Crestin - ortodox sau fiu al Imparatiei Adevarului

Până nu demult cuvintele “creştin” şi “ortodox” păreau încă limpezi şi lipsite de orice ambiguitate. Astăzi, însă, trăim într-o epocă teribilă, viciată de atâtea greşeli şi iluzii, încât aceste cuvinte prin ele însele nu mai sunt suficiente, ele necesitând lămuriri suplimentare. Cuvintele respective nu mai exprimă demult realitatea, ci mai degrabă sunt înţelese de o manieră subiectivă şi decepţionantă. Numeroasele societăţi şi organizaţii ce se numesc “creştine”, deşi nu există nimic creştinesc în ele, merg adeseori până la respingerea dogmei de căpetenie a creştinismului: Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos (ca de pildă, în cazul celor ce se intitulează “martori ai lui Iehova”, pentru care Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu). În realitate aceste organizaţii nu sunt decât nişte secte străine de adevărata Biserică Creştină, cât şi de învăţătura Sfintelor Evanghelii. Totodată, cuvântul “ortodox” nu mai exprimă ceea ce ar fi trebuit să exprime, deoarece mulţi dintre cei ce, în fapt, au apostaziat de la Adevărata Ortodoxie, trădând Credinţa Ortodoxă şi Biserica, continuă să se numească pe sine “ortodocşi”. Din rândul acestora fac parte “inovatorii”, cei ce au respins duhul Ortodoxiei şi au devenit potrivnicii sfintelor canoane; “renovatorii” aşa-zisei “Biserici vii”, o biserică ultra-modernă, instalată de autorităţile bolşevice la începutul revoluţiei din Rusia. Sfântul patriarh Tihon a condamnat această biserică (oprind şi reforma calendarului care tocmai începuse); “neo-ortodocşii” contemporani pretind că Ortodoxia ar trebui “renovată”, în realitate “reformată”, întrucât Biserica Ortodoxă este “depăşită” şi “muribundă”! Emisarii lor circulă peste tot, repetând încontinuu aceleaşi idei ale lor şi uitând să-si concentreze atenţia mai curând asupra “renovării” sufletelor lor şi asupra “reformei” firii lor păcătoase, supuse patimilor. Ei doresc cu orice preţ o unire fără unitatea în duh şi adevăr, singura care face posibilă o astfel de unire. În vremurile noastre, dintre aceştia fac parte ultimii patriarhi ai Constantinopolului, care, după ce au recunoscut “Biserica vie” sovietică, acum îl recunosc pe “papa de la Roma”, ca “primat de onoare” în Biserica lui Hristos. Acestora li se întâmplă să-i primească pe papistaşi la Sfânta Împărtăşanie, fără ca aceştia să fi fost în prealabil reprimiţi în Sfânta Biserică Ortodoxă. Deci aşa procedează cei ce participă la mişcarea numită “ecumenică”, şi care depun mari eforturi să fabrice în grabă mare o pseudo-biserică deosebită de toate confesiunile existente. Cine oare ne va contesta dreptul de a nu-i recunoaşte pe aceştia în calitate de ortodocşi, deşi ei insistă să se numească ca atare, asumându-şi importante funcţii şi înalte demnităţi în Ortodoxie. Într-adevăr, citim în istoria Bisericii cum au fost osândiţi solemn de Biserică şi depuşi din treaptă numeroşi eretici şi chiar ierarhi de rang înalt, ca de pildă Nestorie, patriarh al Constantinopolului, osândit la Sinodul III ecumenic.
Dar ce vedem astăzi?
Vedem că ne aflăm în perioada unor concesii fără limite şi colaborări dubioase. Acţiuni dintre cele mai heterodoxe nu deranjează pe nimeni. Aproape că nimeni nu mai reacţionează în vreun fel la apostazia eretică şi puţini sunt cei ce se gândesc la aşa ceva! A cui conştiinţă oare se poate împăca cu situaţia din zilele noastre? Cine poate să-şi închidă ochii la vederea atâtor încălcări, atâtor minciuni, fără a se tulbura câtuşi de puţin? Pare ciudat când îi auzi pe unii ce se cred ortodocşi şi care ne tratează de “schismatici”, “retrograzi”, “obscurantişti”, pentru că nu mergem în pas cu epoca şi nu părăsim învăţăturile evanghelice ale Sfintei Biserici Ortodoxe. De fapt, nu suntem noi schismaticii, ci toţi cei ce urmează spiritul schismatic şi se separă de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, sfidând Credinţa Sfinţilor Părinţi, Credinţa dreptslăvitoare care ţine lumea. Cât despre unire – noi ne aflăm în unire cu al nostru