eikon

Dumnezeu la judecata - God on trial, 2008

2012-01-28T14:25:00.001+02:00

Un film, vazut pe Viasat History. Intr-o baraca, intr-un lagar, evreii instituie un tribunal in care inculpatul este Dumnezeu. Plin de dialog, greu de urmarit pentru cei ce nu au o minima cultura teologica-istorica, mi s-a parut o realizare de exceptie. Interesant este ca filmul interpreteaza relatia dintre Israel si Adonai din prisma gnostica originara, in sensul indicat de Culianu.
Replica, "Cine are nevoie de un Dumnezeu care sufera?" este un raspuns (!) la afirmatia cuiva care spune ca El e impreuna cu ei in acel lagar.
Inca mai este programat pe Viasat History dar se gaseste si pe net.
God on Trial

Vezi mai multe din Cinema, movie trailers pe 220.ro

Led Zeppelin

2012-01-26T21:52:00.001+02:00

Doctor Jivago - note necesare

2012-01-19T08:57:00.001+02:00

Iuri Jivago: Bolile cardiovasculare, microhemoragiile cardiace, sunt boli morale, sunt bolile contemporaneitatii, ale vremurilor. Disjunctia intre vreau/ imi place si trebuie/ m-am saturat.

60: N Nikolaevici: între muritori comunicarea e nemuritoare si viata e simbolica pentru ca este semnificativa;
66 Lara: Viata te doboara nu cu tunete ci cu priviri piezise si soapte calomnioase; peste cel puternic domneste cel slab si marsav;
67: Ca sa suporti viata ai nevoie de acompaniamentul unei muzici interioare pe care nu o poti compune singur;
Vocea lui era la fel de laica ca ferestrele nedecorate înca.
N Nikolaevici: istoria e al doilea univers creat de om ca raspuns la fenomenul mortii; univers construit cu ajutorul timpului si memoriei.
Cât esti copil important este exteriorul, lumea; atentia fata de tine e începutul maturitatii.
Arta mare, veritabila este Apocalipsul Sfântului Ioan si cea care îl continua.
Iubirea feminina obisnuita simpla vs cea care are inserata în ea afectiunea materna (Lara si Pasa).
Transformarea lui Pasa Antipov, vrajirea lui.
Jurnalismul actual: grafomanismul lingvistic al inconsistentei verbale; umanitarism ziaristic; nu exista evenimente cât timp omul nu introduce în ele ceva propriu ceva din geniul sau care o mai ia si razna, ceva care sa semene a basm (Jivago).
143 (Misa Gordon) Popoarele nu mai sunt simple popoare ci popoare convertite, transformate si importanta e transformarea nu fidelitatea fata de vechile fundamente; despre evrei.
(Lara) Nu mai exista nimic, nici prieteni nici autoritati. Tinutul Zîbusino, Blajeiko-republica independenta plina de magie; nu recunoaste Guvernul Provizoriu.
Ustinia, uscata si lucida pâna la perfidie; putea sa taca ani în sir; superstitioasa.
160 (Jivago) Sa lasi balta vorbaria. Cand plinatatea sufletului face vorbele de prisos.
167 Jivago cu Lara despre viata; ea calca rufe.
Kolea Frolenko refuzând dialogul adopta un stil de a vorbi, încîlcit, întretaiat, enigmatic.
Hinz vorbeste despre patriotism, civism, despre asemenea Materii Înalte.
181, Partea V-a, 15 Gândurile lui Jivago, cele doua cercuri/ ghemotoacere ale gândurilor lui. Peste impresiile de atunci se suprapun
experientele anilor de mai târziu. Prietenii sunt mai vii în amintire decât în realitate; nu mai au propria lume, propria parere.
Conjunctura creaza o morala care nu e adevarata fata a lucrurilor. Rata si votka, unice în oras, nu sunt deloc nici rata nici votka.
N Nikolaevici: trancanitor politic si seducator social (bolsevic).
204 Jivago: când se va porni avalansa dea Domnul sa nu ne indepartam unii de altii, sa nu ne pierdem sufletele.
Revolutia este revarsarea sângelui din linia frontului în spatele lui.
A iubi cu prevedere, cu graba, din teama de a nu fi obligati a iubi mai intens mai târziu.
Monstruosul colos al viitorului.
Tarasiuk: de orice s-ar apuca, se pasioneaza. Lucrurile marete sunt atât de nelalocul locul lor, atât de inoportune. Ca un om sarac cu duhul, nu cauta legaturile dintre lucruri, accepta totul, nu-si amintea de nimic, nu se mira de nimic.
Evgraf: pentru un an, doi sa parasim orasele mari si ""sa stam pe pamânt"". Marinarul are ochi priceput si revolverul în mâna.
Iuri: de ce sa stiu si sa-mi fac sânge rau pentru toate? Realitatea a fost bagata în sperieti si se ascunde. Pe cine sa ma mai bazez în viata, pe cine sa mai ascult?
Iuri: alcatuim o singura lume, deosebindu-ne între noi prin gradul de întelegere. Trebuie sa ne întelegem din timp cum sa ne comportam în anumite situatii, cum sa nu rosim unul pentru altul si sa nu aruncam unul asupra altuia pete de rusine.
Sa vegetam searbad dupa modelul timpurilor noi, nu refacem sau marim proprietati ci le spulberam. Harul imitarii, toti imitam pe cineva!!!
275 Strelnikov: trecu calm peste acest amanunt, deoarece nu se temea de nimic [detaliile sunt apanajul fricosilor?!]. Intelectului lui, de savant, îi lipsea harul neprevazutului. Previziuni logice vs descoperiri surprinzatoare. Principialitatea intelectului are nevoie de lipsa de principii a inimii, care nu cunoaste cazuri generale ci doar particulare. Inima e mareata pentru ca face lucruri mici.
Nu ai dreptate simplificînd ordinea lumii; devii judecator între viata si ceea ce o ""denatureaza"", devii un aparator al vietii o vei razbuna (reforma gnostica protestanta). Fara el (Samdeviatov) demult am fi dat ortul popii.
Orasean schimnic, cafea, tutun VS nevoie franca si sanatate de fier (doua narcotice diferite?!). Oamenii nu cred în eficienta sfaturilor neplatite, gratuite; schimbul în mana creaza obligatie morala, plata sistemic-socialista creaza ""liniste existentiala"" [mita e morala însa e antisociala!!!]. ARTA, o parte tainica si ascunsa a continutului, nu lucrarea-în-sine. Operele vorbesc prin teme, situatii, subiecte, eroi dar cel mai puternic prin prezenta artei continute în ele.
Faust savant - pasul înainte în stiinta se face prin respingerea predecesorilor.
Faust artist- în arta pasul înainte se face prin atractia si iubirea fata de trecut (imitare, continuare, adorare).
Partea a IX-a, cap 7: Puskin, Cehov vs Gogol, Tolstoi, Dostoievski. Forta tainica nestiuta, eroul simbolic de care are nevoie orice biografie pentru a se împlini. Apartenenta la un anume tip de om înseamna sfarsitul omului; e bine când cineva îti înseala asteptarile (Calin). Eliberat de povara propriei imagini deti deja un graunte de nemurire.
Strelnikov trezeste simpatia prin faptul ca nu are nicio sansa.
324 Si Revolutia trebuie sa aiba limite; comunistilor nu le trebuie mâncare daca le dai ceva de dimensiunile pamîntului de rezolvat. Pentru ei TRANZITIA E UN SCOP IN SINE. VESNICA PREGATIRE: datorata absentei calitatilor preexistente, lipsei vocatiei. Omul se naste sa traiasca nu sa se pregateasca pentru viata (natura feminina vs revolutionar feminin).
Lara: numai în cartile proaste oamenii se împart în doua tabere; în realitate se amesteca.
Compatimirea cerebrala lasa o zgura nesincera, neplacuta.
Cap 15: Lara despre evrei: neputinta lor de a se depasi pe ei însisi de a renunta la ei pentru a se pierde în ceilalti?!
Suferinta lui Jivago-adulterinul: drepturile si necesitatile sentimentului, dragostea libera, florile placerii sunt ale semizeilor, supraoamenilor ce cer avantaje si privilegii. S-a dus tot luciul de a ramas doar drojdia avocatimii si jidanimii care mesteca vorbe si meliteaza în pustiu.
Iubirea pierduta, anii de aur, nu se momesc cu sampanie si urari de bine ci carând bolovani, mutand muntii, rascolind pamântul.
Galuzina: fugind dupa cultura am vrut sa devenim oraseni, n-am reusit; am parasit un liman si nu am ajuns la altul; napasta e în orase.
CAND NI SE TAIE CAPUL INSFACAM CACIULA SA NU NE-O FURE CINEVA.
Trufia politica starpeste viul, omenescul. A fi în libertate si a nu profita de ea este ca un prizonierat; catusele exista. Interesele revolutiei si existenta sistemului solar sunt identice pentru un socialist ca Liveri.
Iuri, despre revolutionari: admit ca sunteti lumina calauzitoare si eliberatorii Rusiei, ca fara voi ea ar fi pierit cufundata în mizerie si ignoranta, si totusi n-aveti decât sa va duceti la dracu'!
Partea XII, 7: descântecele doftoroaiei.
Ce bine era sa înceteze sa mai fie activ, sa renunte la munca în favoarea naturii, sa nu mai produca; sa devina un obiect în mâinile ei milostive, splendide, creatoare de frumusete! Ceea ce îi e fatal de tipic omului contemporan: entuziasmul artificial, vioiciunea tipatoare si acea mortala lipsa de avânt propovaduita de elita stiintelor si artelor pentru ca ""geniul"" sa ramâna o raritate operant-procustiana. Clipele de patima erau momente de revelatie si descoperire a ineditului în viata si lume.
Lara: pentru a putea vedea trebuie ca IMAGINATIA SA-TI FIE NEATINSA (pacatul afecteaza imaginatia) IAR CAPACITATEA DE RECEPTARE SA-TI RAMANA INTACTA!!! [Societatea nu strica omul ci îi perverteste instrumentele de operare nascând imaginarii-Biserica prin propovaduirea SMERENIEI SI A SARACIEI CU DUHUL are ac de cojocul lui STIU EU CUM E CU VIATA]! Amprenta straina, vulgarizatoare primita în tinerete devine filtrul prin care privim când ne traim viata matura!!! Metanoia, nasterea din nou asta este?! O NOUA VIATA!!! Iar in fata lumii pe care tocmai ai parasit-o prin nastere DEVII UN MIEL DUS LA TAIERE; nu te opui lumii depasite cu instrumentele ei ci cu ale noii tale lumi; Biserica nu e opusa lumii ci e împlinirea ei, salvarea ei din ""stadiul de caldare"".
Partea XIII,13 Fata vie, de om, a lui Strelnikov devenise IMAGINEA IDEII LUI!!!
Destramarea familiilor nu tine de om, de iubire sau neiubire ci de cotidian, de distrugerea a ceea ce este orânduit si tine de cuibul omenesc; firescul a fost distrus; natura este tinta educarii, progresului ideatic-reformist; a ramas doar forta sinceritatii goale, despuiate care nazuia la sinceritatea de alaturi, si ea goala,despuiata si singuratica.
Lara si Iuri, primii oameni [A REUSI SA NU FI PRIMUL OM! SA STI NU SA BAJBAI, SA AI CU CE SA-TI ACOPERI GOLICIUNEA, NIMICUL CARE E INTRINSEC IN TINE].
14 Lara: de ce s-a distrus fericirea casniciei cu Pasa Antipov? Crima devenita din fapt divers un fapt natural?! Minciuna care a dus la pierderea încrederii în pretul parerii proprii. Dominatia frazei si credinta ca nu mai trebuie sa traiesti dupa propriul simt moral ci dupa principii straine; sa repeti lucruri venite violent din afara. Spontaneitatea strivita de subiecte de importanta universala. Disensiunile cu istoria transpuse asupra propriei persoane: omul în carapace.
16 Etapele noii puteri (Lara): 1. Triumful ratiunii, spiritul critic, lupta cu prejudecatile; 2. Au câstig de cauza fortele tenebroase ale ""infiltratilor"", falsilor acoliti; apar suspiciunea, turnatoria, intriga, ura.
17 Lara cu Sima Tunteva, Iuri asculta: cele doua parti ale omului, Dumnezeu si opera omului; vechimea vechiului în fata noutatii noului si liturghisirea amândurora. Evanghelia vrea sa cladeasca viata împotriva oricaror constrângeri. Cantitatea, constrângerea, turma, conducatorii, popoarele au disparut: PERSOANA SE NASTE, FIUL, BISERICA. Adam a vrut sa devina om si a gresit; Dumnezeu e om, pâna la Dumnezeu pe Adam o sa-l înalte.
Socialismul va dainui, va face lucruri mari însa VIATA, FERICIREA... nu exista pe acolo.
Declamarea conducatorilor si a popoarelor ne duce în Vechiul Testament [precrestinism sau prin-preajma-crestinismului].
Tonia: pedeapsa neiubirii, neiubirea e omucidere [iadul femeii]. Tonia simplifica viata si cauta iesirea cea buna, Lara complica viata si abate din drum.
Iuri cu Komarovski: niciodata nu am încercat sa conving pe cineva sau sa-mi impun vointa. A lua un proiect drept un act DEJA dus la îndeplinire.
Lara la Varîkino: ne autobiciuim cu zel ca sa nu ne dam seama ca asta nu-i viata, ci o punere în scena, o comedie cu papusi. As munci fericita daca as sti ca toate astea ar duce undeva. Tu, Iuri, ai dreptul sa te îndoiesti, sa eziti dar faptele mele trebuiesa fie consecvente si logice. Tine-ma din scurt, sunt sclava care te iubeste si nu trebuie sa gândeasca nimic. DARUL IUBIRII E CA ORICE DAR INSA FARA BINECUVANTARE...DINCOLO DE ECHIVALENTA FIINTEI EXISTA O FORTA A NATURII ARBITRARA, DISTRUGATOARE, OSTILA LINISTII CASNICE.
Iuri: zvarcolirea asta smintita (bejenia) e spiritul vremurilor.
Partea XIV, 6: Iuri lucreaza; limbajul începe sa gândeasca singur, sa exprime fiinta poetului. Poetul e pretextul si punctul de sprijin de care are nevoie Poezia [sa te pregatesti sa devi pâlnie]. Triumfatoarea curatenie a existentei!!!
Inactivitatea oboselii transforma totul. Originalitate atenuata si discreta, ascunsa sub forma; limbaj ponderat lipsit de ostentatie care sa-i permita cititorului sa-si asume continutul fara a baga de seama în ce fel si-l asuma; stil imperceptibil, gângurit. Ecoul sugestiilor venite din discretia interioara.
14 Istoria qua padure, qua regn vegetal: Tolstoi e incomplet; nimeni nu face istoria, ea nu se vede cum nu se vede cresterea ierbii; razboiul, conducatorii sunt excitantii istoriei; revolutia schimba, apoi spiritul de plafonare este idolatrizat secole de-a rândul. ARTA SERVESTE FRUMOSUL, FRUMUSETEA ESTE FERICIREA DE A POSEDA FORMA, FORMA ESTE CHEIA ORGANICA A EXISTENTEI, FORMA CE TREBUIE SA AIBA TOT CE ESTE VIU CA SA EXISTE, SI, ASTFEL, ARTA, SI CEA TRAGICA, ESTE O NARATIUNE DESPRE FERICIREA EXISTENTEI.
16 Strelnikov flecarea la nesfârsit; Boala revolutiei, sminteala, taina împovaratoare: toti se simteau vinovati, criminali, patima autocondamnarii facea ravagii, orgii; furia autodemascarii, reevaluarea;
17 Strelnikov despre Revolutie. Parea ca Dumnezeu salasluieste în padure iar pe câmp serpuieste surâsul batjocuritor al diavolului.
Vasea despre vorbirea plastica a lui Iuri: e vocea neadevarului condamnat care-si constientizeaza slabiciunea si de aceea e evaziva. Omul neliber isi idealizeaza nelibertatea; iezuitii au mizat pe lucrul acesta?! Iuri detesta misticismul politic al intelectualitatii sovietice, al elitei, ""plafonul spiritual al epocii"". Microhemoragiile cardiace sunt o boala contemporana de natura morala; ni se pretinde o duplicitate permanenta, transformata în sistem, sa te comporti altfel decât simti.
15 Dragostea lor ca PARTICIPARE LA FRUMUSETEA INTREGULUI SPECTACOL, LA UNIVERSUL INTREG; DRAGOSTEA LOR A PLACUT MAI MULT CELORLALTI (ERA NECESARA LUMII, INTREGULUI FACEA PARTE DIN CREATIA CONTINUA)[ spuneam eu odata cât de rau îmi pare ca mor, nu pentru mine ci pentru ce pierde lumea asta prin disparitia mea]; nu, omul nu este superior restului; falsa colectivitate transformata în politica e primitivism. Razboiul a fost o binefacere fata de domnia inumana a scornelii pentru ca a adus usurarea, a limitat FORTA VRAJITOREASCA A LITEREI MOARTE. Prevestirea libertatii este singurul continut istoric (al anilor postbelici).

Nu-i banc

2012-01-18T20:42:00.001+02:00

Cand incalcam legile - primim amenda; cand procedam corect - platim impozite. E tot aia, nu?
Asa fac eu cu autobuzul. Nu-mi iau bilet niciodata iar cand vine controlorul platesc amenda pe loc. Per total sunt avantajat si in plus nu stau la coada.

Inceputul si sfarsitul e Eminescu

2012-01-15T09:41:00.003+02:00

Spunea Nichita ca cel mai frumos vers din literatura romana este "Nu credeam sa'nvat a muri vreodata". Am avut un blocaj instantaneu; niciodata nu m-a linistit asta. Stiam ca in Eminescu trebuie sa fie inceputul si sfarsitul poeziei. Acum vreo doi ani am recitit Luceafarul. Si am gasit piatra unghiulara, cheia Poeziei. Versul absolut. Atat.

Porni luceafarul.

Nimic nu e in spate si in fata. Totul e in spate si in fata. Creatia, sfarsitul, viata, moartea, dragostea, ura, ziua, noaptea, gandul, actiunea, visul, somnul, capul si pajura, privirea si indiferenta, facutul si nefacutul, acumul si niciodatul.

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atîtea clipe.

Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentîi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorînd îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gînd purtat de dor,
Pîn` piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adînc asemenea
Uitării celei oarbe.

De cativa ani ma duc la Bellu de ziua lui. Nu stiu de ce, mi se pare ca asa e corect si drept. Nu e admiratie, poate e putina vanitate. Fumez o tigare si ma invart pe acolo.

interviu Cristi Puiu

2012-01-07T14:36:00.000+02:00

Aurora lui Cristi Puiu

2012-01-02T10:12:00.003+02:00

Un film de 3 ore. Lung, prea lung spun unii. Mie mi s-a parut prea scurt. Nu am simtit timpul. Aveam o intrebare (pentru mine, de vreo 5 ani). De ce oare regizorii romani fac doar filme romanesti?
De ce nu fac de exemplu, Doamna Bovary? Pentru ca sunt regizori si creatori romanesti.
Cam tot ce se face in Romania este romanesc.
Pentru mine, Aurora este filmul pe care l-am asteptat. Este primul film ne-romanesc. Va deveni, trebuie, fundatia noii cinematografii. Nici Mungiu, nici Nemescu, nici Porumboiu nu au reusit pana acum.
Are, cred eu, toate calitatile pentru a deveni un film-cult. Faptul ca mi s-a parut scurt e o dovada in acest sens. Mai sunt multe de spus despre aurore.
Numele, Aurora, nu este titlul filmului ci denumirea fenomenului ce a dus la creatia lui.
Ca detaliu, Puiu m-a facut curios si cred ca voi incerca mancarea de bame cu carne de oaie.

isaac levitan

2011-12-31T17:34:00.000+02:00

si inca: http://dww.no-ip.org/pictures/Levitan/index.htm

cinism socialist

2011-12-31T10:43:00.004+02:00

Un nou articol pe CriticAtac. Un artist, István Szakáts, fondator AltArt, membru GAS.
Arta, reprezentativitate, actiune social-estetica. Afise, imaginar social vibrant plin de energie tinereasca constienta (?). Gramsci peste tot.
De ce cinism?
Bancul preferat al artistului, el zice: " Ce și-a dat seama bade Ion după 50 ani de pârnaie? Că nu el e închis, ci ușa."
In rest, toate bune. Socialismul se misca bine. Conform statelor de plata.

poezii de iarna

2011-12-28T11:55:00.001+02:00

Poezii Iarna Si Craciun

Profesionistii

2011-12-27T20:04:00.003+02:00

Am gasit blogul Eugeniei Voda unde sunt emisiunile inregistrate. E si Bernea, si Cartarescu si A. Serban, Breban, N. Manea, C. Mungiu, C. Puiu s.a. Cine vrea, sa se uite!
Profesionistii

samanta comunismului totalitarist se ascunde cu grija

2011-12-23T07:42:00.002+02:00

Update la update: l-au pus la loc.
Update: am vazut ca au scos articolul de pe site.

Pe CriticAtac apare un articol al unui Eduardo Romanos (imbracat in uniforma de indignat, fara ochelari insa). Vorbeste despre indignati, despre Bakunin, despre democratia deliberativa. Pune in discutie democratia directa (ei neintelegand ca democratia directa e valabila DOAR in comunitati mici ce se administreaza singure, NICIODATA in "comunitati" ideologic-estetiste(!) urbane). Si ca sa fie totul terminat din introducere pune la liniuta ceva din programul acestor miscari sociale. Samanta totalitarismului comunist isi face loc in aceste cuvinte duioase si educative (fascist in esenta, pentru ca mereu comunismul este fascist, pentru ca SOCIALISMUL POLITIC este FASCIST - in fond noul idol socialist la moda, Gramsci, nu propune ca alternativa politica decat fascismul intelectualist-elitist). Vorbind de PERSOANA, nestiind ce inseamna aceasta, indignatii cred ca au pus punctele pe u. Neavand cultura teologica, comunitara/ euharistica ei se adreseaza altor indignati care la randul lor se simt stingheri intr-o lume ce li se pare "o curva".
Nici nu e nevoie de mari comentarii asupra acestor puncte caci cine a trait in comunism lesne se dumireste:

" Practic, ea (Teoria democratiei deliberative) încearcă să demonteze trei iluzii, sau prejudecăţi caracteristice modelului liberal:

1) preferinţele nu sunt nici autonome, nici libere, ci se nasc într-un context specific;

2) preferinţele se pot schimba în funcţie de context;

3) agregarea acestor preferinţe, presupuse a fi gata formate, reprezintă un obstacol în calea promovării justiţiei sociale și a binelui comun.

Pe scurt, dacă fiecare dintre noi votează potrivit preferinţelor sale individuale, iar acestea sunt determinate de interese individuale, deciziile colective nu au cum să tindă către realizarea binelui comun. Obiectivul deliberării ar fi, în schimb, acela de a forma, sau de a descoperi preferinţele (reflexive) ale fiecăruia, urmată de eventuala lor transformare/modificare, prin intermediul accesului la informaţie și al unui proces conștient de învăţare, în vederea atingerii binelui comun."

Si inca: " Includerea („absolută, a oricărei persoane”) este fundamentul ce conservă subiectivitatea și diversitatea în interiorul mișcării." Ca mai tarziu sa ne comunice cum ca "Mișcarea 15M pare a fi, de asemenea, reprezentanta principiului modificării preferinţelor, fapt atestat de reflecţia sa pe marginea „gândirii colective” și a „ascultării active”, ce trebuie să ghideze participarea la adunările sale. Gândirea colectivă este total opusă sistemului actual ce funcţionează pe baza gândirii individualiste…"
"Căutăm cele mai bune argumente pentru a lua decizia care se mulează cel mai bine pe diferitele opinii, nu poziţionări antagonice, cum se întâmplă în cazul votului. Prezentarea acestora trebuie să fie pașnică, respectuoasă faţă de toate opiniile exprimate – prejudecăţile și ideologiile trebuie lăsate acasă…E important să fim calmi, să nu gesticulăm excesiv, pentru a nu transmite adunării sentimente și afecte personale, reamintindu-ne de fiecare dată cât de important este un zâmbet în momentele de tensiune, sau de bloca."
Despre ce PERSOANA e vorba, cred ca doar dupa o sticla de votca se poate pricepe?!

cartarescu

2011-12-22T17:31:00.002+02:00

prin anii '90, cred, am citit Nostalgia. stateam in Piata Iancului pe atunci, undeva pe Avrig. apoi l-am uitat de tot pe Cartarescu. era destul de prezent prin publicistica si politic. acum vreo doua saptamani, la Targul de Sfantul Nicolae, un prieten imi povestea despre o polemica avuta cu cineva pe tema Cartarescu. ca e bun, ca nu e bun, etc. bine, zic, nu stiu. pun mana pe mouse caut la biblioteca si-l gasesc. 1500 de pagini. orbitor. cum am manii cantitativ-iste, ma aprind si, amintindu-mi ca scrie usor de citit, dau iama in el.
l-am terminat si nu-mi pare rau ca l-am citit. am avut, cred eu, sansa de a-l citi TOT DEODATA. aparand in timp, fiind asa citit de multi, cred ca cei ce l-au intercalat,obiectiv, au pierdut ceva.
oricum,
MERCI, MIRCEA (sau VICTOR)!

Romania si Bulgaria au picat in grupa de calificari pentru aderarea in Schengen cu Olanda, tripla semifinalista la mondiale si campioana europeana

2011-12-11T09:03:00.001+02:00

Traian Basescu a facut cumparaturi intr-un supermarket din Bucuresti: Am incercat sa evit zarzavaturile olandeze.
Cata tampenie!!! Se vede treaba cum ca in zilele noastre politicienii amesteca STATUL cu POPORUL. Adica ce vina are fermierul olandez ca guvernul lui are strategii politice absconse? Oare conteaza doar ce spune STATUL? De fapt asa a fost intotdeauna, nu-i problema, insa sa nu se mai dea mari noii conducatori ca au viziuni morale inalte. Tot in paradigme belicoase gandesc.
Eu ca guvern olandez as interzice intrarea in spatiul Schengen pentru toti politicienii romani si bulgari impreuna cu familiile lor cu tot. Iar ca guvern roman as avea reguli mai drastice la frontiera pentru politicienii olandezi ce ar veni in tara. Sa stea de exemplu 6 luni in vama pentru a-si face toate analizele posibile (ecografii, colonoscopii, endoscopii, tomografii, sumar de urina, secretii vaginale, s.a.).
Pentru ca am impresia ca frana unitatii este chiar ceea ce a fost creat pentru a o realiza: STATUL MODERN

alte icoane pe sticla de la atelierul MTR

2011-12-10T13:49:00.001+02:00

criza IMPOSTURII

2011-12-06T22:44:00.001+02:00

lucrurile sunt destul de clare cu criza asta. e criza STATULUI nu a popoarelor. STATELE nici nu se mai sinchisesc de popoarele lor. poate ca cea mai mare gogorita este sintagma CRIZA FINANCIARA. nu e nicio criza financiara. toti vorbesc de bugete, bugetari, pensii, asistente sociale. deci de instrumente caracteristice STATULUI. STATUL asa cum il stiam noi este pe duca. si el stie asta. incearca sa se salveze. iar tampitii de socialisti, nu i-ar mai rabda pamantul, ce vor? STAT mai puternic, mai implicat in societate prin educatie (falimentara), prin creare de locuri de munca (lucrari publice inepte si nenecesare omului). toata media, impregnata de propagandismul iluminist/ social-ist, nu are alta paradigma decat reusita STATULUI.
STATUL MODERN si-a aratat puterea. a avut la dispozitie 150 de ani. nu a facut nimic exceptional (in afara de cateva razboaie si o mana de holocausturi).
cred ca e vremea sa ne dam la o parte din acest joc al pierzaniei, jocul STATULUI. si sa ne inarmam cu puteri vechi si datatoare de sens. caci STATUL dupa cum se vede, se simte si se stie, are o singura solutie in momentele cand pamantul ii fuge de sub picioare: RAZBOIUL, CONFLICTUL, ALTERNANTA SANGE-LINISTE. sa nu uitam ca STATUL MODERN are veleitati mesianice insa singur MESIA stie ca doar murind poate face ceva din aceasta lume. STATUL vrea doar sa traiasca si pentru asta e capabil sa distruga, nihilist, totul pentru a se pastra pe sine.
in fond singura intrebare care conteaza este "VREI SA TRAIESTI?". raspunsul la aceasta intrebare te face sau nu real. cand Sf. Petru vrea sa-l fereasca pe Iisus de patimi si ii spune sa nu se duca la Ierusalim, sa nu care cumva sa se dea in mana ucigasilor care e raspunsul? RETRO SATANA!

Târg de Sfântul Nicolae 2011

2011-12-01T15:03:00.001+02:00

De vineri, 2 decembrie până duminică, 4 decembrie, de la 10 dimineaţa la 6 după-amiaza, la marele Târg de Sfântul Nicolae de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român...

meşteresc, vând şi se tocmesc:
olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari...

La târgul de la oraş meşterii aduc:
sorcove, linguri, ţuică, vin, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, suc de mere, kürtős kalács, măşti, fluiere, ocarine, împletituri din pănuşe, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, sărăriţe, furci, piperniţe, găvane, lingurare, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopoţei, zurgălăi
şi câte şi mai câte.

Preţ bilet: 6 lei, 3 lei (elevi, studenţi, pensionari).

2011-11-29T13:13:00.001+02:00

Am revazut L'aveu. Despre procesul Slansky.
Un film devastator despre cum si in ce fel lucreaza comunismul. Straniu e ca acest film, aparut in '70, nu este prezentat mai apasat in tara. Nu prea am auzit reactii despre. Dialogurile sunt trecute prin pana lui Jorge Semprún.
Si un articol despre Semprun.
O replica memorabila, intre multe altele: mai bine sa gresesti in interiorul Partidului decat sa ai dreptate in afara lui.
Trotkisti, obiectiv-subiectiv, istoria trecutului in lumina dialecticii marxiste... si cate altele. Cica, zicea Steinhardt, Yves Montand si S. Signoret (socialisti fiind mult timp) s-ar fi lecuit dupa acest film.

Clerul socialist

2011-11-29T11:07:00.001+02:00

Aseara pe Trinitas. Un preot, tanar Doamne, intr-o emisiune grava, isi exprima conceptiile. In 10 secunde mi-a transmis, nu numai mie, cum ca COPILASII SE NASC BUNI SI CU VREMEA SOCIETATEA II STRICA SI II DUCE LA RAUTATE. Of Doamne, of! Oare stia ce zice sau asa a crescut in el samanta iluminismului/ rationalismului rousseau-ist plantata cu grija de sistemul educational modern? Se vede treaba ca teologia sociala a Bisericii (care Biserica?) nu poate duce decat la socialism. Dostoievski o spusese in Idiotul insa de la polemica dintre Palamas si Varlaam toate sunt clare (energiile necreate) si chiar de la Fericitul Augustin in conflictul cu Pelagius (de citit Sfantul Ioan Cassian si bineinteles Palamas - teologia energiilor necreate este singura solutie impotriva socialismului).

ce vor socialistii romani?

2011-11-25T20:57:00.001+02:00

CriticAtac, un site de orientare socialista. O fatzaiala pertinenta si, desigur, inutila. Un fel de Catavancu mai serios, mai filosofic cu trimiteri si traduceri la zi(?). Scriitori si cititori inteligenti (oare cat o sa-i ia omului sa priceapa ca inteligenta nu e buna decat pentru a castiga un salar mai bun pentru a-si satisface micile perversiuni mizere?).
Nu-i nimic, e in program. Si eu sunt convins ca unica solutie a omenirii ce vrea sa faca ceva in afara Bisericii e comunismul. Adica ceva mai bun de atat, omul fara Dumnezeu nu poate sa faca. E ca in realitatea lui Adam si a Evei. Toti se intreaba cum s-a inmultit omul cu doar o femeie... Cica e scandalos, incestuos, imoral. Pai...QED, atat a putut sa faca omul cazut din ascultarea Bisericii. E un fapt, social. Ha, ha, ha. La fel, socialistii iau faptele dpdv sociologic-antropologic si sa kk pe oameni neinteresandu-i ca nu inteleg nimic din realitate. Dar ce sa facem cu realitatea cand doar REPREZENTATIVITATEA conteaza?!

eminescu

2011-11-15T20:04:00.001+02:00

Trecut-au anii

Trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec!

Fratii Taviani - ceva filme

2011-11-14T19:16:00.001+02:00

am bifat si ceva Taviani. filmele vechi sunt frumoase. socialiste, triste, amuzante. I sovversivi, Un uomo da bruciareimi plac fratiorii pentru ca au avut tupeul sa se bage peste Goethe, Le affinità elettive, peste Tolstoi, Invierea si Il sole anche di notte (Parintele Serghi). Bresson se luase de Dostoievski si i-a reusit. mai sunt de vazut cateva.

Melancholia lui Trier

2011-11-12T15:43:00.001+02:00

Am citit si rascitit sumedenie de comentarii despre acest film. Toate parerile sunt conforme mintii fiecaruia. Amuzante, pline de speranta, grotesti s.a. Trier e un personaj prea complex pentru a-si fi dat seama ce face. Pentru ca eu cred ca a realizat o capodopera nihilista mai mult ca perfecta. Nu e un moralist, nicidecum un antropo-sociolog. Face ce este fara sa dea termene de judecata. Ideea e ca a inteles, nu discursiv-deductiv, ce inseamna FEMEIA. Acest film este despre FEMEIE si nimeni, nici macar femeile, nu mai pricep asta. Ar trebui o noapte intreaga, plina de pahare, pentru a explica de ce cred eu ca este un film despre femeie (dar nu mai beau). Pe scurt: natura, tehnologie, corp, suflet, melancolie, spaima, maternitate, sexualitate stagnanta, sexualitae dorita, mire, mireasa, nunta, tata, mama, pod, cal... e un discurs tarkovski-an, bineinteles. Fara credinta in Treime.
Cele doua femei sunt intervale, copilul si pestera sunt vointa de putere. NATURA, Justine, si PROIECTUL NATURII ASUMATE TEHNOLOGIZATE, Claire, raman fara barbat, fara cap, fara mantuitor.
Oricum e o nuca in perete unde peretii sunt capetele noastre seci ce nu mai pricep nimic din ceea ce se intampla.Spunea Dostoievski ca nu e suficient ca un lucru sa fie frumos ci trebuie si un receptor care sa-l perceapa. De aceea a facut Dumnezeu lumina si ochiul, frumusetea si mintea/inima. E trist sa vezi cum un astfel de film e catalogat drept SF, apocaliptic/ catastrofic (oamenii nici nu mai stiu ca apocalipsa inseamna revelatie).
A doua parte ramane un Razboiul Stelelor daca nu se intelege prima parte: nunta, (auto)distrugerea femeii/naturii.
Spune mirele la un moment dat cand pleaca: asta a fost tot? dupa ce declarase ca nu credea ca va avea o mireasa asa de frumoasa. Dar ce-ti imaginai? spune mireasa. Recunoaste mirele ca nu s-a ocupat mai indeaproape de ea, ca a neglijat-o.
In fine, o opera nihilista, un/ o Verwindung heidegger-ian (insanatosire), dupa inexplicabila boala declansata de rationalismul-fecundant.

Doua filme

2011-11-11T09:02:00.001+02:00

Va mai plictisesc cu ce am vazut. Michel Piccoli.
Habemus papam 2011. Un film despre ce-ar fi daca s-ar putea sa fie. Un cardinal depresiv care ajunge Papa al Romei. In final refuza omeneste ceea ce i se pare de neinteles. Urla, canta, recita. Ai zice ca e nebun. Si este. Dar nebunia lui este normala. "Anormala" pare scenografia eclesiala si spectacolul unei Biserici Catolice parca depasita de viata. E si amuzant. Oricum, o speranta.
Al doilea film, o capodopera: La diagonale du fou 1984. Despre KGB si despre ce face comunismul. Pare, si este, o completare a portretului lui Verhovenski. O replica a lui Tac-Tac, ofiter KGB: avem arma perfecta, rupem sufletul. Nimic nu justifica oprirea unei actiuni care ar pune comunismul in superioritate. Saducheii spun ca nu exista viata dupa moarte si nemurirea sufletului. Vrei sa traiesti? Asta era intrebarea pusa de NKVD celor carora li se cerea colaborarea. O colaborare care putea insemna chiar si moartea asumata pentru victoria Partidului.

capre, capre, capre

2011-11-08T20:33:00.003+02:00

Am primit pe e-mail ceva straniu si mi-a placut. Cica sunt capre ibex care mananca licheni si ling sare. Si daca acolo le gasesc acolo se duc.

Icoane pe sticla la Atelierul de creativitate de la Muzeul Taranului

2011-11-06T12:41:00.003+02:00

Cateva icoane pe sticla din atelierul pe care-l fac cu copiii la MTR, sambata. Doar cateva. Atelierul a intrat deja in al doilea an. Din motive romanesti e posibil sa fie oprit. Dar nu ma las eu cu una cu doua. Simina, Gabriel, Gabriela, Vladimir, Ionut, Ioana si toti ceilalti merita sa se bucure si sa ne arate cum sta treaba. Imi spun parintii ca sambata de dimineata se scoala singuri si infrigurati fac "scandal" sa se grabeasca sa nu intarzie ca au priceput ei ca ma supar daca vin mai tarziu. Si vin. Ploaie, ger nu conteaza.

