi de vieti omenesti in teatrele de operatiuni. Dar pe sacrificiul lor s-au putut construi relatii privilegiate cu SUA sau alti aliati din NATO. Soldatii nostri au murit alaturi de ai lor. Cu Axa Wahington - Londra - Bucuresti, ce s-a intamplat ? Axa a functionat foarte bine, dovada fiind relatia foarte buna cu Statele Unite. Totusi avem in continuare relatii occidentale neexploatate pana la capat. Potentialul relatiilor cu SUA, Marea Britanie, Franta, Germania este inca sub ceea ce ar putea ajunge. La intalnirile internationale comune, acele gesturi de apropiere dintre Hilary Clinton si Cristian Diaconescu as putea spune ca semne sunt de deschidere. Aceeasi politica poate fi observata si la Franta, prin revenirea acestei tari in structurile NATO. Acest lucru exprima o dorinta de apropiere si o strangere a relatiilor. La fel putem vorbi si de vizita recenta a lui Obama in Germania. Se pare ca intreaga Europa se orienteaza dupa aceasta axa a carei capat este SUA. Din punct de vederea strategic relatia cu SUA a fost si este in continuare corecta. Este vorba pur si simplu de promisiuni si de respectarea lor. Noi trebuie sa fim buni europeni dar si buni euro-atlanticisti. Astazi nu mai exista diferente de opinie intre Europa si SUA. Haideti sa trecem de la Irak la Afganistan, acolo cum stau lucrurile? Asa cum a afirmat si presedintele Traian Basescu in cadrul interventiilor din ultima vreme, daca Irakul a fost o chestiune care a tinut de o anumita coalitie sI de o anumita relatie speciala Romaniei cu SUA, Afganistan este una care tine clar de credibilitatea Aliantei Nord Atlantice. Cand vine vorba de Afganistan, orice discutie trebuie sa o purtam in format aliat. Noi ca tara NATO indragostita de articolul 5 avem tot interesul ca NATO sa fie o organizatie credibila si sa fie capabila sa faca tot ce isi propune. Crebilitatea NATO este la ora actuala mai importanta pentru statele mici decat pentru cele mari. Statele mari au resurse. Spre exemplu SUA, daca NATO si-ar pierde resursele, acest lucru ar fi doar un inconvenient si nu o problema majora. In schimb daca NATO ar avea problema de credibilitate acesta s-ar rasfrange negativ asupra Romaniei. Totodata, as dori sa va spun ca SUA sunt receptive la temerile Europei centrale sI de est dupa episodul Georgia. In esenta credibilitatea NATO inseamna doua lucruri: articolul 5 care cuprinde convingerea de riposta a Aliantei in cazul in care unul din statele membre e atacat iar al doilea element de credibilitate este indeplinirea unor misiuni gen Afganistan deoarece NATO trebuie sa joace un rol de furnizor de securitate internationala. Daca NATO nu va face chestia asta, relevanta NATO in plan international va scadea. Ce relatie avem pe cealalta axa, Chisinau - Kiev - Moscova, desi ar fi mai degraba un zig-zag, si zona Marii Negre? Situatia de la Marea Neagra este mai complicata decat acum un an. Mai multe state din acesta zona trec prin mai multe framantari iar mai multe procese politice sunt incerte. Avem Georgia, unde exista un proces politic intern agitat, Ucraina are un climat politic instabil, la fel sI Republica Moldova. Toate aceste trei tari au procese politice pe fond de criza economica. Occidentul are astfel de rezolvat mai multe probleme, pe de o parte conflicte inghetate care raman netransate si tind sa se complice iar pe de alta parte situatiile politice interne. Este nevoie de realizarea unui compromis in aceasta zona de est a continentului. Trebuiesc salvate procesele de democratizarea si pastrarea neutralitatii acestor zone. Este vorba si de instalarea noii administratii de la Washington, care incepe sa transmita semnale spre aceasta zona. In ce priveste Moldova, Chisinaul ne acuza in continuare ca am fi in spatele evenimentelor politice de acolo, in ciuda evidentelor contrare. Noi trebuie sa fim foarte fermi pentru ce dorim sa se intample in spatiul acestei zone. Problema e pusa la fel si pentru Moldova si pentru Ucraina. Din punctul nostru de vedere al unui stat membru NATO si UE, noi trebuie sa ne hotaram ce vrem in zona asta si sa discutam in acelasi timp cu aliatii nostrii care dintre ei poseda instrumente mai bune pentru aborda aceasta problema. Cand vine vorba de Moldova avem interese sporite pentru ca acolo traiesc cetateni romani care spera sa duca o viata buna. In Moldova sunt interese nationale clare. Acelasi lucru il putem spune si despre comunitatea romaneasca din Ucraina. Se poate considera recunoasterea cetateniei romane drept o chestiune de siguranta nationala, de aparare a drepturilor congenerilor nostri? La nivel european nu cred ca exista o opinie unitara vizavi de acest demers. Am vazut in ultimele saptamani raportari diferite din partea unor state legate de acest demers. Chestiunea este una de natura politica. Depinde cum ne promovam acest interes, cum il explicam si cum reusim sa coagulam statele membre UE, NATO, poate sI din alte parti, sa sustina acesta abordare. Romania are nevoie de o agenda politica care sa intruneasca o mare majoritate internationala in sprijinul sau. Din nefericire, intodeauna exista un risc de politizare a problemelor de interes national. Este o evidenta faptul ca relatia Romaniei cu Moldova si Rusia - desi poate ar trebui sa inversam subiectii - a devenit subiect de atac la adresa presedintelui, cu potential de accentuare spre momentul alegerilor din toamna. Daca Romania are de exemplu o problema cu o alta tara membra NATO si UE si tensiunile ating un anumit punct si noi stim ca avem dreptate ca tara alti candidati politici se plaseaza pe partea oponentului nostru national doar pentru a nu fi in pericol sa piarda punct electoral. Deci pana la ce limite impingem luptele politice interne dintre noi atunci cand vine vorba despre relatiile noaste externe si de interesul national? Pentru ca aspectul trebuie lamurit. Eu nu cred ca, de exemplu, daca presedintele Basescu a contribuit mult la relatia cu SUA trebuie atacata relatia doar pentru a lovi in presedinte. E valabil sI pentru alte state. Sa revenim la Basarabia, la Transnistria. In ce masura acest emisar al UE, Kalman Miszei, reprezinta si interesele Romaniei? Pentru ca el se afla chiar acum la aceeasi masa cu Smirnov. Deci Transnistria e considerata deja o entitate de drept iar Romania nu poate avea nimic de spus pentru ca, chipurile, ar fi reprezentata de acest Miszei. El este un oficial european. Evident, trebuie sa facem un bilant. Cred ca dupa 20 de ani ar trebui sa ne uitam la mai multe lucruri cand vine vorba de zona de est a continentului. Trebuie sa vedem in ce a mers bine in acesti 20 de ani, unde am progresat si ce n-a mers bine si unde am regresat. Dar daca noi constatam, ca stat membru UE, ca acest emisar nu isi face datoria, ba chiar dimpotriva, are o agenda proprie, de ce nu il contestam oficial? Nu cunosc detaliile misiunii lui acolo si a rapoartelor pe care el le face catre Bruxelles. Stiu ca e un oficial trimis in misiune oficiala acolo, iar toata chestiunea asta poate fi discutata in formatele pe care UE le are si din care si Romania face parte. Cred ca noi, cand a fost o problema de ridicat sau o chestiune de discutat, nu am avut timiditati sa temeri in a o discuta. Aduceti-va aminte ca ne-am exprimat punctul de vedere destul de transant pe anumite chestiuni. Cel mai bun exemplu este atitudinea noastra fata de Kosovo. Romania a considerat ca e o greseala sa oferi independenta Kosovo in aceste conditii, ca se putea gasi o alta cale, iar noi am adoptat o atitudine clara care este azi cunoscuta. Nu suntem nici stigmatizati nici marginalizati. Noi ca modalitate de a gandi politica externa va trebui sa acceptam acest model al cercurilor concentrice. Nimeni nu renunta la interesele nationale pentru integrarea europeana, nici statele mai vechi nici statele mai noi. La noi mai exista sI temeri ca ne pierdem identitatea. Situatia romanilor din Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Ungaria reprezinta un interes de siguranta nationala? Siguranta nationala sau securitatea nationala ar insemna ceva ce ne afecteaza foarte grav. De principiu, orice stat civilizat se ingrijeste de cetatenii sai sau congeneri, indiferent unde se afla. Din punctul asta de vedere nu trebuie sa se supere nimeni pentru ca Romania se ingrijeste singura de cetatenii sai, lucru pe care, de altfel, il fac foarte multe state. Trebuie folosite si mecanismele obisnuite pe care le are legislatia europeana si toate normele Consiliului Europei le incurajeaza si le permit. Eu nu cred ca reprezinta un pericol pentru o tara vecina faptul ca etnicii romani vor sa mearga la biserica lor sau vor sa isi foloseasca limba, asa cum este perceput uneori acest lucru. Moldova insa ne-a pus vize incalcand si acordul cu UE si incalcand si acordurile bilaterale. Stiti cine pierde cel mai mult din acest joc? Republica Moldova. De 30 de zile nu am mai auzit nici un sunet al statului roman. Ce face statul roman acum? Cand vine vorba de relatiile cu Republica Moldova cred ca reactia noastra de pana acum trebuie sa fie acceasi sI de acum inainte: a nu raspunde tuturor acestor provocari pe care ei s-ar putea sa le faca si de acum inainte. In relatiile interne sunt doua zone. O zona importanta nu e cea a retoricii, a agresiunii verbale, zona cea importanta este cea a atitudinii. Cred ca ce a facut Romania pana in acest moment a facut foarte bine: s-a asigurat de solidaritate celorlalte state europene si aici avem declaratia presedintelui Parlamentului European in favoarea Romaniei si, chiar inainte de asta, ne-am asigurat ca se intelege corect situatia din Moldova. Unele state nu sunt chiar atat de preocupate de ce se intampla in Moldova dar cand lucrurile au inceput sa evolueze deja mai multe state europene au trebuit sa fie informate cu privire la Republica Moldova. Orice stat are o politica de prioritati si nu peste tot Moldova este o prioritate asa cum este pentru noi. Subliniez: cred ca am procedat bine neintrand in acest joc al acuzatiilor. Tot ce trebuie sa tinem cont este ca noi suntem o tara membra a NATO si a UE, puternica. Intotdeauna un om puternic trebuie sa fie generos si sa-l ajute pe cel mai slab, nu sa-l pedepseasca. Vreau sa va spun ca politic, ca si credibilitate, Republica Moldova a pierdut in relatia cu Bruxelles-ul pentru ca e vorba de un angajament pe care Moldova nu l-a respectat in relatia cu Romania. Dar poate ca Romania trebuia sa rezolve problema vizelor in Comisia Europeana. Este vorba de un act al unui stat care incalca un acord al UE. Din cate stiu, aceasta problema s-a discutat in format european. Politica externa este o problema de inteligenta si nu de muschi. Toate piesele din politica externa sunt pe masa. In ziua de azi politica externa este foarte transparenta. Uitati-va de exemplu la negocierile americano-ruse. Se negociaza la Geneva si nu prea stim ce, dar in momentul in care vor ajunge la o intelegere, aceea va fi facuta publica. Deci cand vine vorba de politica externa astazi ceea ce conteaza este sa fii mai inteligent decat ceilalti si sa folosesti piesele pe tabla cum trebuie. Ori la nivelul asta cred ca o atitudine prea violenta nu ar aduce nimic bun. Sunteti consilierul presedintelui pe probleme de securitate nationala, coordonati comunitatea nationala de informatii. Comunitatea asta de informatii tot in 30 de scaune si calculatoare sta? Nu. E din ce in ce mai bine. Poate ca zona asta ar fi ceva mai supusa regulilor si secretului poate ca intr-un fel asa se explica de ce la noi inca multa lume nu realizeaza cat de mare a fost acest pas in a constitui aceasta comunitate de informatii. Nu trebuie uitat ca in Romania, ca sa poata fi gestionata si administrata de comunisti, totul s-a bazat pe divizare si pe fragmentare. Deci formula "divide et impera" cand vine vorba de regimul comunist a functionat in Romania la parametri maximi. Mai exista batalia pe sub masa dintre servicii? Nu cred ca in zona asta va disparea vreodata un anumit joc pentru ca niciodata intr-o tara orientala chestiunea nu a disparut. Aduceti-va aminte ca dupa 11 septembrie, in SUA, una dintre propunerile vehiculate era sa puna FBI si CIA pe acelasi culoar de o parte si de alta ca sa ii oblige sa comunice. Exista insa progrese extrem de mari in cooperarea dintre servicii pentru ca oamenii care sunt in aceste servicii sunt compatibili si se inteleg foarte bine intre