smerenia

smerenia e starea prin care tu ceri mila, esti la mila celorlalti. nu poti apela la mila Domnului daca nu esti smerit, cersetor intr-un fel. ne-smerit, cerand mila Domnului esti ca un ipocrit care face pe desteptul stiind ca are si alte puteri (cont in banca/ asigurare de viata/ mostenire asteptata) pe care se bazeaza in caz ca acea mila nu va functiona.
tinand cont ca smerenia suprema (cedarea totala, pierederea oricaror vointe si puteri, pierderea a orice ne definea) , este moartea noastra ar fi bine sa ne pregatim din timp.
smerenia e o chestiune de pragmatism. sa ne pregatim din timp si sa ne invatam cu pierderile.
prin post Biserica ne invata cum sa traim morti fiind. putina mancare, uneori chiar deloc, putina cedare, uneori totala. prin boala biologia ne invata smerenia organicului. orbire, surzenie, insuficienta cardiaca sau renala, boli autoimune, AVC-uri, infectii, cedari totale ale unor organe importante sau secundare. bolile si ne-putintele ne sunt educatori. ne invata cum e sa traiesti fara rinichi, ne invata cum e sa traiesti fara jumatate de creier sau sfert de inima.
totul ne este de ajutor pentru a ne pregati de viata fireasca. in fond traim doar 70 ani intr-o mare de timp, de mii (spun unii), de milioane de ani (spun altii). mai mult nu suntem decat suntem. asa ca rationali fiind sa ne pregatim de starea fireasca, aceea de a nu fi aici. sa ne antrenam acele puteri ce nu sunt dependente de viata de aici. nu e un indemn la ascetism impersonal ci o vedere a unui ascetism practic, sanatos si castigator.
doar smerenia e castigatoare!