Despre clanul camatarilor, Sarkozy si Merkel

2011-11-05T08:43:00.002+02:00

Un articol despre Grecia si despre cum stau lucrurile in fapt, Democratia intr-un tomberon de gunoi.
Nu e de joaca cu cel ce te imprumuta, pentru orice motiv ar face-o. Cand e vorba de bani nimic nu justifica dreptatea. banii trebuie recuperati. Parerea mea e in ton cu aceste idei din articol, exceptatnd trimiterea la Nietzsche (e prea greu de folosit in argumentatii, duce mai departe decat poate duce un instrument de operare).
Ideea e ca democratia nu rezista in fata ideologiei. Pentru a realiza un proiect politic major, centralizat, democratia trebuie trimisa in alta camera. Eventual anesteziata.

Ingrozit, citesc cum diversi cetateni il fac tandari pe premierul Greciei pentru temeritatea de a fi cerut un plebiscit cu privire la masurile de austeritate impuse de europeni. Spre rusinea breslei din care fac parte, majoritatea acestor voci sunt cele ale economistilor. Si spre rusinea celor care vantura ideea ca “pachetul este prea complex pentru a putea fi inteles de cetateni”, democratia pare a fi zburata pe geam la primul semn de falie mai serioasa in politicile publice ale unei tari europene. Intr-un final, Papandeou insusi s-a acoperit de rusine, alegand politica lui un pas inainte, doi inapoi. S-a predat in fata amenintarilor europene, care amenintau oprirea urmatoarei transe de 8 miliarde de euro, in caz ca referendumul ar merge inainte.
Argumentatia docta folosita contrapune procesul democratic cu tremuriciul pietelor. O versiune simplificata spune cam asa: daca ne asumam incertitudinea unui process democratic, pietele vor intra intr-o fibrilatie impredictibila care va impinge atat Grecia cat si zona euro spre o prapastie sigura. Este mai bine ca guvernul sa isi asume raspunderea si masurile de austeritate sa treaca doar prin Parlament si sa nu mai fie supuse ratificarii populare. Ca atare, de fiecare data cand apasa cate un rechin de la o banca de investitii pe niste butoane de cumparare sau de vindere masiva a datoriilor europene, tarile ar trebui sa arunce democratia intr-un tomberon mititel, sa puna capacul de-asupra, iar politicienii sa se suie cu picioarele deasupra capacului sa vorbeasca despre unitatea europeana intr-un mod cat de doct posibil. Daca se poate, cu un accent pe nas, frantuzit.
Tonul, de altfel, l-a dat domnul Sarkozy, mai inainte spunand ca intrarea Greciei in zona euro a fost o eroare, iar mai apoi facand presiuni odata ce premierul grec a declarat referendum, spunand chair ca “Grecia trebuie sa se hotarasca daca vrea sau nu sa ramana in zona euro”. Le Figaro croncane in acelasi fel, spunand ca referendumul ameninta stabilitatea zonei euro si stergerea a 50% din datorie de catre bancile private. Cetatenii pot in continuare sa faca laringita urland pe strazi, pot arunca cu cocktailuri Molotov si pot protesta pana le vine acru – vocea lor nu va conta in pachetul bine impachetat de europeni. Dar cea mai incredibila sustinere a venit de la Fracois Fillion, premierul democratic al Frantei: “Europa nu poate sa astepte saptamani deznodamantul unui referendum. Grecii sa ne spune repede si clar daca vor sa isi pastreze locul in Europa”. Mesajul catre Grecia e clar – ciocu’ mic si joc de glezne. Catre greci, e si mai simplu: doar ciocu’ mic.
Cei care tipa la Papandreou nu sunt chiar dezinteresati, au foarte multe miliarde in joc. Va citesc doar selectiv din “topul” celor care detin datorii grecesti: Banca Centrala Europeana (45 miliarde euro), Imprumuturi bilaterale UE (38 miliarde euro), Fondul Monetar International (15 miliarde euro), Sistemul de Banci Centrale Europene (13 miliarde euro), o banca privata germana (6,3 miliarde euro), o banca privata franceza (5 miliarde de euro), banca franco-belgiana Dexia (3,5 miliarde), alte doua banci franceze (4 miliarde euro), alte trei institutii germane (4,3 miliarde), etc, etc. Chiar si o simpla enumerare selectiva poate convinge orice om, indiferent de cat de putin stie despre economie. “Meciul” este acelasi ca intre orice camatari si orice datornic. Singura diferenta este ca acesti camatari sunt putin mai speciali: le este suficient o vorbulita aruncata la un summit pentru ca datornicul sa atarne, spanzurat, in lat. Latul este tesut cu grija de bancile internationale, mobilitatea capitalului si acei monstruleti utili si respectabili, agentiile de rating.
Cei carora nu le place democratia nu au nici o scuza. Un popor intreg poate intelege un moment de cumpara si este probabil ca acest pachet de austeritate ar fi trecut, la limita, de votul popular. De asemenea, argumentul ca doar iluminatii si finantistii (sau daca vreti Ubermensch –ii lui Nietzsche) ar trebui sa discute despre problemele cetatii este unul care nu a mai fost auzit in Europa de 60 de ani. Soarta unei tari apartine poporului in intregimea sa, iar atunci cand masurile sunt fara precedent, dincolo de mandatul unui guvern slab, controversat si stau sub semnul nelegimitatii si a contestarilor in strada, un referendum este singura modalitate civilizata de a permite contestatarilor sa isi expulzeze protestele intr-un cadru democratic.
De altfel, masurile botezate simpatic “de austeritate” nu au fost prezentate pe larg, cel putin nu in Romania. Cateva dintre ele: taierea lefurilor din sectorul public cu 20%, iar a celor din intreprinderile de stat cu 30%, 30.000 de functionari pusi pe liber in 40% din timp, adica daca vreti platiti doar cu 60%, pensiile peste 1.000 de euro taiate cu intre 20-40%, taieri de peste doua miliarde de euro de la sanatate, taieri de 1,2 miliarde de la aparare, iar intr-un final apoteotic inchiderea a 1.976 de scoli. Toate acestea vor fi scoase dintr-un al doilea tomberon de gunoi, de langa cel unde a ajuns aruncata democratia si vor fi aruncate in capul grecilor, fara drept de apel.
Istoria e cruda uneori – insasi notiunea de democratie (demos si kratos) o datoram grecilor.

Tocqueville, Despre Democratie in America - NOTE

2011-11-02T10:12:00.000+02:00

Am reusit sa termin capodopera. Cartea unui geniu. Profetiile lui zdrobesc certitudinile noastre. Nu e vorba despre democratia din America (cum se tot crede) ci despre democratie, in America (putea fi despre apa potabila cand era el in America). Nu am mai subliniat pasaje desi unele sunt cutremuratoare prin precizia lor. Poate ca ceea ce este de retinut din aceasta apocalipsa sunt indicarea pericolelor ce ne pandesc si remediile pentru a le depasi. Desi e optimist (cam ca Pavel cu evreii lui) nota realista (pesimista) se simte in pagini intregi. Sfarsitul omului vine, vine si nu doar in Bucuresti. Spunea Bernanos: cade crestinismul, crapa Europa. Nu cred. Spune Tocqueville: cade credinta, crapa omul. Asta o cred (simt pe pielea mea).
In rest numai de bine, m-am impiedicat acum de Moshe Idel (i-am citit lucrarea cu Scari, stalpi, linii. Ascensiuni la cer). M-am incumetat sa intru in "Fiul lui Dumnezeu si mistica evreiasca". Horror. Rupe masa. Sper sa o sfarsesc. Am ajuns ca Woody Allen cu frica lui ca moare si nu apuca sa citeasca MobyDick.

Am notele pentru ambele volume.
Volumul I
Volumul II

Grecia si criza

2011-11-02T08:43:00.000+02:00

Interesanta situatie. Mai interesant e ca media nu reflecta indeajuns aceasta luare de pozitie a Guvernului grec, referendumul. Nu exista , e nula, neinteresanta, prosteste pe copii.
Adica, bine, am inteles, ne-ati promis ca daca intram in UE si in zona euro o sa fie bine. A fost bine. Adica ne-ati dat, si tot dat ani de-a randul si nu ati spus nimic despre ce se intampla in mod real. Ati asteptat sa ajungem in chingi. Si acum ne "salvati". Din nou. Ne-ati facut fericiti odata. Si ne mai faceti inca. Ne stergeti datoriile pe care noi le-am facut pentru a trai visul ueuropean. noi am luat-o de buna si ne-am bucurat. Doar fericirea si bunastarea era tinta, nu? Noi nu ne jucam cand e vorba de distractie. Ne-am distrat si acum ne spuneti ca nu, nu e bine ce am facut. Trebuie sa suferim pentru ca am luat-o de buna. Vreti sa ne stergeti datoriile. Care datorii??? Cele facute de un Guvern ce urmarea un program ueuropean?
Poate ca grecii mai si vor sa fie intrebati, ca popor, ce vor sa faca. Nu doar sa se tot hotarasca in numele lor.
Innebunesc nemtii si germanii ca nu sunt luati in seama. Ce seama? Au presat si au investit in Grecia cu gandul ca tot ei vor castiga (asta se intampla si la noi). Si uite ca afacerea ueuropeana nu a mers. "Stergerea" datoriilor Greciei este o masura pentru a salva prostia pe care puternicii UEuropei au facut-o. Cand afacerea merge prost "se vine cu bani de acasa".
Mai degraba, aroganta cu care au operat ei in acest spatiu este cauza acestor nenorociri. Uite acum cum sar ca disperatii sa se ajute tot pe ei. Pentru ca nu Grecia falimenteaza ci proiectul lor autoritarist, ideologic, fantasmagoric. Nu vor sa tina cont de diversitatea popoarelor, cred ca moneda uneste (asta e o teorie veche regasita si-n capul lui Monet si al celorlalti). Ei cred, in ton cu marxismul, ca economico-socialul e problema si daca acesta e tinut in frau va curge lapte si miere. Dar popoarele sunt o realitate, spiritul lor s-a intarit in mii de ani si nu e usor sa treci cu plugul si sa te faci ca nu vezi. Elitismul, centralizarea administrativa lasa sa se coaguleze in planul social un altfel de duh. E duhul real al popoarelor. Cam asta se intampla si cu sistemul de educatie. Fac teme, dau lucrari, inata poezii si biologii insa copiii sunt in alta parte. Si apoi ne intrebam ce e cu ei de se revolta.
Sunt posibile conflicte majore. Eu zic:
BRAVO GRECIA!

Vintilă Mihăilescu, in sfarsit, negru pe alb

2011-10-25T20:30:00.003+03:00

Uite asa se depaseste disimularea, vruta sau nevruta. Cand nu mai poti sa te tii iei o tuica si spargi toate bibelourile nevestei. Nu duduie de putere articolul domnului profesor. Oare asta ar fi vrut? Sa manifeste sau sa se manifeste ( in directie politica). Ca e socialist asta o stiu din manifestari. Dar ca si stia despre el ca e socialist ma indoiam. Sper sa-i spuna cineva verde-n fata: de cand sunteti socialist, stiti? Cat despre substanta manifestului numai de rau. Platitudini plangace si pline de muci (nenea Iancu). Vai de ei, vai de de ei cei considerati nedemni, de exploatatori. Sa-i aparam, sa-i aparam. Dar cum, draga? Prin articole si "exemplaritati"? Cand la TVu se tot vorbeste despre nostalgia prostimii fata de vechiul regim (iata cum a ajuns comunismul vechiul regim) nimeni nu vrea sa creada ca multi, foarte multi destepti au vise erotice cu trecutele vremuri. L-am auzit pe Alex Stefanescu la Cristea Enache spunand ca daca ar fi fost presedinte ar fi luptat pentru ca intelectualii tarii sa nu mai fie loviti de greutatile materiale ale capitalismului si zicea ca (parca) i-a zis unui presedinte, aratandu-i pe oamenii de cultura ai tarii: nu va e mila de ei? de ce nu faceti totul pentru cultura?

Daca n-ar fi amuzant ar fi sigur grotesc.

Un manifest stîngaci

Vintilă Mihăilescu

În urmă cu cîteva săptămîni, am fost într-un impecabil hotel de la poalele Parîngului unde, pe seară, a apărut un grup mare de turişti germani. Erau pensionari, în jur de şaptezeci de ani, senini şi zglobii cu toţii. La un moment dat, am intrat în vorbă cu ei, făcînd pe traducătorul. Erau din toate „stările sociale“, o fostă avocată, un fost mecanic auto, un funcţionar, o casnică... Era şi o familie de turci, stabilită în Germania acum patruzeci de ani. Îşi petreceau bătrîneţile împreună, călătorind prin lume cu oferte turistice speciale pentru vîrsta a treia, promovate de statul german. Era „Germania untului“, statul social capitalist la care am visat cu toţii pe vremea cînd untul dispăruse din vitrina alimentarelor comuniste.
Mi-am adus aminte de această imagine cînd am citit declaraţia domnului Baconschi, ministrul nostru de Externe, afirmînd răspicat că „vremea asistenţialismului a fost gonită de criza mondială. Cu atît mai bine pentru România“. Contextul mai larg este cunoscut şi a fost comentat vehement în presa ultimelor zile, dar tot ad personam, ca de obicei. Dar nu domnul Baconschi, diplomat de carieră care ştie ce vorbeşte, este problema, ci tocmai faptul că domnia sa ştie ce vorbeşte. Şi iată ce ne spune: „Am spus sîmbătă, la Piteşti, că mi-aş dori pentru PDL voturile României care munceşte, nu pe cele ale României care cerşeşte (şi gravitează în jurul sacului de iluzii vîndute de socialişti). Era o metaforă, dar am convingerea că electoratul de dreapta pricepe foarte bine mesajul meu (...). Sînt, în fine, masele de manevră pauperizate ale stîngii“. Să scoatem ideea principală, ca la şcoală: electoratul de dreapta este muncitor şi îl aşteaptă prosperitatea; cine nu este cu noi înseamnă că e de stînga, este leneş şi deci îl paşte sărăcia. Să-i fie de bine, aceasta e Europa de mîine!
Partea ciudată este că autenticul ortodox Baconschi ţine un discurs protestant care l-ar face şi pe Luther să se întrebe dacă nu cumva a exagerat cu vocaţia divină a muncii. Partea gravă este că are dreptate: Europa crizei se îndreaptă spre această ideologie, iar diplomatul Baconschi nu a făcut decît să semnaleze alinierea României – fără cea mai mică rezervă – la această tendinţă încă negociată la nivelul marilor puteri europene. Acest misticism ideologic al hărniciei este soluţia ieşirii din criză iar el presupune, pur şi simplu, sacrificarea săracilor, declaraţi ontologic leneşi (chiar dacă nimeni nu a îndrăznit să-i declare pînă acum de-a dreptul „cerşetori“) şi astfel vinovaţii principali de toate nenorocirile crizei trecute, prezente şi viitoare. Statul social este „demascat“ ca stat asistenţial, iar acesta este radical delegitimizat de către puterile neoliberale care învinuiesc astfel greaua moştenire a unei stîngi fantasmate. Dihotomia salvează omenirea! Povestea a început mai de mult, pe cînd faimosul Huntington, de pildă, buzduganul zmeului american, a fost aruncat în poarta Pieţei pentru a ne anunţa că omenirea se împarte în două şi că următorul clash va fi între development-prone cultures şi development-resistant cultures, adică societăţi făcute pentru muncă şi dezvoltare şi societăţi care prin spiritul lor mioritic local nu au fost şi nu vor fi niciodată apte de hărnicie productivă şi care, fără efuziuni sentimentale, trebuie lăsate în plata Domnului. În termeni academici, pedanţi dar precişi, aceasta se cheamă etnicizarea sărăciei: tot săracu-i vinovat, pentru că nu-şi schimbă mentalitatea congenitală de sărac!
Aceasta se întîmpla în anul de graţie 2000. Şi, ce să vezi, Huntington a avut din nou dreptate, ca şi în cazul pericolului islamic. Această „constatare ştiinţifică“ s-a transformat între timp în convingerea profundă a tuturor oamenilor de bine din establishment (sau care se visează established). Ei îţi vor spune, de pildă, cu un surîs cinic pe buze, că grecii „au huzurit atîtea decenii, acum a venit nota de plată“. Mîine, dacă, Doamne fereşte, România o va păţi şi ea, unul dintre aceşti domni cu convingeri puternice îmi va spune şi mie că am huzurit o viaţă întreagă, aşa că n-am decît să-mi vînd casa acum şi să dorm sub podurile Dîmboviţei, căci în viaţă greşelile se plătesc. Mă şi văd întrebînd, umil şi cu bocceluţa în spinare: cu ce-am greşit, săracu’ de mine? Tot aceşti domni se uită de sus la săracii înglodaţi în marasmul creditelor: „Dacă n-au cultură economică, ce să le fac?“. Deci, dacă am crezut în oferta băncilor, trebuie să plătesc pentru această greşeală. Şi tot un astfel de Captain Market mi-a spus cîndva că „ţăranii români sînt de vină pentru situaţia în care se află, că sînt leneşi şi nu au profitat de oportunităţile pieţei“. Ba tocmai că, cei care au putut, au profitat şi s-au dus să muncească pe piaţa liberă a Europei, lăsînd România cu aproape de două ori mai mulţi pensionari (asistaţi?) decît populaţie activă (harnică?). Dar aceste consecinţe dramatice şi previzibile ale dispreţului oamenilor harnici şi de dreapta nu le zdruncină acestora cîtuşi de puţin convingerile mesianice.
Mă simt tot mai de stînga, pentru că mă simt tot mai stîngaci în această lume care se declară tot mai creştină şi contestă mai vocal evoluţionismul, dar practică tot mai mult cel mai crunt darwinism social imaginabil. Mă simt tot mai solidar cu „săracii“, pentru că n-am fost învăţat să dispreţuiesc şi deoarece mă ştiu la fel de vulnerabil ca şi ei. Mă simt tot mai jidan, pentru că săracul, actual sau potenţial, a devenit jidanul crizei (sau ţiganul, dacă preferaţi, tot aia...). Mă simt astfel deoarece dorinţa mea legitimă de a muri în demnitate, aşa cum am trăit o viaţă întreagă, este tot mai ameninţată de politica acestei drepte „harnice“ şi dispreţuitor inumane.
Pe steagul Modernităţii scria Liberté, Egalité, Fraternité. Libertatea a fost luată de Dreapta, egalitatea a fost pusă pe steagul Stîngii, dar cu fraternitatea cum rămîne? Dreptul la demnitate al individului chiar nu mai interesează pe nimeni?

Manastirea Sitaru-Balamuci

2011-10-23T19:48:00.004+03:00

Am plecat spre Caldarusani si m-am ratacit la Balamuci. Foarte bine. Manastire de sec. XVII. Foarte corecta asezarea. Frumoasa, deslusita, perfecta pentru visari pravoslavnice. Calugari ca in calendarele ortodoxe scoase de Anastasia. Intr-un cuvant, o reusita. Cimitirul mic si curat.
Intr-o tufa, langa-o tulpina gasi o cruce, ca o lumina. Iti venea s-o iei acasa (mai ales ca se misca si nici nu era prea grea). Am ascuns-o grijuliu sub balarii si am plecat bucuros. Si am mai gasit niste cruci, din fonta cred, prinse cu suruburi/nituri. Foarte bune.
Un link cu ceva informatii despre manastire, AICI. Si ALBUMUL (foarte proaste unele fotografii dar era lumina slaba si asa ies cu telefonul; mi-au inchis si lumina spre sfarsit).
Totusi o sa pun fotografiile cu cruce cea mica.

Manastirea Plataresti

2011-10-23T19:33:00.000+03:00

Manastire, inchisoare politica, spital de nebuni. In paragina. Monument istoric exceptional. La 10 km se inalta mandra o noua manastire, stralucitoare, plina de importanta economica (locuri de munca, cheltuieli pentru materiale de constructii moderne deci TVA, impozite, etc) in timp ce Platarestiul suspina in mizerie si uitare. O adresa cu ceva informatii AICI
Si cateva fotografii facute de mine (cu telefonul) ALBUM

Barbu St. Delavrancea in vizita la Caragiale - "Ne pupam cu muci si ne despartim foarte lacrimosi." Sa traiesti neica!

2011-10-22T13:55:00.000+03:00

Am vazut pe Cultural ecranizarea, cu Beligan, Albulescu s.a. Am ras cu icneli si dureri de colon.Gasit scrisoarea pe net. E savuroasa.

Este deja un fapt cunoscut si adesea afirmat ca intre personajele operei sale, de la sfarsitul secolului 19, si cele din actuala lume politica diferentele sunt minime. De altfel, dezgustat de spectacolul jenant la care asista zilnic, de meschinaria societatii romanesti de sus si pana jos si profitand de mostenirea capatata la inceput de secol, marele dramaturg se stabileste in Germania, la Berlin, unde va si muri in 1912. Povestirea de mai jos, de o savoare speciala, este de fapt textul scrisorii catre Alceu Urechia (fiul lui V.A. Urechia) si relateaza vizita lui Delavrancea la Berlin. O redam in intregime, ca un elogiu tarziu adus marelui dramaturg.

Berlin - Wilmersdorf, Preussishestr. 10 Joi, 7/20 iulie 1905

Dragã Alceu,

Am patit mai zilele trecute o mare rusine. Sa tac si s-o inghit? Greu - si ar fi si pacat! Mi-esti prea bun prietin – asa cel putin ma magulesc a crede, si sper ca nu ma-nsel - ca sa nu ti-o marturisesc, asteptind cu incredere de la tine un raspuns de mingiiere. Dar, rogu-te, sub secret de juramint, numa-ntre noi sa ramiie. O sa-ti para, desigur, prea lunga trista mea scrisoare; dar, iarta-ma, scumpul meu amic, trebuie sa-ti spun totul. Ai, te conjur, rabdare si acorda-mi citeva minute de atentiune.
Am compromis Berlinul, compromis imperiul si natia germanilor, compromis pe mine, familia mea, in fine!
Barbu!… Barbu, in trecerea lui spre Paris, a dat prin Berlin!… Eu! eu, lipsitul de cel mai elementar instinct de conservare a reputatiei nationale-germane - eu l-am indemnat sa treaca pe aici!
I-am iesit joi, 23 iunie d.a., intru intimpinare la gara de la Breslau… Intram in vagonul-restaurant ca sa urmam drumul incoace. Berea - „iar calda“! De cind a intrat (azi-dimineata) pe teritoriul german, nu s-a invrednicit sa gaseasca un pahar de „ber’rece!“ (o injuratura la adresa nemtilor ca entitate nationala). Dar ce sa facem? rece, calda, alta nu e; asta este; datoria ne calca s-o bem s-asa; si tragem - si tutun. Suntem cam flescaiti, probabil de caldura, cu toate ca e destul de racoare… Deodata, miroase strasnic a ars. „S-a aprins vagonul! zic eu ingrozit. 83 de km pe ora! carbonizat in goana rapidului! departe de patrie, de familie! Maica mea!!!…“Ce e?… Arde fata de masa: o tigareta nestapinita - o gaura neagra cit o bancuta… Degrab inabus scandalul - acoper aceasta ocara, de frica chelnerului.
Am ajuns la Berlin. De acuma, tin-te!
Administratie, armata, arte, stiinte, litere, tramvaie, drumuri-de-fier, birji, chelneri, frizeri, public, pravalii, case, monumente, mincare, bere, tot, tot, prost, stupid, imbecil! Numai un lucru scapa, ca prin minune - apa; nu-nteleg de ce.
Incepem de vineri dimineata.
Vezi-ne de acolo, pe mine, domnule doctor, ce figura fac eu, ma rog, la d. Meister Metzentin, frizerul meu, ceva mai mult, vecinul meu, cind Barbu, pe care l-am recomandat ca „Herr Professor“, racneste ca-l jupoaie! Uite-l cum alearga de colo pina colo, cu bogata lui capelura vilvoi, sapunit, cu servetelul la git, vaitindu-se, si-n ruptul capului nu mai vrea sa se lase „torturat“ „…lui de neamt stup’pid!“
Meisterul, scrupulos, vrea sa-l apuce sa-l puie jos; Herr Professor tipa si nu se lasa, Doamne fereste! Furie mare…
- Mersi, destul, maiher!… ta de neamt stup’pid! M-ai omorit, domnule!
Si, ce e drept, d. Metzentin, de fel nu prea destept, face niste ochi de adevarat stupid.
Cu chiu cu vai, Herr Professor, mai potolit, se reaseaza oftind greu si se mai lasa sapunit inca o data, mai bine. Neamtul ascute briciul, si iar incepe supliciul. La fiece trasatura, clientul face pe scaun niste contorsiuni oribile, ca un condamnat american la experienta de executie prin electricitate (1). Dar, Gott sei Dank, am ajuns la cioc: aici trebuie sa lucram cu foarfeca. Tac! o data neamtul. As! pacientul se ridica-n picioare exasperat: „Pardon, maiher!“ smuceste instrumentul din mina calaului si-ncepe sa-si potriveasca singur tacalia. Iese nitel mai mica la stinga, o mai ciupeste la dreapta; iese mai mica la dreapta, o - etc. In fine, „Hai sictir!“ trinteste foarfeca - cit p-aci sa faca praf borcanelele negustorului; se uita placid in oglinda, da din cap, si pe urma din buze:
- Mprt!
Apoi, catre mine:
- Cit sa-i dau nenorocitului astuia?
- Taxa e de 20 pfenigi, dar… fiindca l-ai cam mihnit pe bietul neamt, poti sa-l mingii cu 30.
Ii da lui maiher cit ii dau eu pentru o luna de abonament, doua marci, taxa inzecita, si plecam. De atunci, mereu ma-ntreaba d. Metzentin, cind mai vine Herr Professor; care i-a placut mult: „Sehr or’ginal“.
Acuma, vezi-ne, ma rog frumos, d-le doctor, in vestitul parc Tiergarten. Uite cum oprim trasura si ne dam jos, ca sa fiu eu supus la un sever examen de silvicultura, si cum d. profesor, triumfator asupra ignorantei mele, imi arata cu bastonul una cite una toate deosebitele esente:
- Asta e brad, boule! asta mesteacan, asta stejar, paltin, frasin, gorun, arin, fag, otetar, jugastru, pluta, pleop, alun, corn, salcim turcesc, tei popesc, lemn jigarit, lemn-ciinesc, lemn paduchios, riia-padurii – und so weiter.
Eu urmez cu atentie, iar birjarul priveste la noi cu mult respect, crezindu-ne negustori straini, veniti sa luam in taiere padurea imparateasca a orasului.
Mai vezi-ne de acolo d-ta ce figura facem in fata Reichstag-ului (Parlamentul imperiului) intre statua lui Bismarck, si Siegessäule. Eu stau umilit, ca un scoler incapate, ma rog, iar d. profesor ma mustruluieste la estetica: facind cu bastonul gesturi indicative foarte largi, imi arata („Uite, boule!“), una cite una toate ereziile artistice ale grandiosului palat.
- Il a voulu faire grandieux … Mprt!… Stup’pizi!… Nu vezi, ma, ca sunt imbecili! n-au talent, ma!
Toate astea pe un diapazon potrivit cu vastitatea pietei… Si asa, incep citiva nemti curiosi si niste engleji travellers, o familie numeroasa, sa se stringa imprejurul nostru si sa ne admire.
Englezul cel batrin inchide Baedeker-ul si toti ne asculta cu luare-aminte. Asta incordeaza verva profesorului, care continua, ridicind si mai solemn tonul:
- Imbecili… Si vor sa faca in mare!… Il veut pettre (2) plus ho que leur kiou. (Textual si fonografic garantat.)
Englejii nostri probabil nu inteleg frantuzeste: nici cea mai palida incruntatura macar.
- Dar, indraznesc eu, tragind cu coada ochiului la cartea de sub subtioara milordului, am vazut in Baedeker…
- Baedeker e stup’pid!
Un gest foarte larg cu bastonul… Englejii fac niste ochi mari: parca ar intelege ceva.
- Dar, adaog eu prosteste, nu zice chiar Baedeker personal… colaboratorul lui francez, un cunoscut critic de arta – Desfontaines.
D. profesor, impacientat de atita staruinta, foarte sever:
- Nu fi bou!… Uite, ma! uite, ma! uite, ma!
Si, lucrind foarte volubil si larg cu amindoua bratele, m-ajunge cu mineca stinga peste obraz si-mi zboara ochelarii cit colo; ii culeg repede… M-a chiorit! un geam spart tandari. Toata lumea ne face mare haz.
- Haide, Barbule…
Si pornesc; dar el m-apuca de brat, ma-nvirteste-n loc si iar… pettre!
Am ispravit conferenta asupra Reichstag-ului. Dam sa intram pe Unter den Linden. Englejii dupa noi… Nu mai pot de necaz insularii, se vede bine, ca nu ne pricep frumoasa limba materna:
- A beautiful language indeed!… very beautiful!
Poarta de Brandenburg… Maiculita! ce iritatiune! ce nobila indignare si ce injuraturi!
- Partenonul si Tezeionul lipite! ingemenate! Asta e prea mult!… lor de nemti stup’pizi!… Mizerabilii!
Citiva pasi pe Unter den Linden, unde sunt „mai multi tei jigariti decit popesti, si pe urma arini, paltini“ etc. si ne razbeste foamea. Spre dezolarea englejilor, o birje: „Ei! maiher!“.
Acasa:
- Ai un moment rabdare, se fac numaidecit ochiurile… Stai nitel…
- Nu stau! Mi-e foame!
Si fara sa mai scoatem pardesiul, atacam fioros o ridiche mare de Bavaria, foarte necacioasa (specialitate), tavalind-o prin solnita.
- Haide, fie cum o fi! zic eu nevestii la bucatarie… Mi-e frica, Doamne fereste, de vreo apendicita! Slava Domnului! Vin ochiurile cu mamaliguta si brinza de burduf, si, dupa ele, Madame Caragiale, autoarea, foarte convinsa de un frumos succes.
Ochiurile - „prea rascoapte“. Mamaliguta - „prea pripita“. Brinza - „iutita“ (figura autoarei). Pestele rasol - musafirul il miroase de-aproape de tot, si parca s-ar cam strimba.
Madame Caragiale (très piquée): E proaspat, Barbule, vai de mine! L-am cumparat eu az-dimineata: era viu; uite asa se batea; si l-am fiert eu in persoana…
Mosafirul (cu humor): O fi fost proaspat, soro, daca zici d-ta; dar nu l-ai fiert destul! Nu stii sa-l fierbi! e crud…
Imbuca, clefaie si scuipa in taler:
- Nu mincati, copii! e mai tot crud, cind va spun eu… pacat!
Si, spre pedeapsa, pestele crud sufere tortura cutitului, spre a i se alege partile oarecum mai admisibile.
Ciulamaua - „labartata, nu destul de inchegata si de prajita, rumenita!“
- Sa te-nvat eu sa faci ciulama, neica! Iei un clapon gras, durduliu etc. etc.
Friptura de porc (alta specialitate locala, sa juri ca e piept de curcan) „n-are a face cu purcelul nostru romanesc de casa“… Berea (iarasi o specialitate, Pfungstaedter Export-Bock, articol hors-concours, finisim) – „n-are a face cu berea franceza St.-Jean“. Piersicile – „malaiete“. In fine, svartul – „apa chioara“.
Imi pare rau; dar, la urma, gindesc eu, astea toate privesc pe Madame Caragiale - care ramine foarte trista de nenorocitu-i debut.
Am dejunat. Daca ar fi fost St.-Jean, poate c-am fi baut mai mult; Pfungstaedter n-am putut bea decit vreo zece sticle, a 700 gr.
Dupa amiazi.
Intram pe un mare bulevard – Kurfürstendamm. Ne oprim in fata unuia din magazinele de lux, asa-numitele Kunstausstellung, unde se expun noutati artistice – autori de toate natiile. La un geam enorm de cristal (vreo cinci metri latime si cam tot atita-naltime), fel de fel de figurine, portelanuri, picturi si aquarele. Incepem lectia de estetica cu bastonul… Miscare indicativa foarte pronuntata: o semnatura franceza (3); un cer cu „clocoteala“ de nori, pe o mare „indirjita“ – perspectiva „sincera“!
- Uite, ma, boule!
Si, amagit pesemne de sinceritatea perspectivei, poc! cu virful bastonului in geam. Mi s-a taiat inima: asta nu mai e geam de ochelari; cel putin 300 marci!… Dumnezeule! din ce am scapatara! Herr Professor s-a schimbat si el la fata, grozav. S-a uitat repede la virful bastonului si, scurt miscarea! intorcindu-se cu spatele la marea indirjita, l-a intepenit in trotoar. Apoi, deodata, catra mine, care inca tiu mina pe bataile inimii:
- Ia asculta-ma, nene, ce ma tot porti pe la pravalii? Muzeuri serioase n-au magarii astia?
- Ba da.
Si-ncep a-i enumera, dupa Baedeker, toate muzeurile, pe cari eu nu le-am vazut.
- Nu vreau clasic, domnule! nu-ntelegi? Vreau sa vaz de ce sunt dumnealor capabili.
- Atunci, hai la National-Galerie – moderni.
- Du-ma acolo! Ce ma tot porti de colo pina colo?
Acolo…
- Arata-mi, domnule, pe celebrul Menzel al dumnealor, de care fac atita caz.
Ma rog de gardian sa ma-ndrepteze.
- Uite-l, Barbule.
Un pas mare inapoi, o incruntatura, cu mina la sprincene en guise de visière; apoi o ricanare fieroasa:
- Asta e Menzel?… Hahahà! Ei, sunt ridiculi, pe onoarea mea!… Asta?… ma-sii de stup’pid!
Scuipam pe Menzel si iesim foarte scirbiti.
…Dar Domul cel nou? - Mai stupid decit Reichstag-ul… Dar monumentul Victoriei de la 70? - Iar pettre! Dar restaurantele de lux, asa-numitele Weinrestaurant, ori Weinabtheilung, unde nu se pomeneste bere?… Dar bacaniile? Auzi d-ta sa nu-ti taie, asa de gustare, cite un mezel, la odaita, cu un mismas!… scl. … scl.
Foarte obositi, trecem prin citeva berarii; la fiecare, doua-trei halbe… Proasta - peste tot.
Inapoi, acasa.
Le souper à la hauteur du déjeuner…
Citeva sticle de Pfungstaedter, in timp ce (alta mihnire pentru Didina! care zdrobita se duce sa se culce) mi se demonstreaza ca sunt „absolut timpit“ in materie de arta.
Inca o sticla… si celelalte… Foarte tirziu… Flescaiala… Somn usor!… Ar’ vedè mine!
A doua zi, simbata, de la 8 1/2 dim., da capo, con brio e piu mosso. Dupa dejun, care e si mai putin reusit ca ieri, iata ne soseste de la Lipsca, chemat intr-adins telegrafic spre a face cunostinta, d. Doctor Philologiæ Paul Zarifopol (4). Fata cu tinarul erudit, ne-ntepenim in picioare, ne-ncordam in git si ne umflam in guse - chestie de prestigiu!
Plecam toti trei la Potsdam, la Sans-Souci. Aci, doua ceasuri de conferenta asupra artelor plastice si-ndeosebi asupra stilului francez al epocei - le rococo… Umarul Venerii lui Pigalle, in copie (5), e prea „tesit“. „Nu se putea un francez sa faca un umar asa de ’tessit’“ etc. etc.
Moara de la Sans-Souci:
– Il y a de jouges à Berlin… Mprt!… lor de nemti! etc.
Parasim Potsdamul si ne-ntoarcem cu vaporul pe Havel pina la Wansee – vasta colonie de ville-palazzi si de stabilimente estivale – o pasiune, intre multe altele, pentru berlinezi.
Plimbare, nec-plus-ultra: un maret apus de soare pe o apa larga, inconjurata de dealuri cu paduri, parcuri si castele.
- Uitati-va la apa, zic eu; parca e argint…
- Mprt!… aur, nu argint!
- Uite, zice d. doctor Zarifopol, aratind in bataia blondei luni pe creturile apei, parca e fosfor…
- Mprt!… sulf, nu fosfor!
Nu-i chip sa nemerim nuanta exacta.
In Wansee, ne suim la Kaiserpavillon, mare restaurant, pe deal, de pe terasele caruia se deschide asupra apei o panorama mirifica. Cautam vreun sfert de ceas, Barbu inainte si noi dupa el, o masa, de unde sa avem exact punctul de privire „cel mai grat“. Punctul de privire e cel mai important lucru pentr-un paysage, „boule!… nu stii?“ Ochim de colea, ochim de dincolo, cind in picioare, cind pe vine: aici lumina „prea cruda“, aici „prea searbada“, acolea „terna“, dincolo, „prea laptie“… In fine, am gasit punctul exact, punctul grat. Asa, da! Ne asezam la masa.
Aici, mincam („prost“, se-ntelege) si ne pilim cu citeva sticloaie de vin de Mosella, cel mai fain, ma rog frumos, si pe urma svarturi – aavele!
Nu stiu cum si nu stiu de ce, nesimtitori, se vede, la frumusetile esteticei, d. doctor si eu, à propos de punctul de privire „cel mai grat“, riscam oarecari pornografii, nu tocmai grave, ba, as putea zice, chiar destul de inocente.
Barbu se scandalizeaza grozav si, stapinind greu un gaz, care vrea sa scape din captivitate, foarte sever:
- Stii ca niciodata nu mi-au placut trivialitatea si... porcariile!
A scapat gazul…
Ne intoarcem cu tugul, pe la unu noaptea, in Berlin. Mergem in tentrum la Café National - un loc foarte interesant, statie de bai de mare mixte pe uscat - un pandemonium!
Prezenta noastra nu trece indiferenta; ba, daca n-am fi asa de modesti, am putea chiar afirma ca produce oarecare senzatie: „Fremde Herren!… Sehr or’ginelle!…“. Walkyriile ne aplauda in surdina si parca ar vrea sa ne deoachie. Ne facem ca ne suparam, dar nu putem birui indestul un suris de vanitate… Ne suim sus la billard; facem o partida, care tine cam mult: bilele parca ar fi patru, si chixuri peste chixuri; bem bere (iar calda!… lui de neamt id’diot!), rasturnam pahare, le spargem… svarturi… aavele… cesti, lingurite, farfurioare etc. etc. Suntem leoarca!
S-a facut ziua. Soare… Uite, domnule, cum trece vremea cu conversatia!… Duminica dimineata. Ne urcam intr-o birja… Imbecilul de birjar - fa-ti idee, mon cher! – asa de dimineata, beat!… nu intelege ce-i spunem! In fine, hita-pita - un ceas de calatorie. Ajungem la mahala, in Preussischestrasse. Barbu - ce memorie, domnule! – cunoaste casa - eu n-o cunosc, ma parole d’honneur! - loveste pe birjar cu bastonul peste mina dreapta si pe urma i-l implinta in sira spinarii.
- Ho, maiher! (… nu stiu ce si nu stiu cum!)
Neamtul, beat, se-ntoarce, ca orice neamt, stupid; dar indata intelege ca trebuie sa fie mindru de aceste semne de intimitate, ca bun camerad. 6 ore 1/2 dim.
Copacel - pe scara. Sunam… Familia si servitoarea ramin ingrozite vazindu-ne: cred ca am scapat din ghearele Inchizitiei.
D. doctor Zarifopol, transportat, se pune la piano sa ne delecteze cu ceva din Beethoven. Profitam de ocazie spre a-i da citeva lectiuni de muzica clasica… „Nu trebuie sa se sterpeleasca, sa se teseasca, ca sa zic asa, unele note: prrt, prrrt!“ Pianistul se apara aratind caietul, unde apogiaturile sunt scrise cu semne minuscule, intr-adins, spre a fi „sterpelite si tesite, ca sa zic asa, prrt! prrrt!“
- E-mprt!
Vedem in perete portretul lui Anghel si-ncepem sa plingem; mai bem ceva bere si mai spargem un pahar. Durerea ne-a biruit. Ne culcam nedezbracati pe la 8 dim., declarind categoric ca de asta data refuzam cu desavirsire dejunul Didinei. Biata fata! inchipuie-ti.
Pe la 3 post-meridiane, niste muste ne scoala, sa ne dregem. In lipsa de St.-Jean, ne multumim cu Pfungstaedter - parca incepe a fi potabil.
Pe la 4, iata ca ne soseste un nou musafir, un compatriot, d. Gusti, doctor in filosofie si in drept, un tinar savant (6). E foarte timid, politicos si pudic, ca o fata mare - nu nemtoaica. Indata ce facem cunostinta, d. doctor Gusti primeste o violenta lectiune de filosofie à l’emporte-pièce – anume despre Schopenhauer.
- Apoi, sa-mi dati voie! sa ma iertati!… pardon!… nu-l intelegeti deloc pe Schopinhauer!… dar absolut de loc!
Iar d. dr. Zarifopol (7) afla ca noi, pe drum, en voyage, citim, ce carte?… Les Fabliaux! caci, trebuie sa stiti, ne preparam a tinè, la Facultatea de Litere din Bucuresti, „o serie de cursuri asupra poeziei populare si originilor ei in genere, si-n particular la romani“.
Et de deux! Matés sur toute la ligne! Enfoncée l’école allemande!
Dar noi stam de vorba, si sunt 6 trecute: s-apropie ora despartirii… Barbu isi ia adio de la copii si de la Didina, care ramine inconsolabila de complectul ei fiasco: despre apartament, nici un compliment; despre mine, chiar din contra, iar cit despre arta culinara… mprt!
Trenul pleaca la 10 seara. Mai avem asadar aproape patru ceasuri. Suntem tare congestionati si cam prea nepremeniti in costumul nostru de traveller… Sa prinzim la Gradina Zoologica, peste drum de gara. Lasam bagajele la d. Gusti acasa, aci aproape, si mergem la gradina.
Duminica seara. Public endimanché circula ca la orice Promenade-Conzert, incet-incet, in masa compacta. Dar avem noi vreme de pierdut? Dam din coate ca la scoala de natatie; spargem valurile multimii si, cu pas gimnastic, ajungem la birtul de lux pe terasa (Etablissement de tout premier ordre)… Iar Weinrestaurant! – D-abia gasim loc, inghesuiti intre o lume foarte eleganta. Chelnerul nostru, un adevarat secretar de ambasada de cel mai sever stil… Batai strasnice cu cutitul in serviciul de mustar.
- Pleaca trenul, domnule!
Eu zimbesc zaharisit. El, vinat suprem:
- Asculta-ma! Inteleg sa ma faci ridicul intr-o cafenea infama de femei pierdute; dar, fata de domnii (si arata cu un gest solemn pe domnii doctori), asta este prea mult!
Se scoala sa plece, turbat; dar isi ia repede seama si s-aseaza iar la loc - mai vinat decit cum se sculase.
… Si secretarul de ambasada tot nu vine!… Dar pare ca, iata-l. Paseste calm. Ce flegma diplomatica!… A! de ce n-are, mizerabilul! doua mame – trei!… Ne aduce doua butelii de vin de Rhin (extraordinar, ceva!) la gheata, in galeata de argint, si apa minerala.
- Sa-mi dea orice, ma! fie si… (figura d-lui dr. Gusti), numai sa nu ma chinuiasca! Sa-mi dea degraba! Intelegi bine ca nu vreau sa scap trenul! (à la Mounet) Mi-e dor de copilul meu! nu-ntelegi?
O portie de sunca, si alta, pe nemestecate… si una de saumon de Rhin fumé… Atacam eroic cu furculita… Malheur!
- Saumon-ul asta e vechi, ma! pute!… Sa nu ma-nvatati si la saumon! eu il miros, nu cu nasul – cu furculita!
- ?!
- (crescendo con furore) Pute! pute! p u t e !
Si-ncepe sa risipeasca, cu furculita, nevinovatele feliute trandafirii, afara din talerul de argint. Apoi o mutra acrita ca de un oribil dezgust:
– Mincati-l voi, daca vreti!
D. doctor Zarifopol, cam nevricos, se scoala si se face ca merge sa caute undeva ceva prin vastul stabiliment; d. dr. Gusti, tinar ageamiu, ramine cu gura cascata, cam tremurind de un fel de vaga frica; eu, batrin hirsit, ma uit la atita lume frumoasa; Barbu strica asa vin cu apa; cei de la mesele apropiate ne cam trag cu coada ochiului - ba si oarecari pufneli, destul de discrete - in vreme ce banda militara urla, cu o ferocitate in adevar catolica, conjuratia din Hughenotii… Dumnezeul meu! ce situatiune! Infern si maledictiune!
Mincam si noi cu sulita-n coaste, fripturile sosite la potrivita vreme. Am sfirsit… O pauza… Gazuri…
- Are asta… saap’panie?… (duios) Iancule! a’s’bem o saap’panie!
- Nu! zice Iancu, ca pierdem trenul! (à la Nottara) Te asteapta copilul tau! nu-ntelegi?
Vreau sa platesc. Imi da peste mina si-mi risipeste pitulele. Cheama pe maiher si-i arunca o piesa de 20 marci; toata socoteala 16 marci, 40 pfg.
- De ieftin, e ieftin, ce e drept… dar sunt stup’pizi, ma! (iar gazuri)… lor de nemti!… (Oftind) Iancule!… a’s’bem o saap…
– Nu se poate, zice Iancu, gindind cu groaza la ce primejdie s-ar expune.
Ne-am ridicat. D. dr. Gusti a mers inainte sa ia de-acasa bagajele traveller-ului si sa le dea pentru wagon-lits in primirea tregherului. Ne ducem cu trei sferturi de ceas inainte la gara. Ne suim pe peron, unde bem bere sur le zinc. „Rece, da’ nu face p’àle… nu e saap’panie! …“
Iata trenul… Einsteigen bitte!
Ne pupam cu muci si ne despartim foarte lacrimosi.
Plecat!… Pacat!… Dd. d-ri si eu ne uitam lung unul la altul multa vreme, pina sa ne dezmeticim, aiuriti de trecerea meteorica a acestui phénomène vivant, prin capitala germana… Vertiginos… Grandieux!
Am ostenit. Iarta, scumpul meu amic, ca a abuzat de pretioasele tale momente, pe acela care cu mult dor te imbratiseaza,
al tau,