ei. Directorul SRI lansa la un moment dat ideea reunificarii SIE si SRI. Ideile trebuie discutate si trebuie vazute aspectele si argumentele ca pana la urma cei care lanseaza aceste idei trebuie sa le explice si sa le argumenteze. Intotdeauna va exista o intreaga dezbatere cand vine vorba de securitate nationala. Eu mai degraba vad probleme in momentul asta in zona securitatii nationale nu intre servicii ci in ce priveste problemele de corelare intre institutiile de forta si cele civile. Am discutat in aceste zile de posibilitatea extinderii gripei porcine. O zona in care Occidentul s-a miscat foarte bine si unde Romania a ramas in urma este zona integrarii institutiilor de forta - Ministerul Apararii, Servicii Interne, cu institutiile civile, pentru ca sunt multe scenarii in care putem imagina o catastrofa naturala sau o problema de securitate nationala unde trebuie sa se gestioneze in comun institutiile acestea cu cele civile. Cand vine vorba de acest cuplaj, care in SUA se numeste Homeland Security, cred ca aici avem probleme serioase de arhitectura institutionala. Avem nevoie de mai multe exercitii in comun si de a lamuri clar cine si ce gestioneaza si de ce raspunde pentru ca sunt diferite institutii care concura in acest joc - prefectura, primarie, institutiile mari. Eu stiu ca subiectul savuros pentru presa este concurenta intre servicii. Suntem intr-o situatie mult mai buna decat acum cativa ani si putem sa privim comparativ. Neadoptarea pachetului de legi privind securitatea creaza probleme? Da. Creaza probleme pentru ca suntem pe o lege care e din 1991 si care nu mai corespunde nici in spirit nici in prevederi cu ceea ce avem azi ca si activitate institutionala, obligatii internationale, obligatii nationale. Trebuie sa intelegem un lucru. Profesionistul isi face treaba bine daca are un statut clar definit si stie ce il asteapta daca face o fapta buna. Care sunt riscurile, amenintarile care planeaza asupra Romaniei la aceasta ora? Cred ca spionajul pana la urma ramane cea mai mare amenintare la adresa securitatii nationale dincolo de zona catastrofelor naturale. Suntem tara membra a NATO si a UE. Asta inseamna acces la informatiile acestor doua organizatii, vot, opinie, atitudine in aceste doua organizatii. Deci este evident ca din punct de vedere al unor entitati neoccidentale noi suntem atractivi ca tinta si ca obiectiv pe cele doua coordonate: accesul la informatii sau atitudinea noastra din NATO si UE care ne poate fi influentata prin mijloace ilegale, neortodoxe, inclusiv sau mai ales la nivel politic. Spionajul la care faceti referire implica si structurile de stat? Spionajul implica tot ce scrie la carte ca implica spionajul. Poate ca spionajul inseamna o zona ceva mai ingusta. Trebuia sa spun ca zona de intelligence, cu tot ce inseamna ea, propaganda, influenta, actiuni acoperite. Deocamdata exista asa numitul model al cercurilor concentrice. Cand va uitati care sunt principalele tinte la adresa unor actiuni negative o sa vedeti ca prima tinta o reprezinta intotdeauna liderii. Nivelul doi este infrastructura critica a unei tari, nivelul trei este populatia si ultimul nivel sunt trupele militare. Deci cand vrei sa exerciti o influenta asupra unei tari sau vrei sa influentezi intr-o anumita directie, actionezi asupra liderului. Ce inseamna liderul? - nu inseamna numai o actiune negativa, el poate sa insemne si un proces de negociere, de influentare. Asta poate fi o modalitate dar pot fi si alte modalitati care pot presupune acte murdare, manipulari, dezinformari, diversiuni, subversiuni. Aceasta ar fi numarul 1. Numarul 2? Acum pentru toate serviciile de informatii prima lor grija este protejarea factorilor de decizie. Ulterior, infrastructura critica, iar UE acorda acum o foarte mare importanta infrastructurii critice pentru ca logica care este: care-i criza securitatii nationale, ca cetateanul sa aiba o viata cat mai buna? Asta inseamna de la calitatea apei la protectia la incendii si cutremure. Deci dupa toata zona aceasta de intelligence, inclusiv spionajul si subversiunea politica, as include ca a doua mare categorie ceea ce ar intra in in zonele de risc - pentru ca mai devreme sau mai tarziu se va produce - acea pandemie de care ne temem. Apreciati ca se apropie rapid si de Romania? Ne asteptam la orice. Este vorba si de o anumita ciclicitate. In cazul gripei porcine, alarma este serioasa, dar nu s-a produs inca ceea ce ne temeam, pandemia accentuata. Insa lumea in Occident spune ca tot va veni. Este un element extrem de important si noi trebuie sa avem garantia ca o putem stapano, iar aici de obicei se face o lista cu posibile evenimente catastofale. Aceste catastofe naturale in momentul asta sunt cele care ne pot afecta. Numarul 3, mai e un element pe care trebuie sa il urmarim atent dar asta depinde de ce se va intampla in aceasta zona. Dupa chestiunea fierbinte cu Georgia, nici o tara serioasa din Europa centrala nu neglijeaza acest aspect. Vorbiti de un posibil razboi in zona? Deci o posibila incursiune militara a cuiva prin surprindere, pe timp de vacanta, precedata inclusiv de un atac cibernetic sau de alta natura. In urma cu un an sau doi, persoane de rang inalt declarau ca Romania nu face obiectul unui risc militar pe termen mediu si lung. Spuneti ca s-a schimbat situatia pe fondul tensiunilor recente? Cand alcatuiesti scenarii trebuie sa te uiti si la cazuistica. Atunci cand s-a produs chestiunea din Georgia a fost o problema militara. La inceput aceasta problema privea mai putin Romania dar treptat acesta chestiune a fost trecuta mai sus pe lista amenintarilor. Exista o serie de elemente precum distanta de 1.000 de kilometri pana in acea zona, sau faptul ca suntem membri NATO si UE. Sa intelegem ca riscurile asimetrice sunt pe acelasi nivel cu un posibil conflict deschis? Vreau sa va spun ca agenda de securitate nationala se complica un pic din prisma acestor incertitudini politice din zona de est a continentului si ne trezim ca inevitabil aceste riscuri au degenerat in conflicte. Trebuiesc scoase din zona politicii anumite institutii, anumite preocupari legate de zona de securitate nationala. Acestea trebuiesc gestionate de profesionisti fara a exista riscul ca acestea sa fie politizate. Ma tem ca din toata aceasta inclestare politica unii sa joace aceeasi carte cu adversarii nostri ca stat. Cel mai mare pericol este pana la urma banul. Tradarea. Banul. Cumpararea oamenilor? Da, suntem o tara saraca in care oamenii vor sa traiasca bine in care sentimentul de onoare a cam esuat iar educatia patriotica la fel. Ca tot vorbeam mai devreme, va dau exemplu de politizare, cand noi incheiem cea mai importanta misiune militara a armatei romane in strainatate unii politicieni incearca sa profite de acest moment. Nu vorbim aici de seful statului care trebuie sa marcheze acest eveniment. Din pacate relatia cu Occidentul, aderarea la NATO si UE au fost construite pe timpul a trei administratii diferite cu viziuni diferite. Suntem destule probleme de ordin economic, social, cultural care pot fi dezbatute politic. De ce trebuie sa aducem in discutie si zona de securitate? Sa privim la exemplul Statelor Uniute. Atat Obama, cat si McCain s-au inteles la inceput de campanie sa nu introduca in campanie anumite chestiuni. Daca vorbim de posibile conflicte, avem recenta situatie de la Chisina. Acesta a survenit pe fondul vacantei de Paste in Europa Occidentala iar alegerile anticpate urmeaza sa se deruleze tot in vacanta, in luna august. Trebuie sa fim atenti? Este adevarat, poate perioada de vacanta si concedii este cea mai propice pentru ca cineva sa ne faca probleme. Daca ai un adversar, trebuie sa te gandesti ca el va incerca sa te surprinda si sa atace cand crede ca esti cel mai putin atent. Lectiile din Georgia cred ca au fost corect invatate chiar si in Occident pentru ca i-am vazut totusi foarte preocupati in mai multe studii si analize publice, asa ca imi pot inchipui invatamintele trase la nivel guvernamental. Care a fost interesul pentru care cazul Floricel Achim a fost dat publicitatii? O sa va dezamagesc si pe voi asa cum am dezamagit de fiecare data si pe colegii vostri. E o chestiune care imi dau seama cat de neplacuta e din punctul de vedere al presei. Aceasta chestiune de a nu avea informatii e sensibila, dar cred ca presa trebuie sa inteleaga ca nu poate functiona o tara ca tara serioasa daca informatiile din zonele sensibile nu raman acolo intre cei cativa. Daca nu as fi functionar inalt al statului v-as spune o parere personala. Presa poate nu isi da seama cat de importanta si de influenta este in Romania. Dar cand vine vorba de politica de securitate nationala, este o zona in care si daca cineva din presa intra accidental in posesia unor informatii sau o geanta se duce frumos si o preda. La ultimele doua sedinte CSAT au fost luate doua hotarari importante privind inzestrarea armatei si programele strategice. Eu personal sunt foarte multumit de ultimele sedinte CSAT pentru ca s-a intamplat ceea ce trebuie. CSAT-ul inseamna cel mai important for de decizie cand vine vorba de securitatea nationala a Romaniei. Deci prima datorie a oricarui membru al CSAT este sa fie constient de semnificatie si responsabil de decizie. Din acest punct de vedere aici nu sunt dubii. Sunt convins ca toti realizam in cadrul acestui organism cat de important este ceea ce facem acolo. Daca vreau sa spun ceva opiniei publice din postura mea de consilier pe probleme de securitate nationala este ca suntem foarte constienti de misiune si de respoinsabilitate. Pana in acest moment eu nu am vazut elemente politice in interior. Mi se pare insa ciudat ca dupa sedintele CSAT eu inteleg lipsa informatiilor pentru ca asta este legea. Dar mi se pare prea mult sa inventezi si sa pui pe seama sedintelor CSAT lucruri care nu s-au intamplat si nu au avut loc. Nu mi se pare normal ca daca nu stii ce s-a discutat in sedinta CSAT sa inventezi. Eu ma uit dupa sedintele CSAT la ce s-a intamplat si nu imi vine sa cred. Instrumentul informarii este important. nu trebuie folosit iresponsabil pentru a baga in capul oamenilor tot felul de ineptii. Am vazut de exemplu spunandu-se pe posturile de televiziune ca membrii Guvernului nu au participat la sedinta CSAT, desi au trecut prin fata grupului de jurnalisti la iesire. Securitatea nationala nu se poate face fara incredere. Daca oamenii astia sunt legitim alesi acolo, cred ca, de la un punct, daca nu sunt informatii, ramane sa stabilesti daca ai incredere sau nu in ei. Stim ca sunt tensiuni foarte mari in structurile acestea. Asta e alta discutie. Cu mana pe inima spun ca am fost la trei sedinte CSAT si fiecare a mers foarte bine. Nu exista astfel de tensiuni pentru ca dincolo de lupta politica oamenii sunt foarte responsabili de ceea ce fac si toti realizeaza ca pana la urma e vorba de tara asta. Noi stim ca tara ce inseamna sa se stranga Consiliul de Coroana si sa afle cu surprindere ca armata nu are avioane - vestita discutie cand Iorga afla cat costa un avion -ce inseamna ultimatumul, cat rezistam si daca rezistam. Cred ca avem experiente istorice negative triste ca sa ne fie de exemplu a nu le mai repeta. As vrea sa mai precizez ca sporurile sunt supendate temporar de la plata pentru ca din punct de vedere financiar lucrurile nu sunt tocmai roze. Ce se intampla cu sporurile pentru cadrele militare? Oamenii din Armata au ridicat niste chestiuni care sunt firesti, legitime si trebuie discutate mai ales ca dupa o viata intreaga de munca sunt oameni care si-au facut treaba, dar nu e vina lor ca situatia administrativa si economica nu ii favorizeaza. Am incercat sa le spun ca nu e rea vointa sau rea credinta. Faptul ca niste sporuri temporar nu au fost platite nu e prima data. Cred insa ca economia Romaniei nu e atat de serios afectata ca alte economii pentru ca bancile noastre nu au cazut si asta a fost un mare castig pentru noi. Majoritatea occidentalilor au pierdut bani pe bursa si pe fondurile de pensii care la noi abia se dezvolta. Ne vom reveni s vom trata sI problema sporurilor. O ultima intrebare: cine castiga licitatia pentru avioane? Eu as formula altfel. Isi poate permite Romania sa ramana fara avioane la pretentiile noastre de membru serios al NATO ? Bine. Atunci spuneti-ne - armele de la Ciorogarla cand le gasiti? Sa le gasim? Le-am pierdut noi?

