OMAGIU LUI I. BRĂTESCU-VOINEŞTI
28 ianuarie
Bătrîne cîntăreț al privighetorii, pe ai cărui umeri cade astăzi a şaizecea zăpadă, primeşte din partea noastră, a celor tineri, un salut înduioşat. Noi nu te judecăm cu măsura artei, fiindcă, legați încă din copilărie de viața ideală a plăsmuirilor tale, am pierdut, prin iubire, acea neînduplecare aspră, ce se zice a fi chezășia unei prețuiri limpezi. Noi nu te judecăm, fiindcă te iubim. De ce am pune oare în balanță gândul tău exprimat, pentru a cântări un bun în veşnică schimbare? Arta este un rod al sufletului, dar sufletul este mai mult decât arta. Dar cu meşteşug neîntrecut, bătrâne singuratec, ne-ai întors spre calea liniştită a meditației resemnate ! Cei care au priceperea lucrurilor frumoase spun că tu ai fi înfățișat lenea de a învinge a sufletului, frica de viață, inadaptarea. Însă adaptarea este a animalelor. Ele numai se lasă purtate, fără împotrivire, de legile oarbe ale materiei. Voință vrea să zică luptă pentru modificarea materiei prin spirit. A învinge înseamnă să înfăptuieşti gândul, a nu face pact cu întunericul nu înseamnă însă a fi învins. Eroii tăi sunt, în felul lor, voluntari. Neclintiți în gândul lor despre viață, ei nu se lasă ispitiți de nici o lene. Învinși în înțeles vulgar, ei sunt învingători în ordinea, înalt umană, a spiritului. Căci biruieşte în cele din urmă acela care are tăria de a se lăsa învins în viața de toate zilele. De aci valoarea înalt morală a operei tale. De la tine am învățat bucuria amară de a fi consecvenţi cu noi înşine, de a cere realității să se prefacă după gîndurile noastre, sau de a o disprețui câtă vreme rămâne inertă. Zâmbetul vulgarității este un semn al victoriei noastre de noi înşine, şi noi toți ne-am simţit, în copilărie, cu Niculăiţă Minciună, singuri, dar tari pe gândurile proprii. Iar astăzi, când gânditorii români încep a pune în sistem filozofic doctrina tăriei sufletului şi biruinței asupra ignoranței prin statornicia dintre gând şi faptă, opera ta capătă o valoare sufletească de o mare şi neprețuită greutate.
Prețioasă este iarăşi, ilustre sărbătorit, discreția aristocratică a vieții tale tăcute. Într-o literatură cotropită de țipete şi vulgaritate, tu ai fost o rară nobleţe a tăcerii și a buneicuviinţi. De aceea, cu acest salut pentru cea de a şaizecea zăpadă ce cade pe umerii tăi sfioşi şi în care am vrea să treacă toată vibrația sufletelor noastre, nu ne încearcă decât o singură temere, aceea de a nu jigni cu prea mult zgomot nobila ta sfiiciune.
(Viaţa literară, III, 71, p. 1.)
No comments:
Post a Comment