Blog Archive

cauta in blog

January 7, 2010

Modul de viaţă al omului primitiv-humanoid ( un eseu binevenit despre evolutionism si atatea aberatii - onestitatea este buna)

Modul de viaţă al omului primitiv-humanoid



Referindu-se la eroarea Ramapitechus, arheologul Richard Leakey dezvăluie faptul că oamenii de ştiinţă s-au ghidat tot timpul după principiile darwiniste referitoare la evoluţia omului, fără a le verifica sau măcar pune la îndoială: apariţia simultană a mersului în picioare, dezvoltarea cutiei craniene, manufacturarea armelor şi uneltelor. Conform concepţiei lui Darwin, ar fi trebuit să se descopere apariţia simultană a dovezilor combinate, ceea ce nu e cazul.
S-a constatat că apar dovezi despre producerea primelor unelte cu mult timp înaintea dezvoltării cutiei craniene. Expansiunea tehnologică şi a creierului sunt separate în timp.
Vechea imagine consacrată prezintă o maimuţă care a fost nevoită să plece din păduri pentru a se muta în savană; dar cercetările de la Harvard şi Yale au arătat faptul că savana a apărut foarte recent, mult după ce prima specie umană apăruse…
Arheologii moderni consideră că trebuie găsite în primul rând fosilele membrelor inferioare, pentru a descoperi poziţia de mers; orice alt element fosil, inclusiv craniul, nu este satisfăcător, permiţând toate tipurile de speculaţii. Această descoperire, (că mersul biped, fabricarea armelor şi creşterea cutiei craniene, nu s-au produs simultan,) complică foarte mult lucrurile, avansând posibilitatea existenţei mai multor tipuri de hominizi…
Aceste descoperiri indică faptul că avem de-a face cu un model evolutiv complex şi de valabilitatea căruia nu putem fi în nici un caz siguri, selecţia naturală acţionând conform circumstanţelor de moment şi nu unui obiectiv pe termen lung.
Două sunt dificultăţile antropologiei:
-“extrema imperfecţiune a informaţiilor geologice”
-fosilele sunt descoperite sub formă de mici fragmente, identificarea lor fiind aproape imposibilă. Incertitudinea ce derivă de aici alimentează divergenţele dintre opiniile specialiştilor, atât în privinţa speciilor identificate, cât şi a înrudirii lor. Acest domeniu al antropologiei- taxonomiei- sistematicii este unul dintre cele mai controversate.
În general experţii s-au pus de acord cu existenţa a două tipuri de maimuţe-umanoizi:
-cu creierul mic şi cu măselele mari- australopitheci-maimuţe
-cu creierul mare şi măselele mici- umanoizi-oameni
Antropologul Robert Foley, de la Universitatea Camberra, a estimat că dacă istoria evolutivă a decurs uniform, ar trebui să descoperim peste şaisprezece specii de tranziţie între om şi maimuţă.
Un timp s-a considerat că au existat concomitent trei specii de australopitheci şi una de hominizi. Acum cercetările au indicat un număr de patru specii de australopitheci şi două sau trei de hominizi! Aceasta provoacă o mare confuzie în rândul cercetătorilor, care nu ştiu cui să atribuie uneltele găsite, urmele aşezărilor, etc.
Aspectele cronologice ale fosilelor sunt derutante, ele nerespectând ideologia evoluţionistă, fiind găsite fosilele Homo Erectus contemporane cu Homo Sapiens; Louis Leakey a descoperit rămăşiţele unei colibe circulare de piatră, mai veche de australopitech…
În orice caz, descoperirea unor fosile deosebite puţin de omul actual nu reprezintă o nouă specie, ci o mare varietate intraspecie, cum există şi astăzi: pigmei, obezi, invalizi, sportivi de performanţă care depăşesc doi metri înălţime, etc
Apariţia omului modern, asemănător nouă, reprezintă azi cea mai arzătoare problemă a antropologiei. Diferite ipoteze sunt dezbătute şi nu trece o lună fără să asistăm la o conferinţă sau la publicarea unei avalanşe de cărţi şi de articole ştiinţifice, fiecare dintre ele scoţând în evidenţă opinii cel mai adesea diametral opuse.