A consemnat Victor RONCEA AICI

In Cotidianul, un articol care, vrea el, sa faca dreptate. Dar face doar sa limpezeasca o pozitie. A Principelui Radu.

Karl Friedrich de Hohenzollern, moştenitorul Casei princiare din care provine Casa Regală a României, vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului Cotidianul, despre ambiţiile nobiliare şi politice ale lui Radu Duda şi despre tradiţiile Casei de Hohenzollern într-o Germanie republicană.

10 Iun 2009 Karl Friedrich, Principe Mostenitor al Casei de Hohenzollern, la intrarea in resedinta familiei

Alteţa voastră, sunteţi viitorul şef al Casei de Hohenzollern. Familia regală din România, ai cărei strămoşi provin din Casa de Hohenzollern, a anulat în ambele războaie mondiale alianţa militară cu Germania, ţara ei de origine. Care este percepţia asupra celor două evenimente în Casa de Hohenzollern?

Este greu să judecăm astăzi faptele de atunci, eu însumi nu cunosc aceste evenimente decât din cărţile de istorie. Cu siguranţă a existat la vremea respectivă o tensiune extraordinară între datoria faţă de Germania, unde îşi aveau rădăcinile, şi datoria faţă de Casa Regală a României şi faţă de guvernarea României. Dacă vorbim de loialitate, care trebuia manifestată faţă de ambele părţi, faţă de România şi faţă de Germania, cu certitudine a fost un conflict puternic de conştiinţă.Ştim că deciziile de atunci au fost luate din perspectiva suveranităţii Casei Regale a României şi a unei conduceri româneşti. Chiar dacă n-au fost în regulă, noi am acceptat aceste decizii.

Cât de strânse sunt relaţiile de familie între Casa de Hohenzollern şi Casa Regală a României?

Ne întâlnim foarte rar. Ultima dată ne-am văzut în 2001, la cea de-a 80-a aniversare a Regelui Mihai I, la o petrecere în Anglia. Vedeţi, locuim departe unii de alţii şi nici nu avem timpul necesar să întreţinem legăturile. Şi nici nu a existat vreodată aşa o scânteiere deosebită între familiile noastre.

Radu Duda, ginerele Regelui Mihai, a primit titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen chiar de la tatăl Alteţei voastre, la începutul anului 1999. În vara lui 2004, Radu Duda a fost propus candidat de un partid din România pentru demnitatea de parlamentar. La scurt timp, în presa română au apărut informaţii potrivit cărora l-aţi fi criticat pe Radu Duda pentru că foloseşte fără aprobare titlul de Hohenzollern. Este adevărată informaţia?

Da, este adevărat, l-am criticat pe Radu Duda - şi îmi menţin declaraţiile de atunci şi astăzi - că poartă ilegal acest titlu. Acest titlu nu îi poate fi conferit. Cu aceasta îl critic şi pe tatăl meu, un lucru pe care nu-l fac cu plăcere. Casa de Hohenzollern nu mai are căderea să acorde titluri nobiliare în actualul stat democratic german. În prezent pot fi acordate titlurile de doctor sau de profesor, iar aceasta o face strict statul german. În schimb, conferirea unui titlu nobiliar nu mai este posibilă nici în Germania, nici în România. Este adevărat că noi - şi este valabil şi în cazul meu - ne numim Principe moştenitor de Hohenzollern. Dar este o diferenţă, aici nu este vorba de un titlu, ci strict de un nume. Iar familia noastră poate conferi numele de Hohenzollern numai în cazuri excepţionale: în cazul unei adopţii sau căsătorii.