Iancu
P.S.: Staruie pe linga d. dr. Zarifopol, care vine la Sinaia si pe care ti-l recomand ca o excelenta pasta de prietin, sa-ti dea, la ocazie, mai ample amanunte. I-a placut mult! A ramas incintat!

(1) Am aflat pe urma ca Madame Metzentin, care locuieste in odaita din dos, despartita de pravalie numai cu scinduri, usa cu geam si perdeluta, a dat, in seara memorabilei experiente americane, nastere unui Metzentinel - cam cu vreo saptamina inainte de termen (pretinde dumneaei). Desigur, a gresit socoteala. Se-ntimpla. Mama si copilul se afla bine. (Nota aut.)
(2) Asa mi se pare ca se scrie verbul acesta. Ori asa: paitre? Nu stiu. Mi-e lene sa mai caut in Larousse. (Nota aut.)
(3) Aici, in Prusia, sunt foarte multi germani cu nume franceze – Maché, Coundé, Doré, Barthet, Romain Thalbot, Dupuy, Dampmartin si cite altele… Prima noastra servitoare aici, fata de la tara, tatal cultivator de pamint, se numea, scris in condicuta, Mina de Vantier. Dupa cum mi s-a explicat (ti-o dau cum am primit-o, si crez ca nu te induc in eroare), toti acestia sunt urmasii germanizati ai emigrantilor francezi protestanti, din veacul XVII, dupa revocarea Edictului de la Nantes. Mare cistig pentru Germania. (Nota aut.)
(4) D. dr. Paul Zarifopol isi prepara acuma examenul de agregat la Universitatea unde si-a facut studiile. Se pretinde, nu putem sti pina la ce punct trebuie acordata incredere acestor asertiuni, ca aici examenele ar fi, poate, si mai riguroase decit in Romania. (Nota aut.)
(5) Originalul acesteia, cit si minunatul ei pendant, Mercure incaltindu-se cu aripi, amindoua capodopere ale celebrului Pigalle, au fost stramutate, de teama intemperiilor, la Muzeul Imperial din Berlin. In locul lor s-au asezat doua copii, reproductii stricte, facute pe tipar. (Nota aut.)
(6) Colaborator al unei reviste speciale de drept; membru al Cercului criminalistilor moderni, unde are sa faca in curind o conferenta despre o chestie controversata etc. (Nota aut.)
(7) Specialitatea, in filologie romanica: limba franceza si evul mediu. (Nota aut.)

Un film de Aleksandr Sokurov

2011-10-22T09:28:00.002+03:00

Viaţa lui Ion Diaconescu - povestită cu seninătate de fratele său

2011-10-16T11:15:00.000+03:00

www.inziar.ro

Viaţa lui Ion Diaconescu - povestită cu seninătate de fratele său

„Sînt antrenat să îl plîng pe Nelu“

Seniorul ţărănist Ion Diaconescu, decedat luni, la vîrsta de 94 ani, este originar din Cîndeşti-Deal - o localitate din Dîmboviţa, la graniţa cu Argeşul, din-tr-o familie cu mulţi preoţi şi urmaşi de preoţi. A avut şase fraţi după tată, din două căsătorii - din care şi doi preoţi. Singurul care mai trăieşte este Gheorghe Popescu, din Cîndeşti. În vîrstă de 88 ani, „Părintele Gogu“, cum îl cunoaşte lumea, este încă „verde“: conduce tractorul şi va merge cu maşina la înmormîntarea lui „Nelu“, despre care vorbeşte cu o seninătate tulburătoare: „De la televizor am auzit că a murit. Acum 2 luni, a fost 10 zile la casa lui din Boţeşti, rămasă unei nepoate. De ce nu sînt aşa de trist? Fiindcă sînt antrenat în lucruri de-astea. L-am tot plîns cînd a fost în puşcărie. Şi atunci, şi acum, la fel de mult. A fost o fineţe de om, o bunătate de om. Nu l-am auzit certîndu-se în viaţa lui cu cineva sau înjurînd. Cînd se certau doi, se ducea să-i împace, iar dacă nu putea, pleca“.

Părintele Gogu ne-a vorbit despre viaţa lui Nelu, pe care îl numeşte, plin de respect, şi „Ion Diaconescu“, şi despre principiile în care au crezut amîndoi. Ne-a arătat şi cîteva poze din tinereţe, cînd fratele său „era băiat frumos, de mureau fetele după el“, cu regretul că multe poze s-au distrus „în timpul nenorociţilor“. Doar în treacăt, părintele ne-a povestit că el însuşi a fost anchetat de Securitate şi plimbat cu maşina noaptea, legat la ochi, pentru a spune ceva despre fratele său şi despre liderul ţărănist Ion Mihalache.

La vîrsta de 5 ani, Ion Diaconescu a fost adoptat, cu încă două rude, de preotul cu acelaşi nume din Boţeşti - o rudă apropiată, care nu avea copii. Acolo a făcut şcoala primară, apoi a urmat Liceul Mihai Viteazul, din Bucureşti, unde a terminat ca şef de promoţie. Ca inginer electromecanic, a obţinut un post în Ministerul Economiei. Prin ’36 a intrat în organizaţia tineretului ţărănist, ajungînd în comitetul de conducere - preşedintele PNŢ Ion Mihalache, căsătorit în Dobreşti, îi era o rudă îndepărtată, cu care se cunoştea bine.

„Noi sîntem ordinul de arestare“

A fost arestat în 1947, la 29 de ani, pe cînd era încă necăsătorit, într-o toamnă. Eu fusesem preoţit în primăvară şi am dormit la el în noaptea aceea, că a doua zi aveam treabă la patriarhie. Pe la 2 noaptea, întîi a sunat telefonul. El se aştepta la ceva, că îi spusese un prieten Vezi că se interesează de tine Securitatea! Am dat să ridic receptorul, dar îmi zice: Nu-l ridica! - cu gîndul că e ceva suspect. A sunat soneria şi zice: Nu răspunde! Apoi au început să sune soneriile de la toate uşile, pornite de jos - era un bloc cu două etaje. Apoi au apărut trei inşi cu pistoalele întinse: Aprindeţi lumina! De ce nu răspundeţi? Au intrat cu un şperaclu, că era închis. Eu eram la marginea patului şi m-am dat jos, să aprind lumina. Au dat rotocol în cameră, în baie şi în antreu. Ne daţi voie să facem o percheziţie? N-au lăsat nici măcar o cutie neridicată. El întreabă: „Aveţi ordin de arestare?“ Noi sîntem ordinul! „Cum trebuie să mă îmbrac?“ E bine să vă îmbrăcaţi mai gros. Şi-a luat ghetele îmblănite şi ciorapi de lînă, că îşi zicea: „Vine iarna, ştiu eu cît stau?“ Ei erau în civil, dădeau impresia de muncitori, dar probabil erau securişti. Aveau tupeu şi o ţinută severă. Noi i-am întrebat: „Servim ceva, o gustare?“ Nu, mulţumim, nu servim nimic. I-am condus pînă jos. Mi-a spus să anunţ o rudă, un apropiat de-al lui Mihalache. S-au urcat în maşină şi au plecat. Am împachetat hainele lui, că stătea cu chirie într-o garsonieră, mă gîndeam că vin s-o ocupe. L-am mai văzut după doi ani, la Aiud. Am vorbit printre gratii - avea voie la pachet şi la o vizită o dată pe lună. Nu puteai vorbi multe, că era gardianul care asista. I-am zis: „Ai răbdare, că lucrurile se vor schimba!“ ca să-i susţin moralul, să-i dau un pic de curaj - de fapt, nu se schimba nimic afară. Apoi, 5 ani n-am mai ştiut de el. Nu a mai avut voie la vorbitor şi la pachete, şi asta ne-a dus cu gîndul că a murit.

Eliberat în cîmp

Tot ce mai aflam despre el era de la cei care ieşeau din puşcărie şi care îmi spuneau: „Părinte, să fiţi mîndru de un asemenea om de suflet, extraordinar, îi datorăm chiar viaţa, că ne-a ţinut moralul!“ În timp ce ei spuneau Aici murim, el le spunea: „Aveţi răbdare, că trebuie să se schimbe!“ Erau hrăniţi extrem de prost. Doar cu un fel de zeamă de ovăz. Ei adunau coji de cartofi de la gunoi, le spălau şi le mîncau. Povestea despre unul care spunea: „Aveam la Bucureşti rude care mă primeau mereu cu masa plină de bunătăţi şi eu făceam mofturi. De ce oi fi refuzat eu mîncarea aia şi aici mor de foame?“ După 15 ani de puşcărie, l-au eliberat, dar nu i-au dat drumul acasă, ci i-au dat domiciliu obligatoriu la Valea Călmăţuiului - de la Brăila, 40 km în cîmp. Acolo îi deportaseră la început pe bănăţeni, pe vremea cînd Tito era numit Iuda şi era desenat cu barda ca trădător. I-au dus în coloană în cîmp şi le-au zis: Aici e patria voastră, aici vă stabiliţi! Şi-au făcut colibe de chirpici, cu pari de salcîm în colţuri, cu pămînt jos şi pat din pari bătuţi în pămînt, cu blăni deasupra şi paie. În ’64 au plecat bănăţenii şi i-au băgat acolo pe deţinuţii politici. Erau liberi, dar nu-i interesa ce mîncau. Aveau voie să lucreze la un G.A.S. din apropiere. Unii erau buni de zidari, dar el era de altă condiţie, nu era aşa gospodar. Directorul de la ferma respectivă l-a pus şeful unei echipe de lucru, să zidească un grajd. Îl dusese jandarmul acolo, cu trenul. Era slab, prăpădit, uscăţiv la faţă, cu haine rupte şi mucegăite. Cînd santinela s-a dus la WC, lumea din tren l-a întrebat ce e cu el. „Vin din puşcărie. Am fost deţinut politic“, le-a spus. L-au văzut că e un schelet de om şi, cînd s-a dat jos, au venit toţi şi i-au băgat în buzunare covrigi, bomboane sau bani, fără să vadă santinela, că se dusese vorba în tren despre el.

N-a intrat în politică să se căpătuiască

S-a retras din politică fiindcă vedea că e balamuc şi îl obosea. Nu era ca haimanalele din Parlament. Ei, dacă erau problemele astea din PNŢCD cu 10 - 15 ani în urmă! Toţi vor să fie preşedinţi. Pavelescu a venit în urmă, nu a fost în echipa lor de la început. Miluţ spunea că are fonduri, menţine partidul. Dar a făcut afacerile lui şi l-a lăsat pe punctul de a muri. El îl recunoştea pe Ciorbea ca preşedinte. Şi Ciorbea l-a vizitat la Boţeşti, ca şi Emil Constantinescu. Lui i-a plăcut politica şi a avut şi familia implicată. Toţi din neamul mamei erau liberali, iar ai lui tata erau ţărănişti, dar cînd se întîlneau, era petrecere. Nu era pe viaţă şi pe moarte, ca acum. Însă nu a intrat în partid ca să se căpătuiască. Mihalache era şeful PNŢ şi stătea cu chirie. Nelu zicea: „La mine să nu vină cineva să-mi ceară lucruri care nu sînt corecte şi legale! Oricum, eu le dau la alţii să le rezolve şi n-am interesul să le dau aşa ceva“. Mihalache îl admira foarte mult, că avea o cultură generală bine pusă la punct. Vorbeai cu el istorie, geografie, matematică.

Nimeni nu îl angaja

Nu ştia pe nimeni în zonă, a mers cu o căruţă care făcea naveta spre satul deportaţilor. Cînd a ajuns, cineva i-a spus: E şi Coposu aici. S-au îmbrăţişat, erau strîns legaţi. Ne duceam cu pachete la el, cu mîncare gătită. Acolo l-am cunoscut pe Corneliu Coposu. O eleganţă de om! Fusese eliberat cu 2 - 3 săptămîni înainte şi se mai refăcuse. Se vedea superioritatea unui om de valoare. Eram sfios faţă de el. I-a spus atunci: „Vine fratele şi ne aduce ţuică“ - el nu era băutor, dar i-am promis eu. Şi prima oară i-am dus o damigeană de ţuică. Dar aveam 2 - 3 geamantane şi am schimbat mai multe trenuri, prin Bucureşti şi Brăila, iar pe peron cineva s-a lovit de ea şi a spart-o. I-am zis şi el mă tot întreba: „Dar măcar o sticlă nu mai ai pe aici?“ Am luat apoi bidoane de plastic de 1 litru, pe care le-am pus la poştă şi le-a primit. A stat 2 ani acolo, apoi a venit în Bucureşti, unde avusese ultimul domiciliu înainte de a fi arestat şi avea dreptul să ia un serviciu. Dar pe unde se ducea, tuturor le era frică să nu păţească ceva dacă îl primesc pe „condamnatul“. Pînă la urmă, a întîlnit un fost coleg, care era la „Ascensorul“ şi i-a zis: Vino la mine! Pe un post mic şi mai ferit, la început - apoi a mai avansat. S-a căsătorit şi a ieşit la pensie de acolo. Era şef de echipă la cei care reparau ascensoare în oraş şi discuta cu ei şi politică.

Urmărit şi la Revoluţie

Se mai întîlnea cu Coposu, mergeam şi noi, rudele. Dacă începeam să vorbim politică, ne făcea imediat semn cu capul să nu discutăm despre asta. Mergea săptămînal la Securitate, să facă prezenţa şi era urmărit peste tot. Şi la Boţeşti, vecinul care se ţinea prieten cu el îl spiona şi dădea rapoarte despre el. La Revoluţie, a plecat pe jos de-acasă, din Rahova, şi, cum mergea, apare o maşină, şi cineva spune: Dl Diaconescu, nu vă duceţi acolo, că vă împuşcă! Şi l-a luat să-l ducă acasă. Era un securist care probabil se temea că îi agită pe ăia. Apoi a fost lupta aceea de putere. Iliescu voia să facă un comunism cu faţă umană. La Revoluţie, cerea ajutor de la ruşi. Şi-a schimbat atitudinea în urmă, cînd nu se mai putea face nimic. În ultimii ani, Ion Iliescu îl felicita primul de Sf. Ion dimineaţa. Iar acum, cînd a murit, chiar a avut cuvinte frumoase despre Ion Diaconescu. Cînd au fost la guvernare, fratele meu promitea mereu că vine pe aici, dar nu avea timp. El şi cu Coposu se consultau permanent. Au venit odată aici, la Dobreşti, şi au inaugurat Centrul Cultural Ion Mihalache.

Era o mîndrie să avem Rege

Eu sînt monarhist, am trăit pe vremea Regelui şi sînt încîntat de atmosfera şi frumuseţea vieţii de atunci. Era civilizaţie, îndestulare, nu se fura, iar un doctor îşi putea ţinea toată familia din salariu. Acum muncesc şi bărbatul, şi femeia, şi tot nu ajunge. Pe 8 iunie se sărbătorea venirea Regelui în ţară. Era o sărbătoare frumoasă, era o mîndrie! Cînd îl vedeai pe Rege, parcă vedeai pe Dumnezeu. Mihai conducea maşina prin Bucureşti şi toată lumea se strîngea să-l vadă. Nu mergea cu poliţie. Ce împiedică acum dacă avem Rege? Trebuie să vină el, ca să facă ordine. E ca un arbitru într-un meci de fotbal, ameliorează lucrurile, să se termine cu luptele astea de ciubucăreală! Brătianu l-a adus pe Carol tot pentru că erau certuri ca acum, ca pe o persoană neutră. Ce rău a făcut Mihai? Numai Băsescu a spus că e trădător. Dar cînd a fost puhoiul sovietic, cine mai rezista? Şi dacă a plecat pentru că erau 1.000 de studenţi arestaţi, acesta e eroism. Spun unii că a plecat cu aur. A luat ce era a lui şi cu securiştii de faţă.

Călin Popescu Foto: Ion Tudor

Dinescu: „Regret că nu l-am preţuit mai mult“

Gheorghe Dinescu, liderul PNŢCD Piteşti: „Prin dispariţia lui Ion Diaconescu, România şi-a pierdut încă un simbol. Regret că nu am putut noi toţi să-l preţuim mai mult cînd a fost în viaţă, cînd putea să ne împărtăşească din istoria pe care el a trăit-o. Aici, pe plan judeţean, nu a fost cinstit cît ar fi trebuit, nici măcar nu i s-a dat un titlu de Fiu al Argeşului şi Muscelului, deşi pentru noi a reprezentat şi reprezintă o valoare“.

Prunaru: „Ar trebui să fie copiat de foarte mulţi politicieni“

Iulian Prunaru, preşedinte PNŢCD Argeş: „L-am cunoscut pe Ion Diaconescu din 2007, cînd m-am înscris în acest partid. A fost un exemplu din punct de vedere politic, social, un demn urmaş al lui Corneliu Coposu. Este o bucurie pentru noi că a trăit pînă la 94 de ani, cu toate că viaţa lui nu a fost una uşoară. Ar trebui să fie copiat de foarte mulţi politicieni, nici 10% nu-i urmează cariera şi nu au acel echilibru pe care-l afişa el. Mîine (n.r. - astăzi), merg la Bucureşti, unde voi depune împreună cu preşedintele de la tineret o coroană de flori în numele organizaţiei judeţene“.

Pendiuc: „Este o pierdere grea pentru politica veche şi nouă“

Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului: „Este o pierdere grea pentru politica românească, este o pierdere grea şi pentru politica nouă, dar şi pentru cea veche. Este o pierdere mai ales pentru PNŢCD. A fost un om implicat total în politică, nu numai de după Revoluţie. Argeşul nu l-a valorificat la adevărata sa însemnătate. Dîmboviţa i-a valorificat mai mult experienţa. Vom trimite şi noi un ultim omagiu celui care a fost Ion Diaconescu“.

Nicolescu: „I-am oferit personal titlul de Cetăţean de Onoare“

Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean: „L-am întîlnit de cîteva ori. Acum am transmis condoleanţe familiei. Este o pierdere, pentru că era o personalitate care avea un cuvînt de spus în politica românească. Sper ca politicienii din PNŢCD să-i păstreze în continuare un respect şi o amintire care să domine. E Cetăţean de Onoare al Argeşului şi Muscelului, i-am dus personal la Boţeşti diploma. L-am respectat tot timpul, am fost şi în comună, la solicitări ale lui, şi am intervenit mai ales cînd s-a înfiinţat comuna Boţeşti. Am avut întotdeauna respect faţă de oamenii mai în vîrstă ca mine, cu experienţă şi mai ales faţă de cei ca dumnealui, care au suferit după vechile metode ale regimului comunist. Dumnezeu să-l odihnească!“.

Popa: „În ciuda dificultăţilor, şi-a păstrat principiile“

Ion Popa, preşedintele PNL Argeş: „Ion Diaconescu este argeşean, nepot al marelui Ion Mihalache, şi prin tot ce a făcut a demonstrat că a fost un model atît în politică, dar şi în viaţă, un caracter puternic, un om de mare onoare, care, în ciuda dificultăţilor, nu s-a abătut de la principiile sale“.

Andreea Enescu

noua republica

2011-10-15T23:03:00.000+03:00

citez:
" Noua Republică e deschisă vocilor credibile, cu expertiză verificată, dornice să depăşească sectarismul orb şi steril."
desi sunt in sarbatoare nu pot decat sa ma felicit. sunt atent.
sa recitim, va rog, ceea ce e de recitit. lista, prin apel telefonic.
la revedere!

Intrare in scoala cu scanare de amprenta

2011-10-13T09:07:00.001+03:00

Mi se pare ok. Ce nu mi se pare ok e ce se intampla inautru. In scoala, adica.

Noua Republica - o incercare a dreptei

2011-10-13T08:32:00.003+03:00

nu stiu ce sa zic despre ei.
http://mihailneamtu.ro/

film

2011-10-09T18:30:00.004+03:00

Mado, Claude Sautet.
Incursiune in banal. Piccoli, desavarsit. Pragmatismul inlantuit cu teama. Cu teama de singuratate.

Asociatiile agricole, NEP-ul (tradus de mine ca noua politica economica europeana) si Lenin Capitalistul

2011-10-09T10:57:00.003+03:00

Se vorbeste din ce in ce mai apasat de necesitatea asociatiilor de agricultori. Ca e mai bine, ca se civilizeaza, comertul ca se ajuta taranul... Pentru ca eu consider ca politica economico-sociala actuala este marxista nu preget sa ma intorc de fiecare data la origini si sa aflu parerea Fondatorilor, nimeni altii decat parintii comunismului asa cum il stim noi. Luminos si fericit. Ca, azi, tinerii, si nu numai, habar nu au de unde vin aceste idei nu e o justificare pentru a tacea. Si, asa, i-am facut o vizita lui Lenin. Lenin Capitalistul. Interesante indicatii. Mai ales ca era destul de franc in ceea ce urmarea nu ca acesti conducatori care se dau de dreapta (habar n-au ce e aia) si cica se lupta cu socialistii.
O sa fac ceva manipulare si o sa subliniez cateva paragrafe.
Eheheiiii... voinicii mei!

V. I. Lenin

Despre cooperaţie

      Scris: 4 şi 6 ianuarie1923
      Publicat: pentru prima oarăîn ziarul Pravda nr. 115 şi 116 din 26 şi 27 mai 1923
      Sursa: V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică, p. 797-806
      Transcriere: Liviu Iacob,aprilie 2008

I

La noi, cred eu, nu se dă suficientă atenţie cooperaţiei.Nu ştiu dacă toţi îşi dau seama că acum, de la Revoluţiadin Octombrie încoace şi independent de n.e.p.¹⁾ (dimpotrivă, înaceastă privinţă trebuie să spunem: tocmai datorităn.e.p.-ului), cooperaţia capătă, la noi, o însemnătate cutotul excepţională. În visurile vechilor cooperatori este multăfantezie. Ele sînt adeseori ridicole prin caracterul lor fantezist. Dar în ceconstă acest caracter fantezist? În faptul că aceşti oameni nuînţeleg însemnătatea fundamentală, esenţială a lupteipolitice duse de clasa muncitoare pentru răsturnarea dominaţieiexploatatorilor. Acum, la noi, această răsturnare a devenit fapt împlinit,şi multe lucruri care în visurile vechilor cooperatori păreaufanteziste, ba chiar romantice şi chiar vulgare, se transformă acumîn cea mai autentică realitate.
Într-adevăr, din moment ce la noi puterea de stat se află în mînaclasei muncitoare, din moment ce toate mijloacele de producţie aparţinacestei puteri de stat, nouă, de fapt, ne-a rămas doar sarcina de aorganiza populaţia în cooperative. Dacă se realizează ocooperativizare maximă a populaţiei, îşi atinge de la sinescopul acel socialism care înainte provoca justificate zeflemele, surîsuriironice şi o atitudine de dispreţ din partea acelora care, pe bunădreptate, erau convinşi de necesitatea luptei de clasă, a lupteipentru cucerirea puterii politice etc. Dar iată că nu toţi tovarăşiiîşi dau seama de importanţa imensă, nemărginită, pecare o capătă acum pentru noi cooperativizarea Rusiei. Prinintroducerea n.e.p.-ului noi am făcut o concesie ţăranului canegustor, am făcut o concesie principiului comerţului particular;şi tocmai de aici (contrar unei păreri curente) decurge uriaşa însemnătatea cooperaţiei. În conidiţiile dominaţiei n.e.p.-ului, ocooperativizare, îndeajuns de largă şi care să meargă înadîncime, a populaţiei ruse este în fond tot ce ne trebuie, pentru căacum noi am găsit măsura în care interesul privat, interesulcomercial privat, poate fi îmbinat cu verificarea şi controlul lui de cătrestat, măsura în care el poate fi subordonat intereselor generale, ceea ceînainte constituia o piatră de care se poticneau mulţi, foarte mulţisocialişti. Într-adevăr, stăpînirea de către stat atuturor mijloacelor de producţie principale, puterea de stat în mînaproletariatului, alianţa dintre acest proletariat şi milioanele deţărani cu gospodării mici şi foarte mici, asigurareaconducerii ţărănimii de către acest proletariat etc. nureprezintă oare acestea tot ce trebuie pentru ca prin cooperaţie,şi numai prin cooperaţie, pe care înainte o tratam ca pe o negustorieşi pe care, într-o anumită privinţă, avem dreptul s-o tratămla fel şi acum, în condiţiile n.e.p.-ului, să înfăptuimconstruirea societăţii socialiste depline? Aceasta nu e încăconstruirea societăţii socialiste, dar e tot ce-i necesar şisuficient pentru această construire.
Ei bine, tocmai acest lucru l-au subapreciat mulţi dintre activiştiinoştri practicieni. La noi, cooperaţia este privită cu dispreţşi nu este înţeleasă însemnătatea extraordinară pecare o prezintă ea, în primul rînd, din punct de vedere principial (deţinereade către stat a mijloacelor de producţie), iar în al doilea rînddin punct de vedere al trecerii spre noua orînduire pe o cale cît mai simplă,mai uşoară şi mai accesibilă pentru ţăran.
Şi, repet, tocmai acesta este esenţialul. Una e să visezi totfelul de asociaţii muncitoreşti pentru construirea socialismului,şi alta e să înveţi să construieşti practic acestsocialism în aşa fel ca orice mic ţăran să poatăparticipa la această construcţie. Tocmai această treaptă amatins-o noi acum. Dar este în afară de orice îndoială că, dupăce am atins-o, ne folosim de ea într-o măsură extrem de redusă.
Trecînd la n.e.p., noi am mers prea departe, nu în sensul că amacordat prea mult loc principiului libertăţii industriei şi comerţului,ci în sensul că am încetat să ne mai gîndim la cooperaţie, căîn momentul de faţă o subapreciem, că am şi început săuităm uriaşa însemnătate pe care o prezintă ea din cele douăpuncte de vedere arătate mai sus.
Aş vrea de data asta să stau de vorbă cu cititorii despre ceeace se poate face şi trebuie făcut în mod practic încă de peacum, pornind de la acest principiu „cooperatist“. Prin ce mijloace amputea şi ar trebui să începem încă de pe acum să dezvoltămacest principiu „cooperatist“, în aşa fel ca semnificaţia luisocialistă să fie limpede pentru oricine?
Cooperaţia trebuie organizată din punct de vedere politic în aşafel încît cooperativele, în general, nu numai să beneficieze totdeaunade un anumit, avantaj, dar acest avantaj să fie de natură pur materială(cuantumul dobînzii bancare etc.). Trebuie să avansăm cooperativelorfonduri de stat care să depăşească, fie şi cu puţin,dar totuşi să depăşească pe cele acordate întreprinderilorparticulare, ajungînd chiar la nivelul celor acordate industriei grele etc.
Orice orînduire socială ia naştere numai cu sprijinul financiar alunei anumite clase. E de prisos să mai amintim cîte sute şi sute demilioane de ruble a costat naşterea capitalismului „liber“. Acumtrebuie să ne dăm seama că, în momentul de faţă, orînduireasocială pe care trebuie s-o sprijinim mai mult decît în mod obişnuiteste cea cooperatistă, şi acest lucru trebuie transpus în fapt. Daraceastă orînduire trebuie sprijinită în adevăratul înţelesal cuvîntului, ceea ce înseamnă că nu e suficient ca prin acestsprijin să se înţeleagă sprijinirea oricărui schimbcooperatist de mărfuri: prin acest sprijin trebuie să se înţeleagăsprijinirea unui schimb cooperatist la care să participe în mod efectivadevăratele mase ale populaţiei. A acorda o primăţăranului care participă la schimbul cooperatist de mărfuriînseamnă a folosi o formă indiscutabil justă, dar totodatătrebuie să se controleze această participare pentru a vedea în ce măsurăeste conştientă şi de bună-credinţă — iatăcare este miezul problemei. Cînd un cooperator vine într-un sat şideschide o prăvălie cooperatistă, populaţia, la dreptvorbind, nu participă de loc la înfiinţarea acestei cooperative, darîn acelaşi timp, împinsă de propriul ei interes, va căutanumaidecît să participe la activitatea ei( n.m. - un asemenea gand l-am gasit la Vintila Mihailescu care spunea ca asociatiile trebuie sa se faca pentru a se da un exemplu de eficienta si ceilalti se vor alipi cu entuziasm).
Această chestiune mai are şi un alt aspect. Din punctul de vedereal europeanului „civilizat“ (şi în primul rînd ştiutor decarte), mai avem doar foarte puţin de făcut pentru ca toţi, fărăexcepţie, să participe — şi nu pasiv, ci activ — la operaţiilecooperatiste. La drept vorbind, ne-a rămas ,,numai“ un singurlucru, şi anume să facem ca populaţia noastră să devinăatît de „civilizată“, încît săînţeleagă toate avantajele care ar decurge dintr-o participaregenerală la activitatea cooperatistă şi să organizeze oasemenea participare. (n.m. - deja au aparut, am vazut la Viata Satului, asociatii care sa educe pe tarani). „Numai“ atît. De alte savantlîcuri nu avemacum nevoie pentru a trece la socialism. Dar pentru a înfăptui acest„numai“ e nevoie de o întreagă revoluţie, de o întreagăperioadă de dezvoltare culturală a întregii mase populare. De aceeatrebuie să ne fixăm ca regulă: cît mai puţine savantlîcurişi cît mai puţine subtilităţi. În această privinţăn.e.p.-ul reprezintă un progres, în sensul că se adaptează lanivelul celui mai simplu ţăran, că nu-i cere nimic pesteposibilităţile lui.
Dar pentru a obţine cu ajutorul n.e.p.-ului ca întreaga populaţie,fără excepţie, să facă parte din cooperative, e nevoiede o întreagă epocă istorică. În cazul cel mai bun, noi putem să parcurgem această epocă într-un deceniu saudouă. Dar va fi totuşi o epocă istorică deosebită,şi fără această epocă istorică, fărălichidarea completă a analfabetismului, fără dobîndirea unuisuficient grad de pricepere, fără ca populaţia să fi căpătatîntr-o măsură suficientă deprinderea de a folosi cărţile,fără a crea baza materială necesară în acest scop, fărăsă fim cît de cît asiguraţi împotriva, să zicem, a uneirecolte proaste, împotriva foametei etc. — fără toate acestea nuvom putea să ne atingem scopul. Totul este acum să ştim săîmbinăm avîntul revoluţionar, entuziasmul revoluţionar pe carel-am manifestat deja — l-am manifestat într-o măsură suficientă,şi el a fost încununat de un succes deplin —, să ştim să-lîmbinăm (aş înclina să spun) cu priceperea de a fi negustor bunşi cu ştiinţă de carte, ceea ce e cu totul suficient pentrua fi un bun cooperator. Prin priceperea de a fi negustor eu înţelegpriceperea de a fi un negustor civilizat. Acest adevăr să şi-l întipăreascăbine în minte acei oameni sau, mai bine, zis, acei ţărani de la noicare cred că dacă cineva face negustorie înseamnă că ştiesă fie negustor. Această părere este cu totul eronată. Faceel negustorie, dar de aci şi pînă la priceperea de a fi negustorcivilizat mai e încă mult. El face azi negustorie în manieră asiatică,dar pentru a fi un bun negustor trebuie să facă negustorie în manierăeuropeană. De această cerinţă îl desparte o întreagăepocă.
În concluzie: este necesar să se acorde cooperaţiei o serie deprivilegii economice, financiare şi bancare, şi în aceasta trebuie săconstea sprijinul pe care statul nostru socialist e chemat să-l dea nouluiprincipiu de organizare a populaţiei. Dar în felul acesta sarcina esteformulată doar în linii generale, pentru că în mod practic întregulei conţinut nu s-a precizat încă şi n-a fost expus în amănunţime;cu alte cuvinte, trebuie să ştim să găsim forma de„prime“ pe care e cazul să le acordăm pentru cooperativizare (şicondiţiile în care ele urmează să fie acordate), forma de primeprin care să sprijinim în mod suficient cooperaţia, forma de primeprin care să ajungem să avem un cooperator civilizat. Iar o orînduirede cooperatori civilizaţi în condiţiile proprietăţiisociale asupra mijloacelor de producţie, ale victoriei de clasă aproletariatului asupra burgheziei este tocmai orînduirea socialistă.