Arheologul Louis Leakey ne avertizează că multe teorii ştiinţifice sunt promovate datorită climatului social al vremurilor:
-Darwin considera că fabricarea uneltelor de piatră l-a deosebit pe om de maimuţă, deoarece trăia în plin progres tehnologic;
-După al doilea război mondial s-a considerat că fabricarea armelor l-a deosebit pe om de maimuţă.(omul a fost denumit “maimuţă ucigaşă”, pentru a scuza crimele de război).
-După 1966 s-a considerat că vânătoarea l-a creat pe om, dar mişcările feministe din America anilor 1970 au promovat ideea că în timp ce bărbatul era la vânătoare, femeia strângea ierburi pentru hrană, producând o societate umană complexă.
Cercetătorii au încercat să reconstituie viaţa oamenilor primitivi, şi au apărut două teorii:
1.hominizii trăiau în grupuri: a apărut o imagine a unor fiinţe primitive care trăiau în grup, având ca centru tabăra unde locuiau, şi se ocupau cu vânătoarea; aduceau “acasă” prada pe care o împărţeau. Aceasta este o reconstituire idealistă, filozofică, care are ca premiză faptul că orice îngrămădire de pietre reprezintă o tabără de humanoizi; ideea se mută apoi de la traiul în grupuri, la modul procurării hranei şi împărţirii ei.
S-a considerat că oamenii au apărut din maimuţe carnivore, hrănirea cu carne ajutând creierul să se dezvolte, dar, după cum mărturiseşte fondatorul teoriei, Dr. Glynn Isaac: “Ai fi supus unei grele încercări dacă ar trebui să spui care a fost modul de obţinere al cărnii după dovezile oferite de majoritatea siturilor arheologice.”
De aceea fiecare descoperire de bucăţi de piatră împreună cu oase de animale era considerată ca fiind tabără de vânători; această idee este combătută de antropologii care consideră că humanoizii erau monogami, şi nu locuiau în tabere…
Cercetătorii şi-au pus întrebarea: de ce gestaţia femelei s-a redus de la 4 ani la 9 luni ? Se pare că hrănirea cu carne a fost pasul decisiv: omul a apărut prin faptul că femela hrănindu-se cu carne, gestaţia ei s-a redus, dezvoltând şi un făt cu o cutie craniană mai mare. Dar de ce un mascul ar hrăni o femelă dintr-un grup, fără ca aceasta să-i fie soaţă? Selecţia darwinistă nu permite risipa…
2.Acest lucru justifică existenţa familiei monogame, fiecare mascul hrănindu-şi femela, dar această imagine a fost criticată pentru că ea caracteriza societatea occidentală, nu pe cea de vânători…
Susţinătorii familiei monogame au atacat teoria existenţei taberelor de grup: este posibil ca aceasta să fie doar o interpretare greşită a unor urme dubioase…
O descoperire arheologică a arătat că masculii erau mai solizi decât femelele (dimorfism sexual), ceea ce demonstra că ei se luptau pentru femele deci trăiau în grup. Dar susţinătorii ideii monogamiei au considerat că este vorba despre o altă specie de maimuţă…
Însă toată această idee a vânătorilor, monogami sau nu, a fost atacată de alţi cercetători:
“Nu există nici o dovadă în sprijinul teoriei că hominidele îşi transportă hrana de la locul în care o găseau la tabără, spre a fi consumată. În aceeaşi măsură, teoria conform căreia hrana era împărţită este total lipsită de argumentaţie”.