Radu Duda s-a căsătorit în 1996 cu Principesa Margareta. Iar Alteţa sa poartă acest nume de Principesă de Hohenzollern, astfel încât este de înţeles ca Radu Duda să aibă dreptul să poarte numele de Hohenzollern prin alianţă. Nu este aşa?

Da, teoretic, prin alianţă, Radu Duda se poate numi Principe de Hohenzollern prin preluarea numelui soţiei. Dar mă întreb şi astăzi, de ce acest lucru nu s-a întâmplat imediat în 1996? De ce l-a rugat Regele Mihai pe tatăl meu să confere un titlu nobiliar pentru familia sa? Şi de ce a devenit Radu Duda abia în 2005 Principe de România, un nume pe care-l poate acorda numai Regele Mihai? Aşadar sunt multe întrebări fără răspuns. Tatăl meu nu a vorbit prea mult despre decizia lui de atunci şi nici nu m-a consultat. Astăzi este prea târziu pentru familia noastră să facă lumină în această problemă, pentru că tatăl meu suferă de demenţă.

Şi totuşi, de ce tatăl Alteţei voastre a acordat titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen dacă conferirea unui titlu nobiliar este imposibilă?

Vă spun pe şleau. Cred că Regele Mihai a insistat şi l-a convins pe tatăl meu să o facă. Probabil că tatăl meu a vrut să facă un gest de prietenie în familie şi să-i facă o plăcere Regelui Mihai. Dar în 2004, odată cu posibila candidatură la demnitatea de parlamentar a lui Duda, în toată presa a apărut numele nostru, Hohenzollern. Şi desigur că este o diferenţă majoră dacă este interesat de o funcţie politică actorul Radu Duda sau prinţul prin alianţă Duda cu numele de Hohenzollern. De pe urma numelui nostru poţi avea o sumedenie de avantaje. Şi deodată am conştientizat că un membru al Casei Regale a României apare în public cu titlul nostru şi atunci am gândit: ia stai puţin, acel titlu, cu sensul acela, nu mai era posibil. De aceea am fost atât de critic la vremea respectivă.

Radu Duda poartă în continuare numele de Principe de Hohenzollern-Veringen. Înseamnă că n-aţi prea reuşit să vă impuneţi punctul de vedere, nu?

Am făcut ceea ce îmi stătea în putere.

I-am scris lui Radu Duda în vara lui 2004 şi l-am rugat să nu mai folosească numele de Hohenzollern-Veringen. Dar până acum fără folos.

A răspuns atunci Radu Duda la scrisoarea Alteţei voastre?

I-a răspuns atunci tatălui meu, Friedrich Wilhelm, Regele Mihai. În scrisoarea de răspuns şi-a exprimat nedumerirea.

Nedumerirea privind criticile Alteţei voastre?

Intrăm deja în prea multe detalii. V-am povestit ce ştiu despre acest lucru. Ar trebui să fie suficient.

Aţi spus că de pe urma numelui de Hohenzollern poţi avea multe avantaje. Care sunt acestea?

Depinde în ce cercuri evoluezi. Sunt mulţi care susţin că nobilimea nu mai beneficiază de nici un privilegiu. Dar vă dau un exemplu din viaţa de zi cu zi. Dacă, spre exemplu, vă faceţi o rezervare la hotel şi rostiţi numele Hohenzollern, e posibil să fiţi tratat privilegiat. Oamenii tratează în continuare acest nume plin de istorie cu un anumit respect.

Care sunt regulile pe care un membru al Casei de Hohenzollern nu are voie să le încalce?

Cutuma Casei de Hohenzollern spune că nu te poţi căsători decât cu persoane de acelaşi rang. Dar în ziua de astăzi nu-i poţi impune nici unui membru al familiei cu cine să se căsătorească. Suntem cetăţeni ai unui stat, nu membri ai unui principat. Familia nobiliară Wittelsbach (n.r. -una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Germania) şi-a modificat regula de bază, adică a anulat regula căsătoriei cu persoane de acelaşi rang. Noi, în schimb, am decis să o interpretăm. În plus, mai există numeroase reguli nescrise. Spre exemplu, plecăm de la premisa că membrii familiei noastre au o ţinută morală şi o conduită civică adecvate.

Sunteţi deja păţit cu unchiul Alteţei voastre, Ferfried Principe de Hohenzollern, care a ţinut prima pagină a ziarelor din Germania cu aventurile lui amoroase, dificultăţile fi-nanciare cu care se confruntă şi cu schimbarea radicală a modului său de viaţă.

Aşa este. Dar dacă în calitate de moştenitor primeşti apanaj (rentă plătită nobililor - n.r.), aşteptăm şi un comportament adecvat. Dar nici pe Ferfried nu-l putem sancţiona în vreun fel, nici nu-i putem bloca mijloacele băneşti care îi revin. Sancţiunile sunt un lucru relativ, iar noi înţelegem regula de bază a Casei de Hohenzollern ca pe o obligaţie autoimpusă.

Între timp aţi întrerupt orice legătură cu Ferfried?

Da. Dacă se ajunge ca numele familiei noastre să fie murdărit în presă, legătura cu membrul familiei care a determinat acest lucru nu mai este importantă.

Radu Duda a anunţat la începutul lui aprilie că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din România. Cum vedeţi acest lucru?

Este decizia lui. Au mai existat alte cazuri în care membrii sau foşti membri ai unei Case Regale să aleagă acest drum. Spre exemplu, fostul rege al Bulgariei Simeon al II-lea, care a fost premier al Bulgariei din 2001 până în 2005. Despre cât de mult succes a avut mandatul său nu vreau să fac vreo apreciere. În cazul lui Radu Duda, situaţia este diferită. Este român, a crescut în România şi nu provine din Casa Regală. Dacă aceste lucruri sunt privite aşa nuanţat în legătură cu candidatura sa, nu-mi dau seama, pentru că ştiu prea puţine despre situaţia din România. Şi pe Radu Duda abia dacă îl cunosc. L-am întâlnit la sfârşitul anilor ’90 de trei ori şi de fiecare dată la petreceri de familie.

Cum se potriveşte titlul de Hohenzollern cu această candidatură la Preşedinţie?

Este, ce-i drept, o senzaţie ciudată, când cineva care se prezintă Principe de Hohenzollern ar deveni deodată preşedinte al României.

De ce e ciudat?

Vă mai explic încă o dată cu alte cuvinte: titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen este o farsă. Radu Duda nu poate purta acest nume legal. Nu are dreptul acesta. Este un nume pe care tatăl meu i l-a conferit fără să aibă puterea să o facă. Şi pentru mine este de neînţeles, până în ziua de astăzi, de ce Regele Mihai l-a convins pe tatăl meu să-şi dea încuviinţarea. Iar acum oamenii asociază din nou numele familiei noastre cu această candidatură. Aceasta înseamnă că oamenii vor gândi: în sfârşit vine un urmaş al Hohenzollernilor care să candideze pentru o funcţie politică. Iar asocierea aceasta mă mâhneşte, pentru că Radu Duda nu este un Hohenzollern veritabil.

În cazul în care Radu Duda ar fi ales preşedinte, aţi face din nou demersuri ca el să renunţe la titlul de Principe de Hohenzollern?

Mă voi gândi când ajungem în stadiul acela.

Mihai I susţine candidatura lui Radu Duda, deşi a declarat că este „neobişnuit ca un membru al Casei Regale să servească unei republici“. Şi Alteţa voastră priveşte ca pe ceva neobişnuit ca un membru al Casei Regale să servească unei republici?

Nu, absolut deloc. Gândiţi-vă numai la Principele Carol Anton, exemplul strălucit al familiei noastre. În 1850 a predat îndatoririle de conducere pe care le avea ca Principe de Hohenzollern suveran statului prusac. Stat căruia i-a servit în perioada 1858-1862 ca premier. În final a devenit guvernator general al Rhenaniei. Deci a servit statului prusac de două ori - o dată ca politician, a doua oară ca ofiţer.

Aşadar sunt compatibile cariera politică într-o republică şi regulile Casei de Hohenzollern din care face parte Alteţa voastră?

Desigur. Dacă eu sau unul dintre fraţii mei am fi spus că vrem să devenim politicieni, ce argumente ar fi existat împotrivă ca noi să servim republicii?

Dar n-aţi intrat în politică.

Aş fi intrat cu plăcere, dar ca prim născut am datoria să păstrez tradiţia familiei noastre. Politica şi afacerile sunt două domenii care nu se împacă. Un politician trebuie să servească ţării sale fără limite. Şi acesta este şi motivul pentru care nu înţeleg de ce unii politicieni se înhamă la alte activităţi secundare, spre exemplu să facă parte din Consiliul de Administraţie al unei companii. Din punctul meu de vedere, această activitate nu se potriveşte cu o funcţie politică. Aici avem de-a face cu un conflict de interese.

Despre susţinerea Regelui Mihai pentru candidatura lui Duda la Preşedinţie presa din România comentează, printre altele, că este nepotrivit pentru monarhie să se implice în lupta politică dintre partide. Ce părere aveţi despre aceste comentarii?

Da, o carieră politică creează o situaţie echivocă. Trebuie să candidezi pentru un partid. Legat de acest lucru aş fi avut şi eu ceva probleme. La noi în familie a existat mereu tradiţia să nu închei vreo alianţă cu un partid, tocmai ca să nu fii implicat în lupta politică. Este un conflict de interese. Iar dacă hotărăşti să candidezi pentru preşedinţie, atunci trebuie să alegi şi un partid.