Cap, Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfinţii Săi ucenici şi apostoli, cu Sfinţii Părinţi şi doctori ai Bisericii, cu marii luminători şi stâlpi ai Credinţei şi ai evlaviei, care au trăit în Patria noastră, sfânta Rusie şi în lumea întreagă. Prin urmare, cine sunt cu adevărat schismatici? Aceştia, bineînţeles, nu sunt cei ce urmează duhul Ortodoxiei tradiţionale, ci toţi cei ce se îndepărtează de la dreapta Credinţă a lui Hristos şi resping adevăratul duh patristic al evlaviei dreptslăvitoare, chiar dacă vom întâlni printre ei pe cei mai mulţi dintre patriarhii contemporani care au denaturat Ortodoxia Sfinţilor Părinţi… Şi într-adevăr, Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a promis mântuirea veşnică unui număr mare de oameni, ci dimpotrivă, turmei celei mici, care îi va rămâne credincioasă până la sfârşit, până la ziua de temut a celei de a doua slăvite veniri, când va veni să judece viii şi morţii… Iată de ce noi propunem să fie reexaminată terminologia acceptată până acum, pentru că nu este îndeajuns să se numească cineva “creştin”, ci s-ar cuveni să i se spună “adevărat creştin”, şi de adăugat “ortodox”, pentru a nu fi confundat cu ortodoxia modernistă.
În prezent, sub masca Ortodoxiei se ascunde non-ortodoxia. Ar fi timpul să se formuleze o nouă denumire pentru ceea ce numim noi Ortodoxie, iar acest lucru nu va fi deloc uşor. Toţi adevăraţii ziloţi ai Credinţei Ortodoxe, care Îl slujesc numai pe Hristos, Mântuitorul nostru, se numesc Adevăraţi Creştini Ortodocşi. Cine sunt ei? Ei sunt în acelaşi timp cei din patria noastră Rusia, captivi ai fraţilor lor, potrivnici lui Dumnezeu. În Rusia aceşti ziloţi au intrat în catacombe asemeni creştinilor din primele veacuri, iar în Grecia, patria noastră soră, Adevăraţii Creştini Ortodocşi au refuzat să accepte nu numai noul calendar, ci şi orice altă inovaţie. Să remarcăm evlavia lor deosebită faţă de acest atlet al Sfintei Ortodoxii, care a fost Sfântul Marcu, mitropolit al Efesului, cel ce a refuzat falsa unire impusă la Florenţa, în 1439. În lupta noastră fermă pentru adevărata Credinţă şi Biserică e necesar să nu amestecăm nimic personal – nici un orgoliu, nici o exaltare – care conduc inevitabil la nenumărate greşeli şi chiar la căderi, după cum s-a observat de atâtea ori. Noi nu ne proslăvim pe noi înşine, ci proslăvim curata şi neprihănita Credinţă a lui Hristos. Nu este îngăduit nici un “fanatism”, întrucât orbirea ochilor duhovniceşti a celor ce au “râvnă fără de cunoştinţă”, în loc să întărească în credinţă, nu face decât să îndepărteze de la credinţă. Important este să conştientizăm că adevăratul creştin ortodox nu este cineva care respectă formal dogmele Ortodoxiei, ci numai acela care, potrivit unei expresii reuşite a Sfântului Tihon de Zadonsk, gândeşte în chip ortodox, trăieşte în chip ortodox şi transpune duhul ortodox în viaţa sa.
Duhul ascetic – această renunţare la lume, susţinută cu atâta claritate în scrierile Sfinţilor Părinţi, sunt combătute de “neo-ortodocşii” care vor cu orice preţ să se ghideze după duhul acestei lumi “care zace în rău” şi a cărui tată, după cuvintele lui Hristos Însuşi, este diavolul. Ei vor să-i fie pe plac nu lui Dumnezeu, ci prinţului lumii acesteia, diavolului, încetând în acest fel de a fi creştini ortodocşi, chiar dacă continuă să se numească astfel… Dacă vom cerceta cu seriozitate şi în profunzime problemele respective, ne vom da seama că modernismul ne conduce departe de Hristos şi de adevărata Biserică şi ne vom îngrozi observând cu ce repeziciune progresează apostazia… Să nu ne fie teamă că vom rămâne în minoritate, departe de posturile şi de titlurile pompoase. Să ne amintim de Caiafa, care deţinea cinul de înalt preot al Dumnezeului Celui Adevărat, şi totuşi, în ce prăpastie a căzut, devenind deicid [ucigător de Dumnezeu]. Prin urmare, necăutând la faptul că trăim într-o lume care s-a lepădat de Dumnezeu, să luptăm nu pentru slava lumească, care nu ne va mântui, ci pentru a fi împreună cu mica turmă a lui Hristos.
Să fim ADEVĂRAŢI CREŞTINI ORTODOCŞI!
sursa

