Aceasta scrisoare a remarcabilului scriitor rus Aleksandr Soljenitin (1918-2008), adresata si trimisa liderilor URSS, a fost scrisa pe 5 septembrie 1973. Pentru prima data versiunea scurta a scrisorii a fost publicata de catre YMCA-PRESS Paris in 1974.
Cuvant inainte al autorului, inainte de a fi publicata
Scrisa inainte de a ajunge "Arhipelag”-ul la KGB, scrisoarea, cu toate aceste sugestii, am trimis-o la destinatar cu sase luni in urma. De atunci, nu a fost nici o reactie, raspuns sau sa aud vreo miscare. In sedintele inchise ale sistemului multe idei au fost nimicite si fara indoiala - de genul acestora. Nu imi ramane nimic decit sa fac publica scrisoarea. Campania ziaristica impotriva "Arhipelag” -ului, nedorinta de a recunoaste trecutul incontestabil, puteau fi considerate un refuz definitiv. Dar eu si acum nu il gasesc irevocabil. Pentru pocainta niciodata nu este prea tarziu, aceasta cale este deschisa pentru oricine care traieste pe acest Pamant, pentru toate fiintele capabile de a trai.
Aceasta scrisoare s-a nascut, a evoluat, de la un singur gand: cum sa evitam dezastrul national care ne ameninta? Pot uimi unele din sugestiile sale practice. Sunt gata imediat sa le exclud daca cineva va prezenta nu o critica isteata, ci o cale constructiva, solutie optima si, cel mai important, reala, cu rezultate clare. Intelectualitatea noastra este unanima privind viitorul tarii noastre (libertati cat mai extinse), dar sunt de asemenea unanimi in privinta inactiunii pentru acest viitor. Cu totii asteapta captivati: oare nu se va intampla ceva de la sine? Nu, nu se va intampla.
Sugestia mea a fost inaintata, desigur, cu o speranta minima, cu toate acestea, ea nefiind zero. Motiv pentru speranta constituie, cel putin, "miracolul lui Hrusciov" din anii 1955-1956 — neasteptat de nimeni, un miracol incredibil de eliberare a unor milioane de prizonieri nevinovati, cuplat cu rudimente fragmentate de legislatie umana (desi in alte sectoare, cu o alta mana, aparea contrariul). Acest exces de zel a lui Hrusciov a depasit masurile politice necesare acestuia, si a fost, fara indoiala, o actiune condusa de inima, in esenta ei - ostila ideologiei comuniste, necompatibila cu aceasta (din care cauza atat de repede s-au departat de el si metodic s-au retras). Sa-ti interzici presupunerea ca ceva similar s-ar putea intampla din nou, inseamna a sugruma integral speranta la evolutia pasnica a tarii noastre.
Scrisoare
Eu nu sunt incurajat ca veti binevoi sa va aprofundati in consideratiile nesolicitate din serviciul dumneavoastra, desi un rar compatriot ca mine, care nu sta pe scara subordonata voua, nu poate fi demis sau retrogradat, promovat sau recompensat, si astfel, este foarte probabil sa auziti de la el o opinie sincera, fara vreun interes de serviciu - asa cum nu se intampla nici chiar in cazul celor mai buni experti in aparatul dumneavoastra de stat. Nu sunt incurajat, dar incerc sa spun aici, pe scurt, principalul lucru: ce cred eu ca este salvarea si binele pentru poporul nostru, la care, prin nastere ii apartineti voi toti - si eu.
Doresc binele tuturor popoarelor si cu cat mai aproape traiesc de noi — cu atat mai bine. Dar mai ales ma preocupa soarta poporului rus si ucrainean, cum se spune in proverbul “unde te-ai nascut, acolo te-ai potrivit mai mult”, din cauza suferintei de neegalat pe care am suportat-o.
Si aceasta scrisoare o scriu cu IPOTEZA ca acelorasi ingrijiri prioritare sunteti supuse domniile voastre si nu va sunt straine de origine, parintii, bunicii, strabunii si plaiurile natale, caci nu sunteti fara nationalitate. Daca am gresit, atunci continuarea lecturii acestei scrisori este inutila.
Nu voi sta aici sa ma cufund in detalii minutioase despre ultimii 60 de ani. Cum s-a desfasurat istoria noastra si ce a fost aceasta, incerc sa clarific in cartile mele, pe care nu cred ca le-ati citit vreodata sau le veti citi. Dar aceasta scrisoare o adresez chiar voua: pentru a-mi expune intelegerea despre viitor, si poate chiar sa va conving. Sa va propun o solutie potrivita pentru a preveni principalele pericole care ne asteapta in urmatorii 10-30 de ani.
Aceste pericole: razboi cu China si disparitia noastra cu tot cu civilizatia occidentala in aglomeratia si duhoarea Pamantului putrezit.
Occidentul ingenuncheat
Nici cel mai bun si neinfricat profet nu ar indrazni dupa razboiul din Crimea, si mai tarziu, dupa cel japonez, nici in 1916 sau in anii 1921, 1931, 1941, sa faca vreo aluzie la o asemenea perspectiva ambitioasa: ca se apropie momentul cand toate marile puteri europene vor inceta sa existe ca o forta fizica serioasa; ca liderii lor vor face orice concesii pentru a obtine ingaduinta liderilor viitoarei Rusii si chiar vor concura pentru aceasta, numai ca presa rusa sa inceteze sa-i certe; si ca acestea vor slabi in asa mod, fara a pierde vreun razboi, incat tarile autodeclarate "neutre", vor cauta orice ocazie pentru a ne multumi si a ne acompania; ca visul etern despre stramtori, fara a se realiza, nu va mai fi actual — atat de departe va pasi Rusia in Marea Mediterana si spre oceane; ca frica de pierderi economice si grijile administrative inutile vor fi argumente impotriva expansiunii ruse in Occident; si chiar cea mai mare putere transatlantica, iesita din cele doua razboaie mondiale, ca un maret invingator, lider si intretinator la umanitatii, va pierde brusc razboiul cu o tara asiatica mica, indepartata, va fi afectata de divergente interne si slabiciune morala.
Intr-adevar, politica externa a Rusiei tariste nu a avut niciodata succese comparabile. Chiar invingand in marele razboi european impotriva lui Napoleon, ea nu si-a extins puterea sa in Europa de Est. S-a apucat sa suprime revolutia maghiara - in favoarea Habsburgilor, a asigurat spatele frontului prusac in 1866 si 1870, neluand nimic ca resompensa, adica fara interes participand la extinderea teritoriilor germane.
Dimpotriva, singura se implica in razboaiele balcanice si turce, pierdea, si detinand resurse impresionante nu a indeplinit visul cercurilor sale conducatoare privind stramtorile, cu toate ca in ultimul razboi dezastruos a pasit anume cu acest obiectiv principal.
Deseori Rusia se trezea in calitate de executor al ordinelor straine, deloc ale sale. Multimea de gafe in politica externa au avut loc din cauza lipsei calculelor practice a varfurilor, a diplomatiei birocratice si greoaie, dar pe de alta parte, aparent, si din cauza unei anumite cantitati de idealism in conceptiile conducatorilor, care ii impiedica sa urmeze in mod constant egoismul national.
De toate aceste puncte slabe, insa este scutita diplomatia sovietica. Ea stie cum sa ceara, sa obtina si sa ia, cum niciodata nu a putut tarismul. In functie de realizarile sale reale, ea ar putea fi chiar geniala: in 50 de ani, cu doar un singur razboi de proportii, castigat nu in cele mai bune pozitii — ridicandu-se de la tara devastata de turbulentele razboiului civil la o superputere, in fata careia tremura lumea intreaga. Unele momente se evidentiaza uimitor abundand cu reusite.
De exemplu, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, atunci cand Stalin, fara dificultate, invingandu -l pe Roosevelt, l-a devansat si pe Churchill, nu ca a luat tot ce a vrut in Europa si Asia, dar, probabil, a depasit propriile asteptari, primind de la ei usor inca si sute de mii de cetateni sovietici din Austria si Italia, care se opuneau vehement fata de revenirea in patrie. Dar au fost cedati prin inselaciune si forta de aliatii loiali occidentali. Nu mai putin fata de succesele lui Stalin, trebuie sa recunoastem si succesele diplomatiei sovietice din ultimii ani: lumea occidentala ca o forta unica importanta a incetat sa se confrunte cu Uniunea Sovietica, dar chiar parca inceteaza sa existe. Gasind in sine unitate, putere si curaj pentru al doilea razboi mondial si inca capacitati de iesire din colapsul de dupa razboi, Europa, aparent s-a epuizat pe o lunga durata. Puterile victorioase in lipsa vreunui factor extern au slabit si s-au istovit.
In varful acestor reusite uimitoare mai putin se accepta careva pareri sau rezerve. Acum, desigur, este cel mai inoportun moment pentru a veni cu sfaturi sau avertismente. La momentul succeselor evidente cel mai dificil va fi sa va refuzati in continuare de acestea, sa va autolimitati, reajustati.
Dar prin asta si se deosebesc inteleptii de nechibzuitii, ei accepta sfaturile si considerentele precaute inainte de situatiile de necesitate critica. Dar si in aceste succese pe departe nu tot timpul exista motiv pentru autoadmiratie. Slabirea catastrofala a lumii occidentale si intregii civilizatii occidentale pe departe nu este doar succesul diplomatiei sovietice, cieste in principal rezultatul crizei istorice, psihologice si morale a intregii culturi si a sistemelor de credinta, care a inceput in Renastere, si a primit o definitie mai inalta la iluminatii secolului XVIII. Analiza crizei date — este in afara acestei scrisori.
