Blog Archive

cauta in blog

July 25, 2013

Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate si cateva scrieri despre daci

www.omisat.net

Dacomanii nu se trag din daci


Şeful misionarilor catolici oblaţi din România găteşte pentru copiii veniţi în tabără la Mărăcineni

„Românii sînt la fel ca italienii“


 Puţini argeşeni ştiu că Mărăcineniul e un cen­tru naţional, dintr-un punct de vedere. Aici îşi are, din 2000, sediul din ţara noastră al ordinului catolic de preoţi şi călu­gări „Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate“. Su­periorul acestui ordin în Ro­mânia este părintele Sante Ron­chi. Dacă îl în­tîlneşti pe stradă, e posibil să nu-i dai nici o atenţie. Are aproape 60 de ani, e firav, cu un aer modest şi o ţinută sim­plă. Însă, cînd prezi­dea­ză mesa catolică la bi­serica Piteşti, devine brusc cineva foarte im­portant pentru toţi eno­riaşii. Predică intere­sant şi inteligent, într-o limbă română îngrijită. Nici măcar enoriaşii ca­tolici nu ştiu multe des­pre el, deşi se află în Ro­mâ­nia de 7 ani. 

 
Locuitorii din Mărăcineni s-au obişnuit însă cu Mănăstirea Sf. Eu­gen (poartă numele înteme­ie­to­rului ordinului, un sfînt francez că­ru­ia îi plăcea să facă schimb de hai­ne cu săracii), unde sînt găz­dui­te tabere anuale pentru copii. „Mi-am dat şi eu copilul aici. L-am lă­sat de probă întîi, apoi va sta 7 zi­le. Nu se plăteşte, ci se fac donaţii, fie­ca­re cît poate să dea. Am aflat acest lucru prin şcoală şi am înţeles că fac foarte multe activităţi“, ne-a expli­cat un părinte, la poarta aşeză­mîn­tului. Pe părintele Sante mulţi îl văd (fără să aibă habar ci­ne e) alergînd în fiecare zi pe mar­ginea şoselei - ţine mult la condiţia lui fizică. L-am găsit tocmai după o astfel de cursă, pregătindu-se să treacă la bucătărie, pentru a pre­para masa copiilor care bat zilnic mingea pe terenul de fotbal din curte.

Cum de mişcarea dvs. îşi are sediul tocmai la Mărăcineni?

- Noi sîntem o congregaţie pre­zentă în 70 de ţări din lume. Avem misiuni în Asia, Africa, America La­tină, fiindcă s-a dezvoltat în circa 200 de ani, începînd cu Canada, es­chimoşi şi indieni. Sîntem aici, fi­ind­că aveam, în oraş, o congre­ga­ţie de călugăriţe. Acum, nu mai e, e­xistă însă la Vîlcea şi la Bucu­reşti.

Cîţi locuiesc permanent aici?

- Sîntem patru preoţi: doi italieni şi doi români. Italieni sîntem eu şi părintele Elio, care e de 10 ani aici, deci cu 3 ani înaintea mea  - vorbeşte româna mai bine decît mine. Ceilalţi doi sînt din Bacău şi din Huşi - şi îi cunoşteam din Italia, unde au studiat. Şi mai avem şi un frate, tot din Huşi, care acum e plecat în Italia.
   


„Marin Preda mă plictiseşte“

Cum aţi învăţat aşa limba ro­mână?

- Am făcut întîi 20 de lecţii în oraş, cu o doamnă care predă şi stu­denţilor străini de la Facultatea de Teologie din Piteşti. La prima ve­dere, ai putea să spui că e uşor să înveţi, fiindcă româna are tot o ră­dăcină latină. Dar în limba vor­bită sînt multe cuvinte din slavă, turcă, maghiară... Gra­matica e mai uşoa­­ră decît franceza, dar nu e aşa de uşoară ca engleza. Apoi, am citit din clasici - Eminescu, Amintiri din Copilărie, şi ceea ce e în pro­grama şcolară. Marin Preda, de pildă, mi se pare plicitisitor. Nu fi­indcă e ateu - doar eu îl citesc pentru limbă. Am mai citit, sigur, Pă­rintele Stăniloae şi mă mai do­cumentez pe net, unde urmă­resc cîteva bloguri ortodoxe.

De ce aţi venit în România?

- Nu am ales eu asta, am fost trimis. Sînt călugăr, şi noi facem ascultare. Stăm, de pildă, cîte 6 - 8 ani într-un loc. Eu aş fi cerut să merg în Uruguay. Dar superiorii noştri ştiu situaţia generală şi ştiu unde e mai multă nevoie.

„Nu aveţi încă un naţionalism normal“

Sînteţi de ceva vreme la noi în ţară. Cum îi vedeţi pe români?