Clericalism

Umor evreiesc

Un rabin a pus un cos plin cu mere la capatul unei mese, iar alaturi de cos un biletel pe care scria: "Luati numai un singur mar fiecare, va rog. Dumnezeu se uita!" La capatul celalalt al mesei a aparut dupa cateva minute o farfurie plina cu prajituri langa care era un alt biletel scris de catre unul dintre copii: "Puteti lua oricate prajituri, Dumnezeu e ocupat cu pazitul merelor!"
Nu e haios, este disperant... Este trista aceasta intelegere a lui Dumnezeu. Moralizatoare si impersonala.

cat de dumnezei suntem

„Limitele limbajului meu semnifica limitele lumii mele‘‘, Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus

Imparatia Domnului - note de lectura din Teofil Paraian

Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant (Romani 14, 17)

1. Avem trei lucruri bune, legate unele de altele: dreptatea, pacea si bucuria in Duhul Sfant. Asa incat, daca zicem "s-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu", intelegem ca s-a apropiat starea de dreptate, starea de pace si starea de bucurie - avand in vedere definitia pe care o da Sfantul Apostol Pavel imparatiei lui Dumnezeu in Epistola catre Romani.
2. Pocainta: Sfantul Vasile cel Mare, in scrierile lui, zice, intre altele, ca "acela se pocaieste cu adevarat care poate zice, impreuna cu psalmistul: nedreptatea o urasc si o dispretuiesc, iar Legea Ta o iubesc (Psalmul 118, 163)" - vorbind cu Dumnezeu.
Deci ca sa ajung la starea de dreptate trebuie sa urasc si sa dispretuiesc nedreptatea, sa nu vreau sa fiu intru nedreptate; "iar Legea Ta o iubesc" - adica binele se realizeaza prin implinirea Legii lui Dumnezeu.
3. Deci ce inseamna pocainta? Inseamna sa urasti raul si sa implinesti binele, sa urasti nedreptatea si sa iubesti Legea lui Dumnezeu.
4. Pocainta este foarte importanta, in intelesul de convertire, de parasire a pacatului.
5. S-ar putea pune intrebarea: "Cine e fara de pacat?" Noi spunem, la rugaciunile pentru morti: "Tu singur esti fara de pacat (adica numai Dumnezeu e fara de pacat), dreptatea Ta este dreptate in veac si cuvantul Tau, adevarul". Numai ca Sfantul Ioan Evanghelistul, in Epistola I Soborniceasca, spune ca "cel nascut din Dumnezeu nu mai pacatuieste" (I Ioan 5, 18), adica nu mai poate sa pacatuiasca. Si-atunci, cum stam cu afirmatia ca numai Dumnezeu e fara de pacat, numai Domnul Hristos e fara de pacat, daca exista si oameni fara de pacat. Chiar exista oameni fara de pacat? Da, exista, cel putin de la o vreme, dupa ce s-au convertit, dupa ce au ajuns sa fie atenti la viata pe care o traiesc, fiind nascuti din Dumnezeu, fiind transformati prin Dumnezeu - pentru ca asta inseamna "sa fii nascut din Dumnezeu", adica schimbat printr-o viata noua, asa incat nu mai esti in situatia de a face pacatul. Ai inlaturat pacatul ca realitate din viata ta si nu mai adaugi alte pacate. Iar lucrul acesta e cu putinta... de fapt, noi ne gandim prea putin la asa ceva, dar ar trebui sa stim si sa cautam starea aceasta in care omul nu mai face pacat cu deplina vointa si stiinta.
6. Ce inseamna "pocaiti-va"? Parasiti pacatul, convertiti-va, transformati-va, fiti nascuti din Dumnezeu si credeti in Evanghelie.
7. In Pateric se spune despre un parinte care se ruga lui Dumnezeu zicand: "Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc asa cum am iubit odinioara pacatul".
8.Daca nu veti fi cum sunt copiii, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu" (Matei 18, 3)..... noi stim ca si copiii fac rele, noi stim ca si copiii sunt asupriti de patimi, ca multi dintre copii au o rautate, insa ceva uitam, si anume uitam ca nu sunt statornici in rau, iar Domnul Hristos asta a vrut sa spuna: ca numai daca nu veti fi statornici in rautate, ci veti avea bunatatea copilului - care iarta indata, care nu-si mai aduce aminte de necazurile pe care i le-a facut cineva -, numai atunci veti intra in imparatia lui Dumnezeu.
9. Omul imparatiei lui Dumnezeu trebuie sa aiba nevinovatia copilului, dar sa aiba minte deplina, pentru ca Domnul Hristos - si Dumnezeu, in general - nu binecuvinteaza insuficientele, ci binecuvinteaza implinirile.
10. ...omul imparatiei lui Dumnezeu este omul care face binele si se angajeaza spre bine, nu numai inlatura raul, ci implineste binele. "De este cineva in Hristos, este faptura noua; cele vechi au trecut, iata s-au facut noi" (II Corinteni 5, 17). Tot Sfantul Apostol Pavel spune, in Epistola catre Galateni, ca ceea ce se cere de la omul imparatiei lui Dumnezeu este sa aiba "credinta lucratoare in iubire" (Galateni 5, 6).
11. Stapanul sau, sutasul, il iubea pe servitorul sau si L-a anuntat pe Domnul Hristos despre starea lui. Domnul Hristos a zis: "Voi veni si il voi vindeca". Dar sutasul a zis: "Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu (in casa mea). Ci zi numai cu cuvantul si se va face sanatos servitorul meu, pentru ca si eu sunt om sub stapanire si am sub stapanirea mea oameni si-i spun unuia: Du-te! si se duce; si altuia: Vino! si vine; si slugii mele: Fa aceasta! si face" (Matei 8, 7-9).
12. avea sutasul din Capernaum iubire fata de servitorul sau, deci trei virtuti: credinta, nadeid si iubirea sau dragostea fata de servitorul sau.
13. in Pateric se spune, de pilda, ca cineva l-a batjocorit pe un om oarecare, iar el a raspuns: "Si eu as putea sa zic la fel, dar Legea lui Hristos imi inchide gura".