Si inca in succesele noastre poate fi vazut - nu putem sa nu vedem! - doua esecuri uimitoare: printre toate succesele noi singuri ne-am cultivat doi dusmani feroce, din ultimul razboi si viitorul razboi — Wehrmacht-ul german si acum China lui Mao Zedong. Pe wehrmacht-ul german, ignorand Tratatul de la Versailles, l-am ajutat sa faca rost pe poligoanele sovietice de primele cadre ofiteresti, de primele aptitudini si teoria razboiului modern, asalturi de tancuri si trupe aeropurtate, care au prins foarte bine mai tarziu, in armata lui Hitler in termeni lor restransi de pregatire. Dar cum l-am educat pe Mao Zedong, in locul vecinului iubitor de pace, Chiang Kai-shek si l-am ajutat in cursa nucleara - aceasta poveste este mai aproape, mai cunoscuta. (Nu asa vom esua si cu arabii?).
Si iata ca vom observam aici, un lucru important, pentru ceea ce urmeaza: esecurile nu rezultau din greselile diplomatilor nostri, nu din greselile generalilor nostri, dar din EXECUTAREA EXACTA A INSTRUCTIUNILOR marxism-leninismului: In primul caz — a face rau imperialismului mondial, in al doilea caz — pentru a sprijini miscarea comunista din strainatate. Considerentul national, in ambele cazuri era lipsa.
Stiu foarte bine ca vorbesc cu realisti extremi si nu voi face apeluri in gol: oh, de-am impumuta macar putin putin din ghinionismul diplomatiei ruse vechi! Sau: a ferici lumea prin incetarea de a ne amesteca in viata ei. Sau: vom verifica fundamentele morale ale victoriei noastre diplomatice — ea va aduce Uniunii Sovietice putere eterna, dar va aduce bunatate reala populatiei sale?
Eu vorbesc cu realistii extremi si cel mai simplu ar fi sa spun pe nume pericolului, pe care il cunoasteti mai bine ca mine, si demult priviti in acea directie nelinistit si corect ca tulburator: China.
Nu conteaza cum triumfati acum, indiferent cum va inaltati - dar trebuie sa tineti minte si sa invatati ca in intreaga istorie a lumii inca nu a existat (si nu va fi niciodata) o astfel de forta, la care nu s-ar gasi antidot.
Conform proverbului nostru: aschia nu sare departe de trunchi. In acest caz — 900 milioane de aschii.
Despre un eventual razboi cu China
Sper sa nu repetati greselile multor conducatori din lume: nu va faceti planuri despre un blitzkrieg victorios. Impotriva noastra e o tara de aproape un miliard, fara precedent pana acum in vreun razboi din istoria lumii. Populatia sa, evident, nu a avut timp inca sa-si piarda diligenta originala — care o intrece pe a noastra actuala - perseverenta, umilinta, si se afla capturata intr-un sistem totalitar, nu mai slab ca al nostru. Armata si poporul sau nu vor ceda cu prudenta occidentala. Fiecare soldat si fiecare civil va lupta pana la ultimul glont si ultima suflare. Nu vom avea aliat in razboiul acela....
Arma nucleara, cu siguranta, nu o veti aplica primii, ar fi total irevocabil din punct de vedere al reputatiei, pe care nu o puteti ignora, dar si din punct de vedere practic - o asemenera masura n-ar duce la victorie rapida. Cu atat mai mult nu o va folosi partea inamica, mai slaba in aceasta privinta. Dar, in general, din fericire pentru omenire, din simpla autoconservare, atunci cand este la un pas de la distrugere, ea va manifesta abtinere. Asa dupa cum dupa Primul Razboi Mondial, nimeni nu a indraznit sa foloseasca arma chimica, dupa al II-lea, cred ca nimeni nu va face uz de arma nucleara. Astfel, toate aceste suprarezerve dezastruoase amuza doar inventatorii si generalii. Asta este soarta grea a celor care s-au angajat sa fie printre primele puteri nucleare. Acumularile nu vor fi niciodata utile, iar la inceputul unui eventual conflict vor fi si invechite.
Daca in primul război mondial, Rusia a pierdut un milion si jumătate de oameni, iar în al II-lea (în conformitate cu Hrusciov) - 20 milioane, războiul cu China ne va costa nu mai putin de 60 milioane capete
Razboiul va fi cel mai lung si sangeros dintre toate razboaiele omenirii. Cel putin la fel ca cel vietnamez (cu care se va asemana in multe privinte), nu va dura mai putin de 10-15 ani si va decurge, aproape pe acelasi note scrise de Amalric, ce a fost trimis din acest considerent la distrugere, in loc sa fie invitat in calitate de expert.
Daca in primul razboi mondial, Rusia a pierdut un milion si jumatate de oameni, iar in al II-lea (in conformitate cu Hrusciov) - 20 milioane, razboiul cu China ne va costa nu mai putin de 60 milioane capete si, ca intotdeauna in razboaie - cele mai bune minti, cele mai morale, neaparat vor muri. Daca vorbim despre poporul rus - va fi stearsa ultima radacina, va avea loc ultima exterminare...
Dupa acest razboi, poporul rus practic nu va mai exista pe Planeta. Si asta va insemna o pierdere totala a razboiului, indiferent de celelalte consecinte (in mare masura triste, inclusiv pentru puterea dvs, care va fi pierduta dupa cum intelegeti). Mi se rupe inima cand imi imaginez cum tinerii nostri si cei mai buni adulti vor pasi spre propria moarte in razboi, si ce fel de razboi? - IDEOLOGIC. Pentru ce? - in mare parte pentru o ideologie moarta. Cred ca nici chiar dvs nu va puteti asuma o astfel de responsabilitate teribila!
O compasiune profunda imi trezesc chinezii de rand, deoarece ei vor fi cele mai neajutorate victime ale razboiului, ei sunt prinsi in aceasta damnare, si nu numai ca nu-si pot schimba destinul, nu-l pot discuta - dar nici macar nu pot misca din urechi.
Si acest viitor dezastruos, care nu este departe, se aseaza ca o povara pe noi cei de azi si cei care detin puterea, sau cei care au puterea de a influenta, sau pe cel care are voce - sa spuna: acest razboi nu trebuie sa existe, ACEST RAZBOI, NU TREBUIE SA AIBA LOC! Nu sa incerce sa-l castige, deoarece asta nu este posibil. Ci trebuie — SA-L EVITAM!
Mi se pare ca eu vad aceasta problema. Si, prin urmare, m-am angajat sa scriu aceasta scrisoare astazi.
Care sunt cauzele care duc spre acest razboi? Presiunea miliardelor de chinezi asupra pamanturilor siberiene inca nedefrisate, subiectul disputelor continue dupa tratatele vechi, dar si asupra intregii Siberii, la care noua, in marea graba a transformarilor grandioase sociale si chiar cosmice, inca nu ne-au ajuns mainile. Si aceasta presiune va creste in conditiile suprapopularii Pamantului.
Cu toate acestea, prima cauza a razboiului iminent - cauza asta e mai acuta, primordiala si fara speranta - este cea IDEOLOGICA. Nu vom fi surprinsi: in intreaga istorie nu au fost razboaie mai naprasnice, decat cele provocate de diferente ideologice (inclusiv, cu parere de rau, si religioase). De 15 ani, intre voi si liderii din China continua disputa despre cine-i intelege, interpreteaza si urmeaza mai bine parintii ideologici. Si pe langa asta, mai grav decat confruntarea intre doua state, se inalta lupta la nivel mondial, nazuinta de a intrepreta uniform doctrina comunista si dorinta ca pe baza ei sa fie conduse toate natiunile lumii.
Si cum va imaginati ca se va intampla? Se va declansa razboiul si ambele parti aflate in conflict vor purta pe drapeluri puritatea ideologiei lor? Si 60 de milioane de compatrioti de-ai nostri vor fi ucisi pentru ca pe pagina 533 a volumului lui Lenin, a fost scris adevarul, si nu pe pagina 335, cum sustine dusmanul nostru? Si oare doar primii din primii vor cadea astfel...?
Cand a izbucnit razboiul cu Hitler, Stalin, desi a ratat si ruinat pregatirile militare, n-a ignorat partea ideologica. Desi baza ideologica pentru acel razboi parea de necontestat — conflictul a fost purtat impotriva unei ideologii in aparenta diametral opuse - Stalin din primele zile ale razboiului ... a desfacut insa steagul rus vechi, partial chiar si prapurele ortodox si noi am castigat! (Numai la sfarsitul razboiului si dupa victorie am scos de la naftalina ideologia "progresista").
Nu credeti ca in coliziunea unor ideologii inrudite, divergente doar in nuante, veti trebui sa faceti aceeasi reorientare? Dar va fi prea tarziu, in toiul tensiunilor militare deja este foarte greu.
Ar fi intelept sa faceti aceasta schimbare chiar astazi! Oricum daca razboiul se va purta inevitabil, nu este mai rezonabil sa fie facut cu mult in avans, PENTRU A EVITA LUPTA complet?
Dati-le lor aceasta ideologie! Lasati liderii chinezi sa se mandreasca un timp cu ea. Si pentru asta vor lua asupra lor un sac intreg de obligatii internationale nerealizabile, si sa grohaie, tarasca, educe umanitatea si sa plateasca toate economiile absurde, cate un milion pe zi Cubei, si sa intretina teroristii si gherilele continentelor sudice.
Va dispare principala discordie dintre noi si ei, vor decade multe cauze ale divergentelor si ciocnirilor actuale din intreaga lume, si conflictul militar se va amana pe mult timp, sau poate ca nu va mai avea loc niciodata.