4 ianuarie 1923

II

De fiecare dată cînd am scris despre noua politică economică,am citat articolul meu din 1918 despre capitalismul de stat^[2].Aceasta a trezit nu o dată îndoieli la unii tovarăşi tineri. Darîndoielile lor vizau mai ales latura politică abstractă a problemei.
Lor li se părea că nu poate fi numită capitalism de stat o orînduiresocială în care mijloacele de producţie aparţin claseimuncitoare şi în care această clasă muncitoare deţineputerea de stat. Dar ei nu observau că termenul „capitalism de stat“era folosit de mine: în primul rînd, pentru a stabili legăturaistorică între poziţia noastră actuală şi cea pe caream adoptat-o în polemica mea împotriva aşa-zişilor comunişti destînga;, de asemenea, am susţinut încă de pe atunci căcapitalismul de stat ar fi superior economiei noastre actuale; pentru mine eraimportant să stabilesc legătura de continuitate între capitalismul destat obişnuit şi capitalismul de stat neobişnuit, chiar cu totulneobişnuit, despre care am vorbit cînd am introdus pe cititor în nouapolitică economică. În al doilea rînd, pentru mine aprezentat întotdeauna importanţă scopul practic. Şi scopulpractic al noii noastre politici economice a fost să avem concesiuni; iarîn condiţiile noastre concesiunile ar fi constituit, fără îndoială,un tip pur de capitalism de stat. Acesta era sensul consideraţiilor mele în legătură cucapitalismul de stat.
Dar problema mai are şi o altă latură, care implicănecesitatea capitalismului de stat sau, cel puţin, a unei comparaţiicu el. Mă refer la cooperaţie.
Este în afară de orice îndoială că într-un stat capitalistcooperaţia reprezintă o instituţie capitalistă colectivă.Este, de asemenea, în afară de orice îndoială că în actualanoastră realitate economică, cînd avem şi întreprinderiprivat-capitaliste — însă nu altfel decît pe pămînt proprietatede stat şi sub controlul puterii de stat, care se afla în mîinile claseimuncitoare —, şi întreprinderi de tip consecvent socialist (atîtmijloacele de producţie şi pămîntul pe care se află întreprinderea,cît şi întreaga întreprindere în ansamblu aparţin statului), sepune chestiunea unui al treilea tip de întreprinderi, care înainte nu formau,sub raportul însemnătăţii principiale, o categorie aparte,şi anume întreprinderile cooperatiste. În capitalismul privat, întreprinderilecooperatiste se deosebesc de cele capitaliste, aşa cum întreprinderilecolective se deosebesc de cele private. În capitalismul de stat, întreprinderilecooperatiste se deosebesc de cele capitaliste de stat prin aceea că ele sînt,în primul rînd, întreprinderi private şi, în al doilea rînd, întreprindericolective. În actuala noastră orînduire, întreprinderile cooperatiste sedeosebesc de cele capitaliste private prin aceea că sînt întreprindericolective, însă nu se deosebesc de întreprinderile socialiste dacă pămîntulpe care sînt întemeiate şi mijloacele de producţie de care dispunaparţin statului (n.m. - apartin bancilor, care acum sunt re-capitalizate de Stat, deci Statului), adică clasei muncitoare.
Tocmai de această situaţie nu se ţine îndeajuns seama la noiatunci cînd se vorbeşte despre cooperaţie. Se uită că lanoi cooperaţia, datorită specificului pe care-l prezintă orînduireanoastră de stat, capătă o însemnătate cu totul excepţională.Dacă facem abstracţie de concesiuni, care la noi, în treacăt fiezis, n-au luat o dezvoltare cît de cît însemnată, vedem că încondiţiile noastre cooperaţia coincide, de regulă, pe deplin cusocialismul.
Am să explic mai pe larg această idee a mea. În ce constăcaracterul fantezist al planurilor vechilor cooperatori, începînd cu Robert Owen^[d]?În faptul că ei visau o transformare paşnicăa societăţii moderne prin socialism fără să ţinăseama de o problemă atît de esenţială ca aceea a luptei de clasă,a cuceririi puterii politice de către clasa muncitoare, a răsturnăriidominaţiei clasei exploatatorilor. Şi de aceea sîntem îndreptăţiţisă vedem în acest socialism „cooperatist“ o pură fantezie, săconsiderăm drept ceva romantic şi chiar vulgar visurile acelora care-şiînchipuie că prin simpla cooperativizare a populaţiei poţi sătransformi pe duşmanii de clasă în colaboratori de clasă, şirăzboiul de clasă într-o pace de clasă (în aşa-zisa pacecivilă).
Nu încape îndoială că din punctul de vedere al sarciniifundamentale a vremurilor noastre noi am avut dreptate, căci fărăluptă de clasă pentru cucerirea puterii politice în stat nu poate fiînfăptuit socialismul.
Dar uitaţi-vă cum s-au schimbat lucrurile acum, cînd puterea destat se află în mîinile clasei muncitoare, cînd puterea politică aexploatatorilor a fost răsturnată şi cînd toate mijloacele deproducţie (afară de acelea pe care statul muncitoresc le concesioneazăde bunăvoie, temporar şi condiţionat exploatatorilor) se aflăîn mîinile clasei muncitoare.
Astăzi sîntem îndreptăţiţi să spunem căsimpla dezvoltare a cooperaţiei este pentru noi identică (cu„mica“ excepţie arătată mai sus) cu dezvoltareasocialismului, şi o dată cu aceasta noi sîntem nevoiţi sărecunoaştem că întregul nostru punct de vedere asupra socialismuluis-a schimbat radical. Această schimbare radicală constă înfaptul că înainte pentru noi centrul de greutate îl constituia — şitrebuia să-l constituie — lupta politică, revoluţia, cucerireaputerii etc. Acum însă centrul de greutate se deplasează pînăîntr-atît, încît trece asupra muncii „culturale“ organizatorice paşnice.Dacă n-ar fi relaţiile internaţionale şi dacă n-am fiobligaţi să luptăm pentru poziţia noastră pe planinternaţional, aş spune că la noi centrul de greutate sedeplasează asupra muncii de culturalizare. Dar dacă facem abstracţiede această situaţie şi ne limităm la relaţiileeconomice interne, atunci într-adevăr la noi centrul de greutate alactivităţii îl constituie în momentul de faţăculturalizarea.
În faţa noastră se află acum două sarcini fundamentale,care alcătuiesc o întreagă epocă. E vorba, în primul rînd, desarcina de a transforma aparatul nostru, care pur şi simplu nu e bun denimic şi pe care l-am preluat în întregime de la epoca precedentă;nici noi n-am reuşit în cinci ani de luptă, şi nici nu puteamreuşi, să realizăm o transformare serioasă. Cea de-a douasarcină a noastră constă în munca culturală pentruţărani. Or, această muncă culturală pe care trebuie s-odesfăşurăm în rîndurile ţărănimii are caobiectiv economic tocmai cooperativizarea. Dacă am fi realizat ocooperativizare completă, am sta încă de pe acum cu ambele picioarepe teren socialist. Dar această condiţie — cooperativizarea coempletă— implică un nivel de cultură atît de ridicat al ţărănimii(subliniez: al ţărănimii, fiindcă ea constituie o masăenormă), încît această cooperativizare completă nu este posibilăfără o întreagă revoluţie culturală. (n.m. - taranul roman e prost, necivilizat, primitiv, mizer, analfabet... tocmai bun de dus la scoala).
Adversarii noştri ne-au obiectat nu o dată că noi întreprindemo acţiune nechibzuită încercînd să introducem socialismul într-oţară cu un nivel cultural nu îndeajuns de ridicat. Dar ei se înşelau,pentru că noi n-am pornit de acolo de unde s-ar fi cuvenit să pornimpotrivit teoriei (a tot felul de pedanţi) şi pentru că la noitransformările politice şi sociale au premers celor culturale, aupremers revoluţiei culturale, în faţa căreia ne aflăm totuşiastăzi.
Acum pentru noi este suficient să săvîrşim aceastărevoluţie culturală pentru ca să devenim o ţară pedeplin socialistă, dar această revoluţie culturală prezintăpentru noi greutăţi de neînchipuit, atît de ordin pur cultural(fiindcă sîntem analfabeţi), cît şi de ordin material (întrucîtpentru a deveni oameni cu un înalt nivel de cultură e nevoie de o anumitădezvoltare a mijloacelor de producţie materiale, e nevoie de o anumităbază materială).

6 ianuarie 1923

Publicat pentru prima oară la 26 şi 27 mai 1923 în ziarul„Pravda“ nr. 115 şi 116

Semnat: N. Lenin.

Se tipăreşte după textul apărut în V.I. Lenin, Opere complete, vol. 45, ed. rom., p. 391-399

Nota red. Editurii Politice

[1]. De problema cooperaţiei Lenin intenţiona să se ocupe înraportul său la cel de-al X-lea Congres general al Sovietelor din Rusia[23-27 decembrie 1922]. În planul cuvîntării, întocmit în prima jumătatea lunii decembrie, el şi-a notat: „Uniunea centrală acooperativelor de consum: importanţa ei deosebită.“ (veziOpere complete, vol. 45, Bucureşti, Editura politică, p. 465).

Ideile leniniste cu privire la cooperativizarea ţărănimii austat la baza rezoluţiei Congresului al XIII-lea al P.C. (b) din Rusia[23-31 mai 1924] „Despre cooperaţie“ şi „Despre munca lasate“. „Linia fundamentală a partidului în această problemă— a arătat congresul — a fost trasată în ultimul articol al luiLenin «Despre cooperaţie». În acest articol Lenin a expus un program dedezvoltare a cooperativizării populaţiei săteşti caprincipală metodă de înaintare spre socialism într-o ţarăţărănească... Situaţia actuală a satului subliniazăcît se poate de clar justeţea căii trasate de tov. Lenin şi cereconcentrarea principalei atenţii a partidului în primul rînd asupracooperativizării micului producător, cooperativizare care trebuie săjoace un rol uriaş în opera de construire a socialismului“ („Rezoluţiileşi hotărîrile congreselor, conferinţelor P.C.U.S. şi aleplenarelor C.C.“, partea 1, Bucureşti, E.P.L.P. 1954, p. 828).— Nota red. Editurii Politice (nota 313)

[2]. Vezi V. I. Lenin. Operecomplete, vol. 36, Bucureşti, Editura politică, 1965, p. 297—331.— Nota trad. Editurii Politice

1). Noua politică economică (n.e.p.) — politica economică astatului proletar sovietic dusă în perioada de trecere de la capitalism lasocialism, constînd în admiterea capitalismului şi a comerţuluiliber, poziţiile-cheie fiind însă deţinute de stat. Aceastăpolitică urmărea înlăturarea elementelor capitaliste şiconstruirea fundamentului economiei socialiste prin folosirea pieţei, acomerţului şi a circulaţiei banilor. Esenţa noii politicieconomice a fost alianţa economică dintre clasa muncitoare şiţărănime, alianţă necesară pentru atragereamaselor ţărăneşti la construirea socialismului. Principiilenoii politici economice au fost elaborate de Lenin.

În timpul războiului civil Puterea sovietică a aplicat politicacomunismului de război, bazată pe predarea obligatorie a surplusurilorde produse agricole necesare pentru aprovizionarea muncitorilor şi aarmatei. Această politică a fost o măsură vremelnică,dar inevitabilă, fără de care nu s-ar fi putut asigura înfrîngereaintervenţioniştilor şi a albgardiştilor. O dată cutrecerea la construcţia paşnică a devenit necesară o politicănouă, care să asigure refacerea economiei naţionale şiconstruirea fundamentului economiei socialiste. Congresul al X-lea al partiduluicomunist (martie 1921) a adoptat hotărîrea cu privire la trecerea la nouapolitică economică.

Trecerea la n.e.p. a început prin înlocuirea predării obligatorii asurplusurilor de produse agricole cu impozitul în natură, ţăranulcăpătînd astfel posibilitatea de a-şi vinde liber pe piaţăsurplusul de produse agricole. Această măsură a creat ocointeresare economică a ţăranului, a contribuit la ridicareaproductivităţii muncii sale şi la dezvoltarea agriculturii. Prindecretul Consiliului comisarilor poporului din 30 iulie 1921 a fost admis comerţulparticular. Dezvoltarea agriculturii a asigurat populaţiei urbane produsealimentare, iar industriei materii prime. Industria de stat aprovizionaţărănimea cu produsele industriale ce-i erau necesare. Legăturaeconomică dintre industrie şi agricultură a creat o bazăeconomică pentru alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimeamuncitoare, contribuind la consolidarea acestei alianţe.

Comerţul liber trebuia în mod inevitabil să ducă la o înviorarea elementelor capitaliste, dar el era necesar pentru a crea cointeresareaeconomică a ţăranilor, pentru a ridica agricultura, a refacecomerţul de stat şi a permite acumularea forţelor şimijloacelor necesare pentru crearea unei industrii puternice — baza economicăa socialismului.

Ultimele filme vazute

2011-10-05T19:24:00.002+03:00

Am vazut un calup Robert Bresson. Bernanos, Dostoievski, Tolstoi. Mi l-a recomandat Tarkovskiy. Apoi Tree of Life a lui Malick si Melancholia lui Trier. Dupa Melancholia am ramas, putin timp, cu o pata pe ochi. Dupa Malick m-a durut capu' 2 zile. Si Drive de Refn. Frumos si educativ.
Acum m-am pus pe Elio Petri. G.M. Volonte cu Mastroiani in Todo Modo. Sunt unele scene unde am ras de am ramas fara aer (si nu sunt usor de amuzat). Dar nu e comedie.
Vad filmele cu intreruperi. Mai fac una alta.

Despre democratie in America, Tocqueville, volumul I

2011-10-04T21:03:00.002+03:00

Am gatat volumul I.

Ploaie de vara.

Dupa ce m-am imbacsit vreo 2 ani cu socialisti, comunisti, anarhisti, bakunisti in sfarsit m-am apucat de lucruri intregi la cap. I-am vizitat pe marxisti si pe revolutionari ca asa se cade, sa-ti cunosti dujmanii. M-am lamurit. Acum chiar ca nu ma mai abureste cineva (stiu, sunt arogant dar ce bine ma simt).

Citisem "Revolutia si Vechiul Regim" si m-a linistit. Nu se repeta istoria, asa cum zic unii. Ca nu e nimic nou sub soare, cum zice psalmistul, e clar. Dar ca devenim din ce in ce mai noi, noi, asta nu e de la sine inteles. Dar e inevitabil. Poate ca gandirea aristocratica a lui Tocqueville mi-a revelat un principal adevar: cum ca devenim din ce in ce mai singuri, mai izolati si mai puternici (in slabiciunea noastra). Volumul II e, cred eu dupa citirea cuprinsului, o infricosatoare oglinda a ceea ce suntem si nu stim. In sensul ca suntem fiii jocului pe care ne-am apucat sa-l jucam. Facem hora unirii scrasnind din dinti, plini de sila fata de toti nuntasii. Dar altceva ce sa facem, ca ne e rusine.

NOTE

47, 62, 75-pedeapsa cumoartea;

79-definitia libertatii;

80-spiritul religios +spiritul libertatii (cuantic+macrofizic???);

83-Starea sociala dupaTocqueville;

439- MOTIVELE PLECARIIPURITANILOR DINCOLO DE OCEAN!!!

90-Egalitatea este maiiubita decât libertatea;

93-De ce au fost ceiputernici de acord sa piarda puterea în mod pasnic;

96-Libertatea comunala,institutii comunale;

100-De ce asculta individulde societate si care sunt limitele ascultarii (unirea e utila si e necesara oputere care sa o reglementeze);

102-In America comuna""împrumuta/ajuta"" Statul pe când în Franta e invers;

102-Despre Spiritul Comunal;

102-OAMENII TIND SA SEATASEZE DE CE EMANA FORTA/PUTERE;

103-In absenta fortei siindependentei comunei vom avea ADMINISTRATI si nu CETATENI;

103-In SUA iubirea de patriee un cult de care omul se leaga datorita practicii efective;

104-Muntenii sunt maipatrioti datorita caracteristicilor accentuate ale locurilor;

106-Controlul autoritatii:autoritate mare functionari mici;

109-Functiile administrativesunt elective si sunt supuse deciziilor judecatorului;

109-O putere electivanesubordonata judiciarului va scapa oricarui control sau va fi distrusa;

113-Legile se trag dinobiceiuri!!!DESPRE EFECTELE POLITICE ALE DESCENTRALIZARII!!!

121-Centralizareguvernamentala si centralizare administrativa; unirea acestora îi capteaza prinforta pe indivizi si prin intermediul deprinderilor lor; izolare si acaparare;

125-Centralizarea totalaaccentueaza puterea centrala dar incapacitatea locala creste""îndoit"";

125-Dificultatea de a treziun popor somnolent pt a se ocupa de sine, singur;

125-Reusitele centralizarii!Nota50: China modelul absolut al centralizarii administrative;

127-Nota51: a crea bunastaresau a face ordine in saracie;

127-Autoritate vesnic înactiune pt a ma proteja de ceea ce n-am gândit vreodata;

128-Omul centralizat-întreSERVILISM SI NERUSINARE!!!

129-Puterea veritabila eposibila doar în conditiile unei colaborari libere a vointelor(patriotism,religie); legile nu reînsufletesc credintele;

129-In SUA omul asculta dejustitie/lege nu de un om (functionarul este reprezentantul fortei""ce s-a retras- Statul"", deci împotrivire);

130-Institutiile locale suntcele mai necesare societatilor democratice;

133-Puterea judecatoreasca:ca si în alte parti, 1.arbitru, 2.se pronunta asupra cazurilor individuale nu aprincipiilor generale, 3.actioneaza dupa sesizare (e pasiva);

134-DE UNDE PROVINE IMENSAPUTERE POLITICA A JUSTITIEI!?? Hotarârile judecatorului se întemeiaza peconstitutie nu pe legi!!!

137-Atacul judecatoruluiasupra legiuitorului nu e direct ci provine din cazuri particulare deci""obiective""; tirania adunarilor politice e tinuta în frâude posibilitatea ca legile neconstitutionale sa fie respinse de judecatori;influenta politica a lor e data, indirect, de datoria de a sluji pe cetateanconform Constitutiei!!!

143-Justitia politica: înSUA li se ia puterea, în Europa sunt pedepsiti;

144-Tribunalele politice nupronunta pedepse judiciare;

147-Guvernarea federala adevenit exceptia (avea ceva de facut iar restul revenea statelor-daca nu seocupa de ceva în mod expres statele aveau o treaba în plus);

151-Principiul independenteistatelor a alcatuitit Senatul iar principiul suveranitatii nationale a creatCamera Reprezentantilor;

154-Presedintele si MonarhiaConstitutionala (comparatii);

160-Europa: amploareaputerii executive nu stinghereste ci doar originea ei este problema;

160-Puterea slaba apresedintelui nu provoaca el neputînd ajuta pe sustinatorii financiari[însaObama!!!]

162-Daca politica externa e""fierbinte"" sistemul de alegere a presedintelui poatecrea situatii periculoase (aici puterea lui este imensa);

163-Putere executiva slabasi dependenta electiva caci pericole externe nu existau (daca apar si au aparutatunci electivul devine apasat);

169-Cum sa fie limpede faraa înceta sa ramâi concis!?

182-Nota 35-despre conducatoriicare strunesc cetatea cand dorintele ei nu urmaresc interesul propriu;

188-Libertatea si tirania lanatiunile mici;

189-In republica, seguverneaza prin majoritate insa cu timpul e greu a obtine majoritatati compacte(interesele, spiritele se diversifica);

189-Realul si prezentulscapa pt ca suntem prinsi în împrejurarile pe care le cunoastem cel mai bine;

190-Despre FORTA natiunilor,necesitate stringenta;

191-Spiritul public alUniunii e sinteza patriotismelor locale;

193-Inclinatia si obisnuintacatre guvernarea provinciala e greu de gasit la popoare (a te ocupa singur depropriile probleme-GREA MISIUNE);

197-Fictiunile legale nu potîmpiedica satisfacerea patimilor atâta timp cât natura permite;

197-Despre cele douasuveranitati: cea a Uniunii e politica,cea a Statelor e naturala (politic vsnatural);

207-Exista momente cândschimbarile sunt atât de lente ca crezi ca temeinicia s-a realizat complet: evremea intrigilor si a micilor partide, a MICIMII; MARETIA?: principii,generalitati, idei (nu consecinte, particular, oameni);

207-Fericire vs moralitate;a restrânge sau a extinde puterea poporului: radacinile acestor idealuripornesc din spiritualitate (sau ideologie);

208-Partid federal (oameniimari ai Independentei) vs Partidul republican; Constitutia e opera federalistilor(scurta perioada la conducere, zdrobiti de republicani dar semintele fuseserapuse);

210-Pasiunile aristocraticesau democratice stau la temeiul partidelor;

210-Clasele luminate sunt deobicei de partea Bancii (in conflictul Banca popor);

210-De ce e bogatia unimpediment in accesul la conducere în democratie? Si, dupa ura urmeazalinguseala!!!

211- Evreul medieval?asemanat cu bogatul în republica democratica: ponosit, selectiv; le e teama depopor si îi dispretuiesc puterea (spirit tribal);

213-Despre libertateapresei; a considera gândirea drept o forta materiala care devine mai puternicacu cât e mai împartasita;

213-Suveranitatea poporuluisi libertatea presei sunt corelative;cenzura si votul universal se contrazic;

214-Presa e independenta destarea sociala, politica a natiunii: isi are viata ei proprie;

216-Singurul mod de aneutraliza efectul ziarelor (cuvantului) este INFLATIA;

218-Convingere rationala sisigura de sine nu înflacareaza pe om cum fac credintele dogmatice: presa are efectediferite asupra acestor doua feluri de oameni: 1. cred fara a reflecta (sicredintele se schimba des); dupa epuizarea cercului de idei se cade în îndoialasi suspiciune; 2. Îndoiala conserva credintele!!!!

219-Putini martiri dar siputini apostati; DEMOCRATIA II STÂNJENESTE PE UNII IAR ARISTOCRATIA II OPRIMAPE CEILALTI;

220-Asocierea politica:copiii îsi pun singuri reguli la jocurile lor si le respecta pt a face jocul samearga;

223-In democratie este celmai necesar ca asociatiile sa se opuna puterii partidelor sau printului; insocietatile aristocratice corpurile inferioare erau asociatii naturale ce seopuneau abuzului;

224-A actiona singur si a teuni pt a urmari un interes comun;

225-Prima idee ce se nasteîn cel devenit puternic este VIOLENTA, ideea PERSUASIUNII VENIND in timp dinexperienta;

225-Câteodata, libertateaextrema corecteaza abuzurile libertatii iar extrema democratie, pericoleledemocratiei;

225su-Asocierea in Europa(militarista-actiune) vs SUA (democratica-dezbatere);

227-Cum este condusa SUA înmod democratic;

228-E imposibil sa ridicinivelul cunoasterii, la un popor, peste o anumita limita; limita progresuluiintelectual tine de timpul în care un om nu trebuie sa munceasca;

229-Democratiei nu-ilipseste capacitatea de a alege pe cel merituos,ci DORINTA si POFTA;institutiile democratiei dezvolta invidia în om nu pt ca dau mijloace deegalitate ci pt ca mijloacele sunt insuficiente; nu pot satisface egalitatea:omul se înacreste daca nu întelege si considera ca i se sta în cale;neobisnuitul îl oboseste;

229-Democratia indeparteazape cei deosebiti de la putere iar acestia fug de putere caci nu pot ramâne eiînsisi; poporul nu agreaza pe cei ce nu-i datoreaza marirea;

230-Cum se taiau evreiiîntre ei în mijlocul Templului înca fumegand;

231-Personaje care nufurnizeaza nicio imagine creierului; unde învatamântul este universal raspânditconducatorii sunt semidocti;

232-A te rataci în arcaneledemocratiei (Senatul e ales indirect in doua trepte,Camera Reprezentantilordirect);

233-Pentru democratieguvernarea nu e un bine ci un rau necesar;

235-Regele, puternic, nu seteme de popor lasându-l liber pentru ca puterea reala naste toleranta(Gadamer);

238-Democratia presupune osocietate cultivata si instruita: daca guvernarea democratica ar fi fost de laînceput omenirea nu ar fi progresat!!!

238-Obligatiile publice îndemocratie;

239-Democratia si finantele;

241-Cheltuielile publice:poporul (fiica Sionului) care are vot universal mareste cheltuiala pe remediice se obtin prin bani, caci se simte rau;

242-Functionarii inferioritrebuie platiti mai bine ca cei superiori;

244-Nu faptul indica influentalegii asupra destinului umanitatii;

245-Aristocratia protejeazaproducatorul (sursa bogatiei) iar Democratia pe consumator (sursa puterii);

247-Bogatia popoarelor:Fondurile Imobiliare (principal) si cele mobiliare;

249-Spiritul se lasa usorinfluentat de aerul de corectitudine (falsa corectitudine-de aicisuprarealismul publicitatii) pe care statistica îl emana;

250-Saracul conducetreburile publice: va antrena statul în cheltuieli inutile; guvernareademocratica nu e ieftina iar în dificultate impozitele vor creste asemeneacelor din monarhie;

251-Coruptia si viciile dindemocratie;

254-Democratia nu are operceptie limpede a viitorului;

256-Posibilitatea de acomite greseli reparabile; a pieri învins de cauze pe care nu le cunosti;

257-Scrisoarea luiWASHINGTON:politica externa a SUA!!! A nu te implica pt a nu deveni sclavulurii sau dragostei; Jefferson: nu cere pentru a nu trebui sa dai;

259-Legaturile utile azi potdeveni piedici în dezvoltarea de mâine;

259-A nu fi obligat demostenirea strabuna: amestec de glorie si de mizerie, de aliante si adversitatinationale (familiale);

259-Democratia în interiorsi în extern: buna în interior caci creaza bun-simt ,slaba în exterior;Democratia va impune un om singur (un popor) in relatiile externe întredemocratii, asemenea monarhului!!!!

261-UN CORP ARISTOCRATICESTE ASEMENEA UNUI OM HOTARÂT SI INTELEPT CARE NU PIERE;

263-Democratia se supuneintereselor majoritatii, acum sau putin mai încolo; aristocratia e abila,savanta, TINDE si determina sa tinda spre acelasi punct forta legilor;

264-Scopul democratiei e maifolositor dar mijloacele mai imperfecte ca ale aristocratiei; cum democratia seînseala în alegerea oamenilor carora le da puterea, dar cum de statul prosperacu ei la conducere??? Daca conducatorii sunt slabi cei guvernati trebuie sa fiemai vigilenti si mai luminati;

265-In democratie cei ceconduc nu trebuie sa aiba interese contrare majoritatii guvernate;

266-Exista în democratie otendinta ascunsa ce face sa mearga binele în pofida conducatorilor slabi siincompetenti; în aristocratie tendinta ascunsa face ca mizeria sa existe desivirtutea si capacitatea caracterizeaza varful guvernarii; sa fie ironie? Sa fieprosperitatea pretul greselilor si nebuniei iar saracia pretul îndemânarii siintelepciunii? O slabiciune a omului e supunerea la PROPRIILE LEGI laînlantuirea pe care si-o impune siesi (de înlantuirea de fragila opera amainilor sale) de frica marelui necunoscut imposibil de prevazut!!!

267-Despre SPIRITUL PUBLIC:dragostea de patrie: 1. Dragostea instinctuala fata de loc, irationala:salveaza în timp de criza dar distruge pe timp de pace; 2. Dragostea rationala,durabila, fecunda, creste cu legile si cu exercitarea drepturilor, seidentifica cu interesul personal;

268- In vremea cand totul sezdruncina (credinta, moravuri, obiceiuri, legile nu mai sunt facute de popor),patria e tulbure si devine de ne-descris: apare egoismul;

omul se elibereaza deprejudecati fara a cunoaste ratiunea: NICI PATRIOTISM INSTINCTIV DIN VECHIULREGIM NICI PATRIOTISM RATIONAL DIN REPUBLICA;

268-Ce e de facut??? Oretragere: o unire a interesului personal cu interesul tarii (pragmatism,solidarizare-Rorty?); A PARTICIPA LA GUVERNARE!!! A TRUDI PENTRU STAT DINLACOMIE (a prospera individual);

269-Despre ideea deDREPTURI; ideea de drepturi e ideea de virtute introdusa în politica;

269- A te supune dreptuluide a comanda pe care tu însusi îl acorzi semenului tau, te face sa te ridicideasupra ta însuti;

270-Virtutea proprietatii: drepturilepolitice sunt nascute de proprietate, cel ce o poseda stie ce îi e bine si rausi nu ataca legea decât daca aceasta îi ataca proprietatea (deci totiproprietarii);

271-Religiile se subrezesciar temeiul divin al dreptului dispare!!! Morala se strica si cu ea siconceptia morala a dreptului;

271-Credintele sisentimentul cad în fata calculului si rationamentului: daca drepturile nu vorfi legate de interesul personal GUVERNAREA SE VA EXERCITA DOAR PRIN FRICA;

271-LIBERTATEA siDESPOTISMUL: arta de a fi liber e grea, se naste în furtuni, se stabilizeaza îndiscordii civile si doar când a imbatrânit i se vad binefacerile; despotismulrezolva totul, da bunastare repede si de scurta durata, adoarme pe om iar candacesta se trezeste e nenorocit;

272- Despre respectullegilor;

273-In democratie unde media(ca avere) guverneaza, bogatii sunt cei ce contesta legea;

273-Tara/omul liber esteagitat, mobil iar cei înca ne-liberi sunt linistiti, placizi, sereni;

274-Activitatea politica înSUA: febrilitate si actiune publica; palavrageala vs discurs, conversatie vsdiscutie;

275-Omul din popor chemat saparticipe la conducerea societatii începe sa se stimeze pe sine însusi; !!!CAP.VI - AVANTAJELE REALE ALE DEMOCRATIEI;

276-Ce se cere de la o societatesi de la conducerea ei?! [FFF IMPORTANT]!!!

279-Despre ATOTPUTERNICIAmajoritatii:mai multe inteligente,mai bune ca a unui singur om (mai multe suntmai bune ca mai putine: doctrina egalitatii aplicata inteligentei);

279-Majoritatea (asemeneamonarhului) NU POATE GRESI NICIODATA!!! Imperiul moral al majoritatii sta peconvingerea ca interesul celor multi e de preferat interesului celor putini;

281-Democratia e naturalinstabila: ea trebuie sa-si permita o permanenta revizuire (ce tine de vointapoporului si de calitatile conducerii);

281-Aplicarea legii: cummajoritatea este stapanul caruia muncesti sa-i placi, ceea ce e legiferattrebuie aplicat neîntârziat (in SUA daca atentia majoritatii e abatuta imediatefortul de a actiona în cele ""vechi"" înceteaza; în Europatensiunea executiva e mai mica dar mai continua);

282-TIRANIA MAJORITATII!!!

282-Partidele sunt natiunimici în cadrul uneia mai mari;

283-Ierarhia trebuie saexiste (o putere superioara e naturala) însa ea trebuie sa întâlneasca în caleobstacole care sa o oblige SA SE MODEREZEPE SINE;

285-Majoritatea traseaza uncerc si-l lasa pe functionar sa o slujeasca cum stie el permitând chiardepasirea cercului; PUTEREA MAJORITATII ASUPRA GANDIRII;

286-Când Majoritatea nu esigura, se discuta însa daca se pronunta irevocabil TOTI TAC!!! In SUA existacea mai putina independenta a spiritului langa cea mai mare libertate de adiscuta; Majoritatea detine atât puterea de a legifera cât si de a executa precumsi marea putere de a închide vointa libera (o putere dorita si neavuta de celmai mare tiran);

286-Vechile regimurimaterializau violenta (loveau trupul); noile regimuri au intelectualizat-o siîl condamna pe eretic la o viata extracomunitara (ai totul mai putin ce vrei saai);

287-Absolutismul a dezonoratDESPOTISMUL, Democratia îl poate reabilita: cei multi nu-i vor simti existentacaci cei putini sunt victima;

288-Linguseala, servitute,om slab, valet, pasiuni de curte în toate cartierele;

289-Despotismul pervertestemai mult pe cel ce se supune decât pe cel ce-l impune;

291-Scaderea puterii duce lacedarea drepturilor: în familie (societate) nu ma suntem în stare de conducere(in sensul îndrumarii de tip Iacob spre a fi un popor/natiune) si am cedat-oExteriorului-Statului;

293-Ce modereaza tiraniamajoritatii?