Nichita

Citate din Nichita:

Lumea e o cruce: in fata, in spate, in stanga si in dreapta.
Oriunde vede o cruce zice: Uite o icoana! Si unde vede o icoana zice: uite o cruce!
Daca Dumnezeu a facut omul dupa El inseamna ca omul are foamea lui Dumnezeu.
Daca noi Il mancam pe Dumnezeu inseamna ca suntem mari daca poate sa incapa tot in noi.

Nichita are 8 ani. Si este atent. Foarte atent.

The 12th Century New Roman Mosaics of the Cathedral of the Nativity of the Most Holy Mother of God in Monreale in Sicily

These are mosaics from the Cathedral of the Nativity of the Most Holy Mother of God in Monreale, a suburb of Palermo in Sicily. It was begun in the reign of King Guillaume II the Good, and was built between 1174 and 1267. It contains some of the finest extant New Roman mosaics.

New Roman, of course, is the correct usage for what is mislabelled “Byzantine” in Catholic and Catholic-influenced sources. Why did this distortion arise in the West? No doubt, it was to mask the continuity between the Classical Roman state and the Christian Empire of New Rome. If we refuse to use this Western artifice, we see the obvious links between Old and New Rome, and between New Rome and Moscow. The doctrine of the “Third Rome” not only becomes understandable, it becomes imperative and necessary.

“Old Rome fell to the axes of the barbarians. New Rome fell to the infidel Turk. Moscow is the Third Rome, and a fourth there never shall be”. This becomes clear only when we discard the construct known as “Byzantine”. We Russians bow to New Rome, and acknowledge our debt to her. In doing so, we also bow to Classical Rome, the mother of New Rome. Thusly, Classical Rome was the mother of Christian New Rome. Christian New Rome was the mother of Christian Moscow. We, the heirs of Christian Moscow, have the fullness of apostolicity through our direct connection with New Rome, which gives us an ultimate connection with Orthodox Old Rome, which leads to the final connection with Jerusalem and the Upper Room.