Vom privi cu minte treaza: viforul negru al IDEOLOGII "PROGRESISTE" ne-a acoperit la sfarsitul secolului trecut venind din vest, ne-a chinuit si distrus destul sufletele, si daca acum el singur se arunca spre est - lasati-l sa plece, nu-i opriti! (Nu inseamna ca-i vreau moarte spirituala Chinei. Cred ca poporul nostru va fi in curand vindecat de aceasta boala, si China, candva, de asemenea - sper ca nu va fi prea tarziu. Sper sa reusim sa salvam tara noastra si sa protejam rasa umana. ...)
Nu vor mai fi divergente ideologice si nici razboiul chino-sovietic, probabil, nu se va mai petrece. Si daca in viitorul indepartat acesta se va declansa totusi, atunci cu siguranta va fi defensiv, cu adevarat national. La sfarsitul secolului XX nu putem sa cedam teritoriile siberiene, este fara indoiala. Dar sa cedam ideologia - este doar in favoarea si spre vindecarea noastra!
3. Impasul civilizatiei
Al doilea risc - impasul multilateral al civilizatiei occidentale, la care si Rusia si-a ales onoarea sa adere demult - nu este atat de aproape, mai sunt in rezerva doua-trei decenii, si acest impas il impartasim cu toate tarile avansate, ei s-au ratacit mai rau ca noi, si se pastreaza speranta pentru noi a unor lacune stiintifice si inventii, care amana retributia. Si eu nu as fi abordat aceasta intrebare aici, daca solutia pentru ambele probleme, nu ar coincide in multe privinte, daca una si aceiasi decizie nu ne-ar salva de la ambele pericole! Atat de rar se suprapun circumstantele in istorie. Aceste daruri trebuie apreciate, aceste posibilitati nu sunt de pierdut.
Si cum asta "brusc" s-a napustit asupra umanitatii si Rusiei! .. Publicisti nostri de frunte pana la revolutie si dupa, adorau sa ia in deradere pe acei reactionari (in Rusia erau tot timpul multi). Cei care apelau la protejarea si milostivirea anicariatului nostru, chiar si cele mai indepartate sate cu trei colibe, chiar pe cararile rurale in apropierea liniilor de cale ferata, sa-si pastreze caii cand deja exista masini, sa nu fie neglijate industriile mici in favoare celor mari, sa nu fie omis gunoiul din grajd cand sunt ingrasaminte chimice, sa nu se aglomereze cu milioanele orasele, sa nu se urce cap peste cap in cladiri cu multe etaje. Si cum ei radeau, cum au intoxicat cu "slavofilii"[1] reactionari (de la o batjocura a devenit un termen, natangii nici nu si-au gasit un alt nume).
Au intoxicat pe cei care spuneau ca un asa colos cum este Rusia, cu multe particularitati spirituale si traditii casnice, care pe deplin ar putea sa-si gaseasca propria cale in omenire. Si este putin probabil ca directia de dezvoltare a intregii omeniri, sa fie una singura.
Nu, noi am trebuit sa ne taram pe calea vestica industrial-burgheza si marxista, ca la sfarsitul secolului XX sa aflam, din nou de la savantii de frunte occidentali, ceea ce intelegea din vremuri stravechi orice batran din satul ucrainean sau rus si ar fi putut demult-demult sa le explice acestor publicisti de frunte, in cazul in care cei in explozivele lor ar fi gasit timp sa il consulte; ca nu pot o duzina de viermi sa muste din acelasi mar la nesfarsit; ca daca pamantul este limitat, limitat este si spatiul sau si resursele sale, si nu exista progres la infinit, insuflat de visatorii iluminismului. Nu…, noi am trebuit sa tabarcim in spatele cuiva, fara a sti unde duce drumul, pana cand nu am auzit acum, cum capii au ratacit, trebuie sa intoarcem. Intregul "progres infinit", s-a descoperit a fi un avant nesabuit, incordat, irational al umanitatii spre fundatura. Civilizatia lacoma a "progresului etern" s-a sufocat si se afla la sfarsitul sau.
Si nu "convergenta" cu lumea occidentala ne asteapta, dar renovarea completa si reconstructia Vestului si Estului, deoarece ambele sunt in impas.
Toate aceste lucruri sunt acum larg mediatizate si explicate in lucrarile vestice "Societatea Teilhard de Chardin" si "Clubul de la Roma". Iata concluziile lor foarte succint.
"Progresul" ar trebui sa inceteze sa fie o caracteristica aspirata a societatii. "Progresul infinit" este o mitologie iluzorie. Ar trebui sa se realizeze nu o “economie de continua dezvoltare”, dar o economie constanta si stabila. CRESTEREA ECONOMICA NU NUMAI CA NU ESTE NECESARA, DAR ESTE DAUNATOARE. Noi trebuie sa punem problema nu in marirea avutiei nationala, ci doar in conservarea ei. Trebuie urgent sa renuntam la tehnologia moderna si gigantismul in industrie si agricultura, la migratie urbana (orasul contemporan este o tumoare canceroasa). Obiectivul principal al tehnologiilor devine acum: eliminarea consecintelor deplorabile a tehnologiilor precedente. "Lumea a treia", care inca nu a pornit pe calea fatala a civilizatiei occidentale, poate inca fi salvata doar de “tehnologia ruinata”, care necesita nu reducerea fortei de munca manuala, dar cresterea ei, tehnicii celei mai simple si bazata numai pe materie prima locala.
Toata dezvoltarea industriala sfidatoare a fost realizata nu timp de milenii, secole ("De la Adam pana in 1945"), dar numai in ultimii 28 de ani (dupa 1945). Acest tempou furtunos in ultimii ani este cel mai periculos pentru umanitate. Aceste grupuri de oameni de stiinta au efectuat simulari pe calculator a diferitelor alternative de dezvoltare economica.
TOATE aceste optiuni s-au constatat a fi DECEPTIE, prevestind distrugerea catastrofala a omenirii intre 2020 si 2070 ani, in cazul in care nu se abandoneaza progresul economic. Aceste calcule au luat in consideratie 5 factori principali: populatia, resursele naturale, productia agricola, industria si poluarea mediului. Daca credem datelor existente despre resursele Pamantului, unele dintre ele se vor irosi foarte curand: dupa 20 de ani se va termina tot petrolul, in 19 - cuprul, 12 - mercurul, si multe altele sunt pe cale de disparitie, resurse foarte limitate de energie si de apa potabila. Dar chiar daca dupa explorarea ulterioara resursele vor fi dublate,si chiar triplate si daca se dubleaza productivitatea in agricultura, si vor fi supusa omului energia nucleara nelimitata - in toate cazurile in primele decenii ale secolului XXI va trebui sa se intample distrugerea in masa a populatiei: daca nu urmare a stoparii productiei (irosirea resurselor), atunci de la excesul de productie (moartea mediului) in toate cazurile ...
In comun, toti acesti factori NU POT sa aduca solutia optima in ritmul actual de "progres". Daca omenirea nu va renunta la progresul economic - biosfera va deveni nelocuibila deja pentru CONTEMPORANI. Iar pentru salvarea omenirii - tehnologia ar trebui sa fie restructurata in una stabila in urmatorii 20-30 de ani, de aceea aceasta restructurare trebuie sa inceapa imediat, ACUM.
Cu toate acestea, cel mai probabil, insa, ca civilizatia occidentala nu va muri. Ea este atat de dinamica, atat de inventiva, ca va depasi si aceasta criza care se profileaza, va rupe prejudecatile seculare si in cativa ani va lansa ajustarea necesara. Iar "lumea a treia" va asculta atent avertismentele si nu va pasi deloc pe calea occidentala, este inca foarte real pentru majoritatea tarilor africane, si pentru multe tari asiatice (si nimeni nu ii va fi tachinat pentru asta cu “negrofili”).
Dar - noi? Cu incetineala noastre, rigiditatea, incapacitatea si timiditatea noastra de a schimba o singura litera, macar o nuanta in ceea ce a spus Marx despre dezvoltarea industriala in 1848.
Economic, fizic ne putem salva. Dar pe calea mantuirii noastre sta, ne ingradeste Unica Ideologie Progresista: daca ne-am refuza dezvoltarea industriala, atunci cum ramane cu clasa muncitoare, socialismul, comunismul, cresterea nelimitata a productivitatii muncii, etc ..? Sa-l corectam pe Marx nu putem, este revizionism ...
Dar oricum sunteti deja porecliti "revizionisti", orice nu ati face in continuare. Deci, nu ar fi mai corect, responsabil si decisiv sa va indepliniti obligatia de a renunta la buchia moarta de dragul poporului, in intregime dependent de puterea voastra, de deciziile voastre? Si sa nu ezitati. Ce sa mai asteptam, cand oricum, va trebuie sa va treziti? De ce sa mai repetam, rotim sfoara dureroasa pana la capat, atat timp cat inca nu ne-am inodat in ea? Daca in randul calatorilor primul striga "m-am ratacit!" - ne trebuie neaparat sa batatorim pana la punctul, unde s-a ratacit primul, si doar apoi sa ne schimbam directia? Si de ce nu ne-am intoarce pe drumul drept - deodata de la locul de unde suntem?