292-Centralizareguvernamentala si centralizare administrativa; a porunci si a înfaptui: unite,vor ataca libertatea;

293-Spiritul juridic cacontrapondere la democratie; legea, prin ordine, forma, algoritm se opunespiritului revolutionar si pasional al democratiei; juristul se aseamana (prindragostea de ordine, forma, scop precis de urmat) aristocratiei si în secretdispretuieste guvernarea poporului; juristii sunt conservatori siantidemocratici; se tem mai putin de tiranie decat de arbitrar;

296-Garantia libertatii nutrebuie sa stea în Tribunal ci în marile adunari politice; natural, juristul eatras spre aristocratie însa interesele îl apropie de popor; Corpul juristilor estesingurul element al aristocratiei pretabil democratiei;

297-Juristul saxon einteresat de ce s-a facut, cel francez de ce trebuie sa fie facut; francezul esavant iar americanul e preot al unei stiinte oculte greu de cuprins;americanul e conservator;

297-Juristii sunt mezinularistocratiei engleze; ei iubesc legea pentru ca e veche;

298-In SUA Corpul Juridicconstituie aristocratia americana;

299-In SUA problemelepolitice devin probleme juridice; spiritul juridic impregneaza societatea: cuma aparut??? Ia inceputuri (deoarece poporul dispretuia bogatasii sicapacitatile) juristii au fost încredintati cu ""facereanatiunii"": au modelat spiritualitatea poporului prin personalitatealor (naturala, si interesata);

300-JURIUL ca institutiepolitica;

303-LEGILE SUNT SOVAITOAREDACA NU SE SPRIJINA PE MORAVURI (juratii în drept civil au salvat libertatileîn Anglia);

307-Ce tine democratia înSUA: situatia geografica, legile, moravurile;

309-In Europa scopul legilorbune e sa produca bunastare, în SUA sa nu o împiedice sa apara;

314-LumeaNoua unde viciile suntla fel de utile societatii ca si virtutile (viciile: nelinistea spiritului,dorinta nemasurata de bogatie, dragostea de independenta);

314-Fericirea simpla,familiala, blânda VS exacerbarea pasiunilor (ce denota capacitate umanasporita-pragmatism?);

315-Intalnirea cu un fostrevolutionar acum un conservator crestin; opiniile se schimba odata cuaverea!!!

317-DESPRE RELIGIE CAINSTITUTIE POLITICA; crestinism democratic si republican; [Ortodoxia emonarhica, aristocratica, ierarhica!!!];

320-FAMILIA NU STA DECÂTDACA E CRESTINA, altfel se destrama;

321-Religia stapânestesufletul femeii si DOAR EA determina moravurile;

322-In SUA nu exista maxima""nelegiuita"" ca totul este permis în numele societatii[Demonii dublat de Germinal]; maxima ce va justifica în Europa toate tiraniileviitoare (oare cine a impus-o? Societatea ca Mesia, dar unde e FiicaSionului?!Transformata în barbat]; crestinismul usureaza folosirea libertatii;

323-Lipsa religiozitatiisclavul libertatii;

323-A fi credincios teînvata sa fi liber; necredinciosul cade usor, politic, în mrejeleDespotismului;

323- DESPRE OAMENII CECONSIDERA CA PENTRU A VENI BINELE TREBUIE FACUT RAUL SI TOATE SUNT VREMELNICEPENTRU A SE AJUNGE LA MARETIA oMULUI!!! Despotismul se poate lipsi de credintadar nu si Libertatea;

323-Democratia are nevoie dereligie mai mult ca monarhia caci daca legaturile politice slabesc cele moraletrebuie întarite; altfel totul se destrama;

324-Lipsa de credinta ducela îndobitocire si ignoranta (zice si Merejkovski);

325-Cum diminuând fortaaparenta a religiei îi cresti puterea reala; !!!OMUL DISPRETUIESTE VIATA SI SETEME DE NEANT!!!

327-Unirea religiosului cuputerile democratiei e PERICULOASA pentru ea;

327 su: CARE E MODUL PRINCARE RELIGIA POATE RENASTE PUTERNICA CA ODINIOARA???

328-Cu timpul necredinciosulîncepe sa considere religia ca utila observând marea ei autoritate asupraoamenilor;

328-Cel care continua sa creadaîn mijlocul necredinciosilor;

329- Micul numar de fidelitotal ai religiei devin dusmani ai libertatii si noului, intoleranti;

329-In Europa crestinii suntmai degraba priviti ca ADVERSARI POLITICI decât ca adversari religiosi (aici siprimeaza critica la adresa lor); preotul ca prieten al puterii (zicea siPasolini); credinta trebuie lasata sa foloseasca toate fortele de care dispune;

332-A nu se despartiinvatatura care lumineaza spiritul de educatia ce influenteaza moravurile;

333-Educatia literaradezvolta RECEPTIVITATEA nu confera stiinta în mod absolut; în SUA educatiatinteste viata politica, în Europa viata privata; in Europa stilul vietiiprivate urca în viata publica, în SUA e invers;

334-MORAVURI: tendinteintelectuale si morale; dragostea pentru bogatie potoleste ambitia iarbunastarea domoleste înflacararea partidelor; împrejurarile, legille nurealizeaza democratia; moravurile tin democratia: în Europa se accentueazaresursa geografica si legile ignorând moravurile!!!

339-SUA s-au combatut slabiciunilesufletului si defectele naturale ale democratiei: prin DREPT invidia, prinstabilitatea religiei agitatia publica, prin experienta dorintele; americaniiau demonstrat ca democratia poate fi reglata prin LEGI si MORAVURI;

339- Organizarea siîntemeierea democratiei PRINTRE CRESTINI este marea problema politica atimpului nostru [legile se pot da usor dar moravurile: obiceiuri, experiente,opinii, uzante, credinte ce sunt din ce vin??? daca nu din Biserica de unde?din Rousseau?];

339PENTRU EUROPA!!!

340-Daca legile simoravurile nu sunt suficiente pentru mentinerea democratiei ramâne doarDESPOTISMUL unui singur om!!!

340-Obositi de libertateoamenii ar ceda-o pentru o liniste buna;

340-In Vechiul Regim putereaera despotica dar moravurile libere: avea dreptul dar nu si puterea; corpurilearistocratice inferioare se opuneau; CINE SE MAI POATE OPUNE AZI TIRANIEI!!!?

342-Ce poate face opiniapublica cand nu exista 20 de persoane care sa aiba o legatura comuna!

342-Omul izolat, sarac,neputincios nu poate opune puterii guvernarii decât slabiciunea sa;

342-Daca egalitatea va fifinalul e mai bine sa fim nivelati de libertate decât de un singur om;

343-Nu modelul Americii estetinta ci convingerea ca legile si moravurile pot garanta libertatea unui poporîn democratie; DECI: Institutii democratice si pregatirea omului pentrulibertate prin idei si sentimente pe care sa le si poata folosi;

345-Despre cele trei rase; afi sedus, din depravare, de cauza nenorocirilor tale; sclavul, napadit de miide trebuinte, nu are cunostintele si energia necesara pentru a le rezista (nu eliber în libertatea naturala, e sclavul infinitei posibilitati);

346-Salbaticul e guvernatDOAR de opinii si moravuri; Negrul si indianul, cele doua extreme: servituteasi independenta; dezintegrare (pierderea identitatii) la unii extinctie laceilalti;

349-Capatând gusturi noiTREBUIE sa înveti si stiinta de a ti le satisface; astfel, fiind dependent deproductia altuia, ceea ce stiai sa faci vei face mai abitir dincolo de nevoilesimple care le motivau, (ci pentru NOI NEVOI), si astfel vei pierde din stiintaîndeletnicirii duhul acesteia transformand-o în unealta ""doarmateriala"";

350-Emigratia impusa: înspate foamete (sau mii de noi trezuinte ce trebuie satisfacute si nu e din ce)în fata razboi (conflict cu indigenii ce nu suporta pe venetic): rezultatul edivizarea, ruperea legaturii sociale, distrugerea poporului;

352-Femeile si copiii îisacaie pe barbati sa vânda pamânturile pt a-si satisface nevoile;

358-Indianul în raport cumunca, cu agricultura, cu vanatoarea, cu vânzarea pamântului cu care nu sedescurca... [sa fie oare românul strain de agricultura? sa fi fost el pasivdoar prin lant? daca e nomad? daca cultura lui e pastoreasca? suntemne-productivi, indieni, pierduti în fata civilizatiei];

364-nota28-în America de Sudindienii s-au salvat prin adoptarea moravurilor, agricultura, obiceiuri; altfelerau ca cei din Nord;

364-Spre deosebire despanioli (care nu au reusit) americanii au distrus un popor respectand legileumanitatii (în liniste, legal, filantropic, fara masacre);

365-Rasa neagra-sclavia;

366-La antici cel mai greuse schimba legea, la moderni moravurile;

368-In Sud, legislatia e maidura dar obiceiurile mai umane; puternic, sudistul accepta chiar egalitate;nordul e nediferentiat legal si în drepturi si apare segregarea;

368-Desfiintarea sclaviei înNord e în INTERESUL ALBILOR NU AL NEGRILOR!!! Primii negri adusi în Virginia în1621;

369-In provinciile unde nuerau sclavi populatia, bogatia, bunastarea cresteau mai repede ca acelea undesclavia era dezvoltata;

373- Rezultatul egalizariimostenirilor în Sud: muncitori liberi decii subminarea sclaviei;

377-Sudul, sclavia, albii numuncesc, negrii din Nord coboara în Sud, culturi specifice muncii cu sclavi;

382-1820, Liberia, AsociatiaColonizarii Negrilor, dusi ca sa se scape de ei;

384-In Sud s-a trecut de latrup la spirit: s-a îmbunatatit starea materiala a slavilor dar li se interziceeducatia de teama egalizarii, a nasterii de noi idei; nu se mai împiedicaruperea lanturilor ci distrugerea vointei de a le rupe; FARA SPERANTALIBERTATII SCLAVIA DUCE LA DEPRIMARE SI DEZUMANIZARE;

386- La 1789 nu se viza unsingur popor ci asocierea mai multora; importanta era impartirea exercitariisuveranitatii; obiective nationale ce nu pot fi cedate decât celui cereprezinta natiunea ca întreg: razboiul si democratia; altele sunt obiectiveprovinciale, locale: buget local; obiective mixte: starea civioa si politica acetatenilor;

389-In SUA patriotismul s-alegat, natural egoist, de stat nu de Uniune; guvernul federal are nevoie pentrua fi puternic de sprijinul liber si direct al poporului (care popor e maistrâns cu usa de guvernul statal);

390-Unele state sunt maidependente de Uniune ca altele (puterea Uniunii sta si în asta ori chiar e deprevazut ca va accelera aceasta actiune de servitute);

394-Oamenii nu alcatuiesc osocietate pentru ca asculta de un om sau se supun unor legi; ci când oameniivad problemele sub acelasi aspect, când au aceleasi opinii asupra unui numarmare de probleme si cand aceleasi fapte nasc aceleasi impresii si idei;!!!

395-Cum vad anglo-americaniilucrurile!!!

396-Primejdiile ce amenintaUniunea nu sunt diversitatea opiniilor si intereselor ci varietateacaracterelor si pasiunilor; ENGLEZUL DIN SUD ALTFEL CA ENGLEZUL DIN NORD;

398-Daca membrii societatiisunt individual mai slabi societatea va dura caci doar unirea lor îi faceputernici;

403-Schimbari treptateastfel încât fiecare generatie sa dispara odata cu ordinea lucrurilor la care afost martora;

403Nota77: primul element albogatiei unui popor este populatia;

411-Un guvern slab cedeazaîn fapt, declarându-se inflexibil în principii; modificand legea tarifelor(Carolina de Sud si Virginia se înarmau) cedînd statatelor (transformand o lege(politica) de sustinere industriala în masura fiscala), Congresul da PUTERIEXTRAORDINARE PRESEDINTELUI pentru a învinge prin forta pe cei ce selinistisera;

413-Uniunea e slaba în fatastatelor în timp de pace; prin FED se implica; SI PRIN RAZBOI!!! Ce faceputernic Guvernul Federal? O criza interioara, un razboi, o schimbare deopinie;

414-Despre INSTITUTIILEREPUBLICANE; majoritatea sau reprezentantii ei (luminati, rationali ce STIUbinele poporului)??? Deasupra majoritatii stau umanitatea, justitia, ratiunea(lumea morala) si drepturile dobândite (lumea politica); doar pasiunile ledepasesc; în Europa s-a descoperit ca Guvernul Republican are dreptul de A FACEORICE în contra moralei, a moravurilor,a bunului simt (pe motivul elitismuluiîn cunoastere); s-a descoperit ca exista tiranii legitime si nedreptati sfinte(desi Despotismul monarhiei era odios);

415- Erorile republicanilornu sunt ale sistemului ci ale conducerii si circumstantelor!!!

416-Principiul suveranitatiipoporului: PROVIDENTA A DAT FIECARUI OM GRADUL DE INTELIGENTA NECESAR PENTRU ASE PUTEA CONDUCE SINGUR IN PROBLEMELE CARE IL PRIVESC IN EXCLUSIVITATE!!!

416-StateleUnite, asa cum lepretuim, vor disparea cand UN NOU POPOR VA LUA LOCUL CELUI VECHI (revolutieetnogenetica nu politica)(valabil si la noi-scoti crucea, gata cu poporulromân)(de fapt popoarele sunt închegate la nivel spiritual-poate avea dreptateStaniloae dar nu la nivel macro-national ci national-local);

417-Renuntand la republicaamericanii vor trece la Despotism sarind Monarhia!!!

418-De atunci se prevedeaparitia si consolidarea unei aristocratii care va pune mana pe putere: regeleafter republica: tiran absolut nici urât nici temut!!!

418-SUA vor restrângedrepturile politice si vor ceda unui singur om; 418- Aristocratia instaureazainegalitatea ca principiu in toate nivelele vietii; natural, niciun popor nucreaza aristocratie: e rezultatul cuceririlor; romanii, barbarii au trecut dela aristocratie la democratie;UN POPOR CARE SA PORNEASCA DE LA CIVILIZATIE SIDEMOCRATIE SI SA SE APROPIE DE INEGALITATEA CONDITIILOR, SFARSIND PRIN CREAREAUNUI CORP ARISTOCRATIC, IATA O EVOLUTIE CARE AR FI O NOUA LUME!!!

422-Negustorul, marinarulamerican: DIVIZIUNEA MUNCII CONTRIBUIE CEL MAI MULT LA CARACTERUL MATERIALISTAL ACTIVITATII UMANE: LIPSESTE MUNCA DE INFLUENTA SUFLETULUI (si modeleazaspiritul sufletului si al trupului);

422- Versatilitateamuncitorului american; se conformeaza ratiuniilor sale nu obisnuintelor;

424-Orice popor se naste sicreste este PROFITUL AMERICII;

425-In problema maritima SUAsi Franta sunt liberale (fata de Anglia) pentru ca nu pot înca oprima;

430-Rusia si SUA vor tinelumea în mâini!!!","YELLOW"

Erwin Kessler zice: Miscare nu doar Panotare

2011-09-26T23:31:00.003+03:00

Recunosc ca am o slabiciune pentru Kessler. Nu stiu de ce. Poate pentru ca a fost primul...

Biserica din Balteni - o biserica mica cu cheie mare

2011-09-25T15:46:00.000+03:00

Langa Peris, la 36Km de Bucuresti, am gasit (gratie unei emisiuni Trinitas) o Frumusete. O biserica ca o pierdere de vreme. Uitare si ascultare. Popa e fabulos. A invatat lectia si te adoarme cu povestea. M-am simtit ca un exemplar intr-un experiment.
Am eu o idee mai veche cum ca o icoana nu se priveste stand ca in fata liftului si asteptand sa treaca timpul de vizionare (pe care i l-ai oferit din decenta).
O icoana trebuie privita stand orizontal, suspendat la minim un metru de pamant, cu ceafa cat mai lipita de spate (pentru ca parul e legat strans prin ate de genunchi), cu calcaiul stang strivit de fesa dreapta si intr-un vacarm de stadion.
Pastrand proportia (popa-l meu nu stia de astea) am avut aceasta experienta. Si sa pun ceva foto aici. Am aflat si ceva secrete dar nu le spun oricui.

Socialismul in ofensiva - Noua problema sociala de ROSANVALLON

2011-09-19T14:37:00.002+03:00

Noua problema sociala.
Socialistii nu se lasa. Creativi cum sunt calca pe vietile lor lepadate (si asumate ca fiind tampite) si propun, propun, propun cum sa fie viata...omul. Am aici notele cartii. Fascinanta de altminteri. O citesti si te crucesti. Ceea ce (ni) se intampla sta scris in carte de prin anii '90. Nu cred ca se mai poate iesi din paradigma economic-social. Pentru ca stam pe stanca tare care desi a prins mazga e singura pe care o mai avem. Am trecut si prin Noua epoca a inegalitatilor ( tot a lui cu Fitoussi) dar nu spune nou nimic fata de asta. Acum citesc Tocqueville.

NOTE

21 Doua probleme majore în a III-a criza, filosofica, a statului-providenta: 1. dezagregarea principiilor de organizare ale solidaritatii si 2. esecul conceptiei traditionale despre drepturile sociale (cadru satisfacator pt abordarea situatiei celor exclusi); Deci, REFONDAREA SOLIDARITATII si RECONSIDERAREA DREPTURILOR;
28 Leibniz: justitia distributiva (stat social ideal) si justitia comutativa (stat de drept); asigurarea mutuala obligatorie identifica cele doua feluri de stat;
28 Tehnica asigurarii se extinde la oameni din sec XVIII;
28 Claviere: asigurarea îi apropie pe oameni;
29 Numai cotizatia e creatoare de obligatii: instrument ce nu se gaseste în solidaritatea traditionala, ajutoarele fiind legate de apartenenta corporativa (Chamousset);
29 Prevederea (responsabilitatea pt viitor) vs asigurare (ce provoaca nepasarea);
29 P L Beaulieu: pensiile obligatorii fac parte din automatismul social ce se vrea înlocuitorul responsabilitatii individuale; 30 Introducerea asigurarilor în gestionarea socialului transforma viziunea individualista asupra societatii;
30 Principiul solidaritatii: societatea are o datorie fata de membrii ei. Principiul responsabilitatii: omul e stapân pe propria existenta si trebuie sa se întretina;
31 Deosebirea între adevaratul sarac si lenesul neprevazator se face greu;
33 Prin asigurarile sociale se înlatura spectrul socialismului; la rândul lor socialistii le considera ca parte a socialismului integral; asigurarea devine act social prin obligativitate;
33 Asigurarea joaca rolul unui transformator social si moral; instituie solidaritate si siguranta în absenta bunavointei omului; creaza interdependenta; asigurarea e o institutie a contractului social; Statul & tehnologia asigurarii; 1850, de Girardin: Statul e Asiguratorul universal (providenta terestra);
33 Paradigma asiguratorie e pe cale a se epuiza;
34 Fenomenele de risc-excludere (fundamentul asigurarii) nu mai sunt accidentale ci stabile;
35 Socializarea catastrofelor;
36 Socializarea responsabilitatii;
37 Noi forme de nesiguranta diferite de clasicele riscuri economice: delincventa urbana, divort, terorism; coeziunea sociala nu mai tine doar de economic;
37 Genetica a determinat o reevaluare a riscurilor de sanatate ducând la o conceptie mai individualista; ceea ce era vazut ca hazard si nesansa e privit ca previzibil; se va trece de la grup la individ personalizand riscul;
38 Genetica pune în cauza angajarea statistica a socialului; modelele vor lua în seama determinismele si comportamentele personale; la fel va fi invalidata si logica asigurarilor, baza statului-providenta;
39 Fiind cunoscute mai clar sansele si situatiile fiecaruia (dpdv al geneticii predictive), solidaritatea va fi regîndita: exercitiul solidaritatii va deveni mai direct politic (se va identifica cu contractul social); solidaritatea va fi însotita de o exigenta în controlul comportamentelor;
40 Redistribuire compensatorie, orizontala de anulare a pagubelor si redistribuire verticala, între clase de venituri, de factura solidarista;
42 Redistribuiri ascunse pt a se reusi plata pensionarilor sustinuti de din ce în ce mai putini activi;
55 Social-democratia se baza pe faptul ca democratia si transparenta se sustin reciproc; azi se vede ca informatia e hrana protestului social; câmpul de referinta creste ca si posibilitatea comparatiei; ideologia da înapoi, informatia despre real creste deci si discutarea pozitiilor relative se extinde si se difracta; societatea transparenta e mai instabila si vulnerabila;
55 Transparenta e o capcana inevitabila în stadiul actual când politicul nu se mai conformeaza naturii sau dreptului; productia solidaritatii si democrata deliberativa vr fi nedespartite; drepturi formale (politice) vs drepturi reale (sociale) - democratie vs socialism;
55 Doua cunoasteri: cea dintre oameni si cea a Statului despre oameni;
56 Transparenta sociala sporeste spre deosebire de transparenta individuala; societatea democratica, deschisa, trebuie sa protejeze închiderea individuala, opacitatea;
56 Sentimentul de apartenenta comunitara e greu de integrat în schema sociala liberala; SUA: societatea de reparatie generala; redistribuirea sociala decurge din radicalizarea drepturilor civile, efectele vin din perfectionarea logicii individualiste; conceptia extensiva privind repararea greselilor tine drept substitut al politicii solidariste; figura centrala în societatea de reparatie este victima celuilalt: victima cere compensatie;
56 Statutul de victima e paradigma sociala centrala: ca sa primesti trebuie sa demonstrezi ca esti o victima;
57 Problema justitiei sociale se transeaza la Tribunal;
57 Depasirea Statului-Providenta implica victimizarea societatii întregi: riscul, nesansa, accidentul sunt imputate cuiva [astia cred ca înainte omul îi imputa lui Dumnezeu cum fac ei azi Statului]; sociologia e un instrument util pt a analiza victimizarea unei populatii; în locul accidentului sta determinarea sociologica;
58 Analiza marxista a economicului si socialului ramâne singurul instrument de analiza in mâna liberalismului; Stat-Providenta modelat de individualism si de figura victimei;
58 APARITIA STATULUI-PROVIDENTA în Europa: aparitia unei societatati asiguratorii bazata pe principiul SOCIALIZARII RESPONSABILITATII (trecerea de la notiunea de greseala la cea de risc); în SUA, chiar liberalii, asteapta extinderea drepturilor civile si nu afirmarea drepturilor sociale;
58 Sesizabila din '70, aeasta orientare a adus la aparitia multiculturalismului (liberalismul trage catre ideea de autonomie - a trai dupa propriile principii); valori sociale: toleranta (vs solidaritate) si impartialitatea (vs egalitate); coexistenta deosebirilor vs insertie; SUA: cvasi-natiuni; Europa: imaginea cetateanului;
59 In democratie socialul se identifica cu politicul, justitia devine straduinta de a vorbi aceeasi limba si dea a se pune de acord asupra datoriei sociale;
59 Statul-Providenta trebuie gândit în legatura cu o noua conceptie despre natiune ca spatiu al REDISTRIBUIRII ACCEPTATE; solidaritate substantiala: altfel, natiunea subzista în formele arhaice;
59 Existenta Statului-providenta e legata de ""refacerea natiunii"", de refacerea soclului civic care implica datoria sociala reciproca;
60 Defectul Statului-Providenta solidarist se datoreaza caracterului superficial al Identitatii Colective;
60 Sentimentul national grefat pe identificare cu valori sau pe opozitie fata de terti nu justifica OBLIGATIILE RECIPROCE; Bloc idealizat, considerat unificat si omogen, natiunea este considerata un dat ori ea trebuie mai degraba înfaptuita;
60 Venitul minim de insertie;[Nationalismul traditional este INGUST];
61 Mai multa ""natiune sociala"" pt a întari liantul politic si mai putina ""natiune economica"" pt a dezvolta economia;
61 W. James: e nevoie de ""echivalentul moral al unui razboi"" datorita ascensiunii egoismului si lipsei de civism; doar asa SUA îsi va gasi forta si coeziunea;
61 Fraternitatea si apropierea dintre clase, solidaritatea, caracterizeaza sfârsitul razboiului (statul-Providenta a coexistat cu razboiul); Criza colectiva ar întari Statul-Providenta!!!; anii '60: ""razboiul contra saraciei""; lupta împotriva somajului, împotriva terorismului; interesele corporatiste primând usor în fata interesului general obtinem o societate schizoida: compasiunea alaturi de cupiditate[ astia amesteca oalele]; a disparut spatiul civic;
62 Publicizarea spectaculoasa a nefericirii face din umanitarism un simptom ""patologic""; Pentru existenta solidaritatii nu e suficienta mobilizarea ci absolut necesara crearea spatiului-civic, NATIUNEA; Civism fratern, razboinic?! Identificarea individului cu Natiunea si-a schimbat natura (se vorbeste despre nevoia de liberalism civic opus liberalismului financiar);
62 Sacrificiul înlocuit cu utilitatea si compasiunea (Papacioc spunea ca trebuie sa dai pentru tine nu pentru celalalt, pentru mântuirea ta - utilitate); Recrutarea;
62 In societatea individualist-democratica, oamenii nu mor pentru tara; sensul civic nu mai decurge din UITAREA DE SINE;
62 Simpatia lui Adam Smith si datori sociala a lui Rousseau au devenit SERVICIU CIVIL, o evolutie;
62 Echivalentul moral al razboiului nu se naste prin decret; refacerea natiunii se face mai domestic: contractul social trebuie dramatizat pt a înainta ca si o anume teatralizare a datoriei sociale (ca functie esentiala a politicului); Politica trebuie sa puna in practica legatura sociala facand-o mai lesne de înteles si mai vizibila;
63 Universul asiguratoriu îsi pierde rolul central în realizarea legaturii sociale în favoarea valorizarii CetatenieiSociale; Consecinta?: impozitarea unei parti din finantarea statului-providenta;
63 Asiguratul social e înlocuit cu contribuabilul (principiul contributivitatii);
63 Disocierea între cotizanti si beneficiari: somaj, studii superioare, familii monoparentale;
63 Autonomia sociala e legata de dependenta economica;
64 Finantarea asigurarilor sociale prin impozitare pt a umple un deficit creat prin DEGREVARE; asigurarile sociale nu mai sunt afacerea partenerlor sociali ci a TUTUROR CETATENILOR (prin impozit votat de Parlament);
69 Doua pericole: 1. Excluderea sociala e rezultatul unui proces nu o stare data; 2. Ruptura între logica politicilor sociale si logica politica si fiscala care considera clasele milocii drept pivotul functionarii societatii;
71 Situatii ""anormal"" de favorabile;
72 Statul-Providenta selectiv;
72 Orientarea prestatiilor sociale: selectivitatea ca solutie la criza financiara a statului providenta; CE in '93: focalizarea protectiei sociale pe cei mai defavorizati; teoria de baza a statului-providenta, UNIVERSALITATEA PRESTATIILOR, este contrazisa;
77 Prelevarea întemeiata pe solidaritate e mai usor de acceptat daca va fi bazata pe factori obiectivi sau mosteniti, decat pe diferentele de salariu; reinventarea PRELEVARII;
83 Separarea intre eficacitatea economica si social e vazuta ca o exigenta a progresului;
83 Somajul de masa duce la radicalizarea procesului de modernizare economica si polarizeaza economia la limita: DISOCIEREA economicului de social, productiei de redistribuire, a competitivitatii de solidaritate;
84 Economie de partaj; vechimea în munca e suportata de tinerii care accepta salarii mici la începutul carierei;
86 Actualele blocaje din societate nu tin de productie ci de conventiile sociale care exista;
86 Dezvoltarea Statului-Providenta este consecinta adâncirii rupturii între aspectele economic si social; contradictiile statului-providenta pasiv nu reies doar datorita disfunctiei economice ci corespund unei radicalizari a modernitatii ( înteleasa ca proces de individualizare si rationalizare); socialul arhaic si formele economice depasite pe care modernii le voiau disparute au usurat trecerea la economia moderna; coeziunea sociala se datora întepenirii socialului în economic; modernizarea accelerata din anii '80 a distrus acest arhaism protector; toate ""microdispozitivele"" de protectie sociala diseminate în sistemul productiv au fost preluate de SP care si-a asumat administrarea ""ineficientilor"" ce franau modernizarea: se nasc somerii indemnizati;
87 Repararea defectelor socialului sau modificarea materiei acestuia?; somajul e forma exacerbata a contradictiilor modernitatii economice: bazele acestei modernitati se cer studiate;
87 Disociere între cetatean (colectivitate) si lucrator (soc. civila): ruptura între includere-egalitate (democratie) si excludere-diferentiere (productivitate);
87 tentatia de a salariza excluderea;
88 Categoria handicapului a trecut din domeniul medical în cel social: indivizii inadaptabili transformarilor tehnologice, care sunt imposibil de inserat în productie, sunt introdusi în categoria handicapatilor;
88 HANDICAPOLOGIE: noile exigente ale muncii transforma producatorii în invalizi;
89 Statul-Providenta qua masina de indemnizare, trebuie sa excluda pt a ajuta;
90 Alocatia universala; un simptom al disocierii sferei economicului de sfera solidaritatii; pozitiv, reprezinta fundamentul civic al legaturii sociale; dar alocatia universala are partizani ultra-liberalib(Friedmann): ar institui o satisfactie morala degrevand piata muncii de o problema lasând-o în ale ei!!!
91 R. Dahrendorf: venitul minim (de cetatenie) usureaza acceptarea unei slujbe mai slab platite (psihologism?!); ALOCATIA UNIVERSALA devine conditia suficienta pt ca sfera eficacitatii si cea a solidaritatii sa fie complet decuplate: Statul-Providenta devine astfel garantul liberalismului ""absolut"";
91 Venitul de subzistenta rezolva problema isteriei ocuparii totale a fortei de munca; aceasta trece în plan secundar; avansul drepturilor sociale, alocatia universala, cautioneaza excluderea!!!
92 Colectivitatea nu implica doar solidaritatea ci si UTILITATEA RECIPROCA între membrii ei; dreptul la venit trebuie sa stea lânga dreptul la utilitate; venitul trebuie asociat cu o functie sociala specifica [a mea, ceea ce pot eu face- tehnologia duce automat la venit fara munca, se face de catre masini=> sunt inutil deci pot fi retras usor din viata economica-sociala mai ales când aceasta o cere];
92 Reinventarea ideii de drept la munca [ce munca? a mea, eu stiind ca oamenii vor si ceva ce masinile nu pot face - dar devin subversiv si un dusman al infinitei modernizari];
92 Economic si intelectual suntem blocati; statul-providenta pasiv nu se poate dezvolta; disocierea economicului de social autodistruge solidaritatea;
92 Ne putem întoarce la vremea ""politicilor sociale invizibile""!? Se pot recrea pungile de arhaism protector? Pentru a recrea acele mici munci (pt cei mai putin performanti) trebuie slabita CONSTRANGEREA EXTERIOARA!!!
93 Nu s-a mers prea departe în modernizare adica în separarea economicului de social?! Modelele vechi de organizare (munci cvasi-protejate) nu sunt agreate; trebuie cautat modul de producere a EFECTELOR ECHIVALENTE acestor vechi tipuri de încastrare a socialului în economic;
93 Trebuie gasita o modalitate moderna de a realiza INTERNALIZAREA SOCIALULUI, de a urmari modernizarea cât si refacerea tesaturii sociale: MODERN si ARHAIC concomitent; Antecedente: a doua jumatate a sec. XIX unde aparea întrebarea: cum se pot împaca virtutile protectoare ale vechiului regim corporatist cu economia de piata? Social, arhaic iar economic, modern;
93 E Laurent în 1860: ""marea afacere e descoperirea GARANTIILOR SOCIALE care le înlocuiesc pe cele distruse de Revolutie; absenta acestora e mai pregnanta datorita regimului industrial""; solutia gasita: SOCIETATEA ASIGURATORIE (care a inventat socialul); noi ce putem inventa? DEPASIREA Statului-Providenta pasiv si cautarea unor noi forme de INSERTIE economica; Ordinea de zi: o reflectie de tip nou asupra locului de munca, reflectie inseparabila de o intelegere largita despre DREPTURILE SOCIALE [cum oare mai poti lua ceea ce ai dat deja sute de ani: pâine fara munca?!];
94 Indemnizarea somerului agraveaza somajul; cum treci de la indemnizare la insertie?! Statul nu poate actiona la nivel SOCIETAL si pentru a micsora daunele dubleaza ECONOMIC;
94 In Franta, slujbele la stat sunt considerate drept masura sociala prioritara!!!
94 Programele JOB în SUA si contractele munca-solidaritate în Franta; 95 ISTORIA DREPTULUI LA MUNCA;
95 In 1789: dreptul la asistenta corespunde unei ""datorii sacre""; dar acest drept nu a fost separat de DREPTUL DE A TRAI DIN MUNCA PROPRIE; dreptul la asistenta era vazut ca un SUBSTITUT al unui drept esential: DREPTUL DE A FI INSERAT IN SOCIETATE, DE A PARTICIPA LA UTILITATEA GENERALA (PRIN PROPRIA CHEMARE, zic eu);
95 Target: Corpul politic datoreaza fiecarui om mijloace de subzistenta prin: proprietate, munca, ajutoare; Duport: orice om are dreptul de a cere de la societate un loc de munca sau un ajutor, daca e infirm; Constituantii: orice om trebuie sa-si castige traiul din propria munca, ajutorul e un paleativ; munca e pivotul principal; de aici se începe a se gândi solidaritatea si interactiunea sociala;
96 Malouet în 1789 cere ""birouri de ajutor si munca""; Boncerf pledeaza pentru investitii imense pentru a utiliza pe cei fara loc de munca (caci în legea din 19martie 1793 scria: orice om are dreptul la subzistenta prin munca, daca e valid; infirm, va fi ajutat); ca ex. canalizarea râului Ourcq;[vin la oras, se înghesuie, se proletarizeaza si fandacsia e gata; chemati sa munceasca ce nu stiau, oamenii se nasc din nou devenind ceva necunoscut-arma sociala]; ateliere de ajutorare; [o noua cultura se naste; cum procedam? cîrpeala de parcurs caci natura nu fu buna];
96 A raspunde saraciei asigurând locuri de munca nu ajutor material legata de aparitia statului modern ca stat protector (înca din sec. xvi);
97 ""Vina pentru saracia popoarelor o poarta guvernele"", sintagma legata de aparitia modernitatii politice; e consecinta receptarii statului ca diminuant al incertitudinii si garant al securitati;
97 Regele devine astfel ""obligat sa ofere poporului mijloacele de trai necesare"" (accente de paternalism arhaic); a oferi de lucru celor saraci este nu doar o datorie morala a societatii ci este cuprinsa în VIZIUNEA INDISOCIABIL DISCIPLINARA SI ARHAICA A SOCIALULUI; la fel e vazuta si punerea la munca a celor periculosi pentru a-i moraliza si controla; 1515 Parlamentul din Paris; ordonanta pt a oferi de lucru celor fara ocupatie (nu someri); a da de lucru si a pune la munca cvasi-fortata sunt echivalente;
99 In 1515 Juan Luis Vives: Statul trebuie sa asigure fiecarui fabricant un nr de persoane ce nu pot avea atelier propriu; NOTA 16 pag 163, La Rochefoucauld: MUNCA E O DATORIE FATA DE SOCIETATE; SOCIETATEA TREBUIE SA PRETINDA IMPLINIREA ACESTEI MUNCI (dar mai zice ceva: individul trebuie sa contribuie la prosperitate publica PRIN MIJLOACELE CU CARE NATURA L-A DOTAT);
99 Atelierele sunt dezorganizate; pt a remedia problemele se multiplica regulamentele - degeaba;
100 Ianuarie 1790, La Rochefoucauld: Datoria societatii este de a cauta sa previna saracia, sa acorde ajutor, sa dea de lucru celor lipsiti de mijloace de trai, SA-I OBLIGE DACA REFUZA, în sfârsit sa-i asiste fara munca pe cei inapti; "" Daca cineva are dreptul sa-i ceara societatii: AJUTA-MA SA TRAIESC, si societatea are dreptul sa-i raspunda: DA-MI MUNCA TA; noul drept la asistenta antreneaza o forma de constrângere inedita a indivizilor;
101 Atelierele de caritate: o realitate intermediara între o munca si o ocupatie; munca era o pedeapsa, o scoala a moralizarii;
101 Incertitudinea categoriilor economice introduce tensiuni între drepturile personale (libertate, autonomie) si drepturile sociale (îngrijirea de catre colectivitate);
101 Dreptul la munca poate fi definit?
102 Lenea, independenta si ametitoarea capacitate de a trai de pe o zi pe alta vor avea întotdeauna o mare atractie pentru majoritatea oamenilor;
102 Paradoxul dreptului la munca: conditiile pt determinarea celor ce pot beneficia de drept la munca pot conduce la CONTROLUL COMPORTAMENTELOR, la un Stat ce ar supraveghea socialul;
102 DREPTURI CIVILE: maresc autonomia individului (drepturi-libertati sau drepturi-autorizatii); DREPTURI SOCIALE: definesc obligatiile societatii fata de individ (drepturi-creante);
103 Drepturile sociale au un cost si limita economica; se adreseaza omului concret; dreptul la munca implica cercetarea unui comportament; este un drept limita situat la frontiera notiunii de drept;
103 Turgot: Statul trebuie sa înlature obstacolele care l-ar împiedica pe individ sa-si exercite munca si sa se foloseasca de produsul acesteia (marindu-se continuu câmpul libertatilor individuale se asigura echivalentul dreptului la munca;
104 Statul nu trebuie sa aiba grija de fiecare individ în parte dar trebuie sa aiba grija de toti (de la abordarea individuala la abordarea statistica);
104 ASISTENTA PRIN MUNCA vs DREPTUL LA MUNCA; 1839 Gerando: asistenta prin munca sa constea DOAR prin acordarea ajutorului sub forma muncii; refuzând munca de care este capabil nu ai cum cere alt fel de ajutor (nu problematica sociala ci moralizatoare);
105 In 1830 o forma a ajutorului prin munca: colonia agricola; încredintarea de terenuri cersetorilor apti de munca (o viziune traditionalista a socialului - o economie politica crestina opusa industrializarii ce dezradacineaza si distruge familia, comunitatea, etc); AGRICULTURA RAMANE REMEDIUL SARACIEI;
106 F. Vidal: dreptul la munca implica în mod necesar organizarea muncii iar aceasta nu se poate face fara transformarea economica a societatii;
107 Dreptul la munca nu duce la socialism? Nu face ca Statul sa acapareze sistemul economic?! Dând de munca celor lipsiti de munca Statul devine fabricant, vânzator,mic/mare producator; va împovara toate industriile el însusi fiind înglodat de nevoi (de a asigura investitii publice pt a da de munca);
108 Thiers refuza dreptul la munca dar somajul trebuie rezolvat!!! DA- dezvoltarii unei politici sociale (se pot ajuta somerii prin diferite lucrari in momente grele); NU - recunoasterii dreptului la munca ca drept social;
108 In 1848: prelungirea dreptului la asistenta prin dreptul la munca devine DREPT REORGANIZATOR pe baze noi al Statului si Societatii;
109 CRITICA DREPTULUI MUNCII: regimul asistentei juridice a saracilor e încadrat în vechile categorii ale caritatii bazata pe compasiune; o abordare în termenii caritatii individuale nu mai este operanta în societatea democratica (bazata pe egalitate civila si pe recunoasterea individului ca subiect purtator de drepturi); Thiers: cum se poate vorbi de dreptul la asistenta al saracilor daca pt a fi aplicat e nevoie de o evaluare a situatiei concrete? Un drept se acorda tuturor, nediferentiat nu în functie de fenomene;
109 Gerando: diferentierea între morala si dreptul pozitiv, în domeniul asistentei: SARACIA ARE DREPTURI INSCRISE IN PROPRIA NEFERICIRE (drepturi naturale - dreptul la existenta e drept moral);
110 Dreptul de a fi ajutat e mai putin pozitiv, mai putin riguros (se diferentiaza de alte drepturi); nu este dreptul de a cere în numele legii, de a solicita o prestatie, de a primi avantaje. E SPERANTA LEGITIMA, RECOMANDARE PUTERNICA, NU E RECLAMAREA UNEI DATORII, CI ASTEPTAREA JUSTIFICATA A UNUI SERVICIU (Gerando)[ asa devine moral Statul uzurpând compasiunea individuala pt a-si face loc în domeniul caritatii - CARITATE LEGALA ce traieste din a obliga pe individ sa fie generos chiar daca nu are timp];
111 Perspectiva Keynes-iana: dreptul la munca dispare (din 1930) în favoarea ideii politicilor publice de stimulare a activitatii economice;
112 Doar în Franta 1896 apare termenul somer (alte denumiri aleatorii existau); PRECIZIA UNUI CONCEPT PERMITE O ABORDARE NOUA;
112 Somajul înteles ca accident intra în logica asiguratorie alimentata din cotizatiile platite din munca;
113 SOCIETATEA DE INSERTIE.
113 Statul-providenta e inseparabil legat de gestionarea somajului;
113 Societatea de indemnizare pasiva e la limita existentei sale; însa nu se poate reveni la formulele sec XVIII/ XIX (ateliere de caritate, workhouses, controlul social al saracilor, etc);
113 Desi consecintele se arata funeste continua diferentierea sferelor de eficienta si de solidaritate; absenta alternativei duce la resemnare;
114 De studiat zonele intermediare între logica indemnizarii si cea a dreptului la munca, asa viziunea traditionala a drepturilor sociale poate fi depasita; INSERTIA;
114 Legatura inedita între drepturile sociale si obligatiile morale; contopirea indemnizarii si a remunerarii; spatiu intermediar intre locul de munca salarizat si activitatea sociala;
114 INSERTIA: practica sociala experimentala ce are ca scop combaterea EXCLUDERII; notiunea de INSERTIE deriva din constientizarea depasirii juridicului - solidaritatea;
114 Venitul minim de insertie RMI; workfare - între ""ajutor prin munca"" si ""statul muncii"";
115 RMI - un nou drept social situat între DREPT SI CONTRACT;
115 RMI: drept individualizat dar si drept ""conditional"" (atribuirea RMI se subordoneaza controlului comportamental); Deci e un drept? Nu, în sens clasic; Da, în sensul noului mod în care va trebui sa privim dreptul;
117 Clinton în '92 vorbeste de sfârsitul statului-providenta traditional, de sfârsitul ""culturii dependentei permanente""; doi ani alocatie apoi reinsertie în privat sau în beneficiul comunitar; anii '80, workfare în mediile conservatoare;
117 L Mead: PERMISIVITATEA E problema statului-providenta; saracia ar fi o consecinta a conduitei individuale; eroarea?: program social fara contrapartida;
118 tinerii erau socializati de catre parinti; acum doar prin munca mai pot fi socializati prin functia socializatoare a statului;
118 California: din 650.000 de familii în welfare doar 2000 prestau lucrari în workfare contra alocatiilor primite (sanctiuni de 10%); sindicatele din serviciile publice se temeau ca workfare va duce la scaderea lucratorilor;
119 Logica ajutorului financiar SUBSTITUTA de actiuni sociologice; anii'90: conservatorii se opun workfare de teama cresterii prezentei Statului pe piata muncii; stânga PD indica un SLAVEFARE (aporiile trecutului greu de depasit);
121 Drepturile sociale sunt reanalizate din perspectiva contractualista ""amestecând"" economicul cu socialul: ""al treilea sector""; STATUL-PROVIDENTA TREBUIE SA GIREZE MAI MULT GRUPURI SI MAI PUTIN INDIVIZI;
121 Dreptul la insertie imbogateste dreptul social clasic ci imperativ moral: dreptul primeste utilitate sociala, se amesteca cu morala [în contra lui Feuerbach]; articuleaza economicul cu socialul;
122 Clasic, titularul drepturilor sociale-pasive ramâne subordonat, obligatia insertiei duce la re-socializare; a trai vs a trai în societate; un contract care formalizeaza un proiect individualizat;
123 Contract de insertie cu angajamente reciproce (om-societate); activitatile si actiunile sunt definite de comun acord; demnitatea de cetatean activ, unic;
123 Obligatia ce însoteste contractul de insertie RE-CREAZA SOCIALUL (astfel insertia articuleaza dreptul cu politica); se reconsidera radical principiile organizarii individualiste ale societatii;
123 NU CASTIGAREA DREPTURILOR CI REALIZAREA LOR IN TOTALITATE;
124 Independenta e compatibila cu Securitatea? Vechiul Regim: politicile sociale erau caritabile si politienesti si duceau la înregimentare (saracii erau sub tutela); indivizii dependenti nu votau (1789); nota 28pag 168: Libanius: sclavul este mai fericit ca omul sarac si liber;
126 Cersetorul falsifica regulile de schimb;
127 Obligatiile pozitive au sens doar prin corespondentul propunerilor reale de activitati; NICIO OBLIGATIE POZITIVA IN LIPSA UNUI SERVICIU CORESPONDENT;
127 Ruptura între economic si social: remedii: 1. logica pietei (eliminarea rupturii de jos- societatea realizeaza ca statul-providenta e sarac) si 2. crearea unui spatiu economic intermediar;
128 LOGICA PIETEI: fiecare îsi gaseste locul daca accepta scaderea salariului; absenta salariului minim duce la crearea de locuri de munca inferioare care dispar din economiile protectioniste; dar absenta somajului ar duce la dezintegrare sociala;
128 Legatura sociala se baza, traditional, pe acceptarea caracterului natural al diferentelor; azi nu se mai accepta; integrarea se face prin egalitate prin contract;
128 Importanta antropologica a economiei subterane: insertia delincventa protejeaza mai bine demnitatea decât insertia economica de jos;
128 SPATIU ECONOMIC INTERMEDIAR: 1. procese care faciliteaza intrarea tinerilor în piata muncii; 2. tehnicile de recalificare si readaptare a celor exclusi; 3. dispozitivele ce permit încadrarea celor cu calificare scazuta; 4. masurile pt a ajuta la integrarea în munca a celor ce au somat mult timp;
129 Contract de încadrare-solidaritate (juma de norma); patronii sunt exonerati de anumite obligatii fiscale si de o parte a salariului platit (lucrarile sunt de utilitate publica);
129 Cei cu calificare scazuta platiti fara ca salariul sa reflecte munca!!! ECONOMIE INTERMEDIARA DE INTEGRARE SOCIALA;
130 Riscuri: obligatiile pozitive palesc; statul-providenta pasiv lasa loc MUNCII-PROVIDENTA;
130 Solutii: indemnizatii asemenea agentilor de vanzari si AUTO-ANGAJAREA; [Fabulos: se merge spre a se crea un loc de joaca pt cei ce acum sunt asistati; logic pt a fi eficienta, economia intermediara va naste enclave spatio-temporale ea nefiind concurentiala ci taumaturgic-spirituala];
132 Revolutie sociologica : SUBIECTII S-AU SCHIMBAT!!! (populatii omogene, drepturi, clase); INDIVIDUALIZAREA SOCIALULUI;
133 Noi cazuri sociale: ex. FAMILI CU DATORII MARI!!!;
134 Analiza socialului are nevoie de istorii personale nu de sociologie; deci de psihologie, genetica STIINTA;
135 Somerii si familiile cu datorii mari nu sunt, clasic, populatii; ""formele"" vietii îi apropie si nu socio-profesiile; nu pot fi încadrati în categorii: ceea ce poate fi INCADRAT SUNT PROCESELE se cer studiate TRAIECTORIILE ce au dus la excludere;
136 Ideea traditionala de reprezentare consta în DERIVAREA UNUI ORGANISM POLITIC DIN STRUCTURA SOCIALA (sociologie implicita);
136 Saracie nu saraci, somaj nu someri;
137 LUMEA A PATRA: persoane sarace ""fara motiv"";
138 Realitatea trece prin ochiurile plasei, dese, statisticilor; DEFICIT DE REPREZENTARE; aparatele cunoasterii statistice sunt decalate, nu sunt aduse la zi!!!
138 Societatea Claselor de Mijloc este caracterizata de o formidabila REORGANIZARE A MODURILOR DE DIFERENTIERE;
138 actele cotidianului scapa codificarilor;
139 Ca sub-produs ""natural"" al statului diferenta a fost cautata pentru ea însasi (la infinit); comportamentele devin oportuniste;
140 Criza stiintelor sociale e legata de criza politicului; Statul-Providenta va trai doar daca îsi va redefini NOI ABORDARI ALE SOCIALULUI; GERMENELE SOCIALULUI (traiectoriile individuale); sociologul are nevoie de istorie; de valorizarea biografiei; PROSOPOGRAFIA;
140 Studii pt a obtine FIZIONOMII SOCIALE!!! Modelele ar fi mai putin schematice [dar în mod sigur procustiene]; depasirea ""omului mediu"" (Quetelet) si a ""faptului sociologic"" (Durkheim) spre revolutia cognitiva (cunoasterea fiecarui om - viva computadores);
140 Se transforma Statul-Providenta într-o instanta de gestiune si control al comportamentelor? Judecati, clasificari în functie de merite;
141 Saraci buni sau rai: programe sociale ce fac presiuni educative; LEARNFARE (alocatiile sunt legate de efortul parintilor spre scolarizare) SI WEDFARE (responsabilizarea privind numarul de copii si realizarea unei familii stabile);
142 Statul-Providenta reînnoada legaturile cu practicile sociale vechi (alocatii DACA faci asa si nu altfel);
142 Justitia în transformare: de la delincventa ca act la cea ca personalitate; Judecatorul devine un terapeut al legaturilor sociale; PEDEAPSA E ""RASPUNS SOCIAL""; Magistrati ai socialului; Paternalism???
143 Traditional, vizat era individul moral;
143 Sec XIX: se dorea RECALIFICAREA MORALA A SARACULUI; acum este vizat individul social; se judeca în termenii costului si eficacitatii;IMPERATIVELE COLECTIVE cer stapanirea comportamentelor individuale; costul social al accidentelor justifica normele; IGIENA devine instrument economic;
143 Progresul individualismului duce la nevoia statului-providenta;
144 Statul produce SOCIABILITATE; Paradoxal, Statul are nevoie de o FAMILIE COERENTA SI STABILA;
144 Tratamenul individualizat creaza arbitrar?!!
145 Drept procedural: echitatea tratamentului; criza statului-providenta e o criza a dreptului liberal;
145 STATUL-SERVICIU!!!! Scopul acestui stat: a da FIECARUIA mijloacele specifice pentru a-si controla singur cursul vietii!!! Dreptul procedural se va confunda cu practica justitiei; în dreptul procedural ECHITATEA se va defini ca DREPTUL EGAL LA UN TRATAMENT ECHIVALENT;
145 Egalitatea sanselor devine Echitatea sanselor ( nu doar compensarea la plecare a inegalitatilor naturale sau a disparitiei veniturilor ci redarea permanenta a mijloacelor de a reveni la linie);
146 Cucerire sociala vs. conservarea cuceririlor;
146 Dreptul subiectiv clasic (teoretizat în secXVII) dorea CONSTITUIREA INDIVIDULUI , A PROPRIEI AUTONOMII; individul se poate oricand adaposti în spatiul DREPTURILOR OMULUI; drepturile sociale (creanta de ordin economic) au aparut au fost concepute dupa modelul dreptului subiectiv;
146 Maniera clasica de abordare a dreptului nu mai corespunde caci OBIECTUL LUI DEVINE RELATIA SOCIALA INSASI (raportul social); Dreptul reinventat care va micsora distanta intre formal si real;
146 Gestionarea individualizata a socialului duce la judiciarizarea socialului (recurs, apel, mec. neadministrative);
148 A sprijini REFORMISMUL INDIVIDULUI; nu se mai poate desparti morala individuala de imperativul politic, reforma mentalitatilor de reforma structurilor; REDEFINIREA TERMENILOR E IMPERIOS NECESARA; drepturile trebuie atasate contrapartidelor pozitive;