Therefore, as these mosaics illustrate, a connection with New Rome obviates any necessary submission to the Pope of Rome and Patriarch of the West. That is to say, His Holiness Aleksei and His Holiness Benedict are absolute equals. When the Catholics understand this, there can be talk of union. That, I must say, is far down the road. The best that can be done is good neighbourly relations and cooperation in works of good will. I fear that the Pope of Rome shall never give up his pretensions to universal jurisdiction and infallibility. Until he does so, the most that can exist between Catholic and Orthodox is friendship and fellowship in good deeds. That, however, is no small thing, and must be pursued. At the same time, the opium dreams of ecumaniacs must be opposed, for that shall only lead to disillusion and disappointment. Let us grasp for what is feasible. It is the only sane course.

The interior of the New Roman Cathedral of the Nativity of the Mother of God in Monreale

The Creation of the Cosmos

The Creation of the Birds and Fishes

The Creation of Adam

The Creation of Eve

The Meeting of Adam and Eve

God Rests After Creation

The Fall of Mankind

Adam and Eve are Expelled from the Garden

Cain and Abel Offer Sacrifice unto God

Cain Murders Abel

Noe Builds the Ark

The Temptation of Christ

Christ Heals the Man with a Paralysed Hand

Christ Crowns King Guillaume II the Good of Sicily

King Guillaume II the Good of Sicily Presents the Cathedral of Monreale to the Mother of God as His Offering to Her

Calcedon

Urmând aşadar Sfinţilor Părinţi, noi învăţăm într‑un glas că măr­turisim pe Unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, În­suşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi întru omenita­te, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat din su­flet raţional şi din trup, de‑o‑fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de‑o‑fiinţă cu noi după ome­ni­tate, întru toate asemenea nouă afară de păcat, născut din Ta­tăl mai înainte de veci după dumnezeire şi, la plinirea vremii, Ace­laşi născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, Născătoarea de Dum­nezeu, după omenitate, Unul şi Acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, Unul Născut, cunoscându‑se în două firi, fără ames­tecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire, deo­sebirea fi­rilor nefiind nicidecum stri­cată din pricina uni­mii, ci mai degrabă păstrându‑se însuşirile fiecărei firi într‑o singură persoană şi într‑un singur ipostas, nu împărţindu‑se sau despărţindu‑se în două feţe, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unul Năs­cut, Dumnezeu Cuvân­tul, Domnul Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început prooro­cii, precum El însuşi ne‑a în­văţat despre Sine şi precum ne‑a predanisit nouă Cre­zul Pă­rinţilor.

III - Ecumenismul si devierile lui

II - Ortodoxia si ecumenismul

I - Trecutul ecumenismului

despre trecutul ecumenismului

antihrist

antihrist= cel ce se opune lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu
antihrist= cel ce se aseaza in locul lui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, IMPOSTOR,
antihrist, cel cu duhul antihristic este tot cel ce incearca sa ofere omului fericirea in afara Bisericii.
statul este antihrist
puscaria este antihrist
scoala este antihrist
familia este antihrist
Totul in afara Bisericii poarta pecetea antihristului

Fiul

clipped from 01varvara.files.wordpress.com

DESPRE MELANCOLIE, FRENEZIE, DETAŞARE

Plesu/ Patapievici
doi batranei care stau.

Religia modernitatii Seculare - eseu Bogdan Ivascu

Religia modernitatii Seculare - eseu Bogdan Ivascu

...Postuland separarea in cadrul societatilor seculare a actului guvernarii de orice semnificatie de tip religios drept evidenta incontestabila, adeptii secularismului au sugerat implicit caracterul ideal al acestei solutii. Cat de realista este insa aceasta afirmatie, prea adesea considerata axioma? In ce masura statul secular este intr-adevar golit de orice semnificatie religioasa?...

...Adeptii socialismului timpuriu credeau in posibilitatea imprumutului unor valori crestine precum caritatea, compasiunea, considerand insa ca se afla in posesia unor mijloace superioare de a le realiza si dorind a le da un sens mai deplin decat religia. Perspectiva asupra propriei misiuni in lume se inspira din tiparul crestin: neofitul trebuia sa fie un apostol si un propovaduitor, uneori chiar martir...