Noi si asa prea mult si prea sarguincios am mers dupa tehnologia occidentala. S-ar parea ca “prima tara socialista din lume”, care prezinta un exemplu pentru alte natiuni din Est si Vest, si asa de " originala " in urmarirea unor doctrine monstruoase - despre taranime, despre mestesugul minor. Atunci de ce am fost deprimant de neoriginali in tehnologie, fara multa minte si orbeste am urmat civilizatia occidentala? (dintr-o graba militar si graba - de la "sarcini internationale", si totul iarasi - de la marxism ...) In conditiile planului central, de care suntem mandri, la noi chiar a fost se pare oportunitatea de a nu strica natura ruseasca, de a nu crea acumulari antiumane de milioane. Noi am facut contrariul insa: am ruinat spatiul larg rus si desfigurat inima Rusiei, scumpa noastra Moscova, care mana necioplita a rupt bulevardele, astfel incat nu se mai poate merge fara scufundare in tuneluri de piatra umilitoare? care topor strain hain a distrus “Sadovoe koltso”, a inlocuit cu zona otravita de benzina si asfalt? A fost ruinata imaginea irepetabila a orasului, tot aspectul vechi, planificarea veche, au fost scobite replici vestice, cum ar fi Novii Arbat, extins si ridicat orasul, in care viata a devenit insuportabila - si ce sa facem acum? Sa fie refacuta vechea Moscova pe o locatie noua? - Probabil ca nu. Prin urmare, ne impacam cu pierderea completa a ei?
Cu absurditate fara limite am cheltuit resursele noastre, am intoxicat solul nostru, am desfigurat tinuturile noastre sau cu "mari de uscat", sau cu loturile pustiite infectate de industrii, dar inca mai mult s-au pastrat loturi nealterate, unde inca nu am pasit. Deci sa ne trezim la timp, sa ne reorientam calea!
[1] Slavofil era un individ care apara in mod neconditionat ideea suprematiei culturii slave asupra tuturor celorlalte, in special asupra celei vest-europene. In sens mai larg, termenul slavofilul se refera la un admirator al culturii slave.
4. Rusia de Nord-Est
Si aici exista o speranta in plus pentru noi - o trasatura, o exceptie in reflectiile savantilor mentionati. Exceptia este: AVUTIA SUPERIOARA a natiunilor reprezinta acum PAMANTUL. Pamantul ca spatiu pentru populare. Pamantul ca dimensiune a biosferei. Pamantul ca invelis pentru resursele din adancime. Pamantul ca un sol pentru recoltare. Si, desi prognozele despre fertilitate de asemenea sunt pesimiste: terenurile libere in mediu pe planeta si fertilitatea vor fi epuizate in 2000, si daca se va reusi dublarea productiei agricola (nu colhozurile, desigur, nu, noi) - atunci in 2030 oricum fertilitatea va fi epuizata — asta la nivel de planeta. Cu toate acestea, exista patru tari norocoase, bogate in terene nedefrisate, chiar si astazi. Acestea sunt Rusia (nu eu nu gresesc chiar RSSFR), Australia, Canada si Brazilia.
Si asta este speranta ruseasca in castigul de timp si salvare: pe intinderile noastre nord-estice largi, prin neindemanarea noastra de patru secole inca nedesfigurate de propriile greseli, putem construi de la inceput nu o civilizatia dementa, devoratoare de "progres", nu — fara mari prejudicii sa construim imediat o economie stabila si, in conformitate cu aceste principii sa populam aceste teritorii. Aceste spatii ne dau speranta ca Rusia nu se va ruina in criza civilizatiei occidentale.
Fara partinire dogmatica, sa ne amintim de Stolipin si sa-i recunoastem meritul. In 1908, in Duma de Stat, el a spus profetic:
"Pamantul — este o garantie a puterii noastre pe viitor, PAMANTUL - este RUSIA". Si cu referire la calea ferata Amur: "Daca vom continua sa dormim letargic, atunci aceste pamanturi vor fi fi imbibate cu arome straine, si atunci cand ne vom trezim, poate ca el va fi rus doar cu numele".
Astazi, in rezistenta fata de China, aceasta amenintare se raspandeste aproape asupra intregii noastre Siberii. Doua pericole se intersecteaza, dar din ambele prin coincidenta norocoasa se contureaza o singura solutie: sa ne lasam de ideologia moarta, care ne ameninta cu moartea si pe calea razboiului si pe cea economica, sa renuntam la toate sarcinile sale fantastice, ridicole si sa ne concentram asupra dezvoltarii (pe principiu de stabilitate, fara progres economic) Nord-Estului rus - Nord-Estului de partea europeana, Asiei de nord, si masivului principal Siberian.
Nu vom alimenta sperante si nu vom accelera acea tensiune, care poate este in proces de izbucnire in tarile occidentale. Aceste sperante pot fi inselatoare, precum si sperantele fata de China in anii 40: in cazul in care in Occident se vor crea noi sisteme sociale, ele se pot dovedi si mai dure si mai ostile decat cele curente. Si sa lasam arabii in soarta lor, ei au Islamul, si se vor descurca si singuri. Si vom lasa sie insasi America de Sud, ea nu se confrunta cu riscul cuceririlor externe. Si sa lasam Africa sa afle singura cum se paseste pe propriul drum al statalitatii si civilizatiei, doar i-am dori sa nu repete greselile "progresului continuu". O jumatate de secol ne-am ocupat de: revolutia mondiala; extinderea influentei noastre in Europa de Est; pe alte continente; transformarea agriculturii dupa principii ideologice; distrugerea paturilor marcate; eradicarea religiei crestine si moralei; cursa cosmica spectaculoasa dar inutila; evident - inarmare, pe sine insasi si pe altii, care cer arme; cu orice in afara de dezvoltarea si bunastarea celei mai mari bogatii a tarii noastre - Nord-Estul. Doar nu va trai poporul nostru in Cosmos, sau in Asia de Sud, in America Latina, dar in Siberia si in Nord - speranta noastra si comoara noastra.
Vor spune ca noi si acolo am facut multe, am construit, dar nu atat am construit, cat am distrus multi oameni, ca pe "drumul mort" Salekhard-Igarka, dar nu voi depana toate istoriile lagarelor aici. Asa sa construim, incat sa inundam linia ferata Centura Baikal, iar cea de ocolire sa o strapungem fara sens prin munti, cu foc pe frane; sa construiesti asa ca fabricile de celuloza pe Lacul Baikal si Selenga, sa mearga mai rapid spre venituri si otrava — decat in asa mod, mai bine de asteptat. Dupa ritmurile secolului, am facut putine in Nord-Est. Dar azi putem spune - din fericire ca asa de putin: acum inca putem relua totul de la inceput, conform principiilor economiei stabile.
Si ce ironie: in 1920, o jumatate de secol, noi cu mandrie (si pe buna dreptate) refuzam sa incredintam strainilor sa exploreze resursele noastre naturale - si aceasta putea parea o aspiratie nationala promitatoare. Dar noi am amanat, amanat, si brusc chiar acum, cand s-a facut cunoscuta epuizarea resurselor energetice pe plan mondial, noi, mareata superputere industriala, parca am fi cea mai inapoiata tara, invitam strainii sa exploreze resursele noastre minerale si le oferim ca compensare comoara noastra nepretuita - gazul natural siberian, pentru care, peste o jumatate de generatie, copiii nostri ne vor blestema ca risipitori iresponsabili. (Am fi avut multe alte produse pentru rasplata, in cazul in care industria noastra, de asemenea, nu ar fi fost construita in principal, pe ideologie .... Si aici, in calea poporului nostru sta — ideologia!).
M-am gandit ca nu ar fi moral sa recomand politicului salvare in conditiile dificultatilor globale, daca poporul noastru in secolul XX nu ar fi suferit, cred, mai mult decat toate popoarele din lume: pe langa cele doua razboaie mondiale am pierdut in conflicte si turbulente civile, intr-o distrugere politica si economica de "clasa " - 66 milioane de oameni! Un asemenea calcul, facut de fostul profesor de statistica I.A. Kurganov din Leningrad, va poate fi furnizat in orice minut. Eu nu sunt un savant in statistica, nu ma angajez sa verific, si toate statisticile astea sunt ascunse de noi, aici calculul este indirect, dar adevarat: nu sunt o suta de milioane (anume o suta, asa cum a prezis Dostoievski), in razboi si fara razboi, am pierdut o treime din populatia pe care puteam sa o avem acum, si jumatate din care o a avem acum! Care alte popoare au platit asa pret? Dupa aceste pierderi, ne putem permite si noi un mic beneficiu, cum dau pacientului timp de recuperare dupa o boala grava. Avem nevoie sa ne vindecam ranile, sa ne salvam corpul national si spiritul national. De ne-ar ajunge puterea, mintea si inima noastra pentru amenajarea propriei case, cand sa ne ocupam de toata planeta!
Si, din nou, prin coincidenta fericita, intreaga lume — are de castigat aici.
O alta obiectie morala poate fi inaintata - ca Nord-Estul nostru nu este deloc rus, ca prin stapanirea lui a fost facut un pacat istoric: au fost distrusi o multime de localnici (bine, incomparabil cu recentele autodistrugeri) si inghesuiti ceilalti. Da, a fost, a fost in secolul al XVI-lea, dar sa remediem aceasta nu putem acum. De atunci, aceste spatii extinse sunt izolate si nepopulate. Conform recensamantului tuturor popoarelor Nordice - sunt 128.000 mii, imprastiate pe intreg spatiu vast; prin popularea Nordului noi nu-i vom inghesui. Dimpotriva, astazi le sustinem existenta, ei nu cauta un destin deosebit, si nu ar putea sa-l gaseasca. Dintre toate problemele nationale cu care se confrunta tara noastra, aceasta este cea mai domola, aproape ca nu exista.
Deci, singura noastra iesire: cu cat mai repede, cu atat mai multe sanse de salvare - pentru a comuta centrul atentiei statului si centrului national de activitate din continentele indepartate, si chiar din Europa, si chiar din partea de sud a tarii — spre Nord-Estul sau.
* Desigur, un astfel de transfer, mai devreme sau mai tarziu va duce la dezicerea noastre de la tutela fata de Europa de Est. De asemenea nu poate fi vorba de retinere cu forta in limitele tarii noastre a oricarei natiuni limitrofe.