Criza educaţiei umaniste - un articol lung dar interesant

2011-07-31T10:14:00.001+03:00

Circula in spatiul intelectualilor vorbele lui John Adams, al doilea presedinte al SUA: eu fac razboi ca sa le dau posibilitatea copiilor mei sa studieze matematica si stiintele pentru ca urmasii lor sa studieze artele si frumosul (am vazut si eu filmul - oribila telenovela) .

Ciudat e ca aceasta idee e exprimata de oameni de "dreapta", crestini de dreapta. Dupa mine aceasta idee contine scopul final al utopiei social-iste (comuniste): viata traita in climax estetic. Ar fi amuzant daca nu ar fi murit cateva sute de milioane de oameni in acest context progresist. Pentru ca eu cred ca posibilitatea de a trai frumosul nu implica debarasarea de "gunoiul natural" (asta vine din reforma protestanta cu radacini in Fericitul Augustin). Eu cred ca frumusetea TREBUIE traita purtand in spate slabiciunile aproapelui. Sf Pavel spune sa ne purtam greutatile unii altora.

Oricum, articolul de jos imi pare o noua vaicareala catastrofica a unor INTELECTUALI carora le cam fuge pamantul de sub picioare. Un "extremism sovin" s-ar putea ivi de aici. Nu sunt social-ist, nicidecum. Sper, cu teama mereu prezenta, in daruri specifice. Cumva sunt mecanicist, nu relativist (stiinta moderna este, pentru mine, o teologie cu tot ce tine de ea: cosmologie, soteriologie, ritual expiator, etc - ma uit la canalele de stiinta ca la posturi religioase - Grosmann: fizica teoretica este mistica talmudica ).

Exista o criza a stiintelor umaniste?! Cred ca de la facerea omului exista o criza a umanismului ("rezolvata de Intrupare"). Da putem spune ca exista o criza a stiintelor umaniste. Dar nu se poate rezolva prin incremenirea in proiect. Pentru ca Umanismul este inca Iluminist iar acest proiect si-a aratat limitele. Nu poate! Si daca nu poate...

Istoria intelectuală şi criza ştiinţelor umaniste

autor: Dana Jalobeanu
Cu aproape 100 de participanţi din toată lumea şi organizată printr-o exemplară colaborare internaţională între indivizi, societăţi profesionale şi instituţii, a 11-a Conferinţă a Societăţii Internaţionale de Istorie Intelectuală, de la sfîrşitul lunii mai, a fost unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen desfăşurate la Bucureşti în ultimii 20 de ani. Titlul oficial al conferinţei a fost „Minţi pasionate: raţiune şi emoţii în istoria intelectuală“. Tema neoficială, însă, a fost Istoria intelectuală în faţa crizei ştiinţelor umaniste. Se întîmplă rareori ca într-o conferinţă ştiinţifică să se ajungă la opinii comune asupra vreunui subiect. De data aceasta, însă, într-o surprinzătoare unanimitate, profesori de la Oxford, Copenhaga, Helsinki, Praga, Atena sau Bucureşti au spus, pe tonuri diferite, acelaşi lucru. Ne aflăm în faţa unui moment de criză fără precedent în istoria Europei: un moment al redefinirii Universităţii prin restrîngerea sau chiar anihilarea multora dintre domeniile sale tradiţionale, grupate generic sub numele de ştiinţe umaniste.

Într-o mare competiţie pentru fonduri din ce în ce mai puţine, multor guverne le e tot mai neclar de ce avem nevoie de luxul studiilor clasice, al filozofiei, al istoriei... La ce folosesc ştiinţele umaniste? Ce beneficiu imediat aduc societăţii? În încercarea de a răspunde la aceste întrebări, s-au angajat instituţii de prestigiu din toată lumea. S-au agregat think tank-uri, s-au scris cărţi şi articole importante. Există iniţiative de acţiune politică. Discuţii publice formulează întrebări fundamentale cu privire la politicile educaţionale şi la rolul Universităţii în lumea modernă. Istoricul ideilor se află într-o poziţie specială în această dezbatere pentru că are toate instrumentele necesare să ne arate că nici criza, nici redefinirea modelelor educaţionale nu sînt noi, ci au o lungă şi dramatică istorie. Politicile educaţionale au schimbat adesea istoria unor naţiuni întregi.
Grupajul s-a născut în parte din discuţiile celei de-a 11-a Conferinţe a ISIH, în parte din ecourile acesteia. I-am provocat pe unii dintre participanţi să ne spună dacă în ţara lor există manifestări ale crizei ştiinţelor umaniste şi cum văd rolul istoricului ideilor în acest context. Societatea Internaţională pentru Istorie Intelectuală a decis ca următoarea conferinţă, din 2012, să aibă loc la Oxford şi să fie dedicată unei serioase discuţii academice în jurul temelor care sînt creionate şi în acest dosar. Conferinţa de la Bucureşti s-a desfăşurat cu sprijinul financiar şi logistic al Universităţii din Bucureşti, al Institutului Cultural Român şi al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“.

Minți pasionate

- Muniţie pentru apărarea ştiinţelor umaniste -

autor: Howard Hotson

La precedenta conferinţă a Societăţii Internaţionale de Istorie Intelectuală (ISIH), în 2009, la Verona, aveam bune motive să credem că prăbuşirea sistemului financiar global va atrage după sine o profundă reconsiderare a presupoziţiilor economice, intelectuale, culturale şi etice, pe care tot acest sistem se sprijină. Doi ani mai tîrziu, vedem că ceea ce se petrece este exact opusul a ceea ce speram. În loc să se angajeze într-un proces de reflecţie serioasă, discuţie critică şi reconsiderare a sistemului, guvernele retrag – unul după altul şi într-un ritm alarmant – exact finanţarea instituţiilor care le-ar putea ajuta să întreprindă această reflecţie critică.
Iar acest lucru se întîmplă pe scară largă. Semnale de alarmă se aud din toate părţile. Prieteni de la Praga îmi scriu că bugetul Academiei de ştiinţe din Cehia se înjumătăţeşte; jumătatea rămasă va fi redirecţionată pentru acordarea la cerinţele pieţei. Colegii din Olanda ne atrag atenţia asupra reducerii substanţiale a finanţării pentru ştiinţele umaniste. Colaboratorul meu din Ungaria mi-a trimis recent un extras dintr-unul din ultimele acte care reglementează educaţia din ţara sa. „Principalul obiectiv al restructurării educaţiei universitare din Ungaria – se spune acolo – este creşterea competitivităţii, pentru a reflecta cerinţele economiei şi ale pieţei muncii, cu punerea accentului pe educaţia în ştiinţe şi tehnologie, în scopul îmbunătăţirii abilităţilor forţei de muncă şi cu scopul de a asigura rambursarea costurilor formării profesionale.“
În plus, aceste schimbări nu sînt restrînse la universităţile publice sau la sistemul de stat şi nu au loc doar în ţările lovite puternic de criza economică. Marta Nussbaum, de la Universitatea din Chicago, nu se sfieşte să numească situaţia ştiinţelor umaniste o „criză de mari proporţii, cu semnificaţie globală“ (Marta Nussbaum, Not for Profit: Why Democracy Needs the Humanities, Princeton, 2010, p.1). Şi mai îngrijorător mi se pare semnalul de alarmă tras cu mai bine de un an în urmă de preşedintele Universităţii Harvard, Drew Faust, care sublinia – în New York Review of Books – „declinul accentuat al numărului de absolvenţi în umanioare şi ştiinţe, acompaniat de creşterea numărului de absolvenţi ai programelor vocaţionale pregătitoare“.
Deşi posesoare a unuia dintre cele mai bune sisteme de educaţie din lume, Marea Britanie este pe punctul de a se îmbarca într-un experiment radical de reformă universitară cu efecte potenţial devastatoare, în special asupra ştiinţelor umaniste. Începînd cu anul viitor, va fi sistată orice finanţare publică către educaţia universitară în domeniul ştiinţelor umaniste şi al ştiinţelor sociale. 80% din învăţămîntul universitar urmează să fie finanţat direct din taxele studenţilor, care se ridică astfel de la aproximativ 3000 de lire pe an la aproximativ 9000 de lire pe an (în medie). Scopul declarat al acestei legislaţii este introducerea unui model de profit asemănător celui promovat de universităţile private americane, un model profund contestat şi criticat în Statele Unite. Efectele acestui model asupra educaţiei umaniste în universităţile engleze vor fi dramatice: recent, London Metropolitan University a anunţat desfiinţarea a 70% dintre cursurile oferite, începînd cu 2012. Este vorba despre cursuri (şi programe) de filozofie, istorie, limbi moderne, artele spectacolului. Ele vor dispărea, în încercarea disperată de a proteja cursurile şi programele de finanţe, management, ştiinţe economice şi computer sciences.
Din toate aceste exemple putem vedea un lucru simplu: vorbim de o tendinţă generală, şi nu de o simplă aplicare a unei agende politice sau economice a unui guvern sau altul. Vorbim, de asemenea, de mecanismul cererii şi ofertei, care afectează structura, compoziţia şi valorile intelectuale fundamentale pe care s-a construit, timp de sute de ani, civilizaţia occidentală. Nimeni nu ştie în momentul de faţă cît de mari vor fi consecinţele acestor schimbări. Mi se pare însă că sîntem în pragul unei transformări radicale a structurii sistemelor universitare în cele mai multe dintre ţările europene. Şi cred că vorbim despre o transformare radicală, cu consecinţe greu de măsurat, a întregii istorii intelectuale europene.
Diagnostic
De ce se întîmplă asta? Şi, mai ales, de ce se întîmplă atît de repede? La ultima întrebare se răspunde de obicei invocînd impactul crizei economice globale din 2008 asupra finanţelor publice din întreaga Europă. Dacă statul ajunge la strîmtoare din punct de vedere financiar, este obligat să facă economii şi, evident, primele tăiate sînt bunurile, serviciile şi instituţiile considerate de lux. Ştiinţele umaniste sînt printre acestea din urmă.
Aceasta, însă, este o imagine deformată şi deformatoare. Tăierea de fonduri şi reducerea programelor universitare sau ştiinţifice consacrate ştiinţelor fundamentale sau ştiinţelor umaniste are loc cu o asemenea rapiditate pentru că presupoziţiile teoretice după care ea se produce şi structurile organizaţionale care o facilitează au fost construite înainte de începutul crizei economice. Pot argumenta această teză luînd exemplul Marii Britanii – un exemplu, probabil, paradigmatic.
Una dintre primele măsuri luate de Gordon Brown cînd a fost numit prim-ministru, în 2007, a fost să abolească Ministerul Educaţiei şi să-l înlocuiască cu Departamentul pentru inovaţie, universităţi şi abilităţi. Dacă petreceţi cîteva minute navigînd pe pagina de Internet a acestui Minister (http://www.bis.gov.uk), veţi vedea imediat că unul dintre scopurile sale pare să fie subordonarea universităţilor „realităţii economice“. Ni se spune, de pildă, că Departamentul pentru finanţe, inovaţie şi abilităţi al noului Minister dezvoltă o economie competitivă prin „crearea condiţiilor succesului economic, promovarea inovaţiei şi a ştiinţelor“ şi prin oferirea de „abilităţi şi oportunităţi“ de a accede la acest succes. Economia şi finanţele, cu alte cuvinte, propun obiectivele. Ştiinţa serveşte la atingerea lor. Abilităţile intelectuale şi oportunităţile sînt necesare pentru atingerea acestor obiective. Universităţile sînt necesare doar pentru că formează abilităţi. Cunoaşterea, prin urmare, nu mai este o valoare în sine. Educaţia nu mai este o contribuţie la binele general. Universităţile nici nu se mai ocupă de progresul cunoaşterii şi de educarea noilor generaţii, ci produc abilităţile necesare succesului în competiţia economică.
Iată un exemplu: un element-cheie în politica educaţională a guvernului britanic este introducerea universităţilor private antreprenoriale. Se argumentează că această măsură va dezvolta competiţia la nivel universitar, va scădea taxele şi va creşte calitatea. Ceea ce se vede cu ochiul liber este însă altceva. Universităţile private, ca şi universităţile mai mici şi mai noi, se specializează aproape exclusiv pe oferirea de cursuri vocaţionale – economie, finanţe, management, drept – pentru care există cerere imediată şi care, de asemenea, nu necesită investiţii importante în aparatură, biblioteci sau profesori. Evident, universităţile care nu vor oferi decît aceste cursuri şi nu vor finanţa alte activităţi îşi vor permite să le ofere la preţuri mai scăzute, atrăgîndu-i astfel pe studenţi. Prin urmare: impactul aproape imediat al introducerii universităţilor vocaţionale de tip antreprenorial va fi desfiinţarea cursurilor, a programelor şi departamentelor neprofitabile economic, cu scopul de a proteja un curriculum restrîns, vocaţional, imediat profitabil.
Rolul istoricului ideilor în formularea unui tratament
Ce se poate face? Simplu spus, dacă nu luăm singuri apărarea valorilor esenţiale, a valorilor în care credem, nimeni n-o poate face pentru noi.
Pînă la urmă, cine este mai bine calificat să explice şi să apere valorile pe care s-a construit civilizaţia europeană, decît specialistul în ştiinţele umaniste? Istoricul ideilor, specialiştii în istorie intelectuală, filozofii, istoricii gîndirii occidentale sînt cei mai în măsură şi să înţeleagă ce se întîmplă, şi să explice care sînt potenţialele consecinţe, să ofere un diagnostic şi să dea o soluţie.
Artele liberale şi criza democraţiei
Să ne gîndim la un exemplu: atenienii au inventat democraţia cam în acelaşi timp cu artele liberale. Şi de atunci, aceste două seturi de valori au evoluat împreună. Artele liberale reprezentau pur şi simplu educaţia adecvată pentru orice cetăţean, pentru orice om liber cu dreptul de a participa la viaţa politică a cetăţii. Ele includeau artele vorbirii (gramatica, retorica, dialectica), adică ceea ce permitea examinarea, formularea precisă şi exprimarea clară a gîndirii în arena publică, disciplinele filozofice ale eticii şi politicii, cele care oferă principiile acţiunii individuale sau colective necesare pentru buna funcţionare a cetăţii, precum şi istoria, înţeleasă ca o colecţie de exemple de comportament politic moral sau imoral. Educaţia liberală culmina cu literatura, prin care aceste lecţii de comportament politic moral erau transmise şi formalizate, constituind cultura comună: ceea ce ţinea, de fapt, cetatea împreună. Acesta a fost curriculum-ul transmis mai departe republicii romane. Iar cînd italienii au redescoperit (sau reinventat) republica civică, în secolele XIV-XV, spre această moştenire antică s-au uitat pentru a reînvia o educaţie umanistă care să-l modeleze şi să-l educe pe cetăţeanul noilor republici. Acest curriculum clasic umanist a reprezentat, pentru Europa modernă, baza educaţiei claselor conducătoare pînă la începutul secolului al XX-lea. Iar cînd, în secolul al XIX-lea sau la începutul secolului al XX-lea, Europa a redescoperit şi a încercat să impună democraţia, tot înspre educaţia clasică s-a uitat.
Idealul educaţional european al secolului al XX-lea poate fi exprimat foarte simplu: accesul universal la posibilitatea de a progresa individual, atît din punct de vedere intelectual cît şi financiar, dublat de credinţa că dezvoltarea individuală prin intermediul unei educaţii de bună calitate este absolut esenţială pentru existenţa unui electorat capabil să susţină şi să asigure funcţionarea democraţiei. Dacă privim însă lucrurile din această perspectivă, criza ştiinţelor umaniste nu este nici mai mult, nici mai puţin decît o criză a democraţiei. Şi atunci întrebarea fundamentală din spatele dezbaterii privitoare la finanţarea universităţilor poate fi reformulată. A întreba „Îşi permite statul să finanţeze o bună şi largă educaţie universitară de tip umanist în aceste timpuri de criză?“ este de fapt acelaşi lucru cu a întreba „Ne permitem luxul unei democraţii reale după crahul financiar din 2008?“. Există actori pe scena politică internaţională pentru care răspunsul la această întrebare e mai curînd negativ. Pentru toţi ceilalţi, însă, universitari sau simpli cetăţeni – care încă mai cred în valorile democratice şi nu vor să trăiască în noi şi neaşteptate forme de dictatură –, răspunsul este simplu, direct, şi extrem de important.
Howard Hotson este profesor de istorie intelectuală modernă la Universitatea Oxford şi preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Istorie Intelectuală.
traducere de Dana Jalobeanu

Criza știintelor umaniste?

autor: Sorin Costreie
Sînt ştiinţele umaniste în criză? Simplu spus: da şi nu. Da, pentru că nu iese fum fără foc; nu, pentru că ştiinţele umaniste sînt prin modul lor de a fi într-o criză perpetuă. Complex spus, da, sînt în criză, întrucît sînt date „obiective“ în acest sens, se scriu cărţi, se ţin prelegeri, se desfiinţează departamente şi facultăţi, studenţii universităţilor lumii migrînd în ultimii zeci de ani de la ştiinţele umaniste către ştiinţele sociale şi naturale. Este deja un locus classicus în viaţa academică internaţională această discuţie privind criza ştiinţelor umaniste. Pe de altă parte, ştiinţele umaniste par a fi permanent în criză, în sensul în care cultivînd cu precădere valori precum gîndirea critică, frumosul, binele, cunoaşterea de sine, creativitatea şi toleranţa, ele se autosupun permanent unei investigaţii critice, fiind ele însele un obiect de dispută şi investigaţie.
Dar pentru a caracteriza ceva, trebuie mai întîi să vedem ce este acest ceva. Prin ştiinţe umaniste azi, în lumea contemporană, nu se înţelege ceva unitar şi univoc. Nu avem parte în acest caz de un concept clar delimitat, cu o sferă de aplicabilitate unică şi omogenă. În această categorie sînt incluse în genere domenii precum literatura, lingvistica, comunicarea, jurnalismul, media, istoria artei, istoria, filozofia, studiile clasice sau culturale, limbile străine… etc. Istoria şi filozofia sînt însă de găsit uneori şi în categoria de ştiinţe sociale. De altfel, orice disciplină ştiinţifică îşi are istoria şi filozofia ei, deci un pic de umanism au şi cele mai „in-umane“ ştiinţe. Ce ar caracteriza totuşi ştiinţele umaniste? Cred că tot ce ne face mai umani; sîntem umanişti ori de cîte ori ne întoarcem gîndirea în mod critic asupra noastră, cînd reflectăm la trecutul şi destinul nostru, cînd ne întrebăm ce sîntem, de ce sîntem aşa şi cum vom evolua în continuare.
Dacă însă domeniul de aplicabilitate al ştiinţelor umaniste nu este clar delimitat în raport cu ce se consideră a fi ştiinţele sociale (sociologia, psihologia, antropologia…), fiind uneori văzute chiar împreună sub cupola de ştiinţe socioumane, delimitarea clară se vrea a fi faţă de ştiinţele naturii, unde avem parte de o gîndire pozitivă, cu rezultate obiective, cuantificabile, indentificabile experimental. Ştiinţa şi tehnologia ţin de aceste ştiinţe naturale sau ale naturii, după cum arta ţine de ştiinţele umaniste. Problema este că, în acest context, ştiinţele umaniste devin „umanioarele“, nucleul dur şi important al educaţiei şi cercetării fiind tocmai ştiinţele naturii precum biologia, fizica sau chimia. Or, tocmai această marginalizare a ştiinţelor umaniste ne pune în criză.
Argumentele pentru care sînt desconsiderate valorile umaniste, în raport cu cele ştiinţifice, sînt în genere bazate pe lipsa unei aplicabilităţi imediate. Dar ce ne poate spune cu exactitate că un chimist îşi va găsi mai repede un loc bun de lucru decît un traducător? De ce un biolog ar fi mai căutat decît un istoric şi de ce un fizician este mai de folos societăţii decît un filozof? Avem mai degrabă nevoie de ingineri decît de literaţi? De ce? De unde toate aceste stereotipii? Gîndind astfel, problema este prost pusă din două motive: mai întîi, dacă avem cu adevărat nevoie de ceva într-o societate normală, atunci acest ceva este dat de nevoia de a avea specialişti cît mai bine pregătiţi, indiferent de domeniul lor. Apoi, de unde şi pînă unde această dihotomie lobotomizantă între umanioare şi restul lumii?
Să facem următorul experiment mental: să eliminăm din viaţa noastră tot ce ţine de umanioare. Ce vom avea? O lume fără romane, fără piese de teatru, fără filme, fără muzică; o lume fără istorie şi fără conştiinţă critică; o lume fără muzee, biblioteci, institute de cultură. O lume în definitiv chiar fără ziare şi mass-media. O lume exactă, fără subînţelesuri, dar fără comunicare. O lume fără traducători şi lingvişti. Rezultatul? Un fel de Turn Babel fără sens şi fără destin. E foarte bine că am descoperit puterea de a stăpîni energia nucleară, dar este oare de dorit să o folosim pentru a ne ucide semenii? Foarte bine că ne putem juca genetic cu natura, protejîndu-ne de boli şi prelungindu-ne viaţa, dar vrem ca toate acestea să fie folosite pentru a ne distruge specia? Putem să ne considerăm astfel oameni întregi doar avînd parte de beneficiile tehnicii şi tehnologiei, fără să avem parte de valori morale şi estetice? Fără a deveni patetic, nu cred că putem ocoli dragostea şi sentimentele, buna nebunie a creaţiei şi realele beneficii ale imaginaţiei. Or, toate acestea sînt cu precădere la ele acasă ca obiect de studiu în ştiinţele umaniste. Mai mult, democraţia şi toleranţa nu se învaţă la cursuri de chimie, după cum în nici un caz nu avem parte de cultivarea altruismului la prelegeri de selecţie naturală. Ne învaţă fizica cum să fim mai buni, cum să ne respectăm semenii? Şi o ultimă întrebare: Ultima criză economică mondială a fost cumva generată de umanişti?
Sorin Costreie este profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti.

