Blog Archive

cauta in blog

June 22, 2009

Dobanda sau camata? Articol interesant in Financiarul

Bancile au castigat bisericile de partea lor: dobanda nu mai e pacat

Calugarii de la Muntele Athos investesc in actiuni, Vaticanul crediteaza saracii

Cand facem un credit la banca, singura intrebare pe care ne-o punem este legata de dobanda, de cate ori dam banii inapoi. Indoit? Intreit? Desi aproape toti ne declaram credinciosi, nimeni nu mai judeca imprumutul prin prisma moralei, a religiei. Il privim ca pe o necesitate. Semnam si ne inhamam la rate pe viata. Traim prea repede si nu avem timp sa ne oprim sa ne gandim ca traditia condamna dobanda si camata cu aceeasi masura, a pacatului de moarte. Iar bancile se ingrijesc sa nu ne dea ragazul necesar pentru a ne pune intrebari care sa le pericliteze profitul.


„Casa mea casa de rugaciune se va chema, iar voi ati facut-o pestera de talhari” (Matei 21, 13). Episodul biblic in care Iisus intra in templu si rastoarna mesele negustorilor de porumbei si ale schimbatorilor de bani este pomenit in toate cele patru evanghelii. Am ales varianta apostolului Matei, zis Vamesul. Inainte de a-l chema Invatatorul sa-L urmeze, Matei era vames, adica cel care colecta taxele, un om urat de semeni, prin prisma meseriei sale. Nici astazi nimeni nu iubeste Fiscul.

schimb, in privinta atitudinii fata de bani, de gestionarea lor, lucrurile stau cu totul altfel. In ziua de azi, nu ai bani, nu existi. Poti sa nu ai educatie, scoala, morala, principii, astea nu sunt trecute in niciun registru contabil. Dar sa nu ai bani, te sterge practic din viata cetatii.

Am incercat sa „calculam” cum ne-au schimbat banii felul de a fi, de-a lungul timpului. Traim, pe de o parte, intr-o societate in care banii si cei care ii detin - bancile - decid totul. Este lumea in care inca nu ne nastem datori, dar pentru a avea casa ne indatoram pentru o jumatate de viata. Si dam banii inapoi cu dobanda.

Traim, pe de alta parte, intr-o societate in care peste 85% din populatie se declara de confesiune ortodoxa, alte procente sunt de religie sau confesiune diferite, in timp ce procentajul ateilor este nesem­nificativ, sub 0,1%, potrivit recensamantului din 2002. In religia crestina, dar nu numai, a da bani cu dobanda era/este considerat un pacat. Am introdus aceasta nuanta pentru ca societatea omeneasca s-a schim­bat mult, reperele s-au mo­di­ficat.

Astazi, nimeni nu mai citeste la litera invatatura Sfintei Traditii, care condamna explicit practicarea doban­zii sau a cametei. „Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, cama­ta cerand de la cei ce se indatoresc de la el, ori inceteze, ori cateriseasca-se” (al 44-lea Canon Apostolic). „Religia crestina nu mai priveste in trecut. Nu mai infiereaza imprumuturile si dobanda. Mai ales azi, cand dobanda este motorul bunastarii. Sute de milioane de oameni au ajuns la bunastare prin imprumuturi si dobanzi. S-a ajuns la democratizarea finantelor. Toata lumea are acces la imprumuturi” (Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei).


Definitii


Asadar, ce este dobanda, ce este camata? Sunt lucruri diferite? Sunt pacate? Putem sa ne mai raportam la sensurile lor traditionale in deciziile pe care le luam? Depinde cine explica. „Dobanda si camata sunt acelasi lucru. Crestinismul pune obtinerea acestui fel de venit in randul pacatelor. Pentru nuantarea acestui adevar care pare abrupt, e folositor sa ne gandim cine spune acest lucru, cum si mai ales cui. Mai intai, ceea ce lumea numeste azi crestinism e mai degraba un conglo­merat de structuri ecleziastice eterodoxe sau modernist-renova­tio­niste, in vreme ce Ortodoxia tradi­tionalista e doar o fractiune mar­- ginala.