5. DEZVOLTAREA INTERNA, NU EXTERNA
Aceasta deplasare a centrului de atentie si eforturi, desigur, nu va avea un singur sens geografic: nu numai de pe teritoriile externe la cele interne, dar si de la problemele externe la cele interne. Din toate punctele de vedere: din exterior in interior. Acest lucru il cere de la voi starea adevarata, nu starea de etalare a oamenilor nostri, familiilor noastre, scolilor noastre, poporului nostru, spiritului nostru, vietei noastre, economiei noastre.
Sa incepem de la urma, cu economia. Paradoxal, nu pot sa cred: in conditiile unor succese stralucitoare in domeniul politicii externe, o putere militara atat de mareata a intrat intr-un asemenea impas, chiar si disperare economica. Tot ce am obtinut nu prin maiestrie, dar in cantitate, adica, cu cheltuieli de resurse umane si materiale exorbitante. Toate cele produse ne costa mult mai scump decat merita, dar statul isi permite sa nu calculeze cheltuielile. Agricultura noastra "ideologica" a devenit batjocura pentru toata lumea, si in curand - in cazul crizei mondiale alimentare si o povara pentru aceasta. In multe locuri din lume izbucneste si tot mai des va izbucni foametea din cauza suprapopularii, deficitulului de terenuri, iesirii de sub asuprire coloniala - adica, oamenii nu mai pot produce cereale. Noi nu producem suficient, sau ne agitam din cauza unui an secetos (si cunoaste istoria agriculturii si sapte la rand?) deoarece nu vrem sa admitem greseala noastra colhoznica. Timp de secole, Rusia a exportat piine, inainte de Primul Razboi Mondial - cate 10-12 milioane de tone anual, si iata 55 de ani al noului sistem, si 40 de ani in sistemul renumit de colhozuri - si suntem impusi sa importam 20 milioane tone! Rusine sa ne fie, e timpul sa ne trezim! Satul, care a stat timp de secole la baza Rusiei a devenit o slabiciune principala a ei! Decenii lungi, am stors din satul colhoznic pana la epuizarea fortelor sale, pana la disperare totala — si in sfarsit am inceput sa-i returnam valorile sale, am inceput sa-i platim proportional - dar prea tarziu. A fost epuizata credinta lui in actiune, interesul lui. Potrivit zicalei vechi: pofta trece — cu banul nu o mai cumperi. In conditiile iminentului deficit de cereale, o singura solutie avem pentru a ramane o tara satula: sa ne refuzam de colhozurile obligatorii, lasand doar cele voluntare.
Pe spatiile Nord-Estice a pune bazele unei agriculturi (cu mari cheltuieli, desigur), care va alimenta cu progresul sau economic natural, si nu cu afluxul agitatorilor si cetatenilor mobilizati.
Presupun, ca stiti (este vizibil dupa indicatiile voastre), ca si in intreaga economie, in tot serviciul public e asa: oamenii nu depun efort la munca publica si nu se avanta in ea, dar cat pot - inseala (uneori chiar fura), orele de la birou le petrec pentru chestiuni personale (sunt impusi!, deoarece cu castigurile actuale nu le ajung puterile si nu ai nici viata), toti tind sa obtina mai multi bani, dar sa lucreze mai putin - si cu asemenea stare de spirit in masa, ce termeni ne raman pentru a salva tara ?
Dar si mai distructiva este vodca. De asemenea, stiti foarte bine, a fost si un ukaz - si ce a schimbat? Atata timp cat vodca e un articol important in veniturile statului, nimic nu se va schimba, si in continuare de dragul profitului vom arde interiorul poporului (o data am lucrat in exil in cooperativa de consum, si foarte clar mi-aduc aminte, ca vodca reprezenta 60-70% din cifra de afaceri).
Comparativ cu obiceiurile oamenilor, starea lor spirituala, relatia intre ei si atitudinea fata de societate — sunt mici si nesemnificative acele realizari materiale, cu care la noi se mandresc atat de sonor.
Ceea ce geografic va fi numita explorarea Nord-Estului, economic - construirea economiei stabile, in toate ramurile - planificare urbana, transport, sociala, trebuie sa se aprofundeze si in probleme morale. Sanatatea fizica si spirituala a poporului ar trebui sa devina scopul acestei reforme, a fiecarei etape, a fiecarei laturi ale acesteia.
Constructia a peste jumatate din stat pe o noua locatie, permite sa evitam greselile dezastruoase ale secolului XX - in industrie, drumuri, orase. Daca e sa nu ne ardem cu nevoile economice fara sens, dar sa creem pentru copiii nostri o tara cu aer si apa curata, va trebui sa renuntam la multe ramuri ale productiei industriale cu deseuri toxice. Vor spune - necesitatea militara dicteaza? Dar necesitatile de razboi sunt de zece ori mai putine, decat pretindem, cu stres si agitatie inventam singuri, precum am avea interes national in Oceanul Atlantic sau Oceanul Indian. Pentru urmatoarea jumatate de secol avem singura necesitate militara reala - apararea in fata chinezilor, dar mai bine deloc sa nu luptam. Un Nord-Est bine-amenajat este cea mai buna protejare in fata Chinei. Nimeni altcineva de pe pamant nu ne-a amenintat, nimeni nu ne va ataca. Suntem echipati pentru timpuri pasnice peste masura, producem o multime de arme, care mai tarziu vor trebui schimbate si le vom schimba cu altele noi, instruim peste masura corpul personal, care va depasi varsta la momentul necesitatii de razboi.
Din toate partile, cu exceptia Chinei, avem, dupa timp, o mare marja de siguranta, si aceasta ne da posibilitatea pentru multi ani sa reducem considerabil formarea militara si rezervele libere sa fie redirectionate in economie si amenajarea vietii. Moartea tehnologica nu e mai putin periculoasa ca razboiul.
A venit timpul, sa eliberam tineretul rus de la recrutarea obligatorie, care nu exista nici China, nici in Statele Unite sau intr-o alta tara mare din lume. Pastram toate aceasta armata din aceeasi vanitate militara si diplomatica - pentru prestigiu, fala; pentru expansiune externa, de la care trebuie sa renuntam, fizic si spiritual salvandu-ne pe noi insine; si inca - de la conceptia iluzorie ca tinerii barbati nu pot fi educati in spiritul utilitatii statale, altfel decat prin trecerea prin ceaunul armatei multi ani. Daca se va constata ca nu se poate oferi apararea altfel, decat trecand toti prin armata, atunci ar putea cel putin sa fie scurtat termenul de servire si umanizata "educatia" in armata. In situatia actuala pierdem in interior mult mai mult decat defileaza paradele noastre.
Reducand dramatic armamentul, vom elibera si cerul nostru de armata galagioasa, dezgustatoare a aeronavelor - peste vastele noastre intinderi, zi si noapte, fara pauza, efectueaza zborurile si exercitiile lor nesfarsite! — alternand pragurile de sunet, cu vuiete si zgomot, tulburand viata, odihna, somnul si nervii a sute de mii de oameni, prostindu-i efectiv sub huruitul lor (toti conducatorii proeminenti interzic zborurile deasupra vilelor lor) - si toate acestea zeci de ani, nu pentru a salva tara, ci din vanitate desarta. Aduceti inapoi tacerea intacta tarii, fara de care nu poate fi omul sanatos.
Viata urban moderna, la care este sortita deja jumatate din populatia noastra, este absolut nefireasca, si voi toti sunteti de acord, evadand in fiecare seara in unanimitate in vilele suburbane. Si va amintiti bine toti la varstele dumneavoastra, vechile drumuri din orase pina la aparitia automobilelor, orase pentru oameni, cai, caini si mai mult - tramvaie, umane, binevoitoare, fermecatoare, cu aer curat, iarna pline de zapada, primavara prin garduri spre strazi se strecoara parfumurile din gradini; livezile sunt aproape pe langa fiecare casa, si rareori o casa mai inalta de doua etaje - o inaltime placuta pentru o locuinta umana; locuitorii acelor oraselor nu au fost nomazi, ratacind de doua ori pe an, salvand copiii de iadul arzand.
Economia FARA-gigantism, cu o fractiune, desi cu inalta tehnologie, nu doar va permite, dar si va cere construirea oraselor imprastiate, destinse pentru om. Si poate pune pe toate intrarile bariere, lasand trecerea cailor si motoarele electrice de acumulator, dar nu motoarelor otravitoare cu ardere interna, si in orasul insasi la rascruci de drumuri, daca este ceva ce trebuie sa se scufunde in pamant —atunci motoarele, dar nu, batranii, copiii si bolnavii.
Cu asa orase sa fie decorat Nord-Estul nostru, topit, degerat, si pentru acea decongelare sa fie turnati bani cosmici!
Ce-i drept, orasele precedente rusesti, aveau o alta caracteristica, una spirituala, care permitea celor mai educati cu placere sa locuiasca acolo, fara sa fie condensati intr-o singura capitala de sapte milioane: multe orase provinciale, nu numai Irkutsk, Tomsk, Saratov, Yaroslavl, Kazan, multe erau centre semnificative culturale independente. Si acum mai este permis un alt centru independent, ca gandeste singur cu exceptia Moscovei? Chiar si Piterul s-a posomorat cu totul. In trecut, se intampla ca intr-un oarecare Volochek de Sus putea aparea o editie de carte unica de mare valoare - dar, acum oare va permite asa ceva ideologia noastra? Centralizarea actuala a tuturor tipurilor de viata spirituala - slutenie, crima spirituala. Fara aceste orase a anilor 60-80 nu mai exista Rusia ca tara, doar un apendice mut. Si aici, ca si in orice loc, orice directie, sa construim o Rusie sanatoasa ne impiedica IDEOLOGIA.