- Mi-e greu să-i definesc. Şi cred că şi pentru români este greu să se definească. Am citit, de pil­dă, o carte a Părintelui Stăniloae despre românism, şi mi s-a părut că are un iz fascist, extremist. Alţii spun, dimpotrivă, lucruri rele, con­trare. Unii zic că satul româ­nesc, cu uliţă şi cu gard la fiecare casă, exprimă comuniunea, fiindcă fie­care gard îşi are deschiderea spre uliţă. Dar poţi să zici şi că fiecare are curte ca să arunce mereu pisica în curtea vecinului. Proba­bil, după comunismul care a îm­pie­dicat dezvoltarea normală a na­ţionalismului, românii încă tre­bu­ie să descopere cum sînt. Unii au un complex de inferioritate faţă de alte ţări mai bogate. Dar apoi reacţionează şi spun că toată civilizaţia a început aici - există a­cest dacism... E un fel de reacţie, atunci cînd vrei să-ţi dai o iden­titate văzînd diferenţele faţă de alţii. De pildă, acolo unde am cres­cut eu, aveam la bibliotecă de jur împrejur numai cărţi vechi, din secolul al XIV-a. Aici nu există aşa ce­va. E foarte greu să găseşti scrieri ale cărturarilor vechi. Deci există această diferenţă în can­ti­tatea unei culturi, dar, altfel, nu e­xis­tă o diferenţă între statutul on­tologic al unui om din România, şi cel al unuia din Italia. Toţi oamenii sînt la fel.

   

„Oamenii de azi sînt ca adolescenţii“

Pe credincioşii de aici cum îi vedeţi?

- Pe ortodocşii de rînd, dacă îi întrebi ce diferenţă e între ei şi ca­tolici, nu ştiu. La fel şi catolicii din Italia: nici ei nu ştiu aşa ceva. Oa­menii din Mărăcineni mi se par cre­dincioşi, cam aşa era atmos­fe­ra în urmă cu 40 - 50 de ani în satul meu. Apoi a venit dezvolta­rea a­ceea din vest - care va fi şi aici - iar oamenii s-au mai schim­bat, sînt ca nişte adolescenţi care nu mai vor să asculte de părinţi. Unii oameni din jurul mănăstirii sînt şi foarte săraci şi au şi un aju­tor de la noi. Noi ne înţelegem bi­ne cu toţi. De pildă, toţi aceşti copii pe care îi vedeţi în tabără sînt or­todocşi. Cei mai mulţi sînt din Pi­teşti şi vreo doi sînt din Braşov.

Ce se face în tabere? Costă?

- Avem mai multe categorii de vîrste: 7 - 11 ani, 11 - 14 ani şi 14 -18 ani. Întîi copiii vin vreo 3 zile, să vadă dacă pot sta departe de părinţi - fiindcă unii vor imediat acasă. Apoi, dacă se adaptează, stau o săptămînă. Acum, avem 20, anul trecut am avut o dată cam 50, altă dată 40. Bani cerem doar aşa, pentru responsabili­za­rea pă­rin­ţilor, o sumă minimă, cam 70 lei/săptămînă. Dorm la noi - că avem camere - şi ne ocupăm noi de tot. Mai ales părintele Elio, ca­re, deşi e calabrez, adică din su­dul Italiei, seamănă mai mult cu un elveţian, adică e foarte strict şi organizat. Copiii se trezesc la 8, iau micul dejun, apoi au cîte o perioadă de joacă, una de ateliere diferite, fiind împărţiţi pe grupuri. Unii spală vase, alţii fac curăţenie. Seara avem atelier de teatru. Culcarea e la 10, pentru cei mici, sau mai tîrziu, pentru cei mai mari. Dacă se culcă (zîmbeşte)... Fa­cem tabere de 4 - 5 ani mai sis­tematic, dar există dintotdeauna. Or să vină ceva mai mulţi după ce se va termina şcoala.

Ce lucraţi în restul timpului? Şi cum vă finanţaţi?

- Aceste tabere trebuie pregă­tite. În plus, noi colaborăm cu de­canatul de aici (grupul de 10 pa­rohii de la Cîmpulung la Tîrgu Se­verin) şi ne ocupăm şi de forma­rea tineretului din parohii. E drept, nu ştiu cît de bine a fost ales acest loc - dar este bine oricum. Dacă eram într-o zonă unde aveam mulţi catolici în jur, poate ar fi fost mai uşor. Aşa, trebuie să ne gîn­dim mereu cum să facem rost şi de bani. Dacă nu ar fi fost Italia, ne-ar fi fost foarte greu să supra­vieţuim. Acolo, există însă mai multe pro­grame sociale, inclusiv un sistem de adopţie la distanţă, prin care une­­le familii pot dona 30 de euro pentru întreţinerea unui copil din altă ţară.

Am văzut că mai găsiţi timp şi pentru jogging...

- Azi, am alergat 18 km. De obicei, fac între 16 şi 24 km pe zi. Eu sînt dintr-o zonă de munte şi, cînd merg acasă, vreau să mai am suflul de munte...
Călin Popescu
Post a Comment