Daca privim crestinismul ca un fel de identificator social, observam lesne ca atat clerul, cat si mirenii din bisericile de tip crestin au acceptat in diferite masuri practica luarii de dobanzi. Exista curente de opinie care sustin ca dobanda e acceptabila, in vreme ce camata nu, fiindca este un fel de exploatare fara scrupule a dobanzii. Sfanta Traditie nu primeste aceste neadevaruri. Fixata si obtinuta cu moderatie si blandete sau marita discretionar si smulsa cu salbaticie, dobanda are aceeasi obarsie cu iubirea de arginti si duce la moartea duhovniceasca”, spune Gheorghe Vanau, editorul revistei „Crucea”.

Adrian Vasilescu sustine punctul de vedere al bancilor. „Este cert ca multe cuvinte au caracter conve­ntional. Camata este dobanda exage­rata, nemiloasa, luata pe impru­- muturi date ilegal. Dobanda in economie este pretul banilor pe piata libera”.


Opinia sa este intarita de Radu Ghetea, presedintele CEC: „Camata practica cineva care nu este autorizat sa dea bani cu imprumut. In cazul dobanzii, aceasta autorizatie exista”. Cu alte cuvinte, definitia biblica a dobanzii/cametei „nu se mai poate apli­ca in realitatea in care traim noi azi”.


Definitia din Dictionarul Expli­cativ al Limbii Romane pare sa fie de partea bancilor din zilele noastre. Camata - „dobanda (exagerata) pe care o ia camatarul pentru sumele date cu imprumut”. Dobanda - „suma de bani care se plateste (de obicei in procente) pentru un im­prumut banesc”. DEx-ul face si pre­ci­zarea ca substantivul „doban­da” este derivat din verbul „a dobandi”, adica „a obtine ceva prin munca, eforturi, perseverenta; a castiga, a realiza; a face rost de ceva, a gasi, a procura”. Observam cono­tatia pozitiva din definitia lui „a dobandi”, de lucru castigat prin munca si efort, in antiteza cu cama­taria, care presu­pune profit necu­venit.

Pacat biblic


Sa privim si alte exemple din textele sfinte in care se face referire la interdictia de a percepe dobanda, luate de pe site-ul lui Gheorghe Vanau, crucea.ro. „De vei impru­muta bani fratelui sarac din poporul Meu, sa nu-l stramtorezi si sa nu-i pui camata” (Iesire, 22, 25).„Daca fratele tau va saraci si va ajunge la stramtorare inaintea ta, ajuta-l, fie strain, fie bastinas, ca sa traiasca cu tine. Sa nu iei de la el dobanda si spor, ci sa te temi de Dumnezeul tau, ca sa traiasca fratele tau cu tine. Eu sunt Domnul. Ar­gin­tul tau sa nu ti-l dai lui cu camata si painea ta sa nu i-o dai ca s-o iei cu spor” (Leviticul, 25, 35-37).

„Esti bogat? Nu te imprumuta! Esti sarac? Nu te imprumuta! Daca esti bogat, n-ai nevoie sa te imprumuti, iar daca n-ai nimic, nu vei avea cu ce sa-ti platesti imprumutul” (Sf. Vasile cel Mare).

„Cand vrei sa dai saracului pentru Domnul, datul este si dar, si imprumut; este dar, din pricina ca nu mai nadajduiesti sa ti se dea inapoi; este imprumut, din pricina marii darnicii a Stapanului, care iti va plati datoria in locul saracului” (Sf. Vasile cel Mare).
„Banii sai cu camata nu-i da si camata nu ia; de la nedreptate mainile si le stapaneste si judecata dintre un om si altul o face cu dreptate” (Iezechiel, 18, 8).

„In tine se ia mita, ca sa se verse sange; tu iei dobanda si camata si cu silnicie apuci castig de la fratele tau, iar pe Mine M-ai uitat, zice Domnul Dumnezeu” (Iezechiel, 22, 12).

Chiar si interpretarea celei de-a opta porunci, „Sa nu furi”, este legata de camata. Redam un pasaj din Sfantul Nicodim Aghioritul: „De aceea si Domnul i-a numit pe negutatori talhari si furi, zicand: «Casa mea casa de rugaciune se va chema, iar voi ati facut-o pestera de talhar» (Matei 21, 13), cum sunt cei care iau camata. O incalcare a acestei porunci este iubirea de arginti, iar de aceasta porunca tin si pacatele care se trag din iubirea de arginti, pe care le-am pomenit”.