Fiecare aspect al vietii cotidiene este inseparabil legata de starea psihologica a oamenilor. Cel care distruge intentionat cu urmele tractoarelor sau cu rotile camioanelor uriase, fara a fi adaptat la acestea, luand prin surprindere drumurile verzi si cararile rurale, sau furioasa " neclintita motocicleta" a drujbei in zorii zilei din lacomie trezeste un sat intreg - devine dur si cinic. Nu sunt intamplatori si acesti nenumarati huligani betivi, care nu dau trecere femeilor in orele de seara si sarbatoare — nu ajunge politia pentru toti, cu atat mai mult nu-i va constrange ideologia lor, care pretinde ca a inlocuit moralitatea.
Avand suficienta experienta in scoli - si urbane, si rurale, pot sa sustin ca scoala noastra invata si educa prost, doar ii schimba si face meschini anii de tinerete si sufletele. Totul este construit astfel, incat studentii nu au pentru ce respecta consiliul de profesori. Scoala va fi adevarata atunci cand, vor veni sa profeseze persoane selecte si cu talent. Dar pentru a face acest lucru — de cate resurse si efort este nevoie! - nu asa sa fie remunerati pentru munca lor si nu asa umilitor sa fie tratati. Si acum Institutul Pedagogic — este la coada dupa autoritate, si unui barbat adult ii este rusine sa fie invatator in scoala. Absolventii ca mustele la miere se arunca in electronica militara — chiar pentru o asa desertaciune ne-am dezvoltat o mie o suta de ani?
Fara obtinerea celor necesare in scoli, generatia noastra viitoare nu primeste multe nici in familie. Ne mandrim mult cu egalitatea de genuri obtinuta si gradinitile de copii, si ascundem ca asta tot — cu pretul familiei subminate. Iar egalitatea de genuri nu consta in ocuparea aceluiasi numar de locuri de munca si acelorasi functii ca si barbatii, dar din - neinterzicerea principiala a acestor posturi pentru femei. Real insa nivelul salariilor barbatilor ar trebui sa fie asa, ca intr-o familie cu doi, cu patru copii, femeia sa nu mai fie nevoita sa castige in plus, sa nu trebuiasca sa sprijine familia cu bani muncii si grijilor sale. In goana planificarilor cincinale, dupa forte suplimentare, noi nu am dat barbatilor acel salariu, si subminarea familiilor este una din pretul amarnic platit pentru cincinale. Si cum sa nu se stranga inima de rusine si mila cand vedem femeile noastre ducand greutati la pietruirea drumurilor, la turnarea liniilor ferate ? Observand un asemenea tablou — despre ce sa mai vorbim? Ce sa mai asteptam? Pentru a le elibera de umilire - cum sa nu mai renuntam la finantarea revolutionarilor sud-americani?
La o asemenea degradare a ajuns aproape fiecare domeniu de activitate, care necesita resurse, munca si rabdare. Dar nu mai presus de toate si odihna, redusa la televizor, joc de carti, domino si la tot aceiasi vodca, iar cine citeste, fie sport sau detectiv cu spioni, sau aceeasi ideologie in forma de ziare. Chiar asta este acel socialismul comunism ademenitor, pentru care s-au jertfit 60 - 90 milioane?
Necesitatile de dezvoltare interna sunt mult mai importante pentru noi, ca popor, decat nevoile de expansiune externa a puterii. Toate istoria mondiala arata, ca popoarele care au creat imperii, intotdeauna au suferit daune spirituale. Obiectivele marelor imperii si sanatatea morala a poporului nu sunt compatibile. Si noi nu indraznim sa inventam sarcini internationale si sa platim pentru ele, pana cand poporul nostru este ruinat moral si pana cand ne consideram feciorii lui.
Si sa nu abandonam noi Marea Mediterana ? Iar pentru asta, in primul rand - ideologia.
6. IDEOLOGIA
Aceasta ideologie, obtinuta prin mostenire, nu este doar invechita si uzata fara speranta, dar si in cele mai glorioase decenii, a gresit in toate predictiile sale, niciodata nu a fost o stiinta.
Teoria economica primitiva si superficiala, a declarat ca numai muncitorul produce valori si ca nu a vazut contributia organizatorilor, inginerilor, transportului, unitatilor comerciale . Ea a gresit, prognozand ca proletariatul va fi marginalizat fara limite, ca niciodata nimic nu se va obtine in conditiile democratiei burgheze — noi acum de am putea sa-i hranim, sa-i imbracam si oferim ocazii de petrecere, asa cum a facut-o capitalismul! A gresit, ca bunastarea tarilor europene se tine pe colonii — doar eliberandu-se de colonii a inceput sa produca "minuni economice". S-a inselat, ca socialistii nu pot accede niciodata la putere altfel, decat prin lovitura armata. Ea a gresit, precum ca aceste revolte, vor incepe cu tarile industrial avansate — din contra. Si, ca evolutiile se vor raspandi rapid in intreaga lume, si ca statele vor dispare — sunt toate rataciri, este lipsa de cunostinte naturii umane. Si ca razboiele sunt specifice numai capitalismului si se vor incheia cu acesta — am vazut deja cel mai lung razboi a secolului XX, 15 si 20 de ani nu capitalismul respingea negocierile si armistitiul - si sa nu ne dea Dumnezeu sa fim martori la cel mai brutal si mai sangeros razboi al omenirii - razboi intre cele doua superputeri comuniste. Si nationalismul a fost acea teorie in 1848 ingropata ca "relicva" - gasiti in lume astazi o alta putere mai mare! Si in multe privinte la fel, obosesti sa le enumeri pe toate.
Marxismul nu este doar eronat, nu este doar pseudostiinta, fara sa prezica vreun eveniment in cifre, cantitati, rate sau regiuni, ceea ce astazi usor o fac masinile electronice in prognozele sociale, neghidate de marxism, insa impresioneaza prin vulgaritatea economico-mecanica in incercarile de explicare a fiintei umane subtile si a conglomeratiei complexe de milioane de oameni cum este societatea. Doar prin lacomia unora, orbirea altora si setea de credinta al celor de-a treia, poate fi interpretat umorul sinistru al secolului XX: cum e posibil inca ca doctrina, atat de profana, atat de nereusita, sa mai aiba atatea adepti in Occident! Si la noi au ramas deja cei mai putini! Noi ce care am simtit pe pielea noastra, suntem impusi sa purtam masti...
Am vazut mai sus ca toate pietrele de moara, care va ineaca, vi le-au oferit nu bunul vostru simt, dar anume invatatura progresista perimata. Si colectivizarea. Si nationalizarea mestesugurilor si serviciilor mici (care a facut insuportabila viata cetatenilor de rand, dar voi asta nu sesizati, ce a acumulat furtul si minciuna chiar in economia zilnica - si sunteti inapti). Si in necesitatea pentru un avant international grandios, asa sa fie umflata dezvoltarea militara, care a dus pe apa sambetei intreaga viata interioara, si nici pentru explorarea Siberiei, 55 de ani nu ne-au ajuns. Si ingerintele in dezvoltarea industriala si restructurarea tehnologica. Si persecutia religiei, foarte importanta pentru marxism [* Serghei Bulgakov a spus (1906, "Karl Marx ca tip religios”), ca ateismul este principalul centru emotional si de inspiratie al marxismului, si celelalte stiinte deja se invart in jurul acestuia. Ostilitate fioroasa fata de religie — este cea mai insistenta in marxism], dar lipsita de sens si neprofitabila pentru liderii de stat pragmatici - cu ajutorul trantorilor sa otraveasca pe cei mai constiinciosi muncitori, carora le sunt straine frauda si furtul - si apoi se sufere din minciuna si furt la nivel national. Pentru credincios, credinta lui este cea mai pretioasa, care este mai inalta ca hrana pentru stomac.
V-ati gandit vreodata: de ce pe cei mai buni dintre cetateni ii lipsiti de patria lor? Pe voi, lideri guvernamentali doar va dezavantajeaza, insa o faceti automat, mecanic, pentru ca marxismul va obliga acest lucru. Si cum va impune pe voi, liderii superputerii, sa dati rapoarte despre activitate unor oaspeti din strainatatea departata — din alta emisfera, lideri neinfluenti ai partidelor comuniste nesemnificative, carora le este indiferenta soarta Rusiei. Educati in marxism vi se pare un pas ingrozitor: brusc sa traim fara ideologie. Dar aici, de fapt, nu avem de ales, insasi imprejurarile ne vor forta sa o facem, dar poate fi prea tarziu. In perspectiva unui razboi iminent cu China, liderii nationali, oricum vor trebui sa se bazeze pe patriotism si doar pe el singurul. Cand Stalin s-a reorientat in timpul razboiului, amintiti-va! - nimeni nu a fost surprins, nimeni nu a plans dupa marxism, toti au acceptat ca cel mai natural lucru, al nostru, rusesc! Rational este sa fie facuta regruparea fortelor inainte de marele pericol — cat mai repede, fara amanare. Da, acest refuz, dar sovaitor, a inceput demult, o "combinatie" a marxismului cu patriotismul? - nonsens. Aceste puncte de vedere se pot "grupa" numai in vrajitorii comune, in orice alta problema istorica acesti termeni sunt contradictorii intotdeauna. Este atat de evident ca Lenin in 1915 chiar a declarat: "Noi suntem antipatrioti”. Si a fost adevarat, sincer. Si in toti anii 20 cuvantul "patriot" a insemnat cel din "garda alba". Si aceasta scrisoare pe care o aveti in fata voastra, este patriotism — ce inseamna negarea marxismului. Marxismul, dimpotriva, nu spune asta, sa dezvoltam Nord-Estul si sa eliberam femeile noastre de rangi si lopeti, dar sa grabim si sa finantam revolutia mondiala.