Adică strămoşii oamenilor-australopithecii-homo erectus etc- nu vânau, ci doar curăţau oasele animalelor găsite moarte, pe loc; lucrurile au degenerat în speculaţii îngrozitoare:
-o teorie presupunea că strămoşii omului vânau împreună şi împărţeau prada,
-alta presupunea că doar masculul aducea hrana femelei, în familie monogamă,
-alta spunea că de fapt, monogami sau nu, nu erau vânători, ci consumau cadavre abandonate de alte animale, cadavre aparţinând chiar propriei specii, sau speciilor înrudite…
S-a considerat că dacă se vor găsi oase complete în taberele umanoizilor, aceasta va demonstra că humanoizii erau vânători, nu hoţi de cadavre; dar s-a replicat că ar fi posibil ca humanoizii să fi găsit sau furat carcase întregi de animale moarte, şi să le fi transportat acasă…
Cercetările s-au axat atunci pe verificarea microscopică a oaselor, şi s-au descoperit urme de tăieturi, ca de cuţit, semn că hrana ar fi fost vânată şi tranşată acasă; dar mai apoi s-au găsit urme de dinţi pe oase, semn că animalele devoraseră prada, apoi oamenii au cărat resturile la tabără. (o imagine umilitoare a strămoşilor evoluţioniştilor).
“Există atâtea căi prin care oasele pot ajunge într-un loc anume şi atâtea lucruri care li se pot întâmpla, încât disputa “vânător-necrofag” poate să nu fie niciodată soluţionată în cazul hominidelor.”
Din păcate realitatea nu respectă regulile evoluţiei; fosilele hominizilor se găsesc în mod haotic, (când se găsesc) amestecate între ele, iar arheologii nu pot garanta nimic; unii localnici spălaseră oasele şi le rearanjaseră…
“Cel mai vechi hominid cunoscut din partea de nord a Africii a fost recent transformat într-o specie primitivă de delfin, în timp ce în partea de răsărit a Africii unul dintre cei mai primitivi homonizi bipezi a fost transformat într-un animal care seamănă cu un urs care dansează.”
“Descinderea omului nu mai este privită ca un lanţ cu anumite verigi lipsă, ci mai degrabă ca o viţă de vie încurcată ale cărei mlădiţe se încolăcesc înainte şi înapoi pe măsură ce speciile se încrucişează ca să creeze noi varietăţi, cele mai multe dintre ele dispărând fără urmaşi…S-ar putea să nu fi evoluat din nici unul dintre tipurile umane cunoscute până acum, ci să ne fi tras dintr-o specie a noastră proprie.”
Din cauza absenţei verigilor lipsă, s-au fabricat creaturi inexistente, iar oamenii de ştiinţă trag concluzii diferite analizând aceleaşi lucruri: “Oamenii au evoluat în mod progresiv de la strămoşii lor asemănători maimuţelor şi nu, cum pretind anumiţi savanţi, prin salturi bruşte…Dar alţi antropologi, bazându-şi studiile pe aceleaşi informaţii, au ajuns la o concluzie diametral opusă.”
Trebuie să amintim că multi dintre cercetători au folosit toate căile si mijloacele posibile pentru a găsi conexiunea-lipsă – folosind fraude si inşelătorii, călcând toate codurile morale, inşelând, minţind, si falsificând, dar nici unul nu a găsit o “maimută – om” sau “conexiunea lipsă”, pentru simplul motiv: Nu există!
Chiar faptul că de-a lungul timpului s-au găsit cranii de om modern în straturi din pleistocen, când omul nici nu exista, ridică alte semne de întrebare cu privire la corectitudinea arborelui genealogic uman şi la cea a mijloacelor de datare …
Un alt aspect controversat este modul în care arătau strămoşii oamenilor: “Culoarea pielii, culoarea, forma şi distribuţia părului; trăsăturile, faţa; noi nu ştim absolut nimic despre aceasta, indiferent de care om preistoric este vorba.”