Invoire de la banci


Astazi, suntem indemnati la tot pasul sa ne imprumutam cu do­banda sau sa dam bani cu do­banda. Inainte de criza eco­nomica, bancile ajunsesera pana intr-acolo incat scoteau tonete pe trotuar, unde sa te agate sa-ti dea bani imprumut. Cu dobanda, bineinteles. Pentru 10.000 de euro era nevoie de o adeverinta de la serviciu si de o semnatura. Ca sa-ti iei un aspirator, un telefon sau un televizor, era de ajuns un buletin.

Se inventase „creditul pentru orice”. Credit pentru masina, credit pentru casa, credit pentru afacere, credit pentru concediu. Iar cand nu mai aveai bani pentru plata creditului, puteai sa apelezi la creditul pentru refinantarea creditului. Toate cu dobanzi si comisioane, mai mult sau mai putin ascunse, dar cu particula „de numai” in fata, care sa sublinieze avantajele imprumutatului.

S-a terminat perioada de bunastare si prosperitate, a inceput recesiunea. Au disparut banii. Din creditori, bancile s-au transformat in debitori. Au vrut sa atraga banii nostri. Depozite pe o luna, pe trei luni, pe un an sau doi, in moneda nationala ori in valuta. Contra acelorasi dobanzi, bineinteles. De data asta, cu particula „cea mai mare de pe piata”, scrisa cu majuscule.

Pentru un bancher, mecanismul financiar este simplu. „Imaginati-va ce s-ar intampla daca 10.000 de banci care functioneaza azi in lume nu ar lua dobanzi: nici nu ar da dobanzi. Si-atunci, de ce sa te mai duci la banca?”, se intreaba Radu Ghetea.

Banii Templierilor


De unde aceasta schimbare radi­cala de optica? O explicatie ofera istoricul Zoe Petre: „Se fac si ajustari ale doctrinei, pentru ca e clar ca economia isi avea regulile ei si se ajunge pana la urma la bogatie ca expresie a bunavointei lui Dum­nezeu fata de cel care o are. Interdictia (de a practica dobanda - n.r.) vine din orizontul unei econo­mii non-monetare, care era econo­mia lumii antice. In Anti­chi­tate exista moneda.

Dar mentalitatea de ansamblu considera moneda ca pe o forma inferioara si, uneori, degradanta a avutiei. Adevarata avere era pamantul. Pamantul era averea buna, aducatoare de virtute... si asta nu numai pentru crestini; incepe din sec. IV, chiar V i.H.. Aristotel spune ca exista doua feluri de avutie: avutia naturala - cea care creste in pamant sau vitele care se inmultesc - si avutia nenaturala, distorsionata - care este avutia in bani, banii care isi sporesc valoarea. Or, asta exprima un punct de vedere foarte general. Asa ca, in momentul in care Iisus intra in templu si rastoarna mesele zarafilor, el este in ton cu toate modalitatile populare de a vedea in omul bogat in bani pe cineva care oricum i-a obtinut pe cai necurate si care traieste pe cai necurate”.

In plus, adauga istoricul, in vremurile acelea lumea traia in saracie, iar mesajul crestinismului, axat pe virtutea dispretului fata de valori materiale, era mult mai usor de asimilat de paturile largi ale societatii.

Inainte de a deveni scop, banii au fost mijloc. In multe cetati grecesti antice, spune Zoe Petre, nu aveau drept de vot decat cei care detineau pamant. Asa ca primul lucru pe care il faceau proaspat imbogatitii era sa cumpere pamant, pentru a capata putere.

A trecut timpul si au luat fiinta primele case de amanet „ca banci ale calugarilor, tocmai pentru ca nu cereau dobanda. Omul lasa gaj obiectul si venea cu aceeasi suma pe care o imprumutase si si-l capata inapoi”. Mai mult, a fost o perioada in care biserica interzicea categoric practicarea dobanzii.

A aparut apoi Ordinul Tem­plierilor. Dintr-un grup restrans si exclusivist, de cavaleri inchinati Domnului, care faceau juramant de saracie, s-au transformat in cel mai mare „grup financiar” al vremii. Devenisera o structura suprastatala, cu legi si privilegii extraordinare, care nu mai dadeau seama nici macar papalitatii (fapt ce avea sa duca pana la urma la anihilarea Ordinului). Au acumulat averi fabuloase, in bani si proprietati.

