Blog Archive

cauta in blog

June 14, 2009

Secularismul poate infesta Biserica

Papa Benedict al XVI-lea a avertizat astăzi vizavi de secularizarea ce pătrunde în Biserică şi se manifestă prin "cultul euharistic formal şi fără conţinut". Sfântul Părinte a prezidat astăzi celebrarea Corpus Christi în Roma, începută cu Liturghia din Bazilica San Giovanni in Laterano şi continuată cu procesiunea cu Preasfântul Sacramentul până la Bazilica Santa Maria Maggiore.

În predică, Pontiful a ilustrat importanţa credinţei în prezenţa reală a lui Isus în Euharistie, spunându-le miilor de pelerini că credinţa nu trebuie luată de-a gata. "Există astăzi riscul unei secularizării chiar în interiorul Bisericii, ce poate să se manifeste printr-un cult euharistic formal şi gol, în celebrări lipsite de acea participare a inimii ce se exprimă prin veneraţie şi respect faţă de liturgie", a avertizat el. "Este tot mai puternică tentaţia de a reduce rugăciunea la nişte momente superficiale şi grăbite, lăsându-ne purtaţi de activităţile şi grijile pământeşti." Cu toate acestea, Euharistia "este pâinea vieţii veşnice a lumii noi, dată nouă la Sfânta Liturghie pentru ca lumea viitoare să înceapă în noi încă de pe acum". "Prin Euharistie cerurile vin pe pământ, ziua de mâine a lui Dumnezeu coboară în prezent şi este ca şi cum timpul ar fi îmbrăţişat de veşnicia divină", a continuat Episcopul Romei.

Sfântul Părinte şi-a exprimat apoi bucuria pentru că a putut să însoţească Preasfântul Sacrament pe drumul spre Santa Maria Maggiore, invitându-i pe credincioşi să se roage: "Rămâi cu noi, Cristoase, dăruieşte-te nouă şi dă-ne pâinea care ne hrăneşte pentru viaţa veşnică. Eliberează această lume de veninul răului, al violenţei şi al urii care contaminează conştiinţele; fă-o curată prin darul iubirii tale milostive. Şi tu, Marie, care ai fost femeia `euharistică` în toată viaţa ta, ajută-ne să păşim uniţi spre ţinta cerească, hrăniţi cu Trupul şi Sângele lui Cristos, pâinea vieţii veşnice şi leacul nemuririi divine. Amin!"


Sursa

Post a Comment