Ziarul New York Times comentează: “ teoriile privitoare la modul în care a apărut omul tind să spună mult mai mult despre autorii lor decât despre subiectul lor…Cel care descoperă un nou craniu dă adesea impresia că redesenează arborele genealogic al omului, plasându-şi descoperirea sub ramura centrală care duce la om, iar craniile descoperite de ceilalţi sub ramurile secundare, care nu duc nicăieri.”
Comentând cartea “Mitul evoluţiei umane”, de Niles Eldredge şi Ian Tattersall, revista Discover face observaţia că autorii au suprimat orice arbore evolutiv uman. “Eldredge şi Ian afirmă că zadarnic îşi caută omul strămoşul…Dacă ar exista probe, “ar fi de aşteptat ca istoria evoluţiei umane să devină cu atât mai clară cu cât se găsesc mai multe fosile de hominide. Însă, dacă se obţine vreun rezultat, atunci acela este exact cel contrar.”
Atunci de unde provin desenele din manualele şcolare şi din muzee? “Imensa majoritate a planşelor desenate se întemeiază mai degrabă pe imaginaţie decât pe fapte.”
Unii evoluţionişti optimişti ar putea spune că ştiinţa nu este suficient de dezvoltată pentru a analiza istoria evoluţiei umane, dar arheologul Richard Leakey ne spune că lucrurile nu stau chiar aşa: “Două dovezi evolutive există: anatomice şi tehnologice. Acestora li s-au adăugat o altă categorie: genetica moleculară. Povestea pe care o spun aceste dovezi ar trebui să se potrivească cu celelalte. Din nefericire nu există o concordanţă între aceste trei categorii de dovezi. Există puncte de legătură, dar nu un consens. Dificultăţile întâmpinate de antropologi, chiar şi atunci când există o asemenea abundenţă de dovezi, amintesc cât de greu este adesea să reconstitui istoria evoluţiei.”
Unul din miturile evoluţioniste este că unele rase sunt primitive, altele fiind evoluate; altfel, selecţia naturală îndreptăţeşte distrugerea raselor inferioare. Oricât de ciudat ar părea, cel care a emis această teorie a fost Darwin, iar cel care a pus-o în aplicare a fost Adolf Hitler.
Darwin însuşi îi considera pe locuitorii Ţării de Foc canibali, sălbatici, jumătate animale…această idee despre o parte a omenirii a dăinuit foarte mult timp. Eroarea este că indienii umblau dezbrăcaţi, nu pentru că erau sălbatici, ci din pricina căldurii, şi dormeau în copaci nu din pricina sălbăticiei, ci de frica animalelor junglei. Aceste lucruri au devenit mai clare când s-a descoperit că indienii aveau sisteme sociale, un cod moral, limbă evoluată, religie, nefiind deloc canibali şi sălbatici.
O altă diferenţă importantă dintre om şi maimuţă este coada: de ce nu are omul coadă? I-ar fi fost de folos la căţărat, la alungatul muştelor,la păstrarea echilibrului când a început să meargă. Clasicul argument al neîntrebuinţării cozii, care de aceea a dispărut, nu e valabil: şi câinii şi pisicile au coadă, deşi nu o folosesc. (poate că nu ar fi încăput în pantaloni)
O ultimă descoperire a speculaţiei antropologice este neaşteptata încorporare a cimpanzeului pigmeu modern în teoria evoluţiei omului. Acesta prezintă multe similitudini cu australopitechul, fiind amândoi tot maimuţe.
Este ciudat faptul că antropologii au căutat strămoşul omului adânc în istorie, şi el este contemporan cu omul…
“Este bine de observat că ideea unui raport genealogic direct dintre oameni şi maimuţe a fost părăsită de toţi naturaliştii. Ea nu se mai găseşte decât la scriitorii cu totul străini de ştiinţă.”(Boule)
“A judeca istoricul numai pe baza logicului ne aduce uneori la cea mai pură metafizică.”

Aici
Post a Comment