Ei sunt cei care au inventat cardul de debit, asa-zisele cambii, si reteaua bancara: cand negustorii porneau la drum lung cu afaceri, dar le era teama de jefuitori, isi lasau banii la plecare intr-un depozit al Tem­plierilor, primeau un bilet valoric (cambie), iar la destinatie isi recu­perau avutul din „sucursala” locala a Ordinului. Contra unui comision, bineinteles.

„Primii bancheri, lombarzii, erau laici si, evident, au jucat un rol important in distrugerea Ordinului Templierilor, care aveau oricum alte parghii decat o institutie laica pentru a prospera si le lua musteriii, ca sa spun asa. Lombarzii erau foarte influenti in momentul proce­sului Templierilor. Dar suntem deja intr-o perioada in care crestinismul nego­ciaza caracterul licit al doba­n­zii”, continua istoricul Zoe Petre.

Bancherii cu sutana


In completarea acestui punct de vedere vine si Gheorghe Vanau. „Camataria a continuat sa existe netulburata, obtinand felurite inlesniri, pana in zilele noastre, si ar putea fi spuse multe despre artifi­ciile teologice nascocite pentru a o justifica. In societatea moderna, cand prin acest mecanism se exercita controlul asupra unor societati intregi, practica a devenit pur si simplu acceptata, chiar daca nu exista inca documente teologice definitive care sa explice in ce termeni camataria nu mai este un pacat.

Mi se pare insa limpede ca si azi, cand omul este momit, ispitit, determinat, convins pe tot felul de canale media sau politice sa consume tot mai mult si sa o faca indatorandu-se, camataria ramane un pacat greu, pentru ca urmareste inrobirea oamenilor. Aceasta sclavie prin indatorare, atat lumeasca, cat si duhovniceasca, este o nespusa ura­ciune inaintea lui Dumnezeu”.

Radu Ghetea ofera o explicatie din punct de vedere „evolutionist”: „Au fost pe vremuri interdictii, erau alte timpuri. Daca este sa luam strict, sunt banci care respecta Coranul si nu percep dobanzi. In schimb, iau comisioane. Si-atunci, tot acolo ajun­gem. Este vorba despre adaptare”.Factorul omenesc se adauga si el ca parametru in aceasta ecuatie. Adaptare, evolutie, slabiciune, compromis, lacomie, pacat, este greu de zis. Conteaza, in primul rand, paradigma la care te raportezi. „E limpede ca atitudinea feluritelor biserici in relatie cu bancile comer­ciale e una cel putin ingaduitoare, ca sa zic asa.

Pe de o parte, aceasta e firesc: bancile slujesc altui stapan si altor principii. Pe de alta parte, structurile ecleziastice au devenit ele insele niste poli de consum financiar si sunt adesea organizate dupa principii identice cu ale corporatiilor moderne. Aceasta ratacire de la dreapta credinta nu mai este azi sanctionata de credinciosi, care saluta feluritele inlesniri aduse de modernizare si spiritul renova­tio­nist”, afirma Gheorghe Vanau.

O dovada ca granitele s-au estompat pana la disparitie este faptul ca membrii clerului s-au transformat in investitori. Editorul revistei „Crucea” ofera exemple relevante de infratire intre religie si dobanda: „Mai mult, exista ierarhi care fac parte din consilii de administratie ale unor banci, iar practica deschiderii de conturi a devenit atat de fireasca, incat am intalnit-o pana si la monahii din muntele Athonului (cel mai inalt varf de pe Muntele Athos - n.r.).

Un fel de nevoie pustiitoare de bani ii determina pe oamenii bisericesti sa uite ca, de pilda, nu este ingaduit sa primeasca donatii de la oamenii aflati in afara Bisericii. Daca asemenea exemple pot fi descoperite in Biserica Ortodoxa Rusa (Banca Peresvet), in Muntele Athosului (investitiile in stocuri bancare ale Manastirii Vatopedu) si chiar in Romania (sa lasam cititorii sa completeze aceasta «paranteza»), adica in zone oarecum tradi­tionaliste, in care camataria isi mai pastreaza inca, in pofida raspandirii sale, o imagine publica destul de proasta, in Apus industria bancara are colegi ca Istituto per le Opere di Religione, cunoscut si sub numele de Banca Vaticanului, institutie aflata sub controlul papei”.