In acel moment, cand vor trage primele tunuri la frontiera sovieto-chineza, frica sa va fie sa va pomeniti in aceasta incertitudine duplicitara cu neajuns si ambiguitate de constiinta nationala in tara noastra — ati vazut cum mareata America a pierdut in fata unui mic Vietnam de Nord, cat de usor au cedat nervii societatii americane si tinerilor - tocmai deoarece in Statele Unite constiinta nationala este foarte slaba. Nu ratati momentul!
Primul pas pare dificil, dar, de fapt, veti experimenta in curand o mare usurare, eliberandu-va de povara de nimic, scutirea masinariei statului, tuturor schemelor in randul conducerii. Toata aceasta ideologie, care a condus la unul din cele mai ascutite conflicte in politica noastra externa, a incetat demult sa ne ajute pe intern, precum in anii 20 si 30. Acum constructiv nimic nu se tine pe ea in tara, aceasta coloana falsa teatrala de cosciug, care exclusa - nimic nu se prabuseste, nimic nu se clatina. Totul in tara deja se tine pe interese materiale si pe subordonare, nu pe avant ideologic, stiti foarte bine si singuri. Astazi, aceasta ideologie doar slabeste si va constrange. Ea a dezordonat viata societatii, creierele, vorbirea, radioul, editura cu minciuni, minciuni, minciuni. Pentru ca cum altfel mortul sa pretinda ca inca continua sa traiasca, daca nu prin schimonosire? Totul s-a inecat in minciuna si toata lumea o stie, in conversatii private, deschis vorbesc despre asta si rad, si se agita, iar in discursurile oficiale fatarnic insista ca "asa trebuie" si, la fel de fatarnic, citesc si asculta plictisitor discursurile altora — si cata energie a societatii se risipeste in asa mod! Si voi, deschizand un ziar sau pornind televizorul — VOI INSIVA chiar credeti cu adevarat in sinceritatea acestor discursuri? Da, cred ca demult nu, sunt sigur. Altfel — v-au departat de viata interioara a tarii.
Aceasta minciuna obligatorie, fortati sa o consumam, a devenit partea cea mai dureroasa a existentei umane in tara noastra - mai rau decat orice neajuns material, mai rau decat orice libertatea civila.
Si toate aceste arsenale de minciuni, inutile pentru stabilitatea noastra nationala, se atrag ca un impozit in favoarea Ideologiei: a lega, converge totul ce se intampla, intr-o ideologie incapatinata, moarta. Exact dupa ce, statul nostru din inertie, traditie, obicei inca se tine de aceasta doctrina falsa, pentru iluziile sale ramificate, ea si are nevoie sa-i inchida pe dizidenti. Deoarece anume ideologia iluzorie nu are cum sa raspunda la revendicari, proteste, decat cu arme si gratii.
Lasati aceasta ideologie ponosita deoparte! Daruiti-o adversarilor vostri sau sa plece unde o duce vantul, lasati-o sa ocoleasca tara noastra ca norii, ca o epidemie, si sa aiba grija de ea si sa o inteleaga altii, nu noi! Si odata cu ea ne vom elibera de necesitatea de a umple cu minciuna intreaga viata. Scoateti, scuturati de pe noi toti acest tricou transpirat si murdar, pe care este deja atata sange, incat nu lasa se respire corpul viu al natiunii, sangele celor 66 de milioane. Pe ea sta intreaga responsabilitate pentru acest sange, mai trebuie sa va conving ca e vital sa o aruncam cat mai repede? - si lasa sa o culeaga cine doreste.
Eu nu propun sa treceti in cealalta extrema - sa persecutati sau inteziceti marxismul, chiar a-l certa (in curand nimeni nu se va certa cu el, din lene). Vreau doar sa va sugerez — sa va salvati pe voi insiva si salvati structura statala si poporul nostru de el. Iar pentru aceasta doar: scutiti marxismul de sprijinul guvernamental puternic, si lasati-l sa existe desinestatator, pe picioarele lui. Si sa fie promovat, protejat si implementat in mod liber, fara limite, dar in timpul liber, nu pe salariul de stat. Adica, intregul sistem de propaganda trebuie sa inceteze sa fie sustinut din surse de stat. Pentru multi acesti lucratori acest lucru nu trebuie sa le creeze resentimente si rezistenta: noua pozitie de a-i elibera de orice reprosuri fata de interesele meschine potentiale, prima data cand li se va oferi posibilitate de a demonstra cu adevarat convingerile lor ideologice, sinceritatea lor. Si ar trebui doar sa-i bucure aceasta sarcina dubla: in timpul orelor de munca, sa-si asume munca productiva pentru tara, pentru producerea valorilor reale (orice lucru, care-l va inlocui pe actualul, va fi mult mai rentabil, pentru ca prezentul este zero, daca nu negativ), iar serile, in timpul liber si de sarbatori sa se dedice in promovarea preferatei invataturi, bucurandu-se altruist de adevar! La urma urmei, tocmai asa, de exemplu, actioneaza credinciosi, si chiar si in persecutie - si se considera impliniti spiritual. Ce ocazie remarcabila nu spun de experimentat, dar — de demonstrat sinceritatea tuturor celor care ne-au agitat timp de decenii pe noi toti.
7. Si cum s-ar putea totul aranja?
Acestea fiind spuse, nu am uitat pentru o clipa ca voi sunteti realisti extremi, cu asta am si inceput vorba. Voi - realisti exclusivi, si nu veti admite ca puterea sa vi se strecoare printre degete. De aceea nu veti admite cu bunavointa un sistem parlamentar bi - sau multipartit, nu veti lasa sa aiba loc alegerile reale, in care s-ar putea sa nu fiti alesi. Si bazandu-ne pe realism, trebuie sa recunoastem ca aceasta inca va fi mult timp in puterea voastra.
Mult timp, dar — nu vesnic.
Propunand un dialog pe baza de realism, trebuie sa marturisesc si eu ca, avand in vedere istoria Rusiei, am devenit dusmanul oricarui tip de revolutie si tulburari armate - aceasta inseamna ca si in viitor de asemenea: si cele pe care le doriti (nu la noi) si cele de care va temeti (la noi). Studiind m-am convins ca revolutiile sangeroase masive sunt intotdeauna in detrimentul poporului, oriund apar acestea. Si in randul societatii actuale, eu nu sunt singurul in aceasta credinta. Orice schimbare pripita a conducerii actuale (intregii piramide) pe alte persoane, ar putea provoca numai o lupta noua de nimicire si, foarte probabil, un beneficiu dubios pentru cei de la conducere.
In aceasta pozitie, ce ne mai ramane noua? A prezenta considerente de consolare despre strugurele verde. Argumentand destul de onest, ca noi — nu suntem fanii acelei violente "orgii a democratiei", cand fiecare al patrulea an al activistilor politici si chiar a intregii tari, se risipeste complet pe campanie electorala, multumirea maselor si pe joaca asta de multe ori nu numai a gruparilor interne, dar si a guvernelor straine; cand instanta, ignorand independenta sa, in scopul satisfacerii pasiunilor societatii, declara nevinovat un om, care in timpul razboiului istovitor a rapit si publicat documentele ministerului militar. Chiar si in democratiile consacrate, vedem nu putine exemple cand caile sale fatale au fost alese cu rezultatul autoinselarii emotionale sau a unui accidental avantaj, dat de un partid minuscul nepopular intre doua mari. Se decid intrebari dintre cele mai importante de stat, cat si politicii mondiale. Da, chiar si aceste exemple dese acum, cand orice grup profesional a invatat sa smulga cea mai buna bucata in orice moment dificil pentru natiunea sa, macar sa se duca pe pustie. Si au devenit complet neajutorate cele mai respectate democratii in fata unei gramezi de teroristi mucosi.
Da, desigur: libertatea este morala. Dar numai pana la o masura cunoscuta, dupa care se transforma in anarhie si trivialitate.
Deci, de fapt nici ordinea nu e imorala, o oranduiala stabila si calma. De asemenea, sa fie in limita sa, pana cand nu trece in despotism si tiranie.
La noi in Rusia, nefiind neobisnuiti, democratia a durat doar 8 luni - din februarie pana in octombrie 1917. Grupurile emigrante, care sunt inca in viata, tot se mai mandresc cu ea, spun ca a fost ucisa de fortele externe. De fapt, acea democratie a fost rusinea lor: ei, in mod atat de ambitios proclamau si o promiteau, dar au realizat una confuza, o caricatura, s-au trezit nepregatiti pentru ei insisi, cu atat mai mult nu era pregatita pentru aceasta Rusie. Iar pe parcursul ultimei jumatati de secol, pregatirea Rusiei pentru democratie, pentru un sistem parlamentar multipartit, a putut doar slabi. Poate ca readucerea brusca acum ar fi o noua repetare jalnica a anului 1917 .
Sa scriem dupa noi traditia democratica - catedralele Rusiei Moscovite, Novgorodul, cazacii timpurii, viata rurala? Sau sa ne multumim, cum o mie de ani Rusia a trait in sistem autoritar — si catre inceputul secolului XX inca pastra bine sanatatea fizica si spirituala a poporului?
Insa, se respecta acolo o conditie importanta: acel regim autoritar avea initial o baza puternica morala - nu ideologia violentei national, si exista ortodoxia straveche, ortodoxia de sapte veacuri a lui Serghei Radonejskii si Nil Sorski, inca nechinuita de Nikon, nebirocratizata de Petru. De la sfarsitul perioadei Moscovei si toata perioada St. Petersburg-ului, cand acel inceput a fost distorsionat si slabit - in conditiile succeselor aparente, sistemul autoritar a inceput sa decada si a disparut.