Agenda cinică a guvernului britanic

autor: Laurent Milesi
Pentru a înţelege impactul noilor dezvoltări asupra învăţămîntului superior britanic, trebuie observat că în timp ce guvernul Marii Britanii tăia cheltuielile publice într-un mod drastic şi fără precedent, „forţînd“ universităţile să crească taxele studenţilor chiar şi peste nivelul recomandat (şi astfel să mărească presiunea asupra profesorilor de a oferi predare „excepţională“ pentru ca astfel de creşteri scandaloase să apară justificate), fostul organism de evaluare a cercetării din Marea Britanie (RAE) se transforma în REF (Research Excellence Framework – Cadrul pentru excelenţă în cercetare), al cărui scop (pentru a o spune pe scurt) este de a face astfel încît universitarilor să le devină din ce în ce mai greu să se angajeze în cercetare inovatoare în domenii mai puţin vizibile, de nişă, precum şi să-şi dezvolte studiul prin activităţi de cercetare (precum conferinţele ori workshop-urile) indiferent de gradul de „prestigiu“ al locurilor unde ele se desfăşoară.
Consecinţa acestei nefericite coincidenţe este apariţia unei agende cinice – implicite, dar nu inconştiente – ce se face mai ales simţită în rîndurile înghesuite ale umanioarelor şi care se poate descifra în felul următor: „Nu e nevoie să vă obosiţi prea tare să faceţi aşa de multă cercetare – faceţi doar din cea «excelentă» –, dar ce puteţi face e să predaţi mai mult, ca să justificăm costurile, să răspundem cererilor societăţii etc.“ La Şcoala de Engleză, Comunicare şi Filozofie de la Universitatea Cardiff, adaptarea la aceste consecinţe a fost imediată şi a luat forma deciziei (cvasiunilaterale) a directorului şcolii în conformitate cu care, pentru a atinge un nivel bun de satisfacere a studentului în NSS (National Student Surveys – Statisticile studenţeşti naţionale), începînd cu anul academic următor va trebui să ne dublăm norma de predare de seminar, fiind în acelaşi timp mai strict monitorizaţi cu privire la rezultatele cercetării noastre. Drept consecinţă, cîţiva colegi au optat fie pentru pensionare prematură (3 la număr), fie pentru plecare către un alt loc de muncă în instituţii mai „deştepte“ sau în străinătate (2 pînă în momentul de faţă), de vreme ce modelul academic britanic se dovedeşte din ce în ce mai neatractiv pentru talentele intelectuale.
Totuşi, Cardiff, fiind capitala Ţării Galilor, ar trebui să se simtă oarecum protejată, date fiind constrîngerile geografice ale politicilor academice (chiar dacă acestea nu sînt exprimate explicit): „peste drum“, în Swansea, se vorbeşte despre disponibilizarea întregului personal academic din departamentele de Limbi Moderne, care ar urma să concureze din nou pe două treimi din posturile existente actual, iar celor care nu vor reuşi li se „promite“ că vor fi ţinuţi în poziţii administrative în alte zone ale Universităţii…
În fine (dar doar pentru că lipsa de spaţiu nu permite mai multe exemple), Howard Hotson menţiona cazul Universităţii Metropolitane din Londra, unde s-a decis tăierea a 70% din curriculum-ul umanist; dar să ne amintim şi de ce s-a întîmplat cu micul, dar prestigiosul Departament de Filozofie al Universităţii Middlesex, care a fost închis peste noapte şi fără prea multe discuţii anul trecut, doar pentru că prorectorul universităţii, în superioara-i înţelepciune (şi incontestabilă putere), a considerat că filozofia nu este un domeniu de studiu viabil (citeşte „profitabil“)…
Laurent Milesi este profesor la Şcoala de Engleză, Comunicare şi Filozofie de la Universitatea Cardiff.
traducere de Sorana Corneanu

Cum strîngem rîndurile

autor: Lia Yoka
În mod ciudat, atacul asupra Universităţii în belicoasa Grecie nu a fost greu de instrumentat. Nu a fost nevoie de prea multă retorică populistă: parodia unui „dialog public“, urmată de o condamnare generală a corupţiei, a fost mai mult decît suficientă pentru a zgîndări complexul de inferioritate al instituţiilor academice periferice şi pentru a coopta reacţii în favoarea excelenţei şi meritocraţiei. Două decade de „creştere“, distrugerea sectorului manufacturier şi a agriculturii şi permiterea unui comportament inuman faţă de imigranţi au pregătit terenul, psiho-politic şi economic, pentru introducerea de terapii de şoc marca FMI împotriva micilor întreprinderi, a serviciilor sociale, a sănătăţii publice şi a educaţiei. Ca să nu mai vorbim de cercetare.
Sistemul nostru public de învăţămînt, semiautonom, numărînd 24 de universităţi şi 16 şcoli tehnice, care oferă acces la educaţie universitară unuia din doi absolvenţi de liceu, va fi radical restructurat. Un comitet director (format din profesori şi din „personalităţi importante“, încă nespecificate) va fi introdus curînd, iar finanţarea va depinde în mod mai direct de competiţia de piaţă, oficializînd astfel cooperarea cu companiile şi limitînd numărul studenţilor. (De asemenea, se va aboli participarea studenţilor în administrarea universităţii, iar statutul de „azil“ al universităţii, prin care se restricţionează drepturile de intervenţie ale poliţiei, va fi desfiinţat.)
Principiul de bază este următorul: în epoca patentelor pe formele de viaţă, educaţia trebuie vîndută celui care licitează mai mult. Cunoaşterea, echivalată acum cu biţi de infotainment, trebuie pusă în slujba salvării pieţelor prăbuşite.
Notă: Predau la o universitate fondată în 1925, care numără 45 de şcoli şi peste 95.000 de studenţi – cel mai mare număr din ţară. Anul viitor, departamentul de istorie al Şcolii de Arhitectură va oferi doar 21 din cele 30 de cursuri pe care le-a oferit în ultimii ani. Departamentul este deja considerat, chiar şi de către colegii cei mai binevoitori, ca fiind ultimul ce ar putea fi salvat, de vreme ce Şcoala în întregimea ei va avea de înfruntat o reducere bugetară de 60%. Pensionarii nu vor fi înlocuiţi. În ultimele 6 luni, profesorii şi-au plătit din bani proprii tonerele şi hîrtia folosite. Cheltuielile de bibliotecă (incluzînd achiziţia de carte) nu au mai fost acoperite de un an şi jumătate. Totuşi, reţelele independente de cunoaştere din întreaga lume – fie că folosesc biblioteci şi arhive închise, fie că se bazează pe tehnologii open-source – pun sub semnul întrebării valorile culturii de piaţă. Pericolele fatale ale tehno-ştiinţei bazate pe profit sînt astăzi dureros de evidente. Argumentele criticilor comodificării cunoaşterii sînt acum mai puternice şi mai îndreptăţite ca oricînd.
Istoricii ideilor pot aduce în prim-plan principiul istoric (şi politic) după care cunoaşterea nu este proprietate privată. Aşa cum Platon arăta, în apărarea învăţăturii sale împotriva costisitoarelor tutoriale de „deprinderi aplicate“ oferite de sofişti (mai ales în Sofistul), cunoaşterea e un bun comun care nu poate fi cuantificat şi comodificat. Timp de două milenii, Biserica şi Statul au îmbrăţişat deopotrivă această premisă. (Pentru o prezentare şi dezvoltare a temei, v. George Caffentzis, A Critique of Commodified Education and Knowledge (from Africa to Maine), A Russell Scholar Lecture, University of Southern Maine, February 12, 2008, www.commoner.org.uk/wp-content/.../caffentzis_critiqueeducation.pdf.)
Practic vorbind, istoricii ideilor din universităţi ar putea încuraja crearea de reţele de cunoaştere nonprofit, care să pună în legătură instituţiile academice (care sînt încă majoritar instituţii non-profit şi astfel permit anumite tipuri de iniţiative de deschidere) cu structuri de cercetare şi dezbatere din afara universităţii. Împărtăşirea cunoaşterii nu va putea probabil garanta democratizarea imediată a structurilor de decizie politică; este însă un sine qua non al speranţei pe care o mai putem avea că gîndirea liberă şi justiţia socială rămîn posibile.
Lia Yoka este profesor de istoria artelor la Şcoala de Arhitectură de la Universitatea „Aristotel“ din Thessaloniki.
traducere de Sorana Corneanu

Vițelul de aur

autor: Alexander Baumgarten
Vreau să lucrez cu o definiţie simplă a intelectualului, pentru a mă întreba dacă există o sursă a crizei conştiinţei intelectuale în lumea pe care o trăiesc în fiecare zi. Ea este: îl numesc intelectual pe cel care produce ficţiune pentru a exprima, fără să aducă în fapt, condiţia de posibilitate a tuturor faptelor. De exemplu, Platon este intelectual cînd spune „Haide, dar, să întemeiem cu mintea o cetate...“. La fel de intelectual este şi Aristotel cînd spune că, pentru a întemeia cetăţi, trebuie să pleci de la realitatea dată şi să pricepi că poţi întemeia în foarte multe feluri, tocmai pentru că cetatea ca principiu este pretutindeni în ocurenţele ei, dar nicăieri în sine. La fel de intelectual este Averroes cînd spune că intelectul tuturor este comun pentru toţi oamenii şi că, gîndind, noi ipostaziem acest intelect fără să îl consumăm niciodată. Augustin e intelectual cînd spune că ştie ce este timpul, doar dacă nu este întrebat, şi Arhimede e intelectual cînd spune că numai obiectele intramundane pot fi ridicate cu o pîrghie. Există două note comune ale acestor intelectuali: ei pun problema posibilităţii fără să o actualizeze şi ei afirmă natura infinită a obiectului acestui efort.

Cele două note comune sînt independente: prima notă spune că intelectualii sînt un fel de magicieni, căci ei îţi arată lucruri care sînt, dar fără să fie ceva anume, deşi doar ele asigură condiţia de a fi a tuturor lucrurilor care sînt ceva şi care au, astfel, o finitudine. A doua notă spune că intelectualii sînt foarte enervanţi pentru toţi cei care îi ascultă, deoarece ei nu pot convinge societatea finanţatoare de progresul muncii lor, de utilitatea şi de definirea clară şi definitivă a muncii lor, de vreme ce susţin că infinitatea întrebărilor puse de ei ţine loc de toate răspunsurile finite pe care doar le ocazionează. Lumea pe care o trăiesc în fiecare zi îmi oferă un spectacol lung şi delicios al apariţiei unei fiinţe hibride, care nu e nici ficţiunea de mai sus, nu e nici realitatea a cărei condiţie de posibilitate o discută cea dintîi. Dar rolul meu e modest şi revine la a face lista elementelor acestui spectacol şi a dovedi: 1) că între ele este o legătură; 2) că legătura lor dinamitează funcţia intelectualului. Iată descrierea conceptului şi iată elementele lui. În lumea pe care o trăiesc am cunoscut o fiinţă hibridă, inserată discret şi pervers între realitate şi ficţiune, cu pretenţii dominatoare şi discurs care intimidează. O fiinţă care denunţă ficţiunea sub acuza inadecvării la realitate şi care mînjeşte realitatea sub acuza etichetelor care rămîn cînd ficţiunea a fost înlăturată. O fiinţă pe care, dacă vrei să o indici ca realitate, spune că ea e mai mult ficţiune pentru că gîndeşte posibilităţi, iar cînd vrei să îi denunţi falsa pretenţie de ficţiune, pentru că pierde tocmai infinitatea obiectelor ei, spune că ea e mai mult realitate.
Iată exemplele ei, toate contemporane şi toate supuse descripţiei de mai sus. Un prim caz este literatura motivaţională. „Cum să...“ e un gen care se inserează hibrid între realitate şi ficţiune, iar autorii lui nu sînt intelectuali pentru că au lăsat deoparte natura infinită a obiectului lor pentru a spera la un acces la real nemediat pe care, tocmai din acest motiv, îl pierd. Acest gen de texte are în spate o epistemologie care scoate din scenă definiţia intelectualului, surpîndu-i obiectul. Al doilea caz: povestea de succes. Miza acestui gen cade pe substituţia universalului care nu este atins deliberat cu exemplul cazului particular ilustrativ. Propriul său este la nivelul conţinutului, în sensul în care povestea de succes rupe obiectul intelectual de infinitatea lui, de vreme ce prescrie în termeni finiţi ce trebuie să vrei, în general. Al treilea caz: reality show. Alăturarea cuvintelor e cum nu se poate mai fericită, e poate cazul regal al teoriei noastre: ce apare într-un reality show? Realitatea? Dar ea e un caz particular deja dat ca universal, deci pare o ficţiune. Ficţiunea? Nu, căci stările de fapt sînt filmate ca şi cum ar rămîne stări de fapt. Al patrulea caz: telenovela. Sub pretenţia accesării unui cerc foarte larg de privitori, ea a redus pretenţiile de artă cinematografică, proporţional cu speranţa de a spune „povestiri adevărate“. Al cincilea: conceptul „bunelor practici“. Limbajul programelor de finanţare europene conţine etern această rubrică: ea este implementarea unui mod de gîndire care încearcă să raţioneze prin substituţia universalului cu un cumul al poveştilor de succes. Al şaselea exemplu: blogul, spaţiu al scriiturii nici public, nici privat, reglat de o suspendare a efortului expresiei estetice în care tipul de „vizare“ a realităţii este comun, unde orice se poate spune în numele confuziei dintre public şi privat.
Fireşte că toate acestea sînt categorii de subcultură. Dar legătura dintre ele ţine de un hibrid între ficţiune şi realitate, ca în faţa unui zeu blocat la propria statuie care nu trimite nicăieri, pe care un alt intelectual cu tematizări infinite l-a recunoscut într-un viţel de aur, turnat în grabă, cît timp el lipsea.
Alexander Baumgarten este cancelar al Facultăţii de Istorie şi Filozofie de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Proteste de stradă și umor la Praga

autor: Vladimir Urbanek
Nu cred că putem vorbi de o criză a umanioarelor în Republica Cehă. Mai degrabă avem de-a face cu o profundă criză a reprezentării politice, care ameninţă să limiteze sfera publică în domeniile educaţiei, ştiinţei, umanioarelor şi culturii. În vara anului 2009, guvernul plănuia să reducă bugetul pentru cercetarea fundamentală la Academia cehă de ştiinţe cu 50% şi, în schimb, să finanţeze aşa-numita cercetare aplicată şi dezvoltarea tehnologică în sectorul privat. Proiectul a provocat proteste, în special din partea tinerilor academici, care au organizat cu succes evenimente de stradă în Praga, au obţinut interesul mediei şi au reuşit să iniţieze negocieri între academici şi guvern. Tinerii cercetători ai Academiei, reprezentînd ştiinţele şi umanioarele deopotrivă, au fondat asociaţia civică Forum Science is Alive!, care a organizat nu doar demonstraţii şi happening-uri, dar şi dezbateri publice cu privire la rolul cercetării în societate şi la evaluarea şi finanţarea cercetării. Împreună cu alţi colaboratori, Forumul a organizat campania împotriva proiectelor guvernamentale de reformă a învăţămîntului superior. Petiţia „Pentru o reformă responsabilă“ a fost semnată de în jur de 3000 de cercetători şi oameni de ştiinţă din Academie şi din universităţi.
Recent, guvernul a pregătit noi proiecte, care pot avea consecinţe fatale pentru calitatea învăţămîntului superior din Republica Cehă, în special pentru libertatea academică şi independenţa universităţilor. În acelaşi timp, guvernul intenţionează să introducă un TVA de 20% pentru cărţi, ceea ce ar fi echivalent cu un dezastru pentru literatura non-comercială, inclusiv pentru o parte semnificativă din literatura de specialitate, manualele pentru studenţi etc. şi ar afecta profund societatea cehă în ansamblul ei.
Rolul istoricului ideilor în acest context trebuie să fie acela al unui intelectual critic care să analizeze şi să expună interesele lobby-urilor politice şi de business aflate în spatele aşa-ziselor reforme ale cercetării şi învăţămîntului superior. Va trebui să apărăm viitorul umanioarelor, ştiinţelor şi culturii în general, înainte ca totul să fie privatizat şi vîndut.
În Boemia şi Moravia, nu uităm nici faptul că umorul e o armă puternică împotriva oricărui tip de societate orwelliană şi că prin umor vom reuşi mai bine să creăm solidaritate şi susţinere socială. Iată de ce Forumul a mizat atît de mult pe happening-uri teatrale intitulate, de pildă, „Execuţia unui cercetător“ sau „Măsurarea ştiinţei“. În faţa situaţiei critice din universităţi, ştiinţe şi umanioare în multe ţări europene, istoricul ideilor va trebui să reacţioneze cu seriozitate, dar nu trebuie să uite nici faptul că rîsul are un enorm potenţial subversiv.
Notă: În Praga am fondat cu doi ani în urmă iniţiativa „Veda zije!“ sau „Ştiinţa e vie!“ (http://www.vedazije.cz/) ca reacţie împotriva proiectelor guvernamentale de reducere drastică a bugetului cercetării fundamentale, care ar afecta nu doar umanioarele, dar şi ştiinţele naturale şi infrastructura academică de bază din ţara noastră.
Vladimír Urbánek este cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei de Ştiinţe din Republica Cehă.
traducere de Sorana Corneanu

Folosul umanioarelor și al științei teoretice

autor: Constance Blackwell
Moţiunea de neîncredere iniţiată de Universitatea Oxford împreună cu alte cîteva universităţi împotriva guvernului de coaliţie din Marea Britanie a fost întru totul îndreptăţită. A venit însă vremea să facem mai mult decît să spunem „Nu“. Cum ar putea fi formulată o moţiune de neîncredere care să acumuleze nu dezamăgire, ci energia pozitivă a universităţilor? Cum ar putea ea avea impact real asupra ştiinţelor umaniste?
Cheia problemei britanice: în mod tradiţional, guvernele văd finanţarea învăţămîntului superior ca pe o investiţie. Guvernanţii se cred prin urmare îndreptăţiţi să decidă ce anume trebuie să înveţe studenţii. Autoritarismul acestei poziţii nu mai trebuie subliniat. Iar acum, cînd dorinţa de a avea o educaţie universitară este tot mai des răspîndită, guvernul ne spune că nu-i poate susţine pe toţi studenţii doritori de studii superioare. Şi atunci ce facem, spunem pur şi simplu că guvernul – ori ţara – nu-şi mai poate permite acest lucru?
Dar dacă am alege să privim această dorinţă de studii superioare ca pe o minunată resursă naţională, şi nu ca pe o povară? Aici putem învăţa de la oamenii de afaceri. Cînd vor să înceapă o afacere, ei iau un împrumut pe care îl vor returna ulterior, reţinînd costurile rambursării din taxele pe care le au de plătit. Acelaşi aranjament ar putea fi folosit pentru studenţi, iar tinerii ar putea fi încurajaţi să urmeze studii superioare prin redefinirea datoriei studenţeşti ca împrumut de afaceri. Aşa cum este definită acum, datoria studenţească este nedreaptă; un individ care vrea să deschidă un butic se bucură de o mai bună logică a taxelor decît un student. În felul acesta, un student ar putea să-şi aleagă domeniul de studiu preferat, fie el în ştiinţe umaniste, arte ori ştiinţe abstracte, fără să se simtă constrîns să urmeze neapărat un program de finanţe-bănci.
E oare nevoie să încercăm să limităm numărul studenţilor la cei care au reuşit să atingă un anumit nivel la vîrsta de 18 ani? Rezultatele unui studiu pe care l-am realizat cu finanţare de la Fundaţia Carnegie arată că participarea la cursuri pregătitoare între vîrstele de 17 şi 20 de ani poate îmbunătăţi radical capacitatea tînărului de a gîndi şi scrie.
Diferenţa s-a dovedit a fi dramatică între studenţii care nu au urmat cursuri pregătitoare, a căror rată de promovare a fost de 2%, şi studenţii care au urmat astfel de cursuri, a căror rată de succes a fost de 60%.
Mai e de adăugat aici un lucru important: nu e deloc util să împărţim studenţii, pentru tot restul vieţii lor, în absolvenţi de cursuri aşa-zis vocaţionale şi absolvenţi ai aşa-ziselor cursuri de arte liberale şi ştiinţe. Cei care urmează o şcoală vocaţională nu trebuie să pornească de la ideea că vor avea o singură „vocaţie“ toată viaţa lor; de altfel, e posibil să se trezească la un moment dat că meseria pentru care s-au pregătit a dispărut de-a binelea. Cînd predam la City University din New York, am avut studenţi care urmaseră cursuri de asistente medicale şi care acum, la 40 de ani, doreau să devină cercetători în domeniul sănătăţii, ori electricieni care, în jurul aceleiaşi vîrste, deciseseră să devină avocaţi în domeniul construcţiilor. Acestor oameni trebuie să li se permită să îşi continue şi să îşi diversifice studiile, dacă vrem ca vîrsta medie de retragere din muncă să ajungă la 70.
Pînă acum am pus, în acest eseu, în primul rînd problema banilor – care este şi grija prioritară a guvernului britanic în momentul de faţă; consecinţa aceste griji este ideea după care artele liberale nu ar mai trebui finanţate de guvernul central şi că ele sînt practic inutile pentru economie. A gîndi că limbile străine, istoria ori ştiinţele abstracte nu trebuie dezvoltate şi că numărul studenţilor în aceste domenii trebuie să scadă e o eroare de proporţii gigantice. Acum, cînd ştim ce ne-a oferit trecutul şi vedem ce ne promite prezentul, o crescută abilitate de a studia şi înţelege istoria altor ţări nu e un lux, ci o necesitate. În mijlocul marilor schimbări pe care le trăim, vom avea nevoie ca ştiinţele şi umanioarele să colaboreze pentru a ne ajuta să înţelegem această lume în accelerată expansiune. Extremismul înfloreşte acolo unde schimbările survenite sînt prea puţin înţelese şi devin astfel înfricoşătoare. Doar o atentă reflecţie asupra moştenirii noastre intelectuale şi a schimbărilor ce ne aşteaptă vor putea transmite mai departe o cultură în care să putem trăi, paşnic, cu toţii.

Constance Blackwell este Preşedinte al Fundaţiei pentru Istorie Intelectuală şi cercetător la Birkbeck College, Londra.
traducere de Sorana Corneanu

Repetiție versus creativitate

autor: Vlad Alexandrescu
De cîtăva vreme asistăm la o adevărată jelanie a profesorilor din Universităţi, sub motiv că sînt covîrşiţi de exigenţele reformei pe care o introduce Legea Educaţiei Naţionale. Viitorul incert, procedurile neclare, exigenţele internaţionaliste sînt tot atîtea cuvinte de ordine sub care dascălii noştri universitari îşi ascund nesiguranţa şi teama de sine. Desigur, standardele au crescut, mizele au devenit mai importante, la uşă se află generaţii moralmente pregătite să ia locul vechii elite universitare, care a făcut legea în facultăţi în ultimii douăzeci de ani. Asistăm probabil la un schimb de generaţie de aceeaşi importanţă ca cel pe care l-am trăit în 1990 şi nu ne poate fi indiferent felul în care acest schimb se produce.

Dacă însă atunci ruptura era cuvîntul magic, schimbarea pe care un popor întreg a dorit-o şi pe care unii dintre noi am aşteptat-o, pînă în 1996, în toate straturile societăţii, acum vom asista probabil la un exerciţiu de continuitate, în care tinerii vor lua locul celor care i-au format, ducînd mai departe, în principiu, ceea ce ultimii le-au încredinţat în atîţia ani de coexistenţă la Catedră şi în cercetarea ştiinţifică. Un profesor este dator, la urma urmei, nu numai să pregătească studenţii pentru examene, ci să formeze ucenici mai tineri şi să creeze în jurul lui un mediu ştiinţific în care aceştia să se simtă liberi şi să ia la rîndul lor iniţiativa, responsabilă şi hotărîtoare, a ducerii mai departe a stindardului şcolii în care s-au format. Acesta este sensul propriu al tradiţiei, a ceea ce oamenii îşi trec unul altuia atunci cînd trec ei înşişi, laolaltă cu acel foc sacru pe care l-am simţit noi înşine la marii noştri profesori. Dacă şcoală e, ea este doar atunci cînd aceste condiţii sînt pe deplin reunite şi cînd ele fac să pară ridicole orice constrîngeri exterioare, pur formale, pentru că bogăţia spirituală a comunicării unei discipline nu se poate cuantifica într-un număr precis de articole sau de antologii pentru uz didactic. Demonul lui Socrate era, neîndoielnic, doar o mască a libertăţii sale, pe care a transmis-o întregii sale şcoli şi, prin aceasta, armăturii înseşi a Universităţii europene.
Sînt însă catedre în Universitate în care această libertate a lipsit în ultimii ani, avînd drept consecinţă vizibilă sterilitatea intelectuală, vidul de valoare, practicarea mecanică a meseriei, de-a lungul unei zile care seamănă uimitor de tare cu ziua precedentă şi care ar trebui să consacre, printr-un narcisism iconic autoprogramat, figura aceluiaşi, îmbălsămată de exerciţiul puterii şi de aroma abia înăbuşită a adulaţiei. Universităţile sînt grupuri de oameni în care ispita cea mai prezentă este aceea a puterii, pe care marii lor păcătoşi o sorb în fiecare zi cu nesaţ, aşteptînd de fiecare dată un prilej nou de a-şi oferi deliciul supunerii celorlalţi.
Reforma actualei Legi a Educaţiei pare îndreptată împotriva acestei categorii de oameni. Tiranul, se ştie, nu suportă variaţia. Iubeşte, în schimb, repetiţia. A văzut-o foarte limpede Camus în Caligula.
Simulacrele trebuie să-i oglindească aceeaşi figură, dacă se poate chiar a lui însuşi. Tot astfel, micul satrap universitar nu suportă să fie contrazis. În liniştea anxioasă a reducţiei lui fenomenologice, el cultivă idolul calendarului universitar: fiecare moment al anului aduce cu sine aceleaşi evenimente, de la admitere la licenţă, de la examene de an la comisii de doctorat, de la întocmirea normelor la statele „plăţii cu ora“, de la lista subiectelor lucrărilor de licenţă la întocmirea comisiilor pentru concursurile pentru posturi vacante. O repetiţie egală a fiecărui moment, prilej de întărire a administrativului, în detrimentul înnoirii de sine.
Desigur, în Universitate, ritualul îşi are importanţa sa netăgăduită. Ne-o reamintesc ceremoniile marilor Universităţi, care ştiu să acorde toată însemnătatea trecerii unui prag, de la graduation day la doctoratul honoris causa. Dar ce libertate se ascunde acolo, în pelerinele satinate şi în tocile tari ale profesorilor! Ce foc de artificii al minţii izbucneşte din marile aule înţesate de studenţi eminenţi! Creativitatea este felul în care şcoala de astăzi a ales să transpună libertatea socratică în revenirea implacabilă a aceluiaşi. Se vor ridica dascălii noştri la înălţimea pe care le-o cere propriul lor statut? Vor izbuti ei să resoarbă condiţionările exterioare ale reformei în creativitatea academică de care ar trebui să dea dovadă? Va putea corpul nostru de elită să arate, o dată în plus, că tradiţia lui fondatoare urcă pînă la Platon şi nu se opreşte la figura vreunui sinistru dictator?
Universitatea românească, împărţită între o anumită sete de arhaic şi o certă indigenţă spirituală, se află la mare ananghie!
Vlad Alexandrescu este profesor la Catedra de Franceză a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi director al Centrului de Cercetare „Fundamentele Modernităţii Europene“ a Universităţii din Bucureşti.

Scenariul românesc

autor: Arleen Ionescu
După anii 2000, România a intrat într-un proces de restructurare a educaţiei şi a cercetării, prin intermediul instituţiilor care asigură cercetarea de excelenţă (CNCSIS, iar începînd cu 2011, CNCS), promovarea calităţii pentru învăţămîntul superior, cercetare, dezvoltare şi inovare (UEFSCDI). Se încearcă atingerea unor standarde asemănătoare celor din statele Uniunii Europene şi SUA, în condiţiile în care cercetătorii sînt de 8-10 ori mai prost plătiţi decît colegii lor europeni şi au resurse de cercetare şi posibilităţi de diseminare a rezultatelor infinit mai puţine. Noţiunea de sabbatical este intraductibilă în limba română, deoarece în această ţară nu se poate obţine decît concediu fără plată pentru aplecarea exclusivă asupra cercetării; universitarii care au obţinut o dată în viaţă o mobilitate pentru cercetare se pot considera printre cei mai norocoşi.
Domeniul umanist este sugrumat de o nefirească obsesie metrologică prin care umaniştii sînt evaluaţi cu unităţi de măsură aplicabile doar domeniilor exacte. Criteriile de selecţie a revistelor reprezentative pentru domeniul umanist, stabilite de CNCS pentru anul 2012, aflate la momentul actual încă în dezbatere publică, sînt mai restrictive decît cele aplicate în alte state din Uniunea Europeană şi, aşa cum sînt formulate în această fază (sperăm intermediară), induc o discriminare a culturii naţionale. Ca să amintim doar un singur exemplu: revistele pot obţine un punctaj mare doar cu un colectiv de redacţie format din peste 75% străini.
După tăierea drastică cu 25% a finanţării educaţiei şi cercetării în 2010 din cauza crizei economice (în condiţiile în care acestea erau oricum subfinanţate), la momentul în care cuvîntul de ordine pentru cei care ne evaluează este ISI, cercetătorii din domeniile tehnice (mult mai bine finanţate, datorită impactului cercetării lor în industrie/economie) au la dispoziţie aproximativ 8000 de reviste de specialitate, în timp ce umaniştii au la dispoziţie de aproximativ patru ori mai puţine şanse, revistele cotate în Arts and Humanities fiind sub 2000 în lume. În ciuda acestei discrepanţe, standardele de calitate sînt aceleaşi pentru toate domeniile.
Proiectele de finanţare a cercetării la nivel european (la nivel naţional din ce în ce mai puţine şi mai restrictive) sînt destinate cu preponderenţă oricăror altor domenii decît celor umaniste. Prefixoidul prezentului a devenit nano-: domenii precum nano-ştiinţă, nano-medicină, nano-tehnologie sînt cele finanţate la nivel mondial. La sugestia lui Nicholas Royle, ne întrebăm cum am putea să aplicăm prin „nano-gîndire“ (nanothinking, Quilt, 2010) operaţii de ajustare a literaturii, transformînd-o într-o reality literature. Majoritatea proiectelor din domeniul umanist converg către formarea deprinderilor de comunicare, achiziţiei de limbi străine, teoriilor globalizării, în timp ce domeniile studiilor culturale, istoriei intelectuale, filozofiei şi literaturii sînt aproape insesizabile într-un ocean de nano-ştiinţe.
Arleen Ionescu este profesor la Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Ploieşti.

„Rentabilizarea” și „eficientizarea” științelor umaniste

autor: Raluca Alexandrescu
Au trecut aproape 21 de ani de la sfîrşitul unui regim care, în plan cultural, îşi fixase ca ţintă distrugerea totală, sistematică şi durabilă a umanioarelor, a ştiinţelor „inexacte“, „speculative“, care lucrează suspect cu un material difuz, greu de definit şi evanescent: cuvîntul şi ideile care-i sînt asociate. Regimul comunist îşi îndeplinea planul la hectarele învăţămîntului de masă şi ale alfabetizării cincinale, multiplicînd pînă la saţietate promoţiile de ingineri la Politehnică, trecuţi în prealabil prin zecile, sutele de licee industriale ale patriei. Cei mai norocoşi şi mai învăţaţi reuşeau să intre la clasele de matematică-fizică, socotite deja treapta supremă a rafinării intelectuale a adolescenţilor. Chiar şi aceste clase deveneau păsări din ce în ce mai rare, pe măsură ce politica de culpabilizare a „intelectualilor“ devenea o afacere de masă din ce în ce mai gălăgioasă. Cît despre rarele clase de filologie-istorie, ele erau tolerate de obicei în licee cu specializare paralelă (de bază, dacă te uitai la numărul claselor de profil): industrie uşoară. Aşa s-a ajuns ca în Bucureşti, de pildă, în anul 1989, cînd am dat examenul de treapta I la fostul „Zoia Kosmodemianskaia“, actuala Şcoală Centrală, liceul pentru care optasem să fie unul dintre cele două de profil umanist din Capitală.
Iar alegerea mea, sprijinită de părinţi, stîrnise deja valuri de uimire printre cunoştinţe, printre profesorii de la gimnaziu şi chiar în familie: toţi ne priveau ca pe nişte curioase exemplare socialmente suicidare. Ce vă trebuie literatură, limbi străine sau – culmea excentricităţii într-o lume care detesta orice ieşea din rînduri – latina? Nu-i frîngeţi copilului viitorul, daţi-l la matematică-fizică, apoi trimiteţi-l la Politehnică. Să ajungă om întreg.
A venit decembrie 1989 şi cu el speranţa schimbării. Liceul „Zoia Kosmodemianskaia“ s-a numit, pentru cîteva luni, în timpul ministeriatului lui Mihai Şora, Liceul „Constantin Noica“. Apoi s-a profilat pe franceză şi s-a numit Şcoala Centrală „Jules Michelet“, astfel că onomastica bătrînei „Şcoli de fete“ bucureştene a început să vorbească despre straturile de istorie, mai vechi sau mai recente, care au trecut peste noi. Odată cu ele, se profila şi o reconsiderare a învăţămîntului umanist, iar pentru scurt timp, pasionaţii de filozofie, de limbi clasice, de istorie, de literatură nu au mai fost socialmente suspecţi – decît, poate, la mineriade.
Nu a durat mult. Iar strategiile naţionale – şi europene – ale zilelor noastre amintesc îngrijorător de mult de politica antiumanistă a ultimilor ani Ceauşescu. Nu atît printr-o practică făţişă de descurajare a ştiinţelor umaniste, cît printr-un discurs care valorizează, din primul an de facultate şi chiar mai devreme, pînă la responsabilii cei mai bine plasaţi să fixeze direcţiile de dezvoltare ale învăţămîntului mediu şi superior, criteriile direct cuantificabile, economice, inginereşti. Cît produce un curs de anul I de istoria ideilor? Cît valorează şi ce impact economic are un curs despre modernitatea timpurie a secolului al XVII-lea? Prin ce studiu de fezabilitate ne putem da seama de eficacitatea economică a unui seminar despre Machiavelli? Cît mai valorează astăzi o cercetare postdoctorală despre ideile politice ale veacului al XIX-lea? Răspunsurile le primim – că sîntem cadre universitare sau cercetători – în maniere dintre cele mai surprinzătoare, brutale şi directe. Un moment „privilegiat“ este cel al sesiunii de examene, cînd realizezi că agresiunea inculturii, a agramatismului „fier de l’être“ şi a privirii condescendente către obstinaţia noastră, a cîtorva, de a mai crede în puterea ideilor sînt majoritare printre studenţi. Un alt moment este confruntarea cu atacul birocraţiei româneşti, acum ajunsă la faza de simbioză vicioasă cu birocraţia europeană. Universităţile şi institutele de cercetare s-au transformat în fabrici de rapoarte, destinate unor planuri din ce în ce mai ample de evaluare. Criteriile introduse sînt modificate din mers şi au, la origine, gîndirea şi instrumentele de măsură inginereşti. Eşti evaluat la metru sau la hectar, iar conţinutul contează din ce în ce mai puţin.
Dacă ai ghinionul să fii şi fericitul posesor al unei burse de tip POSDRU, lucrurile devin şi mai interesante. Eşti obligat, prin contract, să asişti la seminarii suprarealiste de „formare transversală“, unde 10-20 de cercetători postdoctorali, în istorie sau ştiinţe politice, cu sute de ore de predare în amfiteatru şi zeci de conferinţe sau comunicări, sînt puşi în situaţia umilitoare de a înghiţi peroraţiile inepte ale unui „formator“ care îi învaţă cum să comunice, explicîndu-le (exemplul e real) că orice discurs „trebuie, indiferent de conţinutul subiectului prezentat, să lase impresia de nou, original şi proaspăt“. Ca detergentul Bonux.
Iar exemplele ar putea continua. Din analiza lor ar putea ieşi o carte despre efectele devastatoare ale anihilării simţului ridicolului la „comunicatorii“ contemporani. Pînă la urmă, concluzia este însă una singură: recăderea ştiinţelor umaniste într-o zonă tolerată şi aşa-zis dusă în spate de disciplinele „rentabile“ va continua să producă generaţii de tineri marcaţi de lipsa reperelor culturale, a spiritului critic şi a discernămîntului. O armată de indivizi conformişti, mărginiţi şi autosuficienţi, ale căror performanţe le putem deja remarca adesea în spaţiul public românesc.
Raluca Alexandrescu este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti.

Despre moartea ideilor

autor: Dana Jalobeanu
S-ar putea să vă fi întrebat adesea cum se naşte o idee – ce asociaţie spontană, proces de iluminare sau calcul analogic face ca un savant să ajungă la ideea din care se naşte o teorie care va schimba lumea. Un singuratic canonic din nordul Europei, matematician briliant şi astronom amator, are ideea genială de a „scoate“ Pămîntul din centrul Universului, unde-l plasaseră secole de tradiţie filozofică, şi de a face din el o planetă care se roteşte în jurul Soarelui. Un cărturar singuratic preocupat de optică şi alchimie „descoperă“ legea gravitaţiei universale şi reconstruieşte, în cîţiva ani, şi cu elegante formule matematice, „sistemul lumii“… şi fizica pe care încă o învăţăm astăzi la şcoală. Cum se nasc aceste idei?