Moartea si taxele


Asadar, unde am ajuns astazi? E bine sa platim dobanzi? Fiecare isi sustine pozitia. „Banca este o pravalie de bani. Functioneaza ca orice pravalie: cumpara angro, la pretul pietei, bineinteles, cu o reducere, si vinde cu amanuntul, la pretul pie­tei”, explica mecanismul pro­fitului Adrian Vasilescu. L-am intrebat daca bancile comerciale din ziua de azi includ in mesajul lor catre clienti vreo trimitere la religie, o aluzie cat de mica pentru a le face marketingul mai prietenos din aceas­ta pers­pectiva. Raspuns negativ.

De cealalta parte, Gheorghe Vanau este categoric: „In sens mistic, asadar, pacatul camatariei poate duce, daca nu este indreptat, la moarte duhovniceasca pe cei care isi cauta mantuirea. E foarte important sa stim fara niciun fel de ocolis sau echivoc de unde se trage acest pacat: de la vrajmasul omului, cel Necurat. Iubirea de arginti este atat de straina naturii omului, asa cum a fost el creat de Dumnezeu, incat este vadita obarsia sa diavoleasca”. Singurele certitudini in viata, vorba unei replici celebre dintr-un film, raman moartea si taxele.

Vaticanul da imprumuturi cu dobanda saracilor


Faptul ca dobanda este nu numai acceptata, ci si practicata de unele biserici, a fost evidentiat de Biserica Catolica. Potrivit unei stiri recente Hotnews, care cita „Le Monde”, Biserica Catolica acorda credite de maximum 500 de euro, cu dobanda de 4,5% pe an, destinate familiilor sarace din Italia, pentru a face fata crizei economice. Dobanda este prezentata ca una atractiva, in conditiile in care se situeaza la jumatate fata de cele din piata bancara din Peninsula.

Publicul-tinta il constituie familiile cu trei copii sau un copil handicapat si care nu au niciun venit: ele vor putea primi un credit de 500 de euro pe luna, pe o perioada de maximum doi ani. Imprumutul va fi rambursat in momentul in care unul dintre cei doi parinti va reusi sa se angajeze, in maximum cinci ani. De acest proiect ar putea beneficia intre 20.000 si 30.000 de familii sarace, au mai aratat reprezentantii Bisericii Catolice, care au in acest proiect sprijinul Asociatiei Bancilor Italiene.

Credite fara dobanda


Crestinismul nu este singura religie care condamna dobanda. Legea islamica are aceeasi atitudine, numai ca este una formala si chiar se respecta: bancile islamice nu percep dobanda la credite. Pentru a-si asigura profitul, de exemplu, aceste institutii financiare se asociaza in afacerea pe care debitorul si-o deschide cu banii imprumutati si isi recupereaza banii de acolo. Cand creditul a fost achitat integral, banca si imprumutatul decid impreuna daca raman parteneri in afacere si renegociaza termenii.


Biserica Ortodoxa si cea Catolica au tacut


In documentarea acestui material, am solicitat opinii si din partea bisericilor ortodoxa si catolica. Desi initial parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, ne-a comunicat ca ne va pune in legatura cu un teolog specializat in aceasta speta, ulterior el nu a mai raspuns la telefon, nici la SMS. Am incercat la biroul de presa al Patriarhiei, care ne-a indrumat catre mobilul parintelui Stoica, cu acelasi rezultat. Din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, parintele Ieronim Iacob ne-a dat cateva directii generale, dar cu precizarea ca timpul nu-i permite o intalnire si o discutie aprofundata pe subiect. Ca atare, punctele de vedere oficiale ale celor doua biserici lipsesc.


Radu Ghetea, presedintele CEC: Au fost pe vremuri interdictii, erau alte timpuri. Daca este sa luam strict, sunt banci care respecta Coranul si nupercep dobanzi. In schimb, iau comisioane. Si-atunci, tot acolo ajungem. Este vorba despre adaptare.


Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR: Religia crestina nu mai priveste in trecut. Nu mai infiereaza imprumuturile si dobanda. Maiales azi, cand dobanda este motorul bunastarii. Sute de milioane de oameni au ajuns la bunastare prin imprumuturi si dobanzi.


Gheorghe Vanau, editor revista ”Crucea: ”Fixata si obtinuta cu moderatie si blandete sau marita discretionar si smulsa cu salbaticie, dobanda are aceeasi obarsie cu iubirea de arginti si duce la moartea duhovniceasca.

SURSA
Post a Comment