Radu Duda candidează la alegerile prezidenţiale ca independent.

Şi în cazul acesta se află în mijlocul luptei politice. Trebuie să facă declaraţii politice, să se confrunte cu partide politice. Nu-mi place deloc ca numele nostru să fie din nou amestecat în aşa ceva, dar accept alegerea lui Radu Duda de a intra în politică.

Regele Mihai a desemnat-o oficial pe fiica sa, Principesa Margareta, succesoare. Potrivit regulilor, tatăl Alteţei voastre şi apoi Alteţa voastră aţi fi devenit succesori la tronul României. Vă pare rău că aţi pierdut succesiunea prin decizia Regelui?

Nu. Am în prezent alte îndatoriri. Chiar dacă succesiunea la tron ar fi fost reală, n-aş lăsa totul baltă în Germania numai ca să merg în România. Regele Mihai a luat o decizie extrem de corectă.

Carol I, Conte de Hohenzollern, a fost primul rege al României. Aveţi din acest motiv vreo afinitate pentru România?

Nu aş numi-o afinitate. România este o ţară foarte frumoasă, dar şi una extrem de dificilă. Am văzut-o cu ochii mei în-tr-o călătorie cu ani în urmă. Ţara mai trebuie să se dezvolte mult. Dar pentru aceasta are nevoie şi de structuri de decizie în loc de oameni care doar se hrănesc din oala cu fonduri a Uniunii Europene. Cred că în România acţionează încă puternic structurile din vremea dictaturii comuniste, care pun zdravăn frână progreselor.

Cât de realistă i se pare Alteţei voastre întoarcerea monarhiei în România?

Nu-mi dau seama cât s-a distanţat afectiv România de monarhie şi nici dacă poporul vrea un rege la conducerea ţării. Cert este că decizia aceasta trebuie să o ia singur.

Karl Friedrich, prinţ moştenitor al Casei de Hohenzollern

Născut în 1952. De 22 de ani conduce în calitate de viitor conducător al familiei compania Principe de Hohenzollern. Concernul operează în domeniile imobiliar, turism, maşini grele, forestier şi prelucarea lemnului. Compania este printre altele proprietara a 15.000 de hectare de pădure, fiind cel de-al treilea mare proprietar de păduri din Germania. Familia Hohenzollern are în prezent aproximativ 30 de membri, dintre care cei mai mulţi trăiesc în Germania. Au profesii din cele mai diverse. Karl Friedrich Principe Moştenitor de Hohenzollern este proprietarul unei companii, fraţii săi mai mici sunt unul negustor de opere de artă, celălalt arhitect. Capul familiei Hohenzollern, Friedrich Wilhelm, în vârstă de 85 de ani, tatăl prinţulului moştenitor, nu mai acordă interviuri din motive de boală.

AICI

Fragment dintr-un discurs al Presedintelui John F. Kennedy

Un fragment dintr-un discurs al Presedintelui John F. Kennedy.
Ignorand imaginile putem auzi vorbele unui om lucid si intristat pentru soarta poporului care l-a ales sa fie cel ce-i conduce, conducatorul.

Adrian Severin - o schita facuta de Patapievici

Horia-Roman Patapievici: „Proştilor le pare inteligent, ignoranţilor le pare erudit, iar omului de pe stradă îi pare competent. Dar pentru oamenii de bun-simţ e pur şi simplu un gargaragiu”.

Spuneam săptămâna trecută că se cere oricărui parlamentar să nu vadă lucrurile în mic şi nici numai în interes particular. Pentru a alege bine, aceste condiţii sunt poate necesare, dar, cum vom vedea, ele nu sunt deloc suficiente.

Căci la alegerile euro-parlamentare din 7 iunie, avem un candidat care vede mereu lucrurile în mare şi care invocă totdeauna interesul public. Problema este că le vede deformat şi că noţiunea sa de interes public e când obscură, când de nesusţinut. Viaţa e mai bogată decât teoriile, iar exemplul dlui Severin ne sare în ajutor, ca răspuns la întrebarea „pe cine nu trebuie să votăm?”.

Adrian Severin are o bună reputaţie publică. Lumea îl consideră cumpănit, competent, moderat. Pentru că are replică onctuoasă, pare că vorbeşte bine. Pentru că practică politeţea agreabilă, pare un om moderat. Şi pentru că uzează de o sintaxă alambicată, pare competent. În fapt, dl Severin nu e nici moderat, nici competent, nici bun vorbitor.

Este fanatic, incompetent şi încâlcit. Episodul cu prezenţa inadmisibilă a hidrogenului în apă îi pune în lumină nu doar ignoranţa, ci şi demagogia. Ignoranţa dlui Severin nu e inofensivă, deoarece dl Severin nu e modest. Oamenii lipsiţi de modestie vor să schimbe lumea pentru ca ei să rămână neschimbaţi, iar dl Severin, vă amintiţi, voia să se ia măsuri pentru ca prezenţa hidrogenului în apă să fie înlăturată.

În ignoranţa dlui Severin stă la pândă mania de a lua măsuri. Este ceea ce o face periculoasă. Manie înseamnă nebunie. E nebunie când inteligenţele precare se simt destinate să ia măsuri. E nebunie furioasă când măsurile sunt lăsate la îndemâna ignoranţilor care se simt predestinaţi să ia măsuri.

Ales, dl Severin se va simţi obligat să ia măsurile care decurg în mod natural din ignoranţa sa. Cum ignoranţa dlui Severin nu poate fi controlată (ci doar constatată), îi revine atunci electoratului sarcina de a lua toate măsurile necesare pentru ca dl Severin să nu mai poată lua măsuri.

Când a fost ministru de externe, Adrian Severin a lansat public lista spionilor din politică şi presă. Pentru că nu a probat nimic, a fost invitat să-şi dea demisia. Ca în cazul hidrogenului, totul este dezonorant şi în această afacere. În toate variantele, fie gestul lansării listei a fost iresponsabil, fie demisia a fost dezonorantă.

(1) Dacă lista era adevărată, de ce a acceptat muşamalizarea ei? Dacă demisia a fost una de onoare, pentru că a gafat vorbind de listă în calitatea sa de ministru de externe, atunci de ce nu a făcut-o publică după ce calitatea sa oficială s-a încheiat? Dacă demisia sa a fost impusă, de ce a tăcut, acceptând două nedreptăţi, şi muşamalizarea listei, şi înlăturarea sa?

În concluzie, dacă lista era adevărată, Adrian Severin a rămas complice cu secretele ei, pentru că, deşi aparent a făcut un serviciu publicului vorbind despre ea, până la urmă a muşamalizat-o chiar şi când nu mai avea nimic de pierdut.

(2) Iar dacă lista nu era adevărată, de ce a lansat-o? Sunt două posibilităţi, ambele com promiţătoare. Ori a fost o operă de intoxicare reuşită, ori a fost o fanfaronadă. Dacă a fost o intoxicare reuşită, atunci dl Severin este lipsit de discernământ pentru că s-a lăsat manipulat şi s-a dovedit iresponsabil pentru că a implicat guvernul în acţiuni nesăbuite. Dacă a fost o fanfaronadă, atunci dl Severin este un mincinos compulsiv, dublat de un iresponsabil ahtiat de publicitate cu orice preţ.

În ambele situaţii, dl Severin s-a comportat într-un fel care nu îl recomandă pentru ocuparea vreunei poziţii oficiale. S-a dovedit inapt ori prin precaritate intelectuală, ori prin slăbiciune la manipulare, ori prin iresponsabilitate, ori prin toate la un loc. Puţini politicieni au făcut atât de complet dovada incompetenţei lor publice.

Dar Adrian Severin este şi autorul teoriei rasiste privind incompatibilitatea dintre un tătar şi ocuparea poziţiei de preşedinte al României. A exprimat-o într-un editorial din „Ziua”, pe care nu l-a retractat în urma criticilor, ci l-a explicat şi mai apăsat, agravându-l. Dl Severin, care susţine deseori corectitudinea politică, pare a nu înţelege că teoria „Băsescu e tătar” nu poate fi acceptată în teoria politică.

El este fie un rasist refulat, fie un ignorant care nu pricepe sensul teoriilor pe care le vehiculează. Faptul e probat de felul în care fixaţiile sale se combină cu teorii politice de strânsură, pe care le susţine la Institutul „Ovidiu Şincai”.

O singură frază e de-ajuns pentru a rezuma performanţele intelectuale ale dlui Severin: „Iată de ce este plauzibilă ipoteza potrivit căreia urmaşul lui Ginghis Han încearcă să se asocieze cu urmaşul basileilor spre a se opune descendenţilor Hohenzollernilor”. Urmaşul lui Ginghis Han este Traian Băsescu, urmaşul basileilor este Toader Paleologu, iar descendentul Hohenzollernilor este Radu Duda.

Din premise fanteziste (şi semidocte), rezultă concluzii inutilizabile. Problema noastră, dacă dl Severin ne va reprezenta în continuare în Parlamentul European, este că acest tip de teorii vor fi ventilate de dânsul şi acolo, în numele nostru. O va face, cum probabil deja a făcut-o, în limbajul culiselor, pentru că în plen ori în comisii nu poate ieşi cu asemenea producţii: ar fi, spre deosebire de audienţa sa de la Institutul „Şincai”, imediat sancţionat.

Dar pe culoare, la o şuetă confidenţială, cu titlul că livrează informaţii de expert (căci, nu-i aşa, cine nu e expert în ţara lui?), Adrian Severin îşi poate infiltra obsesiile în urechi neprevenite. Astfel, oricine ar sta să îl asculte, va putea afla că România este un stat autoritar, condus de un tătar antisistem, că intelectualii care nu se asociază corului denigratorilor sunt legionari ori că Monica Macovei a distrus justiţia românească.

