Blog Archive

cauta in blog

November 5, 2011

Despre clanul camatarilor, Sarkozy si Merkel

Un articol despre Grecia si despre cum stau lucrurile in fapt, Democratia intr-un tomberon de gunoi.
Nu e de joaca cu cel ce te imprumuta, pentru orice motiv ar face-o. Cand e vorba de bani nimic nu justifica dreptatea. banii trebuie recuperati. Parerea mea e in ton cu aceste idei din articol, exceptatnd trimiterea la Nietzsche (e prea greu de folosit in argumentatii, duce mai departe decat poate duce un instrument de operare).
Ideea e ca democratia nu rezista in fata ideologiei. Pentru a realiza un proiect politic major, centralizat, democratia trebuie trimisa in alta camera. Eventual anesteziata.




Ingrozit, citesc cum diversi cetateni il fac tandari pe premierul Greciei pentru temeritatea de a fi cerut un plebiscit cu privire la masurile de austeritate impuse de europeni. Spre rusinea breslei din care fac parte, majoritatea acestor voci sunt cele ale economistilor. Si spre rusinea celor care vantura ideea ca “pachetul este prea complex pentru a putea fi inteles de cetateni”, democratia pare a fi zburata pe geam la primul semn de falie mai serioasa in politicile publice ale unei tari europene. Intr-un final, Papandeou insusi s-a acoperit de rusine, alegand politica lui un pas inainte, doi inapoi. S-a predat in fata amenintarilor europene, care amenintau oprirea urmatoarei transe de 8 miliarde de euro, in caz ca referendumul ar merge inainte.
Argumentatia docta folosita contrapune procesul democratic cu tremuriciul pietelor. O versiune simplificata spune cam asa: daca ne asumam incertitudinea unui process democratic, pietele vor intra intr-o fibrilatie impredictibila care va impinge atat Grecia cat si zona euro spre o prapastie sigura. Este mai bine ca guvernul sa isi asume raspunderea si masurile de austeritate sa treaca doar prin Parlament si sa nu mai fie supuse ratificarii populare. Ca atare, de fiecare data cand apasa cate un rechin de la o banca de investitii pe niste butoane de cumparare sau de vindere masiva a datoriilor europene, tarile ar trebui sa arunce democratia intr-un tomberon mititel, sa puna capacul de-asupra, iar politicienii sa se suie cu picioarele deasupra capacului sa vorbeasca despre unitatea europeana intr-un mod cat de doct posibil. Daca se poate, cu un accent pe nas, frantuzit.
Tonul, de altfel, l-a dat domnul Sarkozy, mai inainte spunand ca intrarea Greciei in zona euro a fost o eroare, iar mai apoi facand presiuni odata ce premierul grec a declarat referendum, spunand chair ca “Grecia trebuie sa se hotarasca daca vrea sau nu sa ramana in zona euro”. Le Figaro croncane in acelasi fel, spunand ca referendumul ameninta stabilitatea zonei euro si stergerea a 50% din datorie de catre bancile private. Cetatenii pot in continuare sa faca laringita urland pe strazi, pot arunca cu cocktailuri Molotov si pot protesta pana le vine acru – vocea lor nu va conta in pachetul bine impachetat de europeni. Dar cea mai incredibila sustinere a venit de la Fracois Fillion, premierul democratic al Frantei: “Europa nu poate sa astepte saptamani deznodamantul unui referendum. Grecii sa ne spune repede si clar daca vor sa isi pastreze locul in Europa”. Mesajul catre Grecia e clar – ciocu’ mic si joc de glezne. Catre greci, e si mai simplu: doar ciocu’ mic.
Cei care tipa la Papandreou nu sunt chiar dezinteresati, au foarte multe miliarde in joc. Va citesc doar selectiv din “topul” celor care detin datorii grecesti: Banca Centrala Europeana (45 miliarde euro), Imprumuturi bilaterale UE (38 miliarde euro), Fondul Monetar International (15 miliarde euro), Sistemul de Banci Centrale Europene (13 miliarde euro), o banca privata germana (6,3 miliarde euro), o banca privata franceza (5 miliarde de euro), banca franco-belgiana Dexia (3,5 miliarde), alte doua banci franceze (4 miliarde euro), alte trei institutii germane (4,3 miliarde), etc, etc. Chiar si o simpla enumerare selectiva poate convinge orice om, indiferent de cat de putin stie despre economie. “Meciul” este acelasi ca intre orice camatari si orice datornic. Singura diferenta este ca acesti camatari sunt putin mai speciali: le este suficient o vorbulita aruncata la un summit pentru ca datornicul sa atarne, spanzurat, in lat. Latul este tesut cu grija de bancile internationale, mobilitatea capitalului si acei monstruleti utili si respectabili, agentiile de rating.
Cei carora nu le place democratia nu au nici o scuza. Un popor intreg poate intelege un moment de cumpara si este probabil ca acest pachet de austeritate ar fi trecut, la limita, de votul popular. De asemenea, argumentul ca doar iluminatii si finantistii (sau daca vreti Ubermensch –ii lui Nietzsche) ar trebui sa discute despre problemele cetatii este unul care nu a mai fost auzit in Europa de 60 de ani. Soarta unei tari apartine poporului in intregimea sa, iar atunci cand masurile sunt fara precedent, dincolo de mandatul unui guvern slab, controversat si stau sub semnul nelegimitatii si a contestarilor in strada, un referendum este singura modalitate civilizata de a permite contestatarilor sa isi expulzeze protestele intr-un cadru democratic.
De altfel, masurile botezate simpatic “de austeritate” nu au fost prezentate pe larg, cel putin nu in Romania. Cateva dintre ele: taierea lefurilor din sectorul public cu 20%, iar a celor din intreprinderile de stat cu 30%, 30.000 de functionari pusi pe liber in 40% din timp, adica daca vreti platiti doar cu 60%, pensiile peste 1.000 de euro taiate cu intre 20-40%, taieri de peste doua miliarde de euro de la sanatate, taieri de 1,2 miliarde de la aparare, iar intr-un final apoteotic inchiderea a 1.976 de scoli. Toate acestea vor fi scoase dintr-un al doilea tomberon de gunoi, de langa cel unde a ajuns aruncata democratia  si vor fi aruncate in capul grecilor, fara drept de apel.
Istoria e cruda uneori – insasi notiunea de democratie (demos si kratos) o datoram grecilor.
Post a Comment