Si intelectualii rusi, mai mult de un secol investind toate fortele in lupta contra sistemelor autoritare —cu pierderi enorme -, la ce au ajuns si pentru ei si pentru oamenii de rand? La rezultat opus, desigur. Deci, poate trebuie sa recunoastem ca pentru Rusia aceasta cale a fost gresita sau prematura? Poate ca in viitorul apropiat, ne place sau nu, vom alege sau nu, Rusiei ii este destinat regimul autoritar? Poate doar pentru acesta s-a copt ea?
Totul depinde ce fel de regim autoritar ne asteapta in continuare? Este insuportabil, nu insusi totalitarismul, ci minciuna ideologica impusa sistematic. Este insuportabil nu atat totalitarismul, ci tirania si faradelegea, faradelege de neintrecut, cand in fiecare raion, regiune sau industrie este un conducator, si totul se intampla dupa vointa lui unica, deseori incompetenta si cruda. Regimul autoritar nu inseamna ca legile nu sunt necesare sau ca acestea sunt de hartie, ca acestea nu ar trebui sa reflecte ideile si vointa poporului. Regimul autoritar - nu inseamna inca ca puterile legislativa, executiva si judecatoreasca nu sunt independente, dar toate se subordoneaza unui apel telefonic de la o singura putere adevarata, autoproclamata? Va amintesc ca CONSILIILE, care au dat numele sistemului nostru si au existat pana in 06 iulie 1918, nucicum nu au depins de ideologie. Va fi ea sau nu va fi, dar implica in mod obligatoriu un consiliu extins al tuturor care muncesc.
Fie ca ramanem cu picioarele pe pamant sau ne subordonam viselor, daca vom propune sa fie restabilita macar puterea reala a consiliilor ? Nu stiu ce sa spun despre constitutia noastra din 1936, nu s-a respectat nici o singura zi si, prin urmare, nu pare sa fie capabila la viata. Dar poate ca si ea mai are o speranta?!
Ramanand in cadrul realismului crud, nu va propun sa schimbati locatia convenabila voua. Combinarea tuturor celor care, de sus in jos, ii considerati conducere actuala si dorita, transferati-i in sistemul sovietic. Si de azi inainte orice functie publica sa nu fie consecinta directa a apartenentei la partid, ca acum. Eliberati si partidul vostru de acuzatiile, precum ca oamenii obtin bilete de partid pentru cariera.
Dati posibilitatea unor lucratori conationali, de asemenea, sa fie promovati pe scara guvernamentala, fara bilet de partid — si veti avea angajati buni si in partid vor ramane oamenii dezinteresati. Desigur, nu veti admite sa pierdeti partidul ca organizatie puternica a complicilor si reuniunile sale conspirative, ("inchise"), separate de mase. Dar, dupa despartirea cu Ideologia, partidul vostru sa nu mai aiba sarcini nerealizabile si inutile noua, de dominare a lumii, si atunci ar indeplini obiectivele nationale: ne-ar salva de la razboiul cu China si de la moartea tehnologica. Aceste sarcini sunt si nobile, si realizabile.
Nu ar trebui sa ne ghidam de considerentele gigantismului politic, nu ar trebui sa contemplam soarta altor emisfere, de la aceasta trebuie sa ne dezicem pentru totdeauna, inevitabil totul va exploda, alte emisfere si oceane calde se vor dezvolta oricum fara noi, in felul lor, si nimeni din Moscova nu va reusi sa le administreze, si nimeni nu ar putea sa o prezica, nici in 1973, cu atat mai putin Marx din 1848. Tara noastra trebuie condusa dupa considerente interne, morale, dezvoltarea sanatoasa a poporului, eliberarea femeilor de goana castigului, in special de druguri si lopeti, rectificarea scolilor, a educatiei copiilor, salvarea solului, apelor, intregii naturi rusesti, recuperarea oraselor, explorarea Nord-Estului - si nici un fel de cosmos, nici un fel de cucerire istorica mondiala si sarcini internationale iluzorii: alte popoare nu sunt mai proaste ca noi, insa China are bani in plus si diviziuni — las-o sa incerce.
Stalin ne invata — pe voi si pe noi ca bunavointa este "cel mai mare pericol", adica sufletul bun al conducatorilor - cel mai mare pericol! Si pentru ideea sa a trebuit sa distruga milioane de subordonati. Dar daca nu aveti acest scop, sa renuntam la aceasta porunca demonica a lui! Sa fie regim autoritar - dar bazat nu pe "ura de clasa" inepuizabila, dar pe dragostea fata de om - si nu doar fata de apropiati, dar sincera — fata de tot poporul. Iar primul semn care distinge aceasta cale sa fie: generozitatea, compasiunea pentru prizonieri. Aruncati o privire si veti fi uimiti: 1918-1954 si din 1958 pana astazi, nimeni nu a fost eliberat din detentie din pornire sufleteasca ! Chiar daca cineva a fost lasat in libertate din cand in cand, a fost din calcul politic gol: cat de mult suntem extenuati spiritual si cat de intolerant ne preseaza comunitatea mondiala. Desigur, trebuie sa renuntam pe veci la tortura psihica si la judecatile clandestine, la lagarele crude sau imorale, unde cei vinovati si cei care „pasesc stramb” continua sa fie mutilati si apoi ucisi.
Pentru a nu sufoca tara si poporul, ca sa aiba posibilitatea de a se dezvolta si imbogati cu idei, lasati-i sa concureze liber - nu pentru putere ! Pentru adevar ! Toate ideologiile si toate curentele filosofice, in special, toate religiile - niciuna nu ar fi persecutata, daca prigonitorul lor marxismul se va lipsi de privilegiile publice. Dar sa-i lasati sincer, nu ca acum, fara suprimare neconditionata. Ingaduiti-le sa aiba organizatii spirituale de tineret (deloc apolitice), oferiti-le dreptul sa educe, sa-i invete pe copii si sa efectueze activitati parohiale.
(Personal nu vad astazi alta forta spirituala, cu exceptia celei crestine, care ar reanima spiritualitatea Rusiei. Dar eu nu cer si nu ii propun privilegii, doar: sincer — sa nu fie suprimata). Admiteti arta libera, literatura, editarea fara restrictii a cartilor apolitice. Fara preaslaviri! Nu pliante electorale - dar studii filosofice, morale, economice si sociale, deoarece toate vor da o recolta bogata, rod in favoarea Rusiei. Aceasta palavrageala libera de ganduri va salva rapid de necesitatea de a traduce idei noi cu intarziere din limbi occidentale, asa cum se intampla totul in aceasta jumatate de secol, stiti voi.
De ce sa va fie frica? intr-adevar este atat de groaznic? Oare sunteti asa de neincrezatori in voi insiva? Va ramane toata puterea neclintita, un partid puternic aparte inchis, armata, politia, industria, transportul, telecomunicatiile, resursele minerale, monopolul comertului exterior, cursul rublei impus — dar lasati poporul sa respire, sa gandeasca si sa se dezvolte! Daca cu inima ii apartineti - nici nu ar trebui sa aveti careva dubii !
Dar mai exista si asemenea necesitate a sufletului uman - ispasirea trecutului ?...
S-ar parea ca am deviat de la platforma originala a realismului ? Dar voi reaminti ipoteza initiala: ca nu sunteti straini parintilor, buneilor si intinderilor rusesti. Dar repet cele de sus: intelept va fi sa dati ascultare sfatului inainte de extrema necesitate.
Puteti cu indignare sau in deradere sa puneti deoparte consideratiile unui oarecare scriitor solitar. Dar cu fiecare an, acelasi lucru va vor impune conditiile - din diverse motive, in diferite momente, cu diferite formulari. Deoarece este cea mai fezabila cale pentru salvarea tarii noastre, a poporulul nostru.
Si pentru voi insiva, de fapt. Caci va sosi ora fioroasa - si veti chema iarasi poporul la aceasta, nu la comunismul mondial. Si chiar destinul dumneavoastra - chiar al vostru ! - va depinde de noi.
Desigur, aceste decizii nu se iau intr-o saptamana. Dar acum aveti posibilitate sa realizati aceasta tranzitie linistit - cel putin trei ani, macar in cinci, macar, si in zece, cu intregul proces. Insa incepeti chiar acum, decideti - acum. Mai tarziu, viata va impune cereri mai urgente si mai categorice.
Visul vostru - ca sistemul politic si ideologic actual sa nu se schimbe si sa se mentina stabil secole la rand. Dar asa ceva in istoria nu se intampla. Fiecare sistem, sau isi gaseste cale de dezvoltare sau se prabuseste.
Imposibil sa conduci asa o tara, reiesind din nevoile stringente: in 1942 Nehru sa fie condamnat ca o clica pentru miscarea sa de eliberare nationala (submina eforturile militare ale aliatilor nostri britanici) Apoi Tito, si multi, multi altii. Pentru a conduce asa o tara — este nevoie de o directie nationala si sa simtiti in mod constant in spate toti 1100 ani de istorie, nu doar 55 ani - toti ai ei.
Veti observa, desigur, ca aceasta scrisoare nu urmareste niciun interes personal. Sub aripa voastra oricum am crescut. Lucrarile scrise de mine oricum vor fi tiparite fara permisiunea sau interdictia voastra. Tot ce am spus - am spus. Am si eu 55 de an si cred ca am demonstrat prin actiunile mele, ca nu pretuiesc lucrurile materiale si sunt dispus sa-mi sacrific viata. Pentru voi acest tip de atitudine este neobisnuita - dar acum sunteti martor la aceasta.
Cu aceasta scrisoare, eu imi asum o enorma responsabilitate in fata istoriei Rusiei. Dar neasumarea responsabilitatii de gasire a solutiei si lipsa de actiune - este o responsabilitate si mai mare.