După părerea mea, Adrian Severin este un pericol: pentru că e ignorant, pentru că e rău intenţionat, pentru că e semidoct. Nu ştie nimic temeinic, fluieră după toate ariile. Proştilor le pare inteligent, ignoranţilor le pare erudit, iar omului de pe stradă îi pare competent.

Dar pentru oamenii de bun-simţ, Adrian Severin e pur şi simplu un gargaragiu, un demagog, un urechist. Pe scurt, e un impostor politic, tipul de politician pentru care singurele sale competenţe politice ferme se rezumă la abureală, retractare prolixă şi demagogie cu damf de sofisticărie.

AICI

Apologia totalitarismului in Romania - ministrul Dan Nica

Fratilor, trebuie avuta mare atentie in privinta acestui ministru. Eu cred ca ori este tembel ori este extrem de periculos.
Articolul Toate barurile şi cârciumile au avut câte un băiat din Ministerul de Interne, în civil. Care stătea, bea şi el o bere şi asculta ce vorbesc ăia, acolo.
Acest titlu este stupefiant.
Acum ceva timp tot acest ministru afirma ca este nevoie de angajarea unui numar de 10 000 de cadre ale internelor pentru ca treaba sa fie tinuta sub control. Aceasta coroborata cu afirmatia lui Basescu ca Romania are nevoie de conducerea unui partid unic nu poate decat sa ne puna pe ganduri.

Vatican - Două curente ce împart Biserica

Secretarul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică susţine că există două curente în Biserica din Occident, unul căutând "integrarea", altul provocând "controversa". Arhiepiscopul Jean-Louis Brugues a afirmat aceasta în discursul de la adunarea anuală a rectorilor de seminarii pontificale. Discursul său a fost intitulat "Formarea la preoţie: între secularism şi modelul eclezial".

"Există acum în Biserica europeană, şi poate şi în cea americană, o linie de diviziune, probabil o fractură, care fără îndoială variază de la o ţară la alta, şi care propune ceea ce eu numesc `un curent de integrare` şi `un curent de controversă`", a spus Arhiepiscopul. A explicat că primul porneşte de la observaţia că "există valori creştine în secularizare - precum egalitatea, libertatea, solidaritatea şi responsabilitatea - şi consideră că poate fi posibilă o colaborare cu secularul şi găseşte arii de colaborare". Al doilea curent "invită la păstrarea distanţei. Consideră că diferenţele sau conflictele, în special în domeniul eticii, vor fi tot mai acute (şi de aceea) propune un model alternativ la modelul dominant."

Prelatul francez consideră că primul curent "a fost predominant în era post-conciliară şi a oferit solul ideologic pentru interpretările care au fost promovate la sfârşitul anilor 60 şi în deceniile ce au urmat". Apoi "situaţia s-a schimbat la începutul anilor 80, în special - dar nu exclusiv - sub influenţa Papei Ioan Paul al II-lea". Catolicii care susţin primul model sunt de regulă mai în etate, dar ocupând încă poziţii cheie în Biserică, în timp ce modelul alternativ s-a întărit considerabil, fără să ajungă principalul. "Aceasta explică tensiunile actuale din multe Biserici de pe continentul nostru", a susţinut Arhiepiscopul de 65 de ani.

Prelatul a explicat că aceste diferenţe se regăsesc în diferite contexte, universităţile şi şcolile, seminariile şi centrele bisericeşti "împărţindu-se după această linie". A subliniat apoi că majoritatea Bisericilor occidentale au suferit şi o "auto-secularizare". Oficialul Vaticanului a sugerat ca soluţie interpretarea autentică a Conciliului Vatican II. Încurajând formarea preoţilor, el a spus că "lipsa generalizată de cultură", provocată de secularizare, face ca anul de formare iniţială, concentrat pe cultură şi cateheză, să fie absolut "indispensabil".

SURSA

Conservatorii, neoconservatorii iau atitudine... cu arcanul

In ultima perioada se observa la neoconservatorii nostri (deh, avem si noi) o tendinta de creare a unei istorii proprii. Ridica monumente, spoiesc statuile celor care au luptat impotriva minciunii. Vorba lui Iisus Hristos este actuala:
" Vai vouă! Că zidiţi mormintele proorocilor pe care părinţii voştri i-au ucis. Aşadar, mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele."
S-au aruncat asupra lui Coposu, asupra lui Steinhardt. Neamtu scrie ca Steinhardt a fost conservator.

Eu cred ca Steinhardt nu este conservator. In general un crestin nu poate fi conservator. Urcarea in dumnezeire, asemanarea cu Dumnezeu nu are de-a face cu conservatorismul. De niciun fel. Epektasis-ul de care vorbea Sfantul nu lasa loc de conservatorism. De niciun fel, repet. Dragostea nu este apanajul conservatorului. Dumnezeu e Dragoste si tocmai de asta nu conserva nimic.
Liberal-conservator??? Strutocamila este la moda.

Procesul Comunismului

www.procesulcomunismului.com
Documente, marturii, liste

Principele Radu - articol

Intr-un numar recent al revistei Newsweek se gaseste o analiza pe care o vad perfect aplicabila situatiei din România. Este vorba despre felul eronat in care analistii, specialistii si politicienii, evaluând diversele aspecte ale sistemului international, ignora capacitatea omului de astazi de a raspunde la evenimente si fenomene.

Se vorbeste in revista americana despre doua subiecte la ordinea zilei: epidemia numita “swine flu” si binecunoscuta criza economica mondiala. In ambele cazuri, spune revista, se exagereaza cu analiza detaliata si cu extrapolarea nesfârsita a tuturor consecintelor. Dar nimeni nu vorbeste despre capacitatea omenirii, asa cum arata ea astazi, de a face fata acestor greutati.

Exact asa se intâmpla si in societatea româneasca. Elita politica, economica si culturala nu inceteaza sa analizeze de-a valma si dezlânat, extrapolând pâna la satietate toate posibilele consecinte ale fenomenelor care se petrec in societatea româneasca de astazi. Ei nu se gândesc o clipa ca România anului 2009 este vulnerabila si confuza, lipsita de viziune si respectabilitate si din cauza lor.

Majoritatea elitei considera ca românul “de rand”, omul “obisnuit” este a priori incapabil sa reactioneze corect, sa raspunda propriului lui prezent. Se considera ca românul nu este sensibil decât la spectacolul zilnic grobian de pe micile ecrane, la stiri-soc, la divertisment de joasa speta, fiind complet opac la politica externa, la discursul elevat, la teme superioare ale vietii omului. Se mai induce, cu succes, ideea ca românul este, in primitivismul lui, sensibil doar la bici, la “tatuci”, ca nu are pregatirea necesara de a practica democratia, ca agresivitatea este singura muzica pe care o asculta, linistea si armonia fiindu-i straine.

Este o eroare.

Sunt convins ca românii inteleg mai mult decât cred cei din vârful societatii lor. Ei au capacitatea de a raspunde in fata marilor teme ale momentului, totul este sa fie luati in seama si incurajati, sa li se dea incredere si un semn de generozitate.

Gasesc ca exista, la momentul actual, câteva teme majore pentru societatea româneasca: Statul si societatea, aflate intr-o decuplare periculoasa, proasta functionare a institutiilor publice, lipsa de reprezentare consistenta a României in lume si instrainarea cetateanului român in propria lui societate, frica lui de propriul mediu social inconjurator.

In privinta acestor teme, românii nu numai ca sunt capabili sa le inteleaga sensul, dar au si posibilitatea de a raspunde la ele. Totul este ca elita lor sa inteleaga nevoia de schimbare, nevoia de o Românie altfel.

Nu cred ca este cineva in tara noastra care sa nu spuna ca vrea o altfel de Românie. Dar câti dintre cei care au o influenta adevarata, puternica in societate vor acest lucru cu adevarat?

Luati cazul candidaturii mele. Putina lume vorbeste despre reactia oamenilor din comunitatile locale la dorinta mea de a da alta statura Institutiei Presedintelui României. Si mai putina lume citeste textul pe care l-am rostit la lansarea candidaturii si tot ce am spus dupa aceea. Este in schimb disecat pâna la satietate tot ce au vorbit in talk-show-uri, de cincizeci de zile incoace, cei 10-20 de oameni de presa care au dezbatut candidatura mea. Lasând la o parte posibilitatea ca analiza lor sa fie subiectiva intr-o buna masura, analiza realitatii nu trebuie confundata cu realitatea insasi. Important este ce cred oamenii si felul in care pot ei sa raspunda. Lumea româneasca nu se limiteaza la cercul celor 4-5 televiziuni nationale, la cele 20 de editoriale zilnice din cotidianele nationale, la cele câteva sute de politicieni si oameni de afaceri de marca plus câteva zeci de ziaristi, care-si cunosc pe de rost numerele de telefon mobile, isi spun pe nume si comunica mult mai eficace decât institutiile publice intre ele.

Am facut o prima declaratie publica, legata de lipsa de functionare a autoritatilor publice si decuplarea dintre stat si societate, cu referire directa la criza economica. In saptamânile urmatoare voi face trei alte declaratii, referitoare la chestiuni pe care le consider fundamentale pentru mersul românesc de astazi. Dupa aceea voi prezenta, ca viitor Presedinte al României, felul in care voi actiona pentru remedierea lor. Nu am nici o indoiala ca românii vor intelege ce spun. Ei sunt in stare sa inteleaga si lucrurile importante din viata lor, nu numai divertismentul si culoarea care li se servesc cu cinism si dispret. De asemenea, cred ca ei au capacitatea de a raspunde cu vigoare indemnului de a-si consolida prezentul si viitorul.