Există însă şi o altă întrebare, la fel de importantă. Cum mor ideile? Ce se întîmplă cu acele idei care se pierd? Care, dintr-un motiv sau altul, nu ajung să se agrege într-o teorie care să schimbe faţa ştiinţei, sau faţa lumii? Sau, chiar dacă ajung să compună o teorie revoluţionară, aceasta se pierde pentru că autorul ei nu ajunge niciodată s-o publice? Sau o publică într-un moment nepotrivit? Sau – publicată, testată şi recunoscută – este înghiţită de vicisitudinile istoriei, pentru a fi descoperită apoi, cu stupoare, de istoricul ideilor, veacuri mai tîrziu. Am fost atît de învăţaţi să credem în forţa ideilor care schimbă lumea, încît sîntem mai puţin atenţi la fragilitatea lor. Şi totuşi, pentru fiecare Copernic şi Newton există atîţia alţi savanţi şi filozofi astăzi aproape necunoscuţi, deşi autori, la vremea lor, de idei şi teorii originale. Robert Hooke, contemporan şi adversar cu Newton, primul om care vede şi înţelege cum arată lumea microorganismelor văzute la microscop, inventează termenul de „celulă“ şi se apropie foarte tare de un nou mod de a descrie lumea vie, surprinzător de asemănător cu ceea ce va fi, secole mai tîrziu, biologia celulară. Într-o serie de prelegeri pe care nu ajunge să le publice în timpul vieţii, pune bazele teoriei clasice a elasticităţii – însă abia peste 200 de ani, după ce sînt redescoperite, legile care guvernează oscilatorul armonic vor ajunge să-i poarte numele. Teoriile lui nu ajung să fie niciodată predate în universitate, publicate în manuale sau tratate, discutate de colegi. Cele mai multe rămîn în manuscris sau în cărţi care nu vor cunoaşte niciodată o a doua ediţie. Istoricul ideilor descoperă adesea, în manuscrisele rămase de la savanţii trecutului, sau în cărţi care n-au fost niciodată republicate, idei geniale, teorii remarcabile, mult înaintea timpului lor. Pînă la urmă, aripa mecanică inventată de Leonardo da Vinci nu este foarte diferită de unele dintre aparatele de zburat fără motor ale secolului nostru, batiscaful improvizat în 1603 de Cornelius Drebbel, la Londra (un clopot/butoi răsturnat, cu ajutorul căruia inventatorul olandez reuşeşte să traverseze Tamisa… pe sub apă) nu este foarte diferit de clopotul scafandrului folosit pe scară largă în secolul al XIX-lea sau de batiscaful modern.
Doar că, pentru fiecare mare idee care s-a transformat într-o teorie sau într-o mare descoperire tehnologică, zeci, poate sute de alte idei s-au pierdut. Pierderea lor s-a datorat unor contingenţe istorice: filozofii au murit adesea tineri şi fără discipoli. N-a existat întotdeauna o şcoală care să preia ideile, o societate de producere şi prezervare a cunoaşterii care să le preia, să le păstreze şi să le difuzeze, o universitate care să se transforme în mediu educaţional prin care ideile să ajungă la noile generaţii. Într-un anume sens, toate instituţiile citate mai sus, în forma lor clasică sau modernă – universitatea, societatea ştiinţifică, jurnalul de specialitate, conferinţele publice înregistrate şi tipărite – sînt mijloace de apărare pe care societatea umană le-a inventat pentru a păstra şi transmite ideile geniale. Cuvîntul „instituţie“ e foarte important aici. Cînd occidentalii au inventat tiparul, mulţi s-au gîndit cu siguranţă că au descoperit mediul perfect de păstrare a tuturor ideilor valoroase. Istoricul ideilor ştie însă că există biblioteci întregi de idei uitate în milioanele de cărţi pe care nu le citeşte nimeni. Pentru ca să trăiască, ideile au nevoie de instituţii care să le înregistreze, organizeze şi transmită mai departe. Universitatea europeană modernă a funcţionat multă vreme ca un astfel de mediu. Nu fără sincope: în fond, revoluţia ştiinţifică şi apariţia ştiinţei moderne s-au petrecut în afara şi împotriva mediului universitar. Însă cu sincope şi crize, cu reforme succesive, universităţile au funcţionat ca instituţii de captare, prezervare şi transmitere a ideilor mari şi a teoriilor generate din ele.
Politicile educaţionale din ultimii ani (unii ar spune zeci de ani) se bazează pe o confuzie de roluri: ele cer instituţiilor construite pentru a prezerva şi transmite cunoaşterea, să producă cunoaştere. Să creeze idei – şi să facă acest lucru planificat, proiectat, respectînd planuri de lucru şi termene fixe. Nu trebuie să fii istoric al ştiinţei pentru a realiza rapid că această modalitate de cercetare ar fi scăpat printre degete sau ar fi omorît ideile mari şi originale. În sistemul actual de cercetare, Newton, Copernicus, Hooke sau Galileo nu şi-ar fi avut locul. Însă adevărata problemă nu este aceasta: în fond, cercetarea are astăzi un altfel de profil, şi un altfel de ritm. Problema e însă că instituţiile astfel obligate să se reinventeze nu-şi mai respectă misiunea de a primi, testa, păstra şi trimite mai departe marile idei sau teorii. Prăpastia dintre cercetarea „de ultimă oră“ şi ceea ce se predă sau transmite mai departe nu face decît să se lărgească de la un an la altul. Instituţiile construite ca interfaţă între savant şi generaţiile următoare, instituţiile imaginate ca tezaur al cunoaşterii şi şcoală de transmitere a ideilor sînt obligate să se reconstruiască şi să se reinventeze ca întreprinderi de producţie. Nu poţi să nu te gîndeşti, cu îngrijorare, cîte mari idei, cîte teorii noi, au murit astfel în ultimii ani?

Europa socialistilor, DREYFUS Michel - note

2011-07-21T13:46:00.000+03:00

Continui sa public note dupa cartile pe care le citesc. Acum urmeaza o istorie a socialismului, circa 100 ani, scrisa de Michel DREYFUS.
Din cuprins:
- Catre un progres nedefinit al fiintei umane;
- Ruptura provocata de Primul Razboi Mondial;
- Un colos cu picioare de lut;
- Reconstructia Internationalei;
- Traversarea desertului;
- Reinnoirea socialismului european.
Se poate citi repede. Sunt lucruri interesante de aflat. Am impresia ca suntem total nestiutori fata de acest subiect, socialismul. Ce este, ce se vrea si ce a ajuns in zilele noastre.

NOTELE mele

31 Internationala a II-a voteaza creditele de razboi în august 1914 desi la Basel 1912 declarase ca se opune razboiului - realitatile nationale trec înaintea celor internationaliste;
32 Internationala I, dupa esecul Comunei din Paris, se divizeaza în 2 directii: anarhisti vs marxisti (Malatesta, Bakunin, Kropotkin, Nieuwenhuis);
33 Engels: proletariatul poate ajunge pasnic la putere cu vremea (numarul si importanta va creste);
33 In 1880 numeroase curente în miscarea muncitoreasca: fabiani, sindicalisti, posibilisti, blanquisti, socialisti integrali umaniisti (de catedra);
35 Iulie 1889 Paris, doua congrese muncitoresti rivale: posibilisti vs marxisti - nasterea Internationalei a II-a;
36 Al IV-lea Congres al Int-II: anarhistii sunt exclusi si lupta politica devine arma revolutionara; 1919 - Federatia Sindicala Internationala;
37 Numerosi sindicalisti se apropie de anarhisti ceea ce naste o autonomie a sindicalismului în unele tari;
37 In 1900 apare Biroul Socialist Internat (BSI); BSI va deveni locul de întâlnire al marilor voci socialiste; apar organizatii specifice: de tineret (H de Man), de femei (C Zetkin); Internat II are aparat propriu cu care opereaza politic;
38 Geografia socialismului european;
40 Consolidarea SPD în Germania îl face pe Bismarck sa propuna o politica de ""protectie a muncitorilor""; prapastie între discursul marxist revolutionar si practica cotidiana (birocratie); criza (razboiul) consolideaza-împietreste partidul ceea ce duce la ""falimentul"" din 1914;
41 In Austro-Ungaria chestiunea nationalitatilor face ca Partidul Socialist Austriac sa fie ""mica Internationala"";
44 In Tarile de Jos domina anarhismul (Nieuwenhuis, fost pastor luteran);
46 Partidul Muncitoresc Belgian- nesocialist indiferent fata de teorie si marxism; POB devine contra-societate, case ale poporului (cooperative - Gand, Bruxelles); etica socialista, educatia muncitorului;
46 Socialismul belgian, un socialism etic, reformist;
47 Socialismul britanic, un socialism dezinteresat de transformarea societatii dupa un plan prestabilit; Fabian Society e opusa marxismului;
48 In Marea Britanie difuzia marxismului întâlneste o separatie clara intre miscarea politica si cea sindicala;
48 Franta, primul congres muncitoresc adevarat la Marsilia 1879 - optiune liberala nu marxista;
49 Lucien Herr: educatia muncitorului vs propaganda (Partidul Socialist Muncitoresc Revolutionar); agentul difuzarii marxismului in Franta e Partidul Muncitoresc Francez (Guesde) - favorizeaza dezvoltarea colectivismului în socialismul francez (în Nordul industrial);
50 Blanquisti, democratie directa;
50 ""împrejurarile exceptionale"" permit încalcarea principiului luptei de clasa care interzice ca un socialist sa participe într-un guvern burghez (1899 congres la Japy); 1899 A. Millerand ministru al comertului;
51 Jean Jaures, socialismul însemna pt el triumful si extinderea idealurilor Revolutiei Franceze;
51 Carta de Amiens 1906 sindicalismul revolutionar se delimiteaza de socialismul francez;
52 Socialismul în Italia;
54 Rusia, bakunista la inceputuri; Plehanov;
54 PMSDR in 1898 Minsk; Londra 1903, al II lea congres - mensevici vs bolsevici;
55 Bolsevici vor un partid autoritar si centralizat iar mensevicii îl vor deschis simpatizantilor;
56 Internationala II se confrunta cu problema Agrara si cu Nationalitatile si Nationalismul, probleme grele pt socialism;
57 La Congresul din Zurich 1893 o Comisie agrara gândeste metodele de penetrare în taranime;
58 Internationala s-a preocupat nu doar de muncitori ci si de taranime;
58 Ziare cu specific taranesc apar în sfârsitul sec XIX; danezii, olandezii, francezii vor împartirea pamântului iar românii, italieni, croati, rusi vor cooperativizare;
59 Internat II: 3 perioade distincte: A. pâna în 1895 socialismul credea în prabusirea capitalismului prin revolutie violenta spontana; B. dupa 1896 ideea dispare, capitalismul prospera; E Bernstein prezinta socialismul ca pe o exigenta morala si etica si condamna catastrofismul lui Marx caci dezvoltarea capitalismului va atenua situatia proletariatului; colaborare cu burghezia progresista, reforme succesive, nu finalul ci miscarea;
60 Combatut în SPD de Rosa Luxemburg;
61 In Franta revizionismul cere apropierea de republicanii propagandisti;
62 George Sorel revizionist combate dreyfusismul îndepartându-se de muncitori (fascism?);
62 Rusia, marxism legal - revolutia si dictatura proletara abandonate, pastrata doar credinta marxista în dezvoltarea capitalismului si urmarile acestei dezvoltari; dezvoltarea burgheziei va duce la o revolutie democratica care va anihila revolutia proletara, marxism tolerat de tarism;
63 Economistii, directia analizei economice; lupta pt îmbunatatirea situatiei economice a proletariatului dar împotriva autonomiei politice (Lenin spumega);
63 Revizionismul combate marxismul ortodox;
64 Revizionismul îsi arata limitele, 1907-'08 represiuni în Franta;
64 Revizuirea stângii Internat II, CRIZA RATIONALISMULUI, ideea progresului infinit în stiinta, tehnica, viata sociala (idealurile Iluministe); nationalismul devine prezent pe fondul crizei rationalismului iar sindicalismul revolutionar se adapteaza;
66 Sinteza national-social (Sorel); prefigureaza fascismul; C. A treia faza a Internat II, din 1905: evenimentele din Rusia reînvie speranta unei posibile revolutii, deci socialismul poate merge mai departe;
67 La stânga centrului Internat II (Kautsky, austro-marxism) se afla o tendinta radicala (bolsevici si luxemburghisti în dezacord cu rolul partidului si maselor în procesul revolutionar); la dreapta, revizionismul cu continuarea luptei de clasa;
67 Problema coloniala: combatere-acceptare utilitara (raspândirea ideilor socialiste)-indiferenta;
69 In 1910 ideea grevei generale si a dezertarii e abandonata si ramân lupta pt pace si folosirea haosului pt a propune alternativa;
71 In lipsa unei constiinte de sine, partidele sunt contaminate de nationalism;
71 Italia, Labriola+Sorel, natiune-proletara;
77 Sindicalismul revolutionar si anarhistii sustin razboiul;
78 Influenta nationalismului asupra miscarii muncitoresti se explica prin integrarea acestora în societatile pe care le ""combat""; internationalismul este supraapreciat;
78 Razboiul arata decalajul între discurs si practica (paradoxala mucenicie);
79 WWI integreaza miscarea muncitoreasca în societatile lor; reformism sindical;
81 Londra, 14 feb '915 - partidele socialiste invoca ""Federatia pacifista a Statelor Unite ale Europei si ale lumii"" (Vandervelde); regrupare sub un organism supranational;
82 In sept '914 excludere PSI al lui Mussolini; din Zimmerwald sept '915 Lenin vs ""social-patrioti""; Trotki s.a. are pozitie intermediara;
85 La 24aprilie1916 , Kienthal - nasterea Internat III;
85 Lenin - transformarea razboiului imperialist în razboi civil;
86 Socialistii germani care nu au votat creditele de razboi sunt exclusi din delegatia socialistilor din Reichstag si se organizeaza singuri;
86 Marea Cotitura '917-'918;
87 Germania - Partidul Social-Democrat Independent (USPD vs SPD); In Austriala fel: PACIFISTI la fel ca Sovietul din Petrograd; In '914 ostilitatea împotriva razboiului devine generala;
89 Revolutia Rusa a produs efecte negative în Franta si MareaBritanie; iesind din razboi Rusia a lasat singure tarile ce luptau cu PuterileCentrale;
89 Socialismul francez se situeaza între social-patriotism si defetismul bolsevic; socialismul englez denunta regimul Sovietic ca fiind o dictatura terorista (mensevicii si Kerenski sunt mai populari);
89 Revolutia din Octombrie este primita cu entuziasm în Italia pentru ca PSI avea o pozitie neutralista si internationalista;
90 Germania greve aprilie '917: represiuni, un milion de grevisti;
90 Pozitia socialistilor fata de tratatul Brest-Litovsk;
91 Socialistii germani sustin efortul de razboi;
91 In '918 SPD cauta sa evite o revolutie sociala si se opune abdicarii lui Wilhelm II;
91 Revolutia germana din noiembrie '918; proclamarea Republicii, guvern de socialisti majoritari si independenti;
92 Octombrie '918, Bela Kun fondeaza Republica Ungara a muncitorilor ( pâna în iulie '919);
92 La sfârsitul razboiului sentimentul national e mai puternic decât ideea revolutiei sociale; partidele socialiste sunt constrânse sa se adapteze la o situatie pe care nu au prevazut-o si la care nu au lucrat;
93 Dupa WWI regresia electorala a socialistilor e însotita de o progresie a sindicalismului în MareaBritanie si Franta;
93 Berna, feb '919, conferinta cu 102 delegati din 26 tari (POB si sovieticii refuza întâlnirea cu germanii);
94 Conferinta se arata ostila guvernului sovietic (Kautski, Branting); se doreste o delegatie de ancheta în Rusia bolsevica;
95 Se cere muncitorilor sa dezvolte institutiile democratice pt ascensiunea socialista - afirmarea legaturii socialism-democratie si delimitarea de dictatura bolsevica;
96 Internat II condamna bolsevismul dar pierde întelegerea momentului; martie 1919 nasterea formala a Internat III;
97 Internat a II-a ramâne dreapta socialismului traditional, reformista iar Kominternul ... revolutionar;
97 februarie'921- UniuneaPartidelorSocialistePentruActiuneIndependenta- opusa reformismului si revolutionarismului; SOCIALISM DE STANGA, UPSAI respinge parlamentarismul (InternatII) si metodele bolsevice (Kominternul);
98 UPSAI: front proletar împotriva capitalismului si imperialismului în fiecare tara si international;
98 Socialistii de stânga doresc cucerirea puterii politice si economice prin lupta revolutionara de clasa, sfidînd ""nerabdarea naiva"" a Moscovei si ""sceptica lipsa de încredere"" a Genevei; UPSAI fuzioneaza cu Internat II în '23 si va disparea facând loc Internationalei Socialiste a Muncii;
107 Chestiunile doctrinale tin de discursul stângii socialiste iar marile decizii politice sunt apanajul dreptei socialiste;
107 Socialismul dupa '20;
107 Partidul Laburist dupa razboi: centralizat, creste; S Webb ""noua ordine a societatii"", iunie '918; se abandoneaza pragmatismul în favoarea unui socialism mai sustinut;
108 Socialismul în Nord; Suedia- 1921 ajunge la putere; '24 în Danemarca (comunism ramâne marginal); Norvegia- DNA se raliaza Internat III;
110 Germania, SPD face totul pt a stopa o eventuala revolutie de tip bolsevic; se aliaza cu conservatorii, participa la represiune împotriva miscarii comuniste si e considerat responsabil de asasinarea lui Liebknecht si Luxemburg; PC devine puternic; Austria, social-democratii controleaza tara - Otto Bauer: socializarea graduala a mijloacelor de productie; violenta defensiva;
112 Socialismul austriac împrospateaza Internat II si unitatea muncitoreasca se mentine! cu schisme majore; din '28 Internat II e combatuta violent de Komintern; deschiderile Kominternului sunt respinse de ISM;
113 ISM devine o forta, F Adler, conducerea e din ""dreapta""; '928 ISM are 6 milioane;
113 SUA 15000 socialisti în PS;
114 jumatatea anilor '20: ISM 25 milioane fata de Komintern, 1700000 cu 1200000 în Uniunea Sovietica;
115 Din '25 Kominternul încearca o apropiere de ISM, caci capitalismul nu cedeaza si e nevoie de ""reformism""; cooperare cu miscarile nationaliste;
116 Apropierea Kominternului de ISM e abandonata pâna în '34;
118 Kominternul considera ISM drept social-fascista; ISM reformista, politica de asteptare si discurs marxist; discursul revolutionar si practica reformista e cauza esecului ISM;
119 Dupa WWI socialismul e la putere si se leaga de Stat; criza din '29 si fascismul releva neputinta ISM;
119 Geneva '20- afirmarea caracterului indisociabil între socialism si democratie: misiunea socialismului este desavârsirea democratiei; condamnarea bolsevismului ca dictatura a unei parti a proletariatului; în ISM pozitiile se polarizeaza: stânga vs dreapta;
121 Marsilia '25: doctrina cedeaza în fata pragmatismului vulgar partidele îsi decid directia;
121 In degringolada vechile certitudini sunt întarite de discursul marxist ortodox care are aceasta putere de a lega nelegatele (creaza unanimitate);
122 ISM se defineste pe baza unui pacifism intransigent; pacea durabila cere dezarmare prealabila totala;
122 Internationalizarea platii reparatiilor;
122 Din '22 ISM vrea colaborare cu SocietateaNatiunilor în ideea democratizarii politicului si spre o Noua Ordine Internationala; din '24 ISM se alatura Societatii Natiunilor; cuvantul de ordine: DEZARMARE (definirea agresiunii);
123 ISM se straduieste sa duca actiunile Societatii Natiunilor spre idealurile sale, internationaliste; ISM înca se confrunta cu nationalul partidelor socialiste;
123 Masele muncitoresti sunt trecute cu vederea de catre ISM care prefera actiunea diplomatica în SocNat;
123 La Bruxelles în '28 articolul ""Militarismul si dezarmarea""; ISM afirma ca dezarmarea nu poate exista decât în socialism;
124 Elaborarea unei ordini economice internationale intreprindere a ISM în legatura cu Federatia sindicala internationala: aceasta ordine economica internationala ar putea depasi antagonismele nationale si cadrul restrâns al protectionismului; CONDITII- 1. reducerea obstacolelor din calea comertului mondial; 2. egalizarea conditiilor de munca; 3. controlul monopolurilor; 4. crearea unui Birou Economic International;
125 Tratatul de la Locarno, oct '25 (Germania e integrata în concertul natiunilor victorioase - ISM denuntase Tratatul de la Versailles unde Germaniei i se impusese o stare); '26 Germania intra în Societatea Natiunilor care devine pâna prin '30 ceea ce i-a fost menit;
125 Pactul Briand-Kellog: Franta si SUA (apoi 60 tari) hotarasc sa nu recurga la violenta ci la negociere în cazul conflictelor;
126 ISM în fata crizei '29 si a ascensiunii lui Hitler;
127 Problema coloniala; apr '26 Comise Coloniala: decalaj discurs-practica; Politica coloniala este REA DAR BUNA (dialectica materialista poti justifica util);
128 Doua feluri de popoare colonizate: cele ce si-au depasit conditia traditionala si s-au impregnat de modernitate (pentru ele se cere eliberare de sub jugul strain fiind capabile sa progreseze singure - iar socialismul le va îndruma) si cele care trebuie protejate si educate împotriva re-caderii în primitivismul anterior colonizarii (protectie eficace pt înaintare spre democratie, adica socialism);
129 ISM vede 3 cazuri posibile: va sprijini lupta pentru independenta a popoarelor oprimate, va cere ca bastinasii sa urce în birocratia administrativa (în coloniile dezvoltate) si va cere pt acestea concesionarea terenului pt bastinasi;
130 Trebuie vegheat ca albii, exploatatori, sa nu aiba putere absoluta asupra administratiei lor (nevoia unei jurisdictii speciale);
131 Fascismul, a doua criza revizionista, socialismul de stânga;
132 ISM nu pricepe specificitatea fascismului; conceput ca forma tranzitorie de guvernamînt (în zone înapoiate economic);
131 Criza '31,o realitate nesperata si neasteptata pt fascism; someri;
134 OttoBauer, asemenea Kominternului, defineste fascismul ca pe o creatie a industriei grele germane, o recrudescenta a capitalismului furibund; ISM, tipic, face presiuni asupra tarilor capitaliste sa ajute financiar economia germana (iluzia socialismului ca economia si democratizarea rezolva problemele);
135 Congresul de la Viena se hotaraste pt o cale democratica; la stânga, exista ideea unei colaborari cu Kominternul împotriva fascismului; opozitia de stânga va genera un nou curent international socialist;
136 Biroul de la Londra (opozitie de stânga) vs Biroul de la Paris;
136 La încep anilor '30 apar sciziuni în ISM: ca program de baza, textul ILP ""Socialism in our time"": mai ofensiv si revendicativ plus un sistem national de credite; mai '32 Berlin, socialistii de stânga formeaza IAG care refuza ""gradualismul colaborarii claselor social-democrate dar si rigiditatea si psihologia comunistilor"";""revolutionari-socialisti;
137 Martie '33 PC si PS din Germania sunt dizolvate;
138 August '33 Conferinta Internationala de la Paris unde ISM arata ce trebuie facut cu fascismul; ISM doreste colaborare cu Kominternul;
139 La Paris 3 curente: stânga vrea actiune de tip bolsevic, de masa, dictatura proletara; dreapta vrea recâstigarea claselor de mijloc, actiuni democratice si refuza orice apropiere de comunism caci ""frica de comunism a aruncat clasele de mijloc spre fascism""; centrul (Adler, Bauer, Blum) e marxist ortodox si vrea revolutie dar delimitata de bolsevism si refuza subordonarea socialismului claselor de mijloc; Centrul incapabil de actiune;
144 A doua criza a revizionismului, H de Man si M Deat; apare în momentul constientizarii decalajului între discurs si practica;
146 In '27 de Man vrea sa depaseasca marxismul ortodox din ISM si POB; acuza determinismul economic si ineluctabilitatea Revolutiei ca fiind un optimism fara substanta; acuza schematismul marxismului generator de mesianism;
146 Care sunt factorii care antreneaza adeziunea maselor la socialism (desi acestea se îmburghezesc)?;
147 de Man: inferioritatea sociala a maselor muncitoare nu sta în nedreptate politica si prejudiciu economic ci pe o stare psihica; ""sensul PROFUND al socialismului este de a ajuta milioanele de oameni sa depaseasca complexul de inferioritate sociala"" (integrarea diferentelor, nu exista prostie, suntem exceptionali asa cum suntem si cât putem);
148 de Man propovaduieste unitatea reformistilor si comunistilor, Revolutia rusa e ""aparatoarea luptei pentru socialism"";
149 M Deat: cere unitatea muncitorilor si a clasei de mijloc pt ca socialismul sa ajunga la putere; Stat puternic, sindicate, cooperative; capitalismul trebuie deviat; revizionismul lui Deat este bine primit de dreapta dar ignorat de Blum; Deat: între fascism si comunism este o ""cursa de viteza""; solidaritatea internationala scade si orientarea strategica a socialismului trebuie sa vizeze cadrul national;
151 Clasele de mijloc, anticapitaliste, tind spre ideile lui Deat (spre spaima lui Blum); noiembrie '33: Deat, Marquet - Partidul Socialist al Uniunii Franceze Jean Jaures (20 mil);
152 La Congresul POB din dec '33, se adopta Planul Muncii (de Man chemat de Vandervelde la Biroul de studii sociale); ECONOMIE MIXTA cu o întarire a puterii Statului; Planul Muncii vrea solidarizarea fortelor sociale în fata capitalismului monopolist;
152 Planul Muncii ataca cauzele fascismului prin ofensiva; de Man nu propune pact politic ci vrea o alianta sociala pt a contracara tendinta favorabila fascismului în Europa; aceasta dinamica vrea sa atinga chestiunea fundamentala a socialismului - mobilurile, ratiunile subiective; PLANUL VREA SA CREEZE O MISTICA;
153 Planul entuziasmeaza sindicatele si tineretul socialist; '38 de Man devine presedintele POB;
155 Ideile planiste în Franta, '32, CGT - economie noua ce va rezolva criza si va absorbi somajul; comunistii considera Planul reformist; SFIO, Revolutia constructiva (ClaudeLevi-Strauss);
156 Planismul se distanteaza în Belgia si Franta de dinamica unitatii de actiune dintre socialisti si comunisti;
156 In '34 Kominternul coteste strategic: lupta clasa contra clasa e abandonata, nu mai ataca pe socialisti, vrea unitate de actiune;
157 Dreapta din ISM (dupa înfrângerea socialistilor austrieci, de stânga) considera în contnuare ca fascismul se sprijina pe teama claselor mijlocii fata de o actiune revolutionara de stânga si se departeaza de comunisti; considera actiunea democratica ca fiind de urmat (si pin asta apropierea de aceste clase de mijloc); '34 Sectiunile franceze ale ISM si IC se apropie spre unitatea de actiune; '33-'34 ISM: se lasa la latitudinea partidelor cum sa colaboreze cu comunistii; la nivel internatonal ISM pune punct unitatii de actiune cu IC; francezii sunt, însa, încurajati sa continue;
161 ISM si neputinta sa în razboiul din Spania, NEINTERVENTIE; Germania, Italia ajuta pe franchisti;
161 Bruxelles, ISM si FSI (sindicala) vor sa ajute clasa muncitoare spaniola agresata de fascism;
162 Frontul Popular, L. Blum, livreaza arme republicanilor IN SECRET; presa de dreapta se dezlantuie împotriva acestui ajutor; presiunile conjugate fac pe Blum sa propuna un acord de neamestec al puterilor straine în chestiunea spaniola; razboiul spaniol sa ramâna afacere interna (teama declansarii unui conflict mondial pornind de la unul regional);
164 In unanimitate cuvantul de ordine este NEINTERVENTIA, politica de pace (chiar cu Germania lui Hitler);
165 A nu deranja puterile fasciste, a refuza orice alianta cu comunistii pt a nu speria clasele de mijloc si a le arunca în bratele fascismului;
166 Ajutor material a existat însa pozitia politica a ISM a daunat republicanilor si a facilitat? victoria franchistilor;
166 Sprijinul activ acordat Spaniei ar ci însemnat apropierea de comunisti; procesele bolsevice din '36-'37 întaresc despartirea de comunism;
169 Biroul de la Londra încearca sa regrupeze extrema stânga europeana, diferita de reformisti si stalinisti (trotkistii si anarhistii ignora Biroul londonez care aduna întreaga stânga europeana);
174 Ultima reuniuniune a Biroului ISM la Bruxelles în '40; programul de ""Reconstructie a Europei"";
176 ""Nationalizarea miscarii muncitoresti"" distruge ISM; realitatea nationala a fost privilegiata fata de obligatiile internationale;
176 In Nord, cu cât partidele socialiste erau mai puternice cu atât mai mult si-au vazut de ele si de realitatile nationale , natural apropiate (în opozitie cu idealul internationalist); 1. accesul socialismului la guvernare l-a legat de national (situate la dreapta ISM); 2. Kominternul a slabit internationalismul socialist; 3. aparitia fascismului si clandestinitatea socialistilor; alte partide socialiste au colaborat cu burghezia pt stoparea fascismului;
187 In '40 de Man: POB sa se adune în partidul unic al poporului belgian, resurectie nationala;
187 Fidelitate fata de rege si prin vointa de a realiza suveranitatea Muncii; caderea democratiilor occidentale vor uni prin arme Europa si se va crea un Stat puternic care va submina clasele avute si va desfiinta somajul prin munca;
188 Pacifismul va face ca în Franta multi socialisti sa ajunga la putere în regimul Vichy;
194 Actiunea împotriva nazismului a transformat partidele socialiste din Vest spre un ""socialism mai uman"" revizuind un numar de dogme; în Vest socialistii au colaborat cu comunistii spre actiuni comune dar în Est comunismul a înghitit partidele socialiste;
196 Din '43 Partidul Laburist discrimineaza membrii germani si austrieci si cere ISM sa reprezinte DOAR pe PL si efortul de razboi britanic;
197 Grupul de la Stockholm, reactivarea unei cooperari internationale;
197 Reconstituirea Internationalei este tributara vointei PL, singurul în putere;
201 Socialismul dupa WWII: marxst, colaborare cu comunistii, democratie de tip nou; alte partide vor reformism, adaptarea capitalismului (dreapta ISM), revolutie lenta, graduala a societatii;
203 Laburistii nationalizeaza Banca Angliei, carbunele, gazul, electricitatea; asigurari, gratuitati medicale; socialism autonom fata de URSS si SUA;
210 Socialismul german trebuie sa apartina de Vest; crearea Kominformului - reorganizarea miscarii comuniste internatioale;
211 In '47 SPD e admis în conferintele socialiste internationale; de la logica de resentiment la logica politica;
215 In '48 SFIO cere tarilor vizate de P Marshall sa elaboreze o strategie comuna pt crearea Statelor Unite Democratice ale Europei; Federatie europeana sau Statele Unite Socialiste din Europa;
215 Dificultatea unei politici comune tine si de diplomatia nationalista a laburistilor;
216 Constructia economica europeana si Uniunea Europeana în vederile socialistilor; belgienii, francezii, olandezii sunt federalisti iar elvetienii, scandinavii, britanicii tin la suveranitate;
220 Aversiunea Laburistilor pentru teorie;
220 Monet: '49-'50 perioada caracterizata de ideea europeana; Laburistii se opun planului Schumann: nu vor autoritate supranationala;
221 Razboiul din Coreea accelereaza reconstructia Internationalei;
222 G. Mollet, Copenhaga '50: sinteza între sensibilitatea crestina a Tarilor-de-jos, anticlericalismul germanilor si francezilor si refuzul marxismului la britanici si scandinavi; Carta de la Frankfurt: socialismul nu necesita o rigida conformitate de principii; convingerile marxiste sau alte metode de analiza a societatii, principiile religioase sau umanitare urmaresc acelasi scop, o cauza comuna: justitie sociala, viata mai buna, libertate, pace (democratia ISM);
223 Comunismul si capitalismul sunt condamnate formal similar însa ""democratia nu e posibila în sistemul sovietic""; IS se departeaza de Mesianismul schematic al Internat II si al ISM; ""Socialismul nu este inevitabil"";
224 IS depaseste Europa, se uita în Asia de S-E; comunismul este instrumentul noului imperialism;
224 IS se vrea înlocuitorul capitalismului european dezonorat de politica coloniala;
224 Laburistii obtin de la POB si SFIO renuntarea la internationalism; Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, apr '51; Laburistii nu participa;
225 Internationala nu are forta coercitiva, nu este o sinteza decat cmmnc al diferitelor doctrine;
230 Socialismul international devine international în mod real; Paradoxal, Vestul a fost socialist iar Estul nu, caci a fost comunist;
232 SFIO vrea constructie europeana pe motive militariste si nationaliste: frica de reînvierea nationalismului german;
233 A treia cale este declarata: nici capitalism (SUA) nici comunism (URSS); prin ameliorarea nivelului de trai tai macaroana comunistilor iar politic, diplomatic si militar, capitalistilor si imperialistilor;
234 Laburistii nu simpatizeaza ideea constructiei europene fiind interesati de imperiul britanic iar SPD se opune planului Schuman; pres SPD K Schumacher declara ca organizarea economica si politica reprezinta pe învingatori; CECA ar fi sechestrul carbunelui din Ruhr; puterea economica germana va fi deviata spre beneficiul francezilor; vasalizarea Germaniei fata de Franta si MareaBritanie, ""realitatea europeana"" un substitut al ""realitatii franceze din vechime""; nationalismul SPD arata defectul ""internationalismului socialist"";
237 Francezii, belgienii, olandezii vor Europa federativa iar englezii, germanii, scandinavii, austriecii se opun;
239 Planul Pleven: armata europeana, armata germana integrata sub un ministru al Apararii; '52 CED, armata europeana; SFIO se opune; '54 accepta, singura logica e a RazboiuluiRece;
240 Esecul CED antreneaza disparitia Comunitatii Politice Europene în '53; SFIO trece de la stânga la dreapta IS: nationalism intransigent;
241 '56 Mollet - Algeria, Sahara, Suez - Franta mare putere;
242 '58, SFIO se scindeaza- PartidulSocialistAutonom;
242 G. Mollet: expeditia Suez-ului reprezinta exemplu de solidaritate socialista;
242 Interventia Frantei si a Marii Britanii au salvat Israelul, o mica tara ce merge spre socialism, de dictatura lui Nasser (asemanat cu Hitler si Stalin);
244 SFIO neaga teroarea din Algeria pe timpul cât a fost la putere; SFIO se opune lui de Gaulle; '62, SFIO se apropie timid de PC; '57 crearea CEE si EURATOM;
247 Conditia indispensabila realizarii socialismului este consacrarea democratiei politice; socialism democratic vs comunism;
249 IS se divizeaza, fata de problema comunista, în IDEOLOGI (fermi în principii) si DIPLOMATI (ce fac diferenta între principiile comuniste, creatoare de sistem, si comunismul sovietic, cea întinat principiile traditiilor socialiste);
252 IS atenta la fiecare gest al URSS pt a nu scapa sanse de negociere; ""Cauza pacii"" primeaza; anticomunismul si antisovietismul se diferentiaza; compromis diplomatic sau confruntare cu URSS (dupa Ungaria '56);
253 Cooperare diplomatica (da) vs cooperare ideologica (nu); 256 Iulie '49Londra: IS creaza USECO un filtru pt partidele socialiste estice din exil; nu le vrea înglobate;
260 In '62 SFIO încheie alianta electorala cu PCF încalcând principiul din '48 ce refuza alianta cu comunistii; IS nu condamna; '66 Finlanda: guvern social-democrat+comunisti; 261 Conducerea si organizarea Internationalei;
270 IS trebuie numita mai degraba I social-democrata; SPD în '59 repudiaza marxismul si lupta de clasa; reformism hotarât: a fi antimarxist bazându-te pe Marx si Engels esti condamnat la sectarism (SPD luptând cu CDU);
271 SPD vrea sa se fondeze pe ""etica crestina, umanism si filosofie clasica"" (te c..i pe tine de râs); comunitatile de indivizi cu gândiri diferite devin tinta socialismului, daca urmaresc valori morale comune si teluri politice asemanatoare;
271 SPD devine atras de libera concurenta, initiativa privata si planificare atât cât e necesar (toate astea în '59);
273 Tratatul de la Roma '57, PiataComuna - CEE si EURATOM;
274 '61, SFIO în opozitie devine internationalista si vrea o Europa supranationala cerând tarilor sa cedeze din suveranitate;
277 Pittermann, presedintele IS, se apropie de comunisti;
279 B. Kreisky, SPÖ; un nou internationalism- lumea a treia;
279 IS se delimiteaza de Miscarile '68 (extrema stânga comunista);
280 SDS, ramura studenteasca a SPD, se departeaza de acesta dupa reformarea sa;
282 Dupa '68, stânga franceza se deosebeste de socialism si social-democratie; noul PartidSocialist în '71 are un program comun cu PC;
283 Desi social-democratia e slaba în comparatie cu extrema stânga si comunismul, ea va conduce dupa '70;
286 Transformarea socialismului începând cu anii '70 se explica prin modificarea raporturilor internationale; în functie de schimbarile unor linii de forta în politica internationala, socialismul reactioneaza; asta îl întareste;
289 1. Din '73 prioritara devine Europa sociala (nu cea politica); justitie sociala înaintea integrarii europene; astfel, dezacordurile politice trec în fundal (o viclenie);
290 2. Comunismul si socialismul: din anii'80 partidele comuniste din Vest intra în declin (preludiul lui '89?!);
291 Din începutul anilor '70 anticomunismul se înmoaie;
291 W. Brandt, ""die Ostpolitk"", apropiere de partidele comuniste si remuscari ale acestora dupa Cehoslovacia '68; mijlocul anilor '70, PC francez se opune URSS si apara un ""eurocomunism"" ce va disparea prin '79;
293 Partidele comuniste intra în declin: PCI devine în '91 Partidul Democratic de Stânga; în Finlanda PC dispare în mai '90;
294 3. Modelul democratic, a treia cale(noncapitalism, noncomunism) pare succesul socialismului;
296 Din '72 Nordul socialist se remarca viguros; IS devine miscare internationala- W. Brandt presedinte;
300 Lumea a Treia a privit spre URSS si China nu spre IS;
300 Intelectualii de stânga au avut bucurii la Revolutia culturala din China, Cuba, Vietnam; IS se implica pt a contracara influenta comunista;
302 Dim. sociala depaseste integrarea politica (conservatorismul domina);
304 Modelul Keynes începe sa faca istorie (proasta desigur);
304 In '81 la putere, socialistii francezi relanseaza economia prin consum; parasesc cu regret acest mecanism pt politica riguroasa;