AICI

Dovada ca ceea ce spune Principele este, oarecum, real poate fi si procentul de 61% de romani care nu au votat. Adica prin asta eu inteleg luciditate, sinceritate si, bine spunea Steinhardt, refuzul de a fi "dus cu muia". Numai ca actualii nostri conducatori, guvernanti ce se bazeaza pe doar 19% din populatia cu drept de vot, se cred legitimati de un act electoral in care semnalistica este clara, IGNORARE.

Familiile petrec tot mai puţin timp cu fiii

(RV – 1 iunie 2009) În actuala societate, familiile petrec tot mai puţin timp cu fiii, compromiţând astfel corecta transmitere a valorilor şi principiilor. Cum a amintit Benedict al XVI-lea în scrisoarea scrisă în 2008, cu ocazia Zilei şcolii catolice din dieceza de Roma, este puternică – atât printre părinţi cât şi printre educatori – „tentaţia de a renunţa la misiunea încredinţată lor, existând chiar riscul ca aceştia nici măcar să nu înţeleagă care este această misiune”.
Despre factorii care au dus la actuala stare de urgenţă educativă, iată reflecţia responsabilei Observatorului media din cadrul Mişcării italiene a părinţilor, Elisabetta Scala:
• „Desigur situaţia s-a schimbat profund de când femeia lucrează. Gestiunea familiei este foarte diferită. E clar că trebuie să fie adoptate modalităţi diferite de a face ca familia să stea cu proprii fii, pentru că – sincer – nu credem în opinia calitate în locul cantităţii. Pentru a educa bine fiii sunt necesare ambele aspecte: calitate şi cantitate. Desigur trăim într-o epocă în care taţii participă mult mai mult la educarea fiilor, în comparaţie cu anii precedenţi când îi era delegată mamei îndatorirea de a se ocupa de fii, în vreme ce rolul tatălui era oarecum marginal, el intervenind doar în anumite situaţii mai importante din punctul de vedere al autorităţii şi mai puţin în privinţa cantităţii. Acum este clar că părinţii trebuie să se pună bine de acord în privinţa timpilor, în aşa fel încât să se alterneze şi să petreacă cât mai mult timp cu fiii atât mama cât şi tatăl. În acelaşi timp trebuie să se gândească şi la momente pentru întreaga familie ca atare, în care toţi să fie prezenţi, situaţii ce sunt foarte importante şi care trebuie să se bucure de spaţii temporale proprii”.

Părinţii sunt îndeajuns de pregătiţi să-şi educe fiii?
• „Cred că punctul critic este tocmai acesta. Mulţi părinţi au o bună-voinţă extraordinară, nu sunt toţi lipsiţi de atenţie faţă de fii în mod voit, dar poate că nu sunt îndeajuns de conştienţi de lipsurile lor în privinţa capacităţii educative. De aceea, în unele cazuri este necesar ajutorul. Înainte mecanismul funcţiona în mod automat: în familiile de tip patriarhal, criteriile educative se transmiteau de la părinţi, şi dacă nu erau părinţii erau bunicii sau unchii şi mătuşile. Fraţii mai mari ajutau la creşterea celor mai mici, deci învăţau deja în casă, de mici, cum se creşte şi se educă un copil. Acum, din păcate, această continuitate nu mai există. Familiile nou constituite sunt mult mai izolate faţă de familiile de origine, de aceea este important să existe agenţii educative în măsură să-i formeze”.

radiovaticana

Deputaţii, de acord cu organismele modificate genetic

Deputaţii şi-au dat ieri acordul pentru introducerea pe piaţa din România a organismelor modificate genetic, scrie Agerpres.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic a fost votat cu 182 de voturi „pentru“, două „împotrivă“ şi 12 abţineri.

Potrivit acestui act normativ, evaluarea cererilor pentru introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic se va face de către Comisia pentru securitate biologică, formată din reprezentanţi ai Academiei Române, ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale.

Deputatul democrat-liberal Mircia Giurgiu a subliniat că încă din mandatul trecut s-a încercat găsirea unei soluţii pentru organismele modificate genetic, iar udemeristul Attila Korodi a recunoscut utilitatea actului normativ, dar a subliniat că „României îi lipseşte ceva în domeniul organismelor modificate genetic“.

La rândul său, social-democratul Victor Surdu a subliniat că legea „este binevenită“, în condiţiile în care „e loc în această ţară să facem şi agricultură ecologică, şi intensivă, şi de subzistenţă“.

Sursa: Adevarul

Virgil Ierunca despre ... Lenin

Am gasit aici un text care, oare?, ne (mai) pune pe canduri.

La 21 ianuarie 1924, la orele 6 si 50 de minute, seara, murea intr-o Rusie regasita si noua Vladimir Ilici Ulianov, „Marele Lenin”, cum il numea definitiv, (sic!) acel unic Vladimir al poeziei, poetul Maiakovski.

Cu moartea lui Lenin, primeau o lovitura incercata si grea oamenii muncii din toata lumea. Acela care „a intruchipat intreaga revolutie rusa, care a purtat-o in creerul sau, care a pregatit-o, a infaptuit-o si a salvat-o”, el, „omul care a facut cel mai mult pentru oameni” (Barbusse), sfarsea prea devreme pentru viitorul conditiei umane.

Pentru ca intr-adevar in numele deplin, al acestei conditii, viata lui Lenin a fost o viata de lupta unitara, demna, rectilinie. Si, in numele aceleiasi conditii, actele lui sunt si raman revolutionare. Lenin e constiinta insasi a integralitatii, a sintezei sanatoase si vii. Faptele, lupta si gandirea lui imbratiseaza – ca intr-o armonie urgenta si clara – toate valorile care reprezinta si recunosc viata, ecuatii diverse.

Lenin nu este asadar numai tovarasul proletarilor din toata lumea care se unesc, lupta si cred, nu este numai parintele revolutiei si revolutionarilor, ci si prietenul celor care exista si se recunosc in cultura.

Pentru ca Lenin a cunoscut si a profesat dupa cum o stim cu totii – vointa de a construi. Pentru el viata se rezuma constructiv, valorile nu se definesc si nu indraznesc sa existe daca nu servesc, daca nu sunt pozitive. Si ceea ce trebuie subliniat, (sic!) e faptul ca vocatia aceasta de constructie, (sic!) nu e unilaterala, nu se dezvolta asimetric, intr-o parte, in dauna unora dintre valori. Dimpotriva, actele toate presupun un echilibru, o generozitate de creatie in raporturi egale si continui. Lenin vede, simte, se entuziasmeaza si serveste moduri totale. Rauvoitorii au de invatat din viata activa a lui Lenin, (sic!) o lectie pe care n-o banuiau: lectia unitatii lucrurilor.

De aceea gresesc cei care vad in Lenin, spre exemplu, numai un amant al electricitatii si intarzie sa zareasca si pe pasionatul de cultura. In ceea ce priveste acest capitol al culturii – aparent nevralgic in dinamica revolutiilor - Lenin da invataminte peste care nu poate trece nimeni cu graba sau indiferenta. Ca si la Marx, pentru Lenin „cultura nu e exterioara lumii”, dimpotriva, ea traieste si rolul ei e bine definit. Manifestare directa si semnificativa [a] unei clase sociale, ea exista si dureaza in proportii directe cu puterea clasei pe care o reprezinta. Si pentru ca lupta lui Lenin este aceea de redresare a proletarului, el preconizeaza o cultura proletara, distincta, sanatoasa, adevarata, in acest sens conceptia leninista a culturii depaseste pe aceea marxista careia ii reproseaza impuritatea unor reziduuri modeste.

Lenin nu numai ca nu neglijeaza cultura, dar ii si stabileste locul pe care il merita in actele de munca ale oamenilor.

Rezultatul indelungilor sale cercetari cercetari critice si filosofice face ca in 1909 sa apara extraordinara lucrare a lui Lenin Materialismul si empirocriticismul, in care autorul demasca noile subterfugii ale filosofiei idealiste burgheze si face o serioasa expunere a teoriei cunoasterii create de materialismul dialectic, ducand mai departe ideile dialecticei marxiste si construind o noua etapa in evolutia principiilor filosofice ale materialismului istoric.

Mai tarziu, prin ajunul razboiului trecut, paralel cu activitatea lui de revolutionar, Lenin isi completeaza si pe aceea de filosof. El continua sa desavarseasca datele cucerite de materialismul dialectic expunand in observatii juste falsitatea pozitiei idealiste a lui Hegel in multe din lucrarile sale. Caetele filosofice ale lui Lenin, in care au fost adunate toate aceste „note si comentarii”, sunt completate mai tarziu de altele care alcatuiesc Caetele asupra imperialismului si in care Lenin noteaza intens si cu bune organizari de constiinta date din filosofie, economie politica, diplomatie si literatura.

De altfel, literatura e un capitol distinct si permanent in preocuparile lui Lenin. Sunt cunoscute, desigur, legaturile lui cu Gorki, judecatile lui literare despre Tolstoi sau pasiunea cu care revolutionarul integru citea pe Nekrasov, pe Zola, Balzac si chiar Turgheniev.

Lenin pretuia manifestarile spiritului pentru ca el insusi facea acordul util intre spirit si actiune. Exista in Lenin un text, pe care il citeaza si Romain Rolland intr-un articol al sau din Europe (1934) intitulat Lenin, l’art et l’action, text care dovedeste nu numai o constiinta de sever aparator al culturii, dar si o intelegere cu totul si cu totul prietenoasa, aproape liberalista pentru valorile de arta. Lenin protejeaza visul! Cu o singura conditie: cu cei care viseaza sa faca din actul lor un act de credinta, de seriozitate. „trebuie sa visam – spune Lenin – dar cu conditia sa credem serios in visul nostru, sa examinam atenti viata reala, sa ne confruntam observatiile cu visul, sa ne realizam scrupulos fantezia.”

Este in aceasta dorinta a lui Lenin „de a ne realiza scrupulos fantezia” o intreaga adeverinta de entuziasm la valorile de arta si cultura.

Si nu e lipsit de semnificatii faptul ca Europa primeste azi dintr-o Rusie energica si proaspata doua bunuri peste care nu poate trece: spiritul lui Lenin si vointa lui Stalin.

Virgil Ierunca, Lenin si problema culturii, „Victoria”, 21 ianuarie 1945

Nu ma mira.
Soljenitin a spus asta:
” Vor trece decenii, istoria se va trezi din somnu-i adînc,
dar anchetatorii, judecătorii şi procurorii nu se vor dovedi mai vinovaţi decît noi toţi la un loc, dragi concetăţeni! Căci de aceea purtăm podoaba respectabilă a părului cărunt, pentru că la vremea noastră am votat respectabil pentru.”
Arhipelagul Gulag, vol 1
Soljenitin spune clar, iar Iisus Hristos a spus asta mai dur:
Sunteti fii tatalui vostru diavolul.
Daca uitam asta nu suntem sinceri cu noi insine. Da, suntem fii celor care au ucis acest neam. Depinde doar de noi sa nu fim cum este rau. Doar fii criminalilor combat si condamna comunismul. Spiritul celr ucisi in numele demolatoarei ideologii trebuie sa fie spiritul nostru. Deci, nu sa combatem comunismul ci sa fim sinceri si de acelasi neam cu martirii adevarului.
Cine poate sa scrie astazi “Etica neuitarii” decat oameni care au supravietuit gulagului? Cine poate astazi sa condamne comunismul decat cei ca au reusit sa se salveze de extinctie? Cine poate astazi, cu nerusinare, sa faca liste cu adoratorii UCIGASULUI de neam? Evident, cei ce au reusit sa traiasca. Si cum, oare, au scapat din calea celei mai mari terori a istoriei???????
Mie imi este rusine dar de pacalit nu mai pot fi pacalit.
Sper!

Marta Petreu despre interbelic in dialog cu Patapievici

Despre Cioran, Eliade, Sebastian, Nae Ionescu si multe altele. Suna, pe langa mangaierile lui patapievici, foarte real si deschis. Explicatiile pentru ce s-a intamplat nu exista si asta se simte si in interviu.

Emisiunea aici.

Pastele Cailor, azi

Pastele Cailor - Ispasul

Inceputurile vorbei „la Pastele Cailor”

Traditia spune astfel: atunci cand Maica Domnului l-a nascut pe Mantuitorul Hristos, in ieslea grajdului, animalele au luat si ele parte la maretul eveniment, pline de atentie. Se zice ca pe cat de cuminti erau boii si oile, pe atat de galagiosi erau caii din grajd. Ca mahnire a faptului ca pruncul nu avea liniste, din pricina nechezatului cailor, Maica Domnului se zice ca le-ar fi spus cuvantul ca sa nu se sature de mancare decat o data in an, la Inaltare Domnului, cand Fiul ei se va fi inaltat la Cer. In ziua in care caii „isi praznuiesc” Pastele, pentru un ceas, ei se satura de pascut iarba campului.

Aceasta traditie mai este cunoscuta, inca din vechime, si sub denumirea de Joia Iepelor. Aceasta zi mai este numita, in popor, si Ispas. Legat de aceasta a doua denumire populara a zilei, traditia locurilor a pastrat o alta legenda. Se zica ca, Ispas era un om ce a participat, alaturi de cei trei Apostoli, la Inaltarea Domnului. Tinand seama ca Ispas era un om bun si vesel, oamenii cauta in aceasta zi sa fie bine dispusi si sa nu-si caute pricini de suparare. Vorba poporului spune ca acel om care moare de Ispas ajunge direct in Rai. Pentru a aminti de aceasta credinta populara, cum ca cel mort in aceasta zi ajunge direct in Rai, oamenii isi legau de mijloc un sir de frunze de nuc.

Potrivit unora dintre cei ce s-au ocupat cu studierea folclorului si a traditiilor, aceasta sarbatoare populara ar fi de provenienta romaneasca, mai ecact, din zona Translivaniei. Se mai crede, dupa cate se stiu momentan, ca acest obicei nu este de gasit in alte spatii culturale. Despre cele petrecute, in vechime, in Transilvania, citim astfel: „In Evul Mediu, pe cand in Ardeal exista o componenta multietnica si religioasa, sarbatoarea Invierii Domnului avea loc la date diferite. Mai exact, cand ungurii isi serbau Pastele, romanii cereau de la ei caii, ca sa-si lucreze pamantul, iar cand venea randul romanilor sa-si serbeze Pastele, acestia isi imprumutau caii ungurilor. Potrivit calculelor calendarului, se intampla ca o data la 4 sau 7 ani sarbatorirea Pastilor sa cada in aceeasi zi. De aici a venit si vorba „la Pastele Cailor”, acest an, in care toti serbau Pastele la aceeasi data, fiind anul in care caii se odihneau.

Cand are loc Pastele Cailor?

Pastele Cailor este sarbatorit in ziua de Inaltarea la Cer a Mantuitorului, adica in joia din saptamana a sasea de dupa Pasti. Spre deosebire de alte sarbatori, Pastele Cailor nu are o data fixa, aceasta fiind influentata de data serbarii Pastilor. Probabil ca si din aceasta cauza a luat fiinta vorba "la Pastele Cailor", insemnand o data nestiuta inca, fara o zi exacta in calendar.

Ce fac romanii de Pastele Cailor?

Traditii savarsite pentru cei adormiti. Pe alocuri se tin „Mosii de Ispas”, casele si mormintele cimitirului fiind impodobite cu crengi de pom tanar (paltin, nuc), iar la ferestre punandu-se frunze de leustean. Despre leustean se crede ca ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Acum se fac pomeni pentru morti, impartindu-se in mod special paine calda, branza, ceapa verde si rachiu. Aceasta este ultima zi in care se mai pot rosi oua.

In ograda casei, animalele au si ele randuiala lor. Acum sunt marcate vitele si taiati unii miei. In aceasta zi, caii nu erau pusi la caruta, primeau fan proaspat pe saturate, iar in unele sate romanesti se faceau chiar unele rugaciuni, pentru belsug si sanatatea animalelor. Tot in aceasta zi, manjii cailor de munte erau dusi la pascut in goluri montane, spre a paste iarba cea tanara si revigoranta a pasunilor. Aici se cauta o planta speciala, care era vazuta ca medicament pentru o boala cabalina.

Targurile vedeau si ele, in aceasta zi, un moment special. Ciudata serbare a Cailor se facea pe sine prilej pentru organizare de targuri si pentru incheierea unor afaceri, afaceri care nu in toate cazurile erau reusite, de aici nascandu-se si expresia „la Pastele cailor”. Aceasta zi era vazuta ca una „a soroacelor”, cand se incheiau diferite calcule. In aceasta zi se faceau platile intarziate, neachitate la Sfantul Gheorghe, dupa cum era obiceiul. Se mai zice si ca plantele sadite dupa aceasta zi nu vor da rod.

Ce intelegem astazi prin „Pastele Cailor”?

Astazi, prin expresia „la Pastele cailor”, omul de rand intelege „niciodata”, insa aceasta este o greseala, pentru ca vorba se refera mai degraba la ceva instabil, la ceva ce se va petrece cu siguranta, insa nu se stie inca in ce moment. De asemenea, cuvantul mai poate insemna si ca facand referinta la ceva ce se petrece foarte rar. Greseala intelegerii actuale asociaza aceasta vorba cu aceea de „la Sfantul Asteapta”, care ar putea insa avea acelasi sens.

In ultimii ani, "sarbatoarea cailor" a luat o amploare deosebita. Se cunoaste deja „Festivalul Cailor” de la Rasnov, cat si multele intreceri si defilari ce se petrec in Transilvania, unde caii au inceput sa devina o ocupare predilecta a multora. „Festivalul cailor” este un eveniment ce are loc in Rasnov, fiind organizat in duminica de dinaintea "Pastelui Cailor". In judetul Brasov, de pilda, au aparut mici herghelii private, unde se cresc animale de rasa, iar Rasnovul a devenit un "bazin" care ii "alimenteaza" cu diversi cai pe producatorii filmelor de epoca.

Pastele Cailor sarbatorit de bulgari - Konski Veligden

Comunitatea bulgara din Targoviste sarbatoreste Pastele Cailor, numit de ei si „Tudorita”, un obicei care, pe langa elementul religios, simbolizeaza inceputul muncilor agricole de primavara. „Konski Veligden” sau Pastele Cailor are loc in fiecare an, in prima sambata din Postul Pastelui, de Sfantul Toader, diferit de randuiala amintita mai sus.

''Este sarbatoarea primaverii, menita sa pregateasca muncile agricole ale gospodarilor. Acesta sarbatoare intareste legatura dintre gradinar si ajutorul de nadejde, calul. In semn de apreciere gradinarul bulgar considera calul ca facand parte din viata si activitatea lui. Pentru aceasta gradinarul sfinteste la biserica animalul, sa fie sanatos si ascultator tot anul'', a declarat presedintele Asociatiei bulgare„Zaedno” din Targoviste, Vasile Costache.

In casa, femeile pregatesc o turta numita „konceta”, in forma de cal. Dupa ce sunt binecuvantate la biserica, ele se dau proprietarilor de cai, care le mananca impreuna cu caii lor. Dupa acest „desert” stapanii si caii lor merg pe pasune, unde petrecerea si intrecerile parca nu se mai opresc.

D.I.

Sursa